Diateza învinsului

1.
Adevărul dragul meu prieten e că n-ai făcut nimic bun
un an de zile. Ai stat în miezul lucrurilor şi te-ai îndestulat cu
mizeria promisă de alţii. O lună în Blocul Scriitorilor şi-ai slăbit.
Ai filtrat lumina şi întunericul dar n-a rămas nimic.

Ca din cearşafuri ai fabricat o sfoară din zile
şi-ai vrut să evadezi dincolo
de tine însuţi dar n-ai reuşit.

Erai conştient de limite şi n-ai făcut nimic pentru asta măcar să sapi
pe sub ele un tunel. Să rupi măcar o parte din tine pe care s-o arunci
de partea cealaltă a morţii
ca să rămâi aici fără să fi claustrat în propria piele

dar n-ai făcut-o. Te-ai mulţumit cu ideea că toţi oamenii au limite
dar nu şi le cunosc încă şi de-aia se cred invincibili. Nu vrei să vorbeşti despre graniţe
ţi-ar plăcea mai mult să-ţi aduci aminte despre Domnule Motan
pisoiul pe care l-ai pierdut. A fugit sau a fost furat

dar cel mai important lucru e felul în care s-au schimbat lucrurile
apoi. Aşa e după fiecare pierdere
lumea se schimbă iremediabil şi nopţile sunt mii
de aparate de tatuat

care scriu pe tine toate lucrurile care te chinuie dar nu poţi să le citeşti
se amestecă până ajungi o pată. Şi dimineaţa când te trezeşti şi vezi soarele
deschizi ochii gura porii ca-ntr-o felaţie
şi aproape că-ţi place.

2.
Timpul e ca o pisică gri care-a fugit de-acasă şi nu se mai întoarce.
Domnule Timp şi Domnule Motan nu mai privesc înapoi şi
nu există păreri de rău.

Despre rău numai de bine. Şi despre bine numai de rău. Cu asta se aleg oamenii
şi nu trebuie să-ţi faci griji. Mergi şi spune-le prietenilor tăi că le faci cadou
o zi din viaţa ta şi vor râde de tine. Dar cineva se va bucura de lucrul acesta şi
vor bate clopotele anunţând omul exact. Dar nu te vei bucura de asta

pentru că viaţa îţi vine ca un costum primit de poamană. Din punct de vedere funciar
ai fost făcut din milioane de celule pe care le oferi
ca pe nişte bomboane la cutie la fiecare aniversare. Vrei să renunţi

ştergându-ţi amintirile ca pe-o casetă Agfa crom
pe care cu ani în urmă aveai Nirvana şi pe care acum a tras
Shpongle. Eşti gol şi nefolositor ca un joint fără vise. E nasol

amintirile îşi răspândesc otrava de fiecare dată când îmbraci un drum o carte un prieten
la fiecare bere. Cel mai bine e în înghesuiala din autobuz atunci când frânele
te izbesc de oameni şi realizezi că toţi împrejurul tău sunt străini
că eşti singur ca o boală într-un pavilion şi degeaba îţi ceri scuze. Eşti pierdut

dar asta aduce o anume linişte, ca atunci când primeşti nişte bani. Viaţa te-a plătit înainte
ca pe-o curvă să stai aşa cum vrea şi degeaba
degeaba încerci să te răzvrăteşti. Oricine îţi poate spune pentru cine bat clopotele
şi tu trebuie să înghiţi. Pentru că viaţa seamănă cu un muzeu de artă

în care intri şi toate tablourile sunt aşezate cu faţa la perete. Te întrebi ce fel de pedeapsă
e asta şi răspunsul te va chinui până la sfârşit. Când nu te mai interesează pentru cine
bat clopotele şi nici cum o mai duce Domnule Motan.

3.
A trecut un an de când sunt mort fără acte şi-i bănuiesc pe oameni de necrofilie.
Am avut în sânge o moştenire catastrofală şi într-un an am cheltuit-o
integral. Sunt un cerşetor scăpătat fiindcă toate zilele pe care le-am primit
au fost fără valoare ca nişte monede făcute din capace de bere.

Stau şi-mi vegez trupul aşezat în zile ca-ntr-un coşciug şi în fiecare zi îmi doresc
să merg la crematoriu. Să mai ard câte-o haină o pagină o fotografie
o casetă Agfa crom
de pe care am şters primele mele nefericiri şi am înregistrat altele.

Despre rău numai de bine. Şi despre bine numai de rău. Aşa mi-a fost dat să spun
după un an în care am lichidat tot ce mai puteam spera.
Nopţile mă învârteam în somn ca şi cum m-aş fi înfăşurat în bandă scotch
în aşteptarea zilei când voi fi livrat cuiva care va ştii să mă folosească.

