Sara pe deal

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aţa sfântă şi clară,
Ochii tăi mari cată-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scârţiie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Şi osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curând pasul-mi spre tine grăbeşte:
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul
Şi surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecò

Cu-ncetu-nserează şi stele izvorăsc
Pe-a cerului arcuri măreţe.
În umede lanuri de-albastru ceresc,
Merg norii cu hainele creţe
Şi stâncile rar
Ca stâlpii răsar,
Negriţi şi-ndoiţi de furtună
În lună.

Diamant e în aer, în codri miros
Şi umbră adânc viorie;
Şi luna-i a cerului scut argintos
Şi stele păzesc în tărie
Şi văile sunt
În aburi de-argint
Pierdute-ntr-al doinelor şuier
Din fluier.

Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc,
Din ceaţa pustie şi rece,
Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc,
Cu clipa gândirei se-ntrece
Şi calu-i turbat
Zbura necurmat,
Mânat ca de-a spaimelor zână
Bătrână.

Pe umeri de munte, din stânci de bazalt
Castelul de nalţă, se-ncruntă,
Şi-a murilor muche şi creştetu-i nalt
De nouri şi ani se-ncăruntă,
Dar astăzi e viu
Şi-n glas auriu
Răsună din umbra cea mare
Cântare.

În mii de lumine ferestrele-i ard,
Prin cari se văd trecătoare,
Prin tactul cântării pierdute de bard,
Ivindu-se umbre uşoare;
Trec albe ca-n vânt
Dulci neguri de-argint,
Palatul plutea în magie
Aurie.

Ca cerbul uimit ce prin creştet de stânci
E-urmat de săgeat-arzătoare,
Din căi năruite, din gârle adânci,
Fugarul în tropot răsare
Cu nara arzând
Cu coama pe vânt,
O dată-ncă pinten l-împunge
Şi-ajunge.

Iar tânărul sare uşor de pe el
Şi prundul sub pasu-i răsună.
Frumos ca din basme şi tras prin inel
Şi nalt ca şi bradul din lună,
C-un salt a suit
Al bolţii granit.
Urcat într-un arc de fereastă
Adastă.

Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins
De pare-o perdea în fereastră
Şi gratii de fier a lui mână-a cuprins
Uitându-se-n sala cea vastă.
Pe stânci de bazalt
Stă calu-i înalt
Şi coama-i i-o îmflă în lună
Furtună.

Sala-i ca aerul scăldat în soare,
Muiat de-a florilor suflet răcoare.
În ea frumoasele fiinţe albe
Par gânduri palide din visuri dalbe.
De-umărul junilor de razim, zboară,
De raze umede ochii-s izvoare,
Ca-n vânt se leagănă zveltele poze
Prin păr ce flutură cununi de roze...
Şi beţi de muzică plutesc ca vântul,
Jocul e repede, încet e cântul
Şi pe când sufletul stă de beţie
Plutesc fiinţele... o vijelie...
Până ce aria dispare, trece...
O rază timidă în ziua rece.
Apoi perechile stând risipite
S-adun în grupele orânduite
Şi din amestecul de vise dalbe,
Din trecătoarele fiinţe albe,

Iese ca aria dintre suspine
Regina albelor nopţii regine,
Sau cum din zilele poetic june
A idealului iese minune.
Păru-i ca aurul faţa-ncadrează,
Cunună-n undele-i se furişează,
Se-ndoaie talia-i în albă haină
Parcă-i o temidă a nopţii taină.
Pe-o liră gingaşă şi argintie
Mânuţa-i coardele le-ncurcă vie,
Prin blânde notele lirei de-amor
Glasul ei tremură dulce uşor:

Prin bolta ferestei înguste
Mă uit într-al văilor rai,
Cum codrii în cale-i supune
Furtuna, copila de crai.

Prin păru-i de aur, coroană
Cu colţuri în fulger şi jar,
Ea apele-n cale-i aplană
Şi-ndoaie bătrânul stejar.

