Amintirile

Les souvenirs sont cors de chasse
Dont meurt le bruit parmi le vent...
(Guillaume Apollinaire)

Amintirile-s ghiulele atârnate de picioare...
Vreai să zbori şi iar te cheamă glasul viului trecut.
Retrăieşti (a câtea oară?) clipele nemuritoare,
Ce purtatu-te-au pe braţe către-un ţel necunoscut.

Lest greoi - încerci adesea să-l împrăştii peste bord,
Să planezi în atmosfera viitorului - acvilă,
Îndreptându-te feeric către rada unui port
Aerian, departe de-orice vag ecou cu iz de-argilă.

Însă dura amintire te-ncadrează-ntr-un chenar
Obsedant, pe care veşnic îl străbaţi pe negândite,
Luminându-i şterse-aspecte cu privirile-ţi de far,
Ce descoperă atâtea perspective netrăite.

Le reiei povestea-n minte, ca pe nişte rugăciuni
Ce-ai şopti vrăjit la-ndemnul sidefiului Rozariu.
Pretutindeni seameni viaţa, animând ca prin minuni
Veşteda cenuşa-a Vremei, ce zăcea în Columbariu.

E un rol jucat pe-o scenă uriaşă; e-un motiv
Melodios, ce tot revine-n gândul obosit de visuri...
Dar te simţi robit de taina glasurilor din abisuri
Şi-ai dori să tai aceste funii de balon captiv.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Poeme inedite
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou trecut

Esti mai departe ca oricând
Si drumu-mi pare anevoios
Doar cu privirea te pătrund
Ecou al glasului melodios

Doru-mi este mai profund
Când noaptea gri se lasă
Luna scaldă cerul rotund
Anii trec nimănui nu-i pasă

Cregi ce zgârâie prin nori
Chemând un nor de ploaie
Un soare ce apune în zori
Murind de dor si atâta jale

Am să te-nchid ecou trecut
În aerul cel mat din sticlă
Purtat vei fi pe lac necunoscut
Prin valuri negre ca de smoală

Sufletul meu la tine merge
Să ajungi la mal doar soaptă
Si dorul meu la tine ajunge
Când dragostea e coaptă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu încerci niciodată să priveşti în viitor.

citat clasic din Guillaume Apollinaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Onoarea noastră depinde adesea de ora indicată de ceas.

citat din Guillaume Apollinaire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi!

Îmi port ca pe-un copil bolnav tristeţea,
prin parcu-n care frunzele, asemeni clopotelor plang;
şi-aud cum creşte neliniştea începutului de toamnă departe,
şi cum aleargă păsările ploii, pe acoperişuri negre şi se frâng.

E-aceeaşi amintire şi-aceeaşi deznădejde veche.
Aş vrea cu braţele tale de astă-vară să mă cuprinzi;
păşesc pe urmele trecutului nostru, cum aş merge după un om cunoscut,
şi, totuşi, nu-ţi mai găsesc gestul, în lacul cu mohorâte oglinzi.

E pretutindeni, un aer apăsător, ca de spital,
şi pomii în despletiri, îşi spun mâhniri ştiute.
Amintirea ta îmi închide drumul ca un mal,
şi-mi simt gândurile, în pietrişul umed, căzute.

Aşa: vino să-mi ridici sufletul, ca pe-o coajă de copac,
şi să-mi citeşti durerile închise – cuiburi de păsări triste,
acolo. Mâinile tale să-mi fie deznădejdii, mătăsoase batiste,
şi ochii tăi, pentru copilul tristeţelor mele, odihnitor hamac,

Vântul răscoleşte cerul ca pe-o carte deschisă.
Aud fâşâitul foilor pe care-s scrise atâtea poveşti dureroase.
...De departe vine prevestirea unui sfârşit apăsător,
şi eu îmi port tristeţea ca pe-un copil, prin săli de spital reci şi întunecoase.

poezie de Ilarie Voronca
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de iarnă

Peste pădure a-nceput să cearnă
Încă din zori cu fulgi mărunţi de nea,
E prima oară când această iarnă
Te ţine-un ceas vrăjit lângă perdea.

