Stăteam culcat azi-noapte...

Stăteam culcat azi-noapte lângă-o evreică slută
- Două cadavre-alături ca-ntr-un sicriu zăcând -
Şi trupul ce se vinde mi-a deşteptat în gând
O tristă frumuseţe pe care-o simt pierdută.

Întrezăream aievea fireasca-i semeţie,
Privirea care-n suflet adânc m-a săgetat,
Şi-aromitoarea boltă a părului buclat,
A cărei amintire iubirea mi-o reînvie.

Dezvăluind comoara de-ascunse dezmierdări,
Cu patimă aprinsă şi-n lungi îmbrăţişări,
Tot trupul ţi-aş cuprinde, din creştet pân-la glezne,

Dacă-ntr-o seară plânsul, ce ţi l-aş smulge lesne,
Ar adumbri o clipă, sălbatică regină,
A ochilor tăi rece şi splendidă lumină.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum stam în noapte

Cum stam în noapte lângă o groaznică ebree,
Cum şed două cadavre pe-un singur aşternut,
Mă prinse dor, alături de acest corp vândut,
De trista frumuseţe ce-n braţe n-o să-mi stee.

Vedeam cu-nchipuirea iar măreţia dragă
Şi ochiul ei puternic, cu farmec înarmat,
Şi părul ce-i făcuse un coif îmbălsămat,
A căror amintire îmi dau amor şi vlagă.

Cu ce smerenie trupul ţi-aş săruta pe veci,
Din talpa răcoroasă la pletele cernite,
Desfăşurând comoara de rasfăţări iubite,

De ai putea, regină prea crudă! doar o seară,
Storcând din ochi de piatră o lacrimă uşoară,
Să adumbreşti splendoarea pupilei tale reci.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia

Aş aduna în palme petalele de floare,
Din crini şi lăcrămioare o rochie să-ţi fac
I-aş pune şi paiete din razele de soare,
La poale aş tivi-o cu flori de liliac

Şi-n loc de cingătoare pe talie s-o ţină,
Ţi-aş împleti albastre flori de nu mă uita,
Ţi-aş aşeza pe frunte cunună de lumină
Şi nu din astrul zilei, ci din privirea ta.

O rochie ţi-aş face din florile pădurii
Şi ţi-ar veni turnată, mai bine decât crezi
În degrade-mbinate, culorile naturii
Ţi-ar scoate-n evidenţă frumoşii tăi ochi verzi.

Şi astfel înflorită să fii o veşnicie
Rivala primăverii, regină peste flori
Şi pe covorul roşu când vei păşi mlădie
Umili, să ţi se-încline cohorte-ntregi de sori,

Să-ţi cadă la picioare neplânse ploi de stele
Şi vântul să te poarte în zbor până la nori,
Când nopţile-ţi vor ţese senine, lungi perdele
Să le desfacă luna, iar tu să te strecori.

O rochie-ţi voi coase, cu ea să ţi se-mbrace
Şi sufletul, şi trupul în blânde, vii culori
Din galaxii pierdute atunci mă voi întoarce
În fruntea unei armii de îngeri păzitori
Din zori şi până-n noapte, din noapte până-n zori,
Să-ţi fim gardă regală, regină peste flori!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Tăi...

Inima mea, pasăre călătoare,
Şi-a găsit pacea
În albastrul ochilor tăi.
În ochii tăi
Văd limpezimea zorilor,
Ochii tăi sunt leagănul stelelor.
Inima mea
Se pierde în adâncul albastru
Al ochilor tăi fascinanţi.
Lasă-mă să mă scald
În nemărginirea lor.
Zâmbetul tău-rază de soare
Îmi iluminează sufletul
Aducându-mi pacea, liniştea, iubirea.
Îmi place
Felul cum mă priveşti,
Îmi place
Sărutul tău cald.
Îmi place
Cum îmi mângâi trupul,
Ca pe-o vioară
Ale cărei strune scot sunete
Numai de inima ta, auzite.
Cuvintele tale
Sunt licăriri de lumină,
Îmi place să fim împreună.
Dragostea mea e un ocean,
Cu cât te scufunzi în el,
Cu atât mai adânc devine.
Inima mea, pasăre călătoare,
Îşi trăieşte clipele
De visare, fericire şi iubire...

poezie de Floarea Cărbune (1 septembrie 2019)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de toamnă

M-ai întrebat cu ochii tăi limpezi de cristal:
"Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găseşte?"
- Iubito, taci! Ţi-aş spune că inima-mi doreşte
Candoarea ce-avusese străvechiul animal!

Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri uşoare,
Să nu ştii niciodată cumplitu-mi nenoroc,
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă şi orice gând mă doare...

Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă
Şi, nevăzut, ţinteşte cu arcul lui fatal.
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:

Ruşine, furii, crimă... O, mărgărită blândă,
Suntem două amurguri de toamnă ostenită,
O, tu, atât de albă şi rece Mărgărită!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş avea puterea

Dacă aş avea puterea
Domnului de sus din cer
Ţi-aş da toată mângâierea
Îngerilor ce nu pier.

Ţi-aş da fericire-n suflet
Că să nu fi trist nicicând
Ţi-aş trimite bucurie
În al tău orşice gând.

Dacă aş avea puterea
Celui care ne-a creat
Ţi-aş pecetlui iubirea
În pieptul tău nemângâiat.

Sărutându-ţi umbra ştearsă
De pe fiecare floare
Ţi-aş îmbrăţişa privirea
Şi-aş face-o nemuritoare.

Dacă aş avea puterea
Dumnezeului din Rai
Ţi-aş da ţie frumuseţea
Florilor din luna Mai.

Venerându-ţi astfel chipul
Te-aş păzi de orice rău
Mi-aş vinde şi nemurirea
Unicului Dumnezeu.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorire în sânge...

Mi-e atât de amară luna pe buze,
iar ochiul de ape, adânc mă priveşte,
când arde în mine urma lăsată
de mâna ce-a scris, cu spinii cei lungi,
cuvinte cu iz de primăvară-ngenuncheată...
Pe umerii-mi reci, fluturii îşi dau ultima sărutare,
iar apoi, cenuşa din ei, în carne, adânc mi-o presez...
Dumnezeu, de la un capăt de cer,
o ploaie-mi va trimite,
să şteargă din mine păcatul nenăscut,
ce din străfunduri mă doare!

Nu-i noapte fără de-o stea aprinsă,
nici zi să nu doară înflorirea în sânge
când fierbe trupul în jar răstignit
de dor, în suflet, mijeşte o uşă deschisă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorirea în sânge

Mi-e atât de amară luna pe buze,
iar ochiul de ape, adânc mă priveşte
cum arde în mine urma lăsată
de mâna ce-a scris, cu spinii cei lungi,
cuvinte cu iz de primăvară-ngenuncheată...
Pe umerii-mi reci, fluturii îşi dau ultima sărutare,
iar apoi, cenuşa din ei, în carne, adânc mi-o presez...
Dumnezeu, de la un capăt de cer,
o ploaie-mi va trimite,
să şteargă din mine păcatul nenăscut,
ce din străfunduri mă doare!

Nu-i noapte fără de-o stea aprinsă,
nici zi să nu doara înflorirea în sânge
când fierbe trupul în jar răstignit,
de dor, în suflet, mijeşte o uşa deschisă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste II

Ţi-aş spune despre zorii răsăriţi ce ard,
Când curge dimineaţa în viselele de iele,
Şi marea din privirea ta e-o pură adiere
Ce se revarsă-albastru pe ţarmul tău de jad.

Ţi-aş pune un pământ himeric la picioare,
Când ziua lunecată-i în paradis de vară,
Pe-al său covor păşeşte, poveste solitară,
Mareele amiezii iubiva-ţi trupul moale.

Ţi-aş spune bucuria-n chemări îngemănate,
Când naşte seara cerul prins în amurgul său,
Şi tu miroşi a iarbă şi viaţa-a trupul tău
Ce dulce-i din izvorul al sânilor să-adape.

