Sufletul şi frigiderul

toată viaţa cu un semn de întrebare pe faţă
deşi nu la toţi ceilalţi nu am văzut aşa ceva.
uneori mă simt obosit de lestul pe care îl port în spate
şi care sunt tot eu de fapt.
ştiu că are o putere egală cu a mea
dar poartă un semn contrar.
nu sunt sigur însă la cine se află plusul şi la cine minusul.
uneori convieţuim, alteori ne războim,
fiecare dând vina pe celălalt.
şi nici care dintre noi va învinge, nu ştim.
de fapt, acela care va fi hrănit mai bine.
siguranţa îndoielii se obţine numai printr-o interogare continuă.
şi asta durează uneori toată viaţa.
configuraţia destinului se află în palma fiecăruia dintre noi.
adică în mâinile noastre.
atunci de ce eşuează atât de multe,
majoritatea în apele cele mai puţin adânci?
nimeni nu face corvoadă de plăcere
şi în faţă nu se ajunge niciodată pe uşa din dos.
neînţelegând că este aşezat între libertate şi necesitate,
omul îşi provoacă mai multă suferinţă decât toţi duşmanii săi la un loc.
interpretează libertatea ca anarhie iar în faţa necesităţii
încearcă tot felul de expediente:
eu sunt mai egal în drepturi decât ceilalţi,
"descurcăreţul" are întotdeauna reţetele lui:
ciupituri din stânga, ciupituri din dreapta, el ascunzându-se
sub un potop de vorbe din care nu crede o iotă.
principalul să tragă un ce folos de partea lui, cât ar fi de mic.
şi cu cât are frigiderul mai plin, are sufletul mai gol.

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate cu care...

Ne-am cucerit o libertate
Cu care nu ştim ce să facem
De azi putem şi noi să dăm sfaturi
Celor care nu nevoie de ele

Copacii pe care se aşezau
Acele păsări necunoscute,
Până seara se uscau din rădăcini
Şi între noi se isca un război

Ziua e din ce în ce mai tristă
Ziarele se citesc de la dreapta spre stânga
Pâinea e din ce în ce uşoară
Şi din ce în ce mai scumpă

Fiecare umblă cu un butoi de pulbere în spate
Toţi nebunii au chibritul aprins,
Telefoanele roşii s-au desfiinţat:
Azi primim ordinele prin satelit!

Nu mai avem de ce ne plânge
Ni s-a dat mai mult decât doream:
Toată lumea se închină banului
În spatele căruia se ascunde Iuda

Moartea se vinde la pliculeţe
Cine nu bani cumpără şi în rate
Armatele noastre se luptă
Cu cei care nu ne-au făcut nici un rău!

