Am vorbit cu Henry despre gelozie, despre cât de recunoscător este el că nu folosesc gelozia ca să-l tiranizez. Fac atât de mult ca să-i menţin siguranţa, căci în siguranţă lucrează, se dezvoltă, îşi găseşte echilibrul şi se găseşte pe el însuşi. S-a găsit pe sine pentru că eu n-am făcut din el un sclav. I-am respectat entitatea - simte că nu i-am încălcat niciodată libertatea. Şi de aici s-a născut forţa lui. Şi cu această forţă mă iubeşte, total, fără război sau ură sau rezerve; lui am putut să-i fac cel mai mare dar: acela de a nu-l ţine prizonier, de a păstra sufletele noastre independente şi totuşi unite. Cel mai mare dar al dragostei înţelepte. Şi tot asta îmi oferă şi el.

Anais Nin în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Trebuie să-i spunem, Jo, trebuie, trebuie să-i spunem cât mai curând. Cu cât aşteptăm mai mult, cu atât va fi mai greu.
Joey: Ştiu. Am încercat, am încercat de nenumărate ori.
Pacey: De fiecare dată când îl văd mă simt de parcă...
Joey: Nu e nevoie să te deranjezi să continui. Nu are rost. Nu e tocmai cel mai uşor lucru pe care a trebuit să-l fac vreodată. Să-i spun lui Dawson că, în timp ce nu era atent, eu am manifestat această atracţie gravitaţională ciudată pentru prietenul lui cel mai bun şi nu pot să nu mă gândesc la el sau să nu îmi doresc să fiu lângă el sau să nu-l sărut tot timpul. (Se sărută)
Pacey: O s-o fac eu.
Joey: Ce?
Pacey: O să-i spun eu.
Joey: Nu, nu te pot lăsa să faci asta. E responsabilitatea mea.
Pacey: Jo, nu este responsabilitatea ta. Eu sunt cel care a început asta. Eu sunt cel care te-a adus în situaţia asta şi sincer singurul mod prin care îmi pot salva prietenia cu Dawson este să fiu sincer cu el. Deci eu trebuie să fac asta. Am nevoie de o zi. O singură zi.
Joey: O zi.
Pacey: Da, o zi.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu şi îi urmăm poruncile dacă ne abţinem noi înşine de la plăceri. Pentru că acela care se abandonează singur dorinţelor ilegale, cu siguranţă nu îl iubeşte pe Dumnezeu, deoarece îl contrazice pe Dumnezeu în propriile lui intenţii... Aşadar, acela care nu este cucerit de acceptarea plăcerilor demonice îl iubeşte pe Dumnezeu cu adevărat. Cu cât mai puţin cineva îşi găseşte plăcere în lucruri mărunte cu atât mai mult el se depărtează de dragostea cerurilor.

citat din Sfântul Grigore cel Mare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Ba da, draga mea. Ar trebui, ar fi minunat... Să-i vorbeşti, să-i spui totul, nu numai despre problemele tale, dar şi ceea ce ţi-am povestit eu depre el, să-i mărturiseşti totul, inclusiv dragostea ta pentru el. Ar fi bine ca el să afle toate acestea de la tine, nu din alte surse şi nu ştiu de ce, însă sunt sigur că nu doar va încerca să te ajute, dar va şi reuşi acest lucru. Nu ştiu de ce am această convingere, totuşi, o am, asta-i sigur!
Lia: Ah, tati... Nu pot să-ţi promit nimic în sensul ăsta, dar poate că vreodată am să încerc să vorbesc cu el despre toate acestea. Nu ştiu însă dacă voi şi reuşi, el mă intimidează. Are ceva care... E adevărat că mă atrage, totuşi, mi-e greu să-i vorbesc, despre orice, mai ales despre aşa ceva. Mi-e foarte greu şi numai să-l privesc, dar să-i mai şi spun asemenea lucruri...
To Kuny: Păi, dacă te deranjează atât de mult privirea lui şi te intimidează, nu te uita în ochii lui când îi vorbeşti.
Lia: Dar unde altundeva să mă uit, dacă am fi doar noi doi, eu şi el?! Nu-l pot evita tot timpul... Nu ştiu dacă vreodată voi putea, nu ştiu dacă voi reuşi să-i vorbesc...
To Kuny: Ar trebui, draga mea. Cel puţin, să încerci. Spre binele tău, scumpo, chiar ar trebui. Şi nu vreodată, ci cât mai curând. Problema asta nu suferă amânare. Crede-mă, aşa ar fi corect. El este blând, bun, calm şi înţelegător, mai ales cu tine. Are multă răbdare. Te va înţelege şi sigur te va ajuta, pentru că te iubeşte, nespus de mult. Zău, scumpo...
Lia: Poate că ai dreptate, tati. Poate voi încerca vreodată, într-o zi; nu ştiu sigur, poate, deci nu pot să-ţi promit nimic. Dar dacă, aşa cum spui tu, mă iubeşte, de ce nu ia el însuşi iniţiativa, de ce nu încearcă el primul să-mi vorbească deschis, la modul cel mai serios posibil; cred că, în mod normal, el ar trebui să fie cel care să pornească o astfel de discuţie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi îngeri

