Ultima dorinţă

În pădurea înverzită
Să-mi săpaţi mormântul meu,
Unde nu-s nici cruci, nici pietre,
Unde nu-i pământul greu!

Căci mult greu am dus în lume,
Pan' ce viaţa-mi s-a sfârşit,
Pan' ce sufletul în mine
De durere s-a zdrobit.

Numai blânde lăcrimiore
Semănaţi-mi pe mormânt,
Ca să scie toţi, că lacrimi
Mi-a fost partea pe pământ.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în noapte

Pietre-n cale, mereu pietre.
Nime-n bezna nu ma-ndreapta.
Pan' la tine nici o piatra
nu mai vrea sa-mi fie treapta.

Pietre sunt si iarasi pietre.
Pe poteca mea de dor,
greu se lasa, greu se lasa
Dumnezeul pietrelor.

Lung e drumul, ceasul lung.
Rogu-ma, ma rog intruna,
noaptea sa-mi ajute luna
pan' la tine sa ajung.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rosă veştejită

Când greua mea durere,
Când viaţa-mi s-a sfârşi,
Pe inima mea mortă
O rosă veţi găsi:

O rosă veştejită;
Dar să nu mi-o luaţi,
E tot, ce iau cu mine,
Cu dânsa mă-ngropaţi!

În zilele trecute,
Zile de fericire,
Eu am primit printr-însa
O dulce, dulce scire.

Pe inima-mi fierbinte
Sărman-a veştejit:
Cât am scăldat-o în lacrimi,
Dar n-a mai înflorit.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai o clipă

Când ai pierdut în astă lume
Orice speranţă, orice dor,
Când ştii ce grabnic trece iarăşi
Tot ce-ai avea în viitor,

Atunci, nu ceri eternitate
De la o floare ce-a-nflorit.
De ea te bucuri cât trăieşte
Şi n-o mai plângi, de-a veştejit.

Nu ceri credinţă neschimbată...
Nu ceri amor pân' la mormânt,
Căci ştii, că raiul se coboară
Numai o clipă pe pământ.

poezie celebră de Matilda Cugler-Poni (1875)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Frunzele îngălbenite
Cad încetul, obosite,
Cad pe câmpul cel uscat,
Pe pamântul îngheţat.

Frunzuliţele ce pică,
Vântul toamnei le ridică
Şi le ia încetişor
Pe aripa lui în zbor

Şi le duce, le tot duce
Pe morminte fără cruce,
Unde dorm uitaţi, neplânşi
Luptătorii cei învinşi...

Ei, în lupte disperate
Cu dureri nemăsurate,
Singuri chinul şi-au curmat, -
Fără teama de păcat!

Primăvara nu răsare
Nicio frunză, nicio floare
Pe pământul urgisit
Şi de lacrimi nestropit:

Numai toamna mult miloasă
Pune haina ei frumoasă
Ca o mantie de 'mpărat
Pe mormântul cel uitat.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este tot ce nu las pe pământ!

Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un ţel... niciodată atins!

Nu mă dor amintiri că le ştiu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.

N-am avut nici prea mult, nici puţin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.

Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esenţa plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i nici amiază –
Lipsesc reperele în plină zi –
Nu-s zori – nu-i nici amurg –
Nu-i pe cer, albastră, nicio rază –
Nu-i drum – nu-i stradă – nici bordură vizavi –
Bulevardul n-are sfârşit, nici început –
Arcurile clădirilor au dispărut –
Nicio turlă n-are acoperişul scut –
Nu s-arată faţa niciunui cunoscut –
Nu-s gesturi de politeţe – la vedere –
Nu-i niciun semn de recunoaştere, doar tăcere!
Nu-s surse de locomoţie – călătorii-s lipsă,
Nu-s semne unde duce drumul – e-o eclipsă –
"Accesul interzis" – pe pământ şi pe marea-ntinsă –
Nu sunt poştaşi – nu-s nici cutii poştale –
Nu-s veşti de pe coastele din depărtare –
Nu-i parc – nu-i scuar – nici fete plimbăreţe –
Nu-i anturaj – nu-i nici nobleţe –
Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un confort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nu-s albine, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, 1799 - 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În natură-i grea tăcere...

În natură-i grea tăcere:
Păsările au muţit,
Şi în tainică durere
Florile s-au veştejit.

