IX (Îmbătat de pini)
Îmbătat de pini și lungi sărutări,
ca vara conduc cea mai rapidă corabie de roze,
aplecat spre sfârșitul zilei înguste,
stăruind în trainica mea frenezie marină.
Palid și zdrobit de apa-mi hămesită,
plutesc în mirosul acid al climei dezgolite,
încă înveșmântat în sunete amare și cărunte
și-ntr-o tristă coamă a ceței dezolante.
Călit de pasiuni, călătoresc pe singurul meu val,
al lunii, al soarelui, arzând și rece, pe neașteptate,
liniștit în trecătoarea insulelor norocite,
albe și dulci ca șoldurile calme.
În noaptea udă, garderoba mea de sărutări tremură
încărcată cu fluxuri electrice de nebunie,
cu eroism despicând visele
și înveninând rozele ce mă împânzesc.
În susul apei, din sânul valurilor urcânde,
trupul tău paralel se predă brațelor mele
ca un pește prins în eternitate de sufletul meu,
viu și agale, în încordarea dedesubtul cerului.
poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trandafiri
- poezii despre timp
- poezii despre roz
- poezii despre marină
- poezii despre încordare
- poezii despre viteză
- poezii despre visare
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre tristețe
Citate similare
* * *
Îmbătată de-o ametitoare mireasma a inimii mele,
și de calda înveșmântare a soarelui iubirii...
Mă simt la cârma celei mai frumoase corabii de roze,
În brate c-o umbra nedeslușită... dar atât de vibranda...
Plutind prin marea lumii,
sunt deseori zdrobita de apa-mi hămesită...
plutesc în plânsul greu al țărânei dezgolite...
pășind printre sunete amare și îmbătrânite...
Însă corabia-mi alba... calauzita de propria sete...
curge lin pe singurul meu val...
al soarelui, al iubirii, al lunii....
arzând uneori rece,
in arșiță înecându-ma...
Despic însă cu eroism visele...
și le înmiresmez cu rozele ce mă împânzesc...
În susul apei, mă predau în brațele valurilor...
cu sufletul zvâcnind la piept.
Si curg... viu și agale... spre Cer....
cu umbra aceea la pieptu-mi...
în încrâncenata sete de lumina... lumina iubirii...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre sunet, poezii despre suflet, poezii despre plâns, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
îmbătat
de schizofrenia paranoică mă întreb
ce-i cu capul meu de pe umeri
îl țin aplecat spre sfârșitul zilelor
însorite sau ploioase până la final
în scâncetele amare și pletele cărunte
aștept soarele să ardă în febre groaznice
mă uit în mirosul de acid clorhidric
liniștit în garderoba mea de pupături
umede călite cu fluxuri de nebunie
când reușesc să mă despart
de acea stare de frenezie lunatică
călătoresc zdrobit de pasiuni
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sfârșit, poezii despre zile, poezii despre păr cărunt, poezii despre păr, poezii despre nebunie sau poezii despre Soare
Poemul 1 (Trup de femeie)
Trup de femeie, coline albe, coapse albe,
ești asemenea unei lumi, așternută în supunere.
Trupul meu aspru, agrest, sapă în tine
și face o sămânță să răsară în adâncul pământului.
Am fost singur ca un tunel. Păsările au zburat din mine,
și noaptea m-a doborât cu invazia ei copleșitoare.
Să pot supraviețui, te-am pătruns ca o armă,
ca o săgeată din arcul meu, sau o piatră din aruncătura mea.
Dar vremea răzbunării a apus, și te iubesc!
Trup din piele, din mușchi, din lapte însetat și ferm.
Și cupele sânilor tăi! Și ochii tăi plini de absență!
Și rozele pubisului tău! Și vocea ta tristă și blajină!
Trupul femeii mele, voi continua să dăinui prin el.
Setea mea, eterna-mi năzuință, calea mea schimbătoare.
Ape negre se adună acolo unde setea eternă curge,
și truda alături de ea, și durerea fără de țărm.
poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre trupul femeii, poezii despre femei, poezii despre voce, poezii despre sâni, poezii despre păsări sau poezii despre poezie
Poemul III (O, întindere de pini)
O, întindere de pini, murmur al valurilor ce se sparg,
joc lent de lumini, clopot solitar,
amurg căzând în ochii tăi, păpușă,
cochilie în care pământul cântă.