Prin poarta îngustă din murii
Grădinei, cetăţii-mi din stânci,
Cobor în adâncul pădurii
Unde-izvoarele murmur adânci.

Prin nourii rupţi trece luna
Şi-n sufletu-mi dor a pătruns.
Şi părul mi-l îmflă furtuna
Şi ochii-mi se-neacă de plâns.

Doresc doar ca în fundul mării
Să mă ia cu sine-n sarai,
În nalte albastrele sale,
Furtuna, copila de crai.

Doresc ca să intru cu luna
În dome de nouri, ce pier ­
Doresc cu popoare de stele
Să merg drumul mare din cer.

Ce caut eu nu vă ştiu spune,
Eu singură nu ştiu ce vreu,
Atât e de tainic ascunsă
Dorinţa în sufletul meu.

Mi-e ciudă pe frunza cuminte,
Pe vorbăreţe valuri de râu,
Ele-mi spun ce doreşte-al meu suflet,
Ce singură eu nu ştiu.

Şi flori şi crenge şi stele
În ciuda mea taine îmi spun ­
Ah! cum le-aş smulge pe toate
Să fac din ele cununi.

În codru o creangă se-ndoaie,
O poartă prin frunze, şi-n prag
Un chip cu ochi mari se iveşte ­
Ah! cum mi-ar putea fi de drag.

Un murmur feeric dezmiardă voios
A salei tăcere senină.
Din bolta ferestei arcată pompos
S-aude vibrând mandolină
Şi-un ecò uşor
Petrece cu-amor,
Cu dulcea vibrare de strune,
Ce spune.

Şi toată viaţa lui, tot ce-a cules
Din unde, din munte, din vale,
Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres
Alunecă-n cântecu-i moale
Ş-al coardelor grai,
Frumos ca din rai,
Amestecă-n vorbe de miere
Durere:

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc ­ stele li scapără-n cale,
Apele plâng clar izvorând în fântâne ­
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Umezi se nasc stele pe bolta senină ­
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi, casele-n lună rădică,
Scârţie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp, toaca răsună mai tare ­
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde d-iubire ca para.

Ah! în curând valea şi satu-amuţeşte,
Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte,
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-oi cum îmi eşti dragă!

Te-i rezima, dulce copil, de-al meu umăr ­
Şi fir cu fir păru-ţi aurit am să-l număr,
Ap-am să beau din a ta gură frumseţe,
Dulci sărutări din ai tăi ochi de blândeţe.

Îmbrăţişaţi noi vom şedea la tulpină,
Fruntea-mi în foc pe-ai tăi sâni se înclină,
Ce-alături cresc dulci şi rotunzi ca şi rodii ­
Stelele-n cer mişcă-auritele zodii.

Ne-om rezima capetele-unul de altul
Şi surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm ­ astfel de noapte bogată
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?
...................................................

Pe vârful de munte, în codri-mbrăcat,
De nouri grămezi se adună
Şi unul pe altul, măiestru urcat,
Ei par o cetate în lună.
Şi bolţile-n muri
Şi stâlpii sunt suri,
Lumina prin arc de fereastră
E-albastră.

În halele-albastre ­ înstelatele bolţi ­
Te uiţi prin coloane de nouri
Şi luna ieşind dintr-a stâncilor colţi
Le împle cu mii de tablouri.
Lumina-i de-argint
În nouri s-a frânt
Şi se-ncheagă prin naltele dome
Fantome.

În hainele albe de neguri de-argint
Şi creţii de roze purpure,
Şi părul pe frunte cu stele e prins,
Ca îngerii albe şi pure ­
Prin gene de nor,
Ca visuri strecor,
Ducând înstelata lor viaţă
Prin ceaţă.

