* * *

Copile, unde sunteţi voi? Veniţi încoace,
Apropiaţi-vă de aceste mâini... frăţeşti,
Care-au orbit, aşa cum îl vedeţi acum,
Scânteietorii ochi de-alt' dată-ai tatălui.
Pe-atunci, copile, făr'să văd şi făr'să ştiu
V-am zămislit pe voi în ceea ce m-am născut.
Vă plâng cu lacrimi, căci nu vă mai pot vedea,
Gândindu-mă la ce viaţă de amaruri
Va trebui de-acum să duceţi printre oameni
...................
Pe voi, copile, dac-aţi pricepe de pe-acuma
Eu mult v-aş sfătui: rugaţi-vă acum
Că orişiunde veţi trăi s-aveţi un trai
Mai bun decât al tatălui ce v-a dat naştere...

poezie clasică de Sofocle din Oedip Rege (429 î.Hr.)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

La ţară într-o căsuţă
Stă şi plânge o măicuţă.
E bătrână, nu mai poate
Să-şi ducă povara-n spate.

După ani cu bucurii
E uitată de copii.
A muncit şi zi şi noapte
S-ăibă copiii de toate.

Fir-aţi voi să fiţi, copii,
Cu-ale voastre bucurii,
Aţi uitat că v-am făcut
Şi cu trudă v-am crescut.

V-am dat viaţă, v-am pus nume,
Iar acum uitaţi de mine.
Pentru ce m-am chinuit
Pe voi, de v-am înstărit?!

Acum sunt dată uitării,
Sunt în pragul disperării.
Mai veniţi, copii, acasă,
Să vă văd pe lângă masă!

Să vă strâng la pieptul meu,
Că mi- e muică tare greu...
Maică, veniţi cu nepoţii,
Ei sunt bucuria vieţii!

Nu-i cunosc, nu i-am văzut,
După ei acuma plâng.
Veniţi cu ei să mă vadă,
Să-i văd şi eu prin ogradă!

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de leagăn

Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineaţa, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.

De-atunci lumina nu mai e aceeaşi
Pe care o ştiu de demult
Şi nici pământul nu mai e acelaşi
Chiar dacă e totuşi pământ.

Copile, tu nu ştii mai nimic despre viaţa
În care ţi-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-şi curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.

Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Şi tu, copile, nici nu ştii că drumul
E lung din pământ în pământ.

Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.

poezie celebră de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, copile

De ziua ta, copile
Ochii mi-s trişti şi luminaţi
Îţi voi dărui iubirea mea.
Cu braţele deschise te voi îmbrăţişa
Nu pot rămâne multe zile,
Dar vreau să-ţi pun la picioare jucării
Iar tu-mi vei dărui zâmbetul tău, poezia
Dă-mi mâinile să ţi le sărut şi ochii
Să ne jucăm împreună în parcul zâmbitor
Printre flori si vise să ne reîntâlnim cu iubirea.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

(scrisoare din lacrimi de înmormântare)

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii – o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrarea României

Vă plângeţi că e rău, că-i sărăcie,
Că sunteţi robi aici la voi în ţară
În ochi aveţi doar ură şi mânie
Pe umeri vă apăsă o povară.

Şi mă vorbiţi de rău, mă învinuiţi,
Vreţi să plecaţi în alte ţări străine
Sperând că poate-o să vă îmbogăţiţi
Şi astfel o s-o duceţi mult mai bine.

Dar eu v-am dat câmpii cu solul bun,
Să le araţi şi să le cultivaţi,
Însă voi staţi cu mâinile în sân
Şi spuneţi că n-aveţi ce să mâncaţi.

V-am dat şi aur, şi argint, şi fier,
Sare, cărbuni şi ape minerale,
Dar voi priviţi pasiv cum toate pier
Şi de-aia buzunarele sunt goale.

V-am dat păduri cu arbori minunaţi,
Brazi şi molizi, fagi mândri şi stejari,
Nici nu vă pasă că sunt toţi tăiaţi
Şi că vi-i fură o bandă de tâlhari.

V-am dat şi râuri să vă răcoriţi,
Cu apă dulce, bună de băut,
Şi rând pe rând acum le murdăriţi,
Fiindcă atât de mult aţi decăzut.