Căci o veste mult amară
Le-a adus al tomnei vânt,
Le-a şoptit, că se coboră
Trista iarnă pe pământ.

Arborii plini de mâhnire
Mişcă vârful lor uscat;
Mii de corbi, la cruda ştire,
De pe crengi s-au ridicat.

Apoi cerul se-nălbeşte,
Şi încet, încet din nori
Cade neaua şi-nveleşte
Frunze morte, morte flori.

Tot, ce-a fost în lume viaţă,
Ce-a fost dulce în trecut,
Sub linţoliul cel de ghiaţă,
Ca un vis a dispărut.

poezie de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răchita

Grădina-i părăsită. Unde umblam odată,
Nici păsări nu mai cântă cu glasul lor voios,
Pe drumuri creşte iarbă, pe micul iaz înoată
O luntre sfărâmată de timpul nemilos.

Numai pe mal stă încă răchita cea bătrână,
Cu crengile-i plecate spre iazul adormit
Şi ca visând se mişcă, când dureros suspină,
Trecând pe lângă dânsa zefirul rătăcit

În coaja ei uscată zăresc înc-al meu nume;
O mână mult iubită în dânsa l-a tăiat,
Apoi făr' de credinţă a rătăcit prin lume
Şi numai bietul arbor numele l-a păstrat.

Răchita cea bătrână, de-ar vrea ea să vorbească,
Mult ar putea să spuie din timpul cel trecut;
Cât e de uitătoare inima omenească...
Ea singură o ştie, ea singură-a văzut!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea

Îţi mai aduci aminte de-un timp, ce nu mai este?
Mai ştii acele locuri, unde ne întâlneam?
Şi n-ai uitat-o încă acea dragă poveste
De vecinică iubire, ce-n taină ne spuneam?

Poveste-aşa de dulce, şoptită în deseară,
Când păsările cântă c-un glas fermecător,
Când toate-ţi par eterne, şi flori, şi primăvară
Şi scumpa ta speranţă şi junul tău amor!

Cu inima fierbinte şi plină de credinţă
Te-arunci în lume-atuncea şi speri că-i birui
Şi crezi că pentru tine, prin slaba ta voinţă,
Chiar legile naturii în cale s-or opri.

O, amăgiri nebune! Când vine toamna rece
Şi frunzele pe arbori încet îngălbenesc,
Cum plec atunce toate ca visul care trece
Lăsând numai durere în pieptul omenesc.

Căci numai ea-i eternă; durerea nu se stinge,
Durerea ne petrece prin viaţă la mormânt,
Purtând pe cap coroana-i de lacrimi şi de sânge,
Ca semn al stăpânirii ce are pe pământ.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi cu toţii

Pasările cântă pe crengi înverzite,
Fluturii se-ngână de pe flori pe flori,
Tainic trec prin aer şoapte fericite,
Cât cuprinde ochiul, ceru-i făr' de nori.

Dulce primăvară, drag vis de iubire!
La zâmbirea-ţi blândă, iarna a plecat,
Cât era de lungă, plină de jălire...
Dar tu eşti în lume, răul s-a uitat.

Ce-mi vorbeşti tu încă de chinuri trecute,
Inimă nebună, uită de dureri
Şi de-acele zile în lacrimi pierdute.
N-are primăvara mii de mângâieri?

N-auzi cum şopteşte fiecare floare?
"Amorul domneşte acum pe pământ.
O, iubiţi cu toţii! grabnic frunza moare,
Grabnic se întoarnă tot iar în mormânt".

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1878)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

Am luptat, făr-de noroc,
Pentr-un vis de nemurire.
Aş fi vrut să am un loc
În a lumii amintire!

Astăzi nu mai pot lupta!
Oboseala mă cuprinde.
Şi încet în mintea mea
Vălul nopţii se întinde.

Parcă nu mai pot gândi!....
Stau cu inima-mpietrită
Şi aştept doar s-a sfârşi
Viaţa mea cea chinuită.

