Unui prieten
E-un nume aici, nimic nu-ți spune,
Străine, faima trece-n lume!
Dar focul lui nestins trăiește,
Nici frigul Morții nu-l răcește.
epitaf de Robert Burns (1786)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre prietenie, poezii despre moarte, citate de Robert Burns despre moarte, poezii despre foc sau poezii despre celebritate
Citate similare
Nimic din această lume - nici averea, nici numele, faima sau victoria - nu valorează nimic dacă ele nu sunt susținute și de caracter.
Swami Shivananda în Puterea Gândului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre victorie, citate despre celebritate sau citate despre avere
Tu n-ai nimic
Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogății, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viață,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfață,
nici haina cea măreață,
dar tot ce ai e sfânt!
Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.
Tu n-ai nimic sub soare
și toți te râd mereu.
A lor e-a vieții floare
și cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vin
- poezii despre vestimentație
- poezii despre umor
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre răsfăț
- poezii despre râs
- poezii despre religie
Capul celui prost
Dreptate Domnu-ntotdeauna are,
Dar mă întreb, nedumerit un pic:
De ce să faci dulapu-atât de mare
Și că nu pui în dânsul mai nimic?!...
epigramă de Robert Burns din Râsul lumii la români (2010), traducere de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre prostie sau epigrame despre dreptate
Elegia întâia
Închinată lui Dedal, întemeietorul
vestitului neam de artiști, al dedalizilor
I
El începe cu sine și sfârșește
cu sine.
Nu-l vestește nici o aură, nu-l
urmează nici o coadă de cometă.
Din el nu străbate-n afară
nimic; de aceea nu are chip
și nici formă. Ar semăna întrucâtva
cu sfera,
care are cel mai mult trup
învelit cu cea mai strâmtă piele
cu putință. Dar el nu are nici măcar
atâta piele cât sfera.
El este înlăuntrul desăvârșit,
și,
deși fără margini, e profund
limitat.
Dar de văzut nu se vede.
Nu-l urmează istoria
propriilor lui mișcări, așa
cum semnul potcoavei urmează
cu credință
Caii...
II
Nu are nici măcar prezent,
deși e greu de închipuit
cum anume nu-l are.
El este înlăuntrul desăvârșit,
interiorul punctului, mai înghesuit
în sine decât însuși punctul.
III
El nu se lovește de nimeni
și de nimic dăruit în afară
prin care s-ar putea lovi.
IV
Aici dorm eu, înconjurat de el.
Totul este inversul totului.
Dar nu i se opune, și
cu atât mai puțin îl neagă:
Spune Nu doar acela
care-l știe pe Da.
Însă el, care știe totul,
la Nu și la Da are foile rupte.
Și nu dorm numai eu aici,
ci și întregul șir de bărbați
al căror nume-l port.
Șirul de bărbați
îmi populează
un umăr.
Șirul de femei
alt umăr.
Și nici n-au loc. Ei sunt
penele care nu se văd.
Bat din aripi și dorm
aici,
înlăuntrul desăvârșit,
care începe cu sine
și se sfârșește cu sine,
nevestit de nici o aură,
neurmat de nici o coadă
de cometă.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Elegii (Cina cea de taină) (1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre prezent
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre mișcare
- poezii despre limite
- poezii despre istorie
- poezii despre femei și bărbați
- poezii despre femei
- poezii despre comete
Ai o viață
(lui Costel Baboș)
nu-ți cere
să mori neapărat de plăcere
dar nici să trăiești cu durere
nu-ți cere
viața nu-ți cere nimic
(?!) -
se apropie de tine se în
depărtează cum nici
ai fi fost vreodată-n puterea
ochilor ei de copil, a
buzat senzual
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre senzualitate, poezii despre plăcere, poezii despre ochi, poezii despre durere sau poezii despre copilărie
Să ai pe cine să aștepți, e-un dar...
Eu nu-ți știu gustul și nu-l știi nici tu,
Că n-am avut vreodată rendez-vous.
Când tu-nfloreai prin ramuri de cais,
Eu tremuram în iarna unui vis,
Pe care nu-l mai vreau și să-l alung
Îți scriu poeme și la piept le strâng.
