Acuma când toate...

Acuma când toate spre viaţă s-avântă
De ce a ta frunte umbrită-i de nor?
N-auzi ciocârlia voioasă cum cântă
Rotindu-şi spre soare grăbitul ei zbor?

Te uită cum cerul privirea încântă,
Şi-ascultă ce-ngână sfătosul izvor
Acuma spre viaţă când toate s-avântă.
De ce-ţi este fruntea umbrită de nor
când râde câmpia de iarna înfrântă
Şi codrul tresare în şoapte de dor?
De ce nu te bucuri de-un vis trecător,
Şi zilele-apuse de ce te frământă
Acuma când toate spre viaţă s-avântă?

poezie clasică de Jean-Boniface Hetrat
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul privighetoarei între roze

A nopţii sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, şi cântă,
Grădina ce-mi stă sub fereastră
În raze de-argint se-nveşmântă.

O vrajă şi albă ş-albastră
Din ceruri, spre lume s-avântă.
A nopţii sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, şi cântă.

Chiar roza ce moare în glastră,
De legile firii înfrântă,
Tresare, în pacea sihastră,
La glasul, cu care-o-nmormântă
A nopţii sublimă măiastră.

rondel clasic de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatele toate

La ceasul pierdut din noapte,
îmi bat la poartă cruntele păcate
lacrimile sunt acuma de prisos
sufletul mi-e deja de molii ros.
Acolo-n colţ un înger plânge,
lanţul pân-la sânge ajunge
aripile-s toate rupte
privirile-s demult timp mute.
Cui să mai cer acum iertare,
când soarele nu mai răsare,
când stelele pe cer s-au ofilit,
când pe Cel bun L-am osândit?
O, tu, viaţă trecătoare
eliberează-mă din a răului strâmtoare,
mai dă-mi o oră, două, trei..
să-mi spăl sufletul cu flori de tei,
să spăl aleile cu lacrimi,
să spăl sufletul de patimi
să cerşesc dulcea iertare
de la oamenii până la soare.

La ceas târziu în noapte,
îmi spăl sufletul de păcate
îngerul îl las să zboare
de la mine pân-la soare
şi-ntind mâna spre iertare
spre iubire, spre uitare
El, păcatu-mi va ierta
însă NU şi conştiinţa!

poezie de Adriana Monica Burtea (27 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie de primăvară

s-a deschis pentru o clipă
pământul,
ca o rază de transcendenţă
spre un orizont purtat de vânt,
spre orizontul tot mai îndepărtat
la care nu ajungi niciodată
în viaţă,
nu în viaţa asta,
spre Fata Morgana,
spre fata în alb,
spre fata din vis,

s-a deschis lumina interioară a pământului
pentru o secundă spre
toate florile albe
spre toate zările albe,
spre toate păsările albe,
şi nopţile de mai,

speranţa,
ca o primăvară,
ca o mireasă
îmbrăcată conspirativ
în flori de cais.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Pe aripi străvezii de zbor
Spre-nalt tu te ridici uşor
Mai sus, mai sus s-atingi un nor
Iar de banal să nu simţi dor.

Arunci privirea-ncet în jos
Şi vezi tot ce-ai lăsat în urmă,
Iar peste-o mare de-amintiri
Se-aşterne acum un strat de brumă.

În zborul tău înalt spre cer
Pe ochi îti cade-un văl de ceaţă,
Iar amintirile îţi pier
Lăsându-ţi trupul fără viaţă.

Dar uite ai zburat prea sus,
Mai sus de-atât nu se mai poate
Oare acuma n-ai ajuns
Mult prea aproape chiar de moarte?

E mult prea greu să rămâi sus,
Când viaţa-ntreagă ţi-e departe
Te afli între poli opuşi
Păşeşti spre viaţă sau spre moarte?

poezie de Teodora Todea (aprilie 2009)
Adăugat de Teodora Todea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem întotdeauna în căutarea eternului în altă parte decât aici; totdeauna ne îndreptăm ochii minţii spre alte lucruri decât spre situaţia prezentă, spre aparenţa prezentă; sau, mai ales, suntem în aşteptarea morţii ca şi cum n-am muri şi reînvia în fiecare clipă. În fiecare clipă ni se oferă o viaţă nouă. Astăzi, acuma, îndată e singurul lucru ce ne stă la îndemână.

citat clasic din Andre Maurois
Adăugat de ADRIAN MANDICI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Mi-ar trebui să fiu singurătetea.
Eşti ceva ce se întâmplă
făra să ştiu cum...
Când am venit te căutam în poezie
între cuvintele goale
şi scriam tăcerea.
Am proiectat dintr-o privire
toate anotimpurile dintre noi.

