Curriculum Vitae

Puţin ne pasă cine-i, al cui, şi cum îl cheamă.
El a trecut liceul cu cea mai slabă notă,
Apoi s-a făcut actor. Dar faţa-i idioată
N-a încântat pe nimeni, cel mult pe câte-o damă.

A-ntrat apoi în oaste şi-a stat, cum bag de seamă,
În lazaret trei toamne, pus bine de-o cocotă.
Ieşind, a scris novele, dar n-a scris bun o iotă;
Apoi s-a făcut pictor şi-artist de panoramă.

Cu timpul un istoric i-a dat să scrie copii,
Dar nu ştia sintaxa, scria ca-n timpul mitic
S-a hotărât în urmă să-şi deie ortul popii.

S-a spânzurat! Dar bietul rămase paralitic,
Că l-au tăiat din ştreanguri, şi-atunci ştergându-şi stropii
P-obraz, şi-a dat de petic, fondând un ziar critic.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai

întâi l-au recrutat
apoi l-au recomandat
apoi l-au reprezentat
l-au rezumat
l-au repezit
l-au retezat
apoi l-au rebotezat (?!)
apoi
l-au resuscitat
l-au redat
posterităţii de-o zi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emily Dickinson

NU a frecventat cenaclurile,
NU a frecventat restaurantul scriitorilor,
NU a fost boemă,
NU s-a îmbătat decât cu eternitate.

NU s-a angajat în nici o polemică, deşi şi-a detestat contemporanii,
NU a făcut nici un gest zgomotos care să atragă privirile,
NU a făcut parte din nici o gaşcă,
NU a fost membră de partid,
NU a cunoscut servituţile şi compromisurile "vieţii literare".

NU a asaltat redacţiile,
NU a fost cunoscută ca poetă, deşi scria intens şi continuu,
NU a publicat nimic în timpul vieţii,
NU a înţeles poezia ca pe o competiţie,
NU a trăit din scris, ci prin scris.

NU a vrut să vadă pe nimeni în ultima parte a vieţii,
NU a mai ieşit din casă, deşi era validă,
NU a avut biografie, şi-a ars (la timp!) corespondenţa,
NU şi-a ars însă sutele de poeme.

NU a avut soţ,
NU a avut copii,
NU a avut amanţi,
NU a iubit
decât scriitorii
din bibliotecă.

poezie de Traian Călin Uba din Şi totuşi, rodim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Şi rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Şi slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Şi mai-marii lui, văzându-l că şi-a făcut datoria de ostaş, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i şi două carboave de cheltuială. Ivan atunci mulţumi mai-marilor săi şi apoi, luându-şi rămas bun de la tovarăşii lui de oaste, cu care mai trase câte-o duşcă, două de rachiu, porneşte la drum cântând. Şi cum mergea Ivan, şovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să ştie unde se duce, puţin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu şi cu Sfântul Petre, vorbind ei ştiu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi şi, când colo, vede un ostaş mătăhăind pe drum în toate părţile.

Ion Creangă în Ivan Turbincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui fost poet

L-au criticat la Uniune
Că n-ar avea de scris habar
Şi-a hotărât să se răzbune:
Acum e critic literar!...

epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ABC

A vrut Dumnezeu să scrie
Şi nici nu era hârtie.
N-avea nici un fel de scule
Şi nici litere destule.
C-un crâmpei de alfabet
Mergea scrisul foarte-ncet.

N-aş vrea nici atât să-l supăr
Cât piperul de ienupăr,
Dar o să vă spui ceva:
Nici carte nu prea ştia.
Orişice învăţăcel
Ştie mult mai mult ca el.
El, care făcuse toate,
Nu avea certificate.
Câtu-i Dumnezeu de mare
N-are trei clase primare.
La citit se-mpiedica,
Nu ştie-aritmetica.

Ştie-atât: numai să facă.
Ia oleacă, pune-oleacă.
Face oameni şi lumină
Din puţin scuipat cu tină,
Şi dintr-un aluat mai lung
Scoate luna ca din strung.

Papagalul şi păuna
Şi-au smuls pana, câte una,
Ca să-i facă pensulă
Domnului din insulă,
Coliba de pe pământ
A Celui Inalt şi Sfânt
Fiind clădită de peşti meşteri
Intre talaze şi peşteri.
El a luat mai bine-o pană
De la tarca năzdrăvană
Şi-ascuţindu-şi-o-ntre deşte,
Despicând-o scolăreşte,
Şi-a făcut condei, în stare
A scrie şi pe piatră tare.