Ţi-aş pune veşnicia pe trupu-ţi de vioară
Şi aş pluti cu ea în ochii tăi să piară!

sonet de Aurel Petre (27 iulie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tristă noaptea

E tristă noaptea şi-n starea ei perfidă
În giulgiul morţii se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăşi s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului la fugă se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E tristă noaptea şi-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aminteşte-ţi, trupul meu

Aminteşte-ţi, trupul meu, nu numai cât de mult ai fost iubit,
nu numai paturile în care te-ai culcat,
ci şi acele dorinţe
care-ţi străluceau în lumina ochilor
şi-ţi tremurau în voce – şi pe care anumite
întâmplări le-au destinat neîmplinirii.

Acum, când toate au devenit trecut,
parcă aproape ţi s-au împlinit aievea
acele dorinţe – aminteşte-ţi
strălucirea lor în ochii care te priveau cu nesaţ;
aminteşte-ţi cum tremurau în voce,
pentru tine, trupul meu.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi când am privit

În ochii tăi când am privit
Suflarea oftat a devenit
Inima mea bătea mai tare
Trupul fierbea de desfătare.
Clopotul soartei a bătut
Iubirea-n suflet s-a născut.
Valul iubirii s-a înălţat
Lumea în soare s-a scăldat.
Norii cei reci şi cenuşii
S-au spart şi s-au făcut fâşii.
Iar când iubirea m-a cuprins
Un curcubeu pe cer s-a întins.
În ochii tăi când am privit
Păsări cu drag au ciripit.

În ochii tăi când am privit
Spaţiul şi timpul au pierit
Şi într-o clipă am văzut
Un univers necunoscut.
Şi simt că-n Paradis trăiesc
În ochii tăi când eu privesc.

poezie de Faith Mattke, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fantomă - I. Tenebrele

În văgăuna tristă şi urâtă
În care Dumnezeu m-a surghiunit,
Şi unde nici o rază n-a zâmbit
Iar noaptea mi-este gazdă mohorâtă,

Par un zugrav de soartă osândit
Perdeaua beznei s-o picteze, oarbă;
Un bucătar funebru, pus să fiarbă
Şi să-şi mănânce inima, silit.

Din când în când, luceşte, creşte, -apare
O stafie cu trupul minunat,
Cu dulce, -orientală legănare;

Şi când întregul trup s-a-nfăţişat,
Îmi recunosc vedenia divină:
E, neagră, EA, cea plină de lumină.

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea are în ochi lumină

Ea are în ochi lumină
Şi-ntreg Universul se scaldă în ei,
Ador privirea-i senină
Şi-n simţuri dansează mii de idei.

Şi toată iubirea ce-o simt
Din creştet în tălpi i se-nchină,
Dragostea-i fascinantul alint,
Ea are în ochi lumină.

Aşişderea inimii mele
E sufletu-mi care vibrează,
În ochii ei două stele
Neobositul zbor mi-l veghează.

Fireasca dorinţă divină
E-n tot ce respir şi trăiesc,
Ea are în ochi lumină,
Iar eu, norocosul, iubesc!

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ploaia rece

Sub ploaia rece ne-am întâlnit,
Sub ploaia rece cu multă patimă ne–am iubit
Şi suflete noastre sub ploaia rece
În unul s-au unit.

Sub ploaia rece dragostea noastră
La cer ne-a ridicat, sub stropii reci
De mii de ori eu trupul tău l-ma sărutat,
O, tu, iubirea mea de altădat.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toamna în odaie

Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie...
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam...

Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,

Doamne!... Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
"Donnez-vous la peine d'entrer, Madame..."

Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă...

A intrat...
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară... vai!...
Bolnavă de gripă...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Elena Badan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aş lua în lumea mea,
Ţi-aş dărui nemurirea!
Te-aş scoate din pământ,
Te-aş face ceva sfânt!

La rădăcini ţi-aş planta
O ramură din inima mea!
Şi te-aş uda cu-o lacrimă
Cu dor si patimă!

Şi te-aş creşte cu priviri
Printre zile, printre spini!
Să mă zgârâi, să mă dori
Să mă pierd în ochii tăi!

