Unde eşti?

torn în marmur idealul,
gura ta o fac izvor,
ochii faruri lucitoare
şi dorinţa o fac dor;
fac din tine o baladă
alergând spre infinit,
frigul dragostei şi-al morţii
e ceva nedefinit.
din fragmente de statui
te-am clădid ca pe-o naiadă
şi te-ai risipit în lume,
ochi-mi să nu te mai vadă.
ai ucis visul pe care
îl visam în nopţi senine,
când foşneau plopii-n cărare,
nopţi albastre şi divine...
tu te-ai risipit în zori
ca o stea căzută-n mare,
o petală dintre flori,
rătăcita pe cărare.
timpul plapuma si-a-ntins
ca un nor cu ploi de toamnă
şi ne-a -nvins, măre, învins...
unde eşti acum, doamnă?
unde eşti să-ţi spun povestea
ce-i străină şi târzie
cu o dragoste curată
transformata-n erezie.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?!

Pe unde eşti când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde eşti când ceru-i plin de stele,
Când ţi-as zidi din ele-n cer castele?!

Pe unde eşti în nopţi cu lună plină,
Când mă îmbrăţişai ca o glicină?!
Pe unde eşti când rupt de oboseală,
Mi-aş pune capul lin în a ta poală?!

Pe unde eşti când mor de dor şi jale
Şi leac mi-ar fi să-ţi strâng coapsele tale?!
Pe unde eşti când gândul mi-e la tine
Şi-s bântuit de îndoieli haine?!

Pe unde eşti când sufletul mi-e frânt
Şi-alerg ca un nebun şi mă frământ?!
Pe unde eşti când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!

Pe unde eşti, c-aş bea cu tine seva
Ce-n cupe ne-a turnat-o Kamadeva?!
Pe unde eşti când viaţa mea-i o luptă
Şi timp perfid din trupul meu se-nfruptă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti altfel

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Pe lângă ploi ai şi ninsori,
Cât de-ncâlcită eşti spre seară,
Eşti cum n-ai fost pe vechii zori.

Acum eşti verde cu răceală,
Acum eşti caldă peste flori,
Apoi eşti albă de zăpadă,
Eşti cum n-ai fost pe ochişori.

Cât te-ai schimbat de astă vară,
Când ai plecat unde nu ştiu,
Lăsându-ţi sora tropicală,
Să ardă verdele cel viu.

Îmi pari atât de supărată,
Pe pomi, pe flori şi-apoi pe noi,
De-aş şti ce ţi-am făcut surato,
Cât m-aş certa întins sub ploi.

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Te porţi de parcă te răzbuni,
Că ai găsit pădurea rară
Şi luncile ce nu mai sunt.

E timpul, scurs, să pleci surato,
E timpul tău să nu mai fii
Şi-ai să dispari îngândurată,
Cu stolul tău de păpădii.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde?

Auzi cum şuieră prin frunze
Îngălbenite nostalgii
Plutind spre undeva, confuze?
Tu unde pleci? De unde vii?

A vieţii toată frumuseţe
E undeva, mai spre apus...,
Când toamnei eu îi dau bineţe,
Tu unde eşti? Unde te-ai dus?

Când vântu-n ramuri mai foşneşte
Spunând povestea lui, şoptit,
Şi frunza-n pom iar rugineşte,
Tu unde eşti? Unde-ai pornit?

E linişte şi se aude
Doar frunza care s-a uscat,
Te caut, dar nu eşti niciunde...,
Unde te-ai dus? Unde-ai plecat?

Sunt străzile tot mai pustii
Şi vânturile tot mai reci,
În nopţile lungi şi târzii
N-am să te-aştept, dacă mai pleci...

poezie de Florentina Mitrică (16 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa amantelor de cristal

Te-am pierdut în fumul de ţigară
Ce s-a risipit sub ochii mei,
Voal păgân de patimă amară,
Sub parfumul florilor de tei...
Floarea de castani e scuturată...
Î iubirea noastră am crezut...
Tu ai vrut decât să-mi fi amantă,
Eu mi-aş fi dorit să am mai mult.