A-ntins cerul ca o coală
In toata Taria goală.
Insă până nu scria.
A luat atunci o nuia
Şi a însemnat cu ea,
Cu argint, stea lângă stea.
Şi ca să vadă pe schele,
A făcut şi cruci de stele.

Ce-a scris noaptea s-a zvântat,
Apoi, pân' la scăpătat,
Cu sugătoare de soare –
Şi ziua şi pe-nserare –
A citit şi tot a şters,
Câte-o vorbă, câte-un vers,
Şi câte o dată, fată,
Toata foaia, cartea toată,
Fiincă Dumnezeu ce-a vrut
P-ormă nu i-a mai plăcut.
Că din scrisele prea drese
Nici lucru prea bun nu iese.

Cât a scris el cerul tot,
Să spui drept, a şti nu pot.
Invăţaţi cu cărţulie
Cred c-aproape o veşnicie.
Pe cât mintea îl ajută
Melcul crede că o sută
De vecii întregi şi pline.
Melcul ştie, cred, mai bine.
Insă cerul, în sfârşit,
E de-atuncea tipărit.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realicartea

Din carte a ieşit un ochi.
Deşi era obosit s-a deschis larg
şi în acel moment a văzut unele lucruri pentru prima dată.
Nu după mult timp şi-a făcut apariţia un nas.
Acesta a mirosit deja ce se întâmplă.
Dar când să intre în încăpere i s-a închis repede uşa.
Nu era de el, locul lui era în carte şi atât.
Apoi din carte a ieşit o ureche.
Aceasta a auzit mult zgomot.
Şi mai apoi bârfe, dar nu s-a aplecat la ce se vorbea.
Gura şi-a făcut şi ea intrarea.
Celelalte i-au povestit deja experienţele avute.
Ea ar fi avut atât de multe să spună,
dar cartea a învăţat-o să tacă.

poezie de Ana Truta (noiembrie 2020)
Adăugat de Ana Truta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui primar care şi-a făcut statuie în timpul vieţii

Îngâmfat cum vezi arare,
Hahaleră, un mojic,
Şi-a făcut statuie mare,
Chiar de el e de nimic.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (21 decembrie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi vezi...

- "Câte fete mândre-n sat
Toate ţin cu tine" -
Zic şi eu! Şi nu-i păcat,
Ele ştiu mai bine.
Când încep şi eu să joc
Intră junghiu-n fete
Şi s-opresc drumeţii-n loc:
- "Ăsta-i joc, băiete!"
Voi săriţi ca un ileu,
Ici e şes, ici groapă -
Apoi vezi! Frumoasa, eu,
Voi, pe câte-o schioapă.

Iar la plug de-oi vrea, apoi,
Să mă las pe coarne,
Brazda mea nici patru boi
Nu pot s-o răstoarne.
Eu din umeri scot un car
Până-n dealul mare,
Mut o piatră de hotar...
Ce vi-e de mirare?
Vouă şi-un butuc vi-e greu,
Eu ridic o bârnă -
Apoi vezi! Pe mândra eu,
Voi, pe câte-o cârnă!

Beau şi eu, şi joc, şi-arăt
Că mi-e lumea dragă,
Dar ca voi eu nu mă-mbăt
Săptămâna-ntreagă.
Ce-mi tot cânţi de boi şi bani?
I-am găsit eu gata?
N-aveam cas-acu cinci ani,
Şi-a făcut-o tata?
Palmele, că-mi ard mereu,
Capul, că mi-e moară -
Apoi vezi! Pe mândra eu -
Voi, pe câte-o chioară!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final... - partea a doua

Şi s-a stins apoi moşneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' şi,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiţă abandonată
Crescută de-aceşti bătrâni, fără mamă, fără tată

Mai târziu şi-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o şi-a dorit-o pentru viitor prezentă
Şi-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''

Trecuse prin şcoala vieţii şi acum era studentă
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Şi-a pornit aşa într-o doară într-o bună dimineaţă
Să-şi caute rădăcina într-un sat pierdut în ceaţă

Cu emoţie şi teamă a bătut uşor la uşă
Fata cu ochii albaştri şi cu faţa de păpuşă
I-a deschis atunci bunica şi-a-mbrăţişat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată

Printre lacrimi şi suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvăşită şi-a îmbrăţişat nepoata
N-ar fi vrut ca ea să ştie că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-şi ia grijile pe umăr

Să se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Şi-o privea cu remuşcare şi cu drag pe biata fată
Parcă ar fi vrut să-ntoarcă înapoi timpul şi viaţa
Să-şi aducă-napoi fiul la fetiţa lui şi,, soaţa''

Era însă aşa târziu şi o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaştri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult să zică....

