Statuile albastre

Statuile albastre, în parcul prins de ceaţă,
Prin lacrimile lunei fantastic strălucesc....
Şi singur printre ele doar eu mai rătăcesc
Şi-n farmecul de noapte privirea lor mă-ngheaţă.

Aleile deşarte, ca braţe iubitoare,
Molatec le alintă, le-adorm în dezmierdări...
Şi ca un suflu tainic al stinsei depărtări
Le-nvăluie zefirul cu-arome-adormitoare.

Viorile din crânguri suspină-o melodie.
Orchestrele din lacuri le-ngână aiurit;
Sub cercul cu flori de-aur, pictat de-un răsărit,
Răsună ca din basme a nopţei simfonie.

Statuile veghează şi-ascultă-n parc cum cântă –
Când luna arde-n aer – nespusele splendori,
Povestea repetată din noapte până-n zori,
Ce spune de-o viaţă şi de-o iubire sfântă.

... Mereu lumina ninge; aleile sihastre
Se pierd alene-n patul de iarbă-mbălsămat
Şi-n noaptea gânditoare, prin parcul fermecat,
Doar luna lung sărută statuile albastre.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul îngerilor

prins în ceaţă se zbate
să se trezească din lacrimi
străzile albastre îşi scutură
somnul prin care rătăcesc
de câteva nopţi de pândă
şi
şi
şi seducţie pe alei ce mă-ngheaţă
cu privirea lor din noapte
copacii cu tainice farmece
mă animă în suflu lor iubitor
cartierele deşarte până dimineaţă
au fost ferecate cu dezmierdări
viorile îngână o melodie
lângă geamurile aburite
de
de buze de femeie
respir precipitat alături de un ochi
de apă pe loc îngheţat
un cerb statuie luminat
de-un răsărit rău pictat
aparatul difuzează un program
de jazz-fusion sau
sau
sau
concert de bach la o oră nepotrivită
statuile stau în poziţia lor incomodă
albastre din cauza efectelor
razelor ultraviolete care scaldă oraşul
din povestea noastră de iubire

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Provincială

La margine în prelungire
Într-un oraş provincial
Flori de salcâm cu dăruire
Arată albul de cristal

Viaţa încă mai pulsează
Adiacent pe roţi de fier
Locomotive defilează
Stau un minut şi-n noapte pier

În ziua caldă, monotonă
Lângă statuile din bronz
În parcul verde stau de vorbă
Bunici în cărucior cu roţi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul celor două lumi

Tărâmul tainic ce desparte
O lume-a ei de-o lume-a mea,
Nu este-al viselor deşarte
Ori al dorinţei de-a avea.

E-o-ntretăiere de hotare
În care lumea ei şi-a mea
Sunt ca un cer cuprins de-o mare,
Cu mine-n el şi-n mare, ea.

E-o lume-a gândurilor noastre
Îmbrăţişate-n necuprins,
Zburând în voie printre astre
Şi depărtări de neatins.

Tărâmul tainic ne uneşte
În tot ce am putea spera
Când visul nostru se-nteţeşte
Şi-n lumea ei, şi-n lumea mea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem statuile pe care timpul le lasă în paragină pe aleile subterane ale existenţei.

aforism de Ionuţ Caragea din revista ASLRQ (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Murmur lung de streşini, risipite şoapte
Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.
Rareori prin storuri o lumină scapă
De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă
Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă...

Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.
Dar treptat, cu larmă potolită scade
Cântecul acestui tremur de cascade.
Tot mai des în preajmă umbre vii răsar,
Ploaia peste case pică tot mai rar

Şi-n grămezi de neguri apele se strâng...

Lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng.
Până când o rază de argint în zare,
Lămurind pe boltă straturi de ninsoare,
Lin desface umbra şi de crengi anină
Scânteieri albastre, boabe de lumină.
Iar acum din taina cerului deschis,
Peste firea mută cad lumini de vis
Şi-n troiene albe norii se desfac...

Dar când iese luna, streşinile tac.