Vremea trece-ncet şi greu
În amara aşteptare
Şi de-acuma tot ce vreau
E odihnă şi uitare!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avânt creştinesc

Aleşii noştri ce sunt la putere,
Muncesc din greu s-ajungem fiecare
"Acolo unde nu este durere,
Nici lacrimi, nici suspin, nici întristare".

epigramă de Valeria Moroşan (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viaţă
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de aţă
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viaţă, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viaţă dulce a ieşit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristeţe;
De-o tristeţe-aşa de dulce
Căci vii tu, bătrâneţe!
Şi nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naşte spre-a muri,
Şi totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Şi ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Şi pământu-acesta mare
E-un fior înţepător;
El te naşte, el nu moare,
Şi te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasa-ti Sufletul Sa Zboare

Nu lasa nici o intristare,
Sufletul sa-l ingradeasca,
Lasa-l liber ca sa zboare,
Printre lacrimi sa zambeasca.
Nu lasa nici o durere,
Sa te tina prea mult jos,
Te ridica cu putere,
Fii mereu mai curajos.

Nu lasa nici o minciuna,
Adevarul sa-l omoare,
Vorba dreapta, vorba buna,
Va ramane in picioare.

Nu lasa ca nici un spine,
In inima-ti sa 'ncolteasca,
Fa intotdeauna bine,
Si indeamn-o sa iubeasca.

Nu lasa ca negri nori,
Sa-ti intunece iar viata,
Vine soarele in zori,
Se apropie Dimineata.

Pan' la Marea Sarbatoare,
Duhul Sfant te insoteasca,
Sufletul lasa-l sa zboare,
Printre lacrimi sa zambeasca.

poezie de Marius Alexandru (4 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ajunul execuţiei

În ziua sărbătorii – paharul pe care-l beau e-amar;
Prima tinereţe – broboadă mi-e de griji, atâta doar;
Din holda recoltată – n-am strâns decât neghină;
Binele – mi-e nădejdea-n câştigul ce-o să vină.
Nu văd soare – deşi mai e până la asfinţit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Cine-am fost s-a auzit – deşi nici un cuvânt n-am spus;
Fructul mi-a căzut – deşi frunza mi-e încă verde;
Tinereţea mi s-a risipit – deşi bătrân eu nu-s;
Văd lumea – deşi lumea pe mine nu mă vede;
Firul vieţii mi s-a rupt – deşi n-a fost tors, ci-abia urzit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Mi-am vazut moartea – de când întâi i-am fost rostit cuvântul;
Am căutat viaţa – şi-am aflat doar umbra ei pe lut;
Am străbătut această ţară – ştiind că îmi va fi mormântul;
Şi-acum eu mor, deşi chiar acum am fost născut;
Paharul meu e plin – şi, totuşi, de nectar golit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

poezie de Chidiock Tichborne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus, tăicuţă

Te-ai dus, tăicuţă, oh, te-ai dus departe
Şi-n nemişcare morţii rătăceşti,
De-acum o veşnicie ne desparte,
Căci printre noi, de astăzi nu mai eşti.

Te-ascunzi în somnul fără de trezire,
Pe aşternut de lacrimi şi de flori,
De astăzi, tată, eşti nemărginire,
Plâns de durere, lacrimi de ninsori...

Te-ascunzi în anotimpuri fără nume
Şi-n vise treci să ne mai mângâi gândul,
Eşti înger azi, între pământ şi lume...
Te-ascunde în abis, sub cruci, mormântul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada daruirii

N-ar mai fi nici fluturi
N-ar mai fi nici flori
Fara nebunia
De fiori...

Nu e nici o punte
Intre ieri si azi,
Unde-ti lasi cocorii?
Unde cazi?

N-ar mai fi nici ploaie
N-ar mai fi nici vant
Fara inceputul
Si sfarsitul de cuvant

Care-ti vine-n minte
Fara nici un rost
Cand dai iubirii
Tot ce-a fost...

Totul este frunza-n vant,
De la soapta la cuvant,
De la buze pan' la cer
Numai ger, numai ger...

Tu esti insa viata mea
Si nu-mi pot imagina
Daca nu ar exista
Ochii taï, umbra ta.

N-ar mai fi nici pietre
N-ar mai fi nici cai
Fara indrazneala
De-a fugi prin rai...

Cand te-apuca pofta
Sau mai bine zis
Cand ajungi
La fructul interzis...

N-ar mai fi nici ape
N-ar mai fi nici munti
Fara nerabdarea si mirarea
Altei nunti.

