Cântec
Era de ziua nunții tale,
Când viu se-aprinse chipul tău,
Deși norocu-ți zâmbea în cale
Și lumea, doar iubire-n jurul tău.
Și-n ochi o slavă luminoasă
(Oricare putea fi)
Fu tot ce pe pământ privirea-mi dureroasă
A putut-Încântare-privi.
Poate acel foc era pudoare
-Drept asta trece-ncai-
Deși el deșteaptă o mai cumplită ardoare
În pieptul aceluia, vai,
Care, de ziua nunții tale,
Văzu cum viu se-aprinse chipul tău,
Deși norocu-ți zîmbea în cale,
Și lumea, doar iubire-n jurul tău.
poezie clasică de Edgar Allan Poe din Tamerlane and Other Poems (1827), traducere de Dan Botta
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre nuntă, citate de Edgar Allan Poe despre nuntă, poezii despre muzică, poezii despre lumină, poezii despre inteligență, poezii despre foc sau poezii despre durere
Citate similare
Cântec
Vedeam în ziua nunții tale
Cum chipul îți ardea-n neștire,
Extazul îți dădea târcoale
Aveai în față doar iubire.
Și-n ochi o flacără anume
(Sau cine știe ce-a fost oare)
Era tot ce zăream în Lume
Din Frumusețe, cu-ntristare.
Poate-ai roșit ca o fecioară
Așa părea, fără-ndoială
Dar, vai, ce flăcări se iscară
Și-n pieptul lui dădeau năvală!
Căci el în ziua nunții tale
Vedea pe chipul tău roșeață,
Chiar de-ți ieșea extazu-n cale
Și doar iubire-aveai în față.
poezie celebră de Edgar Allan Poe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre virginitate, citate de Edgar Allan Poe despre virginitate, poezii despre iubire, citate de Edgar Allan Poe despre iubire, poezii despre frumusețe, citate de Edgar Allan Poe despre frumusețe sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
În ziua nunții tale... ( I )
în ziua nunții tale-ți scriu
din depărtări senine
deși îmi pare rău că n-am putut să fiu
alăturea de tine
în ziua nunții tale, crede-mă eu n-am să plâng
deși mi-e inima distrusă
căci am pierdut un lucru sfânt
o dragoste pe veci apusă
îmi pare bine c-ai avut
tărie de voință
deși tu m-ai respins în modul cel mai crunt
îți port recunoștință
în rochia cu alb imaculată
și vălul de mireasă argintat
așa eu te voi ține minte viața toată
deși la nuntă nu m-ai invitat
or trece ani și poate, cine știe
vor scri pe piatra mea de căpătâi
că nu există dragoste târzie
există numai dragostea dintâi...
august 1980
În ziua nunții tale... ( II)
ți-am scris odată-n ziua nunții tale
și peste patruzeci de ani și încă viu
în alfabet latin cu buchii digitale
a două oară-n viața asta-ți scriu
în tot acest răstimp noi doar odată
ne-am întâlnit-și-n ochi citeam că- nu...
păi cum altfel când tu, femee măritată
mi-ai acordat un simplu -simplu rendeș vous
erai la fel de jingasă și rece
ca o rusalcă învelită-n văl de spume
voiai a spune parcă- vremea trece
iar tu la fel rămâi - cel mai urât din lume
degeaba încercam ceva a spune
a-ți reciti din netrimisele poeme
în ochii tăi cu luciu de cărbune
se încordau internele extreme
ca nu cumva să mă ating de tine
ca nu cumva să te sărut pe buze
ca nu cumva să strig- tu hai cu mine
și eu-l tău să nu mă mai refuze...
ne-am despărțit atunci pe totdeauna
ca doi străini și numai zâmbete amare
mai încercau în sinea lor să ne mai spună
că e corect ce facem deși doare
s-a scurs de atunci noian abrupt de vreme
dar uneori în nopți cu luna plină
un lup în mine simt că parcă jeme
și-o floare albastră parcă îl alină.
poezie de Iurie Osoianu (9 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre zâmbet, poezii despre viață, poezii despre sărut, poezii despre superlative, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Călătoria
Intr-o bună zi ai știut în sfârșit
ce ai de făcut și ai început,
deși vocile din jurul tău
nu conteneau să-ți strige-n urechi
sfaturile lor rele - - -
deși-întrega casă
începuse să tremure,
iar tu ai simțit vechile lanțuri
la gleznele tale.
