Zvonuri carpatine

Se aud la Detunata, cum Humorul are gură,
Babele, bătu-le-ar Toaca, trăncănind pe arătură,
Cum se vaită Moldoveanu şi Neagoiu,-n defileu,
C-au uitat ce e Găina, ori, ce-i ăla... Penteleu,

Ajungând ca Piatra Arsă, făr-un şfanţ în Caraiman,
Cu Feleacu', ce e-n casă, ăl mai mare bolovan,
Şi-au strigat la Porţi de Fier, să-i audă vreun Ceahlău,
De Măcin, de trai mizer, şi cât o duc de Rarău,

Regretând că, la-nceput, nu i-au luat pe Făgăraş
Să-i arunce peste Prut, unde-au supt din carandaş,
Ori, să-i strângă de Gutâi, în vreo grotă La Zaplaz,
Şi să pună Cheia-n cui, printre alea din Bicaz,

De-au ajuns la Clăbucet, cu Parângu' ce se uscă,
Fi'n'că Bùcura, schelet, n-o scoţi din Poiana Ruscă,
Iară Ghiţu şi Ciomatu, pentru ultimul coltuc,
Lotru, doar s-audă satul, neavând nimic la Ciuc ;

Numai Neamţu', se spera, să ridice ţărişoara,
Însă, din Stâncoşi, câţiva, îi ciordiră Scărişoara,
Şi cum umblă Sfinxu', Tâmpa, cu Gurghiu' la Bucegi,
Retezat, la culme, Omul, greu e astăzi să-l mai dregi,

A tăiat-o prin Curbură, Apusenii l-au tentat,
Nu mai e Întorsătură, înjurând chiar răspicat:
Dă-i în, Peştera Muierii! de zmintiţi şi de mişei,
Vreau şi io trai, ca boierii! Păi... ce, Pirineii mei!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa

Departe-aş vrea de-aici să vii,
În alte lumi senine,
În dimineaţa de Florii
Să mă cunun cu tine.

Să ne-aşezăm în sat la noi,
S-avem în deal o casă,
Să fiu cel mai cuminte-n sat,
Şi tu, cea mai frumoasă.

Să vie şi mama la noi,
Că-i necăjită tare,
Să aibă tihn-un an ori doi,
Ori cât pământ mai are.

Acolo să trăim în munţi
De cât trai avem parte,
Sătenii seara să-i adun
Şi să le spun din carte:

Că sunt de neam împărătesc,
Din ţara-ndepărtată,
Că tot pământul rotogol
Era al lor odată...

Şi că azi oamenii-nvăţaţi
Aşteaptă să se nască
Un tânăr crai coborâtor
Din legea românească.

Copiii noştri să-i înveţi
Tu: Crezul... Născătoarea...
S-ajung să-i văd cântând pe toţi
În strană, sărbătoarea.

Atunce, împăcat cu rostul
Acestei lumi deşerte,
Să mor, să-mi zică satu-ntreg
Un: "Dumnezeu să-l ierte!"

Iar popii nostru-ntâmplător
Vreun oaspe-atunci să-i vie;
"Pe cine-ngropi, părinte, azi?"
"Pe-un om de omenie!..."

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Ioan Has
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum îmi voi mai plânge dorul
După-nchiderea de pleoapă?
Mi-a simţi lutul fiorul -
Lutul ce dormea în groapă?

Cum vedea-voi luna plină
Care printre nori înoată?
Pomii dragi de prin grădină
Cum să-i mai culeg vreodată?

Cum voi mai păşi prin iarbă
Dimineţile cu rouă
Când voi ţine fără treabă
Pe piept mâinile-amândouă?

Cum s-ascult seară de seară
Cântul mierlei de prin şes
Când la mine nu-i coboară
Trilul dulce ca un vers?

Cum să îmi mai ţesăl roibul
Pregătit de călărie
Când i-a şade-n coamă colbul
Ce s-a ridicat din glie?

Cum să port în sărbătoare
Mândra-n şaua de aramă,
Să-i culeg, de drag, vreo floare...
... Să beau vin, să mânc pastramă?

Cum vreun iepure sălbatic
Doborî-voi c-o săgeată?
Rumenitul pe jăratic
Mândra n-o să-l mai împartă...

Cum să îţi mai sorb surâsul
Ce răpitu-l-ai din rai
Când, strângându-mă într-însul,
N-o vrea lutul să mă ai?

Vino, ia-mi iubirea toată,
Să mai fim iar amândoi!
Trece timpul, nu se gată,
Ne găta-vom, însă, noi!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (5 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum îmi voi mai plânge dorul
După-nchiderea de pleoapă?
Mi-a simţi lutul fiorul -
Lutul ce dormea în groapă?