*

Dormi, iubire dulce!...
Numai eu întârziu, singur pe cărare,
Farmecul acestei clipe călătoare...
Gândurile mele vin să te deştepte,
Din pridvorul tainic să cobori pe trepte.
Să cobori în toamna limpede şi rece
Şi, visând cu mine clipa care trece,
Să-mi sporeşti tristeţea ceasului târziu
Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu
Va porni zadarnic, rătăcind pe drum,
Să sărute urma paşilor de-acum.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadru

Singur
Calatoresti adesea
Prin vant si ploi
Mai des prin vremuri de furtuna

E noapte
E e frig si e tarziu
In camp deschis
Tresare luna

Stele,
De zapada se astern
In graba
Si prin ograda

Un iepure
In varf de deal
Priveste
Cam nedumerit, doar satul

In timp parca
A amortit
Dar nu,
Caci e doar umbra

Bunicul,
Apare pe prispa
Si se indreapta pe carare
Grabit si apasat de ani, sa inchida usa

Dupa un timp
Ultima lumina
Spune satului
Noapte buna

Iepurele,
Disparuse in culcusul lui
Lasand in urma lui
Simpaticele-i urme

Luna
Implineste cadrul mirific
Al noptii
Scaldata in lumina

Mai ramane
Un singur lucru
De spus!?...
A da!... somn usor si noapte buna

poezie de Florea Nicolae din Iarna (3 august 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de-o noapte

M-a surprins în noapte, luna
lunecând spre poarta ta.
Îmi făcea cu-n ochi, nebuna
şi spre tine mă-ndemna!

Îmi spunea, dintr-o privire
(şi-nclinată sunt s-o cred,)
că m-aşteaptă-a ta iubire.
Timp nu este, să mai pierd!

Şi ascunsă-n pelerină,
de priviri mai indiscrete,
spre iubirea ta divină
vin, purtând luna în plete!

Mă ascund la pieptul tău,
viu popas şi dor aprins
să mă legeni dragul meu,
vis de-o noapte, tandru vis!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile nopţii

Să nu aştepţi durerea să te frângă
Când clipele se duc în drumul lor,
Doar amintirile ar trebui să plângă
Pe-aleile-mbrăcate-n tainic dor,

Şi printre felinare-ascunse-n noapte
Păşind prin frunzele ce pietruiesc
Aleile crescute dintre şoapte
Rămase-n nopţile care sosesc,

Dar uneori uitate printre clipe
Durerile îşi plâng trecutul lor
Şi peste timpuri lumii vor să ţipe
Doar, doar vor trece-n viaţă mai uşor,

Când aşteptările vor să te frângă
Rămas prin clipele născute-n dor
Să laşi doar amintirile să plângă
Şi frunzele să te-nsoţească-n zbor.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna iese dintre codri

Luna iese dintre codri.
Noaptea toată stă s-o vadă.
Zugrăveşte umbre negre
Pe linţolii de zăpadă.

Şi mereu ea le lungeşte
Şi suind în cer le mută,
Parcă faţa-i cuvioasă
E cu ceară învăscută.

Ce gândeşte? numai norii
Lin se-mbină, se dezbină
Ca fâşii de gaz albastru,
Ca şi aburi cu lumină.

Lin pin iarbă scotoceşte
Apa-n prund şi-n pietricele.
Florile surâd în taină,
Oare ce-or surâde ele?

Şi-s cu neguri îmbrăcate
Lac, dumbravă şi pădure.
Stele palid tremurânde
Ard pin negurile sure.

Lumea-n rouă e scăldată,
Lucioli pe lacuri zboară.
Luna umbrei, umbra lunei
Se amestec, se-nfăşoară.

Lunecând pe ceruri, norii
Negri-acopăr tot seninul.
Se sting una după alta
Şi icoana şi suspinul.

Înfăşat în întuneric,
Eu nu văd, nu aud şoapte.
Ah, mă simt atât de singur!
Este noapte, noapte, noapte.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul este de-ajuns

Prin dealuri fluieră vântul
Munţii se scaldă grijulii
Cerul ce sărută pământul
La lumina Lunei argintii

O mână am întins spre tine
M-a îmbrăţişat doar vântul
Şi sărutări în păr îmi pune
Iubindu-ne etern cu gândul

Aripi de vânt trimite şoapte
Iar Luna albă ne veghează
Iubirea-i tăinuită -n noapte
Atunci când soarele visează

Rămânem suflete pereche
Un răsărit ajunge la apus
Gândul şopteşte în ureche
Ne iubim visul este de-ajuns