Va fi întotdeauna o fereastră
cu vedere spre mare
şi o casă cu toate vocile lucrurilor
arătând spre un apus de soare.
Eşti ceva ce se întâmplă
atunci când se întâmplă
ceva cu mine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se gândea cum fusese ea de prigonită şi de batjocorită şi acuma toţi spuneau că e cea mai frumoasă dintre toate păsările. Chiar şi liliacul se apleca spre ea cu crengile în apă şi soarele strălucea călduţ şi domol. Şi lebăda şi-a întins aripile, şi-a înălţat gâtul şi a spus din toată inima: "Pe vremea când eram o răţuşcă urâtă nici în vis nu m-aş fi gândit la atâta fericire!".

finalul de la Răţuşca cea urâtă de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un creştin adevărat e ca ciocârlia: cântă înălţându-se spre cer. Cântă în plin "zbor" spre cer, spre lumină.

citat clasic din Iosif Trifa
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Te voi iubi în fiecare clipă,
Te voi iubi pe soare şi pe nor,
Te voi iubi pe-a vântului aripă,
Te voi iubi-n amurg lângă izvor.

Te voi iubi pe iarba din grădină,
Te voi iubi-n padurea de argint,
Te voi iubi pe-o rază de lumină,
Te voi iubi când stele nu ne mint.

Te voi iubi pe hol sau pe chiuvetă,
Te voi iubi de vrei... pe aragaz,
Te voi iubi frenetic pe mochetă,
Te voi iubi spre seară pe-un pervaz.

Te voi iubi pe cumpăna fântânii,
Te voi iubi în lift sau pe butoi,
Te voi iubi cum se iubesc păgânii,
Te voi iubi de vineri, până joi.

Te voi iubi urcând spre miazănoapte,
Te voi iubi şi când am să cobor,
Te voi iubi cu mângâieri şi şoapte,
Te voi iubi... când mă înveţi să zbor.

Te voi iubi... pe plaja aurie,
Te voi iubi în marea de azur,
Te voi iubi când nimeni nu mă ştie,
Te voi iubi... şi-apoi am să te fur.

Te voi iubi când încă se mai poate,
Te voi iubi când încă mai sunt viu,
Te voi iubi şi voi uita de toate,
Te voi iubi cât nu e prea târziu.

Te voi iubi-ntr-o noapte de beţie,
Te voi iubi... mărturisindu-ţi trist,
Te voi iubi... pe-o coală de hârtie,
Te voi iubi... când nici nu mai exist.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de primăvară

Vreau s-aud cum creşte iarba,
cum copacii dau în floare,
Cum începe iarăşi treaba
când pe cer soare răsare.
Să văd cum dezgheaţă lacul,
cum iarna moare de ciudă.
Cum în luncă, pitpalacul
cântă, lumea să-l audă.
Să văd albul cum se pierde,
cum susură izvoarele.
Câmpia se-îmbracă-n verde,
din sud se-întorc cocoarele.
Astfel, totul prinde viaţă.
Pământul se încălzeşte.
Şi-într-o bună dimineaţă
Natura se primeneşte.

poezie de Dumitru Delcă (2 martie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de viaţă

Stăteam aşa, smeriţi,
dezbrăcăţi de cuvinte,
privind în gol, înmărmuriţi,
dincolo de cele sfinte.

Ce frumos şi ce aproape
te-ai petrecut în mine!
eu dans, tu melodie
tu dor, eu poezie.

Ce frumos şi ce departe
m-am petrecut în ţine!
văzuţi de toţi, în toate
şi nevăzuţi de nimeni.

M-agăţ de ţine, ca de moarte!
Mă-mpingi spre soare, tenebros.
Mă vezi cum ard şi arzi în mine!
nebun şi rece, lunecos...

Să-ţi fiu călău ai vrut şi te-am ales
în pântec să te zămislesc, spre răstignire
în braţe să te strâng mai des
când sânu-mi te adapă cu iubire.