Sub bolta scundă se iţesc fantasme
Purtând vârtejuri sure prin genuni,
E anotimpu-n care crezi în basme,
E anotimpu-n care vezi minuni;

În minte amintiri se derulează,
Imagini care curg neîncetat,
Priveşti uimit la fiecare fază
Din minunatul vieţii rezumat,

Copilăria veselă, senină,
Iubiri ce te-au vrăjit, te-au fascinat,
Emoţii, mii, din zări încep să vină,
Alături de-ntâmplări ce te-au marcat,

Şi-n gând îţi spui acum întâia oară,
Într-un decor de-un alb imaculat:
- A fost această viaţă dulce-amară,
Dar parcă aş mai vrea un duplicat!

poezie de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele din acele de ceas

Trec orele haine prin àcele de ceas,
rostogolind minutele prin vreme,
iar zilele prea scurte care-au mai rămas
par visuri vagi cernute din poeme.
Ascult poemele ajunse pe înserat
pe-o aripă de doruri decupată
din sfinte amintiri pe care le-am uitat
pe-o margine de toamnă-ntârziată.

Din versurile cu-nveliş de catifea,
rescrise la o margine de oază,
parcă aud cuvintele din vocea ta
cu incantaţii care mai păstrează
mirajul nopţilor de august dantelat
pe armonii de sacre jurăminte
rostite-n taina cadă-a dorului lăsat
sub ceru-ntins pe-aducerile-aminte.

Aud chiar clipele din acele de ceas
care-mi şoptesc, pe strune de romanţă,
că din trecutul nostru încă-a mai rămas
un gând jertfit pe-o ultimă speranţă.
La margine de timp încerc şă îl aşez
în haina neuitărilor rămase,
ca să-l alint în nopţile când te visez
trecând prin oaze-n straie de mătase.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzătoarea de plăceri

Pe când copilă eu eram
Sedusă am fost de un infam
Şi părăsită apoi
În griji şi cu nevoi.
Cu viaţa o duceam greoi
Rămasă în braţe
Cu un orfan
Pe stradă fără niciun ban
Eu viaţa mi-o jerfesc
Copilul să mi-l cresc
Că pentru el trăiesc.

Sunt vânzătoare de plăceri
Şi în taina unei seri
Îţi dau tot ce îmi ceri
Dar suflet n-am de unde
Fiindcă el este mort
Şi-n trupul meu îl port.

Când stele se aprind pe cer
Şi noaptea-i plină de mister
Mă vezi pe trotuar
Păşind încet şi rar
La umbra unui felinar.

Iar dacă-n noapte un bărbat
În urma lui mă cheamă
Mă duc fiindcă sunt mamă.
Îţi dau tot ce îmi ceri
Sunt vânzătoare de plăceri.

cântec interpretat de Loredana Groza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea toamne

atâtea toamne desfrunzite
cu iz de ploi şi mucegai
nopţile ca un buhai
trec prin nevăzute site

şi ne lăsm ades furaţi
de torente şi cascade
plânsul apelor la vad, e
o aventură să-l străbaţi

veşnic rugul adâncit
în scoica inimii suspină
regretele ca o felină
iar pelerinul a albit...

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să fiu acela care-n visuri
te poartă-n braţe lin, ca într-un zbor
deasupra nesfârşitelor abisuri,
atunci m-aş face, pentru tine, dor.

De-ar fi să fiu, în gândul tău, acela
pe care-l vrei, pe care îl doreşti
să-ţi fie-n calea ploilor umbrela,
atunci aş fi chiar gândul ce-l gândeşti.

Iar, dac-ar fi să-ţi fiu alături, ţie,
în zborul de sfârşit, spre alte lumi,
aş vrea ca noua viaţă să îmi fie
un drum pe care tu să mă îndrumi.

Nu ştiu ce-aş vrea, dar tu, desigur, ştii,
căci ai, în suflet, ca ecou: "De-ar fi...".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul fără nume

Pe-o stradă, în oraşul fără nume
Prin care trec de-atâtea ori în gând,
E-o uşă ce mă-mbie-n altă lume
În care pot să cumpăr sau să vând.

E-o taxă de intrare: două visuri
Pe care mi se dau, în schimb, monezi,
Să joc, să fac din ele compromisuri
Şi fapte-n care poţi să te încrezi.

