Toamnă din timpul tău
Pe-un trup, o toamnă pune frunze
tu, pământule, primește-le la sânul tău
așa mai trece un an, printr-o amintire
zarea se întunecă, într-un asfințit cu-n nor
Pe cer?
Strigă păsările prin zilele trecute
și cât îmi este, Doamne, atât de tare dor!
Ruginește timpul în mine, toamnele prin ani, cobor
Iar Tu să știi!
Că umbra vântului ce trece îmi spune
nu cobori tu, stea, ci strălucește
nu cerși chiar nimănui, măcar un petec
de toamnă, din inimă de frunză rătăcită
nu fi nicicănd aripă frântă-n zbor
așeazăte-n straturi de toamne, pagini-ruginite
litere să scrii, în vine sângerii
iar trupul ei să-l vrei mereu
fraga timpului să-o simți de vrei!
Toamna trece alb-albastru, sus pe cer
jos în rochie imensă, ruginiu înobilată
mă agăț de ea și-a trupului pământ sărut
și-i cer ca sângele să-mi fie numai viață
Nu-mi vreau secunde, scurse-n gheață de cristale
ascuțite în vene, care să mă înțepe
de aceea-ți cer, tu, Vânt
tu, Umbră de trecut
tu, Toamnă
să-mi dăruiești, din focul ruginiu al tău
frunze de inimă, din flăcări
să-mi pot topi din suflet, ce-mi rătăcesc până târziu
ochii tăi, cristale care-n noapte mă îngheață
Și-ți cer!
lasă-mă să simt buzele pe trupul tău
poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Vise dorite
E toamnă afară, e toamnă și-n inima mea
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat și nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezești simțurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă și-n ochii mei
Și mi-e dor, atât de dor de vocea-ți blândă,
Căci doar tu tristețea din inimă poți să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi știe să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă și-n sufletul meu
Și mi-e dor, atât de dor de șoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă și-n trupu-mi rece
Și mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristețe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă și-n gândul meu
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ți ating inima și sufletul... azi și mereu,
Sperând să-mi îndeplinești visele dorite...
poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna vechilor poteci
E-o toamnă frumoasă, iar zilele trec
Prin mine, prin tine, pe drumul de-abis
Pe care și astăzi privirea-mi aplec
Și-i mângâi tăcerea în care s-a-nchis.
Cad frunze și lasă copacii mai goi
Decât înserarea din care-mi lipsești
În clipele-n care te-aș vrea înapoi
Așa cum erai și prin gânduri îmi ești.
Simt frunzele-n suflet foșnindu-mi funest,
Iar drumul din mine îngheață treptat
Sub tot ce-a fost viață și-acum e un lest
Ce-apasă mai tare decât un păcat.
E azi și-i senin ca o zi de demult
Când tu îți făceai nesfârșite poteci
Prin sângele care-mi vuia în tumult,
Dar simt cum, din ultima-mi toamnă, tu pleci.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire
În noapte arunc cu strigăte
te caut
și dacă m-am găsit pe-o cărare părăsită
nu te-nvinuesc, chiar dacă-mi este atât de dor
și dacă nu te mai știu, sunt acolo, al tău
spune-mi să vin să-alung depărtarea, care
ne desparte
spune-mi să-nviu și mut munții
de pe mormântul tău
spune-mi de încă mai ești, ca să te găsesc
să mă unesc cu sărutul tău
spune-mi să-ți mângâi sânul și să-ți sărut viața
și atunci să mă lași să iau cerul, să-l mut în ochii tăi
lasă-mă să văd păsările libere
în sufletul tău
lasă-mă la marginea lumii, ca să nu te rătăcesc
căci am în mine nopțile stelelor care cântă
Doamne, cât te doresc
să-mi moi buzele, încă-odată, în dulceața vieții lor
așteaptă-mă, că vin, ca să te mai privesc odată
ca să-ți privesc albul trupului
și-apoi
pentru ultima oară, de nu mă mai vrei
lumina ochilor tăi!
poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamnă
Doamnă, cât de străină vreți să-mi păreți, atât
de pur și inocentă vă simt, cât de străină vreți
să îmi fiți, Eu atât de mult vă simt și mă pierd
doar la gândul că totuși îmi veți răspunde în
scris ori verbal într-o zi spre sfârșit de timp ori de Noi!
