Pe unde treceam odată
pe unde treceam odată
face corbul roată-roată,
cade timpul în târziu
și locurile -n pustiu.
pe unde treceam odată
pe la mândra pe la poartă
nu mai am nicio cărare
căci a crescut iarba-mare.
pe sub umbra de la tei
au crescut spini și ghizdei,
de când așteptam să vie
mândra mea pe la chindie.
timpurile s-au turcit,
au trecut, s-au risipit,
valurile, vânturile,
pustiind pământurile.
apele tulburi s-au dus,
peste albii ele-au curs,
spălând pietrele tăcute
și pe vale și la munte.
alte vremi, aceeași roată,
și din dragostea de fată
a rămas doar umbra ei
îngropată-aici sub tei.
vin toamne și primaveri,
timpul a trecut ca ieri,
doar regretele ne umple,
ne dă albul pe la tâmple.
pun stăpânire pe noi
amintirile strigoi,
chipul de neunde închisu-l,
sărutând dorul și visul...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trecut
- poezii despre alb
- poezii despre văi
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre tei
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Au trecut atâtea clipe
Au trecut atâtea clipe în zadar!
Nisipul în clepsidră s-a topit
Și timpul dintr-o dată s-a oprit
Căci sângerează iar... și iar... și iar.
La poarta unui vis a-ngenunchiat,
Bătrân și singur, trist și fără rost,
Uitând de timpul vieții lui frumos...
Și astfel suferința i-am aflat.
Au izvorât poeme de dureri,
Întunecare, lacrimi și suspin.
S-au risipit luminile de ieri!
De-acuma nici copiii nu mai vin.
Sunt obosiți, poate prea mult le ceri...
S-au dus în grabă, vezi, atâtea ierni!
rondel de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre tristețe, poezii despre suferință, poezii despre poezie, poezii despre nisip sau poezii despre lumină
Ce te doare
ce te doare, ce te doare,
domnișoară, visătoare,
că ai vise tot mai rare
cu răpiri imaginare
și iubiri amăgitoare?
că trec anii tot mai repezi
și tu farmecul ți-l lepezi
și-ți dă albul pe la tâmple
și sufletul ți se umple
de doruri neîmplinite
și de somnuri nedormite,
de vise-ntoarse pe dos
de-ai rămas carne pe os.
bată-ți, fată, vânturile
ca să-ti zboare gândurile,
în siberii și sahare
unde viața loc nu are,
să rămâi ca o nalucă,
să-ți piară pofta de ducă.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre suflet, poezii despre poftă, poezii despre iubire, poezii despre imaginație sau poezii despre gânduri
Mama
să sculptez absența ta
liniștea care coboară din liniile palmei
ovalul cumințeniei
înlătur timpul neantul
mirosul de fără tine
de peste tine
nu ai pierdut nimic
ceva frunze stinse în aer
alte ceva
câteva
litere albe
scârțâind și suflând sub cerul greu
anul acela cireșii nu au mai curs la vale
păsările au înflorit în albe zăgazuri
apele
s-au stins într-un foc înghețat
un cal de iarbă bătea din copită haotic
era murdar
și prelung
după primăvara care nu mai venea
doar noi am mai crescut
anul acela
mamă
poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre sculptură, poezii despre păsări, poezii despre primăvară, poezii despre gheață, poezii despre frunze sau poezii despre foc
Vraja visului pierdut
Parfumul delicat al florilor de tei
ne adâncea în vrajă siderală
a pașilor rămași pe lungile alei
la marginea vacanțelor de vară.
O, cum s-au dus acele zile înapoi,
spre zările de timp nemărginite,
lăsând-ne doar teii la ferestră goi
și frunzele din parcuri vestejite!...
Iar de te caut câteodată în trecut,
văd chipul tău în rama neuitării,
sub vraja dulce-a visului pierdut
întors din drum pe-aripa înserării.