Ceva în astă seară m-a oprit
Din ceea ce îmi plăce să fac atunci cân am propriul meu timp,
Acela de-a scrie...
Şi am schimbat vreo câteva şoapte
Care m-au pus pe gânduri în realitate.
Căci nu ştiam că mai există îngeri pe pământ.
I-am zis că încă nu ne cunoscusem,
Nu ne-am văzut...
A zis că este mult mai palpitant
Când urci pe ring, fără să -ţi cunoşti adversarul.
Atunci ai puterea de a-l învinge
Pe cel ce te va- nvinge.
Eu nu aveam nimic pregătit,
Până acum câteva secunde sau minute, i-am zis.
Când, totul se transformă în frică
Sau în iubire de cel necunoscut,
Strain, dar atât de cunoscut ţie.
Dar totul s-a schimbat într-o secundă,
Simt că prind aripi şi mă transform,
Chiar eu în ceea ce nu am crezut, ca poate exista. În om!
Căci omul însuşi, este înger pe pământ, stăpân pe cuvânt,
Iar tu eşti tot ceea ce vreau
Si eu sunt tot ceea ce vrei...
Te simt...
Eu bărbat şi tu femeie - doi îngeri printre îngerii acei
Ce-mi bat în geam cu flori de azalee.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai copii, dar ai cu cine ţi-ai fi dorit cel mai mult să-i ai sau i-ai avut cu cine s-a putut sau chiar s-a nimerit? Câte lucruri s-ar lămuri din răspunsul sincer la această întrebare.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Încă nu m-ai lămurit. Deci, ce-ai făcut după ce ai plecat de la mine? Unde ai fost şi ce s-a întâmplat atât de grav, încât te-a tulburat atât de rău?
Nick: Păi, mai întâi am trecut pe acasă, să văd dacă Maria era acolo, dar ea nu ajunsese încă, aşa că m-am îndreptat spre nava lor, "Pacifis", presupunând că o voi găsi acolo, cu păianjenul acela mititel, Ema.
To Kuny: Şi nu era acolo?
Nick: Ba da, era... Încă era acolo. Dar nu cu păianjenul, nu cu Ema. Ci cu el, în braţele lui... Aşa i-am găsit când am intrat în navă, îmbrăţişaţi.
To Kuny: Îmbrăţişaţi?! Pe cine, dragul meu?
Nick: Păi... Pe ea şi... pe el!
To Kuny: Ea?! Probabil te referi la încântătoarea ta soţioară. Şi el?! Probabil Lucian, tânărul lor comandant.
Nick: Exact, ei... Ei doi... Nu mi-aş fi închipuit niciodată aşa ceva!
To Kuny: Deci, asta e problema ta... Şi tu ce-ai făcut?