Dar n-a venit momentul. Se spune că nimeni nu moare neîmplinit
însă libertatea e un ucigaş plătit care aşteaptă ieşirea din casă.
Şi mi-aş dori să mă împlinesc în aerul răcoros al serii cu Domnule Motan
torcând visele amândurora

însă pisoiul a fugit de acasă şi poate a murit. Şi el a dat semnalul şi rândurile
au început să crească şi ţara nu e suficient de încăpătoare.
Şi împlinirea mea aduce cu o mare clădire din sticlă pe care o spală sute
de muncitori

dar din afară nu pot privi înăuntru. Şi atunci îmi doresc să fug din lume
să ies ca fumul din propria mea ţigară
şi în urma mea milioane de feline să-mi sfârtece trupul.
Înnebunite

obsedate
ca un bărbat la jumătatea vârstei părăsit de viaţă dar hotărât
să treacă peste asta. Un bărbat care are încă puterea să ejaculeze

pe toate picturile defuncte sau în viaţă. Cu precădere
pe cele care atunci când le întorci cu faţa
zâmbesc într-un fel ciudat.

poezie de Leonard Ancuţa (26 iulie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey (la interfon): Audrey, eu sunt. Nu ştiu dacă mă auzi, dar dacă da, te rog să nu te urci în avion, te rog. Sau ştii ce, dacă te urci în avion, e în ordine pentru că o să mă faci să conduc şi să traversez ţara asta şi să stau în faţa vilei părinţilor tăi în Beverley Hills până când o să-mi vorbeşti. Pentru că trebuie să-ţi spun că îmi pare tare rău pentru tot şi pentru că nu am fost sincer cu tine întru totul şi îmi pare rău pentru înclinaţia mea pentru femeile mai în vârstă. Doar că a fost un an foarte ciudat pentru mine deoarece în timp ce voi toţi plecaţi la colegiu, eu mă chinuiam să mă menţin pe linia de plutire. Şi crede-mă, nimeni nu îţi dă hărţi pentru drumurile mai puţin umblate. Trebuie să mergi înainte şi să porneşti la drum. Dar în cele din urmă singurul lucru pe care o să-l iau cu mine, singurul lucru pe care o să mi-l amintesc din acest an eşti tu. Eşti o persoană uimitoare, Audrey. Şi ai apărut atunci când credeam că nu o să mai iubesc niciodată şi mi-ai animat viaţa. Ştiu că noi doi nu ne cunoaştem prea bine, dar, deşi sunt sigur că aş putea trăi fără tine, totuşi nu sunt sigur că vreau asta. Aşa că asta e.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ziua Schimbării la Faţă

Doamne!...
Lasă-mă să stau de vorbă cu Tine,
Nu fi Tată vitreg cu copilul Tău,
Care n-a făcut în viaţă decât bine
Şi n-a fost plătit în schimb decât cu rău...

Lasă-mă să-Ţi spun că nu se poate
Să rămâi mereu aşa cum eşti,
Când puterea Ta se-ntinde peste toate
Şi când toate sunt aşa precum voieşti...

Lasă-mă să-Ţi spun c-alcătuirea
Celor ce le crezi fără prihană
A-nceput să răzvrătească omenirea,
Dornică de-o viaţă mai umană...

Fă să fie-aşa precum se spune
C-ai fi vrut să fii cu lumea toată -
Rău cu cele rele,
Bun cu cele bune -
Fii măcar acum ce n-ai fost niciodată...

Fă să fie bine pentru bine
Şi, la fel, frumos pentru frumos
Şi să fim şi noi la fel cu Tine -
Cel de Sus la fel cu cei de jos.

rugăciune de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 9 (septembrie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

viaţa parcă ar fi o parcare cu plată
ce-i pasă ei că uneori nu am bani să plătesc
deşi pentru fiecare greşeală scot din buzunar un bănuţ

atunci când te-am cunoscut era soare şi bine
şi ce prost eram, dar un prost fericit
cardul era pe zero
dar eu continuam să înot, să alerg în picioarele goale pe nisipul ăla fierbinte

evident aici nu-i vorba de tine
privită printr-un obiectiv imaginea este cât se poate de clară
viaţa în esenţa ei pare un colac de salvare. eu unul
asta ştiu cel mai bine.
am învăţat de mic cum stă treaba încât
orice ar fi nu mi-e frică
de ce să vrei să ieşi din mulţime dacă nu te priveşti în oglindă

