Miezul nopţii

Temerile ies din ascunzişuri
Dorm bărbaţii în oraşul mort
S-au spânzurat catargele în port
Ca nişte spade pline de tăişuri

Un ţipăt scurt de buhă plânge
Spintecând văzduhurile-n două
Prin hornuri coşcovite luna nouă
Toarnă raze cu miros de sânge

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge marea

Plânge marea, plânge ţărmul,
Albatroşii plâng şi ei,
Vântul şi-a-nteţit vacarmul
Biciuit fiind de zei.

Plâng şi crestele-nspumate,
Plâng catargele... se frâng,
Pentru cei plecaţi departe
Ochii celor dragi, azi, plâng.

Şi natura toată plânge
Lacrimi podidesc şi curg,
Matrozi uzi cu rece sânge
Trimit gândul lor în burg.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să trec prin oraşul tău fără să plâng

sau poate că nu
poate că voi plânge
şi sufletul se va rupe de mine
ca de o lume veche
sigur aşa va face
te va căuta pe străduţele înguste
cu respiraţia tăiată
va întreba trecătorii
unde locuieşte cel mai frumos băiat
din oraşul acesta
şi toţi se vor mira
dar el tot o să te caute
cu buzele arse
o să bată din poartă în poartă
şi va plânge
sărutând pietrele
atinse de picioarele tale
negreşit va plânge
de teamă
să nu te găsească
adormit
într-o inimă nouă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Târziu în noaptea neagră,
În curtea bisericii moarte,
Luna moartă lumina
Turnul mort al bisericii.
Prin crengile moarte
Ale copacului mort
Luna moartă
Lumina doi morţi.
În tăcerea moartă
Păreau doi străini morţi
Ce-şi spuneau cuvinte moarte
Şi vântul mort
Lătra ca un câine mort
Către doi străini morţi.
Vântul mort şi frigul mort
Şuierau prin oasele moarte,
prin sângele mort,
prin ochii morţi
Ai străinilor morţi
Din curtea bisericii moarte
Pe care luna moartă
O lumina
Printre crengile copacului
Mort.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu, două'ş nouă

Unu, două'ş nouă
Pâclă, beznă chioară
Şi afară plouă
Da nu-i prima oară

Curge din urcior
Catifea de noapte
Că mă şi-nfior
Parcă nişte şoapte

Pană de lumină
În reprize scurte
Cine e de vină
Că n-ajung în curte?

Pipăi de orbete
Cu mâinile-ntinse
Pe lângă perete
Şi tâmplele ninse

Câinele mă latră
Parc-aş fi un fur
Mă-mpiedic de vatră
Şi-mi vine să-njur.

poezie de Ion Untaru din inedită
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o locomotivă trece
prin tunelul lung şi rece
spintecând liniştea-n două,
piatra-n patru, vara-n nouă,
licuricii-n mii de cioburi,
liliecii-n roşii globuri...

prin al nopţii adânc fald
nesfârşite gânduri scald,
fluturii-i legăn pe flori
şi, de la prea mulţi fiori,
inima ta aburi scoate
ca un cozonac cu lapte!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara cu formele

rotunde se instalează fără kit
luna nouă e aceeaşi
pentru toţi îndrăgostiţii
tăcerea umple oraşul
după câteva crime înfăptuite
invocând besa albaneză
iubitele îşi trimit spectrele
în jurul stâncilor crăpate
de valul val
duna veacurilor scoate
toate stafiile pe străzile luminate slab

peste oraşul în care trăieşte
o generaţie de degeneraţi
mutanţii genetici răi
cu suflete smulse de diavol
se lasă un frig izbăvitor
care ucide orice sentiment de milă
tot ce este viu va fi mort
şi tot ce este mort va fi viu
frica a intrat în şobolani
iar ei o duc în suburbiile jegoase
se pregăteşte un viitor sumbru

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea

semnele s-au fost s-au supus
sunetelor lungi de goarnă
armiei care răstoarnă
zarea zilei spre apus

suferinţa care cade
peste capete şi umeri
din letopiseţ şi numeri
paşii noaptea din şarade

nimic nou şi totuşi este
neştiut într-un tablou
întrebarea, un halou
amintind de-o poveste...

şi acestea toate nouă
fiecăruia alt semn
pe răbojul lui de lemn
ne aduce luna nouă

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuirile îndepărtează sărutul

Depărtarea plânge prin ochii timpului,
Tu plângi prin lumina ochilor mei,
Clipele se pierd în uitarea regăsirii
Dintre două statui ascunse sub tei.

Bucuria dispare-n cuvinte-nfundate
La gura cu sânge pătat cu petale,
Nasc perle în dinţii de lapte-a iubirii,
În roua cu rime ies lebede-n cale.