Nick: Nimic, ce era să fac?! La început nu-mi venea să cred că ar fi adevărat, speram să mă înşel. Câteva clipe n-am putut schiţa nici un gest, de parcă amuţisem. Rămăsesem blocat. Când m-au văzut, au tresărit amândoi şi s-au îndepărtat brusc unul de altul. El a încercat să-mi explice ceva, de parcă ar fi avut ce, cum că n-ar fi ceea ce părea, dar nu l-am ascultat. N-aş fi putut suporta să-i aud motivaţiile. Eram prea supărat, nervos. Am ieşit cât am putut de repede şi... Cam asta ar fi tot. Am ajuns aici, la tine, deşi nu-mi dau seama cum sau de ce. Eu nu intenţionam să vin din nou aici.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Să lăsăm chestiile astea. Tu ce-ai mai făcut?
Ly: Nimic, ca de obicei.
Lia: Ca de obicei, adică ţi-ai petrecut timpul cu Mihăiţă. Am sau nu dreptate?
Ly: Cam ai... Totuşi, am aflat de la el o mulţime de lucruri interesante despre Terra. Şi o studiez în continuare; e o planetă minunată, fascinantă! De abia aştept să ajung şi eu acolo, deşi mai e mult până atunci.
Lia: Destul de mult. Şi dacă vrei să afli cât mai multe lucruri interesante despre Terra, ar trebui să-ţi petreci o bună parte din timp şi cu Nis, să stai pe lângă el; oricum e el mereu singur şi nu-şi găseşte o ocupaţie.
Ly: Nis?! Tipul cel înalt?!
Lia: Da, el...
Ly: Şi de ce să petrec o parte din timp cu el?
Lia: Pentru că e geograf, de aia. El chiar ştie foarte multe despre Terra, mai mult decât oricare dintre noi, de fapt, mai mult decât noi toţi la un loc.
Ly: Serios, chiar ştie?! Privindu-l, nu pare...
Lia: Ce tot spui?! O părea el aiurit, dar e specialist în domeniul lui, altfel nu s-ar putea...
Ly: Ah, înţeleg... Poate că o să-l întreb şi pe el câte ceva, dar altădată. Deocamdată, prefer compania lui Mihai.
Lia: Desigur că-l preferi pe Mihăiţă... Şi el ce mai face?
Ly: El, cu supercomputerul lui... E mereu ocupat.
Lia: Evident, la cât e supercomputerul vostru de mare şi la câte informaţii conţine, nu-i de mirare... Dar ce informaţie foarte importantă a aflat Mihai şi vrea să i-o transmită lui Luci? Din întâmplare, nu ştii despre ce-ar vorba?
Ly: Habar n-am. Mie nu mi-a spus nimic. De fapt, nici nu l-am întrebat. Poate o să-l întreb, cât de curând.
Lia: Cum vrei...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