Cum vedea-voi luna plină
Care printre nori înoată?
Pomii dragi de prin grădină
Cum să-i mai culeg vreodată?

Cum voi mai păşi prin iarbă
Dimineţile cu rouă
Când voi ţine fără treabă
Pe piept mâinile-amândouă?

Cum s-ascult seară de seară
Cântul mierlei de prin şes
Când la mine nu-i coboară
Trilul dulce ca un vers?

Cum să îmi mai ţesăl roibul
Pregătit de călărie
Când i-a şade-n coamă colbul
Ce s-a ridicat din glie?

Cum să port în sărbătoare
Mândra-n şaua de aramă,
Să-i culeg, de drag, vreo floare...
... Să beau vin, să mânc pastramă?

Cum vreun iepure sălbatic
Doborî-voi c-o săgeată?
Rumenitul pe jăratic
Mândra n-o să-l mai împartă...

Cum să îţi mai sorb surâsul
Ce răpitu-l-ai din rai
Când, strângându-mă într-însul,
N-o vrea lutul să mă ai?

Vino, ia-mi iubirea toată,
Să mai fim iar amândoi!
Trece timpul, nu se gată,
Ne găta-vom, însă, noi!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eddie Scrap-Iron Dupris: Ca să faci un luptător trebuie să-l goleşti ca pe un copac desfrunzit: nu-i poţi spune să uite tot ce ştie chiar de-l obligi să uite că are oase... să-l oboseşti atât de tare încât să te asculte numai pe tine, să audă numai vocea ta, să facă doar ce-i spui, nimic mai mult... Să-i arăţi cum să-şi menţină echilibrul sau să-l ia de la adversar... cum să genereze forţa motrice pe degetul corect şi cum să lovească din reflex atunci când are ocazia... cum să lupte şi când să se retragă. Apoi trebuie să le arăţi încă o dată. Şi încă o dată... până cred că aşa s-au născut.

replici din filmul artistic O fată de milioane, scenariu de Paul Haggis, după F.X. Toole
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec de îndrăgostit

.. ori să nu mai ieşi din casă
pân' la sfintele pomeni
ori să porţi trenă mireasă
printre iarbă şi coceni...

... ori s-aştepţi timpul să treacă
cu pendulă ori cu cuc
orele să se petreacă
când se duc unde se duc...

... ori s-aştepţi un tren în gară
lung de linie cu flori
da mai bine stai afară
de nu vrei cumva să mori...

... ori aşa şi pe dincolo
cum am spus sporovăit
lasă-te de toate solo
când e vorba de iubit!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reumatism

Şeful meu, domnul Georgică,
Om integru, respectat
La birou, la una mică,
De tot natu-i salutat (!)

La frizer, la lăptărie,
Prin talcioc şi când mai iese
Cu Tănţica lui nurlie,
De şoferi şi florărese,

Chiar şi-afar', în deplasare,
Fi'nd a' lui subordonat,
N-am văzut vreunul care
Pe el nu l-a salutat,

Până luni, la Eforie,
Când făcurăm un ocol,
Delegaţi la Cisnădie,
După colţ, la Techirghiol,

Să ne ungem cu noroi,
Că din iarnă, din Bucegi,
Reumatici amândoi,
Leac mai bun nu-i să te dregi,

Numai că, unşi cu noroi
De la tălpi pân' la chelie,
Dezbrăcaţi, ca dracii goi,
Cin', pe şefu', să-l mai ştie (?!)

Arătând în fundul gol,
(Mă iertaţi de-acest cuvânt)
Sub beneficul nămol,
Toţi o apă şi-un pământ,

Pân' ce-apar vreo câţiva inşi,
Cum şedeam noi la uscat,
Ne măsoară şi... surprinşi,
Cu respect m-au salutat,

Ca apoi, mai mulţi din gloată
Exclamând "ooo!" se mirau,
Şi-unii chiar, ca la armată,
Cu-n salut mă onorau,

Că de marţi, şefu' meu, Gică,
Din orgoliu, fanatism,
Mă urăşte,-mi poartă pică,
Pentru-al meu... reumatism!

Valeriu Cercel

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare

Curată miere, abajur,
din bucle aurii de îngeri,
o vâlvătaie, pot să jur
că s-ar putea, fără atingeri,
dulceaţa ei, uşor să-i fur.

Un galben ochi, enorm venin,
te lasă floarea să-i mai furi,
parfum din ultimul suspin,
că n-ai luat, chiar o să juri,
şi ieşi în lume tot senin.

