Paşii timpului

Paşii timpului puşi în clepsidră
aduc lumina dintr-un vechi neştiut
şi ţin o bucurie ce-ai pus-o în lume
ca să pară totul un sfânt început.

Cocorii pun farmecul în vorbire
şi au proverbe culese de-un alizeu,
spun că vârsta nu moare niciodată
dar e greu să laşi în urmă un muzeu.

Paşii timpului ne spun când văd frunza
rătăcită sub privirea stelelor
că iubirile nu le păstreză nimeni
când anii opresc paşii candorilor.

Credeam lumea un stol de rândunele
învăluit de amintiri neuitate
iar când pleci laşi statui fără testamente
şi paşii adorm spre eternitate.

poezie de Constantin Rusu (18 septembrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei

Paşii spre lună?
O dorinţă nebună
Este mai greu.

Paşii spre stele?
Să fiu printre Iele
Visez mai mereu.

Paşii pe terra?
De flori plină-i sera
Şi multe iubiri.

Odorul s-apară,
În fie-ş ce seară,
Nu amăgiri.

Când paşii se-adună,
Ajungi şi pe lună,
Zbori fericit.

Paşi-mi dau roade,
Când nu am iscoade,
Atunci sunt iubit.

Si-i fac fără frică,
Căci ei mă ridică,
În slăvi, negreşit.

Corneliu 25.07.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Revista Literara Iaşi 1855 (25 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah!, Petronela, paşii tăi văratici!

Ah!, Petronela, paşii tăi văratici,
Păşesc pe al destinului traseu
Şi-n mersul tău persistă Dumnezeu,
Şi-n carnea ta plâng fluturii ostatici...

Lumini albastre-s ochii tăi hieratici,
Iar trupul tău străluce marmoreu,
Ah!, Petronela, paşii tăi văratici,
Strivesc staminele din androceu!

Şi sânii tăi discreţi, primăvăratici,
Tresar din când în când în decolteu,
Ţi-e părul vânturat de-un alizeu
Şi ochii-ţi sunt, de-a pururi, enigmatici...

Ah!, Petronela, paşii tăi văratici!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii amintirilor

E-acelaşi loc. Ce faci, te-ntorci, acum?
Nu, nu-i acelaşi! Iarăşi mi se pare
c-apusul este răsărit de soare
iar paşii tăi se-aud pe vechiul drum.

Am şi uitat de ce-ai plecat, dar ştiu
cum mergi şi cum respiri, îţi ştiu privirea,
deşi ţi-am şters, adesea, amintirea
din sufletul ce-a devenit pustiu.

Nu-s paşii tăi şi, sigur, îi confund.
Sunt alţii, mult mai siguri, hotărâţi,
ce visurilor mele corespund.

Nu poţi fi tu, nu-s paşii coborâţi
din lumea-n care nu pot să pătrund.
Încerc, prin amintiri, să te ascund.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea îngerilor

Şi se făcea că pleci, dar nu plecai,
Ci doar te-ndepărtai, plutind uşor,
Pe-un drum ce, fără voie, îl urmai

Şi îţi era... nu drumul tău de dor,
Nu cel pe care ai fi vrut s-alergi –
Era un drum străin, amăgitor,

Dar tu mergeai, continuai să mergi
Prin visul meu, păşind pe amintiri
Şi încercând cu paşii să le ştergi.

Nu-ţi mai vedeam tăcutele priviri
În visul ce îmi devenea coşmar
Când paşii tăi pluteau spre amăgiri.

Ningea cu stele-n haosul amar,
Cu stele reci, iar tu... tu îmi erai
Aproape de al Raiului hotar

Când se făcea că pleci, dar nu plecai.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii versului...

Paşii rămân cu urmele postume,
desluşind cărările cu sens invers,
dar rămân învăluiţi fără nume
dacă n-au itinerariile prin vers.

Poemul vindecă în amintiri
pasul nimicului din întuneric
cu liniştea caldă pusă în priviri
de curcubeul cu ecoul sferic.

Versul te înveleşte cu iubire,
schimbând lacrimile cu stropi de rouă,
iar prin paşii din omeneasca fire
mută drumurile pe-o cărare nouă.

Poemul nu vrea drumul rătăcit,
acum doar atâta aş mai spune,
în vers e comoara celui fericit
şi este drumul către rugăciune.

poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (august 2011)
Adăugat de Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii versului...

Paşii rămân cu urmele postume,
desluşind cărările cu sens invers,
dar rămân învăluiţi fără nume
dacă n-au itinerariile prin vers.

Poemul vindecă în amintiri
pasul nimicului din întuneric
cu liniştea caldă pusă în priviri
de curcubeul cu ecoul sferic.