Te-nvălui iar, într-o poveste
Şi-apoi ne pierdem în nefire
Căci noaptea noastră iarăşi este
Purtată lin, spre nemurire.

poezie de Mihaela Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie

freamăt de frunze reci,
îmi vâjâie vântul prin cărările sufletului
ventriculul drept se zbate în piept, ca magma unui vulcan ce se trezeşte la viaţă

ascult sunetul. ploii ce aduce a toamnă
mă pierd printre castanii acum dezgoliţi
departe, departe un tunet tresare şi aduce lumină pe cerul miop.

prieten şi sfetnic îmi eşti tu acuma,
tu singur pe lume, eu singura iar
avem un destin şi purtam şi un nume
tu timp care trece, eu om fără leac

degeaba mai strig spre pădure, ecoul meu doarme
şi toamnei i-e somn, acum mă retrag spre
spre ţărmuri departe
s-aud doar frunzişul călcat de picior.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză în vânt

Ce verde-ai fost, frunză în vânt...
Rugina te-a cuprins a toamnă.
Azi dai cu fruntea de pământ,
Viaţa, nimic nu-ţi mai înseamnă.

Pluteşti spre ultimul popas
Al celei izbăviri depline,
Spunând la toate "bun rămas"
În drum spre viaţa care vine.

Nici nu mai fluieri ca odat'
Când mi te alintai la soare,
În tril de păsări, minunat
Şi-a ploii sfântă sărutare.

O brumă crudă te-a răpus
Când te-mbătai de fericire
Privindu-ne pe toţi de sus,
Căci ramu-ţi dăruia iubire.

Şezând acuma în genunchi
Între surate deja moarte,
Nu mai cunoşti bătrânul trunchi.
Din seva lui ţi-a făcut parte.

Ce verde-ai fost la vremea ta...
Dar când visai a fi mireasă,
Blestemul toamnei secera
Mlădiu-ţi trup din umbra deasă.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (11 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Intr-o inimă bogată
Un bagaj de viaţă strâns
Cu o lacrimă sărată
Am sters greul ce l-a dus

Este timpul libertăţii
Am luat tot ce-a rămas
Plec spre pajiştea dreptăţii
Nu am timp să fac popoas

Am încredere -n iubire
Când călătoresc spre ea
Simt cum zbor prin nemurire
Drumul vieţii călăuză -i inima

Este singurul final
Când perechea mi-am găsit
O lumină se zăreşte în fundal
Eşti aşa cum te-am gândit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare, aer, apă-sănătate

Mi-e dor de tine viaţă,
Mi-e dor de suflul tău,
De câmpul cu verdeaţă,
De tot ce-i bun şi nu e rău.

Mi-e dor de tine soare.
De razele tale mi-e dor.
Aş vrea să văd marea cea mare
Vara, în luna lui cuptor.

Mi-e dor, în zori de dimineaţă
De aerul proaspăt, curat.
De vântul care-mi răsfaţă
Obrajii, când merg la secerat.

Mi-e dor de apa care curge
În râuri, dar şi de pe frunte.
Mi-e dor de-un vânt care s-alunge
Gândurile negre, multe.

Mi-e dor de tine sănătate.
Mi-e dor de voinicia mea.
Aş vrea să trec uşor prin toate,
Chiar şi când viaţa este grea.

Soare, aer, apă, sănătate,
Odihnă, muncă şi prosperitate.
Dacă toate-acestea, le vom dobândi,
O viaţă liniştită, sigur vom trăi.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pas spre veşnicie

Cu tine-n viaţ-am mai făcut un pas
În drumul lung şi greu spre veşnicie.
Iute-am trecut spre cât ne-a rămas ;
De-am mai fi fost, ce bine-avea să fie!

Am fi urcat pe drumul spre lumini
Ca doi iubiţi ce s-au dorit o viaţă ;
În suflet ţi-am intrat prin ochi senini
Şi-n el era atâta dimineaţă!

Şi mai era-ntre toate un izvor ;
Cu drag, adesea îl numeai Iubire,
Iar cupei ce-o umpleai îi spuneai dor,
Dar mie îmi dădeai cu osebire.

Sorbit-am cristalina cu nesaţ,
Cu sete ce trecând, mai tare vine
Şi prins de-mpătimire, ca un laţ,
De-atunci, în vene am doar dor de tine.

