Nu cere sorţii să-ţi dea aur, nici zeilor ambrozie, dacă poţi avea în fiecare zi pe masă, pâine, miere, smochine şi merele lui Apis.

aforism clasic de Pitagora din Legile morale şi politice
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ţi se cere ceva, grăbeşte-te să faci acel lucru înainte de a se ţi se cere a doua oară. Să nu fi precum nucii pe care trebuie să-I scuturi ca să le poţi culege fructele.

Pitagora în Legile morale şi politice
Adăugat de Florin Mercaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să-ţi poţi duce trupul îmbătrânit, nu cere cârjă decât de la copacul pe care l-ai sădit tu însuţi în tinereţe.

aforism celebru de Pitagora din Legile morale şi politice
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

podeaua nu-ţi mai adăposteşte paşii

nu mai e nimeni
care să deschidă aeru-n mine

cine să trântească uşile
sau cine să dea muzica mai încet

nu ştiu dacă mai poţi
vedea sau simţi

mă conformez
gnossienelor lui Satie

nu le cânt
ce sens ar avea?

nici măcar paharul gol
de pe masă
nu mai ştie să asculte

atâta linişte
pe o pernă plânsă
nici măcar
heruvimii
nu au cunoscut-o

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare

Fiecare cu durerea lui,
Fiecare cu a lui poveste,
Steaua-şi cere doar perechea ei,
Unui dor cine-i spune că este?

Cerbul este la cerboaica lui,
Tot ce este viu are pereche
Numai omul pare-al nimănui,
Dar ce spun e-n legea cea străveche!

Fiecare om este o taină,
Dacă n-aţi ştiut, nici n-o veţi şti,
Dacă i-aţi dat pâine sau o haină
Voi în veşnicie veţi trăi!

Daţi îmbrăţişarea necesară,
Daţi din toate câte le puteţi,
Nu lăsaţi vreun om fără iubire
Că primiţi în dar cât şapte vieţi!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu avea ce pune pe masă, a adus platoul cu raţă pe varză, umplută cu smochine şi alune.

aforism de Cristinel Mortici (9 octombrie 2019)
Adăugat de Cristinel Mortici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu bruftui şi nici nu dispreţui omul simplu. Toiagul lui Brutus ascundea sub scoarţa aspră o nuia de aur!

aforism celebru de Pitagora din Legile morale şi politice
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boul şi viruşii

Ca toţi boii, fără minte,
Boul Apis, Preşedinte
Ales de mulţi boi şi oi,
Şi-a făcut guvern de boi.
Şi-ncepu el să conducă
După mintea lui năucă:
Avea premier, codoş,
Un beţiv, loial cocoş,
Care traducea în viaţă,
Tot ce-avea în mintea-i creaţă...
Lăsăm zilele în care,
Cu un porc drogat, cel care
Din guvernul lui în graţii
A tăiat zilnic din raţii,
Ca ministru finanţist
Şi vom spune ce-i mai trist:
S-a-ntâmplat-aşa-ntr-o vară,
Ca o gripă aviară
S-afecteze-ntregul sat
Şi atunci a ordonat
Ca găinile să moară,
Mai puţin tot ce e cioară;
Cum niciun necaz nu vine
Singur, iată, la porcine
S-a ivit pesta suină...
Şi, găsind Apis o vină
Pentru boală,-a ordonat
Să fie ucişi, în sat,
Porcii. Atunci cei săraci,
Sperau lapte de la vaci
Ca în sat să mai trăiască...
Dar pe bou îl durea-n bască,
(O primise ca cadou,
Când fusese el "erou"
La-ntâlniri peste ocean
Cu bizonu-american
Şi-i dăduse, gratis, tot
Gazul curţii ca netot,
Pentru a avea temei
Să-l susţină-n sat yanchei).
Dar, zvonindu-se, pe bune,
De boala vacii nebune,
Boul Apis se gândea
Gâtu şi la vaci să-l ia.
Văzând câinii militari
Că Apis şi-ai lui boi mari
Din guvernul dobitoc
Pot chiar vieţii să-i dea foc
În al lor sat, au lătrat
De teamă că-ntregul sat
Ar putea, cu boi haini,
Să nu aibă nici chiar câini.
Şi au devenit eroii
Care-au alungat toţi boii...