Un şuier în noapte, prin codri, un vânt,
Un freamăt ­ şi totul dispare...
Şi nori se-ncreţesc risipiţi şi s-avânt.
În lună stau stâncile rare ­
Iar junele-iubit
E-un brad putrezit
Pe trunchi de granit, pe ruine
Bătrâne.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor îmi e de tine ...

Dor îmi e de tine, dragă,
Dor de ieri, cu dor de azi.
De noi doi ce-o să se-aleagă,
De nu vii la piept să-mi cazi?!

Dor îmi e de tine, fată,
Tu mi-eşti dragostea dintâi,
Ce-a plecat ca niciodată,
Când credeam c-ai să rămâi.

Dor îmi e de tine, dragă,
Nu-s nici flori, nu-s nici fântâni,
Lângă ele-a gurii fragă
Să mi-o dai fără s-amâni.

Dor îmi e de tine, fată.
Crezul meu e că m-aştepţi,
Proaspătă şi-mbujorată,
Vechi fiori să redeştepţi.

Dor îmi e de tine, dragă,
Să te salt de subţiori.
Lumea, dacă ne reneagă,
Ne-om iubi din seară-n zori.

Dor îmi e de tine, fată,
Vreau să-ţi mângâi părul tău.
De destin mi-ai fost tu dată
Şi iubită şi călău.

Dor îmi e de tine, dragă,-
Toate-s vânt, iubirea-mi nu.
Vechi simţiri pe veci ne leagă
Şi-am să vin de vrei şi tu!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaua pe cal

(După Mihai Eminescu – Sara pe deal)

Seara, în bar, stă şi se uită cu jale:
În buzunar, nu prea mai are parale,
Iar împrejur sunt multe fete frumoase
Ce l-ar iubi, căci multe sunt păcătoase.

Muzica lui se-aude iară şi iară,
Ochii lui mari se pierd în fum de ţigară,
Sus, pe tavan, scapără leduri mărunte,
Iar un beţiv vrea să-l sărute pe frunte.

Parcă ar şti ce necăjit e, săracul,
Că nici acum n-a reuşit să ia bacul
Şi-a învăţat (vreo două zile, tot anul),
Dar n-a ştiut unde să meargă cu banul.

Dac-ar putea, ar vrea în timp să se-ntoarcă
La primul an (sunt mulţi ani de când încearcă)
Şi nu e prost, dar bacul ăsta e, parcă,
De netrecut, numai de nervi îl încarcă.

Mai sunt şi-ai lui, încă îl ţin în spinare,
Nu-i mai dau bani şi-asta îl doare mai tare,
Se ceartă des ziua, dar mai ales seara
Şi toţi aud, lumea-i cunoaşte povara.

Poate curând, la jocuri de păcănele,
Va câştiga şi ar scăpa de belele,
La bar ar sta chiar şi o noapte întreagă,
Ore în şir s-ar mai cinsti cu vreo dragă.

Numai că azi stă c-un prieten (pe bune!),
Nu mai au bani şi ar mai vrea nişte-alune,
O duce greu şi este vina lui toată
C-ai lui au pus şaua pe cal dintr-odată.

parodie de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel, după Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sara... sara... sfânta şi limpedea mare îşi întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălţimea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neţinut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheaţă pe care a căzut o ninsoare uşoară şi Memfis, divina Memfis, îşi ridică colosalele ei zidiri ninse de lună în depărtarea ţării... pare că-ntr-o noapte de vară ar fi nins deodată o pulbere de diamant peste toată lumea şi urmele acelei străluciri ar fi muiat şi-ndulcit aerul cel dulce al Egipetului, şi numai Nilul îşi leagănă mişcătoarele şi lungile lui maluri de papură pintre care curg oglinzile lui mari, care reflectă lumea cerului şi parecă apele lui, mişcându-se una peste alta ca linţolii de cristal mişcător, sună în adânc cântarea cântărilor.

