Mi-a trecut cheful de scris poeme...

mi-a trecut cheful de scris poeme,
am plecat, mi-am luat lumea-n cap,
nu mă mai interesează mail-urile,
vreau să fac un compromis provizoriu cu voi toţi:
lăsaţi-mă la ţărmul lumii
să contemplu melancolia
în toate culorile posibile.
e frumos să priveşti
panorama acestui secol
într-o cafenea sentimentală,
fumând pipă şi privind meduzele
care se zbat în acvariul din perete.
ce bine e să trăieşti cu mese şi scaune care-ţi vorbesc,
cu oraşe şi ţări pliante
care se desfac şi se strâng ca o armonică,
cu seneca prieten
care ne trimite la dracu,
să rămâi tu, cu sufletul tău, şi să-l mângâi,
să-i spui poveşti cu femeile care-au trecut prin viaţa ta,
cu democrit din abdera care şi-a smuls ochii
pentru un gram de adevăr,
cu drumuri întortochiate de ieri şi de azi,
cu împărăţia iubirii
care întotdeauna e nestatornică,
cu vise şi ecouri din lumea ta,
mereu ne dorim
o viaţă nevânturată de casieri
pe răbojuri absurde,
o viata care să semene cu a lui cicero,
sau ca a lui dante
cu divine comedii visate de noi,
mereu am vrea să plutim
în haloul pe care-l face soarele,
unde fiecare emotie e un abis,
fiecare gând- o pauză,
fiecare dans- un pas de rumbă,
fiecare lacrimă- un cristal de rubine,
fiecare dor- un cântec de flaut.
mireasma visului se rostogoleşte în spaţiu,
arde simbolurile,
pluteşte
şi se pierde odată cu noi.
să nu ne mai lăsăm narcotizaţi de lucruri practice,
sau de adjective precum facilul, decorativul, plăcerea,
căci unde se instalează decadenţa,
inima îşi pierde ritmul bătăilor,
nu mai are predicat,
se încurcă în jocuri aride de stos
şi ne părăseşte.
mi-a trecut cheful de scris poeme,
mai bine să trăim printre fleacuri,
nu vedeti că pământul e plin de semnele morţii?
moartea- acest simţământ iluminat ce se tot amplifica
din cuiburile pământene până la stele-
veţi zice că sunt pesimist,
dar orice optimist are şi el dreptul odată
să pesimistizeze, filozofând
într-o mansardă a singurătăţii.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (7 august 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare moment din cariera mea a fost nu numai frumos ci şi important şi am iubit fiecare rol pe care l-am realizat ca pe viaţa mea. Eu sunt un pic mai tradiţionalistă şi am trecut prin mine fiecare personaj şi am îndrăgit la maxim fiecare lucru pe care l-am făcut. De la 25 de ani şi până acum tot debutez în diverse spectacole: Doica din "Romeo şi Julieta", Anhilte din "Silvia". Cu fiecare an care a trecut şi fiecare rol eu am pus o picătură din viaţa mea acolo, mi-a plăcut ce am făcut, am iubit fiecare moment şi nu-mi pot trăda rolurile. Pe toate le iubesc.

citat din Mioara Manea Arvunescu (2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul tău

Sunt parfumuri din cele mai diverse
Cu tente tari, mai dulci, sau poate şterse
Dar nici unul, nu poate să redea într-adevăr
Parfumul unic pe care îl degajă al tău păr

Cel mai de preţ parfum dintre parfumuri
Ce nu se vinde în mall-uri sau pe drumuri
Este parfumul unic al trupului tău
Cu el m-am parfumat, să ştii, mereu

Nu vreau să cumpăr sau să vând parfumuri
Nu vreau ca viaţa să o pierd pe drumuri
Sunt dependent de-o unică esenţă
De tine sunt mereu în dependenţă

Aş vrea să pot într-o sticluţă să te am
Să te miros în fiecare clipă, gram cu gram
De la sticluţă să pot să scot dopul
Să-ţi savurez, strop cu strop, tot corpul

În fiecare zi mă tot gândesc
Să adun într-o sticluţă tot ce eu iubesc
Şi chiar dacă iubirea mea, e foarte greu
Îţi spun că merită,
Parfumul tău...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare zi e un scenariu de vise

De când te-am întâlnit femeie,
inima mea e ocuptă cu dragoste
şi aşteptările se înmulţesc mereu
ca ierburile primăvara.