Te am în fiecare vers și când mi-e dor
Iubirea, în vocale, o măsor...
Și te descopăr ca pe-un adevăr,
Adamul meu cu poftele-i de măr.
Și de pe buze zeama dulce-ți beau,
Jumate din păcate să îți iau...
Normal, e-un vis la care nu ajung
Și-l țin printre consoane, îndelung.
Măcar să-mi fie versul nesfârșit,
Ca să te am în vis la infinit...
Eu știu s-aștept chiar dacă e-n zadar;
Să ai pe cine să aștepți e-un dar...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre voce, poezii despre visare, poezii despre mere, poezii despre iubire, poezii despre infinit, poezii despre iarnă, poezii despre dor sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Un om cinstit este cea mai nobilă lucrare a lui Dumnezeu.
citat celebru din Robert Burns
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate despre superlative, citate despre religie sau citate despre Dumnezeu
Nu-ți cer nimic
Nu-ți cer nimic...
Dar dac-ar fi să-ți cer
N-ar fi ceva ce n-ai putea să-mi dai
Ți-aș cere ziua asta-n care stai
Cu ochii verzi, cuminți și sâni de fier
M-aș mulțumi să-ți fiu chiar și amic...
Și-n plus, nu ți-aș cere nimic.
Nu-ți cer nimic...
Dar dac-ai vrea să-mi fii
Numai o oră, una cu iubirea
Ne-am contopi-ntr-un foc și am fi știrea
Cea așteptată de toți morții vii
Și-un pergament micuț am pune-n plic...
Iar viața noastră ar pluti un pic.
Nu-ți cer nimic aici, nimic acum...
Dar dacă m-ai simți și ai alege
Ai vede-n mine Raiul bun, cel de poveste
Și mări adânci și munți cu-nalte creste
Am fi Adam și Eva-n noua Lege
Și nimeni n-ar putea să ne stea-n drum...
De-ar fi să-ți cer ceva, aș fi nebun?
poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 4 aprilie 2018 (4 aprilie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știri, poezii despre verde, poezii despre timp, poezii despre sâni, poezii despre rai sau poezii despre ore
Prețuiește vechiul, dar privește și noul cu încredere. Nu avea prejudecăți față de nume ce nu-ți sunt ție cunoscute.
Robert Schumann în Precepte muzicale pentru casă și viață (3 mai 1850)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere sau citate despre prejudecăți
La portretul unui prelat
Fățarnică figură spui
Că are el? Ei aș!
Nu vezi ce sincer ochii lui
Ne spun că-i un pungaș?
epigramă de Robert Burns din Râsul lumii la români (2010), traducere de Igor Crețu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sinceritate, epigrame despre religie, epigrame despre portrete sau epigrame despre ochi
Victor Ponta Plagiatorul pretinde că partidulețul lui, Pro România, este un partid nou (pamflet)
Iarăși minte-ntreaga lume;
E-un partid nou doar ca nume,
Dar, vă spun eu la urechi,
Politrucii toți sunt vechi:
Oameni de-ai lui Iliescu,
Slugile lui Voiculescu,
Ce formează-o nouă clică,
Iar ce naște din pisică...
pamflet de George Budoi din Pamflete și satire (27 mai 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre plagiat, poezii despre pisici, poezii despre partide, poezii despre naștere, poezii despre Victor Ponta sau poezii despre România
Editorului meu John Wilson
Drept aici, sub lutul greu,
Zace editorul meu.
Trupu-adică-i stă sub lut,
Fiincă suflet... n-a avut.
epigramă de Robert Burns din Din epigramiștii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre lut sau epigrame despre suflet
De multe ori vinul...
Binecuvântați vinul pentru marea lui generozitate.
Onorați-l cu cele mai frumoase nume.
Nu dați voie apei să-l supună,
Nici nu-l lăsați să se înstăpânească peste ape.
Un vin de Karkhiyya, învechit în hrube mult timp
Încât unui băutor, având aceeași vârstă, i-ar mai rămâne
Puțini ani de viață pentru a se bucura de savoarea lui
Va readuce în suflet
Nevinovăția celui cuprins de focul sacru al iubirii.
