Virgula şi apostroful

Graţioasă pe picioare,
O pisică din vecini
Mă priveşte visătoare
Dintr-o tufă de ciulini.
E zăduf. Vacanţa mare.
Iau o carte şi mă duc
În livadă, la răcoare,
Pe o pătură sub nuc.

Filele se-ntorc domoale
Iar cuvintele perechi
Se aştern pe iarba moale,
Pe retină, pe urechi.
Dar ce litere viteze!...
De căldură s-au pitit
Între două paranteze
Loc cu umbră şi-au găsit.

Apostroful, mândru tare,
Cu frac negru, e un boss,
Elegant, nevoie mare
Şi cu mersul lui frumos.
Virgula, în rochie lungă,
Cu-n surâs misterios
Lasă trena să-i ajungă
Vreo trei metri-n urmă, jos.

Se-ndrăgesc, îşi fac ocheade
Şi trăiesc un vis regesc,
Între două acolade
El şi ea se drăgălesc.
Îmi îndes pe cap bereta
Şi mă uit în alte părţi
Ca să nu le stric şueta
Sunt discretă... ca în cărţi.

O logodnă pun la cale,
Pregătesc, plini de mister,
Cu confetti şi petale,
Zaiafet în cartier.
Soarele acum coboară
Şi apune somnoros;
Seara blândă înconjoară
Ceasul lor cel norocos.

Văd cu greu pagina vie,
Mă retrag, în casă plec,
Că-n poveste, nu se ştie
Amorezii cât petrec.
Cred că-şi pregătesc veşmântul
Că în patru Făurar
Împlini-vor legământul
Şi-or fi sigur la altar.

Şi-şi doresc mai toate cele,
Casă nouă şi urmaşi,
Ce-or fi două ghilimele,
... Puii lor cei drăgălaşi.

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Lampioanele vii (2009)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă retrag pe Everest

Cât mai sus ca să-i fac faţă
Pentru-a doua oară-n viaţă,
Pregătesc din nou valiza
..... Vine criza!....

epigramă de Gabriela Genţiana Groza (1 august 2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două-trei

Două dimineţi:
Un soare.
Trei dorinţe
La picioare.

Două căşti:
O melodie.
Două mâini:
O veşnicie.

Trei păreri:
O ipoteză.
Două inimi
O viteză.

Două guri:
O nostalgie.
Două vieţi:
O bucurie.

Trei minute:
O pendulă.
Trei motive:
O credulă.

Două stele:
O poveste.
Trei săruturi
La ferestre.

poezie de Gabriela Chişcari (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar m-a prins iarna...

Iar m-a prins iarna cu uşile deschise,
Şi fulgi moi şi grei mi-au trecut peste prag,
Am simţit zborul lor ostenit şi pribeag,
Deşi, prea departe, plecasem prin vise...

S-au aşezat într-un colţ, sperând să apar,
Dar visul meu ajunsese în mugur,
Şi-a plesnit nefiresc de banal, însă, sigur,
In eroare de timp, într-un timp literar...

Şi-au albit casa mea, alb atât de frumos,
Iar in vis le simţeam aripi frânte de dor,
Şi-am simţit că mă prinde în vis un fior,
Că durea tare rău acest zbor graţios!

O durere prea mare, să nu mă trezesc,
Şi să-mi văd a mea casă albită de tot,
Mă ridic în genunchi, printre fulgi îmi fac loc,
Ca să scriu două rânduri, să mă încălzesc!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaun cu spătar

Ieri erau patru picioare,
Stăteam fără frică în scaunul cu spătar,
Azi au rămas doar două picioare
Slăbite de toţi cei care au abuzat,
Greoi fără salvare.
Cum să mă descurc acum pe două picioare?
Când spătarul e aruncat
În mare?
Dar mai am două picioare,
Obişnuite cu cei greoi.
Le voi căuta un spătar cu inima mai mare,
Şi cine-o vrea,
O să aibă un scaun cu patru picioare.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Sărbători revin acasă

Ca nişte păsări călătoare
Se-ntorc românii iar acasă,
Departe, doru-i greu şi doare,
Iubirea de ai lor i-apasă.