Doamnă, îmi imaginez regăsirea dintre Doi
oameni pierduți în timpuri trecute, îmi imaginez
regăsirea pe ultima clipă sau pe un ultim
anotimp ruginiu cu frunze uscate, căzute,
precum suntem și Noi amândoi, în clipa de față!
Doamnă, sunt sigur că ochii dumneavoastră
sunt ca întâia oară, pătrunzători și la fel de
,, necopți", mai bine zis, verzi, iar zâmbetul... cu
câteva riduri, cu ceva toamnă venită cu trecerea
timpului, iar vocea, să-mi mai vorbiți o dată!
Doamnă, să-mi mai vorbiți o ultimă dată și
să-mi mai trăiți o ultimă clipă și promit că îmi
va fi îndeajuns să iert și să accept trecerea
timpului în care a lipsit dimineața și toamna,
zilele toate și toate anotimpurile dintr-o dată!
Doamnă, să nu știu acea dată, nu vreau și nici
să vreau a ști, să nu-mi spuneți, oricum, sunteți
tăcută, retrasă, într-un fel ascunsă de lume... de
mine, cine mai știe de cine, oricum, așteptarea
mă domină într-un fel de neexplicat și acum!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simfonia toamnei
De-aș putea-n această toamnă
să te-ascund în ochii mei
să te cos în fir albastru
ca pe-un lacăt prins la chei.
De-aș putea-n această toamnă
să mă prefac în fântână
așezat să-mi bei din palme
să-ți fiu mir la rădăcină.
De-aș putea-n această toamnă
să-ți sap norul de tristețe
și să-l fac izvor de pace
până dau de tinerețe...
De-aș putea-n această toamnă
să-ți prind râsul pe culori
ți-aș pune zăvor la umeri
și copaci în loc de flori.
De-aș putea-n această toamnă
să te-adun în gândul meu
până-n ceasul cel din urmă
să-mi prind cerul de al tău.
De-aș putea-n această toamnă
să te pierd în ruginiu
mi-aș da inima din piept
să te scot luminii viu.
poezie de Ileana Pop-Nemeș din Sub cerul meu (august 2018)
Adăugat de Ileana Pop-Nemeș
Comentează! | Votează! | Copiază!
E toamnă iar în frunze
e toamnă iar în frunze
în zbor de cocori
e toamnă până în suflet
și în petale de flori
e toamnă în dimineți argintii
în firul de iarbă pârjolit
e toamnă când nu mă știi ce e visul
sau să mai crezi
când ziua parcă e roasă
și cerul coboară pe la amiezi
de simți cum te apasă
te apasă....
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Al cincilea anotimp
Vreau să mă bucur de al cincilea anotimp
A crescut în mine din poeme
Și-a făcut un cuib în inima mea
Din fiecare vers așternut pe hârtie.
Îmi vine să alerg tot timpul prin iarbă
Desculță să mângâi cuișoarele verzi
Cu tălpile să alin durerea din frunze
Căzute în iarba înlăcrimată de moartea lor.
Vreau să împart la lume din mine
Toate ninsorile de flori și de frunze
Toate ploile cu pietre și pene divine
Rupte din norii și păsările Raiului ascuns.
Vreau să mă bucur de al cincilea anotimp
Ce are un picior de Toamnă în sânge
Iar celălalt este în gheată de Iarnă cuminte
Cu pașii rari prin sângele piciorului cald.
Rând pe rând mă apasă sub ei bucuroși
În timp ce ochii sunt cercetați de o Vară
Cu razele Soarelui din foc și mirări
Ce se sting rând pe rând în buzele Primăverii.
Vreau să vă bucurați și voi cu mine
De această nuntă a anotimpurilor nesfârșită
De patru doamne ce nu mi-au ajuns
Să-mi bucure sufletul până la atingerea stelelor.