Luna face baie în spume de dor,
Ne spală cu raze rotite pe frunte,
Avalanşa de-ntrebări umple întregul
Unde-n nisip se cerne un munte.

Travaliul vieţii ameţeşte în noi,
Închipuirile ne-ndepărtează sărutul
De s-aud lacrimile transfigurând
Jilţul ce ţine, în palme, pământul.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge de fecioară

Sânge de fecioară
anihilat într-o groapă comună
anesteziat de numere
toate zidurile mai bântuie prin oraş
dispariţia Sodomei şi Gomorei
păcatele noastre şi-au făcut biserici
şi violează fecioare
corabia nebunilor-a sosit în port
iar bătrânii marinari ca un ţipăt de pasăre
îşi mai iubesc nevestele
mai am o iubire
uitată într-un şuierat de şarpe

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul spânzurat

Acest mort trebuie îngropat într-un mort
îngropat într-un alt mort...
Daţi-i ceva de care să-şi legene datul!
Mi-e foame de sete
de privit
de surd mă aud cum merge în mâini
pe picioare umblatul.
Acest mort
are nevoie de ghete de la un alt mort!
Şi-a dezlegat viaţa
de nod spânzuratul!
Spânzuraţi mortul ăsta de un alt mort
de alt mort dezlegat.
Dezgropaţi-i mortului din el îngropatul
dintr-un mort îngropat.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spânzurat în dulcele păcat

Tu ai rămas în weekend în oraşul de smoală,
Eu ascund credincioase vise la tine în poală.

Luna˗şi arată bănuţul în coarne de melc,
De la sânu˗ţi cu vise nu mă˗ndur ca să plec.

M˗amăgeşti că˗n oraş smoala devine asfalt,
Luna îmi spânzură inima în dulcele păcat!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Non omnis moriar

Clădit-au grecii doară cetăţi de fală pline
Şi temple mari şi ziduri ciclopice-au zidit,
Dar toată măiestria clădirilor eline,
Columnele de marmur şi templele divine,
De mult s-au năruit.

Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea
Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc:
Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea?
Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea
Poporului grecesc?

Nu murii ţin pe-o gintă, căci murii pot să cadă;
Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc şi mor:
Bărbaţii numai poartă putere şi dovadă,
Dar nu prin fier şi lance, ei nu înving prin spadă,
Ci-nving cu mintea lor.

Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri;
Trăiesc, ca să creeze, şi trec ca nişte regi.
Umplând a lumii goluri, golind a mării plinuri,
Ei mor deplânşi de-o gintă şi, chiar să moară-n chinuri.
Nicicând nu mor întregi!

Aceia sunt bărbaţii, cari pot s-alunge norii
Naţiunilor uitate prin noapte şi sub fier,
Bărbaţi superbi cari poartă menirile-Aurorii,
Au larg avânt de vultur şi-n şir, ca şi cocorii,
Ei fură foc din cer.

Oh, sfânt şi nalt e darul, când ori la care neamuri
Trăiesc bărbaţi cu suflet, cum nouă ne-a trăit
Cipariu, căruntul duce, purtând a limbii flamuri,
Cătând să lămurească prin vii şi mândre lamuri
Un grai îmbătrânit.

Căci l-a trimis Geniul luminii să-şi unească
Puterea cu-ale altor bărbaţi cu suflet plin:
Să caute şi să afle, să frângă-a lumii mască,
Întregi să ne redeie şi iar să ne renască
Prin grai de la Quirin.

Şi-acum răsună tonuri lugubre-n tot de-a latul
Pământurilor unde un grai găseşti şi-un port,
Că varsă lacrimi şipot tot colţul şi tot satul,
Că gem la groapă flamuri cernite, ca bărbatul
Naţiunii doarme mort!

Gândirea lui, aprinsă de-a neamului iubire,
Azi doarme-n glii şi doarme întreg avântul lui!
Cipariu, care cată prin veacuri de-amintire
O limbă românească şi-a limbii noastre fire,
Cipariu de-acum nu-i!

E mort Cipariu? Voi spuneţi că-i mort? Dar oare poate
Să moară omul care dă vieţi, care-i trimis?
Nu-i mort! În mii de piepturi, în piepturile toate,
Trăieşte el de-a pururi; nici moartea nu ni-l scoate
Din piept, unde ni-e scris!

