Departe

Departe, zilele precare
ca regii dacilor s-au stins -
un veac izbeşte, altul doare
în trupul-mi subţiat şi nins.

Din vârsta mea, epistolare
fragmente cad pe-un lut întins,
poate spre oameni, sau spre fiare
în mod greşit sau dinadins.

Durerea mea-n sintagmă este
că nimeni nu-mi mai dă de veste
pe unde sunt şi ce mai fac.

Şi, decadent, mă cred un flaut
în jurul căruia mă caut
de după cântece. Şi tac.

poezie de Alexandru Andriţoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tac sau nu tac

mă legăn plângând
sub cerul fără margini
lacrima mea îneacă
o lăcustă-n miez de floare
cu margini de foc
tac
ce să fac? aştept
luna cu aripi să planeze
în zborul însoţit de cântece
de flaut de nai din ce mai ai
n-am chef să plâng
dar trebuie să strig în cele
patru zări în drum spre tine
vântul rupe din picioare
inima nu-mi zboară
şi-a pierdut puful din aripi
tac sau nu mai tac

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râvnită genealogie

Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot creşte,
sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă
de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste
şi partitură de-am şi mi-a fost scrisă-ntreagă.

Mă resetez cumul dintre transmiţători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume... să-mi fac integritate.

Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt şi Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Caretaş, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint...
Şi-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.

La rându-mi, amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
şi mă îmbin fluid din Baciu, Lemian
prn ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas...
Nu ştiu cine mai sunt, ce vânt m-aduce... Dan!

Stau singur fără cuib, că n-am acces pe ramuri,
mă uit în jur stingher, căci nimeni nu mă cheamă...
Nici vârstele nu-mi ştiu, inelele din neamuri,
cât încă pot să sui şi trunchi nu se destramă.

Nu ştiu unde să urc, pe ce încrengătură
mi-aş vrea să mă sădesc, să fiu eu singur, pom;
neştiuţi să am fraţi, să reîncep aventură...
Sunt strigăt şi răspuns aştept... ca orice om!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o poveste fără happy-end

mă ascund în tine să nu-mi afle nimeni
stângăciile
sunt iubire, sunt cântec, sunt dor
dar să fiu atâtea... nu-i uşor!

să mă prinzi în colţ de lună,
să mă aperi de stihii,
nimeni să nu mă supună
amintirilor târzii!
sub penelul tău să caut
vara ce-a plecat demult;
cântecul timid de flaut
să mi-l aflu, să-l ascult.
şi vioara să-mi mângâie
rana ploii de cuvinte
cu o rugă şi tămâie.
în genunchi voi sta cuminte,
c-am îngenunchiat timidă
când m-ai nins pe-un ram uitat
Şi cu pofta-ţi de omidă,
Visele mi le-ai mâncat.

am înflorit timid în umbra înserărilor,
dar nu ştii că mi-ai deschis
ferestre spre cer

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Am trecut vârsta la care tot ce zboară se mănâncă,
nicio falsă modestie nu-mi mai spune chiar nimica,
gura lumii poa' să strige tot ce vrea, mi-a murit frica
de-a trăi de dragul meu, azi sunt tare ca o stâncă.

Nici spre cai verzi pe perete nu îmi mai îndrept privirea,
viaţa m-a-nvăţat devreme că nu există-ntâmplare,
nu poţi cumpăra IUBIREA cu monezi de-nverşunare,
ziua bolii sau a morţii nu ştiu ce e mituirea.

Nu mai cred demult în alţii, îmi sunt singurul prieten,
dacă sufletul mă doare, numai mie-mi povesteşte
şi numai a mea scânteie-ntotdeauna reuşeşte
să-l vindece, mângâindu-l, când i-aminteşte de Eden.

Am atins vârsta la care mă privesc cu demnitate,
nu mă-mpiedic de micimea marii răutăţi din lume,
cum nici valul nu se-opreşte-n ale mării-amare spume...
Tac... şi-ascult povestea vieţii... hai, noroc, SINEITATE!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de adormit electoratul

Ieri, a nins, a nins, a nins,
Ca-n poveste, ca la carte
Şi zăpada s-a întins
Peste suflete, departe!

Am făcut un om de nea
Care, nevoind să şadă
Singur-cuc, mi-a spus c-ar vrea
O femeie de zăpadă...

Şi, cum altul nu-i ca mine
De milos, aflând ce vrea,
M-am gândit, şi cred că-i bine,
Să i-o dau pe soacra mea!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum sa pot....