Fiecare zi e un scenariu de vise
pe care le rup din gânduri şi le contest
cu fiecare clipă care-mi încearcă instinctul
ori fug de culorile alb negru.

Ceva minunat mă ispiteşte prin trup
de pornesc să ajung la negrăitele cuvinte,
să-mi creeze starea de cântec şi dans
în care formele-i desenează mişcarea.

Nu ştiu ce s-ar întâmpla fără tine iubito,
tu eşti lumina prin care păşesc
spre orizontul care merge odată cu noi,
dar nu ne grăbim, vrem mai întâi să trăim
întreaga poveste.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea

Fiecare floare merită îngrijită,
Fiecare petală va rămâne frumoasă
Fiecare ramură de pom se poate ancora în respiraţia nocturnă
Până ce dimineaţa va scălda o altă aripă de speranţă
Pe ceruri albastre, senine
- Spală-te bine, ochii tăi s-au deschis!
- Vezi mai adânc ca oricând!
E timpul să-ţi asculţi inima şi să visezi frumos.
Viaţa este un albastru decor, pe care noi îl facem să vibreze, Să se destăinuie lumii absente
Şi dacă trebuie să crezi în ceva, crezi mai mult
În valorile cu care te-ai născut
Nu mai crede în himere, fericire sau bogăţii!
- Crezi că poţi acoperi idealul tău de iubire,
Dincolo de nereuşita vibraţie?
Munţii vor fi sfetnici buni, în prag de disperare.
Timpul se va opri să bată... A trecut vremea ta.
Poate a trecut şi vremea noastră...
Şi eu am plecat subit...
Poate că am prins drag de iubitele tale iele,
Dincolo de vis, dincolo de veşnicie nedreptăţile se risipesc, Prevenind o urgie sentimentală,
Voi pleca, cu amintiri, din locul numit punct.
Mă voi întâlni cu un alt destin, plamădit din aluatul iubirii...
Şi ne vom proiecta pe nori,
Devenind o parte din viitorul tinerei generaţii.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel puţin odată în viaţă, cu toţii am crezut că o anumită poezie a fost scrisă în mod special pentru noi: adevăr şi emoţie. Aşa creionul mi-a devenit prieten şi terapeut. Nu m-am gândit niciodată la ce voi face până la urmă. Nu am avut năzuinţele unui scriitor, dar am luat un creion în mână şi nu l-am mai pus jos: mi-am văzut în el sufletul cum îşi arunca flăcările străvechi la rădăcina cuvântului. Cred că fiecare autor are ceva unic în felul său de a scrie, se identifică cu propoziţiile care izvorăsc din inconştient prin asocieri mentale spontane şi asta il face unic. Nu sunt unul dintre marii scriitori, pot scrie puţin, şi trebuie să o fac. Dacă vrei să devii un bun scriitor, tot ce trebuie să faci este ca dintr-un cuvânt mic să obţii un cuvânt mare pe care să-ţi pui amprenta artistică. Este minunat să trăieşti într-o lume în care unii dintre noi scriu poveşti, alţii le trăiesc; eu le respir.