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc

Te pierd pentru-o secundă, cât pleoapele-mi clipesc.
Te rătăcesc în gânduri, doar să te regăsesc.
Şi-n ăst răstimp, iubito, pe iris ţi-odihneşti
A trupului splendoare şi pletele-ngereşti.
Rămas-am treaz în noapte ca trupul să-ţi dezmierd,
De teamă că în somnu-mi putea-voi să te pierd.
Ajuns-am să mă sperii de-al nopţii fiu, Morfeu.
De-n labirint de vise tu pieri, mă pierd şi eu.
În Cerber m-aş preface, pândind la căpătâi;
Când ochii-i vei deschide, să fiu eu cel dintâi,
Pe care-ţi laşi privirea să lenevească-n zori,
Să simt până-n străfunduri ai dragostei fiori.
Te pierd pentru-o clipită, doar să te regăsesc,
Ursita mea mireasă, cu chip dumnezeiesc.
Ţi-s ochii rupţi din stele, ţi-e gura rod în pârg.
Mă laşi, sau voi fi furul ce o sărut cu sârg?!
Să dăm urmare firii! Tu, cea de zei sortită,
Mă-nvaţă alfabetul iubirii şi-n sanscrită!

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colocviu sentimental

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenuşiu.

Li-s ochii ofiliţi, au buze moi
Şi desluşeşti cu greu ce-şi spun ei doi.

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Nălucile îşi fac trecutul viu.

− Îţi aminteşti extazul nostru vechi?
− Ce tot îmi torci trecutul în urechi!

− Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu
Şi-n vis îţi mai răsar eu oare? − Nu.

− Ah, zile dragi cum altele n-om şti,
Când gurile ni se uneau! − O fi...

− Ce bolţi albastre, ce speranţe mari!
− Speranţa-i azi prin norii funerari.

Şi astfel merg stârnind ovăzu-n drum
Şi noaptea îi aude doar, prin fum...

poezie celebră de Paul Verlaine din Fêtes galantes (1869), traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa plângea

Aruncam Luna la perete. De tine uitasem!
Parcul îmi învârtea buzele în hora cu bănci
Plecasem!
Statuile înfigeau în fotografia ta
din sepia-bronz
geamantanul cu lănci.
În locul Lunii golul curgea!
Te aruncam la perete
şi casa plângea!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorim cu ochii-nchişi

Şi dacă-i numai noapte şi umbre ne doboară,
Eu înfloresc în mine şi-n tine-a doua oară.
Cu ochii-nchişi te caut şi te găsesc oriunde,
Acolo unde luna, de lumea mea, te-ascunde.

Ştiu gustul gurii tale dintr-un sărut cuminte,
De ochii tăi, în ochii-mi eu îmi aduc aminte.
Şi chiar de irişi galbeni au adormit în vină,
Te am întreg, iubite, pictat pe-a mea retină.

Sub piele am lăstunii din primăveri albastre,
Pe coapse cântă vara din zâmbetele noastre.
Şi toamnele se-alintă pe sâni, cu ploi flămânde,
Pe braţe ninge iarna, cu alb, să ne inunde.

Te văd cu ochii minţii şi te citesc ca orbii,
Poemul meu de taină, cum te vânează corbii,
Când află că lumina şi soarele-s străine!
Dar înflorim, iubite, doi orbi, printre ruine.

Şi dac-ar fi ca mâine, să ne deschidem ochii,
Eu te-aş închide-n mine, de mine, să te-apropii!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul vals

veneam în fiecare seară în vechiul parc
ştii, acolo...
la margine de gând
în acel tragic veac
pe o bancă zgâriată, ruptă
un bătrânel şi o vioară
cânta duios o melodie
aceeaşi veche melodie
un vals purtat de timpuri printre anotimpuri
vibrau în mine tăcerile aldine
vibrau şi frunzele pe ramuri
divine tonuri se revărsau
pe aleile din vechiul parc
au trecut ani, mulţi, puţini, e greu acum de spus
azi e pustiu
doar vântul ţipă pe alei
bătrânul a fost dus pe ultimul lui drum
o altă melodie răsuna în urma lui
nu, nu era a lui
o lacrimă s-a scurs
pe aleile din vechiul parc
la margine de drum, la capăt de veac

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colocviu sentimental

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenuşiu.

Li-s ochii ofiliţi, au buze moi
Şi desluşeşti cu greu ce-şi spun ei doi.

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Nălucile îşi fac trecutul viu.

− Îţi aminteşti extazul nostru vechi?
− Ce tot îmi torci trecutul în urechi!

− Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu
Şi-n vis îţi mai răsar eu oare? − Nu.