MORALA:
Când boii conduc o ţară,
Nu-i păstraţi, daţi-i afară!

poezie de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi nu se luminase bine de ziuă, şi împăratul era în grădină ca să vază merele cele aurite şi să-şi împace nesaţiul ce avea de a se uita la dânsele. Dară rămase ca ieşit din minţi, când, în loc de mere coapte aurii, văzu că pomul înmugurise din nou, iară merele nicăiri. Încă fiind acolo, văzu cum înfloreşte pomul, cum îi cade florile şi cum roadele se arată iarăşi. Atunci îi mai veni inima la loc şi se mulţumi a aştepta până a doua zi. în ziua următoare, ia merele de unde nu e. S-a supărat împăratul, nevoie mare, şi porunci ca paznici să se uite să prinză pe hoţi. Dară aşi! unde e pomana aia! Pomul înflorea în fiecare zi, se scuturau florile, rodul creştea şi seara da în pârg. Noaptea se cocea. Oarecine venea atunci şi le lua, fără să prinză de veste oamenii împăratului. Pare că era un lucru făcut: acel cineva care lua merele îşi bătea joc şi de împăratul şi de toţi paznicii lui. Acest împărat acum nu-i mai era că nu poate avea mere aurite la masa lui, ciuda cea mai mare era că nici pârga acestui pom nu o văzuse măcar. Aceasta îl întristă până într-atâta încât p-aci p-aci era să se scoboare din scaunul împărăţiei şi să-l dea celui ce se va lega a prinde pe hoţ.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sătulul nu îl crede pe flămând

Născut cu stare şi noroc destul,
Cu podul plin, cu pântecul sătul,
Un porc, cu slana grosă ca şi-obrazul,
Nu o să-ţi credă-n viaţa lui necazul.
E vina ta de eşti sărman, flămând!
Să-ţi dea un dumicat, nici n-are-n gând
Şi ca tacâmul să fie complet,
Te mai împroaşcă şi c-un epitet.
Privindu-te de sus, cu nepăsare,
Nu te-ar întâmpina cu pâine, sare,
Ci mai degrabă o să-ţi dea cu tifla,
În timp ce el s-a-ndestulat cu chifla.
De-un colţ de pâine-oi îndrăzni să ceri,
Poţi, istovit de foame, să şi pieri.
Chiar de te stingi, precum o lumânare,
Sau mergi împleticindu-te-n picioare,
Ca varul alb, ori galben de vei fi,
Din hotărârea lui nu-l vei clinti.
El are maţul plin, mereu sătul
Şi chiar de i se strică în pătul,
Strânsura ce-i ajunge pentr-un veac,
N-o să o-mpartă el cu un sărac...
-Mai dă-l încolo, asta-i treaba lui,
Nu-i vina mea... Să-şi pună pofta-n cui!
Asta-i filozofia lor de porci,-
Nu poţi o frimitură să le storci.
Un vechi proverb îmi vine-acum în gând:
Sătulul nu îl crede pe flămând...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi, fiecare cap de servitor avea o jumătate de kilogram de carne pe zi, o pâine de un kilogram pe zi, condimente şi tot ce rămânea de la masă de la stăpâni. Fiindcă totdeauna rămânea, şi era totdeauna aşa, că dacă-ţi veneau 2-3 persoane la ora mesei, puteai să le ţii la masă foarte uşor, că era mâncare.

Elisabeta Odobescu-Goga în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La a doua tinereţe

Sorţii, de ar fi pe vrute,
Eu i-aş cere ca bărbat,
Să îmi dea femei trecute...
Nu prea mult de majorat!

epigramă de Mihai Sălcuţan (2018)
Adăugat de Liviu Gogu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că sunt un muritor de rând, şi efemer; dar uneori, privind corpurile cereşti, plăcerea mea este să nu mai simt pământul în legătură cu picioarele: Stau în prezenţa lui Zeus însuşi şi-mi primesc porţia de ambrozie, hrana zeilor.

citat din Ptolemeu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât să-ţi dea un salariu întreg, patronul român preferă să-ţi dea un pahar din berea lui.

aforism de Victor Martin din Violatorii zilei de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi trebuie nici rochiile, nici mărgăritarele, nici pietrele nestemate, nici coroana ta de aur, dar dacă ai începe să mă iubeşti, dacă ai îngădui să-ţi fiu prieten şi tovarăş de joacă, să stau lângă tine, la măsuţa ta, să mănânc din talerul tău de aur, să beau din cupa ta şi să dorm în pătuceanul tău, dacă-mi făgăduieşti toate astea, acu' mă cobor în fântână şi-ţi aduc mingea.