13, o cifră deloc plăcută de părinţii acestor tineri, nu datorită superstiţiilor legate de acest număr, ci din cu totul alte motive. Cum ar putea să se împace cu gândul unei despărţiri îndelungate, de cel puţin 13 ani şi cum să accepte atât de uşor acest gând? Nu li se părea deloc posibil. Evident, tot cu acest gen de probleme se confruntau momentan şi părinţii tânărului informatician. Dar el habar n-avea! Ochii lui albaştri scăpărau de bucurie. Îşi invită colegul în camera lui, să-i arate cei doi roboţi şi computerul despre care vorbise. Matematicianul ar fi refuzat, dar nu vru să-i strice tânărului buna dispoziţie. Urcă deci cu acesta până în camera lui, deşi nu-şi putea da părerea în legătură cu roboţii, nici cu computerul, nu pentru că nu s-ar fi priceput chiar deloc, ci mai mult pentru că nu-l prea interesa acest aspect, îi era indiferent ce roboţi sau ce computere vor fi la bordul navei în cursul misiunii. Totuşi, văzând roboţii, îi plăcură, cel puţin în privinţa aspectului; i se părură nostimi. Cât despre eficienţă, rămânea să afle în curând, deşi pe el personal nu-l prea interesa acest amănunt; nu el va lucra mai mult cu roboţii sau computerele, ci chiar Mihai, fiind informaticianul. Cât despre computer, i se păru absolut la fel ca oricare altul, nu putea sesiza nici un fel de diferenţă, deşi probabil că acestea, normal, existau.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ia loc, te rog! Doar nu eşti pedepsit.
Mihai: Mda... E drăguţ aici, la tine!
Lucian: Mihai, rezervele noastre sunt toate la fel, cel puţin din punct de vedere al dimensiunilor, nu există nici o diferenţă între ele.
Mihai: Ştiam asta. Dar nu la dimensiuni mă refeream. Îmi place cum ai aranjat-o. E foarte plăcut. Ai creat o atmosferă... intimă! Plăcută!
Lucian: Păi... Ce să-ţi spun?! Am încercat să-mi fac şederea aici cât mai plăcută, confortabilă. Dar hai să abandonăm subiectul ăsta! Nu cred că mi-ai cerut să venim într-un loc mai retras, doar ca să discutăm despre confortul sau aspectul rezervei mele.
Mihai: Asta aşa este.
Lucian: Atunci, care-i problema? Ai vorbit cumva cu ea? Ţi-a spus?!
Mihai: Să vorbesc?! Despre ce?! Şi cu cine?
Lucian: Cum adică despre ce şi cu cine?! Cu Ly, bineînţeles! Despre originea ei terestră. Ţi-a spus cumva adevărul?
Mihai: Ah, nu... Despre asta credeai că ar fi vorba?! Nu, îmi pare rău, n-am reuşit să discut cu ea despre acest subiect. Iar ea nu mi-a spus încă nimic din proprie iniţiativă, deci, n-am adus deloc vorba despre aşa ceva. Nici n-am încercat măcar.
Lucian: Nu?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un "Dumnezeu" la discreţia gândului, e doar un sclav pe viaţă. Mintea îl va vinde şi cumpăra pentru cine oferă mai mult pe deşertăciunea ei numită "înţelegere". Doar recunoaşteţi-l pe "A-Fi", el este iubirea care vă va elibera din ghearele lui "A-şti". Hristos, sau "A-Fi" este infinit şi îşi dansează iubirea în toate formele acestei lumi, "A-şti" are întotdeauna şi fără excepţie drept maluri frica. "Mi-e frică să nu-l pierd pe "Dumnezeu" dacă nu fac voia gândului care pretinde că îl are la degetul mic." Dar un "Dumnezeu" care poate fi găsit sau pierdut e doar deşertăciunea gândului. Adevăratul Dumnezeu este Imuabil - nu poate fi pierdut, după cum nu poate fi găsit, căci atunci ar fi supus schimbării- EL poate doar fi recunoscut de propria noastră inimă! Iată de ce inimii mă adresez şi nu gândului, căci pentru gând tot ceea ce spun sună a nebunie dar pentru inimă, este deja veşnica voastră libertate.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiam nimic despre ea; convorbirea noastră a luat totuşi o întorsătură din cele mai macabre: i-am vorbit despre mare, despre comentariul acela la textul Ecleziastului. Şi nu mică mi-a fost mirarea când, după ce mi-am încheiat tirada despre isteria valurilor, am auzit-o zicând: "Nu e bine să-ţi plângi de milă."