Nu trebuie decât ca, la ieşire,
Pe fiecare pleoapă să le ţin,
Doar două, ca şi visuri la venire,
O taxă-a reintrării în destin.

Acolo, înăuntru, pe la mese,
Sunt puse-n joc speranţe, viitor,
Se mai plusează vorbele alese
Şi sentimente, şi iubiri, şi dor.

E-un troc, o-nvălmăşeală de trăire,
De moarte-amestecată cu un lut
Călcat cu tălpi de-amară tăinuire
Pe-o stradă-ntr-un oraş necunoscut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o vreme când tragi linie şi aduni ce-ai făcut rău cu ce-ai făcut bun în viaţa ta. În cazul meu, aş dori să pun la socoteală toate meciurile de tenis grozave pe care le-am jucat şi toţi jucătorii redutabili pe care i-am învins cu faimosul meu lob...

Art Buchwald în articol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărtăşirea ciorii

" Ei, bine," a zis Cioara, " Cu ce începem?"
Dumnezeu, obosit după crearea lumii, sforăia.
" Care e calea?" a zis Cioara, "Încotro o apucăm prima oară?
Umărul lui Dumnezeu era muntele pe care stătea Cioara.
"Hai," a zis Cioara, " Haide să discutăm această situaţie."
Dumnezeu zăcea, cu gura căscată, o carcasă uriaşă.

Cioara a smuls o bucată mare şi a înghiţit-o.

" Oare acest cifru se va releva prin digestie pe el însuşi
Auzului, detaşat de înţelegere?"

(Asta a fost prima glumă.)

Însă, deodată, s-a simţit mult mai puternică.

Cioara, hierofantul, înfoiată, impenetrabilă.

Pe jumătate iluminată. Mută.

( Îngrozită.)

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul este iubirea

Marea dilemă a vieţilor noastre, a destinelor noastre, este lipsa de iubire.
Atunci când iubim, nu putem răni - să nu crezi că ceea ce trăieşti este iubire, te rog, nu te minţi.
Ascultă atent, este o voce, ce îţi şopteşte zi de zi, un cântec dulce, de iubire - nu încerca să-l înţelegi, doar fii.

Ce cheamă ploaia către pământ?
Ce împinge soarele către apus?
Ce împodobeşte munţii cu zăpadă şi oferă strălucire mării?
Unde te cheamă vântul atunci când îţi şopteşte?
Ce îţi răspunde luna atunci când o priveşti?
Unde te poartă frica, atunci când nu încerci să o opreşti?

Unde te poartă toate - înapoi la tine; pe canalul îngust al minţii obosite de atât învârtit, încercând să-şi prindă coada.

Ridică-te, locul tău nu este în genunchi.

Prieten drag, nu te ruga la stele, nu arunca blesteme, iubeşte-ţi fiii, adună-ţi turma; ceva te cheamă către casă... chiar şi cel mai neiscusit cioban ştie când e timpul să se întoarcă acasă. Ai călătorit departe, picioarele ţi-au obosit, pământul pare greu sub tălpi. Te uiţi în faţă, drumul se-ntinde, se şerpuieşte-n orizont, la infinit. Drumu-ţi promite, că dacă mergi încă puţin, te-mbogăţeşte, te face prinţ peste oceane şi rege între oameni - dar tu nu îl asculţi, ai obosit. Îţi aminteşti de măgarul harnic, căruia îi sunt promise măreţe împliniri şi care îşi duce-n spate, povara veşnică şi grea a propriei nemulţumiri.

Te uiţi în spate; ce mult ai mers... vii de departe. Au trecut parcă veacuri întregi de la primul căscat, de la primul pas şi prima vorbă - ce entuziasm aveai odată; luai orice provocare în piept cu dăruire, promiţând că ai s-aduci în lume, mult căutată mântuire. Ai zâmbit şi te-ai jucat - ce suflet drag, ce bucurie.

Dar parcă este mult de atunci - nisipul stă împrăştiat peste trecut; se văd prin ceaţă, fragmentele amintirilor de demult. Nu are sens să răscoleşti trecutul, o ştii prea bine – din asta nu a ieşit nicicând ceva bun; poate doar plâns, orbire şi scrum.