Şi-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar ştia acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
Este clar o eroină din romanul vieţii sale
C-un parcurs întortocheat şi.... puţin noroc în cale....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia cuibului de barză

O barză şi-a făcut odată
Cuib la Dumnezeu la poartă,
Dar acolo sfinţii toţi
I-au dat gură ca la hoţi.

Barza şi-a făcut îndată
Cuib în stâlp la noi la poartă.
Eu, copil cu mintea-ngustă,

M-am uitat la ea sub fustă!

Şi-a plecat... n-a mai venit.
Doamne, cât m-a cicălit
Mama, şi cât m-a certat:
Ce păcat, vai, ce păcat!

Păsările cerului sunt libere, mi-a spus în şoaptă,
Să scoată pui la Dumnezeu la poartă!

Vremea trece, moartea vine,
Şi-a făcut un cuib în mine,
Cuib în care mai coboară
Câte-o mierlă, câte-o cioară,
Câte-o barză de pripas,
Niciodată barza mea.
Numai cuibul mi-a rămas,
Numai cuibul mă mai vrea.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Suflete, de ce ţi-e rău?
Barza care nu mai vine
Şi-a făcut un cuib în tine
Şi-a rămas în cuibul tău.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Cuibule, de ce ţi-e rău?

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (21 ianuarie 1998)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris întotdeauna doar pentru mine. Încerc să decriptez, în interior, ceea ce se petrece cu mine, ce s-a ales din mine. Mă trag dintr-un sătuc, am ajuns la oraş, unde m-am confruntat cu o minoritate germană conservatoare, apoi am scris prima mea carte, mi-am renegat mereu originile, am scris despre chestiunile naţional-socialismului, apoi despre modul de viaţă arhaic, de la sate, despre etnocentrism şi mulţi au caracterizat scrierile mele, din acest motiv, ca o literatură naţionalistă, ceea ce eu nu cred că am făcut.

Herta Muller în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât păcatul m-a purtat...

Cât păcatul m-a purtat
cincisprezece toamne,
toţi mereu m-au lăudat
nimeni nu s-a supărat,
nimeni Doamne!
Cât la cel rău i-am slujit
cincisprezece toamne,
toată lumea m-a iubit
nimeni nu m-a prigonit
nimeni Doamne!

Cât de lume mi-a plăcut
cincisprezece toamne,
orice rele-aş fi făcut
nimeni nu m-ar fi-abătut,
nimeni Doamne!

Cât trecură ca un fum
cincisprezece toamne,
nimeni nu mi-a stat în drum
să mă strige ca acum
nimeni Doamne!

Dar de când mă port să-Ţi plac
(trei ori patru toamne)
bine caut mereu să fac
şi tot nu mă are-n plac
nimeni Doamne!...

— O, mereu de-aş fi-un pribeag
toate-a vieţii toamne,
ura tuturor o trag,
mi-e de-ajuns că mă ai drag
azi Tu Doamne!...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final - partea a II-a

Şi s-a stins apoi moşneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' şi,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiţă abandonată
Crescută de-aceşti bătrâni, fără mamă, fără tată...

Mai târziu şi-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o şi-a dorit-o pentru viitor prezentă.
Şi-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''

Trecuse prin şcoala vieţii şi acum era studentă.
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Şi-a pornit aşa într-o doară într-o bună dimineaţă
Să-şi caute rădăcina într-un sat pierdut în ceaţă...

Cu emoţie şi teamă a bătut uşor la uşă
Fata cu ochii albaştri şi cu faţa de păpuşă...
I-a deschis atunci bunica şi-a-mbrăţişat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată.

Printre lacrimi şi suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvăşită şi-a îmbrăţişat nepoata
N-ar fi vrut ca ea să ştie că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-şi ia grijile pe umăr,

Să se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Şi-o privea cu remuşcare şi cu drag pe biata faţă...
Parcă ar fi vrut să-ntoarcă înapoi timpul şi viaţa
Să-şi aducă-napoi fiul la fetiţa lui, la,, soaţa''.