Te-am pierdut în fumul de ţigară...
Tu, ascunsă-n voaluri de plăceri,
Îţi doreai cu mine doar o seară,
Dulci săruturi, bani şi mângâieri.
Eu, pe pat de crini, cu flori de roze
Te-aşteptam, fecioară de argint,
Tu-ţi doreai să faci cu mine poze,
Eu doream - un vis – să mă tot mint.

Ce s-a risipit sub ochii mei?!
Pentru mine-ai fost doar o himeră,
Pieritorul vis, sub flori de tei,
Căci iubirea-ţi nu a fost eternă.
Sânii tăi săltau sub vin spumant,
Ca o mare-n flăcări de ispită,
Eu de dorul tău simţeam că ard...
Tu o noapte te-ai lăsat minţită.

Voal păgân de patimă amară –
Un amnar vânzându-se pe bani...
Sentimente, piele diafană,
S-au pierdut deodată peste ani.
Mi-ai zâmbit... Nu mai erai fecioară...
Te-ai vândut în nopţi târzii şi reci.
Azi ai înţeles întâia oară:
Paşii tăi sunt singuri pe poteci...

Sub parfumul florilor de tei,
Ochii mei sunt plânşi. Mi-e dor de tine!
Mă-ncordez şi paşii-mi parcă-s grei.
Nici acum n-ai să te-ntorci la mine.
Vânturi reci prin plete de ninsori,
Au trecut, fecioară-mparfumată.
Trec pe cerul vieţii, trec condori,
Tu de zborul lor eşti vinovată.

Floarea de castani e scuturată.
Ochii mei – două morminte reci.
De iubirea mea eşti vinovată!
Mă priveşti cum plâng, suspini şi pleci.
Ştii, te pot ierta... Ce mare-i vina!
Tu, te adâncisei în păcat...
Îţi doreai averea şi maşina
Celui ce iubirea i-ai furat.

În iubirea noastră am crezut...
Tu nu ţi-ai dorit s-o-mparţi la doi,
N-ai vrut să-nţelegi, sau n-ai crezut
În iubirea simplă dintre noi.
Oare câte inimi ai ucis?!
Câţi, în tine, oare, au crezut?
Vezi? Iubirea mea a fost un vis
Şi crezând în tine te-am pierdut.

Tu ai vrut decât să-mi fi amantă...
Ai pe gene tuş de liliac...
Parcă nu mai eşti aceeaşi fată.
Eu, adorm plângând, pe catafalc.
Dintr-o dată vine răsăritul,
Altor zări amant promis voi fi.
De acum te-a părăsit iubitul
Alegând o nouă "Zori de zi".

Eu mi-aş fi dorit să am mai mult –
Fericire, prunci şi libertate,
Din mătăsuri fie, aşternut,
Dragoste şi dincolo de moarte...
Îmbătată de arome dulci,
Te-ai pierdut în fumul de ţigară.
Ai greşit! Acum regreţi şi plângi
Că mi-ai oferit decât o seară.

Eu mi-aş fi dorit să am mai mult,
Tu ai vrut decât să-mi fi amantă.
În iubirea noastră am crezut,
Floarea de castani e scuturată...
Sub parfumul florilor de tei,
Voal păgân de patimă amară,
Ce s-a risipit sub ochii mei.
Te-am pierdut în fumul de ţigară...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, Emine (scris cu ocazia celui de al 162-lea an de la naşterea sa)

din trecut, din adâncuri de cer,
ai căzut ca o stea orbitoare,
peste iarna noastră de vis,
ruptă probabil din margini de soare,
aveai chip şi nume de om
şi te-ai numit pe scurt: Emin,
voievodul limbii române,
născut din goluri de chin.

viaţa ta, un dor ancestral şi enorm
de ţărâna în care străbunii tăi dorm,
obraz lângă obraz cu dungile- amare,
prin zloata istoriei, făcându-şi cărare,
lumi lângă lumi, născute din greu,
aceasta e viaţa Eminului meu.

de ziua ta, Emine, te-am adunat din flori,
din leagăn de istorii, din dulcile candori,
din versul tău hipnotic pe care l-am iubit,
din limba ta frumoasă cu care m-am hrănit,
din dragostea păgână pentru femeia-ţi dragă
din viaţa ta amară, străină şi pribeagă.