Sunt momente in care as vrea cu ardoare sa trec peste
Scriind aceste randuri sperand sa nu-mi mai pesse
Luptand ca sa-mi gasesc un nou inceput in viata
Sa-mi spun bine-ai venit, cand o sa fiu de fata

Si cred,e complicat sa cred ca voi fi tare
Dar eu nu am uitat cum este sa lupt...si doare
Eu n-o sa ma mai caut decat in alinare...
Si-o sa lovesc cu forta acolo unde doare

Dar cum sa pot eu sa ranesc pe cineva?
Cand toate-aceste lucruri nu sunt in firea mea
Si cum sa pot eu sa spun ca va urasc?
Cand mie mult imi place sa spun c-o sa iubesc

poezie de Alexandru Cristian
Adăugat de Alexandru Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrela razelor de gând

Priveşti spre depărtarea mea ori zarea
la care numai gândul tău ajunge,
iar pentru mine-i un abis în marea
neliniştei ce inima-mi străpunge?

Te văd, în gândul meu, privind departe
şi nu ştiu de-i trecut sau viitorul
spre ce a fost şi astăzi ne desparte,
spre ce-ar putea redeştepta fiorul
pe care îl simţeai demult cu mine
în nopţile albastre şi senine.

Încerc privirea-ţi verde să o caut
prin amintiri sau oglindită-n unde
să simt din nou cântarea unui flaut
cum pieptul mi-l inundă când pătrunde
cu note blânde, sunete duioase,
în sufletul ce nu demult dansase.

Eşti veselă, eşti tristă sau o pace,
nedefinită clar, te izolează
la marginea iubirii ce păstrează
doar amintiri din ce în ce sărace?

Umbrela ta, ferindu-te de Soare,
ţi-ascunde o iubire care moare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interogaţie

Iată, fântâna cu apă vie te-mbie
să-i guşti fecioria din cupa
curată.
Ce verde câmpie mă-mpresoară
şi mă reînvie!
Uite, ciutura încet cum scoate
din străfunduri
adevăruri
şi oamenii de-acasă au mai albit
puţin,
de când mi-am îndepărtat pasul
de locul copilăriei mele,
ce-am luat-o cu mine
spre zări neştiute
şi grele,
iar clopotul bisericii de lemn se-aude
mai stins...
un dor de cei ce nu mai sunt
în jurul fântânii,
încet m-a cuprins...
Îi revăd ca prin vis,
Vai, cum lumea a nins
şi satul în focul amintirii
s-a stins!
Spune-mi, tu, tată,
dacă vom mai dezlega noi amândoi
o altă taină
uitată
sau, şi tu vei pleca departe,
lăsându-mă în neagra
singurătate?

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupii albi

A fost, pe vremea dacilor, o zi
în care, din tărâmuri depărtate,
de care nimeni nu se-arat-a şti,
au apărut fiinţe mai ciudate

la care nimeni pân-atunci, vreodat',
cu ce ştia din vremile trecute,
nu s-a gândit că ar fi existat
şi c-ar putea pe oameni să-i ajute.

N-au fost miraţi să vadă patru fraţi
venind spre ei încrezători, în seară,
şi nu s-au arătat înfricoşaţi
de-nfăţişarea lor... altfel, bizară.

Atât de tineri, îmbrăcaţi în alb,
alura lor era deosebită,
iar ziua, lupi enormi cu părul dalb,
puterea le părea şi mai cumplită.

Cu dinţii lor puteau să facă praf
şi să trimită înspre veşnicie
duşmanii ce-ar veni, porniţi pe jaf,
sau hoţii de pământuri şi-avuţie.

Curând, chiar regele i-a invitat
să-i ţină, în cetate, companie,
dar nici măcar acesta n-a aflat
de unde lupii ar putea să fie.

Au apărat regatul şi pe daci,
şi-au fost iubiţi cum regii, niciodată,
n-au fost apreciaţi de cei săraci,
iar vitejia lor era cântată.

Şi-n ţară toate bine ar fi mers
cât timp cei patru apărau hotare,
dar regele-a venit cu un demers
stârnind în lupii albi o supărare,

Căci ei n-ar fi pornit nicicând atac,
să cotropească ţările vecine,
doar ca să-i facă regelui pe plac.
Nu, asta n-au crezut că se cuvine.