Nu mai este timp de-ntoarcere acum - te uiţi din nou în faţă, priveşti din nou în spate. Ai căutat, ai luat notiţe şi ai scris în jurnal - ceva nu este bine; viaţa ar trebui să facă sens, dar sensul nu e de găsit niciunde. Te uiţi în sus, la cer - e prea departe. Te uiţi în jos, la pământul crud, proaspăt şi viu - îi mulţumeşti în gând pentru o clipă, realizând însă că el doar te poartă, nu te ridică.

Cum se face că ai căutat peste tot... şi tot n-ai pace; cum se face?

E evident - nu mai există cale; nu mai există drum care să te poarte acolo unde vrei să mergi, să îţi ofere ceea ce cu disperare îţi doreşti. Răspunsul nu e aici, nu e acolo; nu e în timp şi nici în lipsa lui - căci timpul trece atât de repede în joacă şi atât de greu în muncă. Te-ai uitat şi pe unde ai venit şi pe unde ai fi putut să mergi – te-ai uitat la cer, dar ţi se pare prea departe, decizi să-l laşi în grija păsărilor de noapte; te-ai uitat în pământ, însă el te-a privit tăcut, flămând, cu ochi de frunze.

Răspunsul nu e de găsit.
Răspunsul e iubirea.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Les jeux sont faits!

Les jeux sont faits
E târziu să mai renunţi
Nicio întoarcere
Les jeux sont faits
Nu admit absenţa, spune El!
Pas, gândesc eu!
Nu, nu se poate renunţa,
Les jeux sont faits!
Nu admit să gândeşti ea în prezenţa mea!
Tardiv, a răspuns el, les jeux sont faits!
Salvează - te, mi-au spus ei!
Tardiv, le-am răspuns eu, les jeux sont faits!
Noapte aici... Dincolo?
Justiţie, mi-au răspuns ei!
Salvare, şopteşte ea... e rapid... nu simţi nimic!
Poftim, Pot!
Curaj, mă îndeamnă ei!
Servită, am răspuns eu!
Les jeux sont faits, rien ne va plus!

poezie de Gorunescu Carmen Lidia din Volumul La vie en rose
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visuri ce ne contopesc

Cine bate drumul sorţii
Peste râpele adânci,
Cine ia pumnalul morţii
Ce pândeşte de pe stânci?

Sunt eu, fără pic de teamă,
Lupt cu moartea şi înving,
Aud glasul ce mă cheamă
Să merg dragostea s-ating.

Glasul inimii fierbinţi
Ce m-aşteaptă s-o iubesc,
Pe nisip ca doi cuminţi,
Visuri ce ne contopesc.

poezie de Răzvan Isac (4 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroul

Eroului necunoscut
I-au pus schije
În loc de aripi
Şi gloanţe
În loc de talismane
Aşa ca să-l tragă
Pe linie moartă
Dar el străbate
Timpuri imemorabile
Aşa ca să trăiască
Veşnic printre noi
Căutând pacea în suflet
A ieşit din anonimat
În cuantumul vieţii netrăite
Prin lucrare colectivă
Numai el a devenit
Un monument viu.

poezie de David Boia (27 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aşteptam

Te aşteptam în mica gară,
speram să vii dintr-un trecut
lăsat de mine întâia oară
captiv în primul tren pierdut.

Era un tren venit spre seară
dintr-un ţinut necunoscut,
nici nu oprea, de fapt, în gară,
dar l-aştetam, că n-am ştiut.

Rămas până târziu afară,
băteam peronul abătut,
cânta departe o fanfară
şi dintr-odată am văzut
că umbra ta trecea prin gară
dar într-o clipă-a dispărut.

Cânta departe o fanfară,
băteam peronul abătut,
bemolii alergau prin gară,
erai numai un vis pierdut!

poezie de Corneliu Neagu (9 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă

Ascultă. Se-aude un glas.
Se-aude o şoaptă ciudată.
Şi poate în piept, un talaz,
începe să bată.
Ascultă. Ori nu-l mai cunoşti?
Şi totuşi e-atât de aproape!
În el e un freamăt de oşti,
un murmur de ape.

Ascultă. Ce largi simfonii!
Şi parcă... demult... înainte
ţi-era cunoscut. Nu-l mai ştii!
Ia adu-ţi aminte!