Oamenii câştigă din ce în ce mai bine
Iar viaţa e din ce în ce mai scurtă
Apele poartă luncile la vale
În care fiecare s-a instalat cât mai confortabil!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegere, Ai?! Da, chiar aşa, şi ce anume e alegerea decât situaţia în care gândul din stânga numit "eu" îl alege pe dracu de gând din dreapta. numit "viaţa". Ce parodie e asta, pe cine încercăm să prostim? Noi credem că alegem viaţa şi de fapt tot ceea ce poate alege gândul sunt alte gânduri care ca orişice gând doar apare în viaţă, nu are nici o tangenţă cu viaţa. Nu ai observat asta? Mintea a scris mii de cărţi şi a făcut mii de filme despre puterea "alegerii", dar viaţa chiar acelor oameni care vorbesc sau scriu despre asta continuă să fie de rahat. Pentru că ei sunt naivi şi dau crezare nenorocitului de gând în loc să fie viaţa. E tipul acela, Dale Caragiale care a scris şi a ţinut mii de seminarii despre cum să îţi faci prieteni, era unul din cei mai amabili oamenii din SUA dar a murit singur. Pe cine dracu încearcă să prostească gândul? Că viaţa nu se lasă chiar deloc prostită de ea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cauza minţii care îl orbeşte omul modern nu poate să vadă în ce suferinţă îl ţine siguranţa şi cât de multă fericire şi libertate i-ar putea oferi dragostea. Doar ego-ul în ignoranţa lui crede că natura dragostei umane e de a satisface simţurile animalice, de fapt ea uneori izbeşte cu putere ego-ul căci rolul ei etern neştiut este să ne piardă pentru "dragostea umană", aşa anostă cum o crede ego-ul, doar astfel ne va reîntoarce la dragostea sau Viaţa Divină. Exact de aceea, cele mai multe relaţii sincere se sfârşesc în depresie.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa omului are două feţe principale, o faţă subiectivă, interioară şi o faţă obiectivă, exterioară. Faţa subiectivă interioară priveşte starea de bine şi durerea, bucuria şi suferinţa. Trebuie să ţinem seama de faptul că gradul şi cantitatea cele mai mici cu putinţă de suferinţă sunt ţelul absolut pe care trebuie să-l atingem-aceasta e faţa pasivă. Faţa obiectivă exterioară este imaginea pe care o prezintă evoluţia vieţii noastre, modul în care ne jucăm rolul, viaţa frumoasă sau viaţa urâtă. Aici sălăşluiesc virtutea, eroismul, realizările spiritului: e partea activă. Şi aici diferenţa dintre un om şi altul e infinit mai mare decât pe cealaltă faţă, unde mai multă sau mai puţină suferinţă constituie singura diferenţă. De aceea faţa obiectivă a vieţii noastre ar trebui să fie principalul obiect al atenţiei noastre, în timp ce în general primează cealaltă.

Arthur Schopenhauer în Arta de a fi fericit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de uşa interzisă clocoteşte viaţa morală a fiecăruia dintre noi. În odaia aceasta, în care nimeni nu poate pătrunde fără voia noastră şi a cărei uşă rămâne pentru ceilalţi cel mai adesea închisă, se desfăşoara drama fiecărei vieţi. Acolo au loc complezentele noastre cu noi, acolo îşi au sălaşul duplicităţile noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare şi creşte dezgustul de noi, acolo cad măştile pe care îndeobşte le purtam, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră şi, în sfârşit, tot de acolo obţinem un nou termen de graţie pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în faţă.

Gabriel Liiceanu în Uşa interzisă (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu din ceea ce am trăit eu însumi că uneori singurătatea nu este decât o altă formă de a iubi; şi că în această formă de dragoste se deşteaptă uneori porniri ciudate; pentru că nu putem obţine totul, vrem să nu mai avem nimic; neputând vindeca o rană, vrem s-o facem mortală. Şi poate că Infernul nu e decât cealaltă faţă a Paradisului. Expulzaţi din Paradis, n-avem unde merge decât în Infern, aşa cum aruncaţi de pe culmea unui munte nimerim în prăpastie. Nu există abisuri fără înălţimi. Numai o prejudecată îi socoteşte pe toţi sinucigaşii nişte oameni care şi-au încheiat socotelile cu viaţa şi nu-i mai interesează nimic. Cei mai mulţi dintre ei, probabil, nu sunt decât nişte oameni care au eşuat în încercarea de a găsi o soluţie.