Îmi vine să cânt de bucurie și reușită
De toate versurile ce mi-au născut un prunc
Un al cincilea copilaș ce mă urcă la Lună
Cu starea lui schimbătoare cât căscatul de somn.
E tare ciudat dar lipicios cum e mierea
Se lasă în vene și pulsează răcoros și duios
Apoi te înfierbântă și-ți dă inspirație să scrii
Până cântă cocoșul pe zăpada căzută în Toamnă.
Ador acest al cincilea anotimp încurcat
Cu un ochi primăvăratic și unul de vară
Cu un picior copt și unul înghețat de-o Iarnă
Ce mă calcă pe suflet și versuri.... de-mi vine să râd!!!
Iubesc al cincilea anotimp
Botezat de mine, Curcubeul Pământului
Născut din metafore și cele patru anotimpuri
El răsare și-apune în mine cu ploi, Soare, și ninsori
cu cozi de porumbei în orice moment.
poezie de Adelina Cojocaru (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
O altă toamnă
E toamnă! Strânse, stau roadele pe câmpuri...
Căpițele, spre transcendent se-nalță
Un pat de frunze ard în rânduri-rânduri
Altui poem îi dă de-acuma viață.
Se vede-n zare casa bătrânească...
Copaci de chihlimbar, în tânguiri,
Își caută pe zarea fermecată
Betea de nori... Uitații pelerini,
Aleargă-n vânturi, pe arcuș de stele
Și dansul lor se toarce și se frânge.
Și lumea toată trece peste semne
De neguri, de tăcere și de sânge...
Zadarnic sub umbrelele de nouri,
Împrumutând un aer ruginiu
Apare, roșu, soarele în pâlcuri...
E toamnă și-i atâta de târziu!
Albinele trudesc din zori în seară...
Se-nalță peste câmpuri ca un fum,
Miroase-a vin și a gutuie-amară...
O altă toamnă va veni de-acum.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-mi scrii...
Să-mi scrii un poem, mai profund dintre toate,
Infinit să-i dezghioc sâmburi plini, fără moarte,
Dar, te rog, să-l respiri cu, de buze, fierbinte,
Să-mi amâne ninsori de pe tâmplă, cuvinte,
Cu o rouă plăpnâdă, ce cu palme de mamă,
Se mângâie pe frunza, răstignită de toamnă,
Să îmbraci cu mov lin, plinul din călimară,
Ca nici ploaia de lacrimi, să nu-i muște din vară...
Te mai rog, dacă vrei, să-l scrii lung, cât un dor,
Să-mi hrănesc însomnii cu speranțele-n cor,
Îl voi trece prin minte, să-l răsfire prin os,
Să mi-l ungă pe suflet cu balsam luminos...
Scrie-mi versul cu chinul din clipe deșarte,
Ce-au croit așteptări să ne treacă prin moarte,
Poate-astfel măgulești dulce-amarul blestem
sângelui, ce-ți visează etern mângâiere-poem.
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă parfumată...
E-o toamnă parfumată în fructe și cuvânt...
Îi simt poemul parcă în mine-alunecând...
Adulmecată umbră cu rochie de mătasă,
Mă-mbracă în tăcere... Azi sunt cea mai frumoasă!
În valuri foșnitoare de frunze arămii,
Te-aștept! Te-aștept de-o viață, iubtul meu, să vii!
Să alergăm în noapte ca doi fugari nebuni!
De frunze și de ramuri, să-mi pui pe cap, cununi!
Și să ne plângă ploaia la creștet până-n zori
În toamna parfumată și plină de culori...
Să evadăm, iubite, noi doi și veșnicia,
Să nu sfârșim vreodată, (vezi tu?!), călătoria...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna sufletului meu
E toamnă din nou,
Nu doar pictată într-un tablou,
Se aștern frunze peste sufletul meu,
Adie un vânt ușor.
E septembrie, luni.
Din verde crud, sufletu-mi usuci
în tonuri de galben și portocaliu,
Pierd din culoare,
precum și cele mai puternice frunze,
cad într-un târziu.
Toamnă e și acum, era și atunci,
Nostalgie în buchet, îmi aduci
Un anotimp sau o stare,
Căderi de frunze, un metronom în bătaie.