Camelia Opriţa în Zidul gândurilor (aprilie 2020)
Adăugat de Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi închipui că orice persoană pe care o întâlnesc, mi-a fost trimisă cu un anumit scop. Gândesc şi cred în mod hotărât că aşa este, şi acest simţământ îmi face viaţa mai uşoară, şi îi dă noi înţelesuri. Dacă priviţi spre viaţa voastră din trecut, veţi putea constata că fiecare persoană pe care aţi întâlnit-o a contribuit, în felul ei, la a vă face să fiţi ceea ce sunteţi astăzi.

citat din Kay Pollak
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manual de singurătate

Motto:''Mai mereu/visul meu/e o stare de prezenţă
din care nu lipseşte Dumnezeu''

S-a făcut trupul în care trăiesc un alt trup?
de mi-am clădit în deşert atâtea vise
din toate lucrurile care m-au durut
(şi încă din câteva respinse)
amurgul luminează perechi, cu fiecare pas
(odată şi incă-odată)
mii de semne caligrafiez
în manualul meu de singurătate...
vreau să pictez pe frunze poveşti
altar să fac îmbrăţişărilor neîntâmplate
nu ştiu sub care crez
s-a făcut trupul în care trăiesc un alt trup
miroase a mentă şi-a tămâie,
şi-a trandafir japonez
dar voi şti că nu va mai fi nici un mâine
aproape că-nţeleg de pe acum
de ce de tine n-am parte...
de ce cu fiecare vis se moare-ncet
şi întemniţată mi-s:
trăiesc această zi cu a ta pe jumătate...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (8 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai înţelepciunea să cauţi o fărâmă de bine, de experienţă, de înţelepciune în orice om, indiferent ce impresie ai despre el, ce prejudecăţi ai sau cum arată viaţa lui. În momentul în care judecăm şi punem o etichetă, instantaneu se închid toate canalele de învăţare. Imaginează-ţi oamenii pe care îi dispreţuieşti, ca şi categorie socială. Aşa-i că nu prea ţi-a trecut prin cap vreodată că poţi învăţa ceva de la ei? Ce ai putea să înveţi de la oameni de care fugi şi vrei să te îndepărtezi? Doar nu ai vrea să ajungi ca ei, nu? Nu e nimic valoros în ei. Ei bine, vreau să îţi spun că în fiecare fiinţă umană de pe Pământ vei putea să găseşti lucruri rele, defecte şi ceva ce nu îţi place chiar deloc. De fiecare dată când vei judeca un om după defectele percepute de tine, conforme cu nivelul tău de înţelegere a vieţii, îţi răpeşti singur şansa de a lua ce este bun de la acel om, din experienţa lui de viaţă sau din calităţile şi talentele lui. Judecata este o formă de automutilare pentru că te face să îţi furi ţie căciula. Te privezi pe tine de şansa de a evolua şi de a învăţa în permanenţă de la tot şi toţi cei care te încojoară.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copia fidelă a sufletului meu

Ce face copia fidelă a sufletului meu
Te voi iubi cu disperare ca şi acum, mereu
Nu mă interesează că anii au trecut
Sau că un rid, pe faţa ta, a apărut

În zilele ce vin te vreau, să fi exact aşa
Să nu te schimbi orice s-ar întâmpla
Eşti viaţa mea, ai fost şi eşti doar visul meu
Nu vreau o altă existenţă, aşa sunt eu

Trăim în lumea asta extrem de materială
Uităm să mai iubim ca prima oară
Trecut-au vremurile când te căutam odată
Aş vrea să fi şi azi, la fel de-namorată

Îţi mulţumesc pentru timpul petrecut
Aş vrea o clipă să ne întoarcem în trecut
De-aş mai putea odată să aleg
Cu tine în viaţa vreau să merg

Trăim o existenţă cu mult prea efemeră
Ne închidem sufletul ca într-o sferă
Chiar dacă vine-o zi când ne e greu
Rămâi, iubito...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

#

ai scris o mulţime de poeme pentru sacha
şi niciunul n-a fost despre sacha.
toate au fost despre cum trebuie să fie

distrugerea slăbiciunilor,
atingerea valvelor inimii, pentru ca aceasta
sa nu se oprească.
înghiţirea comprimatelor cu eliberare prelungită ca şi
mâine să fie o zi frumoasă.

