Trăind muncind...
Cu ce ne distanțăm de animale
De avem zilnic doar un scop;
Să ne-oferim simțuri anale
Mâncând?!... Putând visa în loc!
Planeta vinde totul "free",
De ce plătim mereu orice?
N-avem puterea, să stăm!... Vii
De ce-adunăm, muncim, de ce?
Facem din viață maraton
De la început pân' la sfârșit.
Trăim, perpetuu monoton...
Murim și nu știm ce-am găsit.
Ne pierdem clipe prețioase
Cosând, șofând, muncind din greu.
Pretinse ființe armonioase
De când n-ați fost, la Atheneu?
V-ați creat singuri un sistem
Să-aveți mai mult de oferit.
Ați și uitat de Bethleem...
Erați scăpați, v-ați răstignit!...
Dar nu-i deajuns un sacrificiu.
De-ați fi muncit doar prin iubire,
Făceați din muncă un artificiu
Căci câștigase-ți... nemurire!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
The cool man
Doar sâmbătă trăim
Și suntem tineri...
Poate și vineri...
Restul nu muncim.
Doar vânăm nururi
Și avem mașini.
Trăim din tunuri,
Nu știm de rușini.
Și-avem "fetițe"
Nu să le iubim;
Le vindem "fițe"
Și le "ocrotim"?!
Suntem în gașcă,
Școli nu prea avem.
Viața-i o "pleașcă"
Timpul ni-l pierdem.
Babacii-au bani
Și-i moștenim.
"Luând" gologani
Card oferim!?
Nu avem milă,
Dăm "recviem".
Muncim din silă...
O țară... suntem!!!
So young we are
We like the fun
Life's like a "Bar"
That's the cool man!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
In Memoriam A. H. H
O, Fiu Divin, noi te iubim,
Deși-al tău chip nu l-am văzut,
Și în iubire am crezut,
Când n-am putut s-o dovedim.
Lumină, beznă, ai creat;
Și pe ființe vii le faci;
Făcut-ai Moartea; și-apoi calci
Pe orice craniu ce-ai durat.
De tină o să ne salvezi:
Tu ne-ai făcut, de ce, nu știm,
Dar noi nu credem că murim,
Căci tu ești drept: Cel ce creezi.
Divin și-uman, tu pari așa,
Și sfânt și pașnic te vedem.
Cum de voință noi avem
Nu știm, dar ție ți-o vom da.
Tot ce-a urcat, a coborât;
Și orice lucru s-a sfârșit:
Din tine toate au ieșit,
Dar tu ești mult mai mult de-atât.
Avem credință, dar nu știm;
Cunoaștem doar ce-am observat
Și totuși credem că ne-ai dat
O rază-n beznă: s-o primim!
Să știm din ce în ce mai mult,
Dar tot mai sfinți să devenim;
Iar duh și minte să unim
În muzică, nu în tumult.
Noi suntem proști și tu ne vezi;
Și te bârfim adeseori:
Dar tu pe proști să nu-i dobori;
Și orice lumi să luminezi.
Să ierți păcatul meu cel rău;
Și ce-am făcut să strălucesc;
Virtuțile în om trăiesc,
Dar meritul e doar al tău.
Mi-e dor de cel care-a pierit,
Ce m-a vrăjit opera ta.
Da-n tine știu că el va sta,
Mai vrednic de a fi iubit.
Mă iartă, poate sunt nedrept
Și rătăcit, și tulburat;
Iar dacă rău m-am înșelat,
Ca tine fă-mă de-nțelept.
poezie de Alfred, Lord Tennyson, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecând dincolo fresce
Trăim doar să amăgim
Muncim doar să trăim..
Când o să mai și iubim
Curcubeu... noi să simțim.
Culori de iubire
Cu gust de nemurire!
Ce e fără menire
În lumea fără miere...
Culeasă din albastru
De roiul gândurilor,
Ce este al viespilor
Ce ne sfarmă colastru...
Din fagurii inimii
Să ne naștem fluturii!
În roiuri ce adună
Polen din stele, lună..
Căci ce tot aici avem
În sărutarea rece..
Într-o clipă o să pierdem
Trecând dincolo fresce!
În iaduri ce le dorim
Și acum unde trăim
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stare de spirit
Tristețea a-ntâlnit căderea...
Nu știu de ce le-asociem
căci dacă... ne-nălțăm,
ne pierdem și contact și prevederea,
necaz nu mai disociem
și "avortăm"...
... Eliminați, suntem nimic,
întregu-i la întâmplare;
în pierdere de-adrenalină
supus de limpic,
nu găsim scăpare!