"Redă-mi viața!"
țipa fiecare voce.
Dar tu nu te-ai oprit.
Știai ce ai de făcut,
deși vântul scrijelea
cu degete înghețate
fundația lucrării tale - - -
deși melancolia acelor glasuri
era amarnică. Era deja târziu,
mult prea târziu și o noapte cumplită,
și drumul plin de crengi
căzute și de pietre.
Insă, ușor, ușor,
pe măsură ce lăsai în urmă vocile,
au început să se-aprindă stelele
prin pânzele norilor,
iar acolo era o voce nouă,
pe care încet-încet
ai recunoscut-o ca fiind a ta,
o voce care te-a însoțit
în vreme ce pășeai tot mai adânc
în lume,
hotărât să faci
singurul lucru pe care-l puteai face - - -hotărât să salvezi
singura viață pe care-o puteai salva.
poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre voce
- poezii despre început
- poezii despre vânt
- poezii despre urechi
- poezii despre stele
- poezii despre sfârșit
- poezii despre sfaturi
- poezii despre salvare
Deși nimic
Cât sufeream
Iubind
Chipul tău.
Și, poate, te gândeai
La mine.
Deși nimic...
Cum larme
De piano
Ca ploaia,
Sau violina țipând
Ca pentru momițe...
Deși nimic...
-Apoi, fanfara pentru trai,
Și convorbiri savante...
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie sau citate de George Bacovia despre ploaie
Oamenii din jurul tău sunt doar niște spectatori. Ei asistă la spectacolul vieții tale și nu are nicio importanță dacă le place sau nu cum îți trăiești viața. Ai tot dreptul să faci alegeri după bunul plac, cât timp trăiești după principii morale sănătoase. Dar părerea oamenilor nu este importantă. Fiindcă nu ceilalți trăiesc în locul tău, nu ei își vor asuma responsabilitățile deciziilor tale și nu ei vor plăti pentru greșelile tale. Nu ei trăiesc în locul tău, așa cum, la sfârșit, nu ei vor muri în locul tău.
Irina Binder în Insomnii
Adăugat de Irina Binder
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre timp
- citate despre sănătate
- citate despre sfârșit
- citate despre responsabilitate
- citate despre principii
- citate despre plată
- citate despre moralitate
- citate despre moarte
Nimic nu este mai real ca un vis. Lumea se poate schimba în jurul tău, dar visul tău va rămâne. Răspunderile tale nu trebuie să-l șteargă, datoria ta nu trebuie să-l întunece. Fiindcă visul este al tău, este în tine - nu ți-l poate lua nimeni.
citat din Tom Clancy
Adăugat de Dana Tureac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre visare, citate despre întuneric sau citate despre schimbare
Chipul tău
Chipul tău, vișin în floare,
Curcubeu de-alint și dor,
Patimă și provocare,
Nebunie sau amor.
Chipul tău, albă petală,
Orizont... abia sfințit
De o veșnicie goală
Și un cinic... infinit.
Chipul tău... exuberanță,
Îndrăzneală și plăcere,
Pasiune sau speranță,
Enigmatică... tăcere.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vișine, poezii despre tăcere, poezii despre plăcere, poezii despre nebunie, poezii despre infinit, poezii despre flori, poezii despre dor, poezii despre curcubeu sau poezii despre alb
Un nimic pentru oricine...
E greu în lumea asta slută, să te strecori printre elite, când cei sus-puși, infatuații nu fac decât să te evite...
Se cred superiori și nasul îl poartă-n sus, că le miroase poemul tău cu rimă-a mus, iar ei au versul alb în oase...
Aruncă vorbe la-ntâmplare, fără majuscule și punct... ce cratimă, ce întrebare? Ei au decorul lor disjunct,
În care nu au loc sărmanii și fără pile ești un prost, un nimeni printre toți golanii, deși ei mai golani au fost...