De multe ori vinul e băut de oameni care nu-l merită.
poezie de Abu Nuwas, 756-814, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre vârstă, poezii despre suflet, poezii despre nevinovăție sau poezii despre generozitate
- creștin
- Creștinul este cel ce nu trăiește nici în trecut, nici în viitor, ci numai în prezent. Trecutul nu-l apasă, viitorul nu-l îngrijorează.
definiție celebră de Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor, citate despre trecut, citate despre creștinism, citate de Nicolae Steinhardt despre creștinism, citate despre viață, citate de Nicolae Steinhardt despre viață sau citate despre prezent
"Tu unde ai de gând să fugi de mine? Pe aici nu există munți, iar pe tatăl tău nu-l poți ruga nimic, dar te ajută chiar și așa, de departe, datorită acelei promisiuni pe care i-am făcut-o..." se gândi comandantul, fără a spune nimic cu voce tare; o ascultă în continuare pe Lia...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre voce, citate despre promisiuni, citate despre munți, citate despre gânduri, citate despre existență sau citate despre ajutor
Pleacă lumea prin lume
Pleacă lumea prin lume,
Plec și eu pe un gând,
Anonim fără nume,
Lumea-n lume cântând.
Fără țintă anume,
Cu un dram de noroc,
Și nimic n-am a spune,
Nici nu caut vreun loc.
Pe cărări nebătute,
Eu mă rostui tăcut,
Doar potcoave pierdute,
De noroc ce-a trecut.
Mai privesc ochii țintă,
De grăbiți trecători,
Ochii mei o oglindă,
Prea ușor trădători.
Despre viață și taine,
Numai ochii vorbesc,
Dezbrăcați ca de haine,
De minciuni și livresc.
Pleacă lumea prin lume,
Plec și eu spre destin,
Trecător fără nume,
Augustin clandestin.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre tăcere, poezii despre trădare, poezii despre nuditate, poezii despre noroc sau poezii despre minciună
Țara mea
Românie, ești frumoasă
Mult pe tine te iubesc.
Și sunt cea mai norocoasă
Că aici conviețuiesc.
Pentru nimic în lume
Nu o să te părăsesc
Tu nu ești doar un nume,
Aici vreau să-mbătrânesc!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (14 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre superlative, poezii despre patrie, poezii despre frumusețe sau poezii despre declarații de dragoste
Epitaful unui afacerist
Sub strat de iarbă și de lut
Se află numai trupul său,
Că suflet, omul ăsta, zău,
Nici înainte n-a avut!
epitaf epigramatic de Robert Burns din Râsul lumii la români (2010), traducere de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre trup și suflet
* * *
De la o vreme ninge a durere,
Nu mai avem nici lacrimi, nici putere.
Ieșiți voi, morți, spre a intra noi, vii,
Moartea să nu ne poată birui!
Rugați-i voi iertare lui Iisus,
Căci noi nu mai avem nimic de spus.
Aici e-ngenuncheată lumea toată,
Ne plângem morții, singuri, toți odată.
Miroase a tămâie și-a durere.
Aici suntem lipsiți de mângâiere...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre ninsoare, poezii despre iertare, poezii despre creștinism sau poezii despre Iisus Hristos
La casa părintească
Eu n-aș schimba
pentru nimic în lume
străzile vechi,
locurile cu parcuri și lumini,
nopțile albe și râurile fără nume
copacii cu umbră și tăceri
cuvintele ce-n visuri s-au întâlnit
și au rămas un dor nestins
iar ochii tăi cei verzi
ca firul ierbii
înfloreau mereu în primăveri
vântul îmi aduce întruna
tăcute șoapte
și dulci mângâieri
sub cerul albastru
aici, în colțul meu de lume
și acum îmi aduc aminte
de seara cu lună nouă
simt același dor în suflet
pe care inima îl știe
la casa părintească, nimeni nu-i...
și o lacrimă îmi umezește fața.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre seară, poezii despre schimbare sau poezii despre râuri