Podul de piatră
E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se așează singură.
Nici unui rîu nu-i folosește. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
și așteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.
Satul din care sunt nu vrea să mă știe,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine și nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sat
- poezii despre poduri
- poezii despre visare
- poezii despre râuri
- poezii despre obstacole
- poezii despre gânduri
- poezii despre copilărie
- poezii despre apă
- poezii despre acasă
Citate similare
Ca și până acum
nu pot cuprinde cu gândul marginile universului
poate nici n-are
mă chinui degeaba cu ceva care nu-i important pentru nimeni
nici pentru mine dar nu poți struni gândul
îl urmăresc dintr-o întâmplare
neprevăzută și ademenitoare
apoi
îmi revin și privesc lumea
așa cum este sau va fi în viitorul apropiat
mă împac cu mine și rămân așa
un trecător prin zile și nopți cu întrebări
și mai puține răspunsuri
la care pot contribui direct
dacă voi descoperi ceva palpabil
nu mă luați în seamă
ca și până acum
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zile, poezii despre viitor, poezii despre timp sau poezii despre noapte
Sunt un pod
Sunt un pod peste râu,
Către tine mereu,
Pe nimic sprijinit,
Doar pe sufletul meu.
Acest râu nemilos
Mă va sparge-n bucati,
Starea mea o-nțeleg,
Dar și tu seama dă-ți.
Sunt un pod peste râu,
Pe pilonii mei triști,
Către tine mereu,
Insă tu nu exiști.
Nu-nțelegi că mi-e greu,
Că mi-e frig și urât,
Sint greoi și sunt fix,
Sunt un pod și atât.
Unde-apuc să mă duc
Sunt silit să rămân
Că miroase a fier,
Că miroase a fân.
Și deodată-nțeleg
Că sunt trist în zadar,
Pe pilonii mei triști
Mă cuprind și tresar.
Tu simți tot ce simt eu,
Ba mai grav, ba mai mult,
Plânsul tău permanent
Il preiau și-l ascult.
Și dau parcă ecou
Și vibrez în alt mod,
În picioare călcat
Ca un om, ca un pod.
Sunt un pod peste râu,
Sunt un pod peste mers,
Câte vânturi m-au scris,
Câte ploi m-au tot șters.
Dar tu nu ești pe mal,
Dar tu nu ești cu ei,
Dar tu nu mă strivești,
Tu mă ții și mă bei.
Sunt un pod ridicat
Peste-un râu incomod,
Sunt un pod, ești un râu,
Ești un râu, sunt un pod.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tristețe, poezii despre vânt, poezii despre suflet, poezii despre plâns, poezii despre ploaie, poezii despre picioare sau poezii despre fier
Chiar cred că nimic nu se pierde
Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le știu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.
Nici necazul nu-mi lipsește, vine și pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,
de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere și voință,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.
Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
și uit să iau norocul cu mine,
Aș vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porțile împărătești
în acea desfătare care seamănă bucurie.
Chiar cred că nimic nu se pierde,
când crește-n mine miracolul iubirii
și-n el se ascunde nașterea pruncului.
Între lume și mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.
Totul se năruie și se zidește la loc,
când în inimi locuim amândoi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noroc
- poezii despre naștere
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre foc
- poezii despre bucurie
- poezii despre bebeluși
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Chiar cred că nimic nu se pierde
Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le știu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.
Nici necazul nu-mi lipsește, vine și pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,
de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere și voință,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.
Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
și uit să iau norocul cu mine,
Aș vrea să-l împart când este
cu cei ce-mi deschid porțile împărătești
în acea desfătare care seamănă bucurie.
Chiar cred că nimic nu se pierde
când crește-n mine miracolul iubirii
și-n el se ascunde nașterea pruncului.
Între lume și mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.