Miraje noi se-ntorc în fiecare zi,
rescrise într-o magică-ntrebare,
pe care o aud: "a fi sau a nu fi?",
când umbra ta în asfințit dispare.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre vacanță, poezii despre seară sau poezii despre parcuri
Delir
unde te-ai dus
femeie sau duh
doar un cuvânt am spus
și totul a apus
nu a rămas nimic de spus
în soaptă m-am rugat
la cer, la stele
să asculte visele, dorurile mele
unde ai plecat când eu rosteam
o vorbă lină
o chemare
o șoaptă pură de iubire
valul te-a luat
și ai plecat, acolo sus
departe, la apus
să luminezi în noapte calea
îndrăgostiților ce vin
dar fără tine noaptea e pustie
și viața asta, nu e vie
acum doar țip
oftez în tăcere
lacrimi, durere
delir pustiu sau doar un chin
în mine plânge durerea unui om
ce a iubit odată, doar odată, o fată
ce viață, ce destin
să plâng din zori în noapte, zi de zi
să mor puțin câte puțin,
în fiecare zi
în așteptări ce nu mai vin...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre noapte, poezii despre durere, poezii despre stele sau poezii despre moarte
Inimi în umbră
Veneau la întâlnire două umbre,
alunecând pe-aleea de sub tei,
cu deformări ciudate în penumbre
ce le-nsoțeau ca triste melopei.
Lumina soarelui părea că are
efecte tremurânde-asupra ei,
a celei de femeie, iubitoare
doar de nenaturalul din condei.
Iar umbra lui... părea că se târăște
și-ar vrea să ocolească un parfum
al teilor, sub care se iubește
când vara e la început de drum.
Sunt două umbre care, altădată,
pe banca de sub tei s-au întâlnit
și, în lumina bolții înstelată,
în doar o umbră s-au înlănțuit.
Acum se întâlnesc, la multă vreme
de când iubirea lor s-a destrămat,
strivită între temeri și dileme
în fața cărora n-a rezistat.
Se recunosc ușor căci, împreună,
formează umbra unui singur trup,
sub luna ce încearcă să le spună
că umbrele au inimi... și se rup.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre inimă, poezii despre frică sau poezii despre femei
Ce urme de urieși au lăsat legionarii lui Traian pe unde au trecut! Pașii lor se cunosc prin desfundăturile munților. Toate li s-au supus. Stâncile s-au dat la o parte și le-au făcut loc, apele s-au plecat speriate de umbra și zgomotul celor dintâi poduri ce le-au încălecat. Dunărea, însăși măreața și năpraznica Dunăre, s-a îmblânzit și s-a dat învinsă în mâinile lor.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre Dunăre
- citate despre stânci
- citate despre sperieturi
- citate despre poduri
- citate despre mâini
- citate despre munți
- citate despre cunoaștere
- citate despre apă
Parfum de tei
S-au așternut pe coala albă
Un gând, o lacrimă, o slovă,
Ce-adesea-n râu de simțăminte
Au râs și-au plâns, prinse în horă.
S-au așternut peste cuvinte
Mătăsurile albe, grele,
Cu frumusețea lor pribeagă
La vis, la viață să ne cheme.
Am dezbrăcat esența vieții
Până la oase și-am trudit-o
Adesea... plânsu-i-am în palmă,
Adesea... am batjocorit-o.
Am dezbrăcat de ramuri pomii
Și îmbrăcatu-i-am în haine
De albe vise, de mătănii,
De calde rugăciuni și cazne.
S-au așternut peste versete
Rostiri de simplă-nchinăciune,
Aripi de îngeri măsluite -
Cenușă, smoală și tăciune.
Iar peste lacrimi din cuvinte
Și peste suflete captive
Am așternut ca pansamente
Versuri pribege și motive.
Au răsărit adesea flori
Cu trup subțire, colorat
Și s-au născut, adesea, clipe
De vii regrete sau păcat.
O lume tainică, nespusă,
Ne-a mângâiat cu dorul ei,
Ne-am preschimbat în albii nori
Și-n flori... doar cu parfum de tei.
poezie de Gheorghe A. Stroia din Parfum de tei (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre vestimentație, poezii despre versuri, poezii despre trup și suflet sau poezii despre râuri
Să mai visăm
Să mai visăm un vis de-odinioară,
În ceasul tainicelor clipe de-nserare,
Când păsările trec acasă la culcare
Și noi ne-ntânleam a nu știu câta oară.
Să mai visăm la timpul ce-a trecut,
Așa, târziu, cu mâinile la tâmple,
Tot așteptând ceva ca să se-ntâmple,
Înfiorați de clipa de-nceput.
Cum am putea surâde bunăoară,
Ca visul de atunci iar să-l trăim,
Uita-vom pe vecie să murim,
Schimbând o aspră iarnă-n primăvară.