şi încă ceva, aici e vorba de mine
despre nopţile care curg
despre zilele fără de număr care se tot pierd fără niciun răspuns
dar ce răspuns să aştepţi atunci când frunzele copacilor se topesc pe asfalt

hai, spune
cât ai vrea să ţină ecoul într-un deşert? tu ştii până unde poate să te ducă un vis?
mă trezesc dimineaţa şi îmi vine să îmi bag
picioarele în tot şi în toate
de ce?
uite, de asta

da, prietene! aici e vorba de mine
despre ratările mele
despre femeile pe care le-am avut
şi care după un timp mi-au întors spatele
ce contează că am trecut printr-o o vară fierbinte
după o noapte de pomină petrecută cu prietenii într-un club, vine greaţa

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Ştii, voiam să tac şi să te las să pleci. Dar nu aş fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine şi o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Aşa că sper să nu mă urăşti.
Dawosn: Nu aş putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aş fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aş da înapoi, nu aş şterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viaţa mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aş crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aş rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta şi este timpul ca tu să descoperi cine eşti fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aş putea? 13 ani, mama ta moare. Şi totuşi mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă aşa şi te uiţi la tatăl tău care nu e în stare să-şi învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Şi apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i aşa? Dar apoi mai eşti şi tu. E o dovadă că există cineva acolo care se gândeşte la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung şi tărăgănat de a-ţi spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Şi mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e în tine. A fost tot timpul acolo şi e singurul loc unde va fi. Şi atunci când nu simţi iubire e pentru că ţi-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenţei de zi cu zi şi doar de tine depinde să îţi mişti fundul şi să începi să faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou. Iubirea e în tine atunci când citeşti o carte care îţi place, când te uiţi la filmul sau serialul preferat, când mergi în excursie şi eşti în mijlocul naturii trăgând pe nas aerul oxigenat al pădurii sau cel sărat al mării şi toate problemele de acasă par departe. Când asculţi muzica preferată, când eşti cu prietenii din copilărie şi râdeti de toate amintirile. Iubirea e în tine atunci când îţi spune: "Devino maxim din ceea ce poţi să devii." Iubirea e când alergi pe bandă sau pe stradă sau tragi de fiare la sală sau faci orice sport, pentru că iubirea îţi spune: "Iubeşte-te! Vreau să ai un corp frumos şi sănătos." Iubirea e în tine când te duci să mângâi un câine sau o pisică. Iubirea e în tine atunci când ştii că meriţi tot ce e mai bun în viaţa asta şi iubirea e în tine când faci ceva cu pasiune şi uiţi cum trece timpul. Iubirea e în tine când îţi îmbrăţişezi părinţii şi bunicii şi îi ierţi pentru toate greşelile pe care le-au făcut faţă de tine, pentru că atât au ştiut la vremea lor. Iubirea e în tine când te uiţi în ochii persoanei pe care o iubeşti şi îi spui: "Te iubesc" fără să îţi pese de reacţia ei şi fără să ai nevoie de ceva în schimb.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gerry Kennedy: Dragă Holly, nu mai am mult timp. Nu mă refer la faptul că nu mai am mult de trăit, ci la faptul că tu tocmai ai ieşit să cumperi îngheţată şi te vei întoarce în curând acasă. Dar am sentimentul că asta va fi ultima mea scrisoare, pentru că nu mai am decât un singur lucru să-ţi spun. Nu va trebui să te întorci în trecut, sau să cumperi o lampă, poţi foarte bine să-ţi porţi de grijă şi fără ajutorul meu. Vreau doar să-ţi spun cât de mult m-ai schimbat. Iubirea ta m-a transformat într-un bărbat puternic, Holly. Şi pentru asta îţi voi mereu recunoscător... la propriu. Dacă ar fi să-mi promiţi ceva, promite-mi că ori de câte ori eşti tristă, sau nesigură, sau îţi pierzi încrederea, vei încerca să te priveşti prin ochii mei. Îţi mulţumesc pentru onoarea de a fi soţia mea. Sunt un bărbat lipsit de regrete. Cât sunt de norocos. Tu ai fost viaţa mea, Holly. Dar eu nu sunt decât un capitol din viaţa ta. Vor urma şi altele. Îţi promit. Şi acum, lucrul cel mai important. Nu-ţi fie teamă să te îndrăgosteşti din nou. Fii atentă la acel semn care va însemna că viaţa ta de până acum va lua sfârşit. P. S. Te voi iubi mereu.

