Deși pe noi...
Deși pe noi ne-apucă plânsul,
Directorul e foc și pară!
Cum, moartea a ajuns la dânsul
Când îl păzea o secretară?!
epigramă de D.C. Mazilu din Antologia epigramiștilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Supărare
Deși pe noi ne-neacă plânsul
Directorul e foc și pară
Că moartea l-a găsit pe dânsul
Deși-l "păzea" o secretară!
epigramă de D.C. Mazilu din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Modestului Petru Ioan Gârda
Citind ce noi am scris frumos,
A devenit morocănos;
Pe noi, citind ce scrie dânsul,
Instantaneu, ne-apucă... plânsul!
epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Mihai nu-i convenea ultimul cuvânt, "minorul", însă dacă s-ar fi grăbit puțin, nu l-ar mai fi auzit. Când ajunse însă în dreptul directorului, îi dispăru brusc orice neplăcere provocată de acel cuvânt. Directorul îi "decora" uniforma albastră cu toate accesoriile necesare, terminând cu bulinele mici, gălbui, în număr de cinci. Incredibil Mihai era șeful securității; nu s-ar fi așteptat la una ca asta. Nici directorul nu cunoștea dinainte acest amănunt, deși l-ar fi putut afla, dar dânsul se interesase doar de favoritul său și atât; îi fusese de ajuns să afle mai din timp că Luci era comandantul. Acum se mirase și dânsul de funcția acordată tânărului Mihai, dar ținând cont de ceea ce aflase despre informatician, găsea corectă decizia Comisiei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Măsuri severe
Directorul, în graba mare,
Dicta cu patos, foc și pară,
Măsuri severe de schimbare
Și l-a bătut o... secretară.
epigramă de Vasile Tudorel Jipa din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neînțeleptul
Râdea cu lacrimi bietul ins,
De fapt plângea râzând de dânsul,
Căci sigur, te inundă plânsul
Când vezi cum te tot faci de râs
Și-n neguri ți se afundă plânsul
Când singur vezi că ești de plâns.
epigramă de Ioan Hapca
Adăugat de Sandra Glorían
Comentează! | Votează! | Copiază!
E plânsul Tău
Când stau culcată-n margine de noapte
Și mă-nfior de ce mai este rău
Printre atâtea mii și mii de șoapte
Aud în depărtare plânsul Tău.
Când stau culcată-n margine de lume
Și-aud scrâșnind al vieții ferăstrău
Și vine-un plâns amar să mă sugrume
Eu știu, o, Doamne, că e plânsul Tău.
Când stau culcată-n margine de clipă
Cu scoici de lacrimi prăbușite-n hău
Și inima și sufletul îmi țipă
Eu plâng, o, Doamne, pentru plânsul Tău.
Când stau culcată-n margini de tăcere
Și-am înghețat trecând prin vadul său
Când închinată sunt dar nu pot cere
Aud în depărtare plânsul Tău.
Când am ajuns povară pentru mine
Și mă cutremur în atâta rău
Mă sfâșii, Doamne, toată pentru Tine
Atât de mult mă doare plânsul Tău...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrieri (triolet)
Aș vrea să scriu și eu așa ca dânsul,
dar este foarte greu cu pixul meu,
și când citesc ce-am scris m-apucă plânsul.
Aș vrea să scriu și eu așa ca dânsul
casc ochii larg și mă inspir dintr-însul
și, că nu reușesc, suport cam greu.
Aș vrea să scriu și eu așa ca dânsul,
schimb fontul, trec pe "Wingdings". Aoleu!
