Vocabule, temelii

Ca profesor de estetică
la catedrala plantelor
mă întorc mereu
când mă-mpiedic de-o piatră,
sau de-o ruptură de nor -
niciodată nu se ştie
unde te poate duce.

E cea mai curioasă disciplină,
am învăţat-o
rupându-mă în două,
să mă complic intenţionat
întru credinţa gândirii.

poezie clasică de Constantin Dracsin
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi tu

Eu si tu cât facem oare
poate doi sau poate trei
poate punem de-o ninsoare
de lalele daca vrei!

Poate facem de-o speranţa,
de-o iubire cu scântei
poate punem de-o vacanţa
cu sirene şi cu zmei!

Poate inventam o lume
paradisul regasit
ştii ca nu ma tin de glume
când ma soarbe un zenit!

Şi refacem androginul
şi rescriem noi povestea
fara sa cunoastem chinul;
nu le vrei pe toate-acestea?!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o vârstă e viaţa...

De-o vârstă cu apa,
de-o vârstă cu vântul
De-o vârstă e viaţa
cu cerul şi pământul.
De-o vârstă cu soarele,
de-o vârstă cu timpul,
Căutându-şi izvoarele
cucereşte Olimpul.
De-o vârstă cu Universul,
de-o vârstă cu infinitul,
Îşi continuă mersul
sfidând labirintul.
De-o vârstă cu eternitatea
îşi poartă dăinuirea
în imensitatea,
fără mărginire.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fluture de-o zi...!

E dimineaţă...
Încă pe trandafiri
Mai sunt boabe de rouă.
Zbor...
Culeg nectarul vorbelor
Şi vouă...
Vă dăruiesc iubiri!

E ora nouă
Şi aripile mi le-ntind spre cer...
Iubesc...
Ce mister!

La prânz,
Sunt învăluit în flori de migdale...
- Ah! Ce petale!

Nu-mi rupeţi aripile la ora două...
Mi-e dor!
Şi...
Vreau să zbor...
Sunt fluture.
Călător...

Pe la chindie,
Poate iubita o să ştie
Cumva...
Undeva...
De dragostea mea.

Când întunericul mă va cuprinde,
Cineva mă va vinde...
Poate pe treizeci de arginţi...
- Iubita mea,
Să nu mă minţi...
În palma sufletului tău,
Sunt EU.
Să nu-mi faci rău,
Eu sunt al tău.

Sunt fluture de-o zi...
Aşa va fi...
Poate-oi trăi
Mai mult de-o zi
ŞI IARĂŞI VOI IUBI!

poezie de Coman Vasile (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o fi să mor

De-o fi să mor, de-o fi să mor
Să mă lăsăţi în vechea haină,
Vor şti doar codrii a mea taină...
La groapa mea daţi zor, daţi zor.

Cînd voi fi mort, în vreo trei scînduri
Să m-aşezaţi, n-oi şti de gînduri,
Am fost şi gînd, dar am trecut,
Am suspinat, dar am tăcut...

La groapa mea daţi zor, daţi zor...
De-o fi să mor, de-o fi să mor...

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aduc aminte, în 1949 sau 1950, de Paşti eram în Timişoara şi m-am dus, deghizat cum am putut şi eu, la Înviere la Catedrala din Timişoara. Am fost atât de impresionat de ce am văzut atunci încât nu am să o uit niciodată. Catedrala este destul de mare, ori când s-a făcut înconjurul atâta lume a fost la înviere încât nu ştiai unde începe cortegiul şi unde se sfârşeşte. Catedrala era parcă înconjurată de un inel enorm de flăcări aprinse, iar sus în clopotniţă erau alţii cu lumânări aprinse. Era o imagine extrem de frumosă a ceea ce se întâmpla atunci, în plin comunism. N-a fost loc unde să nu se facă slujbă de Înviere.

citat din Nicolae Bordaşiu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candid

Domnul acela din oglindă livid
De-o veşnicie mă priveşte candid
Ce are cu mine, să dorm nu mă lasă
Sora mea mâine este mireasă
Parcă adoarme şi cade în unde
Şi somnul l-ar duce şi nu are unde

Îl spală zefirul şi iar se întoarce
De-o veşnicie mă priveşte şi tace
Oglinda în care trăieşte se sparge
Şi el se împarte în zeci de catarge
Pe mările lumii plutind fără zor
Ca visele noaptea în somn un fior

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul tău

mă face să înot
mă face să zbor
mă face să scriu

surâsul tău mă face să înot
în sahara ta fierbinte
pot crede în stele
pot crede în destin
buzele tale un lotus roşu

zâmbetul tău un cuib de raze
într-o ruptură de nor
privesc ca un profesor de estetică