cenuşa ta târzie arzând pe rana mea
e ca o dulce piatră de-albastră peruzea,
tu mi-ai hrănit poemul cu explozii solare
de aceea, Emine, a ta viaţă mă doare.

tu eşti Shakespeare-ul nostru pământean
ce coboarând în inimi an de an,
eşti demonul nostru iubit şi eşti înger,
ascult cum rănile tale încă mai sânger.

cu tine arde doina cântând pe frunză-n vânt,
tu ne-ai deschis cărarea dintre cer şi pământ,
cu limba ta de aur, veche şi înţeleaptă,
noi am urcat prin vremuri, aşa, treaptă cu treaptă,
paseri măiastre rotesc peste-al tău creştet
şi-ţi înfrunzesc coroana frunzişului veşted,
te-ai ridicat luceafăr pe cerul cu stele,
şi străluceşti acolo în rânduri cu ele,
eşti visul nostru şi durerea noastră,
ce-a-ncremenit în veci pe bolta albastră.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (5 ianuarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ooo, azalee

eşti tu cea care
visele-mi torceai,
eşti tu cea care
te topeai în mine,
eşti tu cea care
risipită-n vânt,
erai sămânţa
florilor divine?

o, azalee, dulce,
ca fragă,
cât te-am iubit
şi cât mi-ai fost
de dragă,
astăzi te-ai rătăcit
printre dureri
şi nu-ţi mai aminteşti
cum a fost ieri.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu

Tu eşti furtuna ce-a spulberat
Castelul de nisip al inimii mele.
Mă tem de forţa ce ne-a unit destinele
Cu lanţurile sălbăticiei.
De ce aştept curcubeul care să-mi lumineze
Existenţa cea de dincolo de aici?!
Ea nu mai semnează cu surâsul speranţei...
A murit odată cu prima palmă primită...
Ce sărut mi-ar mai demonstra iubirea,
Când eu simt doar teamă şi ură?
Ba nu, nu pot nici măcar să urăsc.
Sufletul meu a murit atunci când,
Cu lacrimi în ochi
Te-am întrebat dacă
Mai crezi că te pot iubi.
Unde s-a ascuns visul din templul fericirii?
Unde este dragostea la care visam?!
Fericirea este un înger-fantomă.
Un fum alergând dezordonat
Prin oraşul inconştienţei...
Ştiu că nu te mai pot iubi. Te iubesc
Doar de teama de a nu te pierde...
Deşi... femeile pot iubi mai sincer, mai mult...
Credeam în dragoste veşnică,
Dar tangoul credinţei a fost risipit de-al tristeţilor vânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de nisip

într-o zi te-am zărit ca un gând rătăcit
strălucind pe-o petală de soare
nici în cer nici pe mări nu era infinit
nici corăbii albastre în zare

viaţa noastră era de nisip pârjolit
printre scoici şi iluzii de sare
într-o noapte de vânt visul s-a risipit
înotând printre caii de mare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde treceam odată

pe unde treceam odată
face corbul roată-roată,
cade timpul în târziu
şi locurile -n pustiu.

pe unde treceam odată
pe la mândra pe la poartă
nu mai am nicio cărare
căci a crescut iarba-mare.

pe sub umbra de la tei
au crescut spini şi ghizdei,
de când aşteptam să vie
mândra mea pe la chindie.

timpurile s-au turcit,
au trecut, s-au risipit,
valurile, vânturile,
pustiind pământurile.

apele tulburi s-au dus,
peste albii ele-au curs,
spălând pietrele tăcute
şi pe vale şi la munte.

alte vremi, aceeaşi roată,
şi din dragostea de fată
a rămas doar umbra ei
îngropată-aici sub tei.

vin toamne şi primaveri,
timpul a trecut ca ieri,
doar regretele ne umple,
ne dă albul pe la tâmple.

pun stăpânire pe noi
amintirile strigoi,
chipul de neunde închisu-l,
sărutând dorul şi visul...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Pe un norişor tu, mamă dragă, te-ai înălţat
Spre un ţinut necunoscut, îndepărtat,
La îngeri şi la stele tu eşti acum
Plecând din astă viaţă pe ultimul tău drum.

