Nu pot spune că mă atrăgea prea mult fata pe care o întâlnisem în casa prietenei mele. Era foarte frumoasă, dar avea una din acele frumuseţi pe care le descoperi de-abia în urmă; ceea ce te izbea în chip deosebit era distincţia trăsăturilor sale, puritatea privirilor. N-avea figura aceea drăguţă şi comună pe care o întâlneşti pretutindeni în saloanele bucureştene.

Mircea Eliade în Nuntă în cer
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cu cât se apropia de steaua sa, drumul parcă era mai lung, făcuse ea cale destulă, dar părea ceva fără de capăt. Înainte îi ieşeau tot alte stele, una mai frumoasă decât alta, dar cu toate că s-ar fi putut opri la una din ele, pe Luna o atrăgea numai şi numai steaua aceea, care o făcuse să plece de lângă ai ei şi care, deşi micuţă, i se părea cea mai frumoasă şi strălucitoare din toate.

Virginia Carianopol în Împărăteasa norilor (1986)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, am pus obişnuita întrebare despre articulaţii, dar judecătorul O'Connors nu observase nimic deosebit în această privinţă. Tânărul, spunea el, avea probabil un ochi de sticlă (stângul), dar nici de asta nu era sigur. Un alt prieten de-al meu, care a murit cu mult timp în urmă, a scos la iveală altă istorie incredibilă despre Alice H. Îmi amintesc că am scris-o într-unul din acele jurnale pe care obişnuiam să le ţin şi care a ars împreună cu toată biblioteca mea la C. El pretindea că Alice H. l-a scos din deşert în Africa, tocmai când credea că-şi va lăsa oasele pe-acolo. Ea a dispărut puţin după aceea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu era prea conştient de geniul său şi de mediocritatea contemporanilor, ca să lupte, cum se spune, pentru izbândirea operei sale literare.

Mircea Eliade în Despre Eminescu şi Haşdeu
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat care avea două fete. Dar pe cât de frumoasă, frumoasă fără de asemănare era una dintre ele, Cătălina, pe atât de puţin dăruită era cealaltă, Lăcrămioara.

Virgil Chiriac în Lacrimile Lăcrămioarei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un împărat puternic avea o fată atât de frumoasă, că, de când era copilă, veneau să o vadă oamenii din apropiere şi din depărtări. Şi cine avea vreo durere era uşurat, cine era bolnav se însănătoşea, privind la fata cea frumoasă.

Mihai Eminescu în Fata din grădina de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia vorbea în dezavantajul ei, dar ce altceva-i putea oare spune acestui domn blond? Doar nu putea să continue să-l acuze pe nedrept pe fiul lui, pentru o vină pe care el nici măcar n-o avea. "Chiar n-o avea?!" se întrebă Lia în gând, fără a rosti şi cu voce tare acest lucru; bineînţeles, involuntar, gândul o purta în acele momente la noţiunea "Don Juan", cu care era asociat numele lui Lucian. Blondul o cercetă câteva clipe pe această domnişoară, constatând clar un singur amănunt; ori ea semăna foarte mult cu păpuşica pe care o observase de dimineaţă alături de fiul său, ori invers; păpuşica aceea semăna foarte mult cu această domnişorică. Totuşi, care era legătura între cele două? Oare faptul că Lucian le plăcea pe ambele? Blondul rămase dus pe gânduri câteva clipe şi uită de întrebările pe care să i le adreseze domnişoarei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se întâmplase cu fata frumoasă, cu chip proaspăt, din Boston, Massachussets? Femeia care mă privea din oglindă era la vârsta aceea cumplită între patruzeci şi cinci şi cincizeci de ani, o zonă tampon a încovoierii, a adâncirii ridurilor şi a apropierii furişe a menopauzei.

citat din romanul Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay
Adăugat de Simonica Crainic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi, în ciuda avertismentelor ei, iat-o dansând, alături de el. Acestea erau puţinele momente când ea era aproape de el, în braţele lui, când dansau împreună; el ar fi vrut ca aceste clipe să se prelungească la nesfârşit, dar nu era posibil. Lucian surâse; era ea, ca de obicei, tare îndărătnică, i se împotrivea cu tărie, cu fermitate; şi totuşi... O privi cu multă admiraţie, sorbind-o parcă din priviri: era la fel de frumoasă, ba chiar mai frumoasă decât în urmă cu cinci ani şi jumătate. Domnişoara psiholog... Consilierul misiunii... Înaltă, suplă, brunetă, ochii albaştri, tenul alb, chip angelic, de păpuşă; superbă... Încă era îndrăgostit de ea, la fel de mult, sau poate chiar mai mult, dar până în acel moment, în toţi aceşti ani, el se ţinuse de cuvântul dat atât ei, cât şi tatălui ei, deci îşi respectase promisiunea aceea pe care ar fi preferat să n-o fi făcut niciodată; era ca o barieră solidă între ei, o barieră greu de dărâmat, aproape de netrecut.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum, deşi toate împrejurările exterioare privind-o pe Alice H. sunt nebuloase, încă îmi mai amintesc cum era. Nu propriu-zis la chip sau la trup sau la orice altceva din persoana ei. Era foarte frumoasă, cred, şi avea în mod sigur părul roşcat. Nu ştiu cât de tânăr eram pe atunci, dar mai mult ca sigur că nu eram înnebunit după ea; era ceva mult mai adânc, ca şi când mi-aş fi amintit că tânjisem după alt fel de existenţă, în care nimeni nu putea să subziste în afară de Alice H. Şi-apoi, pentru cât timp?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceea

Era toamnă
Erau şi nişte castani
Şi o bancă.

