Viaţa ca o flacără...

Nu-i materie viaţa, este pură energie...
Naşterea-i e amnar, vâlvătaia-i făclie.
Începutu-i fragil, înteţitu-i cu suflul,
Roşu-i este sclipirea, rug îi e începutul.

Vântul nu o doboară, îi dă înalt, o iuţeşte,
Apa îi este ardoarea, în înec o sfârşeşte.
Emanaţia-i suflet, cum fuiorul de fum,
Rece-şi are sfârşitul, prin cărbune înspre scrum.

Focul viu, e de tânăr... trosnet dă în scântei,
Zgomotul îl înalţă, exploziv în idei.
Mistuirea-i în plin, tot distruge în cale...
Creatoare-i de crimă, topitor de metale.

Calmu-i este final; din făclie vioaie
Alb-cernitul e spuza, crudul lemn îl îndoaie.
Înţeleptul emană pulsu-i intermitent...
Poate naşte un altul transferându-l ardent.

Liniştit redevine, caldu-şi pierde în vigoare,
Se împrăştie în vânt, rece e, scade... moare.
Va fi doar o amintire- flacăra cărăuşă-
Foc şi viaţă se sting... totul este cenuşă.

"Energia"-i plecată, pe vecie e dusă!
Reînvierea-i himeră, este doar presupusă.
Este în van încercarea, de întors, reînviat...
La cenuşă, cu foc, nu dai viaţă.... A încetat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul care-mi este scris

Sfârşitul e-o pecete rece
Pe-un os de viaţă desenat,
Într-o Sahară de nisipuri
Unde doar vânturile bat.

Şi vântul îşi petrece vântul,
Sahara în nisipul ei,
Pe mine doar sărutul care
Apune în stinse scântei.

Sfârşitul petrece sfârşitul,
Nu te gândi că-s liniştit,
În nesfârşite astre scapăr,
De ele sunt împătimit.

Voi pune inima sub capu-mi,
O piatră grea cu iz de vis
Să pot să dorm o veşnicie
Sfârşitul care-mi este scris.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elemente

Eşti foc
Şi-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenuşă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Şi vise de fum ridicate la cer
Şi lemne şi scrum.
Eşti apă
Şi inima mea ţi-e scoică loială,
Urma ta - sunetul mării,
Al furtunii şi al nopţilor senine,
Parfumul lacrimilor sărate,
Gustul rece şi proaspăt,
Atingerea ploii pe umerii goi,
Speranţa alergând în valuri să înţepe uscatul.
Eşti pământ,
M-ai clădit şi mă-ntregeşti,
Din tine m-am născut şi la tine mă întorc,
În tine înfloresc, pe tine mă usuc,
În mine rodeşti, înfloreşti şi dai viaţă.
Eşti aer,
Trăiesc doar atunci când te inspir,
Când te sorb fără să mă satur de tine,
Când mă umpli fără să mă simt plină,
Cănd mă goleşti şi mă omori încet,
Când nu te am mă sufoc,
Trăiesc artificial şi mă sting încet.
Eşti foc
Şi-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenuşă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Şi vise de fum ridicate la cer
Şi lemne şi scrum.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incendiar...

... nedefinit,
alb scânteiază
roşu asfinţit,
albastră rază
în grena condens
spre negru fum
de gri intens,
brumăriu scrum...
închis potent
în foc deschide
ardent, ardent
atins cuprinde
dintr-un nimic,
ajuns scânteie,
exultă-n pic
văpăi de fee,
ce-n abur mor
lăsând doar fum
de-un negru dor,
sfârşit în scrum...
nici n-ar fi fost
de nu-i o umbră,
probabil cost
de-o moarte sumbră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa ascunsă

Casa fiecăruia dintre noi
Este sufletul.
Şi nu o putem înălţa decât prin faptele noastre.
Dumnezeu este în noi
Şi arde ca o făclie.
Cu cât sufletul se înalţă,
Cu atât flacăra este la adăpost
De vântul durerii şi al deznădejdii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce combinaţie...

Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i şi lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănţuire de ergi înşiruiţi... conştiinţă?...
Cum nu-i şi fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i fiinţă?

Cum cuarţul, ce-n cristale ţine, e evident că de el ştie,
Cum şi carbon şi musca ţeţe au toţi tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... fiinţate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... şi nu scoici uscate?

Cum apa, ce-o ţin, nu mă-neacă, este şi lacrimi şi oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânţându-mi-se aleane?
Cum foc şi arde şi se-mparte şi-n inimi... şi-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mişcă, doar noi parcurgem ştiut drum???