Octavian Paler în Scrisori imaginare
Adăugat de Valentina Becart {scriitor}
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare-şi doreşte siguranţa zilei de mâine. Uneori, uităm că viaţa-i trecătoare, că suntem asemeni luminii unei lumânări ce poate fi stinsă accidental chiar şi de-o uşă deschisă, că dincolo de orizontul palpabil, realitatea clipei îşi trage seva din universul acesta imprevizibil şi golit de sentimente. Ne împiedicăm în proprii paşi, ducem cu noi teama şi neîmplinirile pe post de stindard, flamura sub care nu putem decât să gustăm crâmpeie de fericire. Boli, razboaie, tragedii şi întâmplări stupide sunt doar momente în care nu putem regăsi nimic din mila şi înţelegerea cerului! Şi totuşi... cât de frumoasă-i viata! Cât de mult ne dorim să ne regăsim în ceilalţi, credinţa şi speranţa de mai bine hrănind rădăcina dragostei. Dragostei de viaţă, de oameni, de natura şi de noi înşine. În dar, primim nu doar viaţa ci şi liberul albitru al destinului. Iar dacă într-o zi reuşeşti să strângi la piept un suflet drag, înseamnă o zi trăită cu folos. În fiecare zi e liber să iubim, fără taxe şi fără să trăim pe datorie dragostea. Te provoc să deschizi zăgazul sufletului. Şi să trăieşti fiecare zi cu tot sufletul adunat ciopor pe buzele destinului. Merităm să ştim să spunem fiecărei zi: Bine-ai Venit în Viaţa mea!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, absolut nimic nu este întâmplător ... pentru niciunul dintre noi ...

Nimic, absolut nimic nu este întâmplător
pentru niciunul dintre noi,
nimic din ceea ce trăim,
din ceea ce simţim, din ceea ce făptuim.
Totul parcurge paginile unui scenariul
prestabilit de propiul nostru suflet,
de cât de bine ne experimentăm rolurile,
de cât de bine ne adaptăm planului,
depinde împlinirea... sau nu
... a destinului însuşi...
Nici măcar,
cea mai nesemnificativă fracţiune de secundă
din timpul nostru,
nici măcar,
cel mai şovăitor şi infim pas
făcut în spaţiul propriu,
nici măcar,
o singură fiinţă întâlnită de-a lungul vieţii,
nu sunt întâmplătoare.
Ele fac parte dintr-un plan interior,
sunt particulele info-energetice,
grupate în gânduri, unde şi câmpuri formă,
care alcătuiesc viaţa fiecăruia dintre noi,
iar viaţa este prea scurtă
pentru a o petrece cu oameni,
... care nu merită...
Dacă cineva te vrea în viaţa lui,
îţi va face loc în ea,
tu nu trebuie să te baţi pentru un loc acolo.
Nu încerca
să te bagi cu forţa în sufletul cuiva,
care trece cu vederea valoarea pe care o ai.
Aminteşte-ţi mereu că prietenii adevăraţi,
nu-ţi sunt cei care sunt lângă tine
când eşti fericit,
ci cei care îţi sunt aproape,
când ţi-e cel mai greu.

poezie de Alexandru Ioan Popa din Filosofia iubirii pure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

În ţara asta-n care toate sunt pe dos
Nimic şi nimeni nu-ţi mai e de folos,
În care e un haos din vina nu ştiu cui
Şi fiecare merge după legea lui,
În ţărişoara noastră, în care eşti străin
Iar viaţa ţi se pare că e chin după chin;
În timp ce unii latră şi stau cu fruntea sus
Însă o fac aiurea, că n-au nimic de spus.
În ţara asta-n care tu eşti a nimănui
Şi fiecare trage spuza mereu pe turta lui
În ţara asta-n care toate-s cu josu-n sus
În care toţi şi toate se-ndreaptă spre apus,
Găsi-se-va odată oare cineva
Să ne arate calea şi drumul spre lumină,
S-avem şi noi românii o viaţă mai senină?!
Noroc cu Dumnezeu, că ne mai are-n pază
Mi-i greaţă şi mi-i scârba şi uneori mi-i groază...

poezie de Mariana Simionescu (25 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea travestită în iubire

se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunţ la tot şi-mi fac socotelile
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
şi atât
de aia nu sunt trist deşi
mi-aş fi dorit să ştiu
cât de mult am fost iubit
am renunţat să mai ştiu de mine
de fapt nici nu ştiu cât mai sunt de uman
am corpul fleşcăit de întrebări
şi nu contest nimic

e şase dimieaţa şi restul din mine
încearcă un zâmbet

poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost

pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bileţel şi
o întrebare

nimic mai mult

distanţă de-o lacrimă sunt doar eu şi Ea

uneori mă întreb dacă e bine să aleg
nici nu ştiu dacă m-ar ajuta la ceva
ştiu însă că la marginea timpului meu sunt doi gemeni