Timpul se comprimă,
Noaptea stinge mai repede ziua
și deprimă.
Am stări în contrast,
Dar nimic nu-i permanent,
Cum, nici pentru frunza de pe ram,
Firul vieții nu-i etern.
Așa că toamnă, cât vei sta,
Lasă-mă să mă îmbrac cu haina ta,
Să gust din rodul tău,
Să simt ploaia, cum îmi inundă trupul,
Așa cum faci tu, cu gândul meu,
Să fiu decor, să fiu parfum
Într-o poză de album.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintr-o dâră de condei...
Hai, Anida, lasă-ți părul să îți fluture prin vii,
Când alergi ca o nălucă printre toamnele târzii!
Nu-mi mai vitregi privirea, unduiește-ți trupul gol,
Să te cânt din lira verii adormită-n si bemol!
Ning castanii frunze roșii peste brațe de cleștar,
Eu îți pun luna pe umeri și-ți fac loc în calendar,
Să-mi fii luni și să-mi fii vineri și septembrie și mai,
Anotimpul tău, Anida, numai mie să mi-l dai.
Și să-mi înflorești în palme, să te-adulmec pofticios-
Dintre florile pădurii tu miroși cel mai frumos.
Lasă-mă, să-ți scriu pe buze tot ce n-aș putea să-ți spun-
Am tot adunat săruturi, încă tot le mai adun,
Ca un cerșetor de vise, stau la pândă să te prind,
În poemul meu de toamnă, cum, Anida să-ți aprind,
Felinare în amurgul ce mă-ngenunchează iar,
Când tu vrei doar primăvară să-ți aduc, iubito,-n dar?
Hai, Anida, să bei mustul toamnelor din ochii mei
Și te fac nemuritoare dintr-o dâră de condei...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e toamnă
Tu nu-nțelegi... acum mi-e toamnă
Se zbat în mine vânt și ploi,
Ce la tristețe mă condamnă
Și gânduri pline de noroi...
Și soarele mi s-a ascuns,
Îmi trec prin vene reci fiori,
Iar sufletul îmi e străpuns
De bocet jalnic de viori.
Poate nu știi, dar toamna, eu
Mă-ncui în gândul meu posac,
Stau la taifas cu Dumnezeu,
Cu trup și suflet, toată, zac!
Tu nu vrei să mă vezi plângând
Nici dacă inima mă-ndeamnă,
Vrei s-alung gândul rău, râzând;
Acum nu pot... acum mi-e toamnă!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu tine
Ți-am zărit de departe statura, te recunosc dintr-o mie,
Urât și păros, cu ochi bulbucați, cu pete pe piele, duhoare.
Ce tremur m-a luat. Ce inimă mare. Să pic din picioare.
Dar nu te-am privit, să nu vezi că-mi plâng ochii. Si ție
Nu-ti pasă că sufăr. Nu vrei să-mi simți trupul, nici sufletul meu.
Frumos mai ești, Doamne. Ce trist și -ncruntat
Ce minte bolnavă! Un monstru din tine a creat,
Ca să pot să te uit. Să nu te mai vreau niciodata. Mereu.
Nu se poate. Prin vene si pori ai pătruns, ești în mine.
In toate ești tu, flori si soare, în fân și pe tufa cu mure.
Să mor și nu-mi pasă. Cu mine te iau. Să traim în pădure,
Sălbatici și goi, doar cu frunze și apă. Mi-e bine. Cu tine.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutul Toamnei
îmbracă-mă cu bruma găndurilor tale
acoperă-mi inima, încet cu frunze
ascultă cum în zbor, păsările șoptesc
curg zile
soarele cade ruginiu
cu zâmbetul tău
îmbracă-mă toamnă cu aripi
să zbor
cu tăcerea pământului
să nu mă săruți niciodată
poezie de Viorel Muha (octombrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zbor. O frunză de toamnă ruginie se naște în primăvară, trece prin vara vieții, apoi toamna se desprinde încet din pomul vieții și parcă spune: "Ce frumos este să zbori pentru prima și ultima oară!".
Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
E toamnă iar...