Cum aerul omoară peşte, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-şi încreţeşte şi nu-i la nimeni clorofilă?
Cum ştie dragostea chimie şi cum chimia nu iubeşte?...
Cum omul este tot secrete şi nu ştie singur ce este?

Cum sunt un lanţ în răsucire şi nu pot singur să schimb zale?
Cum drumuri sunt nenumărate şi singur nu-mi cunosc o cale?
Cum câinele ce-a fost un lup, iubire-mi dă mai mult de-un seamăn?...
Cum atunci lumea al cărui "in" îs, nu mă iubeşte... Şi-i sunt geamăn?

Şi chiar de-aş şti multe din ele -c-am învăţat, dar de la alţii-
Tot nu-i îndeajuns!... Răspunsuri nu-s, că genii-s presupus înalţii
Ce mi-au predat din bagaj gene; m-au osândit în foc şi fum
Şi sunt pierdut şi eu şi-ai mei?!... Tot întrebând... "De ce şi cum???"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Univers totul este făcut din energie, ea rămânând mereu aceeaşi forţă, chiar dacă are forme diferite de manifestare. De exemplu, o energie oarecare ia forma unei bucăţi de lemn, iar o alta ia forma unui cotlet. Ambele forme pot suferi o transmutaţie - pot fi schimbate printr-un proces de oxidare. Când ardeţi o bucată de lemn, energia acesteia se transformă în căldură, fum, cenuşă; când mâncaţi cotletul, energia acestuia ia forma dumneavoastră.

Alexandra Moşneaga în Vindecarea psi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boromir: Nu se poate intra pur şi simplu în Mordor. Porţile sale negre nu sunt păzite numai de orci. Acolo există un rău care nu doarme niciodată, iar Marele Ochi este mereu atent. Este un ţinut arid, plin de foc, cenuşă şi praf, până şi aerul pe care îl respiri este un fum otrăvitor. N-ai putea face asta nici cu zece mii de oameni. Este o nebunie.

replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc nestins

După ce-ai trecut prin foc,
Până şi aerul pare mai stabil,
Când unii aruncă vorbe de foc, ca şi săgeţi
Şi ţi-l servesc, drept combustibil.

Şi arzi mocnit,
Răni pe suflet, cicatrici pe chip,
Stingi cu lacrimi
Scânteile rămase,
Dai cenuşa deoparte.

E foc nestins,
Încă mai pâlpăie speranţa
Şi torni gaz pe foc,
Să-i mai întreţii flacăra.

Nu e flacără ce mistuie, ci care înalţă,
Din scrum, să te reîntorci la viaţă.
Ca pasărea Phoenix,
Să înveţi din nou zborul,
Cu o aripă tăiată.

E foc nestins de ploi,
E încă viu, chiar de împroşcat cu noroi.
Ca o torţă, ce ţine aprinsă noaptea,
E lumina, Divinitatea.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Dumnezeu e-aşa de mare!
E pământ şi este soare.
Este cerul plin cu stele,
Având luna printre ele.
Stăpâneşte Universul
Şi la toate le dă mersul.
Este apa, este vântul,
Este credinţa, e Sfântul.
Dumnezeu este în toate.
Este viaţă, este moarte.

poezie de Dumitru Delcă (21 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumpănă de vifor

Nu se mai sfârşeşte iarnă,
Fulgi aleargă să se cearnă,
Ghioceii au îngheţat...
Suflet mi s-a spulberat.

Peste tot sunt doar troiene,
Picuri s-au lipit de gene
De la lacrimi răscolite
De-aşteptări nepotolite.

Tot e-un alb de spumă rece;
Pe străzi nimeni nu mai trece,
Doar doi câini se tot miros
În amorul viforos.

Zboară ţepii de cristal
Într-un vuiet maşinal,
Vânt loveşte în ciomege...
Păru-l-am tari şomoiege.

Este tot o hulă rece
Pieptănând ogor când trece;
Nici respir nu mi-e uşor,
Mâinile-n mănuşi mă dor.

Două ciori luptă cu viaţa
În aerul rece ca gheaţa;
Sunt purtate în neştire
În planaj, 'n rostogolire.

Sunt pierdut, nimic nu văd,
Înainte-i tot prăpăd
Şi nici urmele-mi din spate
Nu mai sunt, de vânt suflate.

E natura-n Crivăţ strai;
Crudul moş în alb, bălai
Ce-şi varsă lumii năduf
Răsfirându-şi un zuluf.

Este-o cumpănă de viaţă
Ce-ai avut mereu povaţă;
"Când doar vrei să scapi de moarte
Toate sunt averi deşarte"...

Cred că-i semnul răzbunării;
N-am dat ghes, suflet, rugării
Şi-am plecat dintre bocarte...
Oi scăpa oare de moarte?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa

E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil şi bine antrenat.