replică din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poţi tu să îţi asumi responsabilitatea pentru alţii, când tu nu ţi-o asumi complet pentru tine? Când nu îţi asumi responsabilitatea 100% pentru viaţa pe care o ai, iubirea pe care o ai sau nu, banii pe care îi ai sau nu şi pentru orice este sau nu în viaţa ta în acest moment. Cum ai putea să fii un exemplu şi să fii sprijin pentru alţii? Când eşti o victimă a circumstanţelor, când îţi petreci jumătate din viaţă dând mult din gură despre ce o să faci şi cealaltă jumătate găsind scuze pentru că nu ai făcut, cum ai putea să faci ceva pentru semenii tăi? Nu e uşor să ajungi alfa, dar faci un pas foarte mare în direcţia bună atunci când faci primul pas. Asumă-ţi responsabilitatea şi spune: întreaga mea viaţă este consecinţa şi rezultatul acţiunilor mele din trecut. Îmi pot schimba întreaga viaţă, schimbându-mi acţiunile şi comportamentele.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi nu ştiu, domnule cum e mai rău: să-ţi pară rău de ce ai făcut sau să-ţi pară rău de ce n-ai făcut... niciodată n-am reuşit sa mă decid.... Dar cineva zicea că pe măsură ce îi scad puterile, îi scad şi dorinţele. Adică nu mai ai putere să fugi, nu mai ai dorinţă să fugi. Eu cred că lucrurile nu stau aşa. Dacă nu mai ai putere să bei e şi pentu că nu-ţi mai e de-ajuns de sete. Şi, la drept vorbind, asta îmi reproşez. Că atunci când puteam merge nu mi-a fost de-ajuns de sete. Că am avut forţa să renunţ... Din nefericire, devenim înţelepţi când asta nu ne mai e de mare folos.

Octavian Paler în Un om norocos
Adăugat de Adriana Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot fără Dumnezeu!

Eşti Cel ce vede lacrima din suflet...
Atunci când inima suspină în tăcere;
Eşti Cel care-nţelege orice urlet,
Atunci când viaţa îţi fură orice plăcere!

Eşti Cel care respiră ca şi mine,
Şi duce mari poveri de pe la toţi...
Eşti Cel ce-aduce miere la ruine,
Să nu ne-mpotmolim ca nişte tonţi...

Eşti Cel numit să judece popoare.
Dar Tu, nu judeci cu ochi de pământean...
Nu ai prejudecăţi otrăvitoare
Şi ne iubeşti neîngrădit după-al tău plan.

În fiecare ceas te strig pe Tine.
Îmi place că îmi eşti mai mult de Domn...
Şi plâng şi râd când valurile-s pline,
Şi mă ţii tare prin credinţă şi în somn!

Şi mă iubeşti când mă răstesc la Tine,
Când viaţa mi-a mai dat încă o rană...
Tu înţelegi poverile străine
Şi inima-Ţi nu se preface-n stană...

Atât de multă răbdare ai avut...!
Ne îmblânzeşti leii din fiecare...
Cu Tine Doamne, niciun ceas pierdut,
Eşti tot numai sublim şi încântare!

Iubesc modulul Tău de Infinit...
Iubesc aşa cum Tu iubeşti pe lume...
Fără prejudecăţi şi neîngrădit
Şi-as scrie desprea asta în albume.

Iubesc că ai macheta vieţii şlefuită
Şi pentru fiecare ai un rost...
Şi chiar şi-atunci când mă găseşti grăbită,
Îmi aminteşti de dragoste şi post.

M-ai învăţat să simt cu cel ce simte...
Şi mi-ai dat numai daruri... de mă dor!...
Aş mai avea totuşi o rugăminte...
Când trebuie să plec... să nu mai mor!

Şi mi-ai şoptit despre răbdare că-i virtute...
Şi nu prea mulţi o înţeleg pe ea;
Cu mai puţin, de evlavie să asculte,
Căci, cine-o are... moartea nu va vedea.

Mă mângâi uneori cu palme grele...
Eşti Cel care încearcă răbdarea-n orice dar;
Eşti Cel care rupe şi leagă zăbrele...
Eşti Cel care încearcă inima-n amar.

Ne vrei curaţi la minte, trup şi suflet...
Ne vrei neînfricaţi şi luptători!
Lumină noi să fim toţi într-un cuget,
Să dăruim din ce ne-ai dat, să fim iar flori!