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea travestita în iubire

Se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunţ la tot şi-mi fac socotelile...
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
şi atât
de aia nu sunt trist deşi
mi-aş fi dorit să ştiu
cât de mult am fost iubit

am renunţat să mai ştiu de mine
de fapt nici nu ştiu cât mai sunt de uman
am corpul fleşcăit de întrebări
şi nu contest nimic

e şase dimineaţa şi restul din mine
încearcă un zâmbet
poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost

pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bileţel şi
o întrebare

nimic mai mult
la distanţă de-o lacrimă sunt doar eu şi Ea

uneori mă întreb dacă e bine să aleg
nici nu ştiu dacă
m-ar ajuta la ceva
ştiu însă că
la marginea timpului meu sunt două umbre...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru uşi ( extras din ‘Numele vântului' )

Poate că cea mai mare însuşire a minţii noastre
este abilitatea de a face faţă durerii.
Gândirea clasică ne arată care sunt cele patru uşi ale minţii
prin care fiecare trecem în funcţie de propriile necesităţi.

Prima este uşa somnului.
Somnul ne oferă un refugiu
unde putem să ne ascundem de lume şi de toate durerile ei.
Somnul marchează trecerea timpului,
distanţându-ne de lucrurile care ne-au rănit.
Când o persoană este rănită, de multe ori îşi pierde conştienţa.
Similar, cineva care primeşte veşti traumatizante
devine adesea letargic sau leşină.
Acesta este felul în care mintea se protejează de suferinţă,
trecând pragul primei uşi.

A doua este uşa uitării.
Unele răni sunt prea adânci pentru a putea fi vindecate
sau prea adânci pentru a fi vindecate repede.
Mai mult, unele amintiri sunt pur şi simplu chinuitoare
şi pentru ele nu există leacuri.
Dictonul "timpul vindecă toate rănile" nu exprimă adevărul.
Timpul vindecă cele mai multe răni,
celelalte se ascund după această uşă.

A treia este uşa nebuniei.
Sunt momente când mintea primeşte-o lovitură atât de cumplită
încât se afundă în nebunie.
Deşi aşa ceva nu pare un beneficiu, de fapt este.
Sunt momente când realitatea nu-i decât o perpetuă suferinţă,
iar pentru a se elibera, mintea trebuie să evite realitatea.

Ultima este uşa morţii.
Opţiunea finală.
Nimic nu ne mai poate vătăma după ce am murit.
Cel puţin aşa ni s-a tot spus.

poezie de Patrick Rothfuss, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe noi nimic nu ne doboară decât dacă omul, dându-şi seama cât preţuieşte el ca om, nu izbuteşte totuşi să înţeleagă rostul lui în viaţă şi nici să-şi găsească locul. Şi atunci ţi se pare că, din toţi cei ce te înconjoară, numai tu eşti brânză bună şi toată lumea cealaltă vrea să te înghită. După o bucată de vreme, însă, începi să te dumireşti că partea cea bună din sufletul tău se află şi în sufletele celorlalţi şi nu e întru nimic mai rea decât a ta; şi atunci te mai uşurezi, iar cugetul începe să te mustre oarecum, pentru că te-ai crezut mai grozav decât ei şi ai dat ghes să te caţări numaidecât în vârful clopotniţei când, în fapt, clopoţelul tău e atât de mititel, încât, în cântarea clopotelor de sărbătoare, nici măcar nu se aude. Şi ai să mai vezi după aceea că clinchetul tău sună tare bine în armonia glasurilor unite laolaltă, pe când aşa, răzleţit, se-neacă în dangătul clopotelor bătrâne, ca o muscă în ulei. Ai înţeles ce vreau să spun?

