Podul de piatră

E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se aşează singură.
Nici unui rîu nu-i foloseşte. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
şi aşteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.

Satul din care sunt nu vrea să mă ştie,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine şi nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi până acum

nu pot cuprinde cu gândul marginile universului
poate nici n-are
mă chinui degeaba cu ceva care nu-i important pentru nimeni
nici pentru mine dar nu poţi struni gândul
îl urmăresc dintr-o întâmplare
neprevăzută şi ademenitoare

apoi
îmi revin şi privesc lumea
aşa cum este sau va fi în viitorul apropiat

mă împac cu mine şi rămân aşa
un trecător prin zile şi nopţi cu întrebări
şi mai puţine răspunsuri
la care pot contribui direct

dacă voi descoperi ceva palpabil
nu mă luaţi în seamă
ca şi până acum

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un pod

Sunt un pod peste râu,
Către tine mereu,
Pe nimic sprijinit,
Doar pe sufletul meu.

Acest râu nemilos
Mă va sparge-n bucati,
Starea mea o-nţeleg,
Dar şi tu seama dă-ţi.

Sunt un pod peste râu,
Pe pilonii mei trişti,
Către tine mereu,
Insă tu nu exişti.

Nu-nţelegi că mi-e greu,
Că mi-e frig şi urât,
Sint greoi şi sunt fix,
Sunt un pod şi atât.

Unde-apuc să mă duc
Sunt silit să rămân
Că miroase a fier,
Că miroase a fân.

Şi deodată-nţeleg
Că sunt trist în zadar,
Pe pilonii mei trişti
Mă cuprind şi tresar.

Tu simţi tot ce simt eu,
Ba mai grav, ba mai mult,
Plânsul tău permanent
Il preiau şi-l ascult.

Şi dau parcă ecou
Şi vibrez în alt mod,
În picioare călcat
Ca un om, ca un pod.

Sunt un pod peste râu,
Sunt un pod peste mers,
Câte vânturi m-au scris,
Câte ploi m-au tot şters.

Dar tu nu eşti pe mal,
Dar tu nu eşti cu ei,
Dar tu nu mă striveşti,
Tu mă ţii şi mă bei.

Sunt un pod ridicat
Peste-un râu incomod,
Sunt un pod, eşti un râu,
Eşti un râu, sunt un pod.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart când este
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde,
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc,
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la tine-i departe

să-mi mărturiseşti
cum reuşeşti să spargi clipa
şi o laşi să aştepte monoton pe următoarea

de ce te frămânţi atât de mult
să rupi în bucăţi răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă şi se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu ştie decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se ştie
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândeţea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la tine-i departe

să-mi mărturiseşti
cum reuşeşti să spargi clipa
şi o laşi să aştepte monoton pe următoarea

de ce te frămânţi atât de mult
să rupi în bucăţi răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă şi se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu ştie decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se ştie
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândeţea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea mea, nu te iubesc pentru mine, nici pentru tine, nici pentru amândoi împreună, nu te iubesc fiindcă sângele m-ar îndemna să te iubesc, te iubesc fiindcă nu eşti a mea, fiindcă te afli de partea cealaltă, acolo unde mă inviţi să sar şi eu nu pot face saltul, fiindcă în străfundurile posesiunii nu eşti în mine, nu te cuprind, nu trec dincolo de trupul tău, de râsul tău, există ceasuri când mă munceşte gândul că tu mă iubeşti, mă chinuieşte iubirea ta care nu-mi serveşte drept pod, căci un pod nu se susţine dintr-o singură parte.

citat clasic din romanul Şotron de Julio Cortazar
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arome peste amintiri

Iubirile mele au cântec interior
n-au corzi vocale,
dar au taine ascunse
în care sălăşluiesc frumos.

Trăirile lor topesc orice obstacol
şi nu se sfârşesc,
se zidesc în piatră şi se înconjoară
de cetăţile înalte ale sufletului,
trec peste pod apele învolburate
şi ajung în ţinutul fermecat.