E toamnă iar și frunza-n vânt răsună iară,
Cu jale și cu freamăt blând, într-o tristețe-amară,
Iar cerul gri și trist de milă varsă lacrimi
Cunoaște bine timpul crud și-ale naturii datini.
E toamnă iar și-și plânge-amarul iar făptura
Căci iată-a mai trecut un an, încă un an de-a dura.
Așa vor trece mulți de-a lungul vieții noastre
Și-n viață-abia ne-or ține-atunci, doar amintiri albastre.
E toamnă iar și-n suflet sapă iar trecutul
Aceeași rană de demult, ce veștejește trupul.
Cu ploaie și cu vânt și frunze spulberate,
Cu tot ce-a fost și nu-i acum, cu nostalgie-n toate.
poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoșani (26 noiembrie 2014)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubește-mă ca ploaia
agăț de mine cerul cu-n braț
pe-un munte bat sunete
cârlige atârnă drept mâini de inima mea
mă strânge-o gheată
strada trece fără mine
caut colțul după care m-am pierdut
cânt sunete mută de pe un portativ
dintr-un ieri de viață
am mai rămas doar cu-un strop de suflet
Ascultă! De mă vrei
caută-mă la prima bătaie de inimă
păsările nu mai vor să vină
am rămas fără cer
nu mai sunt decât o fântână secată
căreia îi este sete
iubește-mă ca ploaia
poezie de Viorel Muha (aprilie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
E iarăși toamnă peste toamna mea
Simt o picătură, m-a lovit pe frunte,
O simt atât de rece și de grea,
Urmează alta, alta și mai multe,
E iarăși toamnă peste toamna mea.
Și aș fi vrut s-o rog să nu mai vină
Și aș fi vrut prin verde să mai stau,
Să mai amân ce ploaia îmi adună,
Înlăcrimate clipe și eu nu le vreau.
E iarăși toamnă și o văd pe frunze,
Copaci-și scutură povești de ieri,
Mi-e frig și simt că toate sunt lăuze,
Puține flori rămase se-ascund în seri.
Simt picături, urmează dese, multe,
E toamnă iarăși peste toamna mea,
Trecute primăveri de-acum sunt amintite
De albe nopți, căzându-mi azi o stea.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Existăm, atât
o cută se zbate, sălbatecă
sapă cu lumină
brazde de timp în jăratec de trup
se aprind și-n flăcări mă dor
bețe de chibrit prinse-n iriși
ard clipe
te gândesc prin dor
există scântei și-n frunzele mele
toamna arde-n pământ spre primăvară
uitarea mă păcălește-n suspine târzii
copacul există și își plânge fericirea
uitată în amintirea unei priviri
de colț
umbra ta parcă doarme
brațul rezemat arcuit în alb, dezgolit
suspină și lacrimi se preling
într-o firindă de vis când tu citești plutind
atâtea litere nescrise
din pădurea vieții, prin tine un necuprins
sunt trist
frigul în dimineți de toamnă, vorbește
sunete răsucite-n povești
continui să dăruiești scăntei, oare...
da...
ele aprig în mine se zbat
să nu uit, să-mi amintesc
drumuri care au rămas fără pașii mei
liniștea fără existență, mă întrebă
mă zguduie în zbatere de moarte
oare de ce nu ai avea sens în mine
acolo oare cu adevărat exiști?
nu-mi ești oare închipuire
coșmare care mă rostogolesc-n vis?
un fir de păr rebegit încă-mi suspină
adieri de vânt rece și parcă cu sens
totul vine în vârf de sânge
și-n roșu de noapte
zdrențe de viață stau scrise cu raze de asfințit
o pagină de viață-n carte, plânge singură pe-o masă
regretând un fir de paiajen, s-a rupt
din timpul întors în toc de ușă, părăsit
încet
dureros
nu vreau să fie vis...
îmi spun că nu ai fost și sunt
decât un timp ce poate fi întors
ard în nopți degete pe strune de suflet
oțel albastru... mă ard cu durere
sub ferestră de suflet nedeschis
mă dor pe mine
nu, te rog, de ce te-nîntorci în vis
nu uita, despre eu și tu
că existăm, atât
poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!