Traseul este scurt...
şi-i totuşi, mult, mult, chin...
din nu ştiu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.

Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ţi fie lin,
norocul nu-ţi surâde, de eşti fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.

Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poţi să te ajungi, la mult, la cantitate.

Balanţă nu-i...
nu ştiu de este vreun criteriu;
când alţii pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.

Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ţie abisul... doar atât ţi se arată.

Nu ştiu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
şi cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o linişte, nici fericire... viaţa-i goală.

Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam şi doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis şi încercarea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perenitate

Atâta timp cât este soare
Universul nu dispare.
Tot ce este în mişcare
viaţă naşte, viaţă moare.
Totul e în transformare.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptare

Aştept, cu ochi tânjind, să ieşi din nou la poartă,
Că-s angajat timp plin la aceeaşi aşteptare
De zi cu zi, platonic în caldă înfrigurare...
Tot mă-ntrebând cum altul ţi l-ai ales de soartă?

Ce doar visez, se pare, că este fericire
Dincolo de-un hotar ce-mi este frontieră,
Timid mă întrebând, c-o dulce amăgire,
Cum e, ar fi, să te-am o zi doar, parteneră?

Mai mult de-atât, mă pierd când ieşi ca răsăritul
Şi n-am curaj privirea s-o îndrept spre ochii-ţi calzi,
Că nu ştiu dacă rană îţi poate fi privitul,
Să-mi arzi orice îndrăzneală, de foc... în ce te scalzi?!

Rămân 'n aceeaşi transă, cu ochi sleind în lacrimi,
Tot aşteptând curaj -ce-n veci nu-l voi avea-
O zi, te unduind în mers ce împrăştii patimi,
Să-mi faci un semn din zâmbet, că-i da... O, de-aş putea!

Câtă dorinţă pură o ascund, să fii a mea!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asul de Bâte (Sonet Tarot)

Foc, energie, creativitate
Pătrund în viaţa ta şi este bine
Fiindcă atunci când le posezi pe toate
Orice efort mult mai uşor devine.
Pune la punct proiecte importante
Fii îndrăzneţ, cu iniţiativă,
Dă curs unor idei interesante,
Nimic şi nimeni nu-ţi va sta împotrivă.
Dar dacă focul nu îţi dă putere,
C-a lui văpaie este prea plăpândă,
Oricât de mare ar fi a ta vrere
Nu vei avea vreo şansă de izbândă.

Când focul arde-n tine ai vigoare
Şi-a ta voinţă este lucrătoare.

poezie de Octavian Cocoş (2 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ador

Iubesc acest pământ de vise şi durere
Şi nu-l lovesc,

Iubesc această viaţă de chin şi renunţare
Şi n-o rănesc.

O flacără e viaţa,
Tu un flutur
Şi flacăra te-ademeneşte
Şi zbori, visând, crezând în ea,
Dar focul ei te mistuieşte,

Un fum e viaţa,
Se ridică spre cer, apoi se pierde-n efemer,

Parfum e viata,
Se naşte din floare, cerşeşte vis şi moare,

Un vis e viaţa,
Se naşte- n noapte şi piere- n ale zorii şoapte,

Un cer e viaţa,
Plin de nopţi şi nori dar şi de zori,

Un fulger este viaţa,
Lucind aprins, pe care auzul îl percepe doar după ce demult s-a stins,

O ploaie-i viaţa,
Ce-ţi mângaie cărările de bucurie
Şi nu se hotărăste să îţi dea,
Iubire, fericire, pe vecie,

Iubesc această ploaie
Pe care poţi s-o stăpâneşti visând-o,
Trăiesc această viaţă
Ce poti s-o 'ngenunchezi iubind-o.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

foc

Focul este starea de tranziţie între materie şi energie.

definiţie de Christopher Penczak
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa - minunat trofeu

Omule, timpu-ţi oferă
doar o viaţă pasageră.
Învaţă ca să trăieşti
după legile cereşti.
Când în suflet ai credinţă,
totul este cu putinţă.
Ai voinţă, ai putere
să dai corpului ce-ţi cere.
Dacă de rău stai departe,
fericirea îţi e parte.
Astfel, viaţa pe pământ
nu e doar o frunză-n vânt.
Este minunat trofeu,
dăruit de Dumnezeu.

poezie de Dumitru Delcă (27 mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iubirea este atotcuprinzătoare, ea îmbrăţişează totul ca pe ea însăşi. Este ca apa: feminină, care acceptă fără discriminare. Când iubirea este profundă, ea distruge toate obstacolele care-i stau în cale. Este ca focul: masculină, selectivă, care stă numai de partea adevărului.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!