Ce scurtă-i clipa revederii,
Cum bate inima de tare!...
Copii, bunici, surori şi verii
Ar sta mai mult cu fiecare.

Ce bine mai era odată
Aici, în glia lor frumoasă,
Ce-aşteaptă să se-ntoarcă-ndată,
Urare dând din casă-n casă!

În ţări străine se-ntorc iară
Românii cei plecaţi pe-afară
Iar doina de odinioară
Le-o plânge-n vers dorul de ţară.

Ca nişte păsări călătoare
Ne vin românii iar acasă
Departe doru-i greu şi doare
Iubirea de ai lor i-apasă...

poezie de Gabriela Genţiana Groza (1 ianuarie 2023)
Adăugat de GabrielaGenţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Război între fraţi

--Unii zic că-s inamic,
Stai pe loc, nu-ţi fac nimic,
Doar te fac dintr-o suflare
Să dispari, că sunt mai mare!

epigramă de Gabriela Genţiana Groza (23 martie 2022)
Adăugat de GabrielaGenţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un arici zis "Plimbărici"

În grădină a sosit
Într-un loc mai părăsit
O pereche de arici
Ca să caute furnici.
Dumnealui e Aricel,
Iute e ca un prâsnel.
Dumneaei, o Aricuţă,
Sprintenă şi hărnicuţă.

Cu hăinuţa lor de ace
Au doi pui ca ghemotoace:
Unul este Ace Mici,
Celălalt e Plimbărici.
Când sunt singuri, cei doi fraţi
Sunt cam neastâmpăraţi.
(Aţi văzut arici cuminţi
Sau, poate, cocoş cu dinţi?)

Ziua şi-o petrec în joc
Şi nu stau o clipă-n loc.
Tata, mama, la vânat
De trei ore au plecat
După broaşte şi furnici,
Hrană bună pentru-arici.
Nici nu s-au îndepărtat
Puii s-au încăierat

Pe vreo gâză sau un pai,
De stârnesc mare alai.
De hârjoană, obosit,
Ace Mici a adormit.
Frate-său, ştiţi, mai zglobiu,
Deşi ceasu-i cam târziu,
Pleacă singur la plimbat
Pe un drum puţin umblat.

Plimbărici e un voinic,
Nu se teme de nimic.
Ia priviţi-l ce fălos
Calcă frunzele pe jos!
"Trilu-li-lu, bine-mi pare
Că sunt liber şi sunt mare!"
Şi aşa-i de zăpăcit
Că-ntr-o groapă-a nimerit...

"Văleleu" în gura mare
Plimbărici se vaită tare.
Scoateţi-mă de aici
Că sunt cel mai bun arici!
Tot ce vreţi am să vă dau
Şi promit, acasă stau.
Vai, lăbuţa, vai, mă doare,
Nu m-aude nimeni, oare?

Vedeţi bine, negreşit,
Ajutoarele-au venit:
Un motan şi o pisică,
El mai mare, ea mai mică.
Patru ochi privesc în jos
Cât e de neputincios.
"Ce-o fi astă creatură?
O fi bună de friptură?"

Hmm... se linge el pe bot,
Îl înghit cu ţepi cu tot!''
Şi-l atinge, dar degrabă
Un ţepoc îi intră-n labă
Iar motanul şi-o pisică
Miaună şi fug de frică.
- Ce te faci măi, Plimbărici,
Dacă sperii şi pisici?

Necăjit e mai apoi,
Nu mai face tărăboi,
Tace şi de teamă el
Că-l aude vreun căţel.

........................

După-o noapte şi o zi
Grădinarul îl găsi
Şi îl scoase pe arici
Care-acum... e pe aici!