Totul se năruie și se zidește la loc
când în inimi locuim amândoi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până la tine-i departe
să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea
de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece
din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit
până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă
tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape
lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre sânge, poezii despre ochi sau poezii despre ninsoare
Până la tine-i departe
să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea
de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece
din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit
până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă
tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape
lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea mea, nu te iubesc pentru mine, nici pentru tine, nici pentru amândoi împreună, nu te iubesc fiindcă sângele m-ar îndemna să te iubesc, te iubesc fiindcă nu ești a mea, fiindcă te afli de partea cealaltă, acolo unde mă inviți să sar și eu nu pot face saltul, fiindcă în străfundurile posesiunii nu ești în mine, nu te cuprind, nu trec dincolo de trupul tău, de râsul tău, există ceasuri când mă muncește gândul că tu mă iubești, mă chinuiește iubirea ta care nu-mi servește drept pod, căci un pod nu se susține dintr-o singură parte.
citat clasic din romanul Șotron de Julio Cortazar
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre sânge, citate despre râs, citate despre poduri, citate despre muncă, citate despre gânduri, citate despre existență sau citate despre ceas
Arome peste amintiri
Iubirile mele au cântec interior
n-au corzi vocale,
dar au taine ascunse
în care sălășluiesc frumos.
Trăirile lor topesc orice obstacol
și nu se sfârșesc,
se zidesc în piatră și se înconjoară
de cetățile înalte ale sufletului,
trec peste pod apele învolburate
și ajung în ținutul fermecat.
Nu se lasă niciodată furate
de iernile lungi cu nopți friguroase,
doar salcâmii și teii înfloriți
risipesc arome peste amintiri
ca un dar de neuitat.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre voce, poezii despre tei sau poezii despre muzică
Al vieții poem
Voi face un pod între mine și mine
pentru cât nu m-am iubit
dar nimeni nu trebuie să știe,
cum nimeni nu trebuie să vadă
umbra mea din ultima mea zi pe pământ!
îmi va mai trebui o singură zăpadă
să-i scriu vieții un poem desăvârșit...
când niște scări voi urca...
voi coborî o mie de scări
ori voi sări câte două, întristată!
Să nu pot muri s-ar putea!
dar dacă alerg pe-un câmp de lavandă?
numai poezia să nu-nchidă ochii înaintea mea
poate așa-mi va crește un cord în partea dreaptă!
voi trece încet... ca-ntr-un regal
peste curbura de ramuri numită arcadă...
până dincolo... din-co-lo...
infinit mai pierdută în abis
va ninge cernit și voi pleca împăcată
c-am terminat al vieții poem,
cu două inimi scris!
Nemaiștiind care din ele
va-ncepe pe-un rug sa ardă...
poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi, Amprente
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre zăpadă, poezii despre viață, poezii despre sfârșit, poezii despre prăpăstii sau poezii despre perfecțiune
Mărul discordiei
Ai mușcat cu ură din mărul discordiei,
poate n-ai știut ce se poate întâmpla
când îți lași amprenta pe valul durerii răscolite.
Spui cuvinte pline de complicități,
intri acolo unde fierberea dă în foc
cum se revarsă apele peste maluri înalte
și fac stricăciuni.
Nu crezi că totul poate scăpa de sub control
și lumea intră-n dezordine,
eu sper că nu-i prea târziu, să te lași învins,
să aștepți zilele în care te regăsești cuminte.
Pornirile mă lasă pe gânduri,
se nasc semne care sapă adânc în convingeri
și nu pot trece peste podul fragil
fără tristețe și teamă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mere sau poezii despre frică
Un pod de-a lungul râului... Nu poți trece de pe un mal pe altul, poți doar să însoțești râul în devenirea lui, de la izvor și până la vărsare, de la naștere și până la aneantizare... Un pod evident inutil, pe care nu va trece, poate, nimeni, niciodată...