Azi ne-ascundem tristețea între file,
Iubind doar poezia și cu scrisul,
Poate c-așa dispare, sărman, visul,
Scriind poeme triste și umile...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (22 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent
Unde ești?
torn în marmur idealul,
gura ta o fac izvor,
ochii faruri lucitoare
și dorința o fac dor;
fac din tine o baladă
alergând spre infinit,
frigul dragostei și-al morții
e ceva nedefinit.
din fragmente de statui
te-am clădid ca pe-o naiadă
și te-ai risipit în lume,
ochi-mi să nu te mai vadă.
ai ucis visul pe care
îl visam în nopți senine,
când foșneau plopii-n cărare,
nopți albastre și divine...
tu te-ai risipit în zori
ca o stea căzută-n mare,
o petală dintre flori,
rătăcita pe cărare.
timpul plapuma si-a-ntins
ca un nor cu ploi de toamnă
și ne-a -nvins, măre, învins...
unde ești acum, doamnă?
unde ești să-ți spun povestea
ce-i străină și târzie
cu o dragoste curată
transformata-n erezie.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie sau poezii despre ochi
Nostalgii de toamnă
Pe malul lacului bătrânul chiparos,
Privea în gol, depănând amintiri,
Stătea în vânt cu pieptul cioturos,
Rememorând pierdutele iubiri.
Prin frunzele crestate vântul i-a șoptit,
I-a amintit de trupul unduit și verde,
Al unei sălcii crețe cu părul despletit,
Cu umbra lui obișnuind să o dezmierde.
Și-a amintit cum fremătau în noapte,
Și cum odată sub un clar de lună,
Vibrau până în sevă printre șoapte,
Când ramurile se țineau de mână.
Au trecut anii, s-au dus înspre apus,
Ca niște frunze ce în vânt s-au risipit,
Dintre atâtea amintiri, doar una l-a sedus:
O salcie cu trupul verde și părul despletit.
poezie de Paul Aelenei din Gingășii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre seducție sau poezii despre păr
Acolo unde timpul îngroapă amintiri
Nu stă-n puterea noastră să-i aruncăm tăcerii
Cuvinte temătoare... pe rostul ei divin.
Se-așterne fără margini, când vine timpul serii
Și-ascunde-n ea trecutul, puțin câte puțin.
Puterea ei destramă, căci totu-i trecător.
Purtând chemări tăcute prin spații siderale
Din nemișcata geană mai pică câte-un dor,
Și tot ce mai rămâne se scutură-n petale.
Prin vise ne mai umblă speranțe rătăcite.
Frânturi de timp adună ce-a mai rămas din noi
Îngemănând puterea în clipe neclintite
Dorinței nesfârșite de-a fi mereu în doi.
E prea departe locul și calea mult prea lungă,
S-au dus prin poarta vieții temutele iubiri.
Doar neumblate gânduri ar mai putea s-ajungă
Acolo unde timpul îngroapă amintiri.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglinda vieții
Oglinda vieții-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună și fac roată.
Se-nvârte roata-n falnicul decor,
mai necuprins decât se-ntinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.
Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc
tot ce-am trăit - cu bune și cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrățișate-n grabă se adună.
Încerc să le separ în mintea mea,
să înțeleg cum am trecut prin viață,
dar timpul să aștepte nu mai vrea,
din visul meu rămâne doar o ceață.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele și răul
în inimă împart aceeași casă.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre imagine sau poezii despre bine și rău
Ciulini
... ciulini, atât de mulți ciulini
se pretind floare, țepi în flori
pe câmpul glod, prin prunduri cu arini
uscați, că apele au secat culori,
s-au dus pe alte albii, seci
odată, ce-s acum râvnite,
cum pașii când le dai poteci
și bănci la trupuri ostenite...
nu doar să înțepi, sânge să curgă,
să poți, vampir, doar tu să "mânci"
până și țarna, ziua amurgă,
cât a rămas, cum câmp în stânci
și să nu dai nici strop, ascuns
de atât arid, avid de avere,
doar tu să sorbi în de neajuns,
până ce cu-alți ciulini vei piere...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre vampiri, poezii despre sânge, poezii despre stânci, poezii despre culori, poezii despre avere sau poezii despre apă
Rugă
cine-i demn de fericire,
să ia plânsul frunzei verzi,
să-l transforme în iubire,
prin pădure, prin livezi.
dintr-o lacrimă sărată,
pernă facă-si trupul meu,
ca să doarmă-n veșnicie,
străjuit de dumnezeu.