Cu tine am făcut grăbitul pas
Purtându-ne de braţ prin rău şi bine.
Cu glasu-ţi tremurat, un "bun rămas"
Şoptitu-mi-ai cu chip să mă aline.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (15 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cerul

când cerul pare că se leagă de pământ
cum Prometeu legat de stâncă spre eternă răzbunare
e semn că o potecă leagă lăcrima de vis
şi-împărăţia se arată celui care vede

cuvintele-s corăbii părăsite
care străbat tăceri spre tihna unui port
de multe ori, primesc la bord bucăţi de viaţă
ce se vor smulse de un vultur hămesit

arca se-ascunde printre vârfuri ostenite
corăbiile prin prăpăstii de uitare
Titanicu-şi ascunde neputinţa
cuvintele, multe uitate, încă speră

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diagnostic, II : Tumori / Tu mori...

Vezi, Doamne, nu-Ţi port nicio ură
Şi nu mă las învins acum de boală;
Privesc spre ceruri şi mă-ndură
Norii negri, copleşiţi de îndoială?!

Vezi, Doamne, toate nu mai au niciun preţ,
Visele ard albul orb din medicamente;
Privesc spre ceruri, cu teamă-mi învăţ
Incertitudini noi, stări groaznice, ardente?!

Vezi, Doamne, mi s-a-ncuibărit în sufletul rece
Trăiri de care astăzi îmi sunt de dor;
Privesc spre ceruri, şi ploaia mă-nţelege,
Numai Tu uiţi de mine; de ce mă laşi să mor?!

Vezi, Doamne, sunt spre sfinţenia Ta
Şi rug şi flacără şi cruce şi abis;
Învăţ din toate câte poate lacrima sfărâma,
Învăţ din toate în câte nu-s cuprins?!

Vezi, Doamne, toate se pierd în timp
Captive devin amintirile, topiri în gol;
Martire gânduri fără de aure şi nimb...
Of, de Viaţă, de Viaţă, mi-e tot mai dor!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ţară am

O ţară am, un neam am şi o limbă,
Şi-un dor de Alba ca de-un semn ceresc,
Chiar dacă potentaţii mă mai plimbă
Pe-un pod de vămi: român-moldovenesc.

La Chişinău când cântă ciocârlia,
La Bucureşti ecou-i ne alină-n zbor.
La Chişinău mi-i dor de România,
La Bucureşti de Basarabia mi-i dor.

Acelaşi neam, acelaşi plai şi-acelaşi grai
La Bucureşti, la Herţa, Cernăuţi,
Chiar de-i străin în ţara sa Mihai,
Ostracizat de-un neam de găgăuţi.

La Cernăuţi când cântă ciocârlia,
La Bucureşti ecou-i ne alină-n zbor.
La Cernăuţi mi-i dor de România,
La Bucureşti de Bucovina-mi este dor.

Acelaşi dor, acelaşi verde,- acelaşi nai e
La Ismail, Cetate şi Hotin.
Chiar dac-o Iudă-n carne vie taie
La rădăcina propriului destin.

La Ismail când cântă ciocârlia,
La Bucureşti ecou-i ne alină-n zbor.
La Ismail mi-i dor de România,
La Bucureşti de Ismail îmi este dor.

poezie de Nicolae Mătcaş
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre pe dale de burg

Îmi întortocheasem paşii peste dalele din burg
Încercând să intru-n ritmul inimilor deşirate
Când la dreapta, spre răscrucea cu iubiri abandonate,
Când la stânga, spre nimicul unde paşii toţi se scurg.

Prin tic-tacul lor frenetic, paşii mei, mânaţi de dor,
Îşi descătuşau dorinţe în zdrobirea de sub tocuri
Vechi de când creşteau ca iarba ce se transforma în blocuri
Dintre care se ridică praful zilelor ce mor.

Se-adânceau pe dale umbre din apusul răstignit
Pe o mare de sentinţe în alegeri disperate
Să se-nghesuie-n pustiul de adâncuri neumblate
Nici cu pasul, nici cu inimi care bat încetinit.

Şi, din toate câte urcă spre amestecul din cer,
Doar o singură dorinţă pare că se răzgândeşte,
Ca un vis ce, dintre toate, se răzbună şi-l trezeşte
Pe acela ce-l croise într-un bloc de cartier.

Se opreşte şi se miră: "Cum, spre ceruri, toate curg?
E atâta viaţă-n lume, când eşti suflet pe Pământ!
Cum să te ridici la ceruri, să fii sclav purtat de vânt?"
Şi-a plutit, uşor, dorinţa, către dalele din burg.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!