Totul ti se pare
A fi fost facut
Numai cat cuprinde
Un sarut...

cântec interpretat de Ştefan Hruşcă, muzica de Ştefan Hruşcă, versuri de Ştefan Hruşcă din Balade speciale
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion, inscripţia de pe mormântul lui tata

în dimineaţa aceea când ceaţa împânzise
bătăile clopotului uitat netras
de multă vreme
şi-a legat
sufletul cu nojiţe apoi
s-a dus în lumea în care
tăcerea înnobilează sămânţa

urma numelui său dăltuit pe flacăra
lumânării încă nestinsă
îmi apropie privirea
orbecăi prin hăţişuri şi lacrimi
paşii nu mă duc niciunde
respir greu din ce în ce mai greu
la capăt de lumânare doar o linişte
s-a mutat într-o durere şi
croşetează cu fir de păianjen
îmi trag sufletul şi-mi promit
că o să mă-ntâlnesc cu moartea
care i-a furat viaţa
în anotimpul de deasupra luminii

dar dacă moartea
nu are aceeaşi grupă de sânge cu mine
o să trăiesc cu iluzia unei posibile întâlniri
şi-n fiecare duminică o să descifrez
urmele celui care a fost...

de fapt e cea mai veche amintire pe care
o mai am de la tata

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă străinului pribeag

Pribeag străin şi călător,
Adesea neîncrezător,
Dormind în gări, pe bănci de lemn,
Doar mângâiere vă mai cer.
Când bat la poartă pe-nserat,
Vreau pâinea care s-a uscat
Şi-un pumn de apă... Traiul greu
Îl ştiu pesemne numai eu.

Pribeag străin şi călător,
Prin lume nu este uşor,
Furtuni şi ploi te-or înveli,
Nu are cine te iubi.
Al nimănui vei fi mereu –
Un vagabond, un derbedeu
Hulit, nedreptăţit... De ce
Nu ai un strop de dragoste?!

Sărman şi neîncrezător,
Al nimănui şi-al tuturor,
Doar cu un singur aşternut –
E o bucată de pământ.
Pierim cu fiecare zi...
Frunze de-acum chihlimbării
Ne vor acoperi-n uitare.
Vântul – un clopot peste zare...

Dormind în gări, pe bănci de lemn
(Alt adăpost nu mai avem)
Cu trenuri lungi, şuierătoare,
În zbor de păsări călătoare,
Nomazi, ne ducem dorul iar,
Celor ca noi, de-acum, în dar.
Murdari, trecând prin ger şi ploi,
Plini de durere şi noroi.

Doar mângâiere vă mai cer...
Bocancii-s rupţi, afară-i ger.
Alături îmi e doar un câine,
Cu el împart colţul de pâine.
În haina veche, ponosită,
Pun spre păstrare-alt colţ de pită.
Apoi, prieteni buni, la somn,
Se-aşează câine lângă om.

Când bat la poartă pe-nserat,
Când oameni nu m-au alungat,
Veniţi să-mi daţi, mângâietori,
Un pled... În vremuri de rigori,
Cu rugă, binecuvântare
S-aveţi la Domnul fiecare.
Mă voi ruga ca Dumnezeu,
Alături, fie-vă mereu.

Vreau pâinea care s-a uscat...
Este târziu, s-a înserat,
Iar eu n-am unde poposi...
Dorm lângă crucea oiştii,
Să-mi cânte greierii cântare.
Nu vreau nici apă, nici mâncare.
Vreau doar un loc pentru odihnă
Şi-alături, câinele să-mi vină.

Şi-un pumn de apă... traiul greu
Mult m-a slăbit. Aşa simt eu.
În noaptea asta de-aş muri,
Nu plângeţi! Nimeni nu va şti
Căci sunt un călător pribeag.
Cu soarta mea am să mă-mpac.
Doar luna lacrimă să-mi stea
În ochiul şi la tâmpla mea...

Îl ştiu pesemne numai eu
Traiul ce-am dus, destinul greu.
Nu mă înmormântaţi cu fast!
Doar sufletul stingher şi cast
Lăsaţi-l călător să zboare
La tâmple albe de ninsoare.
O cruce vreau... Şi un mormânt.
Nu am nici nume... deci... atât!

Oh, ştiu pesemne numai eu...
Un pumn de apă, traiul greu...
Vreau pâinea care s-a uscat,
Când bat la poartă pe-nserat.
Doar mângâiere vă mai cer,
Domrmind în gări, pe bănci de lemn,
Sărman şi neîncrezător,
Străin pribeag şi călător...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i amiază –
Reperele zilei lipsesc – nu-s zori – şi nici amurg.

Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un comfort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nici albine nu-s, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!