Mihai Eminescu în Avatarii faraonului Tlà
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alei mică, alei dragă

Alei mică, alei dragă,
Cine vrea să ne-nţeleagă
Vază frunza cea pribeagă,
Ce-i ca viaţa noastră-ntreagă.

Alei dragă Veronică,
Despărţirea toate strică,
De ne-alegem cu nimică ­
Viaţa trece, frunza pică.

Alei dragă, alei mică,
Viaţa trece, frunza pică,
Şi din ura ce ne strică
Nu ne-alegem cu nimică.

Măcar cine ce grăieşte,
Altul alta îndrăgeşte.
Inima-mi pe cât trăieşte
Tot la tine se gândeşte.

Alei mică, alei dragă,
Ia vezi frunza cea pribeagă ­
Aşa trece viaţa-ntreagă
Şi nimic n-o să s-aleagă.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sara pe deal

Sara-i pe deal, zbuciumu-n piept se prăvale,
De la păscut se-ntoarce cireada agale,
Susură pârâul un lied toată valea;
Iubito, lâng-un alun, aţine-mi cărarea.

Carele pe cer, astral, încep promenadă
Frământările tale n-au ochi să le vadă,
Peste întuneric abitir plouă cu stele
Dar gându-ţi – fir întins – numai la rele

Trezite, fantomele tatonează terenul,
Prin defileu a triumf şuieră trenul.
Spasmodic, ţipă la club discoteca,
Şi i se pare dorinţei îngustă poteca.

De clacă trudiţi, pe prispă ţăranii
La toacă ascultă. Le numără anii,
A veste, clopotul bate, agasant bate,
De moarte, de viaţă, sunt tare departe.

Ah! De-abia aştept satul s-adoarmă.
Ah! De-abia aştept să n-aud nici o larmă;
Sub alun, oricât ar fi noaptea de scurtă
Ne-om stinge vulcane de ardere multă.

Şi-n clipocit suav, la vad de pârâu
Îmbraţişaţi adormi-vom într-un târziu
Lângă alun. – Pe Sara asta posedată
Cine, pe ea, n-ar fi dat vlaga lui toată?

parodie de Constantin Ardeleanu, după Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi se-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
...,, plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul''... şi-Universul
El, poetul nepereche, le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi s-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
,,... plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta... râul, ramul''... şi... Universul
El, poetul nepereche le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea.

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când gândurile...

Când luna pe cer se arată
Privind spre lume tremurând,
Când vântul bate-ncet la poartă
Fiori în urma lui lăsând,
Când se îmbracă iar salcâmii
Cu-a florilor albă ninsoare
Şi greieri sub lumina lunii
Trimit în noapte a lor cântare,
Când vise plutesc printre stele
Frumoase şi fermecătoare
Spre tine gândurile mele
Pe-aripi de vânt le las să zboare,
Şi când tu dormi visând departe,
Plutind prin noaptea cea albastră
Gândurile mele-nfrigurate
Uşor să-ţi bată la fereastră,
Şi când salcâmi sub clar de lună
Şi-apleacă crengile uşor
Ale mele gânduri să îţi spună
De tine cât îmi e de dor.

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti... eşti fragă...

nu spune nimic dragă, n-a fost să fie,
nu spune nimic, n-a fost iubire,
a fost din noi melancolie,
a fost un ceas, de rătăcire

nu spune nimic dragă, mi-ai fost dragă
şi-acum îmi eşti iubirea toată,
nu spune nimic, e marţea neagră,
te simt doar eu, tu, niciodată

nu spune nimic, dragă, îţi ştiu privirea
când cheamă sub gene toată sclipirea,
nu spune nimic, lasă tăcerea
cu liniştea ei să stingă fierea

nu spune nimic, dragă, te rog, nu spune
şi-aşa sunt ars de multe glume,
nu spune nimic, mai bine pune
paharul cu vin, dulce s-adune

nu spune nimic, draga mea dragă,
nu vreau să ştie lumea întreagă,
nu spune nimic, iubire dragă,
dragă mi-ai fost, îmi eşti... eşti fragă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste vreme - lui Mihai Eminescu

Pe lângă plopii fără soţ,
Când trec seară de seară,
Îmi pun în buzunarul stâng
O floare - albastră, rară,

Iar blânda lună, peste deal
Aşterne umbre fine
Tot repetând iubirii-n şoaptă:
"Rămâi, rămâi la mine!"