Tuturor celor care iubesc Lumina Divină...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Bun, deci... Vrei să-mi spui ce se întâmplă?
Pacey: Nu e ceea ce crezi tu, Dawson, nici pe departe.
Dawson: De unde ştii ce cred eu?
Pacey: Pentru că se vede pe faţa ta, amice! Da, eu şi cu Joey am petrecut mult timp împreună în ultima perioadă, pentru că am fost aici încercând să învăţăm să dansăm şi apoi ea mă învaţă trigonometrie. Dar ce mi se pare mai interesant e că dintre toate blondele şi bruntele posibile, dintre femeile pe care noi le cunoaştem, prima care ţi-a venit în minte a fost Joey. Oare de ce?
Dawson: Pacey, nu o să scapi încercând să mă analizezi pe mine.
Pacey: Doar te întreb ceva simplu. Adică, Dawson, tu şi Joey... nu mai e iubita ta.
Dawson: Da, nu mai este.
Pacey: Da... aşa că de ce mai purtăm discuţia asta? Înţelegi ce vreau să spun? Eşti acelaşi tip care mi-a spus acum câteva săptămâni că voi doi aveţi nevoie să fiţi separaţi.
Dawson: Mda, trebuie să mergem pe căi diferite, dar nu mi-a trecut niciodată prin minte că...
Pacey: Că ce? Că şi ea o să-şi continue viaţa... sau poate că nu ţi-a trecut prin minte că în drumul ei s-ar putea opri la mine, despre asta este vorba? Dumnezeule, frate, aşa faci mereu, vorbeşti şi iar vorbeşti şi nu te asculţi. Spui că ai trecut peste ea, dar nu este aşa. Sunt doar cuvinte care nu înseamnă nimic pentru tine.
Dawson: Nu ştii despre ce vorbeşti.
Pacey (râde şi se întoarce şi arată spre Joey care dansează cu un bătrân): Uită-te la ea, Dawson. Uită-te bine, este o zeiţă, prietene. Cât timp credeai că o să treacă până să apară vreun tip care s-o placă?! Pe bune, frate, şi când o să se întâmple asta ce o să faci?
Dawson: O să... o să accept totul aşa cum o să fie.
Pacey: O să accepţi totul aşa cum o să fie, hombre, poate că ar trebui să-ţi dai seama de acum pentru că tipul care o să apară nu o să fie prietenul tău cel mai bun şi nu o să-ţi ceară permisiunea, tipul ăla o să se uite bine la ea şi o să treacă peste tine.
Dawson: Ce ascunzi tu, Pacey?
Pacey: Ce?
Dawson: Pentru că toată analiza asta a vieţii mele amoroase nu schimbă faptul că nu mi-ai răspuns la întrebarea mea iniţială, de ce am găsit prezervativul ăla?
Pacey: De ce îmi mai bat capul? (Se întoarce şi pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot fără Dumnezeu!

Eşti Cel ce vede lacrima din suflet...
Atunci când inima suspină în tăcere;
Eşti Cel care-nţelege orice urlet,
Atunci când viaţa îţi fură orice plăcere!

Eşti Cel care respiră ca şi mine,
Şi duce mari poveri de pe la toţi...
Eşti Cel ce-aduce miere la ruine,
Să nu ne-mpotmolim ca nişte tonţi...

Eşti Cel numit să judece popoare.
Dar Tu, nu judeci cu ochi de pământean...
Nu ai prejudecăţi otrăvitoare
Şi ne iubeşti neîngrădit după-al tău plan.

În fiecare ceas te strig pe Tine.
Îmi place că îmi eşti mai mult de Domn...
Şi plâng şi râd când valurile-s pline,
Şi mă ţii tare prin credinţă şi în somn!

Şi mă iubeşti când mă răstesc la Tine,
Cânt viaţa mi-a mai dat încă o rană...
Tu înţelegi poverile străine
Şi inima-Ţi nu se preface-n stană...

Atât de multă răbdare ai avut...!
Ne îmblânzeşti leii din fiecare...
Cu Tine Doamne, niciun ceas pierdut,
Eşti tot numai sublim şi încântare!

Iubesc modulul Tău de Infinit...
Iubesc aşa cum Tu iubeşti pe lume...
Fără prejudecăţi şi neîngrădit
Şi-as scrie desprea asta în albume.

Iubesc că ai macheta vieţii şlefuită
Şi pentru fiecare ai un rost...
Şi chiar şi-atunci când mă găseşti grăbită,
Îmi aminteşti de dragoste şi post.

M-ai învăţat să simt cu cel ce simte...
Şi mi-ai dat numai daruri... de mă dor!...
Aş mai avea totuşi o rugăminte...
Când trebuie să plec... să nu mai mor!

Şi mi-ai şoptit despre răbdarea că-i virtute...
Şi nu prea mulţi o înţeleg pe ea;
Cu mai puţin, de evlavie să asculte,
Căci, cine-o are... moartea nu va vedea.

Mă mângâi uneori cu palme grele...
Eşti Cel care încearcă răbdarea-n orice dar;
Eşti Cel care rupe şi leagă zăbrele...
Eşti Cel care încearcă inima-n amar.