Nu se lasă niciodată furate
de iernile lungi cu nopţi friguroase,
doar salcâmii şi teii înfloriţi
risipesc arome peste amintiri
ca un dar de neuitat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al vieţii poem

Voi face un pod între mine şi mine
pentru cât nu m-am iubit
dar nimeni nu trebuie să ştie,
cum nimeni nu trebuie să vadă
umbra mea din ultima mea zi pe pământ!
îmi va mai trebui o singură zăpadă
să-i scriu vieţii un poem desăvârşit...
când nişte scări voi urca...
voi coborî o mie de scări
ori voi sări câte două, întristată!
Să nu pot muri s-ar putea!
dar dacă alerg pe-un câmp de lavandă?
numai poezia să nu-nchidă ochii înaintea mea
poate aşa-mi va creşte un cord în partea dreaptă!
voi trece încet... ca-ntr-un regal
peste curbura de ramuri numită arcadă...
până dincolo... din-co-lo...
infinit mai pierdută în abis
va ninge cernit şi voi pleca împăcată
c-am terminat al vieţii poem,
cu două inimi scris!
Nemaiştiind care din ele
va-ncepe pe-un rug sa ardă...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi, Amprente
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul discordiei

Ai muşcat cu ură din mărul discordiei,
poate n-ai ştiut ce se poate întâmpla
când îţi laşi amprenta pe valul durerii răscolite.

Spui cuvinte pline de complicităţi,
intri acolo unde fierberea dă în foc
cum se revarsă apele peste maluri înalte
şi fac stricăciuni.

Nu crezi că totul poate scăpa de sub control
şi lumea intră-n dezordine,
eu sper că nu-i prea târziu, să te laşi învins,
să aştepţi zilele în care te regăseşti cuminte.

Pornirile mă lasă pe gânduri,
se nasc semne care sapă adânc în convingeri
şi nu pot trece peste podul fragil
fără tristeţe şi teamă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pod de-a lungul râului... Nu poţi trece de pe un mal pe altul, poţi doar să însoţeşti râul în devenirea lui, de la izvor şi până la vărsare, de la naştere şi până la aneantizare... Un pod evident inutil, pe care nu va trece, poate, nimeni, niciodată...

Mihail Mataringa (10 decembrie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nestăpânită lumină

Nu e clipa căderii pleoapelor peste aşteptări
nici a frunzelor peste inimi,
e o sănătate în carnea flămândă
nerv prins în sinapse,
tot mai căutată starea de împăcare
cu sângele pornit să înverzească.

Vrea mai repede trupul să-l răsfeţe
sădindu-i în sămânţă fructului copt
nestăpânită lumină
mai adâncă decât sâmburele
din care se naşte vie fiinţarea
şi răzbare prin curgerea timpului.

Pune stâlpi la porţile nesfârşitului,
drumuri căutând să le treacă
până la împărăţia cea fără de veste
de la care se aşteaptă întregirea.

Închis cu zăvoare între ziduri de piatră
privesc la ardezii cum ard
cu flăcări peste ape-n colind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metaforele unui nobil veneţian

Douăzeci de oameni traversând un pod,
Într-un sat,
Sunt douăzeci de oameni traversând douăzeci de poduri
În douăzeci de sate
Sau un om
Traversând un singur pod într-un singur sat.

Acesta este un cântec vechi
Care nu-şi va declara sinele...

Douăzeci de oameni traversând un pod,
Într-un sat,
Sunt douăzeci de oameni traversând un pod
Într-un sat.

Acela nu-şi va declara sinele,
Deşi este cert că înseamnă...

Cizmele oamenilor tropăie
Pe lespezile podului.
Primul perete alb din sat
Se iveşte printre pomii roditori.
La ce anume oare mă gândeam?
Astfel înţelesul evadează.

Primul perete alb din sat...
Pomii roditori...

poezie de Wallace Stevens
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temperatura fluidă

N-am fost niciodată întors din drumul cunoaşterii
doar acum am înţelegerea mai târzie,
am rămas undeva între vocaţie şi informaţie,
nu pot sta toată ziua cu ochii în telefon
şi mă tem să mă înscriu în obişnuinţa vremii,
dar nici nu-mi doresc.

Gândesc cum să mă apăr de angoasă şi nebunie
şi nimic nu mă lasă străin,
îmi beau vinul cu aceeaşi plăcere pământeană
cu care îmi acopăr dragostea cu inima,
drumul meu este din ce în ce mai scurt
şi nimeni nu-i ştie capătul.
A rămas între tine şi mine temperatura fluidă
şi anotimpurile trec peste orice obstacol
cu razele singurătăţii frânte.

Când mă voi desprinde de norii de ploaie
fără să se transforme în lacrimi,
voi simţi totuşi lipsa iubirii.

Când totul se va preface în ruină
şi lumea mea s-a mutat în majoritate dincolo,
mă voi îngropa în liniştea cuvintelor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pod la cer

Nu mai cred şi nu mai sper,
C-ar putea fi ctitorit,
De vre-un demon iscusit,
Pod de piatră pân-la cer...