Mama mea, la mine-n suflet ai rămas
Chiar de nu-ţi mai aud al tău glas,
Şi nu-ţi mai văd al tău chip frumos şi luminos,
O amintire vie pentru mine vei rămâne şi vei fi,
Cât şi eu în astă lume voi trăi.

Rămas bun iubită mamă ţi-ai luat,
De la a ta familie, de la casa ta şi de la oamenii din sat,
Te rog însă să iei aminte şi să ştii,
Că ai avut dragoste de la nepoţi, copii.
Te-am iubit, te-am respectat ca pe o regină,
Viaţa cu sentimente alese să-ţi fie plină.

Drum bun în lumină, iubită mamă
Şi de acolo de sus unde eşti, eu voi şti,
Că tu vei fi cu mine şi alături de-ai tăi copii,
Şi de rude dragi, prieteni şi cunoscuţi
Şi vei veghea neîncetat şi vei păzi, feri
Pe toţi pentru care aveai un cuvânt bun de spus.

De tine mă despart cu greu şi-mi va fi tare dor
De –a ta îmbrăţişare caldă, iubitoare,
Şi de cuvintele de îmbărbătare şi binecuvântare,
Pe care pregătite le aveai tot timpul la plecare.

Voi aştepta semne neîncetat de la tine
Şi-aş vrea să ştiu, că, acolo sus, îţi este bine
Şi-n acea lume străină în care te-ai dus
De noi, pământenii, de nepătruns,
Este ceva divin şi cu totul mai presus,
Decât putem noi visa sau spera.

Adio, iubită mamă, şi îţi mai spun
Că-n grădiniţa cu flori de la tine eu voi sădi
Şi un trandafir roşu ce l-am primit ca amintire
Şi-mi doresc ca acestă minunată şi catifelată floare
Să dăinuie, să-nflorească, niciodată să nu piară
Şi să-mi amintească –n fiece primăvară,
Că dragostea de mamă este nemuritoare.

O rugă voi înălţa şi un pios gând voi avea
Pentru memoria şi veşnicia ta,
Sărut mâna încă odată îţi spun acum
Când îţi iei de la cei dragi rămas bun
Şi pleci pentru totdeauna pe al tău lung drum.

poezie de Georgeta Ganea (16 martie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie (In memoriam Artur Silvestri)

Sfârşit de toamnă tristă,
ceaţă peste zări cereşti;
o dimineţă sadic-egoistă
şi tu, Găbiţă, nu mai eşti.

Ne-ai fugit pe-alei albastre,
te-ai grăbit s-ajungi în cer;
să te odihneşti prin astre
unde iubirile nu pier.

N-ai luat nimic cu tine,
nici cafea şi nici ţigări;
te-ai săturat de-atâta bine,
te-ai săturat de supărări.

Idei şi gânduri neterminate,
plâng acum pe masa ta;
mâine fi-vor nestemate,
în această lume rea.

Şi de-atâta înstrăinare,
ochii mă cam dor de plâns;
timpu-şi pierde din splendoare
lacrimile m-au cuprins.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?

Pe unde eşti, iubito, pe care-a lumii parte,
Ne vede, oare, luna, odată pe-amândoi?
Privim aceleaşi stele, suspini şi tu în noapte,
Ţintind cu ochii trişti spre visul de apoi?

Pe unde eşti, iubito, pe ce tărâm de basm,
Pe unde-ţi umblă paşii, ce flori ţi se supun?
Mai ştii să pui în vorbe acel entuziasm,
Acel fierbinte patos ce mă făcea nebun?

Pe unde eşti, iubito, prin care emisferă,
Din ce-ţi mai faci cununa? Din flori de portocal?
Ce-ţi dăruieşte timpul, iar clipa ce-ţi oferă,
Ai mai umplut, ca mine, cu lacrimi un pocal?

Pe unde eşti, iubito, te mai apasă dorul,
Sunt mările albastre sub arzătorul soare?
Trecutu-i muribund, pe moarte-i viitorul,
Privesc pe geam afară, începe o ninsoare...