Ne vrei curaţi la minte, trup şi suflet...
Ne vrei neînfricaţi şi luptători!
Lumină noi să fim toţi într-un cuget,
Să dăruim din ce ne-ai dat, să fim iar flori!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Păi, da, după cum tocmai ţi-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aş fi renunţat aşa de uşor la el, sub nici o formă, pentru că şi eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiţi aşa la mine? Ai amuţit? Nu spui nimic?! Ţi se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aş fi despărţit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ţi dai seama că Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenţia asupra lui, trezeşte oricui interesul? Aşa s-a întâmplat şi-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaştem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deşi auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător şi inteligent, dar are multe alte calităţi, este tot ceea ce oricine şi-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulţimea de admiratoare care-l înconjurau... Şi nici după atâţia ani n-a renunţat la încercarea de a-ţi câştiga încrederea şi prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ţi se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi aşa şi nu-ţi fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că ştie totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înţeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunţat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deşi nu mi-aş fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunţat, deşi aş fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel şi poate aş fi avut şanse să-l câştig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viaţa lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel şi nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua şansă şi n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost şi cred că nu merită să sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că ştiu, îmi dau seama că şi tu îl iubeşti pe el, chiar dacă nu vrei să recunoşti asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poţi! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar ştiu sigur că nu mă înşel! Aşa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, să vorbeşti cu el; atât aşteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deşi nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ţi ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în faţa ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândeşte-te bine.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegere, Ai?! Da, chiar aşa, şi ce anume e alegerea decât situaţia în care gândul din stânga numit "eu" îl alege pe dracu de gând din dreapta. numit "viaţa". Ce parodie e asta, pe cine încercăm să prostim? Noi credem că alegem viaţa şi de fapt tot ceea ce poate alege gândul sunt alte gânduri care ca orişice gând doar apare în viaţă, nu are nici o tangenţă cu viaţa. Nu ai observat asta? Mintea a scris mii de cărţi şi a făcut mii de filme despre puterea "alegerii", dar viaţa chiar acelor oameni care vorbesc sau scriu despre asta continuă să fie de rahat. Pentru că ei sunt naivi şi dau crezare nenorocitului de gând în loc să fie viaţa. E tipul acela, Dale Caragiale care a scris şi a ţinut mii de seminarii despre cum să îţi faci prieteni, era unul din cei mai amabili oamenii din SUA dar a murit singur. Pe cine dracu încearcă să prostească gândul? Că viaţa nu se lasă chiar deloc prostită de ea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E trist când ajungi să faci lucruri doar ca să vadă alţii ce viaţă frumoasă ai. Când îţi pozezi mâncarea, când nu intri în piscină fără o poză, când nu te faci mort în club fără sa faci un live în care crezi că eşti funny, când te duci la bibliotecă fără să pui un status despre ce carte citeşti. Oh, scuze de ultima parte, mă luase somnul scriind. Când o să-ţi dai seama că viaţa se poate opri oricând, o să întelegi şi că scopul ar trebui să fie unul personal: să te bucuri de fiecare clipă şi să te simţi bine. TU, pentru TINE. Amintirile şi trăirile cele mai frumoase nu sunt nici în poze, nici în hârtii, nici pe buzele altora. Sunt în capul tău. Sau în sufletul tău. Şi stii ce e tare?! Că de acolo poţi să le dai play şi să le accesezi oricând. Chiar dacă n-ai baterie la telefon sau chiar daca se închide facebookul. Cea mai bună zi din viaţa ta este aceea în care decizi că viaţa îţi aparţine!