Nu mai vânt şi nu furtună,
C-ar putea, o zburătoare,
Viscol a lega cu boare,
Pod de aer pân-la lună...

Nu mai of şi nu mai vai,
Că vreun faur oarecare,
Ar tivi din râu şi mare,
Pod de apă pân-la rai...

Nu mai vis şi nu mai cânt,
Că destinul se răsfaţă,
Noapte cununând cu gheaţă,
Pod de rece, sub pământ...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume neutră

Mă ascund în pielea sintetică a unui obiect
care îşi expune la vedere luciul
şi mă încearcă dureros teama
peste care mă împinge curajul.

Lumea o percep ca o risipire de senzaţii
halucinant de introvertită
încât mă schimb odată cu ea.

Singurătatea-mi cade pe partea întunecată,
rupe din mine bucăţi de sentimente
pe care le cos în gânduri
de nu se mai văd marginile.

Nu mai am nimic personal
să-mi dezvăluie firea rotundă
şi rămân un muşuroi locuit de prea multe voci
care mă strigă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să simt noaptea la ea acasă

aceste cuvinte vor rămâne nespuse
şi numai noi ni le vom scrie
nimeni nu va căuta să înţeleagă
mersul lucrurilor

acum am înnoptat într-o ruină
să simt noaptea la ea acasă
cum doarme laolaltă cu moartea
pe un pat de scânduri ude
ca un pod neterminat peste un fluviu
pe care odată intrat nu te mai poţi întoarce

mă sperie că n-o să apuc dimineaţa
când ochiul măsoară întinderea
se înghesuie clipele în buzunarele inimii
pentru a îneca moartea în sânge
şi timpul o să-mi ofere alte bătăi de cap

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea cuprinsă de hazard

Noaptea cuprinsă de hazard fuge dezbrăcată,
uit pentru ce am intrat în ea
copil timid în vâltoarea apucăturilor lumeşti
nepovestite la nimeni de ruşine,
imagine furată din cărţile de poveşti.

Mă priveam ca pe un obiect de folosinţă,
dar am răspuns fericit la toate întrebările
până la căderea în capcanele temerii.

Îmi văd sufletul prins între sunetele false
în care nu-mi vibrează cântecul aşteptat
în muzica goală pe dinăuntru de cuvinte,
lăsată pradă unui tremur de voce stridentă
din care-mi străbate revolta sadică
a unui nebun
ce se ia în zeflemea şi râde de el însuşi.

Mă topesc fără să pot spune,
că nimic nu mă îndreptăţeşte să îndur
lumea plină de atâta praf şi nisip
în care coboară deşertul şi se aşează comod
la marginea fiinţei mele îngândurate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec din stele

frigul mă desfrunzeşte
de gânduri
nu pot să visez frumos
fără un timp al sufletului meu
care nu îngheaţă până la sfârşit

se aude un cântec din stele
care mă face înger
al patimilor sângelui
noapte în care mă dezbrac de cuvinte
se îmbracă singură
în veşmintele viitorului
voi cei flămânzi de înţelepciune
deschideţi ochii mari
şi priviţi lumina

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Copil fiind uitam toate năzdrăvăniile,
să pot face altele şi mai şi,
dar aveam uneori ghinion
cineva mă aşeza în mijlocul acţiunii
şi să vezi apoi şiretlicuri şi emoţii.

Totul se termina cu bine şi nepăsare,
plecam de acasă pe furiş,
hoinărem cu prietenii
pe râu, prin livezi ori prin vii
de nu ştia nimenu unde sunt.

Uneori plecam prin păduri,
ascultam poveştile ciobanilor,
mi se păreau pline de lucruri neştiute
şivream să văd lupi şi urşi
în realitate, nu-mi era frică.

în fiecare zi mă trezeam devreme,
să nu-i vină vreo idee mamei,
să mă trimită cu oile ori caprele la cioban,
cel mai mult îmi plăcea să iau calul
să-l călăresc şi să-l împiedic în măgură.

Seara aduceam calul acasă,
dar eram plin de zgârâieturi şi mărăcini
rămaşi în tălpile picioarelor,
umblam peste tot desculţ.

Nu eram supărat niciodată
studiam feţele oamenilor şi le făceam porecle,
unii rămâneau cu ele
de le folosea tot satul.

aşa ne petreceam tot timpul,
când am plecat la şcoală
era altceva,
a început disciplina învăţării
şi s-a pornit moara de apă
care învârte pietrele viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!