Mihail Mataringa (10 decembrie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre râuri, citate despre naștere sau citate despre devenire
Nestăpânită lumină
Nu e clipa căderii pleoapelor peste așteptări
nici a frunzelor peste inimi,
e o sănătate în carnea flămândă
nerv prins în sinapse,
tot mai căutată starea de împăcare
cu sângele pornit să înverzească.
Vrea mai repede trupul să-l răsfețe
sădindu-i în sămânță fructului copt
nestăpânită lumină
mai adâncă decât sâmburele
din care se naște vie ființarea
și răzbare prin curgerea timpului.
Pune stâlpi la porțile nesfârșitului,
drumuri căutând să le treacă
până la împărăția cea fără de veste
de la care se așteaptă întregirea.
Închis cu zăvoare între ziduri de piatră
privesc la ardezii cum ard
cu flăcări peste ape-n colind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre sănătate, poezii despre răsfăț sau poezii despre frunze
Metaforele unui nobil venețian
Douăzeci de oameni traversând un pod,
Într-un sat,
Sunt douăzeci de oameni traversând douăzeci de poduri
În douăzeci de sate
Sau un om
Traversând un singur pod într-un singur sat.
Acesta este un cântec vechi
Care nu-și va declara sinele...
Douăzeci de oameni traversând un pod,
Într-un sat,
Sunt douăzeci de oameni traversând un pod
Într-un sat.
Acela nu-și va declara sinele,
Deși este cert că înseamnă...
Cizmele oamenilor tropăie
Pe lespezile podului.
Primul perete alb din sat
Se ivește printre pomii roditori.
La ce anume oare mă gândeam?
Astfel înțelesul evadează.
Primul perete alb din sat...
Pomii roditori...
poezie de Wallace Stevens
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre metafore, poezii despre copaci, poezii despre alb sau poezii despre Veneția
Temperatura fluidă
N-am fost niciodată întors din drumul cunoașterii
doar acum am înțelegerea mai târzie,
am rămas undeva între vocație și informație,
nu pot sta toată ziua cu ochii în telefon
și mă tem să mă înscriu în obișnuința vremii,
dar nici nu-mi doresc.
Gândesc cum să mă apăr de angoasă și nebunie
și nimic nu mă lasă străin,
îmi beau vinul cu aceeași plăcere pământeană
cu care îmi acopăr dragostea cu inima,
drumul meu este din ce în ce mai scurt
și nimeni nu-i știe capătul.
A rămas între tine și mine temperatura fluidă
și anotimpurile trec peste orice obstacol
cu razele singurătății frânte.
Când mă voi desprinde de norii de ploaie
fără să se transforme în lacrimi,
voi simți totuși lipsa iubirii.
Când totul se va preface în ruină
și lumea mea s-a mutat în majoritate dincolo,
mă voi îngropa în liniștea cuvintelor.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre temperatură, poezii despre telefon, poezii despre singurătate sau poezii despre plăcere
Pod la cer
Nu mai cred și nu mai sper,
C-ar putea fi ctitorit,
De vre-un demon iscusit,
Pod de piatră pân-la cer...
Nu mai vânt și nu furtună,
C-ar putea, o zburătoare,
Viscol a lega cu boare,
Pod de aer pân-la lună...
Nu mai of și nu mai vai,
Că vreun faur oarecare,
Ar tivi din râu și mare,
Pod de apă pân-la rai...
Nu mai vis și nu mai cânt,
Că destinul se răsfață,
Noapte cununând cu gheață,
Pod de rece, sub pământ...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre viscol, poezii despre religie sau poezii despre rai
Lume neutră
Mă ascund în pielea sintetică a unui obiect
care își expune la vedere luciul
și mă încearcă dureros teama
peste care mă împinge curajul.
Lumea o percep ca o risipire de senzații
halucinant de introvertită
încât mă schimb odată cu ea.
Singurătatea-mi cade pe partea întunecată,
rupe din mine bucăți de sentimente
pe care le cos în gânduri
de nu se mai văd marginile.