Trei scânduri şi-o movilă de glii nu pot s-ascundă
Pe-un om iubit de-o lume, pe-un om de fapte mari!
Un neam întreg, ce plânge, stă gata să răspundă
Că-n veac va recunoaşte cu-o inimă profundă
Pe marele Cipariu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul începe

ca o poveste cu a fost odată
luna dispăruse pe undeva
oamenii din oraş s-au refugiat
într-un pod unde nu se auzea nimic
cu o debara în care s-a ascuns
un peştişor de acvariu obişnuit
să se sperie de semafor
din garajele betonate pe jumătate
susurau maşinile ca nişte obuze

să revenim la povestea începută
în oraşul cu scările interioare
construite pentru întâlniri fatale
toate erau spirale haotice
blocurile erau atât de contorsionate
încât te întrebai ce arhitect a avut
această viziune cu încăperile
ce păreau mai degrabă hrube
sau săli de cinema pline cu ecrane
uneori tavanul te comprima
oraşul părea de o imperfecţiune aberantă

moartea în oraş era facultativă şi dragostea
o cenuşă risipită de vânt în timpul iluziilor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi dorm

Azi vreau să dorm!
Mi s-au încâlcit neuronii,
S-au molipsit de albul nopţii
Şi de rotundul gol al lunii,
Revoltaţi...
Azi fac o pauză!
Mi s-au stins luminile gândului
Când le-am aprins forţat.
S-au cuibărit în întuneric,
Perimate...

Azi n-am idee!
Mi-au intrat ziduri în ochi
Când priveam în urmă.
S-au spart în privire
Dezgheţate...

Azi vreau să dorm!
Mi s-au umplut pleoapele de vis,
Când le goleam de tine.
S-au închis în gene,
Obosite...

poezie de Gabriela Chişcari (5 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unica durată

un oftat
un ţipăt
un adevăr
înfioară piatra
nu o ucide
o streaşină de ceară
picură sânge
nu plânge

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoze de crin

toate conceptele antichităţii se rup
spiritul veacului îmi umblă prin trup
prin trup şi prin sânge
îngerul plânge

el pretinde, tu întinzi mâna, eu cer
în fiecare zi din ce în ce mai puţin
metamorfoze de fier
metamorfoze de crin

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

ciorap din mătase de ceaţă
aruncat în dezordinea amoroasă a lumii
singurătatea
ca o aţă perfect întinsă
în aşteptarea ultimului pas
oraşul cu străzi de sânge pe care
un câine îşi poartă foamea în dinţi
plânge
şi plânge luna ascunsă
sub baldachinul cerului

pe un pat de vieţi posace
muşc ultimul măr îngheţat
când ultimul înger mireasă îşi aruncă voalul
peste lume
cum tu... ultimul rai în cafeaua mea neagră

şi ninge
şi ninge când pleci
subţire
şi parcă pe veci

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceata de squaws îşi agita pletele ca nişte tăişuri negre. Sângele ţâşni, beţivii îşi pierdură capetele. Într-o clipită, se ciocneau ca nişte bile pe podeaua însângerată. Nici înţelepţi n-au mai fost, nici beţie: n-au mai fost decât nişte squaws de o frumuseţe ameninţătoare - câteva sute, poate. Iar când ele s-au alăturat armatei de suflete ce le aştepta nerăbdătoare sosirea, s-au făcut atunci o mie de miriade de squaws care zburau în tăcere către patria lor, ca să pună stăpânire pe trupurile cuceritorilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg antic

Havuzul din dosul palatului mort
Mai aruncă, mai plouă, mai plânge -
Şi stropii căzând, în amurg, iau culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Pluteşte un lanţ de lebede albe,
Iar visul din parc în lac se răsfrânge -
Amurgul pe lebede pune culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Uitate, statuiele albe privesc,
Albe visând c-un aer ce plânge -
Şi lasă amurgul pe ele culori:
De sineală, de aur, de sânge.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina lunii

Luna-i tristă, rece, lipsită de sânge, mânjită cu iod.
Luna nouă – profilul palid al unui cap de mort;
În pofida frumuseţii perlelor arăbeşti, strălucitoare,
Bobocul florii de trandafir e mai frumos, socot.

Într-un colţ de lume, eu, ţărână însufleţită, muritoare,
Ador această lună palidă, ador acest chip de mort!
Şi pe-altarul nopţii, incendiată de flăcări, o floare
Beată de parfumuri stranii, inima mea – o resemnare mare.

Cunosc bine buzele uscate de blesteme şi de vin
Sărutând, după dezmăţ, urma lunii cu miros de pelin.
Smintit cel care moare-mbrăţişându-i imaginea în lacuri...

Fiindcă ea-i lumina inocenţei, fiindcă preschimbă-n podoabe
Tot ce-atinge raza ei magică, iar lucrurile devin albe...
Se-albesc şi cele mai negre suflete, şi uită-o clipă de necazuri.

poezie de Delmira Agustini, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!