Unei guralive

Sub această piatră zace
Jos, la umbra unui dud;
Şi acum, când ştiu că tace,
Parcă tot o mai aud.

epigramă de Constant Petrescu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unei guralive

Sub această piatră zace,
Jos, la umbra unui dud;
Şi acum, ştiind că tace,
Parcă tot o mai aud.

epitaf epigramatic de Constant Petrescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui bas

Sub această piatră grea
Zace basul maiestuos,
Coborî atât de jos,
Că n-a mai putut "urca"...

epitaf epigramatic de Mircea Angelescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea soacrei

Acum – când mama soacră zace,
Într-un mormânt ostil şi crud,
Vă spun că-i prima zi când tace
Şi totuşi... încă o aud!

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA MOARTEA SOACREI

Acum - când mama soacră zace
Într-un mormânt ostil şi crud,
De două zile dânsa tace
Şi totuşi... încă o aud.

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Se rup frunze
şi cad uscate,
vântul se-opreşte
şi pasărea tace.

Timpul, nu ştiu
s-a oprit sau trece,
nu aud ceasul
şi liniştea zace.

Îmi cade stiloul,
cuvintele pier
şi lacrimi pe-obraji
nu-mi dau pace.

Tăcerea doare,
se lasă apăsătoare,
nimic nu se mişcă
nici pasărea zburătoare.

Timpul devine
o singură clipă
lumea părându-mi prea mică
şi nimeni nu tulbură
eterna clipă
ce tace...

Mă-ntreb: totul moare?
De ce totul tace?

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful unui fost ministru

A făcut parte din guvern,
Dar a murit de-un of intern...
În această groapă zace,
Singurul loc în care tace.

epitaf epigramatic de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Punct infinit,
clopot mă
tace,
dăngăne clipa
cu fluturi de colb;
ierburi înalte
pasc amintirea,
umbra coasei,
prin giulgiul verde,
pipăie nechipul.

poezie de N. Petrescu-Redi din Înrourări (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Deşi nu sunt în "Uniune"
Şi nici la "Fond" nu m-au primit,
Aud ades că mi se spune:
Ce parvenit!

epigramă de Constant Petrescu din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui general

Sub această piatră zace
Mare general, de soi,
Cu medalii pentru pace
Câştigate în război.

epitaf epigramatic de Mihai Sălcuţan din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf - Unui fost funcţionar

Sub această piatră zace
Un fost şef de personal.
Nu-l treziţi că el vă face
Încă o filă la dosar!

epitaf epigramatic de Adrian Timofte din Versuri şi vorbe (2008)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui iubit (Psalmul 7)

1. Iubito, ştiu: acum îmi cade părul, de viaţă destrăbălată, şi trebuie să dorm pe piatră. Mă văd toţi bând rachiul cel mai ieftin şi mergând gol în vânt.
2. Dar a fost un timp, Iubito, când eram curat.
3. Aveam o femeie, mai tare decât mine, precum iarba e mai tare decât taurul: mereu se îndreaptă în sus.
4. Ea vedea că sunt rău, dar mă iubea.
5. Nu mă întreba încotro merge drumul, care era drumul ei, şi poate că mergea în jos. Când îmi dădea trupul ei, spunea: asta e tot. Şi se făcea trupul meu.
6. Acum nu mai e nicăieri, a dispărut ca norul după ploaie, am lăsat-o şi s-a dus în jos, căci acesta era drumul ei.
7. Dar nopţile, câteodată, când mă vedeţi că beau, văd chipul ei, palid în vânt, puternic şi întors spre mine, şi în vânt mă aplec.