Și avem vină?...
... Neimportant a cui,
n-avem ieșire,
ne prăbușim pe zi ce trece...
Pierdut, îți spui;
ah, nemurire
îs deja rece...
Și nu-i scăpare,
depinde veșnic de un altul;
orice ai face
importanță n-are,
e doar hazardul,
e o carapace...
... S-o spargi?
Nici vis nu e, s-a dus,
ești ros de neputință
cum bacteriofagi
specifici... Ești intrus!
Căință...
... Nu-i îndeajuns,
la mult abis, pericol e ieșirea;
Când nu e oxigen
în azotat ascuns,
e grea reîntregirea...
Și-ngenunchem!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imigrant
E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viață "trasă".
Visează sigur motivat,
Câștigu-i doar mulțumitor.
Își face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!
Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunță fără să clipească
La neam, la țara strămoșească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.
Își vinde tot și pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunați, nu-i nume.
Ajuns "aiurea" nu-i ușor,
Muncește mult, de se spetește.
Adună un pic, dar reușește...
Nu-i fericit, dar are spor.
Îi e dor de țară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăiește sobru, ascet,
Ban se câștigă greu, cu trudă.
Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au și uitat,
E ruda, ce aduce dar.
Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă și mașină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoți, știu doar poruncă.
De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Și n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inițiator?!
... începe oare început sau totu-i doar un ciclu;
cum mobila din lemnul de copac nu-i din semințe
născute-n luminișuri dintr-un putregai de foste ființe
și Dumnezeu ce-n joacă ne-a făcut, o să mai facă... e arbitru?!?
... și cel ce-ncearc-avid să strângă, fals să se delimiteze,
nu-i oare om ce-ncearcă să devină un popor
dintr-un amestec de-alte și-alte nații, un migrator...
că doar așa, nu-i un incest... și face lume, timp să-ncânte?!?
... și dacă cultivăm mereu, ne educăm unii pe alții genii
ce-nsămânțăm câmpii, cernoziom și apoi trăim din grâne...
oare n-om fi pământ așa cum ni se spune?...
că singuri ne săpăm culcuș final în cripte, de milenii!?!
... și câine, ce numim domesticul cu crez, că îi dăm casă,
nu-i doar sublim prieten, ci-i prietenia-n sine?!?...
că o deține, ne-a domesticit pe tine și pe mine,
în mai uman, mai răbdător, mai sincer!... lui, de noi îi pasă!?!...
... e oare cum Big Bang nedeslușit, amăgitor
în început ce n-are început din alt sfârșit
ce mintea nu concepe, din taboo ce-am încropit...
șă-și creadă singură neștiința de a tot-începător?!?...
... și-atunci ce simplu-i de-nțeles ce pare infiorător;
nu-i totul de la sine "inventat" ca o spirală ce se-nvârte
pierzând capăt și punct, căci nu le-avem, trăim pe unde scurte...
și-i prea pretențios, neacoperit... să ne-ncropim în creator?!?...
... sau poate idealu-i adevăr întâmplător
dintr-o iluzie că împreună, cu credință-n noi,
creeăm cu toții; vii, pe cei ce au fost, vor fi... și toți cei de apoi,
un univers în paralel?!... N-am fi realul inițiator?!?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Conjugare
Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să știu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.
Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârșit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.
Căci este, nu se mai sfârșea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.
Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârșit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În extincție
Parcă am tot neamul în război...
Așa-o fi fost când nu eram,
Sau gând făceau unul din doi
Ai mei, ce m-au tot plâns, duream.
Căci neamul meu se împuținează
De atât fugit pe alte fronturi,
Unde se plâng, se căinează
Case să-și facă... stând în corturi.
Și mai dramatic, se subție
De număr, suflete dispar,
Că țara mea nu poat' să-i ție,
Îi pierde făr' să aivă habar...
... Îi arde prin maternități,
Focar le face scene, bal
-Din neglijente răutăți
De cer- cei ce îngrijesc... fatal.
E ca un fel de genocid,
Sau moarte către ce-i civil,
Civilizat... Cum fratricid,
Încartiruiți în imbecil.
Poate o fi multă nepăsare,
Dar păsu-i sfânt de la bătrâni,
Pierduți în nepăsat de stare...
'ndeajuns e crima, gând nebun.
Suntem pieirea pe șosele,
Că numai noi n-avem destule,
Noi, ce-am acumulat doar rele...
Facem antumele postume.
Pierim în șanțuri îngropați,
Niște nevăzuți de pe zebre.
Stăm la ghișee încolonați
De atâtea morți... nu-s deajuns jerbe.
