Trecere
moto: Un pikamer ce nu sparge
Nici asfalt, nici asfaltite
Leagă nopțile tihnite
Cu o spaimă de catarge
--------
Bucuros că nu se poate
Tuturora împotrivă
Și că nici o invectivă
Din necazuri nu te scoate,
Mușc din ham dar mă supun
Carul mare de pe boltă
Nu îndeamnă la revoltă
Suferința m-a făcut imun!
Strânge chinga sau nu tare
Se-ngustează sau nu drumul,
Din căderi eu tot acumul,
Un alt soi de alinare.
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre suferință, poezii despre spaimă, poezii despre revoltă, poezii despre noapte, poezii despre imunitate sau poezii despre bucurie
Citate similare
Dreptul la visare
moto: Peste tot e câte-un clinci
Când se-ocupă o uzină
Cu pancarte și lozinci
Și canistre cu benzină!
-------------------------
Dacă-i vorba de ales
Dați-mi tot ce mi-ați promis:
Dați-mi dreptul meu la vis
Că l-ați invocat prea des
Dați-mi liniștele care
Le răpiseră ceilalți
Când cobori să te înalți
Stinge vântul felinare
S-a făcut prea multă larmă
C-au să vină gunoierii
Inimă, să nu te sperii
Că tu n-ai permis de armă
Un pikamer ce nu sparge
Nici asfat, nici asfaltite
Leagă nopțile tihnite
Cu o spaimă de catarge
Ce să facem împreună
Când nici singuri nu puteți
să-i opriți? Țiganii beți
Dau cu vorbe proaste-n lună
Declarăm război la stres
Dar ghișeul s-a închis
Dați-mi dreptul meu la vis,
Că l-ați invocat prea des!
poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre înălțime
- poezii despre vânt
- poezii despre vinovăție
- poezii despre timp
- poezii despre stres
- poezii despre sperieturi
- poezii despre război
Dreptul la visare
Dacă-i vorba de ales
Dați-mi tot ce mi-ați promis:
Dați-mi dreptul meu la vis
Că l-ați invocat prea des
Dați-mi liniștele care
Le răpiseră ceilalți
Când cobori să te înalți
Stinge vântul felinare
S-a făcut prea multă larmă
C-au să vină gunoierii
Inimă, să nu te sperii
Că tu n-ai permis de armă
Un pikamer ce nu sparge
Nici asfat, nici asfaltite
Leagă nopțile tihnite
Cu o spaimă de catarge
Ce să facem împreună
Când nici singuri nu puteți
să-i opriți? Țiganii beți
Dau cu vorbe proaste-n lună
Declarăm război la stres
Dar ghișeul s-a închis
Dați-mi dreptul meu la vis,
Că l-ați invocat prea des
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scara
moto: Și se duc precum cocorii
Înspre suduri provizoriu;
Peste-nsemnele comorii
Joacă flăcări de ivoriu
--------
Doar un pas: urci sau cobori
Pe o scară nevăzută
Nici de iută, nici de gută
Nici de lemn, adeseori
Toată viața doar o goană
Că bucata ta de pită
Coace-se numai pitită
De destin ca-ntr-o hârjoană
O ajungi dar, nu-ți ajunge
Și alergi iar fără spor
Din trecut spre viitor
Prin ținuturi nibelunge
Înc-o zi și, înc-o treaptă
Pentru suflet, pentru trup
Când zăgazurile rup
Drumul în linie dreaptă
De ce zbor? De ce cădere?
Despărțiri definitive
Multe sunt infinitive
Dar puține fac avere
Numai când vine scadența
Cea de dincolo de fire
Șterge orice osebire
Muritorilor partenza.
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- poezii despre pâine
- poezii despre lemn
- poezii despre jocuri
- poezii despre foc
Iulie, dar nu oricare
moto:
Sunt doar un semn de întrebare
Precum un vis nedumerit
Cravașa lumii rău mă doare
Ori de câte ori m-a nimerit
---------------------------
La fereastra dinspre stradă
Uliță voiam să zic
Coborâse luna în ogradă
Mesageri din Carul mic
Pe la două, poate trei
Lumina ca o făclie
Ceasul meu de insomnie
Liniștea de pe alei
Era vis sau numai vrajă?