citat din Florin Ristei
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Dar atunci, nu înţeleg, Luci... De ce şi eu...? Adică... Şi pe mine... Tu... De ce m-ai sărutat? De mai multe ori chiar?!
Lucian: Cum?! Pe... tine?!
Lia: Da, pe mine. Adică... Eu ce reprezint pentru tine? Sunt şi eu, tot la fel ca celelalte, doar una dintre multele tale cuceriri, menită să mărească lunga ta listă cu prenume feminine? Vezi, mă interesează... Doar din cauza asta, pentru că e vorba şi despre mine, pentru că sunt şi eu implicată. Poate că de asta te-am şi urmărit în seara aceea, poate că asta doream să aflu, să înţeleg... Şi încă vreau... Răspunde-mi, te rog!
Lucian: Tu?! Nu... Tu nu eşti ca toate celelalte, ca nici una dintre ele. Deloc... Eşti cu totul altfel. Diferită. Total. Eşti deosebită. Dar... Nu despre asta discutam.
Lia: Luci, sincer, te rog, vreau să ştiu adevărul... Mă interesează... De ce m-ai sărutat? Şi încă nu o singură dată... Ce însemn eu pentru tine?!
Lucian: Tu?! Ce însemni pentru mine?! Adică... Vrei să spui că nu ştii?! Nu-ţi dai seama ce simt?! Cum se poate? Lia, eşti psiholog şi psihiatru... Asta ar trebui să te ajute să înţelegi. Ar trebui să ştii sigur.
Lia: Poate că ar trebui, dar... Nu ştiu. Şi aş vrea să ştiu.
Lucian: Deci, nu ştii... Atunci, gândeşte-te mai bine! Încearcă să-ţi dai seama! Ghiceşte! Să vedem... Iată o temă pentru tine, domnişoară psiholog: Ce anume crezi tu că simt eu când procedez astfel? Când fac acest lucru? Sau pe acesta? Ce anume crezi tu că simt eu acum, în aceste momente?!
Lia: Nu ştiu... Dar... Dă-mi drumul, te rog! Singurul lucru pe care-l pot spune e că... Te pricepi să săruţi, cu adevărat.
Lucian: Serios?!
Lia: Da... Dar să nu-ţi închipui cumva că mi-ar plăcea! Nu, domnule comandant! Doar că...
Lucian: Nici n-am afirmat că ţi-ar plăcea.
Lia: Ştiu că n-ai afirmat deloc acest lucru. Doar că...
Lucian: Lasă... Nu trebuie să-mi explici nimic. Ai uitat acest lucru?
Lia: Nu încercam să-ţi explic nimic. Doream doar să... Adică... Încercam doar să-ţi spun că... Să nu cumva să-ţi închipui că mi-ar plăcea de tine, sau altceva de genul acesta. Asta-i tot!
Lucian: Nu-mi închipuiam nimic. Nici măcar nu încercam.
Lia: Nici să nu încerci vreodată!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graham: Mai am un scenariu pentru tine.
Amanda: Ce bine.
Graham: Te iubesc. Îmi cer scuze pentru dezvăluirea foarte directă, dar oricât de complicat ar fi acest lucru, sunt îndrăgostit. De tine. Şi nu simt asta doar pentru că pleci, şi nici pentru că e un sentiment plăcut – care, că veni vorba, chiar este, sau era înainte să te înfurii aşa. Nu-mi pot da seama de logica acestui lucru, ştiu doar că te iubesc. Nu-mi vine să cred de câte ori spun asta. N-am crezut că voi mai simţi asta vreodată, aşa că e aproape incredibil. Dar îmi dau seama că vin cu o ofertă – 3 la preţ de 1. Şi poate că la lumina zilei ambalajul meu nu este chiar aşa de minunat, dar, în final, ştiu ce îmi doresc, iar asta e un miracol în sine. Şi tu eşti ceea ce îmi doresc.
Amanda: Nu mă aşteptam la "te iubesc". Poţi să nu mă mai priveşti aşa? Încerc să găsesc cuvintele potrivite.
Graham: Cred că dacă răspunsul evident nu îţi vine imediat în minte, atunci am putea vorbi despre altceva. Cum ar fi despre cât sunt eu de ridicol. Îmi aduc aminte faptul că mi-ai promis că nu te vei îndrăgosti de mine. Ar fi trebuit să fiu mai atent.
Amanda: Nu am mai întâlnit până acum un tip care să vorbească la fel de mult ca mine. Dar pentru moment, nu mai vorbi.

replici din filmul artistic Vacanţa, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Poţi să-mi explici şi mie ce este asta, frumosule?! Sunt convinsă că ţi-e foarte cunoscut acest obiect. Iar tu, lunganule, dă-te mai încolo! Deci, ce ai de zis în apărare, frumosule?! Hmm... N-aud nimic! Te ascult, comandante!
Lucian: Ce-ai vrea să-ţi spun?!
Stela: Adevărul. Ce-ai zice despre asta?
Lucian: Adevărul?! Bine, recunosc... Am luat câteva pastile de acolo, să mă ajute să dorm. Nişte somnifere...
Stela: Câteva, zici?! Doar câteva?! Atunci, explică-mi, te rog, de ce cutiuţa asta, care până în urmă cu câteva zile, era plină ochi, e acum aproape goală?! Nu lipsesc deloc doar câteva, cum zici tu!
Lucian: Bine, de acord, am luat mai multe, poate. Dar nu pe toate deodată. Câteva doar. Le-am luat... în etape; două sau patru, la câteva ore distanţă...
Stela: Asta ar mai fi lipsit, să le fi luat pe toate deodată! Şi acum... Poţi să-mi spui sincer, ce naiba se petrece cu tine, pentru că eu nu-mi dau seama!? Eşti cumva inconştient când procedezi astfel, ţi-ai pierdut complet minţile, sau ce?! De ce taci, comandante?! Te rog, spune-mi, ce naiba e cu tine?! Eşti anormal, sau cum?!
Lucian: Nu ştiu...
Stela: Nu ştii?! Nu te simţi bine până nu faci câte o boacănă din asta, mare de tot?! Desigur, n-ai mai fi tu dacă ai renunţa la toate prostiile astea... Vorbeşte odată! De ce taci?! Încă aştept explicaţii din partea ta... Să te aud, comandante! Ce ai de zis în apărare?
Lucian: Ce-aş putea spune?! N-am ce explica! Îmi pare rău...
Stela: Ah... Îţi pare rău, nu?! Şi cu asta crezi că ai rezolvat totul?! Eşti complet nebun! Nebun, nu glumă!
Lucian: Nu ştiu; probabil...
Stela: Probabil?! Nu probabil, ci foarte sigur!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frodo: Sam, nu pot face asta.
Sam: Ştiu. Nu e bine deloc. De fapt, noi nici nu er fi trebuit să fim aici. Dar totuşi suntem. Domnule Frodo, e ca în marile poveşti. Ca în acelea care chiar s-au păstrat. Acelea care erau înţesate de pericole şi de elemente ale întunericului. Iar câteodată nu-ţi doreai să afli cum se termină. Cum ar fi putut avea un final fericit? Cum s-ar fi putut întoarce lumea la starea sa iniţială când s-au întâmplat atâtea lucruri groaznice? Dar, la urma urmei, întunericul acesta e doar ceva trecător. Până şi întunericul trebuie să ia sfârşit. Va veni o nouă zi. Iar atunci când va răsări soarele, va străluci mai puternic decât până acum. Acelea erau poveştile de care îţi aminteai mereu. Cele care însemnau ceva, chia dacă erai prea mic ca să înţelegi ce anume. Dar mâ gândesc, domnule Frodo, că acum înţeleg. Acum chiar ştiu. Oamenii din acele poveşti aveau multe şanse de a se întoarce, numai că ei nu făceau asta. Dimpotrivă, mergeau mai departe. Pentru că ceva le dădea speranţă.
Frodo: Ce le dădea speranţe, Sam?
Sam: Gândul că mai este o fărâmă de bine în lumea asta, domnule Frodo... şi că merită să lupte pentru asta.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai aproape de cer