Şi dacă stele bat în lac,
Lumina lor mă arde.
Pe lespezi triste de pământ,
Un suflet întins şade...

Adânc, în codrii de aramă
Aud glasu-ţi divin.
Eşti tu oare? Nu eşti tu.
E umbra lui Călin...

Cutreier prin pădurea toată.
Aştept, dar nu mai vine!
Luceafăr blând, nemuritor,
Coboară tu la mine!

Şi umple-mi de lumină viaţa,
Pe deal, seara când lasă
Iubirea să îmbrace-ncet,
A lunii grea mătasă!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Mi-e dor de susur de izvor ce clipoceşte-n vale,
Mi-e dor de turmele ce stele li se-aprind în cale,
Mi-e dor să te privesc, să te ridic de subsuoară,
Mi-e dor de un sărut sub un salcâm cu frunza rară.

Mi-e dor de codrul cu păsărele ciripind pe ramuri,
Mi-e dor de marea ce spumegă talazurile-n maluri,
Mi-e dor de toamna ce foşnetul de frunze il aşterne,
Mi-e dor de mama ce mă cheamă din negură de vreme.

Gândul mi-e curat precum nuferii ce-ncarcă lacul,
Auzul mi--e mângâiat, cântă-n codru pitpalacul,
Limpede îmi e privirea când privesc cerul albastru,
Linişte-mi aştern în suflet când citesc versul măiastru.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de salcâm

Parfumul florii de salcâm
Purtat de vântul dimineţii,
Trimis pe-al raiului tărâm
Se-nvăluie în mreaja vieţii.

Mâhnirea n-o mai simt nicicum,
Mi-a alungat umbra tristeţii
Parfumul florii de salcâm
Purtat de vântul dimineţii.

Dulcea mireasmă-a frumuseţii
Se-mprăştie pe-ntregul drum,
În spini se pun speranţe-acum,
Se pierde-n marginea uliţii
Parfumul florii de salcâm.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de dor

In serile cu luna plină
Când sufletul îsi ia lumină
Privesc la steaua de pe cer
In jurul meu est mister
Mă uit in jur văd carul mare
Si lângă el o stea mai lucitoare
Mi e dor de inimă albastră
De luna ce privea
timidă
La noi prin geamul
de fereastră
Eu mă gândesc cu
dor in suflet
La nopţile pustii care au trecut
Pe bolta cerului melancolie
O inimă albastră a aparut
Pe cerul plin de
stele
Timidă somptuoasă acum a apărut
Si vreau s o iau s o
pun in piept la mine
Să i fie cald sa i fie
mult mai bine
Să bată tare n piept
la mine
Acelasi ritm acelasi cânt acelasi dor
in acelasi corp acelasi decor
Îmi este tare dor si
mă topesc de dor
Eu mă prefac intr un izvor
Ce izvorăşte rece de pe deal
Lovind agale apa de un mal!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul florii de salcâm

Parfumul florii de salcâm
Purtat de vântul dimineţii,
Trimis pe-al raiului tărâm
Se-nvăluie în mreaja vieţii.

Mâhnirea n-o mai simt nicicum,
Mi-a alungat urma tristeţii
Parfumul florii de salcâm
Purtat de vântul dimineţii.

Dulcea mireasmă-a frumuseţii
Se-mprăştie pe-ntregul drum,
În spini se pun speranţe-acum,
Se pierde-n marginea uliţii
Parfumul florii de salcâm.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu e cu noi!