Aerul plutea ușor
Am rămas uimit de strajă
Și mi se părea că mor
Merele din crengi, necoapte
Coborau ca la un semn
Fără nici un fel de șoapte
Ca mânate de-un îndemn
Păream singuri pe planetă
Întâlniri de gradul zero
Că și steaua mea din cer, o
Presimțeam ca o cometă
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre stele, poezii despre planete, poezii despre moarte, poezii despre mere, poezii despre insomnie sau poezii despre crengi
Numai respirație
Nici Creștin și nici Mozaic, nici Muslim și nici Hindus,
Budhist, Sufist sau Zen. Nu, oricărei religii
sau sistem cultural. Eu nu sunt din Est
sau din Vest, nici din ocean și nici din pământ,
nici din eter și nici dintr-o oarecare formă naturală,
nici nu-s compus din elemente întâmplătoare. Eu nu exist
ca entitate a acestei lumi sau a celei care va urma,
nu descind din Adam și Eva sau din oricare alt
mit fondator. Locul meu este nelocul, urma
fără urme. Nici trup și nici suflet.
Aparțin Lui, Celui pe care-L iubesc, am văzut cele două
lumi ca pe una singura, cea pe care o știu și care mă cheamă,
prima, ultima, cea din afara mea și din mine,
singura care respiră cu respirația unei ființe omenești.
poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre ocean, poezii despre iubire, poezii despre existență, poezii despre cultură, poezii despre creștinism, poezii despre India sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Zeița cu balanță
moto: Nu se sinchisesc de probe
Nici de cei ce vând vreun pont
Cât mai costă azi trei robe
Să le-aprobe-ntr-un decont?
--------
Un lipsit de apărare
capotează. Dar mai des
Cine dă cu pumnul tare,
Are cel mai mult succes
Dați-mi numai o părere
Nu e nou nimic sub soare
Iluzia iluzii cere
Chiar când dăruiești o floare
Am lăsat să se răstoarne
Lumile cu susu-n jos
Și-am suflat cu toți în goarne
Fără de nici un folos
Camarila sau ce-a fost
Se-noiește după rang
Cum își ia proverbul rost
Dintr-un zbor de bumerang
La ce bun să protestezi,
Să-ți bați singur cuie-n talpă?
Lupul caprei cu trei iezi
A fost o monedă calpă!
La ce bun să dai din coate
Când te afli la nevoie
Dacă numai banul poate
Să dicteze după voie?!
Banul face ca instanță
Toate legile din țară
Că zeița cu balanță
Ați văzut: e chioară, chioară!
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bani, poezii despre succes, poezii despre proverbe, poezii despre proteste, poezii despre prezent, poezii despre numismatică, poezii despre lupi sau poezii despre legi
Nici trufia, nici prostia
Pentru timpul, care trece,
Pentru lipsa mea de roade
Neputința veșnic roade
Căpățânile zevzece
Nimenea nu-nfruntă timpul
Nici trufia, nici prostia
Oamenii de paie ni i-a
Arătat netrebnici ghimpul
Nu e cum ar fi să fie
După merit sau răsplată
Dacă ei prind să se bată
Pentru supa mea din farfurie
Lucru, mă supun și tac
Ca un Robinson Crusoe
Numai ce mi se dă voie,
Ca să am un loc pe bac
poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsplată, poezii despre prostie, poezii despre mâncare sau poezii despre Robinson Crusoe
Întunericul leagă stelele în ciorchini ciudați
pe o boltă sub care se adună greierii să cânte ca la nuntă
iar eu mă tot întreb cum doamne-iartă-mă nu cad grămadă
poate coapte poate sătule de atâta răsucit
dar cine să-mi răspundă
în catedrala asta nu trag clopotul niciodată
nici de funie nici de limbă
nici în dungă nici la sărbătoare
poate de teamă să nu cadă galaxiile
cum se prăbușesc zăpezile în lipsa frigului
din vârful muntelui până pe fundul oceanului
acolo unde nicio stea nu poate lumina
de atât adânc
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre zăpadă, poezii despre sărbători, poezii despre nuntă, poezii despre muzică sau poezii despre munți
* * *
Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului și nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparțin Preaiubitului meu.
Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu ești cel dintâi, ultimul, cel din exterior și cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.
poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai, poezii despre natură, poezii despre islam sau poezii despre iad
Viața nu este nici simplă nici complicată, nici limpede nici mohorâtă, nici contradictorie, nici coerentă. Este - și atâta tot. Numai limbajul o ordonează sau o complică, o luminează sau o întunecă, o diversifică sau o unifică.
citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate despre viață, citate de Antoine de Saint-Exupery despre viață, citate despre lumină sau citate despre contradicții
Nu vreau
Nu vreau să cântăresc ceva acum
din ce-a fost bun sau rău sau nu a fost,
căci nu vreau viața să-mi măsor precum
acei ce cred că totul are-un cost.
Nu vreau să-mi fie teamă că ceva
din echilibrul vieții n-a fost bun
și m-a-nclinat, ca drept să nu pot sta
când judecății am să mă supun.
Nu vreau nici să compar, nici să măsor
o faptă sau un gând sau chiar un vis
din tot ce-a fost, cu dor sau fără dor,
din ce-am înfăptuit sau am promis.
De ce nu vreau? E doar un amănunt:
când toate-s pe un umăr, doare crunt.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre gânduri, poezii despre frică sau poezii despre dor
Îndrăzneala unui zbor
ligă săpăligă
cine mă instigă
serile să scriu
până mai târziu
nopțile să sap
dacă nu mai scap
de un dor nebun
cărui mă supun?
rigă milostive
manuscrise stive
bine, nu e bine
le tot rup din mine
sertarele pline
vai de voi sau vai de mine?!
înțeleg sau nu înțeleg
mă destram și mă culeg
nebunia din cuvinte
numai cine ia aminte
pierde tot dar și câștigă
în disprețul tuturor
îndrăzneala unui zbor!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie, poezii despre seară sau poezii despre cuvinte
Dinainte
din tot ce azi se știe
din mâine ce se va
o să rămână urma
în infinit pustie
nici moartă și nici vie
în care-o altă minte
un alt soi de-adevăr
va oglindi în sine
departe de cuvinte
adâncul dinainte
poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre infinit
Poezie despre "Nimic",
"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Și, înainte de explozie,
Ce a explodat?
Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)
Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Și dacă e "gol"
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?
Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârșit,
Doar "suspendată clipă" infinit?
Și dacă Nimicul e pur și simplu nimic
Din care a apărut acest infinit?
Nu sunt savant, și nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu știe și nici n-a știut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Știu că nu știu nimic".
poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre sfârșit, poezii despre schimbare, poezii despre poezie sau poezii despre filozofie
Nici munca nici iubirea nu pot înflori din vinovăție, frică sau goliciune a inimii, la fel cum nici un plan valid de viitor nu poate fi făcut de către cei care nu au capacitatea de a trăi acum.
citat din Alan Watts
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vinovăție, citate despre viitor, citate despre iubire, citate despre inimă, citate despre frică sau citate despre flori
Să fii o personalitate alfa înseamnă să te găsești permanent pe drumul evoluției tale, indiferent în ce punct ești și din ce punct ai plecat. Nu există încoronarea unei personalități alfa și nici vreo medalie sau vreun tron, nici diplomă care să ateste că ești o personalitate alfa. În fiecare dimineață când te trezești, faci alegerea. Dai azi tot ce ai mai bun sau o scalzi aiurea în speranța că va scoate altcineva castanele din foc pentru tine?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încoronare, citate despre prezent, citate despre foc, citate despre existență, citate despre evoluție sau citate despre dimineață
Farniente
moto: Ca un pașă stau în vârf de pat
Plin de griji să nu fac vreun efort
Zăvorât în mine ca-ntr-un fort
De când îl știu, asediat
--------
După masă de sătul
Mă ascund în așternut
Dacă dorm, să dorm destul
Relativ și absolut
N-am nici păsări, n-am nici vite
Numai șapte cățeluși
Ceea ce vedeți, permite
Lâncezeli de trepăduș
Stau așa culcat pe spate
Parc-aș da cuiva cu tifla
Mulțumit pe jumătate:
Nu-mi mai fură nimeni chifla!
Nu-i ce mi-am dorit să fie:
Nici pe-alese, nici pe vrute,
Nici iaurt și nici piftie
Fiindcă jocurile-s făcute
Nu știu cum devine cazul
Că mi-am dat cu stângu-n dreptul
Foarfecele și macazul
Soarta prostului, deșteptul!