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian era pe culoar, cu directorul și încă se întreba de ce acesta se interesa atât de mult de soarta lui. Ce-l interesa pe acest om dacă lui îi era bine sau nu? Directorul... Îl cunoștea încă de când avea 6 ani, de când se înscrisese la școală, la Institut; și atunci tot dânsul era director, în ciuda vârstei fragede; era foarte tânăr pe atunci avea doar vreo 24 de ani (cam cât Alex) și totuși era directorul Institutului, funcție pe care o deținea și acum, după vreo 15 ani (aproape perioada misiunii lor). Incredibil! Și acum era tot tânăr, n-avea decât 39 de ani. Lucian îl privi discret și descoperi un domn distins, frumos; întotdeauna îl admirase! I se părea un om perfect, în tot ceea ce făcea... Merse tăcut alături de dânsul; își aminti că-n toți acești ani, 15, îi crease o sumedenie de necazuri, dar dânsul nu se supărase niciodată, ba chiar îl scotea basma curată de fiecare dată. Acum se îndreptase spre biroul dânsului, același de 15 ani. Ușa se deschise; domnișoarele secretare erau încă în interior. Tresăriră ușor și se ridicară; nu terminaseră cu documentele și credeau că vor fi mustruluite serios.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian Simionescu și Lucian Enka ieșiră împreună din navă, directorul tratându-l ca pe un bun prieten, întărindu-le astfel convingerea celor rămași pe puntea principală, mai ales noilor colegi, că Luci era preferatul domnului Traian Simionescu, directorul Institutului; era un amănunt destul de evident, pentru oricine, pe care directorul nu încerca să-l ascundă, deși poate nimeni nu înțelegea motivele reale pe care dânsul le avea pentru a se purta astfel față de acest tânăr matematician. Amândoi se aflau încă în zona rachetodromului, zonă dominată de prezența mărețului vehicul spațial albastru. Mergeau unul lângă altul tată și fiu dar nu amândoi cunoșteau acest amănunt.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
- secretară
- Este-un trup mlădiu de ciută,
Cu "decorul" pus la punct;
Leafă două mii o sută,
Plus directorul adjunct.
Secretara
definiție epigramatică de Dimitrie Jega din Dicționar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe puntea principală a navei albastre, pe monitorul computerului, se derula necontenit numărătoarea inversă, cifrele scăzând din ce în ce mai mult, iar în rezerva comandantului dormea nestingherit directorul Institutului; se simțea bine știind că era locul în care se va odihni fiul său în următorii ani. În plus, avu ocazia să constate că rezerva era confortabilă, deci, băiatul nu va avea probleme datorită somnului. Foarte probabil nici colegii lui, deși directorul nu verifică și rezervele acestora. Avu grijă să se trezească la timp, devreme, înainte de sosirea membilor echipajului, aranjând cu atenție rezerva comandantului, astfel încât să nu se observe că ar fi utilizat salteaua din încăperea strâmtă cu inițialele E. L. pe ușă, în acea noapte. Lăsă deci totul așa cum găsise înainte de a fi intrat dânsul acolo, deși nu doar dormise tot timpul, ci și cotrobăise nițeluș prin lucrurile "favoritului" său.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie șovăielnic de acel om pe care credea că-l cunoaște destul de bine; inexplicabil, simțea o puternică emoție interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrățișă cu putere, prietenește, cu căldură, sau cel puțin așa simțea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpățânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrățișă și el pe director, ceva mai cu rezervă, deși putea observa că parcă nu astfel și-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrățișare. Simți în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea că, de fapt, își îmbrățișa pentru ultima oară, pentru următorii cel puțin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deși Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iar în curând, Lucian, cu papagalul pe umăr și șorțul de bucătar peste uniformă, servi cina familiei sale, fără a-l deranja prezența lui Traian Simionescu; dimpotrivă, îl servi și pe acesta. Ceilalți păreau cam stânjeniți de acțiunea tânărului; nu și directorul. Dânsul zâmbi în sinea sa, constatând că băiatul îi semăna din multe puncte de vedere; și dânsul avea asemenea ocupații, ori de câte ori își găsea câte o clipă liberă. Directorul nu întârzie prea mult în vizită la familia Enka; în curând se pregăti de plecare. Îi salută respectuos pe toți, apoi se îndreptă spre ieșire. Diana și Iulian îl conduseră; evident și Lucian.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Directorul își ridică privirea, deși parcă știa dinainte că era Diana Enka. Cum să procedeze?! Îi era milă de ea. Ar fi vrut să rezolve cumva problema asta. Nu putea fi dur, n-o putea da afară, cum procedase în urmă cu o săptămână, deși ea nu era deloc amabilă, binevoitoare. Însă în ochii ei se putea citi cu ușurință multă tristețe. Nu mai era atât de aprigă, de înverșunată, implora din priviri. Însă Traian Simionescu era foarte ocupat, nu-și mai putea permite o nouă confruntare cu ea. Ușa se închise în urma tinerei doamne. Directorul își ridică privirea spre ea, deși ar fi dorit să evite s-o întâlnească.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Riposta
Vrei să mă spânzuri, vasăzică?...