Când ai bun simț și n-ai tupeul de-a te-nfoia ca un păun, înjuri de mamă ADN-ul, că n-ai o genă de tăun...
Rastelul ți-este fără arme și nici să tragi nu știi măcar, și fără gloanțe și port-arme și fără bani în buzunar
Ești un nimic pentru oricine, dar mai ales pentru jurați... ei te condamnă la rușine deși sunt cei mai necurați...
E greu în lumea asta mare, să șerpuiești printre-aroganți, când ai ghiulele la picioare și-n jurul tău, doar intriganți...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre rușine, poezii despre păuni, poezii despre prostie, poezii despre picioare, poezii despre nas sau poezii despre mamă
Deși mângâiaseră pielea ta, degetele nu-mi transmiseseră arsura, deși le atinseseră pe ale tale, buzele nu simțiseră dogoarea jarului, ochii nu deslușiseră bucuria jertfei, voința neînfricată a sacrificiului din privirile tale, în râsul tău nu deosebisem mugurii extazului neîmblânzit, sălbatic, nici la plânsul tău tăria de a te umili până la autonegare și autodistrugere, pentru ca sentimentul să fie primit și să facă să rodească și piatra.
Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de Dorina Huluta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sacrificiu, citate despre râs, citate despre plâns, citate despre ochi, citate despre muguri, citate despre jertfă, citate despre degete sau citate despre bucurie
Crescut la pieptul tău
Când tu mă strângi la pieptul tău,
Măicuța mea cu mâini muncite,
Eu simt atunci că-s doar al tău,
Copilul tău cu lacrimi multe.
Când eu îmi culc pe pieptul tău
Și trup, și suflet, și durere,
Eu simt atunci că brațul tău
E forța mea și-mi dă putere.
Când mă arunc pe pieptul tău
Ca piatra pe mormânt ce cade,
Eu știu atunci că tu mereu
Vei fi atunci, tot mai aproape.
Când brațul tău mă înconjoară
Ca ramura ce ține fructe,
Atunci mi-e dor întâia oară
Să fiu copil, să n-am griji multe.
poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre mâini, poezii despre fructe, poezii despre forță sau poezii despre creștere
Chipul tau
Și-n lumea asta sufocată
De-atâtea suflete ingrate,
În care aeru-i mai scump
Decât o sută de păcate,
Mi-e umbra singurul prieten
Ce încă nu m-a părăsit
Și cutele adânci pe frunte
Vădind că timpul n-a murit.
Doar chipul tău se odihnește
Surprins pe-a ochiului retină.
În lumea asta-ntunecată
El îmi e singura lumină.
poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Aurelia Tarniceri despre timp, citate de Aurelia Tarniceri despre suflet, poezii despre prietenie, poezii despre odihnă sau poezii despre ochi
zilele tale
îmi merg tristețile bară la bară
aproape ambuteiaj
jilave drumurile închipuite altfel ieri
de fapt, eu stau pe loc, doar ele fug
se preling în jurul meu pretutindeni.
de-ar fi numai dorurile
dar mai strânge
rândurile implacabil și pasărea că știu
câtă risipă de așteptare face chipul tău
ieri a fost ziua ta aniversară
ziua mea de plâns, fără lacrimi, ca și cum
cineva înăuntrul meu plânge și nu am cu ce
să-l împac
dintr-un clopot cubic sunetu-i
ca de zaruri pe masa de joc ochiul meu
vor fi douăsprezece dangăte
pentru ziua ta de mâine, ziua de nume
în care efigie obsesivă unduind mă trage
în strada unde tristețile merg bară la bară
aproape ambuteiaj
iubito, «lamulțiani»-ul meu este
o rugăciune
pentru zilele tale.