timpul nu mai are febră,
nu mai arde, nu mai rece,
în clepsidra lui nebună,
timpul toarce, timpul trece.
ca un copilaș suav
te- așezi pe umărul meu,
și din lacrima-ți abjectă,
îmi hrănesc propriul zeu.
crește iarba, crește valul,
zboară pasărea-n zenit,
cântă timpul cu cavalul,
oare eu, doamne, am murit?
nu mai vreau să fiu
pustiu,
fă-mă orgă în vânt de seară
să prind dorurile toate,
doina aspră și amară,
liră, fă-mă, sau voiară,
ca la margine de țară
să doinesc ca și străbunii
și să stau la capul mumii
să-mi jelesc mamă și tată,
c-au fost blestemați de soartă.
tai apusu-n beregată,
cade noaptea-n călindar,
spală-mi ochiul de-ntuneric,
dă-mi lumina, doamne, -n dar.
dă-mi lumina să mă mântui,
irișii să-i fericesc,
c-am domnit în astă viață
în palat împărătesc.
nu mai pot să mor o dată,
am murit de-atâtea ori,
e și moartea o răsplată
când ești îngropat în flori.
fă-mă rece, fă-mă cal,
ca să simt biciul durerii,
timpul cânte din caval,
printre stele-n buza serii.
taie-n cruce cărăruia
pe unde treceam odată,
fă din mine chip cioplit,
și din ea ulcior de vatră.
nu știu ce să fac, s-adorm,
cu privirea către cer
sau cu ochiul meu enorm
o dorință să-ți mai cer.
am urcat atâtea scări,
de mătase și de spini,
prin atâtea întâmplări
am trecut ca doi străini.
tu acolo sus în cer,
ai rămas rece la toate,
eu aici, printre străini,
între viată și-ntre moarte.
tot visez cai verzi pe cer,
așa ca nălucile,
care-apar și care pier
colindându-mi luncile
și bând apa de izvor,
dășelați de-atâta dor...
adu-mi raiul cu flori dalbe,
după soare când răsare,
adu-mi mai multă lumină
după lună când e plină,
și oprește vânturile
gâtuiește gândurile,
răul ducă-l pe pustie
pe la noi să nu mai vie.
ia-mă-n curcubeul tău
și mai fă-mă pui de zmeu
să fiu drag cui m-a plăcut,
fără armă, fără scut
și la răsărit de soare
să-mi iasă mândra-n cărare
și la răsărit de lună,
țuc-o, doamne, pe nebună!
că din zori pân' la chindie
așa dragă mi-a fost mie...
doamne, nu mă adormi,
că nănaș ție ti-oi fi,
și de-o fi să fie-așa,
florile m-or năpădi,
păsările m-or nunti,
teiul se va legăna,
floarea își va scutura
peste umbrulița mea,
frunza-n dungă mi-o cânta:
cetioară, dragule,
acolo sus înspre cer
zboară bunul norocel,
te vor păzi mierlele,
te vor cânta mândrele,
te vor spăla apele,
dragele de văduvițe
îți vor pune coronițe
și-ți vor duce dorul tău
tocmai sus la dumnezeu.
rugăciune de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre dor, poezii despre religie sau poezii despre cai
Oglinda vieții
Oglinda vieții-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună și fac roată.
Se-nvârte roata-n miticul decor,
mai necuprins decât cuprinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.
Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc
tot ce-am trăit - cu bune și cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrățișate-n grabă se adună.
Încerc să le separ în mintea mea,
să înțeleg cum am trecut prin viață,
dar timpul să aștepte nu mai vrea,
în visul meu rămâne doar o ceață.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele și răul
în inimă împart aceeași casă.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă unei iubiri pierdute
S-au dus și toamnele târzii...
S-au dus, s-au dus! Și tu nu vii...
Și lacrimi-frunze au picat
Din cerul nostru înstelat.
Și câte lacrimi or fi curs
Din cerul nostru nepătruns
Printre stihii, în zori de zi,
Nu vrei să știi, nu vrei să știi.
S-au dus și toamnele târzii,
Dar tu, tu nu mai vrei să știi
Și-n alte zări te-ai rătăcit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!
În ochii tăi de jad acum
Eu văd doar capătul de drum.
Alte himere te-au furat.
Și ai plecat... și ai plecat!
S-au dus, s-au dus! Și tu nu vii...
Atâtea clipe viorii,
Mirosul fin de liliac...
S-au dus și lebede pe lac.