Au fericit al dacilor popor,
iar dacă au plecat spre veşnicie,
ei au rămas, de-atunci, drapelul lor,
al dacilor de pe a noastră glie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt palma vieţii cum m-atinge

şi azi mi-e rău şi parcă nu mi-e bine,
nici ieri nu ştiu cum de mi-a fost
un zâmbet smuls printre suspine
l-aş da şi azi, dar cu ce rost?

pătrund departe, ceru-i ceaţă
sau văz doar neguri împrejur
mai târai doar un pas prin viaţă
un an sau doi, sau trei să-i fur.

hodină caut, greu mi-e trupul
şi visele povară-mi sunt.
pe-un drum străin îmi pierd şi gândul
nici linişte n-aud s-ascult.

pe-un mal de apa tac pietroaie
răsuflu greu privind blajin
c-o lacrimă ce îmi şiroaie
pe-obrazul şters de trai pelin.

simt palma vieţii cum m-atinge
pe-o tâmplă-mi pune flori de-argint
şi iar povara ei mă stinge
nu-i mângâiere, nu-i alint.

cu capul aplecat în poale
şi ochii oglindiţi n-adânc
mă văd străină-n apa moale
un chip de om, răpus, visând.

mă doare azi, la fel şi mâine
cuvântul ce-a lovit din jur
sunt doar străinul hăituit, un câine
bolnav de viaţa dimprejur.

voi merge poate în genunchi
şi nimeni nu mă va cunoaşte,
străbat pământuri şi-un mănunchi
de vorbe las de m-oi întoarce.

am presărat iubire-n urme
că poate îşi vor aminti
de-mbratisari, acum,-străine
şi le-or simţi când nu voi fi.

eu, drumul caut şi mă doare
de l-aş găsi şi l-aş vedea
dar ochi-s orbi şi-n căutare
străin rămân în urma mea.

mi-e rău şi azi şi nu mi-e bine
o rană curge-n piept mereu
aş smulge tot ce doare-n mine
să mai raman un an... şi greu.

aş mai striga dar cin s-audă
nici glasul nu mi-i cunoscut
rămân străin în huma udă
cu trupul îmbrăcat în lut.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Ce este memoria umană?" a întrebat Manning. Privind aerul în timp ce vorbea, ca şi când ar fi dat lecţii unei audienţe invizibile - aşa cum probabil o şi făcea..."Cu siguranţă nu este un mecanism pasiv de înregistrare, ca şi un disc digital sau o casetă. Se aseamănă mai mult cu o maşină de povestit. Informaţia senzorială este defalcată în fragmente de percepţie care din nou sunt defalcate şi stocate ca şi fragmente de amintiri. Şi, în timpul nopţii când corpul se odihneşte, aceste fragmente sunt scoase din depozit, sunt reasamblate şi reproduse. Fiecare parcurgere gravându-le tot mai adânc în structura neurală a creierului. Şi de fiecare dată ce o memorie este repetată sau reamintită ea este elaborată. S-ar putea să îi mai adăugăm ceva sau să pierdem un pic din ea, să umblăm la logica sa, să umplem secţiunile care s-au şters, poate chiar să îmbinăm evenimente disparate. În cazuri extreme, ne vom referi la acest lucru ca şi la o conversaţie. Creierul creează şi recreează trecutul, producând, în cele din urmă, o versiune a evenimentelor care poate avea puţine asemănări cu ceea ce s-a întâmplat de fapt. În comparaţie cu prima ordonare, eu cred că e corect să spun că tot ce îmi aduc aminte este fals."

Arthur C. Clarke în Lumina altor zile
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde cad anii când se duc?

Unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
Am început să–mi frământ visele sub scara ce urcă spre cer.
Poate vor fi şifonate.
Poate vor ieşi din chenar, dar cu siguranţă îmi vor umple gândurile.
Mari şi năstruşnice.
Fără să le poată muta cineva de sus în jos, de la est la vest.
Nu ştiu unde se duc când toate rămân departe, aşa cum sunt, până ziua întâlneşte moartea.
Cine stie?
Simt ceva! Parcă este adierea unei mâini peste genele care s–au contopit pentru o secundă în amfiteatrul gândurilor.
Teribilă treabă cu anii. Cu gândurile. Cu visele...
Şi totuşi, unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

cineva îmi spunea să nu te cred
râdeam ca de spaimele acelea care ne făceau
zilele fericite
precum o împreunare de mâini

cineva îmi spunea să nu te iei după cuvinte
după rândurile scrise pe marginea unei hotărâri despre care
nimeni nu poate semna
cu vibraţia cea mai înaltă

cineva mi-a spus nu muri
viaţa se va transforma într-o înfrângere
şi nu va fi de ajuns
graba miliardelor de lumini spre punctul nostru de întâlnire
să le spunem că pentru oameni stelele
sunt cele mai sigure locuri

cineva mi-a spus nu-ţi opri privirea şi nici inima
asupra unei singure femei
te va duce ca pe-un neputincios până la groapa săpată
de ninsoarea căzută pe ziduri
amprentele unor mâini ce s-au ţinut una de alta
vor fi de azi înainte
chemarea la războiul morţii
curajul dragostei
şi-al unui păcat pentru care nimeni nu poate să facă
vărsare de sânge