ai scris cu un creion mecanic prin care
la fiecare apăsare ai mai crescut cu
un milimetru,

la fiecare apăsare,
ai absorbit cu tifon
sângele,

care a curs prin venele oraşului,
acest cadavru ce nu apucă
niciodată să se răcească.

la fiecare apăsare,
ai acoperit,

şi sângele tău,
şi sângele lui sacha.

dar oraşul nu ştie nimic despre toate astea.
va rămâne la fel, cu toate luminile lui străvezii, aşteptându-ne,
exact ca un animal însetat de sânge.

un animal care o să treacă în viteză pe o autostradă din care
ştie de la început că nimic
nu va mai ieşi viu.

iar tu o să fii mereu acolo
pe partea cealaltă, cu valvele inimii deschise,
ca o ambulanţă care-şi deschide brusc uşile.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi nu a fost născut vreodată, personajul mistic, fiul lui Dumnezeu, care a fost IIsus, a murit pentru că odată ce ai descoperit Adevărul, el va ucide toate minţile acestui pământ, şi atunci fiecare minte în parte, va face tot ce poate pentru a ucide Adevărul. Iar Mahamaya este tărâmul minţii, nu e împărăţia lui IIsus din lumea cealaltă, din viaţa veşnică fără formă, din şi despre care vorbesc toţi marii Realizaţi.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de viaţă, cioburi de moarte

Mi-am împărţit viaţa în cioburi
Şi fiecare ciob l-am transformat
Într-o altă viaţă,
Spre a muri în mine, treptat.
Cu fiecare picătură de timp,
În uitatul Olimp...
Mi-a sângerat ochiul
Când soarele şi-a împărţit suferinţa
Cu mine.
Vulcani de sângeri erupeau
Sub fiecare pas
În urmă rămas.
Orb de stele şi de recunoştinţă,
Am mers mai departe,
Până la marginea prăpastiei
În care clocoteau
Cioburi de moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu poeme?

scriu pentru că visez,
scriu pentru că, dacă n-aş face-o,
aş muri chiar astăzi,
scriu pentru prieteni şi duşmani,
scriu pentru iubitele mele
a căror imagine o port pe retină,
scriu pentru mine
să-mi împrospătez memoria
cu fumul şi cenuşa
prin care am trecut,
închin un imn soarelui
şi mă rog să rămână acolo
aşa rotund şi frumos
pentru că el îmi dă viaţă,
închin un imn lunii şi mă rog
să rămână pe bolta nopţii
atâta timp cât va exista iubire,
scriu să încălzesc lumea cu cuvintele mele,
scriu să mă audă mama
de acolo din ceruri
că fiul ei visează frumos
şi are trupul din ramuri de frunze,
care foşnesc în razele primăverii,
mă rog să nu mă lovească
fulgerul zigurat al lui dumnezeu
care m-ar mumifica într-o cruce
la răspântii
cu mâinile întinse între răsărit şi apus,
scriu să-mi acopăr toate rănile
cu făşii de cuvinte,
să-mi acopăr inima
care sare din ţâţâni la fiecare emoţie,
să-mi astupe urechile,
să nu mai aud toate neroziile timpului,
să-mi adoarmă ochii pe visele copilăriei,
care încă nu mi s-au împlinit,
mă rog pentru toţi nenăscuţii lumii,
pentru aura şi nimbul lor,
mă rog ca locurile să nu devină pustii,
să triumfe iubirea
ca aripa pasării albastre
care se-mpreună cu azurul cerului
şi mă mai rog
ca somnul să-mi fie lin
sub umbra de cetini.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 noiembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte din nou acest punct. Acesta-i aici. Acesta-i acasă. Acesta suntem noi. Pe acest punct se află toţi cei pe care-i iubeşti, toţi pe care-i cunoşti, toată lumea despre care ai auzit vreodată, fiecare fiinţă umană care a trăit vreodată... Acest punct este agregatul de bucurie şi suferinţele noastre, pe acest punct există mii de religii încrezătoare, ideologii, doctrine; aici trăieşte fiecare vânător, fiecare erou şi laş, fiecare creator şi distrugător de civilizaţie, fiecare rege şi ţăran, fiecare cuplu de tineri îndrăgostiţi, fiecare mamă şi tată, fiecare copil plin de speranţă, fiecare inventator şi explorator, fiecare profesor de morală, fiecare politician corupt, fiecare "superstar", fiecare "lider suprem", fiecare sfânt şi păcătos, din istoria speciei noastre; toţi aceştia au trăit aici – pe un firicel de praf, aflat în suspensie într-o rază de soare.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerului tău