... Odată când primul păcat
te-a frânt sub întâia povară...
Atunci ţi-a vorbit răspicat
prima oară.

Apoi... ţi-aminteşti?... undeva...
se vorbea de Isus, de Salvare.
Tu nu ţi-ai dat seama. Era
a doua chemare.

De-atunci, din zori când te scoli,
şi noaptea când liniştea creşte,
prin oameni, prin visuri, prin boli,
mereu îţi vorbeşte.

Şi simţi un fior. Dar degrabă
păcatul te cheamă, te cere.
— Ce-a fost? conştiinţa te-ntreabă.
— Nimic. O părere.

Nimic? Să te-ascunzi cu-o minciună?
Nimic? E un duh ce se joacă?
E-un foşnet de frunze? O glumă?
O vorbă de cloacă?

Ascultă. Acel ce-ţi vorbeşte,
— prin visuri, prin bolta senină —
e glasul ce-n veci porunceşte:
Să fie lumină!

E glasul ce-a scos din cămară
şi firul de iarbă, şi pomul,
şi leul, şi gâza ce zboară,
şi omul!

E glasul ce-n Raiul pierdut,
pe urmele şoaptei infame,
striga către omul căzut:
Adame!

E glasul rostind cu amar
osânda ce-a fost să rămână:
"Ţărână, întoarce-te dar
din nou în ţărână!"

E tunetul larg pe Sinai,
ce-aduce din cer, printre stele,
poruncile sfinte, dar, vai!
cât de grele!

E glasul de sute de ani,
ce tot mai puternic străbate:
"Ferice de voi cei sărmani
cu inimi curate!"

Căci Tatăl atât v-a iubit
c-a dat Fiul Său sub ocară,
ca oricine crede în El
să nu piară!"

Şi toate acestea ce sunt?
Un foşnet zadarnic de toamnă?
Chemarea Părintelui Sfânt
nimic nu înseamnă?

Ascultă. Cu-acelaşi ecou,
Acel ce-ţi dă viaţă şi pâine,
din nou îţi vorbeşte, din nou.
Acuma. Dar mâine?

Ascultă. El vine curând
să cheme pe nume pe-ai Săi.
O, cum vei privi tremurând
albastrele căi?

Ascultă. Căci vremea s-a dus
şi nu-ţi mai rămâne prea multă.
Dar vino acum la Isus!
Şi-ascultă!...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă caută, prin amintiri, trecutul

Incătuşate-n vremea destrămată,
Inchipuiri, prin care tu nu vezi,
Imi mai îndeamnă gândul, câteodată,
Sa pun un braţ pe care să te-aşezi.

Din ochi tăi, sclipiri să mă adie
Ca un ecou, din magicul zefir...
Mirific zbor, cu fulgi de păpădie.
Din părul tău, o toamnă, să respir.

Să desenez, pe gura ta, sărutul,
C-o altă-nchipuire să te-alint,
Prin nostalgii să caut începutul,
Cu clipele frumoase să mă mint.

Doar sufletul mai are azi, scânteia,
Unui copil, prea greu de părăsit.
Prin ochii lui mai adorăm femeia
Şi gândul ne mai poartă spre iubit.

Mă caută, prin amintiri, trecutul,
Ca un răsfăţ... în temere cuprins.
Un alt trecut îşi caută debutul
In părul meu, de-atâtea stele nins.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Les jeux sont faits!

E târziu să mai renunţi
Nicio întoarcere
Les jeux sont faits!
Nu admit absenţa, spune El!
Pas, gândesc eu!
Nu, nu se poate renunţa,
Les jeux sont faits!
Nu permit să gândeşti ea, în prezenţa mea!
Tardiv, mi-a răspuns el,
Les jeux sont faits!
Salvează - te, mi-au spus ei!
Tardiv, le-am răspuns eu,
Les jeux sont faits!
Noapte aici... Dincolo?
Justiţie, mi-au răspuns ei!
Salvare, şopteşte ea, e rapid... nu simţi nimic!
Poftim,
Pot!
Curaj, mă îndeamnă ei!
Servită, am răspuns eu,
Les jeux sont faits,

Rien ne va plus!

poezie de Gorunescu V. Carmen Lidia din La vie en rose (2019)
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!