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e timp

Nu mai e timp... pentru nimic,
Din ce ar fi putut să fie!
Cafeau-aşteaptă în ibric,
Dar eu simt că nu mai sunt vie.

Din clipa-n care ai uitat
Să mă mai cauţi, am murit.
Toată IUBIREA ce ţi-am dat
Ar fi ajuns de-un Infinit...

Te-am speriat? Iubeai prea mult?!
De ce mi te-ai ascuns de mine,
Când numai eu ştiam s-ascult
A Inimii tale simţire?!

Acum, degeaba te-ai întors,
Că nu te mai doresc, vezi bine!
Tot ce aveam noi mai frumos,
Ai risipit, fugind... de tine!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste târzie

Da, te-aş iubi cum mă iubeşti şi tu.
Inim-ar spune da, cugetul nu.
Te-ai aşteptat vâltoarea să mă ia
Şi să mă ardă în dogoarea ta.
De unde te-ai ivit să mă-mpresori
Cu-atâtea stele şi cu-atâţi fiori?
Nu ţi-ai dat seama, şi de-abia
Vedeam şi eu că ai putea
Să fii copila mea.
Simţirea dragostei, ades nebună,
Răzleţe streine le-mpreună,
Şi vârstele le face deopotrivă.
Femeie pătimaşă, aprinsă, uscăţivă,
Eşti tânără, trufaşă şi frumoasă.
Mă vrei al tău si-atât, şi nu-ţi mai pasă
De toţi ai tăi, de toţi ai mei,
Jertfiţi unei femei.
Ai vrut să te desfaci dintre dantele
Să mi te dai ca versurilor mele.
Beţia te prinsese de o dată,
Şi vreai să fii a mea de tot şi toată,
Călcând o pravilă uitând
Că ai ieşit din rând.
Şi te-am făcut să suferi, ştiu,
În ce aveai în tine mai zvâcnit şi viu.
M-am prefăcut că nu-nţeleg,
Ca să rămâi ce eşti, şi eu întreg,
Şi te-am jignit cu voie, să mă ierţi,
Poţi să blestemi şi să mă cerţi,
Din depărtarea care îţi ascunde,
Cu plânşii ochi, şi coapsele rotunde.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te doresc cum eşti

Eu te doresc cum eşti, te văd ca pe-o copilă,
Şi mă-nfior de tine... dorinţa îmi stă trează...
Îmi este lutul copt, mi-e timpul de argilă
Şi spre-ale fericirii, doar trupul tău rimează.
*
Eu te doresc cum eşti, te văd ca pe dorinţa
Ce m-a urmat ca umbra... prin nopţile târzii.
Iubesc dumnezeirea, dar... tu îmi eşti credinţa
Şi-mi pui lumină-n suflet... lumina celor vii.
*
Eu te doresc cum eşti, îmi eşti ca o fecioară,
E dreptul meu să fii... cum braţele-mi te vor.
Eşti amfora din lutu-mi, ce s-a umplut de vară,
Eşti vinul ce mă-mbată... de dragoste şi dor.
*
Eu te doresc cum eşti şi-mi eşti cum te doresc,
Timpul nu poate şterge ce inima-mi păstrează!
Culeg plăceri din tine... şi-ţi dau tot ce-i firesc
Şi mă-nfior de tine, când trupu-ţi îmi rimează.

poezie de Ion Apostu (21 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria unui mac

În zori mi-am făcut o sanie verde
să lunec prin lanul de grâu troienit
până-n zarea-n care oraşul se pierde
şi-unde friabilii maci trăiesc nesfârşit.
:
În zori am găsit intrarea spre locul
unde timpu-i văzut ca pe plajă un melc
şi-unde cheia-i legată-n brelocul
unui cerc ce-i lipit de alt cerc, în alt cerc.
:
În zori m-am urcat pe cântec de greier
ca într-o vimana*, spre multiplul de "eu"
spre mai mic-ul mai mult voind să cutreier
urmând pe cărare felinar scarabeu.
:
În zori - zile-ntregi lunecând în spirală
şi nopţi colorate pică-n ploaie de sori.
Incognita-mi pare fosta lume normală.
Recunosc doar un mac scuturat de cu zori

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă scumpă, unde eşti?