În tine cântă râurile și sufletul meu se pierde în ele
după pofta-ți inimii, și-oriunde îi poruncești.
Îndreaptă-mi calea către arcul tău de speranță,
și-ntr-un moment de frenezie îmi voi elibera
stolul de săgeți.
În jurul meu zăresc o siluetă de ceață,
și liniștea ta răpune clipele-mi de chin;
și-acolo unde-mi ancorez săruturile
te regăsești tu cu brațele de stânci, diafane,
și setea mea își cere-n tine estuar.
O, vocea ta misterioasă ce iubește truda și se întunecă
în crepuscul răsunător și muribund!
Și-astfel am zărit în profunzimea clipelor,
pe întreaga întindere,
pini trudindu-și unduirile în șoaptele vântului.
poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre vânt, poezii despre sărut, poezii despre stânci, poezii despre singurătate, poezii despre râuri sau poezii despre păpuși
Sărutări... (Ispita)
Sânul tău frumos, domniță,
Alb, rotund și delicat,
Mult se zbate sub bluziță
Și mă-ndeamnă la păcat.
Te-aș cuprinde după umăr
Și cu drag te-aș dezmierda,
Sărutări fără de număr,
Eu pe sânul tău ți-aș da.
Și-mbătat de-a ta făptură,
Tu, copilă, draga mea,
Sărutări pe a ta gură,
Și mai multe ai avea.
- Cât de multe?-ntrebi tu, Clara;
- Câte fire de nisip
În deșertul zis Sahara
Aș depune pe-al tău chip.
Și de n-oi fi mulțumită,
De atât de mult sărut,
Eu îți jur, a mea iubită,
C-o voi lua de la-nceput.
poezie de George Budoi din Poezii (7 iulie 1989)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre numere, poezii despre nisip, poezii despre mulțumire, poezii despre gură, poezii despre frumusețe sau poezii despre deșert
Poemul XIII
Am fost plecat să-ți conturez
granițele trupului cu atingeri de foc.
Gura mea te-a cuprins de-a curmezișul: un păianjen
încercând să se ascundă.
În tine, în spatele tău, timid, cuprins de sete.
Povești de spus pe malul înserării,
ție, tristă și suavă femeie, să nu mai fii atât de tristă.
O lebădă, un copac, ceva departe și plin de fericire,
anotimpul strugurilor, desăvârșitul și fertilul anotimp.
Eu sunt cel care te-a iubit în refugiu.
Singurătatea s-a încrucișat cu vise și tăcere,
atârnând între mare și tristețe.
Tăcută, în delir, între doi gondolieri în repaus.
Între buze și glas ceva piere,
ceva cu aripi de pasăre, ceva de chin și uitare,
la fel ca năvodul ce nu poate ține apa.
Păpușa mea, doar câteva picături mai tremură.
Chiar și-așa, ceva cântă în aceste cuvinte curgânde.
Ceva cântă, ceva urcă spre gura mea hămesită.
O, să te pot încununa cu toate cuvintele de fericire...
Cântă, arzi, dispari, ca o clopotniță în mainile unui nebun.
Trista mea gingășie, ce va urma, brusc, dincolo de tine?
Când am atins cea mai grozavă și rece culme
inima mea s-a închis ca o floare de noapte.
poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre cuvinte, poezii despre anotimpuri, poezii despre uitare, poezii despre superlative sau poezii despre struguri
Albină (VIII)
Albină, ți-ai aruncat zumzetul în sufletul meu,
îmbătată de miere, și zborul ți-l purtai în dulci spirale de fum.
Eu sunt cel fără speranță, cuvântul fără ecou,
și cel care a avut totul, pierzând totul.
Ultima legătură, în tine scârțâie ultima-mi năzuință.
În ținutul meu searbăd tu ești ultima roză.
O, tu care ești tăcută!
Lasă-ți privirea adâncă să se închidă. Acolo noaptea se zbate.
O, trupul tău dezgolit, o statuie temătoare.
Tu ai privirea adâncă, în care noaptea lovește.
Liniștite brațe de flori și veșmânt de roză
Sânii tăi aduc a melci albi.
Un fluture de umbră s-a aplecat în pântecele tău
să se odihnească.
O, tu care ești tăcută!
În mine răsare singurătatea, cuprinsă de absența ta.