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre ziua de naștere, poezii despre zile, poezii despre zaruri, poezii despre viitor, poezii despre tristețe, poezii despre trecut sau poezii despre religie
Chipul mersului tău
Cu
numele tău
ni
se semnează ziua aceasta
și ne
poartă pe
aripile atâtor frunze
înveșmântate
într-o puzderie de culori
dintr-o
carte de basme parcă
luate
un cerc de
cuvinte
ne leagă
de
chipul mersului tău
clipă
nesățioasă de
fraze colorate în aripi de vânt
și
frunze
ascunse în
flori înaripate de
toamnă clară
25 oct. 2021 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aripi, poezii despre culori, poezii despre toamnă, poezii despre frunze, poezii despre cărți sau poezii despre cuvinte
Rondelul ivirii
Mi-e chipul tău întreaga zare
Ca licurici zâmbindu-ți fața
Ce bucuriei e povața
La ceață, când se mai năzare
Privirea-ți mi-este dimineața
Și mângâierea înserare
Mi-e chipul tău întreaga zare
Ca licurici zâmbindu-ți fața
Prezența ta e întrupare
A vieții, și nu doar prefața
Se-afundă doru-n suprafața
În care suntem vii tipare
Și chipul tău întreaga zare
poezie de Damian Luz
Adăugat de damian muntean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre licurici, poezii despre dimineață sau poezii despre bucurie
Ești tu...
Tu ești singurul,
care face desenul vieții tale,
tu ești cel care-ți colorezi calea,
ca și apa care-ți împrospătează ziua,
ești muzicianul muzicii tale,
scriitorul poveștii tale,
pictorul picturii în care trăiești,
tu ești totul în jurul tău,
viața este a ta,
restul este doar un contur
din tabloul în care trăiești.
poezie de Eugenia Calancea (17 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură, poezii despre arte plastice, poezii despre scriitori, poezii despre desen sau poezii despre apă
În momentul în care sufletul tău înțelege că face parte dintr-un Ocean de viață și totul este viu în jurul tău și trebuie respectat, în momentul acela nu mai ai neajunsuri.
citat din Oreste Teodorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet sau citate despre ocean
Visul din vis
M-am furișat
În sufletul tău, odată,
Când ai uitat ochii deschiși...
Am pășit temător,
Cu mare grijă,
Să nu-ți scutur
Rimelul de pe gene...
Apoi am coborât,
Sau am urcat, nu știu,
Căci era pre multă lumină
Și eu pluteam,
Și era cald și bine...
Oriunde priveam
Erau oglinzi infinite,
În care mă reflectam, eu,
Deși erai tu...
Și nu știu
Dacă eram treaz,
Sau mai degrabă visam,
Așa că m-am așezat
Pe prispa casei tale,
Care era aidoma
Cu prispa casei mele,
Și am adormit în vis,
Și am visat în vis,
Iar tu erai peste tot,
Învăluind cu tine
Sufletul tău,
În care eu am intrat,
Doar așa, pentru că ai uitat
Odată
Ochii deschiși...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre somn sau poezii despre frică
Dr. Meredith Grey: Nu te mai văita. Este ziua nunții tale. Vei păși spre altar și te vei căsători, chiar dacă va trebui să te târăsc până acolo. Mă auzi Cristina? Trebuie să lupți pentru finalul tău fericit.
replică din filmul serial Anatomia lui Grey
Adăugat de Raluca Preda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre nuntă, citate despre fericire sau citate despre căsătorie
Zilele ce oi fi viu
Zilele ce oi fi viu
vrednic aș vrea ca să fiu,
Oftând, ca să te slăvesc,
dar cum poci să îndrăznesc?
Iscusit aș trebui
să fiu, să poci zugrăvi
Chipul tău care dă rază
soarelui, și-l luminează.
Oi putea oare vreodată,
păn' nu merg pe lume-ailaltă,
Măcar pe scurt să-ți vorbesc,
să vezi cum mă chinuiesc?
Oftările-mi sărcinează
pieptul, viața-mi scurtează,
Răpaus, viaț-oi avea
numai Stixul când o vrea.
poezie clasică de Ienăchiță Văcărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire sau poezii despre Soare
Chipul tău
Chipul tău perlaceu
mă răpește ca petale
mare
a unui trandafir
candid
și surâsul tău
dulce și cald
mă înseninează
ca parfumul pajistilor
pimăvara
Gabriela Gârlonța în Gabriela Gârlonța, POEZII ÎN ALB-NEGRU/ SCHWARZWEISSGEDICHTE, IMAGO,SIBIU,2002,p.7
Adăugat de Gabriela Gârlonța
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trandafiri sau citate despre inocență