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

credinţă

Credinţa este o oază în inimă, la care nu poate ajunge niciodată caravana gândirii.

definiţie celebră de Khalil Gibran
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de... Cluj

Mi-e dor de-o ţuică, de-un pelin,
Mi-e dor de-o românească horă,
Mi-e dor de-o glumă cu Florin,
Mi-e dor de-o... bancă tricoloră!

epigramă de Marian Grigore Dobreanu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora H

Compozitorul era de doi bani,
compoziţia lui este de două Universuri-
se poate cânta
la două mâini,
la nouă mâini,
şi chiar la nouăzeci şi nouă
de mâini.-
după toate preferinţele.
Arată ca un cercetător
de sub movila lui Iov
în clipele sublime ;
când îşi dezleagă spiritul
din lanţurile obişnuite.
printre notele lui
mai vorbea de şoarece.
în somn-
mi-a spus mie,
când eram mic,
s-a cununat cu o viperă;
de aici i s-au tras toate,
chiar pământul l-a înghiţit
din cauza aceasta.

poezie clasică de Constantin Dracsin din Poezii şi desene (2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi din visul de-o viaţă

... nu se puteau ascunde cuvintele
nici pomii de-o viaţă ai mărmuritei poteci
unde
gândul sub măgura vremilor creşte
unde
nostalgii rivalizau cu Luna
ce trece
jucând tenis de câmp cu pământul
într-un dialect revolut
sub semnul
gurii ce învaţă s-aprindă
cerul sub inima
ce se frânge
se frânge
şi din visul de-o viaţă
doar
gânduri ce-năbuşi
în mâini...

poezie de Maria Pirlogea din Prin labirintul nemărginirilor (2015)
Adăugat de mariada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân

Aplecat peste omătul troienit, pe ulicioară,
Trece lin, cu mersul moale, un bătrân cu-a lui povară.
Ţine strâns de ţolul aspru - cu vreo două legături
Făcut sac – să poată duce, din pădure, uscături.

Pe căciula-i învechită cad zăpezile de-o viaţă,
Haina roasă adunată-i cu-un cordon de zdrenţe-n faţă,
Bumbii au căzut, dar baba n-a mai fost aici, să-i coase.
Sub pufoaică stă ascunsă numai o mână de oase!

Mâinile-s înfăşurate doar în cârpe din ştergare,
Iar din cizmele de gumă ies obielele murdare,
Rupt în coate şi-n genunchii îndoiţi, străbate locul,
El cu ochii minţii vede cum îi arde-n vatră focul.

Pojghiţa sub paşi trosneşte, iar omătul cerne, cerne,
Pe cărarea cea îngustă tot mai aprig se aşterne.
Îngheţat, urmează drumul care duce spre bordeiul
Unde nu mai este pâine şi s-a terminat uleiul,

Dar visează la căldură, trupul rece să-i alinte,
Undeva, prin pod uitată, o găsi el nişte linte.
Şi mălai de-o mămăligă de-o mai fi, încă nu ştie.
Visând cum aprinde focul, îl cuprinde-o bucurie

Şi mai cu nădejde calcă, uşor pasul îl grăbeşte,
Dar prin viforul năpraznic o lumină îl orbeşte,
Iar doi domni, în uniforme, cer ceva ce nu-nţelege,
Cer anume documente şi-i vorbesc despre o lege,

Spun să lase legătura de pe umeri, jos, îndată!
Şi un anumit articol dintr-o carte îi arată.
El nedumerit ascultă şi priveşte cu mirare,
Pune crengile-n zăpadă, nu pricepe legea care

Poate pune stăpânire peste focul din bordeie,
Ca şi cum s-ar putea pune lacăte, pe o scânteie!
Apoi lasă-n drum tot visul cel frumos, cu crengi uscate
Şi se pierde-ncet, de parcă, veşnicia o străbate.

Se rostogolesc, amare, două lacrimi, pe sub barbă
Şi pe Dumnezeu îl roagă să îl ducă lângă babă,
De-o fi cald sau o fi rece, cum o fi, nici el nu ştie,
Doar oftează şi se duce prin zăpada argintie...

poezie de Emilia Amariei din Datori cu o ţară (18 decembrie 2015)
Adăugat de Emilia Amariei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea dintâi

Iubirea-ncepe ca un joc
Când toţi hormonii dau în foc;
Un diamant într-o privire
Poate fi zâmbet sau jertfire,
Magnet în două fiinţe, pure
Să-i fericească sau să-ndure.