Mamă scumpă, unde eşti
de nu vii ca să mă creşti?
Mamă, când m-ai părăsit,
la mine nu te-ai gândit?
Oare nu-ţi mai este dor
de-al tău frumos puişor?
De-acolo de unde eşti,
din cer dacă mă priveşti,
Roagă-te să-mi fie bine
în această mare lume.
Tata a plecat de-acasă.
Bunica-în curând ne lasă.
Ce mă fac eu fără voi?
Îndur foame, îndur ploi.
Mamă, eu vreau să trăiesc.
Nu vreau să mă prăpădesc.
Vreau să trăiesc vremuri bune,
să-mi croiesc un rost în lume.
Cu mine să te mândreşti.
Mamă scumpă, unde eşti?

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem carnal

Îmi povestea cineva viaţa ta.
Târfă eşti ca şi maică-ta.
Îţi vinzi trupul la orice golan.
Mai acum un an
te-am urmărit să văd unde stai.
Habar n-aveai.
A doua seară la fel,
dar te-ai întors puţintel
şi mi-ai spus că te doare capul.
Te-am dat la dracul
şi te-am apucat de mână.
Aveai un pulovăr de lână.
Atunci te-am văzut plângând.
Dar nu-mi trecea prin gând
să mă opresc din mers.
Trupul tău era un vers,
o bucată de humă
cu care în glumă
am încercat ca să mă joc,
femeie fără noroc.
Ţi-am strivit gura cu gura mea,
femeie rea.
Sânii i-am simţit cum se zbat,
femeie plină de păcat.
Şi te-am avut, acolo, pe pământ,
fără să zici nici un cuvânt.
Mi-ai simţit trupul încordat,
ai simţit durerea când te-am muşcat
şi totuşi, mi te-ai dat resemnată...
Ptiu. Bată-te Dumnezeu să te bată...

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu să nu mă însoţeşti

Astăzi plec din astă lume.
Tu să nu mă însoţeşti!
Aici ţie-ţi este bine.
Aici tu poţi să iubeşti.
Să nu fii trist! Nu-ţi pară rău!
Atunci când vii cu flori la mine
să-ţi aminteşti c-am fost şi eu,
o viaţă-întreagă lângă tine.
Acuma plec la Dumnezeu,
dar nu te-am părăsit.
Port în suflet chipul tău
ca şi atunci când te-am iubit.
De sus, în fiecare noapte
te voi privi la infinit.
În vis îţi voi trimite şoapte,
în timpul fără de sfârşit.
Când steaua mea va străluci
să mă priveşti seară de seară.
De tine îmi voi aminti
cum ne iubeam în nopţi de vară.
Pe pământ am fost o floare
bătută uneori de vânt.
De-acuma voi fi steaua care,
zace sub al tău pământ.
Când vei bea apă din izvor,
de mine tu să-ţi aminteşti.
Acolo ne-am iubit cu dor
şi mi-ai promis că mă iubeşti.
Dacă de mine-ţi va fi dor,
sus, în cer mă vei găsi.
Escaladează orice nor
şi sigur ne vom întâlni.
Voi fi stea în carul mare,
tu luceafăr lângă mine.
Vom lumina ca un soare,
vom simţi c-am fost pe lume.

poezie de Dumitru Delcă (8 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărare spre inima ta

Îmi voi face cărare spre inima ta,
Ai timp şi răbdare? Durează ceva,
Că azi eşti rănit, şi fugi de femeie,
Dar uite, promit să-ţi ţes curcubeie,
Pe-acolo, pe unde lacrimi au fost,
Pe unde-ţi pătrunde regretul anost,
Pe gura ce-ţi tace, dar urlă cuvinte...
Rău nu ţi-aş face, te rog ţine minte!

Speranţa deşartă te face s-o vrei,
Şi sufletu-ţi poartă sub stern izul ei,
Dar dacă ai vrea, mi-aş face cărare,
Spre inima ta, dă-mi timp, ai răbdare.
... Promit să îţi fiu ce ea nu ţi-a fost,
Un cer azuriu, şi-un cald adăpost...
Fărâmă de pace, nu false cuvinte,
Rău nu ţi-aş face, te rog ţine minte!

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!