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-le aripi

În gândul meu firav de lut albastru,
Am îndrăznit să cred că îmi exişti,
Sperând că universul, printr-un astru,
Mi-aduce un răspuns pentru cei trişti

În jurul meu e-atât de gri, de frică,
Ei nu mai ştiu de ce aici mai sunt,
Se pierd în grija zilei şi abdică,
Devin o umbră sumbră pe pământ

În jurul meu descătuşez vibraţii
Ce au uitat normalul, sau nu-l ştiu
Şi simt bătăi de inimi, respiraţii,
Care mă fac să nu mai vreau să fiu

Arată-le o cale, numai una,
Alege Tu, nu cred că ei mai pot,
Sau de o fac, trăirea ca nebuna,
Transformă totul într-un trist complot

Nu prea mai au răbdare, n-au de unde,
Sunt doar făclii care se sting pe rând,
E prea mult întuneric, îi pătrunde,
Iar eu îi văd cum pleacă, suspinând

Alungă norii cât mai au putere
Şi lasă raza Ta în jurul lor,
Să uite toţi de griji, ce-s efemere,
În drumul către mâine, către zbor

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine tac

Te caut prin ecouri de cuvinte
Si nu ştiu de sunt umbră sau lumină,
Nu ştiu dacă-s aducere aminte,
Dacă au fost sau dacă or să vină.

S-au ferecat cuvintele în luna plină
Si-acuma, iată – sunt perfect rotunde,
Ca astă gură neagră de fântână,
Ca ale lacului speriate unde.

Degeaba-i oglindită, pală, luna
In apele fântânii ferecate,
Pierdutu-te-am, probabil, pentru totdeauna
Intr-un cuvânt ce-acuma-i prea departe.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt din ce în ce mai străin

în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniştea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine ştie ce mister

mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiaţi
între două cuvinte de-alint
şi-o promisiune

unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecţia cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceaţa de azi
în care măgar mă pierd

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E seară, e târziu şi e iarnă

e seară, e târziu şi e iarnă
cobor spre ţara care nu mai este.
acolo, unde zările s-au rasturnat
caut adieri de suflete, de vise, de umilinţă,. de credinţă
iau in mâini tristeţea si durerea şi... plec
las o picatură de soare pentru cei ce mai cred în adevăr

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Sălbatic m-a cuprins un dor
De ţărmul mărilor din nor
S-alerg spre acolo-n zbor întins
Să văd azurul oare-i nins?

Obraznic dor îmi tot dă ghes
S-alerg, haihui, prin Univers
Să umblu-n preajma stelelor –
Să simt de-i caldă raza lor.

Scârbavnic m-a cuprins dor mut
De-adâncul mărilor din lut
Să scap de-o întrebare grea:
Mai e, pe acolo, careva?

Dorit mereu, mereu tot mi-s
De ţărmul mărilor din vis
Să dormitez, fără vreun dor,
În murmur dulce – odihnitor.

Bizar mă poartă dor înalt
Spre Cer, spre iad sau spre neant
Vreau, călător, să zbor mereu –
Să aflu – unde-i locul meu...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singură

Singură trec printre ape
Singură, singură iară
Ochiul luminii aproape
Plânge cu lacrimi de ceară.
Singură stau lângă mare
Singură, singură-n rugă
Stau lângă-un capăt de zare
Zarea-i pornită să fugă.

Singură stau lângă Tine
Mâinile-s aripi tăcute
Cad în departe străine
Stele de lut desfăcute.

Singură vin să Te caut
Singură-aştept şi mă doare
Cântă departe un flaut
Cântă cu mine şi moare...

poezie de Adriana Cristea (12 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că în mod indiscutabil fimul insuflă schimbarea. Arta, o carte, un tablou, un cântec, pot inspira categoric schimbarea, fie că este de mici sau mari dimensiuni. Există romane pe care le-am citit sau o scenă dintr-un film pe care am văzut-o şi de unde în mod cert m-a inspirat să fac o schimbare sau să abordez o problemă din viaţa mea ori să fac ceva tipic, cum ar fi să dau un telefon. Categoric, aceasta este ceea ce numim puterea artei pentru că induce o mişcare în tine. Este cu adevărat puternică când se reflectă în tine şi poţi să te raportezi la ea sau eşti stimulat în vreun fel de ea.

citat din Rose Byrne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!