Fraţii Grimm în Prinţul fermecat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anul 106 Decebal avea mai mult aur decât banca lui Isărescu! Şi nu avea nici datorii la FMI!

aforism de Valeriu Butulescu din Maculator existenţial (2017)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă poţi...

Dacă poţi gândi, de ce să nu gândeşti?
Dacă poţi spera, de ce să nu speri?
Dacă poţi visa, de ce să nu visezi?
Dacă poţi împlini, de ce să nu împlineşti?
Dacă poţi munci, de ce să nu munceşti?
Dacă poţi iubi, de ce să nu iubeşti?
Dacă poţi cânta, de ce să nu cânţi?
Dacă poţi vedea, de ce să nu priveşti?
Dacă poţi auzi, de ce să nu răspunzi?
Dacă poţi alerga, de ce să nu faci sport?
Dacă poţi zbura, de ce să nu te înalţi?
Dacă te poţi bucura, de ce să nu zâmbeşti?
Dacă poţi să ajuţi, de ce să nu solidarizezi?
Dacă poţi fi sănătos, de ce să te neglijezi?
Dacă poţi fi respectos, de ce să nu respecţi?
Dacă poţi fi curajos, de ce să nu îndrăzneşti?
Dacă poţi să înveţi, de ce să nu studiezi?
Dacă poţi să lupţi, de ce să nu câştigi?
Dacă poţi să cunoşti, de ce să nu cercetezi?
Dacă poţi fi perfect, de ce să nu împlineşti toate acestea?

poezie de Dumitru Delcă (august 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu faci compromisuri sau te sacrifici pentru nevoile altcuiva, nu îţi este bine ţie. Dacă cineva îţi cere să îi satisfaci nevoile, înseamnă că acea persoană nu este ok cu ea însăşi şi vrea să obţină de la tine ceea ce nu-şi asumă să facă de una singură. În plus, omul care îţi cere să faci compromisuri nu te respectă, ci se pune pe sine şi nevoile sale în prim plan - desconsiderare + egoism. Nici omul care face compromisuri şi nici cel care le cere nu este ok cu el însuşi. Şi nici nu va fi la fel atât timp cât va fi prins în acest schimb disfuncţional în care unul dă ceva ce nu şi-ar dori să dea, iar celălalt cere să i se satisfacă nevoile egoiste. Amândoi vor fi mereu pe minus, chiar dacă cel care primeşte pe moment se va simţi satisfăcut. Însă golul său interior nu va fi umplut în acest fel. Un om care se preţuieşte pe sine nu face compromisuri de dragul altcuiva. Un om autonom şi vertical nu le cere altora să facă compromisuri pentru că îi respectă pe alţii în aceeaşi măsură în care se respectă pe sine. Binele individual şi cel comun nu se construiesc pe compromisuri, ci pe un schimb de valori în care fiecare oferă ceea ce-şi doreşte să dea şi primeşte ceea ce un altul este dispus să ofere din prea-plinul său.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea

Să nu arunci, copile,
Pâinica jos nicicând
Căci undeva, departe,
Plânge un copil flămând.

Şi cată-un colţ de pâine
Prin urne-nfrigurat,
Şi dacă n-o găseşte
Adoarme-nlăcrimat.

Şi-n somn ce i se-arată,
Tu să-ţi închipui, poţi?
Pământul ca o pâine
Ce-ajunge pentru toţi!

poezie clasică de Leonida Lari
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian avea de gând să se înţeleagă cu colegii săi, fără a fi nevoit să le amintească faptul că el ar fi comandantul misiunii, deci, într-un fel, cel mai mare în grad în următorii ani, dacă ar fi să se stabilească o ierarhie în echipaj; asta presupunea, implicit, că subalternii săi ar fi fost nevoiţi să-i dea ascultare fără a se opune. El însă nu le solicita ascultare, nu avea asemenea pretenţii pe care le considera absurde, iar pe colegii săi nici nu avea de gând să-i considere subalterni, inferiori lui, chiar dacă Nistor continua să-i spună "şeful" şi nu părea a avea de gând să renunţe la acest gen de a i se adresa lui Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburau

Zburau...
El avea o aripă în stânga,
ea avea o aripă în dreapta,
ca un singur trup între două aripi
zburau...
Respirând între două aripi,
ea - plămânul lui drept,
el - plămânul ei stâng,
printr-un cer saturat de aur,
ca o lungă suveică de aur,
ca o cheie de aur descuind spaţii de aur,
zburau....
prin aur...
zburau...
prin aur...
zburau...

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!