Gorki în Mama, Partea întâi, XX (1950)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey (pe ecranele televizoarelor): Chestia asta e deschisă? Aşa. Bun. Hei. Sunt eu... evident. Dacă ai putea să te apropii puţin şi nu-ţi face griji, nu o să te muşc. Vin cu gând de pace. Tu şi eu... noi o să stăm ceva timp aici. Se pare că destul de mult. Aşa că eu cred că ar fi cel mai bine dacă am putea ajunge la o înţelegere. Şi ca să ne fie mai uşor, sunt dispus să recunosc că sunt un adevărat dobitoc, lucru pe care îl ştii deja. Mai bine decât oricine, decât toţi oamenii de pe planeta asta. Dar mă îndepărtez de la subiect. Propunerea mea este următoarea: să lăsăm trecutul în trecut acolo unde îi este locul de fapt şi să încercăm să îndulcim situaţia asta în care ne aflăm şi să ne facem comozi. Cu alte cuvinte, ţi-am cumpărat ceva. De fapt nu ţi-am cumpărat ceva. Mai bine zis am procurat ceva, dar oricum mă înţelegi tu. E pe tejghea. (Ea se uită cu atenţie şi vede că el a pus pe tejghea o pereche de pijamale şi o pereche de papuci) Nu mai ştiu sigur care e mărimea pentru că a trecut ceva timp, dar le putem schimba oricând. Şi dacă îmi accepţi propunearea, vei putea oricând pe o perioadă limitată să mă obligi să fac singurul lucru pe care nu vreau să-l fac nici în ruptul capului. Ceea ce nu înseamnă că nu ai mereu această putere asupra mea, dar mi-am dat seama că aşa a început noaptea asta de calvar. Făceai ceva pentru mine ce nu îţi făcea plăcere căci pentru asta sunt prietenii.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce vreau să spun e că aşa-zisa căsătorie-cascadorie - nu e o piedică, ci doar o existenţă de compromis în care ne ascundem de fapt de noi înşine în rolurile fricii. Dar fireşte la polul celălalt nu vreau să zic că a nu fi căsătorit e vreun gen de realizare de sine. În închisoarea minţii se află atât unul cât şi celălalt, doar că cel care crede rolul de "căsătorit" are de dus un bagaj mult mai greu. Adică nu cară doar infernul propriei lui minţi, ci şi ce "au zis ceilalţi". A crede în minte şi rolurile ei este cea mai cumplită sclavie.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tot felul de teorii, care mai de care mai ciudate, despre cum să creezi personajul, tot felul de reţete, unele ca la bucătărie, altele... Din experienţa mea şi a familiei mele, personajele le faci cu atât mai bine cu cât ai talent mai mult. De aceea cred că reţetele nu sunt potrivite pentru oricine. Intuiţia şi talentul, care este de la Dumnezeu şi nu-l poate explica nimeni, fac lucruri uimitoare, senzaţionale.

citat din Mihai Constantin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E un fel de tristeţe adâncă a faptului că nu mai reuşim să comunicăm în viaţă unii cu alţii, că pe stradă când mergi, dacă nu eşti atent, celălalt din faţă vrea să treacă prin tine. Am senzaţia că reprezentăm cantităţi neglijabile unii faţă de ceilalţi nu numai la nivel fizic, ci şi spiritual. Uneori suntem incapabili să simţim compasiune pentru cel de lângă noi. Bucureştiul este un oraş foarte agitat, ca şi când fiecare ar purta nişte greutăţi pe umeri. Oamenii de la noi nu mai ştiu să zâmbească. E o anume stare în care parcă conflictele izbucnesc foarte repede, iar tendinţa de a da vina pe celălalt e pe buzele tuturor. E o oboseală care pluteşte în aer. Ne vedem mai puţin. Ne vedem mai rar. Şi e păcat, pentru că fiecare zi e lăsată de la Dumnezeu. Totul e lăsat de la Dumnezeu, aşa cum spune Varia, personajul din Livada de vişini.