− Ah, zile dragi cum altele n-om şti,
Cînd gurile ni se uneau! − O fi...

− Ce bolţi albastre, ce speranţe mari!
− Speranţa-i azi prin norii funerari.

Şi astfel merg stîrnind ovăzu-n drum
Şi noaptea îi aude doar, prin fum...

poezie celebră de Paul Verlaine, traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai este viaţă, fără tine...

Se scutură copacii de zăpadă
Şi eu mă scutur de un dor pribeag,
Să las pădurea, cum mai râd, să vadă,
Când neiubirea pleacă în zigzag.

Te-am tot purtat pe aripi de mătase,
Ţi-am arătat de sus ce verde strig,
Tu ai plătit iubirea să mă lase
Orfană sub zăpezi, să mor de frig.

Şi totuşi pe sub piele muguri cântă,
Viorile deszăpezite, în extaz,
Îmi ţin pe corzi o inimă înfrântă
De neiubirea ta şi de necaz.

Baladele îmi gustă din durere
Şi-n simfonii albastre mă alint,
Iau primăvara-n braţe şi-n tăcere,
Încerc să înfloresc şi iar mă mint,

Că mai am timp să mă descopăr vie,
Într-un poem ce-i încă violet-
Cantată sau albastră simfonie.
Să nu mă uiţi, de-o viaţă le repet.

Şi dacă nu simţi sevele din mine,
Cum răscolesc zăpezile, subtil,
Nu te mai chem, singur rămâi cu tine
Căci e târziu şi-aproape inutil.

Am învăţat să nu te am aproape,
În niciun anotimp şi ştiu să zbor;
Chiar dac-o lacrimă mai am sub pleoape,
De tine nu-mi mai este drag şi dor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ochii

Eu am rămas printre destine pendulând
Iar versul mi s-a stins în negura de şoapte,
Doar ochii mei încă veghează suspinând,
S-apară chipul tău frumos în miez de noapte.

Încerc să te întrezăresc doar printre amintiri
Şi prin cenuşa visurilor noastre spulberate,
Prin disperarea şi furtuna unor mari iubiri,
Neverosimile iluzii şi-amăgiri deşarte.

Voi rătăci mereu printre destine pătimind
Şi graiul meu va amuţi curând în lumea fără şoapte,
Doar ochii mei vor sta de veghe strălucind,
Ca ochii de argint ai prădătorilor din noapte.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Midnight

E noapte, negrul misterios
Se-aşterne, iar lumina lunii
Cade peste crengi furios
Şi vântul suflă-anevoios

Doar paşii ei sunt urma vieţii
În noaptea asta mult prea derutantă
De la misterele multiple ale ceţii,
Şi de la bufniţele ce tot zboară.

E miezul nopţii, da e ora asta
Când noaptea e mai noapte ca orice
Doar luna plină, parcă ne-nconjoară
Ca mama cea mai iubitoare.

poezie de Vasile Gribincea
Adăugat de Vasile Gribincea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia

Aş aduna în palme petalele de floare,
Din crini şi lăcrămioare o rochie să-ţi fac
I-aş pune şi paiete din razele de soare,
La poale aş tivi-o cu flori de liliac

Şi-n loc de cingătoare pe talie s-o ţină,
Ţi-aş împleti albastre flori de nu mă uita,
Ţi-aş aşeza pe frunte cunună de lumină
Şi nu din astrul zilei, ci din privirea ta.

O rochie ţi-aş face din florile pădurii
Şi ţi-ar veni turnată, mai bine decât crezi
În degrade-mbinate, culorile naturii
Ţi-ar scoate-n evidenţă frumoşii tăi ochi verzi.

Şi astfel înflorită să fii o veşnicie
Rivala primăverii, regină peste flori
Şi pe covorul roşu când vei păşi mlădie
Umili, să ţi se-încline cohorte-ntregi de sori,

Să-ţi cadă la picioare neplânse ploi de stele
Şi vântul să te poarte în zbor până la nori,
Când nopţile-ţi vor ţese senine, lungi perdele
Să le desfacă luna, iar tu să te strecori.

O rochie-ţi voi coase, cu ea să ţi se-mbrace
Şi sufletul, şi trupul în blânde, vii culori
Din galaxii pierdute atunci mă voi întoarce
În fruntea unei armii de îngeri păzitori
Din zori şi până-n noapte, din noapte până-n zori,
Să-ţi fim gardă regală, regină peste flori!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!