poezie de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treizeci şi cinci de munţi şi o piatră

acum
a rămas această fâşie de timp –
deasupra, umbra mea de viaţă
dedesupt, o viaţă de umbre
ducându-şi lupta cu tot ce sunt.
cineva le ţine în lanţ
şi-asmute câte una
când braţele îmi sunt mai slabe,
rănile mai adânci şi vremea potrivită
pentru lovituri ce trec din sânge
în duh.
nu mai vreau daruri ale nimicului,
balsam de foc, leac băbesc de minţi furate
în jocuri de oglinzi,
nu mai vreau daruri
precum acelea zămislite
în dărnicia vânătorului –
frânghii, ţepuşe, fier şi cuie
pentru prea strânse-mbrăţişări ale durerii.

a rămas
acum
această fâşie de timp,
o poartă strâmtă în capăt,
o sită cu ochiuri mici
de tot.

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stană de piatră

E absurd, e nedrept, e ciudat, e urât,
Marea bate în ţărm, cerul bate în ochi,
Parcă suntem cuprinşi de un fel de deochi,
Nu pot face un pas. Te iubesc şi atât.

Aş putea să ajung într-un timp şi-ntr-un loc,
Unde ştiu că poţi fi şi că suferi cumplit,
Aş putea testament sau scrisori să-ţi trimit,
Sau să vin să vă pun, plin de dragoste, foc.

Parcă sunt blestemat, parcă nu am puteri,
Consternat, retrăiesc tot ce e şi ce-a fost,
Nu mai ştiu dacă vrei să şi fac tot ce-mi ceri,
Să te las să te pierzi într-un trist adăpost.

Nu mai ştiu ce e azi, nu mai ştiu ce-a fost ieri,
Despre mâine nu cred că mai are vreun rost.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Bate, şi eu ştiu că bate şi vreau eu să bată.
Bate şi-o aud întruna şi nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată...
Ea bate, şi eu ştiu că bate, şi vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu şi ea sunt doar o bucată,
un singur bloc de piatră nedespicată.

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Dreptul la timp (1965)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Bate, şi eu ştiu că bate şi vreau eu să bată.
Bate şi-o aud întruna şi nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată…
Ea bate, şi eu ştiu că bate, şi vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu şi ea sunt doar o bucată,
un singur bloc de piatră nedespicată.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri

tot ce memoria sfinţeşte
obiecte, imagini, vibraţii
eul pictat undeva în urmă evaporat
degetul (profeţie?!) a unui copil grav
în «mime» totuşi lucindu-i ochii
bucle, panglici, flori presate şi urmele
pe hârtie ca nişte desene «criptate»
tot ce memoria sfinţeşte
ecouri
efectul nu mai este acelaşi, acum
craniul mi-e din tablă zincată
ba chiar întreg trupul
plouă şi
aud ropotul la fel
ca atunci când lucram într-o hală învelită cu tablă
.......................................
deschizând ochii
ditamai soare în culmea amiezii
înăuntrul meu
ploua
umbra unui deget rămâne tot ce memoria
a sfinţit?!?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Sub această piatră vastă
Zace scumpa mea nevastă.
Dacă mai trăia o lună
Stam în groapă împreună.

epitaf epigramatic de Gabriel Teodorescu din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nebun şi poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înţeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbeşte ca mine, dacă nu se ţine cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porţile iadului nu o vor învinge". Şi totuşi nu pe ea stau, sau cel puţin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv şi în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanţă dacă pământul se scufundă şi lumea piere - "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Aşa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu aşa înţeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Ştiu că nu există altă Piatră, şi cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai ştiu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă

Parcă a trecut o veşnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.

Parcă a trecut o veşnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când gândul ascuns că eşti ce-am aşteptat
te-a făcut să te gândeşti mai bine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când aşteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.

Parcă a trecut o veşnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.

Parcă a trecut o veşnicie
şi tot nu ştiu dacă-ţi scriu ţie,
sau îmi scriu mie.

poezie de Florin Mihalcea
Adăugat de Florin Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Ahh, cât îţi iubesc glasul
Şi când îl aud, tac,
Cum tace vidul
În jurul unui stele...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!