Când te-am citit, în adevăr,
Îți dau cuvântul că de frică
Mi s-a zbârlit un fir de păr!
Cum? Ți-a venit așa, deodată,
Netam-nesam?
Păreai un om cu judecată -
La asta nu mă așteptam.
Te-ai supărat și-ți pare rău
Că-s încă viu?
Păcat că ești de la Tazlău,
Păcat că trebuie să-ți scriu!
Dar asta-i datoria mea:
Să dau cu zacherlină-n proști.
Talent avem - o recunoști.
Atunci, păzea!
Păzea, să nu dai de rușine,
Să nu te strâng într-un sonet.
Să nu te spânzur eu pe tine
De-un epitet!
Păzea, că muza mi-i fecundă
Și când te-oi prinde nu te scap:
Cu șapte rime pe secundă
Îți dau la cap!
Păzea, să nu te-aștern pe-o filă
Și-n roca unui vers masiv
Să te-ncrustez definitiv
Ca pe-o fosilă!
Păzea, să nu-ți înfig în coastă
O epigramă ca un cui.
Să-ți sparg în cap o odă proastă,
Să faci cucui!
Să nu-ți arunc în ochi o stanță
Cu versuri mici,
Să nu te ard de la distanță
C-un hexametru ca un bici!
Și-apoi, în hazul galeriei,
C-un vers subțire ca un ac,
Pe frontispiciul Veșniciei
Să te fixez ca pe-un gândac!
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Audioteca Citatepedia
Recită: Ramona Doleanu
Andy Sachs: Credem că doar prima secretară merge la balul de binefacere...
Miranda Priestley: Doar atunci când prima secretară nu este un focar de infecție.
replici din filmul artistic Diavolul se îmbracă de la Prada
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Promovare
Colegul mi-a rămas fidel,
Deși serviciul ne separă.
Și astăzi când mă duc la el,
Vorbim la fel... prin secretară.
epigramă de Mihai Danielescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între amant și secretară
Am un drac de secretară,
Asta, zău, că mă omoară!
Cum mă vede agitat,
Mă ademenește-n... pat.
epigramă de Ion Cuzuioc din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Controversă
Ascultam acele povești,
Deși nu era vremea lor -
Cum nu-ntelegi când privești
Aerul morților.
"Era acel tânăr prea singur!
Dar toți îl iubeau...
- Atunci nu era așa singur!
Sau ceilalți nu erau.
Si-o tânără fată cu dânsul -
De-abia în lume-au plecat,
Incât îți vine și plânsul,
Printre-ntrebări, ne-ncetat.
Si iată, din toate, nimicul -
Un înger, apoi, s-a născut...
- Acestea erau, deci, nimicul,
Si-ndată, orice a tăcut!
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alex însă nu avu parte de norocul colegului său. Și pe el tot tatăl lui îl trezi, domnul Radu-Emanuel, altfel el ar fi dormit mult și bine și ar fi întârziat serios, nu glumă. Însă și așa întârzie, cu puțin peste ora 08.15; când ajunse el al bordul navei albastre, toți erau deja acolo, chiar și doctorița echipajului, Stela, cât și profesorul Manea. Iar ca și cum asta nu i-ar fi fost de ajuns, printre cei prezenți pe puntea principală se număra și directorul Institutului, domnul Traian Simionescu. Dânsul îl fixă cu privirea pe genetician de îndată ce acesta pusese piciorul pe puntea principală.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!