Plouă. Briza mării chinuie pescăruși rătăcitori.
Apa pășește, desculță, pe străzile deja străbătute.
Din acel copac, frunzele se plâng ca și când ar fi bolnave.
Albină, chiar și când nu ești aici îți arunci zumzetul în sufletul meu.
Din nou, exiști în timp, zveltă și tăcută.
O, tu care ești tăcută!
poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre apicultură sau poezii despre zbor
Vise promise
De vei veni, în somnul tău, la mine,
să-mi tulburi visele și somnul meu,
te voi primi și voi dansa cu tine,
vom fi: tu - flacără, eu - Prometeu.
Te voi purta, în brațe, printre ceruri
și îți voi stinge focul pe vreo stea,
cu sărutări, dorite giuvaeruri,
te voi acoperi, iubita mea.
Iar de va fi ca visul tău să plece,
îl voi urma, în visul meu de zi
sau voi trimite gândul să se-aplece
asupra ta, și doar al tău va fi.
În gândurile mele și în vise,
te-aștept, iubirea mea, te-aștept să vii,
și-atunci, îmbrățișările promise
vor fi cum doar în vis, acum, le știi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre foc, poezii despre somn, poezii despre dorințe sau poezii despre dans
Balconul
Ești mama amintirii, amanta mea perfectă
Sursa plăcerii mele și singura dorință
Cum ai putea să uiți atingerile tandre
Căldura casei tale și focul din ființă,
Mamă a amintirii, amanta mea perfectă?
Și-n fiecare noapte, pe când cărbunii ard
Stăm în balcon și-acolo miroase a trandafiri
Ce moale îți simt sânul, iar sufletul ți-e cald,
Ce lucruri minunate ne spunem din priviri
În fiecare noapte, pe când cărbunii ard.
Ce mândru e apusul în zilele-arzătoare
Cât de adânc e spațiul, și inima se strânge
Dar când m-aplec spre tine, crăiasă a iubirii
Simt că respir parfumul ce-l are al tău sânge
Când mândru e apusul în zilele-arzătoare.
Noaptea în jur se lasă ca un perete gros
Iar ochii mei devin pupile pentru tine
A ta suflare-o beau, și dulce e otrava
Când mâinile-ți frământă picioarele divine
Iar noaptea-n jur se lasă ca un perete gros.
Eu știu arta cea dulce, dar foarte dificilă
Cu capu-n poala ta să aflu alinare
Căci unde-n altă parte să caut fericirea
Decât în trupul tău și-n inima ta mare
Căci știu arta cea dulce, dar foarte dificilă.
Parfumuri, jurăminte și mii de sărutări
Vor mai ieși vreodată din golful fără fund
Așa cum astrul zilei se-nalță iar pe cer
Deși s-a scufundat într-un ocean profund?
Parfumuri, jurăminte și mii de sărutări!
poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre mamă sau poezii despre sânge
Balconul
Ești mama amintirii, amanta mea perfectă
Sursa plăcerii mele și singura dorință
Cum ai putea să uiți atingerile tandre
Căldura casei tale și focul din ființă,
Mamă a amintirii, amanta mea perfectă?
Și-n fiecare noapte, pe când cărbunii ard
Stăm în balcon și-acolo miroase a trandafiri
Ce moale îți simt sânul, iar sufletul ți-e cald,
Ce lucruri minunate ne spunem din priviri
În fiecare noapte, pe când cărbunii ard.
Ce mândru e apusul în zilele-arzătoare
Cât de adânc e spațiul, și inima se strânge
Dar când m-aplec spre tine, crăiasă a iubirii
Simt că respir parfumul ce-l are al tău sânge
Când mândru e apusul în zilele-arzătoare.
Noaptea în jur se lasă ca un perete gros
Iar ochii mei devin pupile pentru tine
A ta suflare-o beau, și dulce e otrava
Când mâinile-ți frământă picioarele divine
Iar noaptea-n jur se lasă ca un perete gros.
Eu știu arta cea dulce, dar foarte dificilă
Cu capu-n poala ta să aflu alinare
Căci unde-n altă parte să caut fericirea
Decât în trupul tău și-n inima ta mare
Căci știu arta cea dulce, dar foarte dificilă.
Parfumuri, jurăminte și mii de sărutări
Vor mai ieși vreodată din golful fără fund
Așa cum astrul zilei se-nalță iar pe cer
Deși s-a scufundat într-un ocean profund?