Câte popoare sunt, şi mari şi mici,
Ce şi-ar dori să aibă aşa o ţară!
Dar voi distrugeţi tot ce-aveţi aici
Şi admiraţi ce-au alţii pe afară.

poezie de Octavian Cocoş (16 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, popoare!

Veniţi, popoare, veniţi!
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu,
ce-aveam mai bun,
ce-aveam mai scump,
ce-aveam mai drag.

Voi eraţi ca nişte oi a' nimănui.
Fiecare îşi vedea de drumul lui.
El povara tuturor a purtat.

Nu puteam să vă mai iert, nu puteam.
Altă cale pentru voi nu aveam.
L-am jertfit pe Fiul Meu, l-am jertfit.

Voi nu puteţi să ştiţi cu ce durere
l-am părăsit pe drumul spre Calvar.

Veniţi, popoare, veniţi!
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu.
V-am dat pe Fiul Meu,
pe singurul Meu Fiu! pe singurul Meu Fiu!

Iată, două mii de ani au trecut.
Solii Mei pămîntu-ntreg l-au străbătut.
Azi e cea din urmă zi cînd vă chem.
Iată-n ceruri Fiul Meu preaiubit
stă cu trîmbiţa în mîini pregătit,
în adînc o gură neagră s-a deschis.

Veniţi, popoare, veniţi!

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
Cuvîntul ultim e cuvîntul Meu.
Veniţi în ceasul cel din urmă,
azi, veniţi!

Veniţi, popoare, veniţi!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi

Nu poţi pleca înaintea mea!
Nu pot fi martorul propriei sinucideri,
Căci aşa se va întâmpla.
Voi fugi de clipa aceasta
Şi nu mă veţi mai cunoaşte vreodată.
Copiii nu iartă!
Pentru ei durerile nu mai dor
Când părinţii se retrag în veşnicul somn.
Vă las cu grijile mele
Şi cu dragostea care va veni
După ce nu voi mai fi.
Nu vreau nimic de la voi!
Îmi ajunge sărăcia şi lacrima
Ce m-au urmat cu aleasă credincioşie.
Când puteaţi să mă iubiţi aţi fugit.
M-aţi rănit!
Plâng acum în tăcere, cu ploi,
Toamna din voi.
Nu mă căutaţi! Pentru voi am murit...
Amintiţi-vă doar,
Cât de mult v-am iubit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii - o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni buni, încetaţi să vă mai întristaţi. Oare nu ştiţi voi că tristeţea vine din evenimente trecute ce se petrec în mintea voastră exact ca şi când s-ar petrece acum? Oare nu ştiţi că puteţi să vă alegeţi gândurile? Oare nu ştiţi că puterea de a decide ce e bine şi ce e rău stă tot în mâinile voastre? Nu-i vedeţi pe cei mai potrivnici decât voi, cu mai puţine decât voi care zâmbesc şi se bucură de ceea ce au? Nu v-aţi dat seama până acum că ceea ce acumulaţi nu vă face mai fericiţi? N-aţi observat că şi un zâmbet pus pe buzele încrâncenate ale unui om vă face să vă simţiţi mai bine? Chiar trebuie să fiţi egoişti înainte de a oferi? Dacă nu daţi acum din leul vostru 10 bani, când veţi avea 10 milioane, credeţi că veţi oferi unul?! Fiţi recunoscători pentru ceea ce vă oferă viaţa, căci este exact ceea ce aveţi nevoie, chiar dacă nu e întotdeauna ceea ce vreţi!

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi

Ştiu că va fi, va fi o zi
când printre stele voi pluti,
căci voi zbura atât de sus
încât al Soarelui apus
nu-l voi zări.

Iar când, din nou, va răsări,
voi veţi avea o nouă zi
în care mi-ar plăcea nespus
în ea, să fiu şi eu inclus
prin poezii.

Voi fi cu voi când veţi citi
şi, chiar de nu veţi auzi,
voi mulţumi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Aşa trăim, copile, printre lei.
Şi ei ne-ar sfîşia de n-ar fi Domnul.
Cîndva idoli aveam, le spuneam: Zei,
Lor mă-nchinam pînă mă prindea somnul.

Aşa trăim, copile, printre lupi.
Ne-ar sfîrteca de n-am avea credinţă
Şi sufletele de nu ne-ar fi stupi,
Iar plînsul--Purtător de Biruinţă!