În fiecare din noi e un înger ce moare
tocmai când sufletul îşi revine din fire,
suntem întrebaţi ai cui suntem fiecare...
când tu, senin cobori dintr-o poveste,
dacă spui că ţi-e bine cu mine
şi mie îmi este...

Am crezut că nimic nu mai poate da viaţă
vieţii mele/dar azi sunt fără scăpare
vorbindu-ţi te-nfrunt!
mie să nu-mi zici despărţire, plecare, uitare
azi-când mi-e drumul spre tine
deloc anevoios şi abrupt!

Înger, al meu, ce-ai trăit după ureche
ca şi mine-n poziţie de drepţi-
unde ţi-ai pus pentru mine aripa?
singurătatea nu-mi mai este icoana
spânzurată de noi pe pereţi-
nu anii îi vreau stăpâni peste noi
ci mai degrabă clipa!

Înger, al meu, azi nu ştiu ce-mi eşti, ce-ţi voi fi!
nici ţie ce-ţi mai poate fi scris,
ce ştiu e că vreau să iubesc
în fiecare minut câte-o zi/ până când...
bătrânul cer ne va cădea în genunchi...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (8 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul la putere (fabulă cu dus-întors)

De regulă, când cineva ajunge la putere
la puterea a doua, a treia
sau a câtă doriţi dumneavoastră,
îşi ia în echipă
pe cei apropiaţi lui,
ca mai apoi să-i promoveze
în funcţii înalte; nu va mai spui...
Aşa s-a întâmplat şi cu ursul nostru,
care, odată ales în funcţie de... mare boss
peste supuşii lui,
alte animale, care mai mari, care mai mici
şi-a ales echipa lui
formată din bursuci, caduci,
mameluci şi, mai cu seamă
din maimuţe urlătoare,
fiecare în parte primind
funcţia ce i se cuvine;
Ei bine, odată căzut de la putere,
toate celelalte animal, jivine,
promovate şi-au văzut în continuare
de treabă!...

Morala, pentru cine întreabă,
aici lucrează prevederea
cu... perierea!...

fabulă de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paraliticul şi frica