Nu mai am nimic personal
să-mi dezvăluie firea rotundă
și rămân un mușuroi locuit de prea multe voci
care mă strigă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre schimbare, poezii despre durere sau poezii despre curaj
Să simt noaptea la ea acasă
aceste cuvinte vor rămâne nespuse
și numai noi ni le vom scrie
nimeni nu va căuta să înțeleagă
mersul lucrurilor
acum am înnoptat într-o ruină
să simt noaptea la ea acasă
cum doarme laolaltă cu moartea
pe un pat de scânduri ude
ca un pod neterminat peste un fluviu
pe care odată intrat nu te mai poți întoarce
mă sperie că n-o să apuc dimineața
când ochiul măsoară întinderea
se înghesuie clipele în buzunarele inimii
pentru a îneca moartea în sânge
și timpul o să-mi ofere alte bătăi de cap
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sperieturi, poezii despre somn sau poezii despre moarte
Noaptea cuprinsă de hazard
Noaptea cuprinsă de hazard fuge dezbrăcată,
uit pentru ce am intrat în ea
copil timid în vâltoarea apucăturilor lumești
nepovestite la nimeni de rușine,
imagine furată din cărțile de povești.
Mă priveam ca pe un obiect de folosință,
dar am răspuns fericit la toate întrebările
până la căderea în capcanele temerii.
Îmi văd sufletul prins între sunetele false
în care nu-mi vibrează cântecul așteptat
în muzica goală pe dinăuntru de cuvinte,
lăsată pradă unui tremur de voce stridentă
din care-mi străbate revolta sadică
a unui nebun
ce se ia în zeflemea și râde de el însuși.
Mă topesc fără să pot spune,
că nimic nu mă îndreptățește să îndur
lumea plină de atâta praf și nisip
în care coboară deșertul și se așează comod
la marginea ființei mele îngândurate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre revoltă, poezii despre sunet, poezii despre sadism, poezii despre rușine sau poezii despre nuditate
Cântec din stele
frigul mă desfrunzește
de gânduri
nu pot să visez frumos
fără un timp al sufletului meu
care nu îngheață până la sfârșit
se aude un cântec din stele
care mă face înger
al patimilor sângelui
noapte în care mă dezbrac de cuvinte
se îmbracă singură
în veșmintele viitorului
voi cei flămânzi de înțelepciune
deschideți ochii mari
și priviți lumina
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre îngeri sau poezii despre stele
Amintiri
Copil fiind uitam toate năzdrăvăniile,
să pot face altele și mai și,
dar aveam uneori ghinion
cineva mă așeza în mijlocul acțiunii
și să vezi apoi șiretlicuri și emoții.
Totul se termina cu bine și nepăsare,
plecam de acasă pe furiș,
hoinărem cu prietenii
pe râu, prin livezi ori prin vii
de nu știa nimenu unde sunt.
Uneori plecam prin păduri,
ascultam poveștile ciobanilor,
mi se păreau pline de lucruri neștiute
șivream să văd lupi și urși
în realitate, nu-mi era frică.
în fiecare zi mă trezeam devreme,
să nu-i vină vreo idee mamei,
să mă trimită cu oile ori caprele la cioban,
cel mai mult îmi plăcea să iau calul
să-l călăresc și să-l împiedic în măgură.
Seara aduceam calul acasă,
dar eram plin de zgârâieturi și mărăcini
rămași în tălpile picioarelor,
umblam peste tot desculț.
Nu eram supărat niciodată
studiam fețele oamenilor și le făceam porecle,
unii rămâneau cu ele
de le folosea tot satul.
așa ne petreceam tot timpul,
când am plecat la școală
era altceva,
a început disciplina învățării
și s-a pornit moara de apă
care învârte pietrele viitorului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi, poezii despre învățătură, poezii despre început, poezii despre școală, poezii despre vinovăție, poezii despre urși sau poezii despre supărare