Parfumuri, jurăminte și mii de sărutări!
poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Culoarea curcubeului
Sufletul meu e un fenomen optic si meteorologic,
El se manifestă după ploaie când soarele,
Sufletului tău îl lumineză puternic,
Iar lumina soarelui se reflectă
În apa argintie din atmosferă,
Formând un curcubeu lung si miraculous precum e Iubirea.
Sufletul meu e colorat E ROGVAIV, adică:
Roșu ca focul tau din privire,
Oranj ca razele de soare scaldate în părul tău de castană,
Galben ca spicul de grâu adunat de tine vara
Verde ca livada mea de smarald,
Unde Albastrul cerului infinit Se oglindește în apa iazului tău,
Iar Indigo e cerul visului meu de cerneală,
Și în sfarșit Violet toporașul tău fraged
Ce iese primăvara în gradina ta.
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre curcubeu, poezii despre culori, poezii despre verde sau poezii despre roșu
Răscruce
Iată locul dintre nicăieri și niciodată
Răscrucea vieții mele
unde niciun drum nu se oprește
Iată eu îți prezint trecutul
Negru cu ochi albaștrii de oțel - ura
Biciul tremură încă în mâna sa crispată
Vezi, el calcă în picioare
toate visurile mele de libertate
el îmi ară măruntaiele semănând grânele violenței
Vezi, el destramă copilăria mea, Africa mea pierdută pentru totdeauna
Vezi, ura îi mănâncă inima, se crede atotputernic
Iată-l îndreptându-se spre noaptea refuzului meu
El mi-a violat cerul
Și ploaia sfâșiată ce stropește pământul
Roșu este sângele său roșu asemenea iadului nebuniei
Și iat-o pe bunica tremurând
de frigul urii incredibile
Neagră ca noaptea cea mai lungă
Sclava din mine ascultă tobele
dar rămâne surdă la chemarea lor
Oarbă fiind
Neștiind să spună decât "Da... da stăpâne"
în vreme ce în sufletul ei cugetă:
"Ura mea să-ți străpungă inima!"
Și ura este un fruct prea copt
care picură sânge
Vezi cum tremură de frică viermele pământului, strivit sub piciorul stăpânului
Iat-o pe mama mea, iat-o pe sora mea, iată-l pe copilul meu blestemat
Iată-i pe cei doi copii ai mei blestemați - izvor al descendenței mele
dar povară prea grea pentru umerii mei umani
Destul mi-am aplecat spinarea
Destul mi-am umflat pieptul, crezând
că întreg cerul încape în ochii mei
Iată deșirate cele două lumi ale mele la răscruce de drumuri.
Eu chem ploile cerului
ape vii salvatoare peste capetele lor ude
Iată-i pe cei doi copii ai mei în umbră cerșind puțină dragoste
Că numai dragostea mai poate spăla atâta ură
Foc, ștrangulare, biciuri în erecție și cuțite îndreptate
trestii arzând și nebunie umană
După foc pământul meu e de reconstruit istoria mea sugrumată
Iată cele două fețe ale nebuniei mele
O, Doamne, prinde-le cu mainile tale vindecătoare
Extrage oțelul din albastrul ochilor mei
și piatra de sânge care îmi apasă inima
Împinge viermele pământului spre focul solar
rinichii mei vindecați de alintul ofensator
Ajută-mă să privesc fără să tremur
azurul cerului și albastrul mării
Ia în palmele tale noua mea Africă
Și fă din mine până la finele Timpului
O vibrație a iubirii!
poezie de Nicole Cage-Florentiny (august 1999)
Adăugat de Marinela Barabula
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre picioare, poezii despre negru, poezii despre copilărie sau poezii despre albastru
Poemul VII
Aplecându-mă în după-amieze,
îmi arunc capcanele triste înspre ochii tăi marini.
Acolo, în cea mai înaltă explozie, singurătatea mea
se întinde și arde, brațele ei arată ca brațele unui om
aproape de înec.
Am trimis semnale roșii dincolo de ochii tăi absenți,
care se unduiesc ca marea în apropierea unui far.
Reții numai întunericul, femeia mea distantă,
și din privirea ta, uneori, țărmul temerii iese la lumină.