Versul te înveleşte cu iubire,
schimbând lacrimile cu stropi de rouă,
iar prin paşii din omeneasca fire
mută drumurile pe-o cărare nouă.

Poemul nu vrea drumul rătăcit,
acum doar atâta aş mai spune,
în vers e comoara celui fericit
şi este drumul către rugăciune.

poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (volum de poezie) (iunie 2011)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii se aud

de la patru dimineaţa
vin sau pleacă, vin
adăugit cu apă
în şuvoaie gâlgâie pe ţeavă
paşii se aud de genunchii
cu infiltraţii articulare
vin paşii din baie unde au dat
drumul şuvoaielor pe ţeavă

paşii merg de la est spre vest
şi de la sud spre baie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans atipic

atât de trist, tăcut, timid
urc scări de fum
căci vreau s-ajung
acolo unde moare ura
răspântia dintre a fi
sau nu...

în noaptea asta te invit
la dansul stelelor pe apă
fuioare albăstrii din ceruri
sărută albul florilor de lotus
şi paşii tăi, şi paşii mei...

tu strigă-mă, iubite
din capătul opus al lumii
într-un fior de nebunie să dansăm
valsul frenetic
al apelor fără de suflet...

urmează-mi paşii
aşa cum ţi-i urmez şi eu

la congruenţa dintre lumi
invaţa-mă ce-nseamnă a iubi

acolo unde moare ura

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drum de noapte paşii...

Pe drum de noapte paşii îmi sună încă-n stradă,
Paris, şi tot mai merg prin ceaţă,
La ceasul când din umbră încep să se-ntrevadă
Căruţele ce trec spre piaţă.

Paris, suspin şi zâmbet şi cântec de ciocane
Şi somn posomorât şi greu,
Când Vesper licăreşte departe pe oceane,
De ce nu pot să dorm şi eu?

poezie celebră de Jean Moreas din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Al. Ciorănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii tăi

paşii tăi scuturaţi pe-un alt drum
îi mai văd prin zăpezi şi acum
au rămas chiar de-i simt tot mai grei
scânteind prin zăpezi
paşii tăi

ridicaţi parcă-n lacrămi de lup
au rămas prinşi în noduri de lut
la răscruci chiar de-i simt tot mai grei
scânteind prin zăpezi
paşii tăi

zorii vin chiar şi-n ultima zi
ce-o desfid ca şi când n-ar mai fi
au rămas scânteind ca şi-acum
paşii tăi
deschizând un alt drum

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Periplul unui destin

Gânduri multe au cochetat cu pălăria timpului,
dar cu câteva dintre ele, defel, nu s-a asortat
şi totuşi, unul rebel s-a gătit cu jobenul răbdării,
întotdeauna, am simţit că destinul l-a escortat.

Paşii mi s-au încurcat prin deceniile fulgerate,
iar o putere ancestrală, necontenit, i-a protejat,
sufletul mi-a fost învăluit de un ecou-exortaţie,
un îndemn, ce-n clipe de răstrişte m-a-ncurajat.

Într-un târziu, paşii au ajuns pe drumul hărăzit,
steaua călăuză m-a pătruns cu lumina-i divină,
un cânt de harpă a dezmierdat sufletul neostoit
şi lumina a hrănit poemele-flori pe-a vieţii colină.

Am crezut, totdeauna, că drumul se va schimba,
periplul unui destin şi-a găsit odihna prin cuvânt;
lăuta din suflet, fereastră spre lume... chiar altar,
iar un pareu din poeme-mi va fi ultimul veşmânt.

poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viii nu ne văd de nori

Ne ducem paşii printre morţi,
ne rătăcim
printre morminte,
minţim
că suntem vii şi-ntregi,
dar nu ne suntem vieţuire,
ne amăgim că dăinuim
şi ne ascundem
în cuvinte,
cuvinte care ne ucid şi sufletul
şi trupul
şi mersu-n nemurire.

Sunt trupuri
care-şi merg alături,
până la capătul de drum,
sunt oameni
care-şi spun că sunt
şi că trăiesc
deşi sunt morţi,
sunt oameni
care rătăcesc
şi se-ameţesc cu-al lor parfum
sunt oameni
ce se cred viori
dar şi-au pierdut cântarea-n sorţi.

Ne ducem paşii printre vii
dar viii
nu ne văd de nori,
prin labirintul vieţii noastre
ne căutăm
cheia-n noroi,
suntem doar puncte mişcătoare
ce-şi caută raza-ntre sori,
ne ducem paşii către noi,
dar
paşii curg
în lung şuvoi.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când paşii nu te-ascultă

Cu paşii care-i fac
în fiecare seară
încerc să te ajung,
căci dorul mă doboară,
dar... mă opresc şi plâng.