Eu şedeam
Eram palid şi poate frumos
Şi mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Şi-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Şi pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea nişte pulpe rotunde, frumoase
Şi ciorapi eleganţi de mătasă
A stat mult până şi i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Şi ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Şi m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roşu
Şi eu simţeam cum mă înroşesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Şi a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei şi fete frumoase.

Şi eu şedeam mai departe pe bancă
Şi mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Şi mai erau şi nişte castani.

poezie de Poemul invectivă (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosalba nu ştia decât să râdă şi să bată din palme în tactul flaşnetei... Dar tata bea prea mult vin, ş'atunci era urât şi rău: da, era foarte rău tata atuncea. Si seara când n'avea nici un gologan ei nu trebuiau să plângă, dacă le era foame, pentrucă asta supăra foarte mult pe tata. Şl-i bătea mult, deaceea a murit.

Alexandru Vlahuţă în De-a baba orarba. Ed. Tineretului -1955
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Siempre: Nu trebuie să vă supăraţi! Şi Platon era lat în spate! Avea spinare de bivol, dar semăna la chip cu câinele său, Linus, care habar n-avea de filozofie...

replică din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-şi termină fraza. Îşi fixă însă, fără voie, privirile ei asupra-mi, cu un foarte uşor zâmbet. Mă amuza mult conversaţia; de obicei, nu prea vorbeam cu femeile despre dragoste sau, în orice caz nu vorbeam serios. Mi se părea că fata aceasta severă încearca să-mi dea lecţii. Era, într-adevăr, amuzant.

Mircea Eliade în Nuntă în cer
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 29 noiembrie 1935, în vitrinele librăriilor bucureştene a apărut Huliganii, noul roman al lui Mircea Eliade. Autorul, un tânăr de 28 de ani, era deja celebru, în special datorită romanului Maitreyi, a conferinţelor din cadrul Criterionului şi a cursurilor şi seminariilor ţinute la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, unde funcţiona ca asistent onorific al catedrei de logică şi metafizică.

Mircea Handoca în Huliganii, Cuvânt înainte (1992)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imi ceri prea mult

îmi ceri prea mult;
nu cred că am să pot vreodată
să rup din cerul meu o stea
şi-o lună, totodată.

pe cerul meul nu este lună,
a fost furată când îmi era aproape
însă am înţeles motivul,
era iarnă,... era noapte.

dar stele mii şi mii se nasc
cu fiecare clipă care trece
şi nu le vrei, nici nu îţi plac
căci era iarnă,... era rece.

îţi pot da soarele de vară
şi stele-o mie legate într-un cult,
de nu le vrei, îţi spun cu îndrăzneală,
îmi ceri prea mult.

poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se duceau amândouă fetele în sat la şezătoare seara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga şi ea cu mare ce câte-un fus; şi apoi, când veneau amândouă fetele acasă noaptea târziu, fata babei sărea iute peste pârlaz şi zicea fetei moşneagului să-i dea ciurul cu fusele, ca să-l ţie până va sări şi ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi la moşneag, spunând că ea a tors acele fuse. În zadar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mâinilor sale; căci îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecât să rămâie pe-a lor. Când veneau duminica şi sărbătorile, fata babei era împopoţată şi netezită pe cap, de parc-o linseseră viţeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ş-apoi, când venea moşneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă meliţa; că fata lui nu ascultă, că-i uşernică, că-i leneşă, că-i soi rău... că-i laie, că-i bălaie; şi că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă unde ştie, că nu-i de chip s-o mai ţie; pentru că poate să înnărăvească şi pe fata ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Passepartout nu era una dintre acele secături ţanţoşe, cu nasul în vânt, cu privirea încrezută. Nu, Passepartout era un flăcău de treabă, cu înfăţişarea cuviincioasă, blând, serviabil. Avea ochii albaştri, chipul vioi, pieptul lat, o musculatură vânjoasă şi o forţă herculeană pe care exerciţiile din tinereţe i-o dezvoltase enorm. Păru-i brun era oarecum în dezordine. Dacă sculptorii din antichitate cunoşteau optsprezece feluri de a aranja coafura Minervei, Passepartout nu ştia decât una: da de trei ori cu degetele prin păr şi era gata.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dan era tăcut, retras, sfios. Îi plăcea să înveţe şi să citească; era refugiul în care găsea ceea ce-i lipsea. Cărţile erau prietenele lui dragi. Cărţile şi motanul Moţ, care nu-l părăsise, deşi devenise mai leneş; nu mai era aşa, aventurier, ca-n anii trecuţi, deşi nici drept foarte puturos nu putea fi clasificat. Dar luase puţin în greutate, ceea ce-l incomoda în deplasările sale.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!