Şi, uriaş ca o gorilă,
o galbenă gorilă, însă,
rupând uşor a lumii filă,
mereu alta, mereu plânsă,
fără remuşcări ori milă.

Închid ochii, îmi e teamă,
că dispari ca-nchipuirea,
ştiu c-aştepţi mereu la vamă,
iei ori pui cum e menirea
vieţii prinse cantr-o ramă.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea dresorului de sticleţi

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit şi ultimul dresor...
A murit cu mâinile pe ei,
Şi cu ochii-nfipţi în ochii lor!...
Şi-n odaia lui n-au mai rămas
Decât note muzicale, desenate pe pereţi,
Portativele de sârmă, fabricate de ovrei,
Coliviile de sfoară, cu grăunţele de mei...
Şi vreo sută de duzini de cântăreţi
Îmbrăcaţi în doliu mare,
Care i-au cântat la-nmormântare
Şi-au să-i cânte şi la parastas...

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit dresorul, fericit -
Că sticleţii lui –
Copiii nimănui –
L-au stimat şi l-au iubit...
Şi că el a scos din ei
O falangă minunată
De maeştri cântăreţi –
Nu ţârcovnici mititei,
Ca dresorii de-altădată!...
Căci e drept că-n viaţă lucrul cel mai greu
E să-şi piardă omul vremea cu sticleţii,
Ca să pună la curent analfabeţii
Cu ce-a neglijat să-i pună Dumnezeu!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Dar –
Surpriză mare –
După ce-a murit,
Guralivii cântăreţi s-au răzvrătit,
Declarând că-n cariera lor
Nu mai au nevoie de un alt dresor!...
Şi din coliviile de sfoară
Au zburat cu toţii, să cânte-n stradă-afară...
Şi-au jurat solemn pe viitor,
O completă libertate
Pentru cântecele toate...
Şi sticleţii toţi –
Să cânte numai după capul lor!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Bine c-a murit la timp şi el –
Căci era bătrân,
Beţiv
Şi chel...
Dar, la drept vorbind, era "dresor" –
Fiindcă, după moartea lui, sticleţii
Când au încercat din nou să cânte
Numai după capul lor...
Au dat "kix" cu toţii,
Şi cântăreţii
S-au întors afoni în colivie!...
S-au întors cu toţii!...
Dar ce folos –
Că dresorul ce-a murit n-a fost Cristos,
Şi dresorul mort nu mai învie!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XXII, nr. 7-8 (august 1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata

S-a întâmplat demult, nimeni nu ştie,
Când prima dat’ a fost uimită gloata,
Din ginta nu ştiu cui, o scăfârlie
Descoperi marea minune, roata,

De s-au mirat un secol, două poate,
Privind cum se rotea cu întrebare
Deştepţii ce-şi dădeau şi-atuncea coate:
“La ce-ar putea fi ea folositoare?!” ;

Târziu de tot, când plugul inventară,
Le-a dat prin cap de-au pus-o la cotigă,
La roabă,-apoi la car, apoi la moară,
Având mai lesne pâine, mămăligă,

Şi-au învârtit-o-n cântec la fântână
Şi-n lut olarii străchini toate pline,
Făcând în viaţa lor doar cu o mână
Mai multe şi mai iute şi mai bine,

Pân-au găsit că-n abur e putere
Şi rând pe rând, cetate cu cetate,
Pe drum de fier, urcând prin bariere,
Au cucerit în goană ca pe roate,

Croind apoi cu osiile-i unse
În aur negru supt şi de sub mare
Cărări de mintea noastră nepătrunse,
Pe Lună chiar făcând-o călătoare,

De am ajuns, ca noi, astăzi, în toate,
Pe munţi, pe mări, prin aer sub aripă,
De roţi să fim mânati, că-s mici, dinţate,
Şi-a’ lor supuşi în orişicare clipă,

Fără să ştim de mai avem vreo ţintă,
De coborâm, urcăm, cum unii spun,
Care de-o vreme-ncearcă să ne mintă
Că ne-am afla, de fapt, pe drumul bun.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

Aş renaşte doar din tine să am sângele nebun
Să te simt cum curgi în mine ca o lumânare arsă
Te-aş iubi până la lacrimi chiar de-ai fi un greu taifun
Să nu ştiu nimic de tine, versul să îmi fie casă.

Aş renaşte dintr-un vers să-ţi fiu muza ce te-mbie
La o mie de păcate săvârşite-n miezul nopţii
Să te chem şi să te-alung în abis o veşnicie
Printre demonii din umbră, ce zâmbesc şăgalnic sorţii.