Toate trotuarele acestui oraş sunt cârpite
din loc în loc, o casă modernă are trotuarul refăcut cu pietre frumoase
dar pe mine mă încurcă orice denivelare;
consum energie nemăsurată să ocolesc,
să depăşesc acest obstacol;
durează un secol până voi trece noua treaptă,
fiecare pas e o povară, o aventură, o amintire
la fiecare pas aş putea să cad...
veşnic trăiesc cu spaima că-n clipa următoare
mă voi prăbuşi. Nu-mi este teamă de moarte,
îmi este teamă că mă voi trezi în aceeaşi lume
pe care nu o mai iubesc.
Sunt plin de dureri, de temeri
de spaime că într-o zi nu mai pot mişca
şi totuşi creierul va putea să gândească.
Nu înţelegi că şi legumele gândesc şi nu mai vor!
Plâng, fiindcă am pofte, am dorinţe interzise, am amintiri
însă lumea mea nu e a ta
lumea mea îmi aparţine numai mie.
Femeile sunt jumătăţi care se unesc cu jumătatea mea
să demonstreze că iluzia e permanentă, în
jumătate
din mintea mea, din mintea ta, din mintea noastră.
Plâng fiindcă ţi-e milă, că mă compătimeşti, că sunt nervos
şi nu mai pot să mă ascund ca-n alte vremi.
Plâng că mă urăşti sau îţi sunt indiferent
că toată lumea se oglindeşte în ochii tăi.
Plâng mereu
sunt prea multe pietre,
la mine pe stradă trotuarul are altfel de bolovani.
Sunt jumătate câine, plâng cu un ochi
fără lacrimi, fără grimase, fără un tremur pe faţă.
Cealaltă parte e peşte, am ochiul în lacrimi.
Plâng, nu fiindcă mă târâi
ci fiindcă nu mă iubeşti sau nici nu m-ai iubit vreodată...
nu e vina ta, niciodată nu ai ştiut de mine.
În viaţă iubeşti o singură dată, iar eu am iubit,
restul a fost un coşmar şi-aştept cu nerăbdare să-l termin.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lege

O lume ce dispare, o lume ce revine,
O lume ce se pierde într-un nor întins...
Când inima-mi se luptă şi apoi menţine
Un fir, un pic de lacrimi întrânsa e aprins.

O rază-ncremenită care se dezice
De propria sa viaţă în care a trăit
Şi un gând turbat ce ar vrea să strice
Visul cel opus văzându-l fericit.

Un sunet ce se naşte astăzi din vorbire,
O lacrimă-i în palmă din ochi ce s-a răpus.
Ceaţa se dezleagă în propria-mi privire
Şi soarele se pierde în tainicul apus.

Orişice tăran e de partea lui,
Stăpâneşte singur sute de hectare...
A uitat pământul oare e a cui,
Sau că egal e pentru fiecare?

De lumea nu-nţelege darul să-l împartă
Va regreta prin lacrimi văzând acest păcat.
Te va-neca trecutul oprit în prag de Poartă
Precum ar creşte iarba-ntr-un izvor uscat.

Deci, lumea mea cea dragă, e clar, e neajuns...
Orişice ţăran ştiu că va-nţelege,
Dar nu uitaţi: Mai este-o Lege – Sus!
De care ţine cont fiecare lege!

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa şi puterea de a privi spre viitor

Cu ochi de vultur, priveşte mai departe,
Mai pătrunzător, decât iţi bate privirea
Şi simte mai intens decât iţi dictează sufletul!
Fă -ţi timp, măcar o clipă, omule
Să vezi pe unde treci şi ceea ce tu laşi pe-acest pământ!
Nu renunţa la a fi bun şi iertător, cu tine însuţi şi cu cei din jur,
Chiar de te simţi măcar o clipă un suflet rătăcit sau derutat,
De ziua ce-a trecut şi azi te simţi confuz sau răvăşit
Caută spaţiu pentru rezolvări,
Nu folosi ziua de mâine pentru dezertări!
Gerul şi ploaia, drumul anevoios de azi
Te pregătesc, pentru seninul zilei de mâine!
Pentru dragoste şi împlinire!
Căci eu, în fiecare dimineaţă,
Cer Domnului un pic de viaţă...
Măcar o zi... în fiecare zi...
Să pot lupta pentru ce îmi doresc!
Căci am aflat ce e iubirea
Şi nu ştiu de fac rău sau bine,
Dar ma gândesc la tine,
Şi vreau ca să ţi-o dăruiesc!
Şi ţi-o dau ţie, omule!
Căci tu eşti singurul, ce-mi ţii vie speranţa
Să pot lupta cu mine şi cu viata
In fiecare zi... pentru o altă zi din viată!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!