Aşa trăim, copile, printre şerpi.
Veninul lor nici măcar nu ne-atinge.
Corbii au amuţit, urşii sunt sterpi,
Neamul vrăjmaşilor grăbit se stinge.

Aşa trăim, copile, veci de veci,
Sub ascultarea Ierbii cu maramă.
În faţa ei, smerit să te apleci,
Să-ţi dea blagoslovenia de Mamă

Şi să-ţi şoptească: "Poţi cînta, mon cher!
Mai ai un veac şi-o să-nfloreşti un Cer!".

1 mai 2019.

poezie de Traian Vasilcău (1 mai 2019)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stele mii, comete

Voi când o să-mi duceţi dorul
Eu de mult mi-oi fi luat zborul,
Printre stele mii, comete,
- Unde moartea m-o trimete!

Voi când o să-mi simţiţi lipsa,
De mult timp voi eclipsa,
Pamântu'-ntreg cu zborul meu,
Pe voi ce v-am iubit mereu.

Toate, una câte una, amintirea,
Să-mi păstraţi vie ca şi iubirea,
Eu pe fiecare v-am iubit
Până-n ziua când m-am prăpădit.

O eternitate pribeag printre stele,
Suflet încărcat de patimi grele,
Şi de o iubire săţioasă,
La momentul ei cea mai frumoasă.

poezie de Răzvan Isac (18 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa şi-aşa

Într-o zi, plutea pe-o apă
-Cred că Sâmbătă-i zicea-
O gânganie mioapă
Ce vedea aşa şi-aşa.

Când vedea, în stânga, roşu,
Se lipea şi chiar credea
Că-i limanul şi cocoşu'
De acum îi va cânta

De pe-un ram de pom în care
Ea, gângania, să fie
Mai bogată, mai în stare,
Mai stăpână pe moşie.

Da' de unde! Toţi copacii,
Deveniţi austrieci,
Dispăreau spre... unde dracii
Îşi făcuseră poteci.

Înota, atunci, spre dreapta,
-Malul bleu-portocaliu-
Prefăcându-se, "deşteapta",
C-a scăpat de vai şi chiu.

Da de unde! Şi pe-acolo
Mişunau, duium, străini
Ce strigau: "De-acum încolo
Spre Atlantic să te-nchini!"

S-a gândit: "Speranţă, nu e,
Voi trăi şi voi vedea!
Căci, acum, de când cu U. E.,
Nu contează-"Aşa" şi-"Aşa"

Voi pluti pe apa asta
-Bine, totuşi, că exist!-
Şi, cât va dura năpasta,
Merg la vale, dar... rezist".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colonelul O'Neill: Cum o duceţi oameni buni? Jack O'Neill, de pe Pământ. Ascultaţi, iniţial am venit aici sa vă salvăm. Dar după cum vedeţi am avut nişte mici probleme. Aşa că daca vreunii dintre voi pot îndoi oţel cu mâinile goale sau se intamplă să fie mai puternici decât o locomotivă, ridicaţi mâna. Identificaţi-vă. Daţi-ne de veste unde sunteţi...

replică din filmul serial Stargate SG-1
Adăugat de Spătaru Cosmin, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antistrofe

O, dacă voi, femei, aţi veni
aici, printre noi, deşi suferinde,
nu mai cruţate ca noi în viaţă, şi totuşi în stare
să faceţi din noi nişte preafericiţi.

De unde,
când se-arată iubitul,
îi luaţi viitorul?
Mai bogat decât va să fie vreodată.
Cine ştie cât de departe
e cea din urmă stea fixă pe cer,
e uimit când o află
În spaţiul sublim al inimii voastre.
Cum vi-l desfăşuraţi în mulţime?
Voi cupe de noapte, iviri de izvoare.

Voi într-adevăr mai sunteţi aceleaşi?
Sunteţi chiar aceleaşi copile
înghiontite în drumul spre şcoală
de un frate mai mare?
Voi, pure fiinţe.

În timp ce feţele noastre
se zbârceau, urâţindu-ne,
voi rămâneaţi pâine proaspătă.

Nici despărţirea de copilărie
nu v-atingea. Dintr-o dată
v-aţi schimbat în ceea ce sunteţi, dumnezeieşte
şi miraculos împlinite.