Nu-ntorc cheia de la tindă
Că Negruța-mi stă la ușă
Străduindu-se să prindă
Haimanaua de căpușă,
Care-i face zile negre
Și se mursică de zor
Că insectele integre
Se amuză-n lumea lor
Și-aș dormi. Invidia
să vă dea la toți în pârg
Fiindcă somnul nu mi-l ia
Nici un cioflingar din târg.
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre zile, poezii despre relativitate, poezii despre păsări, poezii despre negru, poezii despre mulțumire sau poezii despre lactate
Un compas
moto: S-a făcut aproape ora cinci
Întunericul s-a risipit de tot
Cari în spate lucruri și le-mpingi,
Toată viața, ca un idiot!
------------------------
Dacă nu mănânci o trântă,
Nu poți să obții ce vrei
Și nici pasărea nu cântă,
Altceva pe limba ei
Dați-mi numai un compas
Fără să greșească gradul
Și vă-ntorc eu lumea într-un ceas,
Mai ceva ca Stalingradul
Și să nu mă scoateți din sărite
Zicea săritorul la trapez
Că dacă-mi iau zborul din termite,
N-o să mai aterizez!
A zburat la circ o fiară
Fără vreun amendament
Avionul tău de seară,
Este de bombardament
Este ora cinci și zece:
M-am uitat la termostat
Fierbințeala lumii trece
Dintr-un stat într-un alt stat
Nici un lucru nu atârnă
Până la pământ degeaba
Când te-nhami să cari o bârnă,
Nu mai cochetezi cu graba
Nu mai da cu cai în mine
Când asculți muzici de Bach,
Calul de bătaie ține
Cât remiza la un șah
Nici un cal, nici altă piesă
Nu vor fi căluți de mare
Adâncimea e, prințesă,
Doar o simplă adunare
poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șah sau poezii despre ore
Dialog la nivel... înalt
moto: Eu mă grăbeam dar dumnealui
Mă ținea de haină să nu plec
Că are treabă vizavi la cec
Să dea un telefon și n-are cui
-------------
- Bună ziua bade Gheorghe
Vezi că-ți cade pălăria
- Pe mine nu mă cheamă Sorge
Și nici nu-mi place călăria
- Zi mai tare că n-aud
A trecut de ora trei
Servesc masa într-un dud
Vino și tu dacă vrei
- N-are lifturi prepeleacul
Parpalacul fâlfâie lejer
Nu mi s-a stricat dovleacul
Ce să cat în dud, mon cher?
Nici nu ninge, nici nu plouă
Una mică, alta mare
Ce-am avut fac pe din două
Și-am căzut tot în picioare!
- Nu vorbi prea mult că d-aia
Dimineața până-n zori
Bate vântul mult la Daia
Și răcești la subsuori
Dacă nu vrei să te urci
Nici nu pleci, ci doar mă-ncurci
Fii atent cum cade banul
C-am să te chem și la anul
Eu vorbesc dar el m-aude?)
Să ne săturăm de dude!
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre vestimentație, poezii despre trecut, poezii despre telefon, poezii despre ploaie sau poezii despre picioare
Noi avem obraz subțire
moto: este adevărat că munca
înnobilează dar nici lenea
n-a omorât pe nimeni!
---------------
la chemarea mea de zel
lumea asta congruentă
a rămas indiferentă
că răspunde la apel
cine știe doar vreo fentă:
stânga, dreapta ori acuze
dar cu mii și mii de scuze
și pe care le aruncă
pe himere și pe muze
doar să nu vină la muncă!
boii au ieșit din modă
cai nu mai avem de mult
și principiu-ăsta ocult:
,, mama voastră hotentoți,
v-ați făcut cu toții hoți,
vreți numai whisky și sodă!"-
ne revoltă, ne instigă
noi nu mâncăm mămăligă!
noi avem obraz subțire
dați-mi dreptul meu la trai
în euro sau parai
să nu ne ieșim din fire
că scotem în stradă gloata
dăm cu pietre, dăm cu ouă
și să vedeți una două
cum întoarcem iarăși roata!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre whisky, poezii despre mămăligă, poezii despre muncă, poezii despre modă, poezii despre mamă sau poezii despre lene