Ne pierdem din mintal cultură,
Că pierdere-i, de spiritual.
Suntem, din ce-am fost, o prescură
Ce-o-nmuiem grâu, din sol... Graal.
Ne-au părăsit și popii, lacomi,
Ce odată erau plini de har...
Acum doar pătimași de patimi,
Ne sorbind lacrimi cu pahar.
Se aleg, ei singuri, dintre noi,
Spunându-și, ei singuri, "aleși",
Și s-au făcut mulțimi, puhoi,
Din dregători... pentru ei, dreși.
Dar tot ne naștem împotrivă,
Că nu sunt morți la câți se nasc.
Nu-s de-atât boabe în colivă
Chiar de-alții grâu culeg, îl pasc.
Rămânem neostoit grânar,
Ne însămânțăm cu ideal.
Renaștem des, să nu fim rar
Un neam român... măcar vocal!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Codul "noi"
Cu cât perfid clădim zisa "societate"
Din zoaiele murdare de creiere sărite
Din fixul de-un normal, trădat pentru ispite...
Ce unii le-au drept hrană pentr-o "întâietate"!?
Ni s-au creat iluzii din timp c-așa se face,
Că n-are sens o lume de nu va fi "politic"...
În care nu-s deștepți, meseriași... E atipic,
Făcut de hâde găști, "partidele" rapace.
Și și-au creat o horă de false antagonii;
Să creadă orice prost că lupta e-un câștig!?
Nu pierdere de timp, de energii!... Un covrig,
Din care mușcă roată... Că-i joc de golănii!
Și-au creat propriul "Stat", ca ei nimic să facă;
Să flecărească doar și alții să muncească!
Ei doar să încurce lume, iar ea -de-i să greșească-
Să dea tot ei porunci; "legile"... să desfacă!?
Și legile nu-s oable, pe orice înțeles!
E-un cod nedescifrat, din încâlcitul vrut,
Ca om de rând anost, cu munca doar de scut,
Să n-aibă apărare... Că altu-i interes!
Și s-a născut o lume parșiv "sofisticată",
În care cel ce "face", să dea pentru "ai lui"!?...
Pe leneși, hoți, să țină!? "Să-și pună pofta în cui!"
Cu noduri, înnodate... Și nodu-s ceilalți, ceată!
E totuși cifrul simplu de ne învățăm deștepții
Să fim de-acum, să rupem firul, să-l facem laț;
Să nu mai dăm, nici cereri să facem... numai braț
Să folosim la muncă! S-avem "noi", înțelepții!
Să tăiem rău demultul de când e, rădăcină,
Să nu mai plătim dări, singuri s-avem servicii;
Din calfe, din discipoli, din meșteri... Sacrificii
Să ni le facem "nouă"... Căci cifrul... e lumină!
Să punem hoți la treabă și leneși, guralivii,
Iar de nu vor, să piară... Doar s-ajutăm firavii;
Neputincioși, copii! Să ne apărăm ca bravii...
Ce-am fost la începuturi... Să fim "noi", exclusivii!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
... De-apoi
Viața de-apoi sigur există
Prin gând, cuvinte de urmași
Ce fac că EUL îți persistă,
Dar nu participi tu... Îl lași.
De-abia atunci ești... spiritual,
Nepreocupat de existență,
Subiect, obiectiv, total
Sclipitor, tocmai prin absență.
Și nu mai plictisești defel,
Căci doar arar ești, amintire
În scris; "DECES" în carnețel...
Util la act de moștenire.
Noroc că totul e o roată,
Cât Universul sau Planetă,
În care amintiri se-ngroapă
În același ton vechi, de flașnetă.
Și tot n-ajunge, chiar de știm
Să fim mai respectuoși, mai buni,
Când sigur e că toți murim;
Și genii și săraci, nebuni.
Deci de-i-nainte-i și-napoi,
Căci niciodată nu-i final;
După sfârșit e start și toi...
Ultimul act... e teatral!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răstălmăcire
Avem proprietatea a ceea ce suntem...
Și nimeni nu poate decide s-o pierzi;
E cum pomii știu, după ierni, că sunt verzi
Și dragostea, cum că, doar noi o inducem.
Existăm prin credința de propria grijă,
Luptăm peste-poate doar să existăm.
Ne-avem un integru, corp-suflet purtăm...
Pe cer suntem noi doar, suprema deviză!
Decizia, veșnic, pe treptele ființei
Noi singuri putem s-o schimbăm cum să fie.
Ne-i dat portativul, suntem melodie
Din notele-nalte-n solfegii ale știiinței...