Aplecându-mă în după-amieze, îmi arunc capcanele triste
în valurile care se agită în ochii tăi marini.
Păsările ciugulesc primele stele
care luminează ca sufletul meu când te iubesc.
Noaptea galopează pe iapa sa întunecată,
aruncând o coamă albastră peste țărm.
poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre stele sau poezii despre semnale
Alintări de vise
În umbra ta, se mișcă, valuri-valuri,
lucind alene, gânduri ce-mi apar,
te-nvăluie-n priviri și-apoi dispar
în lumi nedeslușite, prin portaluri.
Revin, plutind pe ape liniștite,
te caută, din nou, și te găsesc
în trupul tău, pe care-l copleșesc
cu sărutări fierbinți, nepotolite.
Iar gândurile tale? Nu mai ai!
La mine-s toate, mă iubesc în voie
în timp ce tu, printre-ale mele, stai.
Iubita mea, mă pierd de bunăvoie
în alintări de vise. Ce spuneai?
Că sărutări o viață o să-mi dai?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață sau poezii despre apă
Înger al iubirii
Am adormit, un înger m a trezit,
Cu sărutări, pe al meu obraz,
In urma lui,
Parfum, si praf de stele, a rămas,
E îngerul iubirii am aflat, m a sărutat si a plecat
De când eu m am trezit ca un miracol
Simt usurare că plutesc acum
Iar ma înalt spre cer privesc pot sa plutesc
Iti dăruiesc sufletul inima inger al iubirii
Suflet din clepsidra timpului te ai coborât
Din astrele albastre sa vii sa te sărut
Când dorm si vii să mă saruti in vis
Sărutul tău rămâne eternul paradis
Inger al iubirii te scriu cu litere pe iris
Cerul meu albastru iubirea din vis
Tu esti intregul univers al eternului meu paradis!
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri
Balconul
Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!
Tu, grija mea și unic tezaur de plăceri!
Mai știi tu dezmierdarea iubirii fericite,
Căminul blând și vraja văraticelor seri,
Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!
În serile când lampa ne lumina plăpând
Sau pe balcon în roze amurguri visătoare,
Ce dulce-ți era sânul și sufletul ce blând!
Ne-am spus adesea lucruri în veci nepieritoare
În serile când lampa ne lumina plăpând!
Cât de frumos e-apusul în serile senine!
Ce adâncime-n spațiu și-n suflet ce delir!
Crăiasă-ntre iubite, când m-aplecam spre tine,
A sângelui mireasmă visam să ți-o respir.
Cât de frumos e-apusul în serile senine!
Pe nesimțite noaptea prindea să crească lin
Și ochii mei privirea cercau să ți-o ghicească
Și îți sorbeam suflarea, o, farmec!, o, venin!
Și-ți adormeam piciorul în mâna mea frățească.
Pe nesimțite noaptea prindea să crească lin.
Știu să-mi aduc aminte de clipele senine
Și-mi văd din nou trecutul în poala ta pitit;
Căci unde vraja-ți dulce o pot găsi mai bine
Decât în blându-ți suflet și-n trupul tău iubit?
Știu să-mi aduc aminte de clipele senine!
Aceste jurăminte, miresme, sărutări,
Din hăuri nepătrunse se vor mai naște oare
Cum, după ce se scaldă în nesfârșite mări,
Pe cer se urcă iarăși întineritul soare?
- O, vis! o, jurăminte! miresme! sărutări!
poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre trecut sau poezii despre tezaur
Lumea mea ești tu
În ochii tăi văd strălucirea soarelui
în primele ore ale dimineții,
chiar dacă afară e viscol și ninge, totul e-nghețat.
Găsesc căldura ta și o adiere de vânt ușoară ca o briză marină,
iar în părul tău simt răcoarea valurilor înspumate,
și trupul tău emană un miros plăcut de flori...
Lumina puternică vine de la tine
și se propagă peste tot către apus
ca și cum ai creea un univers în jurul tău
ca și cum tu ești toată lumea mea.
poezie de Eugenia Calancea (23 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol, poezii despre ore, poezii despre ochi sau poezii despre ninsoare
Magia permanenței
Dormeai ca aerul ce mă îmbrățișează fugind,
visai ca râul ce se odihnește curgând
și-am început deodată să te creez din sărutări.
Bucuria nupțială a surâsului tău dăruia
alte profunzimi stolurilor de vise...