Era însă aşa târziu şi o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaştri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult să zică....

Şi-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar ştia acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
În sfârşit ştie răspunsul la dramatica-ntrebare
L-a găsit printre morminte.... şi-a aprins o lumânare...

Este clar o eroină din romanul vieţii sale
C-un parcurs întortocheat şi.... puţin noroc în cale....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mare

Am citit, am stat la soare,
Am făcut şi baie-n mare,
Şi am scris, cu mult umor,
Poezii de foc şi dor,

Epigrame şi pamflete,
Madrigaluri pentru fete;
Dau corupţilor de ştire:
Contra lor am scris satire.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (14 septembrie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O oglindă, cred eu, nu e ceva adânc, e o muchie de răsfrângeri trecătoare. Eu simt, nu calculez, atmosfera unei scrieri, ca şi a unui loc, de aceea probabil nu m-am dat la fund, instinctiv, nu am calculat, nici nu am zburat prea sus. Cu ea, ca şi cu celelalte, am trecut prin fazele mele obişnuite şi singurele în care mă decid să scriu. Am scris în "căldură", apoi am crezut că nu e tocmai rău ce am făcut, pe urma nu am mai deosebit nimic, apoi am socotit că e mai puţin ca nimic, că e prost, neînsemnat, şi acum nu-mi dau seama şi aştept să văd ce credeţi fără înconjur.

Hortensia Papadat-Bengescu în Scrisori către G. Ibrăileanu, volumul I (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a judeca şi a preţui meritul unui autor, trebuie să cunoşti bine timpul în care el a scris, gradul de cultură a limbei, în care el a scris, gradul de cultura a limbei, în care a fost îndemnat a scrie şi dificultăţile de tot soiul, prin care geniul său şi-a facut drum, pentru ca să iasă la lumină.

citat celebru din Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne!

Doamne!
dacă mi-ai da un cuvânt şi acela ar fi al meu
aş scrie în inimile tuturor
iubire!
dacă mi-ai da o notă
şi pe aceea aş da-o oamenilor ca să înveţe să cânte, cu sufletul
numai fericire!
dacă mai fi făcut pictor aş fi pictat un tablou, cu noi toţi
prinşi de mână
pentru ca în lume să fie numai unire!
dacă mai fi făcut doctor aş opera şi apoi aş arde
toată răutatea din suflete şi bolile din lume!
nu mai vreau pentru nimeni
durere!

aş vrea, Doamne, să-mi dai o pâine, ca din ea să satur
toţi flamanzii iar pentru copii
un munte fără de sfârşit de jucării!
aş vrea, Doamne, ca toate femeile din lume
să fie mame bune!
dacă aş avea o aşa putere aş topii toate armele ce ne ameninţă
viaţa şi planeta cu distrugere
iar pe nebunii şi hoţii care ne conduc
ia-ş trata în spitale de psihiatrie!
dacă m-ai fi făcut, Doamne, sculptor aş striga:

- Fie a ta Brâncuşi coloană a infinitului pentru noi
către cer şi Dumnezeu
Închinăciune!

poezie de Viorel Muha (martie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia care şi-a făcut statuie în timpul vieţii

Pe soclul nalt de vreo doi metri,
Din marmură de Pentelíc,
Cu-n text în rime,-n hexametri,
Şi-a pus statuia un Nimic.

epigramă de George Budoi din Vanitatea şi Modestia în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (10 aprilie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui avar

Pe ăsta nu l-au aşezat
Cu slujbă-n fundul gropii,
Căci el nici mort n-a acceptat
Să deie ortul popii.

epitaf epigramatic de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Judecăţii de Apoi

Judecata de pe urmă este inevitabilă
Şi, la ea, se cântăreşte viaţa-ntreagă;
Universală, definitivă şi irevocabilă,
Din tot ce-ai făcut, nimic nu se neagă.

Nimeni nu are imunitate uzitabilă,
Numai de trecut, sentinţele se leagă;
Judecata de pe urmă este inevitabilă
Şi, la ea, se cântăreşte viaţa-ntreagă;

E absurd să crezi în manevra fezabilă
Că, la Judecata de Apoi, se ia şpagă;
Aici, deprinderea proastă nu-i valabilă,
E-o treabă foarte serioasă, nu-i de şagă;
Judecata de pe urmă este inevitabilă.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!