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Papucul păpuşii (2001)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Război între fraţi

Unii zic că-s inamic,
Stai pe loc, nu-ţi fac nimic!
... Doar voiesc dintr-o suflare
Să dispari, că sunt mai mare!

epigramă de Gabriela Genţiana Groza (martie 2022)
Adăugat de GabrielaGenţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aur şi argint

Sunt într-un vis, pe-un ţărm de mare
Şi ziua-mi cere voie să adoarmă,
Văd valurile-n patul lor de sare,
Cum împăcate, coamele îşi sfarmă.

Acum magia-ncepe cu-n blestem
Ce de-o eternitate se repetă,
Când în apusuri, raze aurite gem,
Alte de-argint în urma lor regretă.

Şi soarele, în adormirea grea,
Simte în pieptul lui furtuna,
Ce disperat o lasă-n urma sa,
Când, resemnată, se trezeşte luna.

Acesta-i ciclul nemuririi lor,
Ce are rădăcini neamplinite,
Între destine scrise în decor,
De nemiloase lacrimi adormite.

Am să pun aurul şi-argintul lor,
Să-i las o noapte să se vadă,
Şi-n dimineta să se nasc-un dor,
Sfinţit în rugăciune de-o baladă.

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce voi fi?

Trei copii în poieniţă,
Ca trei flori în grădiniţă,
Se întreabă fiecare:
- Ce voi fi când oi fi mare?

- Vreau să fiu o arhitectă
Talentată şi corectă
Şi poate vedea oricine,
Desenez de-acuma bine.

Am să proiectez noi case
Cât mai mândre, spaţioase,
Să stea-n ele mama, tata
Şi bunicii şi nepoata.

Altul dintre ei, băiatul
Cel cuminte, pistruiatul,
Spune că lui o să-i placă
Doctor bun ca să se facă.

De pe-acum am grijă mare
De copii, de fiecare,
De un câine, de-o pisică
Şi chiar de o gâză mică.

Al treilea se gândeşte
Şi apoi şi el grăieşte:
- Vreau să fiu în viitor
Meşter de calculator.

Cu el azi îmi fac de joacă
Şi sunt sigur c-o să-mi placă
Să îl ştiu repara bine
Mulţumind pe orişicine.

Trei copii în poieniţă,
Ca trei fluturi pe-o rochiţă
Se gândesc la anii lor
Ce vor fi în viitor.

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Irundel şi Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oare

De ce oare, de ce oare,
Două mâini, două picioare,
Ochii doi, la fel urechi,
Toate sunt, perechi perechi,

Iar, să-ncapă-n ea din plin,
Dulce-al dragostei suspin,
Oarba, surda şi nebuna,
Inimioara-i numai una...

De plămadă boţ, zurlie,
Porumbel plonjând în vrie,
Spre o pradă făr-de care
Vieţuirea sens nu are,

Ceas ce ticăie-n neştire,
Dup-un dram de fericire,
Şi ce poartă în tăcere,
Totă-a lumii grea durere,

Dar, şi când din cer coboară,
Calde, ploile de vară,
Ce dau semnul încolţirii,
La seminţele iubirii,

In secretele unghere,
Naşte tainica avere,
Mare cât o lume-ntreagă:
Dragă, dragă şi iar dragă...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papucul păpuşii

Toată lumea cred că ştie
Ce este o jucărie;
Şi copiii şi nepoţii
Se joacă pe rând, cu toţii,
Cu păpuşi, urşi, o pisică

Sau locomotivă mică.
Uite, eu am o păpuşă
Care-i tare jucăuşă.
Dar ce des pierde, sprinţara,
Un cercel, inel, brăţara...

În picioare-avea papucii
Şi-au fugit de ea, năucii,
S-au ascuns o zi întreagă
Şi păpuşa cum s-o dreagă?
Căutându-i eu în casă

Am găsit unul sub masă.
Celălalt, nici gând s-apară,
O fi oare pe afară?
Să-l trimiteţi la păpuşă,
Că-l aşteaptă lângă uşă!