Aş renaşte poate mâine dintr-a ta inimă mută
Să simt nebunia-ţi dulce cum tresaltă peste sâni
Aş străbate chiar şi Cerul să fiu martoră la nuntă
Cum a cui? A doi nebuni ce-i fac jurăminte Lunii.

Aş renaşte mai mereu din al gândului poem
Să mai simt odată Cerul coborât în pieptul meu
Numai tu îmi ştii păcatul de a-ţi fi un crunt blestem
Care arde trup şi suflet, până-n Cer la Dumnezeu.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragment

Când în palatul lor-cel din văzduh-
Străbunii au să cheme al meu duh,
N-aş vrea ca el, călare pe-o vântoasă,
Ori coborând din munţi cu-o ceaţă dreasă,
Să vadă-aici vreo piatră de mormânt,
Semn al ţărânii-ntoarse în pământ,
Ori vreo pisanie gravată-anume.
Ca epitaf, vreau propriul meu nume;
De n-o putea să-mi încunune lutul,
Eu altei glorii n-o să-mi încunune lutul,
Eu altei glorii n-o să-i cer tributul!
Doar numele vreau monument să-mi fie:
Etern prin el, sau mort pentru vecie!

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnica: Ei au pus rămăşag cinci cârlani că ori tu, ori eu, ne-om pleca la vorbele cuconaşului. Or să se facă că se duc la târg, ca să ne poată pândi mai lesne. Ştii ce? Noi să ne arătam scârbite că se duc, ş-apoi, ca să-i năcăjim, să ne facem c-ascultăm pe cuconaşul, îi să-i vezi cum or să crape de ciudă.

replică din vodevilul Cârlanii de Constantin Negruzzi (1849)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Referendum

De când mama m-a făcut,
Pân-acum, pensionat,
Niciodat' nu am văzut,
Panică mai mare-n sat:

S-a tot dat, mălai, ulei,
De la dom' primar din stoc,
Zăhărel de câţiva lei,
Chiar şi lemne pentru foc,

Ȋncât, după cum ne-a spus
Chiar şi popa, democrat,
Tot mereu un deşt am pus
Şi cu-ai noştri am votat,

Numai că, se-aude-acum,
Cât ar fi la noi, cum zic,
Societate de consum,
Că nu se mai dă nimic,

De-am ajuns să ne-ntrebăm,
Fir-ar ea, azi, de belea!
Cu cine-o să mai votăm,
Dacă nu se dă ceva?!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exilat

ce puţini mai vor lumina
în suflet s-o mai reţină
să trăiască-ntodeauna
fără pată fără vină

ce puţini au mai rămas
care vor înţelepciunea
şi ca stâncă şi popas
ignorând întreagă lumea

şi ce mulţi au părăsit
Evanghelia Scriptura
omul iată a rătăcit
ignorându-şi chiar făptura

nu mai vrea lumina vie
să-i fie mărgăritar
ca să fie-n veşnicie
dragoste scăldată-n har

nu mai vrea neprihănirea
pur— curat ca să trăiască
şi o mască-i e iubirea
vrând doar slavă pământească

nu-i mai este Hristos stâncă
demult el l-a abandonat
s-a topit viaţa sfântă
cu păcat peste păcat

de aceea-mpărăţii
azi se clatină amar
pe cărările pustii
omul calcă în zadar

nu-i lumină nu-i viaţă
Evanghelia n-o vor
ci păcatul îi înhaţă
în iureş amăgitor

nu mai este curăţie
în sufletu omenesc
şi inima-i o pustie
de tot ce-i Dumnezeiesc

cum să fie fericire
pace astăzi pe pământ
Dumnezeu ce e iubire
când nu are vreun cuvânt

cum să fie astăzi pace
când omul a părăsit
pe Cel care să-i împace
din ei toţi — l-au izgonit

El Hristos ce pacea aduce
iată azi e exilat
Mielul Sfânt care pe cruce
viaţa pentru om şi-a dat

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se întâmplă în noi când simţim cum cineva trăieşte clipe întregi numai pentru noi? Ce se sparge, ce se reface la loc din resturi care păreau de nemaiadunat între ele, pentru cât şi în ce fel fermecat se încarcă bateriile acelea misterioase numite încredere în sine, chef de viaţă sau mai ştiu eu cum? Ce trebuie să scoţi, într-adevăr, din tine, pentru ca cel, cea de alături să simtă cum trăieşti câteva clipe numai pentru el, ea? Chiar scoţi, te pierzi, risipeşti din tine aşa, dăruindu-te blând... ori, prin nu ştiu ce alchimie misterioasă, de fapt câştigi enorm în povestea asta care, aparent, te-a desfiinţat?