Şi te-aş face-o margine de timp,
Să mă pierd, să cad prin tine!
Să simt zilele cu mine,
Să-mi fi Tu, doar EU cu... tine!

Şi m-aş pierde...
În privirea Ta,
Rezemat de-o clipă,
Doar un zbor, o aripă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişte

Nu vin în seara-asta să-ţi birui trupul, fiară
În care-o gintă-şi mână păcatul, nici să-asmut
În pletele-ţi impure o patimă amară,
Plictisul incurabil ce-l vărs într-un sărut.

Cer patului tău somnul adânc şi fără umbre
Plutind sub remuşcarea cu pluş deconcertant,
Şi-n care guşti ecoul minciunii tale sumbre,
Tu care ştii ca morţii mai mult despre neant.

Căci Viciul, care-mi roade nobleţea din vechime,
Mi-a pus ca ţie semnul sterilităţii sale,
Ci-n timp ce sânu-ţi rece ascunde protector

O inimă neatinsă de colţii vreunei crime,
Eu fug sleit şi palid, gonit de giulgiuri pale,
Şi nu pot să dorm singur de spaimă că-am să mor.

sonet de Stephane Mallarme din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de multe

Ţi-aş spune-o mie de poveşti
Dar nu mi-ar fi de-ajuns cuvântul
Să îţi explic ce simt, ce-mi eşti
Şi-atunci mai povestesc cu vântul

Ţi-aş tot şopti, noaptea, în taină,
Poveşti de-amor, iar din săruturi
Ţi-aş îmbrăca trupul cu-o haină
Cu-atingeri fine, ca de fluturi.

Ţi-aş spune-n vers, în poezie,
În felul meu, cam tot ce simt,
Dar vorbele care-ţi plac ţie
Din alte guri vin, chiar de mint.

Atât de multe ţi-aş fi spus
Şi-n şoaptă te-aş fi mângâiat,
Dar n-am putut! Mereu te-ai dus,
Iar eu nicicând n-am terminat.

Şi din povestea începută
Mă-ntreb de-ai auzit ceva,
Fiindcă urechea ta ascultă
Un nu ştiu ce, altundeva...

24.04.2018

poezie de Florentina Mitrică (24 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec de ploaie

Eşti ca ploaia asta care cade rece;
Mă pătrunzi, femeie, până lângâ os,
Ale tale şoapte vor să mă înece,
Trupul tău mă face să mă simt setos...

Ochii tăi sunt mare, părul tău cascadă,
Buzele, izvoare clipocind cuminţi,
Degetele tale de fiori pleiadă
În a căror horă simt că-mi ies din minţi.

Vei aduce-n mine iarăşi primăvara
Alungând departe toamnele pustii,
În caverna nopţii îmi vei fi comoara,
Drog a ta suflare-n zorile de zi.

Timpul îşi destramă paşii-n orologii,
Eu, de cei din juru-mi socotit nebun
Pun sub acuzare meteorologii
Şi-n căuşul palmei zilnic te adun.

Ruginită umbră, viaţa-n lotcă trece,
Dangăt de reume mi-a ajuns în os,
Tu eşti ploaia care astăzi cade rece,
Eu sunt iarba care te aştept setos...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec de ploaie

Eşti ca ploaia asta care cade rece;
Mă pătrunzi, femeie, până lângâ os,
Ale tale şoapte vor să mă înece,
Trupul tău mă face să mă simt setos...

Ochii tăi sunt mare, părul tău cascadă,
Buzele, izvoare clipocind cuminţi,
Degetele tale de fiori pleiadă
În a căror horă simt că-mi ies din minţi.

Vei aduce-n mine iarăşi primăvara
Alungând departe toamnele pustii,
În caverna nopţii îmi vei fi comoara,
Drog a ta suflare-n zorile de zi.

Timpul îşi destramă paşii-n orologii,
Eu, de cei din juru-mi socotit nebun
Pun sub acuzare meteorologii
Şi-n căuşul palmei zilnic te adun.

Ruginită umbră, viaţa-n lotcă trece,
Dangăt de reume mi-a ajuns în os,
Tu eşti ploaia care astăzi cade rece,
Eu sunt câmpul care te aştept setos...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!