Turnată-n plasmă ireală,
Imaginea ei virtuală
De-o veşnicie e cântată
Şi nu se uită niciodată!

poezie de Ştefan Marinescu din Rezonanţe (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românilor din inima României

Românu-i dârz de când se ştie,
Om de-o aleasă omenie,
Mereu prezent unde e greu,
Înfruntă greul în felul său,
Neobosit la fapte bune,
Idealul său nu va apune.
Liber, statornic şi stăpân,
Oricând şi generos şi bun,
Rămâne-n crezul său creştin.

De la Daci a moştenit
Iubirea de acest pământ;
Nu-i datorie, dar mai sfânt!

Hărnicie, cu însufleţire,
Am dăruit cu fiecare clipă,
Respect deplin şi preţuire,
Generoşi clipă de clipă,
Harul ne-am împărtăşit,
Iubirea de acest pământ.
Tot timpul gândul drept şi bun
Am împărţit cu cei din jur.

Ştim să preţuim dreptatea,
Iubim credinţa, libertatea!

Când peste veacuri au venit,
O semeţie de sărăcie alungată,
Voioşi aici i-am găzduit,
Am împărţit cu ei aceeaşi soartă!
Şi gând, şi cât, şi bucurie,
N-am bănuit că ungureasca semeţie
Azi alungă pe români din inimă de Românie!

acrostih de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul înaltelor ziduri de-o iei

De-a lungul înaltelor ziduri de-o iei,
mulţimea de roze nu poţi să o vezi,
pe-ale parcului străine alei,
dar în credinţa ce le-o păstrezi,
le simţi că-s aproape ca nişte femei.

Fără să şovăie, merg câte două,
şi după mijloc se ţin,
şi cele roşii cântă singure-n rouă,
apoi cu miresmele lor intră lin
cele albe-n cântarea cea nouă...

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă de copil

Sunt o fetiţă veselă, frumoasă
Ai mei părinţi sunt medici renumiţi
Într-un spital, însă, când vin acasă,
Mă iau în braţe foarte fericiţi.
Deşi sunt obosiţi, că nu-i o joacă
Să vezi ce boală are fiecare,
Îs fermă-n ce vă spun şi o să-mi placă
Să fiu tot doctor, când voi fi mai mare.

De ce-am decis să fiu tot doctoriţă?
‒ dorinţa asta-n timp se înfiripă! ‒
Am printre jucării o veveriţă,
Pe care-am vindecat-o de o gripă.
Părinţii mei îmi povestesc mai multe,
- eu sunt din ce în ce mai curioasă! -
Că trebuie să scrie, să consulte...
Iar boala-i, uneori, contagioasă.

La început nu am ştiut ce-nseamnă,
Însă de-o vreme vin mai rar acasă,
Vorbim la telefon, iar ei mă-ndeamnă,
Să-ascult de buni şi să stau la masă!
Am înţeles şi-am fost mereu cuminte,
Iar mami s-a întors şi stă cu mine,
Dar o-ntrebare mă frământă-n minte:
Pe tati la serviciu ce-l reţine?

Eu cred că tati are mult de furcă,
La ştiri vorbesc mereu de-o pandemie...
E complicat şi joaca mi-o încurcă,
Dar înţeleg şi asta... Să se ştie!
Mi-e foarte dor şi-l port cu mine-n gânduri,
Mă rog la Domnul şi-o să fie bine,
Iar dacă voi citiţi aceste rânduri,
Rugaţi-vă cu toţii lângă mine!

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când soarele se-ascunde
şi nu vrea să se-arate,
tu te întreabă: Unde?
Când? Cum? Ce nu se poate?
Când soarele pătrunde
în suflet şi în casă,
nu întreba de unde
norocul te apasă!
Când soarele revine
în inima-ţi pustie,
socoate că destin e
ca rostul să ţi-l ştie!
Când rânduiala vieţii
te duce prea departe,
sfinţire dă bineţii;
aşa ţi-e scris în carte!
Când rostu-n astă lume
doar Cel de Sus îl ştie,
te bucuri că ai nume,
destin şi fantezie!

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată că îmi permit să fac o paralelă între credinţa fiecăruia dintre noi şi basmele care de fapt sunt, după părerea mea, cea mai frumoasă întruchipare a credinţei noastre întru bine, întru frumos, întru vindecare, întru noroc.

citat celebru din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde...

Acolo unde e-anarhie
Şi-s genii toţi, de-o vreme-ncoace,
Nu face nimenea ce ştie,
Nu ştie nimenea ce face!

epigramă de Florian Saioc din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!