Noi, ca rupţi dintr-un munte,
adesea de mici
colţuroşi; uneori
ciopliţi fericit;
noi, aşchii de piatră,
peste flori prăvălite.

Voi, flori ale pământului, ale adâncului,
dragi rădăcinilor toate,
voi surori ale Euridicei,
voi care urmaţi cu credinţă
urcuşul bărbatului.

Noi, adesea jigniţi de noi înşine
lesne jignindu-vă însă, şi cu plăcere,
şi din nou la nevoie jigniţi.
Noi, ca nişte arme-aşezate
cu furie-alături de somn.

Voi, ocrotindu-ne-acolo unde
nimeni nu ne mai apără. Ca un pom umbros
şi îmbietor la somn e gândul la voi în reveriile celor însinguraţi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să cred...

Nu cred că voi putea vreodată
Să-ţi spun ce simt şi cât aş vrea,
S-aştern pe fila albă, goală,
Tot dorul meu şi inima...

Nu cred că voi putea vreodată
Să pot picta ceea ce eşti,
Ar trebui să pun în ramă
O lume-ntreagă de poveşti...

Nu cred că voi avea putere
Să te privesc în ochi mereu,
Fără să vină să se scalde
În lacrimi, universul meu...

Nu cred că voi afla lumina
De nu va fi din ochii tăi,
Şi orb... voi şti să văd doar luna
De-mi vei trimite veşti în ploi...

Şi nu voi mai putea vreodată
S-ascult în pace liniştea,
Acum când gândurile toate
Se pleacă doar în faţa ta...

Nu cred, nu ştiu ce-nseamnă viaţă
Nici existenţă, nici destin,
De mă lipseşti de-a ta fiinţă,
În nefiinţă... mă închin...

poezie de Dan Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surioarelor mele păsări, voi sunteţi foarte îndatorate Dumnezeului nostru creator, şi mereu şi oriunde trebuie să îi aduceţi laudă, pentru că v-a dat libertatea de a zbura în orice loc; şi v-a dat şi veşmânt dublu şi triplu; şi în plus, pentru că v-a păstrat neamul în arca lui Noe, în aşa fel încât seminţia voastră să nu se împuţineze în lume. Şi mai mult decât atât, voi nu semănaţi şi nu seceraţi, şi Dumnezeu vă hrăneşte şi vă dă râurile şi fântânile ca să puteţi bea, vă dă munţii şi văile ca să aveţi unde să vă adăpostiţi, şi arbori înalţi ca să aveţi unde să vă faceţi cuiburile. Şi de asta voi nu trebuie să ştiţi să toarceţi sau să coaseţi. Dumnezeu vă îmbracă pe voi şi pe puii voştri. De unde se vede cât de mult vă iubeşte Creatorul, pentru că el vă dă atâtea lucruri; şi de aceea păziţi-vă, surioarele mele, de păcatul nerecunoştinţei, şi întotdeauna străduiţi-vă să-l iubiţi pe Dumnezeu.

Sfântul Francisc de Assisi în Predica adresată păsărilor
Adăugat de zinadorina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Continuitate

de unde nu voi mai fi eu
vei merge tu
copile
să nu negociezi cu umbra
lasă totul să se clatine
precum frunza
în voie
apleacă-te peste amintirea
a ceea ce am fost

şi taci

toate lucrurile ar trebui
să fie la fel
chiar dacă
nu mai sunt

dar cui îi pasă...

poezie de Teodor Dume din revista Qpoem (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Continuitate

de unde nu voi mai fi eu
vei merge tu
copile
să nu negociezi cu umbra
lasă totul să se clatine
precum frunza
în voie
apleacă-te peste amintirea
a ceea ce am fost
şi taci

toate lucrurile ar trebui
să fie la fel
chiar dacă
nu mai sunt

dar cui îi pasă...

poezie de Teodor Dume din carte, devoratorul de umbre (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destul

Când voi fi liniştit, voi scrie un vers
In care veţi vedea că sunt părăsit -
Voind să descifrez ceea ce era şters,
Aproape, nu mai ştiu ce-am voit...

Plângând, mi-am spus să nu mai plâng -
Eu aveam...
Cine mai ştie, şi eu, ce gândeam,
Altădată, în crâng!

Voi scrie un vers, când voi fi liniştit...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!