Printre genele tale am văzut
corbi care ziua își furau noaptea.
Pe neașteptate, ne-am refuzat
pomana timpului dintr-o fereastră deschisă;
furată ne fu ziua însă răul curgea
și încă mai era numele tău,
păsările zburau și încă mai erai seara.
Ne-am tot despuiat, pradându-ne mângâieri...
Cu toate astea, n-au putut să ne ia sărutările,
încă mai încăpeam în mica arenă a unui inel.
Eram goi: eram înveșmântați în eternitate.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început sau poezii despre odihnă
Scrisoare de la tine către mine
M-ai iubit de mică și a mea mânuță
Părea roșu timbru prins în palma ta
M-ai plimbat pe cerul purpuriu-albastru,
Un pahar de apă mi-ai dat dintr-o stea!
Când crescui mai mare așa... frumușică,
Coronițe albe multe mi-ai adus;
Muguri de luceferi cusuți în eșarfe
Tu în dulci ghirlande la gât mi le-ai pus!
Într-o seară caldă ce plutea pe vale,
Rușinat, pe bune, mi-ai cerut s-ascult
Eu închis-am ochii; aplecat cu teamă,
Mi-ai dat cu sfială primul meu sărut!
Mută îi mulțumeam nopții de mătase
Ea mascase macul în obraz ivit.
Sufletul în tremur legănat de farmec
M-a îmbătat degrabă și m-am fâstâcit!
Arșița iubirii mi-a intrat în suflet
Buzele-mi setoase te vroiau curat;
Tu, din cornul lunii, lacrimă de îngeri
Pe ale mele buze fin ai picurat!
M-ai crescut frumoasă ca o lună albă
Și mi-ai dat sublimul farmecului pur.
De iubire avidă, îți cer cu mândrie:
Hai, te rog mă-nvață, nană, să te fur!
poezie de Nicolae Rolea din Mi-e dor de cineva ca tine
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre văi, poezii despre scrisori sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Atinge-mă, Doamne
Mă privesc și astăzi în oglinda mea din casă
Ce pare foarte tristă și neîncăpătoare
Pentru chipul meu atât de-ntins în șanțuri lungi
În care cruzii zori se-ascund-de ploaia lacrimilor mele
Ce Te cheamă pentru a nu știu câta oară, să mă ierți.
Să mă ierți de tot ce fac și judec făr' de rost
Din multă amărăciune și ispite ieșite din pământ
Zvâcnind la mine-n tâmple și în ochi
Cu arzătoare patimi ce-mi întristează Duhul Sfânt
Punându-mă în scara celor morți de pe pământ.
Mă privesc și te adun în gândurile inimii și-a cugetului meu
În care glasul Tău se-aude ca o sorbitură din pahar
Ce mă înghite toată și apoi m-aruncă peste lacrimile mele
Cu care eu mă spăl pe mâinile încrucișate-n pieptul tremurând.
Tremurând de teamă să nu pleci, te strig, te laud fără glas,
Și-ți cer să mă ridici din spaimele ce mă doboară-n spini
În spinii lumii ce nu știu a mângâia măcar un pic
Atât cât trece carul Timpului cu ore-n deznădejde și suspin
Scos din sufletul prea plin de amarul cuvintelor din limbi
Ce-au țintit în cordul meu din buzele amare ce nu te știu de Tată.
Mă privesc și te adun în toate gândurile mele albe
Din care scot orice păcate și ființe ce mă scutură de bucurii
Și mă îngroapă în necazuri cu fățărnicia lor de șerpi
Mângâietori doar de ochii Soarelui și-a Lunii răsărite.
Mă privesc și văd cum ceasurile vremii sunt un plug
Ce sapă șanțuri reci în chipul și în Crezul meu rostit
La fiecare ceas trecut prin mine surd ce-mi pune piedică
Să cad in fața celor ce mă înfierbântă-n săbiile lor otrăvitoare
Întinse pentru a lupta cu ei pentru mulțumirea dracilor
Întristați de slava mea spre Tine, și de răbdătoarea inimă
ce Te așteaptă în dureri.
Atinge-mă, Doamne
Să piară tot răul ce mă albește râzând.
poezie de Adelina Cojocaru (5 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre ceas, poezii despre șerpi, poezii despre tată sau poezii despre spaimă