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Circul singurătăţii (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul Nou

Un an s-a dus din viaţa mea
S-a dus usor, încet s-a stins,
Contur alt an să prindă vrea
Şi trece totul ca un vis...

Mă-ntreb de anul ce-a trecut
L-am dedicat lui Dumnezeu?
Fapte de laudă am avut
Sau am făcut mai mult ce-i rău?

Mă-ntreb de Domnu-I mulţumit
De jertfa, care I-am adus?
Dacă mă mustră c-am greşit
Şi nu am fost în tot supus?

Să meditez încerc acum
La toate, câte le-am făcut
Căci am atâtea să Îi spun
Şi vreau s-o iau de la-nceput,

Să fiu pe placul lui Isus
Căci El e Dumnezeul meu,
Să împlinesc tot ce mi-a spus
Chiar dacă, uneori mi-e greu...

În fiecare an promit
Că voi fi altul, bun şi drept,
Dar apoi uit ce am vorbit
Şi nu mai sunt cel înţelept

Îmi cer iertare de la Tine
Isuse blând şi iubitor
Ai milă astăzi şi de mine
Te-ndură, drag Mântuitor,

Pe Tine, vreau să Te slujesc
Aşa cum sunt eu păcătos
Promit de azi, mă străduiesc,
Să fac doar ce e de folos

Şi plină candela să-mi fie
Cu undelemn, eu îmi doresc
Căci vreau a Ta Împărăţie
Cu ai mei cei dragi, s-o stăpânesc.

Anul acesta care vine
În toate am să chibzuiesc
Căci Doamne, ştiu, că fără Tine
Nimic nu pot să izbutesc.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (27 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persoana cerşeşte şi trâmbiţează "iubirea", dar uită că pune pe primul loc deşertăciunea ego-ului numită cunoaştere... Ea cerşeşte iubire, dar uită că ego-ul nu oferă nici măcar banalul respect. Aşadar fără ca să primeze frumuseţea inimoasă a unei minime onestităţi, fără să realizaţi că sunteţi sub hipnoza halucinogenă a minţii cum vă va putea ajuta Maharaj? UN GURU, POATE SĂ AJUTE FOARTE MULT, dar condiţia este ca discipolul să fie onest şi să nu opună o rezistenţă psihologică personală motivată tocmai de mintea care îl ţine prizonier, sclav. Un discipol onest va întreba şi nu va presupune porcării de genul dacă eşti Sinele trebuie să nu oboseşti, să nu dormi, să nu clipeşti pupila sau să nu te duci la budă. Mi-a mai zis cineva că dacă am excreţii nu sunt realizat, şi i-am zis ba dimpotrivă asta este cea mai mare realizare a unui realizat că îşi duce gunoiul la timp, NU CA TINE, uite ce gunoaie cari în cap în loc să le verşi în primul tomberon. Cum vei obţine libertatea cu un cap plin de minte, adică de toate gunoaiele care ea le crede despre libertate?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem şi... poezie

Mi-a năzărit aşa... pe la o vreme,
Că n-ar fi rău să scriu şi eu poeme.
Când toţi o fac... ce-aşa mare dilemă?
Zis şi făcut, am căutat o temă,

M-am informat în piaţă ce se scrie
Şi-am început să zgâri pe hârtie.
N-am mai ieşit în parc şi nici la tata
Şi-n două luni poemul a fost gata.

L-am tot citit de sus şi până jos,
Am încercat să-l recitesc pe dos,
I-am ajustat şi virgule, şi semne
Să nu-l scap în poemele nedemne.

Am pus în el puterea mea şi harul
Şi n-am scăpat din ochi dicţionarul.
Iar din dorinţa de-a-mi fi totul clar
L-am dus şi-ntr-un cenaclu literar.

Aici, s-a început cu destrămarea;
Că... s-a mai scris de chestia cu marea,
Că strofa aia, despre rândunici,
Ar trebui doar două rânduri mici.

Despre iubire s-ar fi scris destul,
De toamnă, cititorul e sătul.
Pe-aia cu trenu'a zis-o Toparceanu
(Se tot scurta poemul meu, sarmanu').

Mai taie-aici, e dincolo prea plin,
Iar la sfârşit să-l ajustăm puţin;
E prea-nşirat şi stă să se destrame
(Sărman poem "crescut" de-atâtea mame).

L-am tot sucit şi luat cu binişorul
Că nu mai ştim nici cine-i autorul.
Acum, e minunat... firar să fie,
Dar nu mai e poem, e-o biată poezie.

Dar cel puţin ideea o avem,
Nu tot ce-i poezie... e poem.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpii

Copil fiind, de şerpi eu m-am temut
Şi de-i vedeam prin iarbă un fior
Mă săgeta din creştet până-n tălpi,
Apoi, crescând, pe toţi i-am cunoscut.