Plânge răbdarea-n mine
că nu te pot atinge,
dispari în ceaţa neagră
când lampa mi se stinge,
gândul din nou aleargă.

Si zbor iarăşi spre stele
cu aripile frânte,
dar nu eşti printre ele,
nu-i cine să mă-ncânte,
nici măcar nişte Iele.

Mă las bătut ca cerga
în piua de pe vale,
din lacrima ce-mi curge
fac un părău de jale
căci dorul tău mă frânge.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (10 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub paşii tăi...

Când calci acum
pe piatra care
sub paşii tăi
abia tresare,
înăbuşind
durerea-n sine
şi pregătind
viaţa ce vine,
te-ntrebi tu oare
dacă ea e fericită
şi-ai putea,
când
pentru-o clipă
te opreşti,
în gând,
smerit
să-i mulţumeşti?

poezie de Elena Liliana Popescu din Unde eşti, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei

Prin parcuri goale şi triste
Iar mă plimbă paşii mei,
Peste frunzele-autiste,
Printre arbori, pe alei.

Dintr-o mantie plumburie
Care murmură-n văzduh
Se rup lacrimi cu furie,
Apar iazme fără duh.

Lin pe băncile-nvechite
Cade burniţa-n amurg,
Pe-a lor scânduri scorojite
Şi culorile ce curg.

Iar prin noaptea răcoroasă,
Pe sub crengi goale de tei,
Cu a inimii angoasă
Mă pierd eu şi paşii mei.

poezie de Emil Utalea (ianuarie 2021)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La hotarul timpului

- Adu-mi cerul mai aproape
Noaptea asta şi rămâi
Să călătorim pe ape,
Cel din urmă, cel dintâi

Vis al meu, ignoră-mi vina
De-a mă fi pierdut în larg,
Însă fără de lumina
Ce-ai legat-o de catarg

N-aş putea străbate gândul.
Vino, să întindem iar
Pânzele, când trece vântul
Spre al timpului hotar!

- Cerul meu la tine-n palmă,
Un ocean fără sfârşit,
Marea niciodată calmă
Şi un ciob de infinit

Le-om străbate cu privirea
Navigând spre zări, apoi,
Vom afla alcătuirea
Timpului ce după noi

O s-alerge, dar departe
Ne vom pierde. Vino-n larg,
Pe o pagină de carte,
Să-ţi leg stele de catarg!

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii pulbere sub paşii mamei tale, fiindcă raiul este acolo unde calcă paşii ei.

proverbe arabe
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii timpului

Când, copil fiind, am râs şi-am lăcrimat
Timpul se dădea alene jos din pat.
Când eram adolescent, fercheş şi-îndrăzneţ,
Timpul mergea la pas, curios drumeţ.
Când am devenit om în toată firea,-n lege,
Timpul a început să-alerge.
Când bătrâneţea şi-a-întins rufele murdare,
Timpul a început să zboare.
În curând voi afla, ajuns pe un tărâm necunoscut,
Că timpul a trecut.
O, Isuse! Îmi vei fi alături atunci, în ora de spaime şi de chin?

Amin.

poezie de Henry Twells,1823–1900, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul alb

Paşii mei pământeni se aştern
într-o salbă, de-un alb nesfârşit
ce se-ntinde şi pare grăbit
să devină un alb de infern.

Pe întinsul, de-acum, răvăşit
se înşiră, ca pe-un portativ
note scurte,-aşezate naiv
într-o doină cum n-ai auzit.

Sunt doar paşii mânaţi de un dor
pe un drum căutat şi dorit
spre un loc ce aşteaptă,-ncălzit,
cu o uşă ce n-are zăvor,

unde focul pocneşte-n scântei,
iar pe masă, o cană cu vin
vrea să uiţi de al drumului chin,
şi infernul de-afară, de-o bei.

Iar în ochii ce-arată spre ea,
raze dulci, de iubire se-ascund
şi doar ochilor tăi le răspund,
într-o lume, cu totul, a ta.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii

Paşii mei sunt grăbiţi
Peste poduri tociţi
Au plecat răzvrătiţi
Iar acum sunt cuminţi
C-au întâlnit paşii tăi
Scuturaţi fiind de ploi
Aruncaţi în ninsori
Au lăsat urme moi
Încolăciţi fiind de flori
Au zburat pân' la nori
Au visat că sunt doi
Visători până-n zori
Şi-au luat paşii-n zbor
Colorând urme noi.

poezie clasică de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!