Cât ai vrea să îi socoţi
Numărând din doi în doi,
Plopii rămân fără soţ,
Eminescu e cu noi!

Domol curge râul, ramul,
Neamu-i sătul de nevoi,
De-om învinge vântul, valul,
Eminescu e cu noi!

Codrul freamătă şi plânge,
Lacrimile-i curg şiroi,
L-au tăiat şi curge sânge,
Eminescu e cu noi!

Rar se mai aude bucium
Pe la stânele de oi,
Cânt-a jale şi a zbucium,
Eminescu e cu noi!

Sub salcâm de-aştepţi iubita,
Un sărut să-ţi dea, apoi,
Dacă te-a cuprins ispita
Eminescu e cu noi!

E nemuritor şi rece,
Fără el ne simţim goi,
Vreme vine... vreme trece,
Eminescu e cu noi!

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu în seară

Când soarele apune
Şi luna e pe boltă
Soarta mi se opune,
Şi mă tot revoltă.

Din gară, în zare
Satul meu se vede,
Norocul îmi pare,
Din nou că se pierde.

De pe deal aleargă
O lumină pală,
Sufletu'-mi dezleagă
O problemă clară.

Dar tu eşti departe
Cu gândul la mine,
Viaţa ne desparte
Şi nu ne este bine.

Din gură amarul
Mi-l strig totdeauna
Satul meu e mărul,
Din cuget, cu luna.

poezie de Mihai Pintilii (22 noiembrie 2012)
Adăugat de Mihai Pitilii
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea a slovei a căzut

Pe lângă "plopii fără soţ"
din ceruri vechi şi veşnic noi,
o stea a slovei a căzut,
prezent şi viitor ea a ţesut
cu-a sa lumină dinapoi.
Că nu-i român să nu se-nchine
la ale sale dragi suspine
când "sara pe deal buciumul sună cu jale"
şi dorul de glie e scris în anale.
Cuvânt dăltuit pe tăbliţele sacre ale României,
mândrie a neamului şi esenţă a veşniciei,
umilă-ţi sărut urmele paşilor lăsaţi în poezie,
în codru mă-ntorc, elogiu' ţi-aduc cu frenezie.
Părinte-al cuvuntului şi şoim al gândului ne eşti,
putere ne dai sau ne plimbi prin poveşti.
De ceruri tu legi sentimente-omeneşti
aspiratii şi doruri în suflete sădeşti.
Când spun Eminescu genunchiu-mi aplec
străpungând infinitul, cerul petrec.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea a slovei a căzut

Pe lângă"plopii fără soţ"
din ceruri vechi şi veşnic noi
o stea a slovei a căzut,
prezent şi viitor ea a ţesut
cu-a sa lumină dinapoi.
Că nu-i român să nu se-nchine
la ale sale dragi suspine
când "sara pe deal buciumul sună cu jale"
şi dorul de glie e scris în anale.
Cuvânt dăltuit pe tăbliţele sacre ale României,
mândrie a neamului şi esenţă a veşniciei,
umilă-ţi sărut urmele paşilor lăsaţi în poezie,
în codru mă-ntorc, elogiu' ţi-aduc cu frenezie.
Părinte-al cuvuntului şi şoim al gândului ne eşti,
putere ne dai sau ne plimbi prin poveşti.
De ceruri tu legi sentimente-omeneşti
aspiratii şi doruri în suflete sădeşti.
Când spun Eminescu genunchiu-mi aplec
străpungând infinitul, cerul petrec.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai murit un vis

O serenadă iar s-a rătăcit
Prin frunza de salcâm uscată
Un vis, aici, iar a murit
Şi a rămas doar frunza aromată

Tu dispărut eşti azi şi sub trecutul asfinţit
N-am mai găsit parfumul tău de-odată
Şi-n locul cu care ne-am obişnuit
A mai rămas doar creanga de salcâm uscată

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!