Cu ei, eu am crescut şi m-am jucat
La sân i-am pus şi i-am hrănit cu lapte,
Cu miere, cu blândeţe şi prin fapte
I-am făcut mari, de jos i-am ridicat.

Încolăciţi pe mine i-am ţinut
I-am respectat şi sângele le-am dat
Şi haina de pe mine mi-au purtat...
Mai mult de-atât, i-am pus în aşternut!

Şi-a venit vremea să îmi fie de-ajutor,
Atunci şi-au arătat limbile-n furcă
Şi colţii cu veninul de năpârcă
În carne s-au înfipt... cu darul lor...

Şi n-am murit... nici bine nu mi-a fost...
Şi-am delirat tot digerând veninul,
Când de cucută plin mi-a fost tot vinul
Dar chiar şi asta a avut un rost...

Să crezi în om... în şarpe... e totuna
Dezamăgirea e atât de mare
Pe cât e amăgirea, lungă, tare...
Lume cretină, nu mai face pe nebuna!

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 8 septembrie 2018 (8 septembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudat... un Dumnezeu care ar fi putut să creeze cu aceeaşi uşurinţă copii buni sau copii răi a preferat să creeze copii răi; care i-a făcut să-şi preţuiască viaţa amară şi totuşi le-a scurtat-o cu zgârcenie; a vorbit despre Legi de Aur şi iertare înmulţită de şaptezeci şi şapte de ori, şi totuşi a inventat Iadul; care vorbeşte altor oameni despre morală, dar nu are însuşi niciuna; pe care-l supără delictele, dar le comite pe toate; care a creat omul fără să i-o ceară nimeni, pentru ca apoi să încerce să arunce responsabilitatea pentru acţiunile omului asupra omului, în loc s-o pună acolo unde trebuie, asupra sa; şi care, în final, cu o obtuzitate, la urma urmelor, divină, îşi invită bietul sclav năpăstuit să-l venereze!

citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Dar nu asta contează acum. Aveţi sau nu dinozauri, aici, pe planeta voastră, pe suprafaţa ei, în această pădure, ori în altă parte?
Nick: Nu cred să avem aşa ceva aici. După descrierea pe care le-ai făcut-o... Nu avem asemenea creaturi bizare pe planeta noastră.
Maria: Nu?! De ce?
Nick: Ce rost ar avea asemenea animale imense pe suprafaţa planetei?
Maria: Păi... şi planeta voastră este imensă. Parcă ai spus că este cam cât Jupiter.
Nick: Nu. Ceva mai mare decât Jupiter al vostru. În plus, spre deosebire de Jupiter, care este o planetă gazoasă, aceasta are întreaga suprafaţă solidă.
Maria: Cu atât mai mult. Dacă e mai mare decât Jupiter şi în plus, mai e şi solidă, dinozaurii ar avea destul loc aici. Ba chiar destul de mulţi. Creaturi imense pe o planetă imensă...
Nick: Nu înţeleg. Crezi că dacă planeta noastră este atât de mare, e obligatoriu să existe creaturi gigantice care să o populeze, doar pentru că ar avea destul loc?
Maria: Nu asta doream să spun... Dar ar fi fost interesant să-i văd, să-i studiez... Dinozaurii vii... Ar fi fost de-a dreptul fantastic! Nu ştie nimeni aproape nimic despre ei, totul se bazează pe simple presupuneri sau deducţii logice, tot ce se ştie sunt de fapt simple speculaţii, ar fi fost interesant să aflu câte ceva sigur despre ei.
Nick: Nu cred că dacă ar fi existat dinozauri aici, ar fi semănat cu cei de pe Terra, cel puţin sub aspect comportamental, deci nu cred că ar fi fost interesant de studiat, n-ai fi avut ce să afli despre ei.
Maria: Ai dreptate. N-aş putea să-mi închipui cum ar arăta nişte dinozauri fioroşi, dar inofensivi, căci probabil aşa ar fi fost dacă ar fi existat aici.
Nick: Aşa-i.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugene: Ştiu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi şi o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înţeles niciodată. Îşi acoperea vânătăile şi tăieturile şi îl primea înapoi. Pentru că o implora şi plângea. Şi acum mă întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus că vrei să ştii ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-mă!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-mă!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până să fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Şi într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă-mă ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani şi nu îmi mai era frică de el. Şi când l-am privit în ochi şi i-am spus că dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, şi-a dat seama. Şi-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Şi stau în faţa casei. Ţip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă loveşte în cap cu o scândură şi îmi sângerează urechea. Şi mă târăşte. Mă târăşte în spatele casei în garaj. Şi pleacă. Un minut... cinci minute... nu ştiu. Apoi se întoarce. Şi mă stropeşte. Mă stropeşte şi nu înţeleg. Nu înţeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înţeleg. Şi apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roşie din camion. (Plânge.) Şi se uită la mine pentru ultima oară... şi aprinde chibritul. Şi ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru că erau plini de o imensă... satisfacţie.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îţi pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu păţească şi Trevor acelaşi lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie să facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost nimeni şi nu este