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Papucul păpuşii (2001)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lacrimi

Două lacrimi am văzut în salba
Unui nor ce mi-a ieşit în cale.
Două lacrimi au căzut în iarba
Unde se târăsc melcii agale.

Două lacrimi curăţă pământul
Năpădit de buruieni amare.
Două lacrimi s-au uscat în vântul
Legănat din zare-n altă zare.

Două lacrimi las acum să cadă,
Umerii pomeţilor să-mi spele.
Două lacrimi n-au cum să se vadă
Între-atâtea mii şi mii de stele!

Două lacrimi reci, rostogolite
Peste lume, cât e ea de mare.
Două lacrimi calde, înflorite
Într-un plâns de sălcii curgătoare.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurirea

O căsuţă parcă pierdută în răscrucea celor patru vânturi stătea prizonieră
între două puncte cardinale legate între ele
cu linia dreaptă a destinului din mintea mea.
Chiar acolo, cândva, Dumnezeu,
odihnea pe o bancă îmbibată cu amintiri.
În fiecare dimineaţă îşi răsturna soarele peste case,
garduri, până pe caldarâmul încins de tălpile copiilor ce alergau
mângâiaţi fiecare–n parte de razele soarelui.
În bucuria lor, liniştea pomilor se transforma într–o fântână de apă vie,
hrănind universul, până şi verdele ierbii de pe marginea drumului ce se pierdea în amintire.
Acolo, lângă acea casă, pe bancă, mai văd şi acum câteodată o umbră sculptată
sub foşnetul pomilor. Se mistuia de focul dorului defilând singură dincolo de lacrimi,
dincolo de gânduri, dincolo de ultimul cuvânt ce seamană blând nemurirea din amintiri.

Toate izvorăsc din acea casă, din acea bancă, şi tot acolo se intorc.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mi-e greu

nu am de zile negre nici un ban
iar de mi-e frig, îmi pun pe cap covorul
apoi mai pun pe umerii firavi, încă un an!
vai - nesperarea îşi ascute iar toporul
de mintea mea bolnavă de iluzii!

secunda scrijelind pe oase-mi pare-o altă,
nouă - şi de mi-e cald, îmi fac un evantai - din pene
din pasărea speranţei împăiată -
şi-mi vântur praful de pe vene
apoi, îmi fac cu el infuzii

iar de mi-e greu
las jos şi iau de două ori
îmi bucur ochii - azi, un heleşteu
de peşti ciudaţi şi răpitori
- cum nebunie-i pun perfuzii

nu am de zile negre niciun vis
nisipul din pleoape, cum freamătă-l ascult
entuziasmul mi-a ajuns de râs
şi-o fac pe clawn-ul să par cult
şi-mi face disperarea reci incizii

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

În fiecare seară
îşi întinde braţele amorţite şoşotind obosit
în umărul vântului

şi păsările cerului se adună perechi perechi
cuibărindu-se
fiecare pe crenga lor

La dreapta sunt vrăbiile
certăreţele îşi împart
ultimele seminţe de soare
Pe stânga guguştiuci
Cioc în cioc schimbă
replici de amor
Ştiricile coboară urcă
între două crengi
având mereu ceva de împărţit
sau de împrumutat
bătrânele ciori
bârfesc despre haina
decolorată a nopţii
amintindu-mi de bunicile
ce altădată seara ieşeau pe bancă să mai pună ţara la cale...