citat din Ana Ciontea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor îşi duc viaţa în monotonie în fiecare zi, sunt mai mult sau mai puţin mulţumiţi de ceea ce se întâmplă în existenţa lor, însă aşteaptă ca un miracol (ceva din exterior) să le schimbe viaţa. Fac aceleaşi lucruri, gândesc la fel, vorbesc la fel şi acţionează la fel. Aşteaptă ca "schimbarea" să vină din exterior, însă ei nu-şi modifică nici gândirea, nici vorbele, nici acţiunile... într-adevăr, uneori viata îi scoate din monotonia lor, însă de multe ori prin surprize neplăcute. Dacă doreşti ca "miracolele" să apară în viaţa ta, este necesar ca să îţi aduci şi aportul la asta, schimbând felul în care gândeşti, vorbeşti şi acţionezi, iar astfel să deschizi poarta prin care schimbarea poate să intre.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor nu descoperă ceea ce este mai important în viaţă până ce nu îmbătrânesc prea mult ca să mai poată schimba ceva. Îşi petrec mulţi dintre cei mai buni ani de viaţă urmărind lucruri care, în fond, valorează prea puţin. Deşi societatea ne îndeamnă să ne umplem vieţile cu obiecte materiale, în adâncul sufletului, partea cea mai bună din noi ştie că bucuriile cele mai simple sunt cele care ne îmbogăţesc şi ne susţin. Oricât de grea sau de uşoară ar fi situaţia noastră din prezent, cu toţii avem la îndemână o mulţime de bucurii simple care nu aşteaptă decât să observăm că există şi să le apreciem. Şi pe măsură ce facem acest lucru, suntem tot mai fericiţi. Suntem tot mai recunoscători. Şi fiecare zi devine un dar uimitor.

Robin Sharma în Scrisorile secrete ale călugărului care şi-a vândut Ferrari-ul, din scrisoarea “Bucuriile cele mai simple ale vieții sunt și cele mai mari”
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anton Ego: Din multe puncte de vedere, munca unui critic e uşoară. Noi riscăm foarte puţin şi totuşi ne bucurăm de o superioritate faţă de cei care îşi supun creaţia şi, totodată, sufletul judecăţii noastre. Noi prosperăm de pe urma criticilor negative, care sunt amuzante atât de scris, cât şi de citit. Însă adevărul amar, pe care noi criticii trebuie să-l acceptăm este acela că, în această mare ordine a lucrurilor, banalul este mai important decât criticile noastre care îl denumesc astfel. Dar sunt şi momente în care un critic chiar riscă, şi anume atunci când el descoperă şi apără ineditul. Adesea, lumea este necruţătoare cu noile talente, cu noile creaţii, ineditul are nevoie de susţinere. Seara trecută am trăit ceva nou, o mâncare excepţională de la o sursă absolut neaşteptată. A spune că atât mâncarea cât şi creatorul ei mi-au pus la încercare prejudecăţile despre gătitul de înaltă clasă, ar fi interpretare grosolană a lucrurilor. M-a zguduit din temelii. În trecut, nu am făcut un secret din dispreţul meu faţă de celebrul motto al lui Gusteau: Oricine poate găti. Dar îmi dau seama că de abia acum am înţeles cu adevărat ce a vrut să spună. Nu oricine poate deveni un mare artist, dar un mare artist poate veni de oriunde. Este greu să-mi imaginez origini mai modeste decât ale geniului care găteşte acum la restaurantul lui Gusteau şi care este, în opinia acestui critic, nimic mai puţin decât cel mai bun maestru bucătar al Franţei. Mă voi întoarce în curând la restaurantul lui Gusteau, dorind mai mult.

replici din filmul artistic Ratatouille
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!