Ca Isus Hristos Mesia
N-am găsit nicio fiinţă
Să-mi aşeze bucuria
În inimă prin credinţă

N-am găsit pe nimeni chiar
Fiinţa să-mi îmbălsămeze
Ca prin dragoste şi har
Sus pe stâncă să m-aşeze

N-a fost nimeni şi nu este
Asemenea cu Hristos
Să suie a vieţii creste
Dar trăind aşa frumos

Nimenea nu a iubit
Omenirea ca şi El
Pân" pe cruce răstignit
Al Lui Dumnezeu Sfânt Miel

Ca Isus Hristos Mesia
Nimenea nu a vorbit
Despre Tatăl— veşnicia
Ce Însuşi ne-a dăruit

N-a fost nimeni pe pământ
Pe Tatăl să îl descrie
C-al Lui Dumnezeu Cuvânt
Coborât din veşnicie

El ne-a spus că Tatăl Său
El iubeşte omenirea
Şi vrea omul din ce-i rău
Să-i ofere izbăvirea

De aceea l-a trimis
Pe Fiul Său jos în lume
Ca să-l ducă-n paradis
Pe cel care se supune

Pe cel care prin credinţă
Vrea să fie-n veci curat
Îi oferă biruinţă
Căci prin sânge e spălat

Ca Hristos nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
El e Fiul Omului
Al Lui Dumnezeu Cuvânt

Ca Isus din Nazaret
Nu există vreo fiinţă
Să trăiască aşa de drept
Viaţa asta-n biruinţă

Singurul ce-a biruit
Aici orişice-ncercare
Este Mielul răstignit
Ce ne oferă aici iertare

Numai El s-a ridicat
Mult deasupra tuturora
Şi-n lumină s-a-mbrăcat
Arătându-ne-aurora

A trăit ca nimeni altul
Niciun om cum n-a mai fost
Străpungând însuşi înaltul
A dat omului un rost

Numai El ne-a învăţat
Pe vrăşmaş să îl iubim
Din sufletul cel curat
Şi aşa— să-l biruim

Biruind rău prin bine
Viaţa nouă s-o trăim
Aplicând-o la oricine
Fii ai Tatălui să fim

Isus e Lumina lumii
Însuşi El a susţinut
Sub privirile mulţimii
Căci pe oameni i-a iubit

Numai el este iubirea
Omului care s-a dat
Să ne aducă mântuirea
Şi un suflet nou curat

În lumină eşti lumină
Chiar în noapte noi să fim
Ca pe braţe să ne ţină
Mitrele ce îl iubim

Despărţiţi de jugul lumii
Însă nu de-a Lui Hristos
Pe aripa-nţelepciunii
Vrem viaţa cu folos

Ascultând azi de Mesia
Ca El vrem ca să umblăm
Să ne ofere veşnicia
Noi viaţa să i-o dăm

Ca Isus nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
Vrem de aceea harul Lui
Chiar şi robi în cerul sfânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (18 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!