Pe buzele-ți de trandafir
Plâng astăzi sângerându-mi chin.
Valuri de abanos te-au dus...
Tu ai apus! Tu ai apus!
Și lacrimi-frunze au picat
Luceafăr! Cerul înstelat
S-a stins, vulcan sub jar pierind.
Eu aș fi vrut să te cuprind,
Să te sărut, să te iubesc
Și-n dulce rai împărătesc
Pe pat de roze să te-alint.
Tu ai fugit, tu ai fugit!
Din cerul nostru înstelat,
Pierdut sub frunze, pe asfalt,
A mai rămas decât regret.
Eu te iubesc și-am să te iert.
Și amintirea ce-a rămas
În sufletu-mi făcând popas,
La piept o țin - un talisman
Care-mi confirmă să te am.
Și câte lacrimi or fi curs!
Dar ție nu ți-au fost de-ajuns.
N-ai vrut să te întorci... eu plâng!
La tine n-am să mai ajung.
Te-ai risipit spre transcendent,
Clipă de clipă eu te pierd.
Eu te iubesc, tu m-ai iubit
Și în neant te-ai risipit.
Din cerul nostru nepătruns
În care astăzi te-ai ascuns,
Cu lacrimi-stele plouă, dar
Și lacrimile-s în zadar,
Povestea noastră s-a sfârșit
În zborul lin spre infinit.
Tu aripile ți le-ai frânt
Și te-am pierdut! Și te-am pierdut!
Printre stihii, în zori de zi,
Tu, dulce vis, n-ai să mai vii
Cât te iubesc! Adio, dar!
Doar amintirea o mai am...
Luceafăr, zorii te-au ascuns,
Toamne târzii, de nepătruns,
Obrazul bujorelnic, cast,
L-au pomadat. Eu, m-am retras...
Nu vrei să știi, nu vrei să știi
Pe ce cărări voi rătăci,
Sub lacrimi-frunze-nmormântat
Uitând c-am plâns și-am așteptat.
Nu vrei să știi, iubita mea,
Că tu ai fost ultima stea
Ce-n sufletu-mi a strălucit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!
Nu vrei să știi, nu vrei să știi...
Printre stihii, în zori de zi,
Din cerul nostru nepătruns
Nici câte lacrimi or fi curs.
Din cerul nostru înstelat,
Oh, lacrimi-frunze au picat!
S-au dus, s-au dus! Și tu nu vii...
S-au dus și toamnele târzii!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre zbor, poezii despre vulcani, poezii despre vioară sau poezii despre sărut
Parfum de roză și de tei
Parfum de roză și de tei,
Flori de cais sunt ochii tăi...
Te poartă albii porumbei
În ochii mei, în ochii mei...
Ți-aș dărui, dar tu nu vrei,
Dulci clinchete de clopoței,
Parfum de roze și de tei
Flori de cais sunt ochii tăi.
E vis și ambră-n ochii mei
Și liliac pentru acei
Ce în apusuri s-au născut
De la-nceput...
Parfum de roze și de tei,
Eu te-am avut.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roz, poezii despre porumbei, poezii despre naștere sau poezii despre cadouri
Parfum de roză și de tei
Parfum de roză și de tei,
Flori de cais sunt ochii tăi...
Te poartă albii porumbei
În ochii mei, în ochii mei...
Ți-aș dărui, dar tu nu vrei,
Dulci clinchete de clopoței,
Parfum de roze și de tei
Flori de cais sunt ochii tăi.
E vis și ambră-n ochii mei
Și liliac pentru acei
Ce în apusuri s-au născut
De la-nceput...
Parfum de roze și de tei,
Eu te-am avut.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De toamnă
Vezi, a început să plouă și umbra ta e vie
Sunt rătăciri venite din trecut,
Doar picuri mari și Beatles mai ascult
În nopțile de lungă insomnie.
Nu știu de ce mai vin aceste toamne
Rugină și tăcere-i peste tot,
Am învățat să zbor și să înot
Și să te chem, când omenirea doarme.
A început să plouă, sunt frunze și noroi
Iluzia că ești, că tu exiști, e tot mai vie,
Și parcă-ador această insomnie,
Ce creionează umerii tăi goi.
Nu știu de ce mai vin aceste toamne
Tâmpla mea e umedă demult,
Doar picuri grei și Beatles mai ascult
Și este frig, e toamnă și se doarme.
poezie de Adrian Abrudan (2015)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre înot sau poezii despre somn