copacul cu păsări

Îl privesc pe ferească
ca pe o revelaţie
Dumnezeu există!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între o cană cu ceai şi două gânduri

mama citeşte jurnalul de dimineaţă
îşi masează tâmplele
şi tace

întoarce pagina
o dezosează
complet
dar
cuvintele rămân
aceleaşi

ştiu că nu
crede în ştiri
dar îşi clatină capul
în loc de alte cuvinte

şi tace

se aşează confortabil
pe marginea patului de lemn
întoarce ziarul
ca pe o scrisoare
de la tata

din umbletul buzelor
suspectez durerea
ce o prinde
dar tace
soarbe o gură din cana
cu ceai din vâsc-de-stejar

între două gânduri

mă priveşte
trage timpul înapoi
şi-mi spune
vezi
s-a mai uşurat pământul
suntem tot mai ofiliţi
şi fiecare zi e la fel
numai oamenii nu sunt
şi totuşi

nu ştiu să mint
şi nici nu port ochelari

ca aceştia...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora a treia am avut geografia. Şi eu care credeam că geografia e cine ştie ce obiect greu! Ca aritmetica, de pildă. Da' de unde! E foarte uşor! Geografia este ştiinţa despre pământul pe care trăim noi, despre munţi, mări şi oceane. Până acum îmi închipuisem că pământul nostru e drept şi întins ca o foaie de clătită. Olga Nikolaevna ne-a spus însă că nu e întins, ci rotund. Rotund ca un glob! Mai auzisem eu aşa ceva, dar am crezut că e cine ştie ce poveste sau născocire. Acum însă se ştie sigur că asta nu-i poveste. S-a stabilit că pământul nostru este un glob mare, mare de tot, şi că oamenii, trăiesc peste tot, de jur împrejurul lui. Pământul atrage spre el oamenii şi animalele şi tot ce se află pe pământ, şi iată de ce vietăţile care trăiesc dedesubtul nostru nu cad niciodată! Mai e ceva foarte ciudat: cei care trăiesc dedesubt merg cu picioarele în sus, adică cu capul în jos, numai că ei nu bagă de seamă asta şi-şi închipuie că merg aşa cum trebuie; pentru că, nu-i aşa, dacă lasă capul în jos şi se uită la picioare, văd pământul pe care stau, iar dacă înalţă capul, văd cerul. De aceea li se pare că şi ei merg cum trebuie.

Nicolai Nosov în Vitea Maleev la şcoală şi acasă, Capitolul I (1951)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişaţi

Două arderi într-un foc
Cuib de inimi la un loc,
Ploi de vise ca un roi
I-amăgesc pe amândoi
Şi se cred stăpâni pe cer
Prinşi de vrajă şi mister.
Ochi în ochi, două priviri,
Unul altuia, sclipiri
De îşi văd ca-ntr-o oglindă
Sufletele până-n tindă.
Timpul stă în loc să-i vadă
Cum sunt prinşi ca într-o nadă,
Încurcaţi le sunt fiorii
De cutreieră toţi porii...
Trupurile lor devin
De la alb pân' la carmin,
Amforă din lut prea crud
Modelată-n joc fecund.
Nu ne văd, nu ne aud,
Sentimentul lor e nud!
Prinşi de clipă şi de zbor
Lumea toată... e a lor!

poezie de Angelina Nădejde (17 iulie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu când o să mă fac mare o să fiu om

eu când mă fac mare vreau să fiu aom
sau aşa se spune

oricum în golurile alea au fost ochi
da
au fost ochi şi au fost frumoşi
care mă trezeau dimineaţa doar ca să văd printre gene
chipul tău
o umbră netedă
îmi răsuceam în somn golurile
le întorceam către mine
ca pe un ornament de brad prea folosit

şi când mă fac mare vreau să fiu aom
să agăţ două trenuri şi să le înnod
aşa
ca să nu mai plece aiurea din gară cu tine
sau să desprind şinele şi să le mănânc

dimineaţa golurile se umplu de ceva vâscos şi greu
dar frumos
şi încep să nu mai văd
oricum
când vine seara vor fi din nou la locul lor
şi eu o să mă fac mare şi om

poezie de Dana Muşat
Adăugat de Dana Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!