de ceva timp, în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
e o chestiune pe care nu am cum s-o descriu, este ca şi cum ai privi un copac înfrunzit
şi pe care îl admiri cum o frunză pică ca o ultimă răsuflare
asta nu poţi să uiţi aşa cum şi eu nu uit primul sărut
pentru că, să-ţi spun ceva, nimic nu este mai suav decât amintirea primei atingeri
poţi să cuprinzi cu mâinile stelele, poţi să ai tot pământul în palme
nimic însă nu se compară cu asta

cine nu a fugit măcar o dată de acasă, cine nu s-a încălzit măcar o dată cu licărul suav al dimineţii
nu ştie cum este să ţii în pumni o picătură de lacrimă

am deschis o uşă şi nu m-am uitat înapoi
nu am trântit-o, nu am făcut zgomot, am luat hotărârea asta înainte să te privesc cum dormeai dezvelită
da. asta este imaginea, acel corp dumnezeiesc printre cearceafuri
şi eu, eu care fug. eu, cel care nu se mai uită la ceea ce a fost, dar care simte o pierdere

a pierde un obiect îţi este poate indiferent
dar să pierzi o clipă nu se compară cu nimic, pentru că nimic nu este mai important
decât acea primă scânteie
câte dimineţi poţi să cuprinzi într-un vis, în câte oglinzi poţi să vezi un surâs
şi asta nu este nimic pe lângă durerea pe care o simţi. dar
cine să înţeleagă ce este

după o noapte mă trezesc căzut pe asfalt singur în toată splendoarea cuvântului
singur pe asfalt, singur cu pustiul în carne

aşa mă simt
legat
ca şi cum aş fi
şi n-aş fi
în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
deschid uşa de la balcon şi am impresia că doamna e din ce în ce mai departe
aerul mi se pare uscat, marea nu mai urlă, cerul, deşi înnorat pare mai limpede
şi atât de aproape

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Friedman: Trebuie s-o uiţi pe Grace, amice.
Luke: Dar simt nişte chestii. Ştiu că e o reacţie biologică...
Friedman: Nu e vorba de biologie aici. E vorba de psihologie. Mereu te arunci în poarta care e încuiată. Şi de ce? Pentru că ţi-e frică să o deschizi şi să te bucuri de frumuseţile grădinii care e dincolo de ea...
Luke: Hei, nu mi-e frică să deschid poarta.
Friedman: Atunci de ce treci mereu de poarta care e larg deschisă? Şi nu-mi spune că nu ştii despre cine vorbesc.
Luke: Despre Glynis?
Friedman: E topită după tine, omule. Când am dus-o la dans, numai despre tine a vorbit. Foarte enervant, dar... a fost din cauză că m-am parfumat.
Luke: Nu pot să-mi transfer sentimentele de la o persoană la alta pur şi simplu.
Friedman: Ba normal că poţi. E parte din ADN-ul tău. Ai văzut cum te-a privit Glynis la ora de chimie? E genul de privire pe care de obicei trebuie s-o iei de pe net.
Luke: Bine... Îţi apreciez preocuparea, dar pot avea singur grijă de viaţa mea amoroasă.
Friedman: Mda... singur, sub duş.

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!