Doru Davidovici în V de la victorie
Adăugat de elena vladescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori către Moş Crăciun

Mi-amintesc de vremea-n care
Îi scriam lui Moş Crăciun,
An de an câte-o scrisoare,
Mai nainte de Ajun,

Doar să-i spun c-am fost cuminte,
C-am fost bun, şi mai apoi,
Veneam cu o rugăminte,
Ca să dea şi pe la noi,

Să ne-aducă, de se poate,
Puse într-un pacheţel,
Fericire, sănătate,
Şi un trai mai bunicel,

Dar, săracul Moş, sărac,
Anii-aceia, din trecut,
Nu avea la el în sac,
Niciodat' ce i-am cerut,

Şi-am plecat în pribegie,
Ca şi alţi confraţi de-ai mei,
Am lăsat casă şi glie,
Dar nu vechiul obicei,

Că, nainte de Crăciun,
Îi trimit... prin celular,
Moşului, care e bun,
Lista cu ce-aş vrea în dar,

Lista veche, din trecut,
Nu bemveuri, nu merţane,
Ori, cum alţii-au tot cerut,
Vile, bani în tomberoane,

Şi mi-aduce-n dar de toate,
Pe pământ canadian,
Fericire, sănătate,
Şi belşug... întregul an!

De-aia eu... şi-s om dotat,
O-ntrebare mi-o tot pun:
Nu cumva a emigrat
Şi bătrânul Moş Crăciun?!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ave Maria

Nimic din tot nu ne mai place
Şi ne-a cuprins melancolia
Războaiele nu ne dau pace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Semnăm tratate pentru moarte
Şi mii de morţi sunt mărturia
Când însăşi viaţa ne desparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Şi nu mai punem preţ pe carte
Şi am ucis copilăria
Privim în gol tot mai departe
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu mai visăm în miez de noapte
Căci prea ni-e slută omenia
Ne pleacă îngerii din şoapte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Tristeţea la tot pasul zace
Omul îşi uită bucuria
Când însuşi Dumnezeu azi tace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Şi Lumea toată îşi împarte
În mii de lacrimi tragedia
Dar când speranţele-s deşarte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

De circ avem mai zilnic parte
Dar tragică ni-e comedia
Când clipele sunt visuri sparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu-i strop de linişte în lume
Şi păcălim democraţia
Iubirea nu mai are nume
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

În mersul lumii crud, rapace
E sfântă numai liturghia
Din ea se naşte-un gând de pace
Spre cerul pur. Ave Maria!

poezie de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de la etajul IX

Nu pot crede, să mă baţi,
Cât ar fi lumea de rea,
Tocmai io, dintre bărbaţi,
Să păţesc aşa ceva...!

Lângă mine-am o vecină,
Stau la nouă, am balcon,
Singurică, fără vină,
Să îmi iasă azi un zvon,

Cum că eu, sorb din cafea
Dimineaţa, matinal,
Şi cu ea, să vezi belea,
Mă-ntreţin foarte-amical

Pe balcon, aer curat,
C-amăndoi mai şi pipăm,
Unde-n mod detailat
Despre sex să discutăm!...

Păi... de socotim niţel,
Cum e dânsa, nu v-am spus,
Pensionară, tot la fel,
Dar... cu şapte ani în plus,

Oameni serioşi, de fapt
Pe-aşa trai, nici că gândim,
Chiar de eu sunt încă apt,
Despre sex să mai vorbim!...

Dar ce-i drept, ne încălzim
Şi ne-ncingem foarte des,
Iar ca să ne răcorim,
Zicem vorbe în exces,

Fi'nd normal, la banii mei,
Şi ai dânşii, de-o-ntrebăm,
Cum papucii mei, şi-ai ei,
Să nu ne înfierbântăm!?

Că, de la prima cafea,
În balcoane, evident,
Încep eu, dup-aia ea,
Cu toţi de-s în parlament,

Şi când eu am terminat,
(Parcă mi-a citit un gând!)
Îi ia dânsa, din senat,
După nume, rând pe rând,

Şi le "fî-mî-n-cî" la toţi,
Vreo trei ore cu nesaţ,
De bandiţi şi de netoţi,
Până jos de tot, la zaţ!....

De-am ajuns, s-aud, perplex,
Lumea cum mă critică...!
Ce vorbim... nu-i despre sex...
Facem doar... politică!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!