E sigur ceva ce nu merge-n substanță,
Căci singurii noi ne dispunem menirea;
Decizia-n timp când să luăm o vacanță
E a noastră; pierim, înviem omenirea?!?
Misterul e deci că de moarte dispunem,
Ce numai cu noi stabilește sfârșitul...
E fals ce se-ntâmplă -impune Zenitul-
Un straniu ascuns, fără drept să ne-opunem!...
De naștem noi singuri prin propriile forțe,
Și clarul de zile și nopți îl avem,
Așa și pe moarte s-o-nvingem putem...
Ne-aprindem, ne ardem... Eternele torțe!!!
Ne pierdem milenii-n prostii fără sens,
Când spațiul nesaț ne așteaptă coloni;
Chiriașii să-i fim, infimi cum atomi...
Să-l facem aproapele nostru, mai dens.
Sortirea ne e clară dar n-am înțeles
Că nașterea, moartea, noi singuri decidem;
Am fi imortali, dar ființa ne-o vindem!
Universul ne vrea, unicați în progres!
Început, ca și cale, sfârșit, ne sunt proprii,
Nu ele pe noi ne-au de drept, noi le-avem...
Cum unici ce suntem, doar noi le-agreem;
Numai noi le-nviem sau le dăm pierderi gropii...
... E totu-o psihoză indusă... cu popii...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șah la rege
Popor, v-ați pervertit, cu minți spălate
Vă plângeți zilnic, nici nu știți ce vreți!
De voi depinde totul și puteți!
Nimic nu faceți, ca s-aveți dreptate...
V-ați chinuit - c-ați vrut - în comunism,
Plângeați pe Rege, România Mare,
Lui Ceaușescu i-ați cerut plecare...
V-ați păcălit cu "intervenționism".
Sunteți unici în gustul de omor
Asasinând stăpân ca de-obicei.
Călăii-s deputați, vă conduc ei...
Se îmbracă-n țoale boierești, și-și zic" popor".
Pe Rege-l huiduiți că vă vrea bine
Cu refuz de-adevăr pentru minciună.
Vă conjur să-nvățați calea cea bună
Și nu să faceți Europa de rușine.
Român ne-i regele de când copil,
Cu bunele și rele, ce-a trăit...
Nici nu vă doare pentru cât a pătimit,
Că pentru voi a stat de tânăr în exil.
Nicio ambiție deșartă el nu are,
Doar tată bun dorește să vă fie...
La neam de viță veche vă reînvie!
... Naivi ce sunteți, preferați pierzare.
Trăiți într-o minciună, vă furați,
Vă dezbinați, pentru-alții în partide.
Țara le-o dați, v-au luat-o și-o vor vinde...
Pe vechii, noii comuniști, îi venerați!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sex free...
Mi-aș dori un harem,
E-un păcat monogam!
Cel puțin un bigam
De ocazie... barem.
Viața-i un val-vârtej,
Ziua-i una... odată;
La băiat și la fată,
Totul trece prin vrej.
Să te înfrupți cu nesaț,
Să ai măcar amintiri
De nebune porniri;
Nu doar trasul pe maț.
Reciproc e extazul,
Totul nu-i neuron.
Creștem om, din hormon...
Să schimbăm des macazul!
Ce-i plimbatul de mână?
Nu e timp de pierdut!
Tot ce-i zis... și făcut,
Lăsați soare și lună!
Suntem plini de dorinți,
Ne ferim să le spunem...
Pierdem timp... "să ne-o punem"!...
Suntem mult prea cuminți.
Omenirea-i bolnavă
De snobismul ascuns...
Își dorește "pătruns",
Dragoste!... Vrea otravă!
Suntem, așa cum suntem,
Avem tot la vedere,
Ne ferim, de se cere...
Și când vrem, nu putem.
Ne mințim stând în pat,
Nu-i curaj să ne-o spunem...
Cu alții vrem "să ne-o punem"...
Sau pe alta "s-o fac"...!
Ne mințim sentimente
De perverși sexuali...
Ne gândim "liberali"
Trăim "regula... mente".
Suntem handicapați
Din rețineri stupide.
Indivizi, individe...
Vă conjur... totul dați!
Recunoașteți natura,
Dogme, naibii lăsați.
Obiceiuri schimbați...
Și trăiți... AVENTURA!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Definitiv... lipsuri
Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
și-am luptat s-o câștig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viață, e greu...
n-o să vie.
Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
și-am muncit mult o viață,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piață.
Mereu mi-am dorit frumusețea, mereu,
și-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.
Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
și-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.
Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
și-am făcut multe școli,
dar n-am de la tată și mamă tupeu...
n-am idoli.
Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
și-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.
Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
și zile și nopți n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forțat-o.
Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.
De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-și-am recurs la suprema instanță-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanță!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât a fost greul de greu
Cât a fost greul de greu
l-am trecut singur mereu.
De la nimeni n-am cerut,
am muncit și mi-am făcut.
Prestând muncă grea, de slugă,
am adunat bani în pungă.
Chiar dacă am muncit mai mult,
mă mândresc cu ce-am făcut.
poezie de Dumitru Delcă (15 iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Free will
Citeai un mare Will,
și-n rol de Julietă,
frumoasă și cochetă,
te strecurai, abil.
Din Rumi, mai apoi,
citindu-i poezia,
ai vrut cuvântul "Noi"
erai... melancolia.
Iar Osho... doar un pas
pe drumul spre iubire;
pe loc de-ai fi rămas,
uitai de nemurire
și doar iubirea mea
ți-ar fi ajuns o viață,
dar tu, iubita mea,
te-ai socotit măreață:
la mine-n brațe stând,
împrăștiai bezele,
cu inima pulsând
și rânjete rebele.
"Free will" de vrei, ei bine,
îl ai... dar fără mine.
Daniel Vișan-Dimitriu
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Avem timp
Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta și în stânga,
să regretăm ce-am greșit și să greșim din nou,
să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,
avem timp să citim și să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
și să răscolim prin cenușa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiții și boli,
să învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puțină tandrețe.
Când să facem și asta murim.
poezie celebră de Octavian Paler din Scrisori imaginare
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 18 comentarii până acum.
Textul original este scris în limba română.
Cartea "Vremea intrebarilor" de Octavian Paler este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Clipe care nu se mai repetă
Ai crede că trăim de două ori
Când din țărână noi venim
Și în țărână suntem călători
Ca mai apoi din altă destinație
Să vrem ca într-o meditație
O clipă doar să mai trăim, o viață
Ajuns acolo sus ai remușcări
Că timpul l-ai trișat de-atâtea ori
Gândind ca niciodată n-ai să mori
Aș da orice să pot să îndrept
Greșeli fără de vină și clipe de tandrețe
Să fiu iertat, să pot să iert
Aș vrea să mă întorc în anii de liceu
A ta mare iubire aș vrea să fiu doar eu
Știu, nu e ușor, dar sper, nici nu e greu
Sunt clipe care nu se mai repetă
Chiar de-aș trăi o viață desuetă
Aș da orice, m-aș și reîncarna
Nu știu, poate nu am dreptate
Sunt clipe ce nu pot fi decriptate
Au fost de mult, acuma, sunt deja uitate
Asta e viața, curge pe-un culoar,
De vrei să stai ca un perete
Dezamăgit vei fi să știi că sunt doar
Clipe care nu se mai repetă
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-avem timp
N-avem timp să ne gândim la viață
Când alergăm după iluzii mereu.
N-avem timp să facem o faptă bună,
Dar avem timp să ne gândim la ceva rău.
N-avem timp să ocrotim natura,
Dar avem timp să scuipăm în ea.
N-avem timp să ne rugăm la Domnul,
Dar avem timp să hulim pe cineva.
N-avem timp să iubim persoana de lângă noi,
Dar avem tot timpul din lume să începem un război.
N-avem timp să fim mulțumiți de viață așa cum e ea
Dar avem mult timp să ne plângem că viața e grea.
Hai să ne oprim din goana noastră după iluzii.
Și pentru o clipă să ne întrebăm
De ce n-avem timp pentru concluzii,
Timp pentru concluzii întotdeauna trebuie să avem!
poezie de Vladimir Potlog (19 iulie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Misterul evidenței
Ce multe știm despre infern,
Din spuse sau trăite tern
Și tot nu credem... diabolici
Cu minți etilizate, alcoolici.
Ne plac învăluiri perfide,
Cotloane de minciuni, firide
Tenebre, ce tot noi căscăm
Pe semeni să ni-i afundăm.
Curaju-i veșnic îndoeilnic;
Ascundem, protejăm nemernic,
Ne vindem pe-o promisiune
Evidențiată... O deșertăciune.
Raiul oricum l-eliminăm,
Pretins de greu, prea mult să dăm
Și-i doar în viața de apoi...
... Ce-oricum nu o mai prindem noi!?!
Și-n fond nici rai nu-i evidență,
Nu-i nicio probă d-existență
Și-așa debarasăm ce-i bine...
Putem fi rău la orișicine!
Ne contopim când iang, când ing,
Cu-ardoare-n singur scop de "înving",
Vremelnici pierduți în mistere!
... Ciudate ființe efemere!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!