Ceasul meu

ceasul meu a stat cândva
la răscruce de timpuri,
atunci am pierdut clepsidra
în nisipul de pe plaja pustie.
de-atunci ratăcesc fără timp
ca un Ulise pe-o mare agitată,
o mireasmă aspră de aer marin
şi mirosul cărnii, mătăsoase,
care respiră dorul după senzaţiile
atât de dulci şi atât de amare.
amintirile
mă inconjoară ca nişte păsări heraldice,
pescăruşi ce-şi iau zborul spre infinit.
cu fiecare rază de soare la apus
inima-mi devine tot mai grea,
marea stinge în căuş
ultimele licăriri,
vin
nopţi exotice
în care mă risipesc
ca un praf cosmic
în infinitul stelar...

poezie de Ion Ionesci-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf stelar

Printre degetele mele te-ai strecurat
Şi te-am scăpat, cum scap pe jos nisipul
Şi vântul te-a învolburat şi ridicat,
Mi te-a furat, lăsându-mi slobod tot abisul.

Ai fost purtat către o altă zare,
Către un alt destin, cu alte flori,
Rămasă, mă plâng valuri de mare,
Mă-nvaţă să mă zbat din ţărm în ţărm.

Mă strânge cerul cu a lui culoare
Şi sus şi jos albastrul lui de neoprit,
Stropeşte cerul şi cu marea, lacrimi care,
Se-amestecă cu lăcrima-mi spre infinit.

Se lasă trupul meu şi-acoperă nisipul,
Cu pumnii strâng fărâmele de praf stelar,
Îl simt cum scapă alegându-şi sensul,
Rămân cu pumnii goi, i-ascund în buzunar.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile

Amintirile, un inutil infinit
Singure, însă, şi limpezi pe marea neatinsă
În mijlocul mugetelor nesfârşite...

Marea,
Glas al unei măreţii libere,
Dar nevinovăţie potrivnică amintirilor,
Grăbită să şteargă dulcile urme
Ale unui gând credincios...

Marea, dezmierdările-i indiferente,
Atât de sălbatice şi atât de mult aşteptate,
Şi-n agonia lor,
Mereu prezentă, mereu înnoită,
În treazul gând agonia...

Amintirile,
Zadarnică revărsare
De nisip mişcător,
Ce nisipul n-apasă
Ecouri scurte necontenite,
Mute ecouri ale rămasului bun
De la clipele ce fericite păreau...

poezie clasică de Giuseppe Ungaretti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine

Fără cuvinte,
Am vrut să vorbesc cu cerul.
Fără cuvinte,
Am scris toate vocile auzite şi...
Nu ştiu dacă voi fi acolo
Să-ţi dau toate amintirile înapoi
Şi să-ţi aduc răsăritul soarelui la apus
Unde toamna şi-a pus frunzele,
Sau marea unde ne uneam
În acelaşi orizont
Şi curgeam, curgeam
Umplându-ne tăcerile.
Mă uit la amintirile mele...
Te-am ţinut un timp infinit cu mâinile
Şi am terminat un poem infinit.
Mai bine vino tu
În anotimpuri.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Trecere (Lui Mihai Eminescu)

Îmi pierd paşii
prin nopţi albe
către oglinda izvorului
ireal de rece.
Rememorez amprentele
tulburătorilor tăi paşi
rămaşi mit poem
pe nisipul amintirii...

Măcinat în clepsidra
dorului.

Pierdut şi regăsit
în visul meu de-a pururi
Luceafăr
la ţărmul dintre lumi
Dăinuind cu inima înflorită
de seva teiului
din Copou
în Marea Trecere...

Măcina în clepsidra
dorului.

poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (octombrie 2008)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Ai un Aer propriu ‒ tot atât de valabil şi cu antonimul "impropriu" cu tot ‒, dar n-ai mai stat de vorbă cu el (cu "Moş-Aer") de multă vreme, "riscându-se închiderea-i" într-o eprubetă inutilă din "cosmic-divinul" laborator...» ‒ 10 martie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 20).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic», Timişoara, Editura Wa, ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» (10 martie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mare de nisip -
gândurile pescăruşi
navigând spre mal

când vei naufragia
în inima-mi pustie?

tanka de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinit vorbă hazlie

Când a-ntuneric plânge-n om secundă
ce-n gânduri existenţa îi veghează
tu urci spre cer din stele pe o rază
rostogolindu-ţi lacrima rotundă.

Îţi e privirea de altar şi trează
îţi este rugăciunea-n clipei undă
a curge, piatra morţii s-o ascundă,
clepsidra încă să nu ştie oază.

Când însă-i a crepuscul cărnii printre
coşciuguri nefiinţe ce-şi ascut
îmi pare-n umbre înger nenăscut
în sacrul zar a linişte să intre.

Tăcerile în sânge m-au orbit,
doar duhul meu aleargă-n infinit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

De veghe în al timpului turn

Stau rezemat cu spatele de al timpului turn
în care, necontenit, un clopot tot bate
spre neodihna mâinii care mă sprijină de aer
şi a talpei ce opreşte a lutului zbor,
ce zădărniceşte marea universului roată –
nu ştie nimeni de când se-nvârteşte
ca să ţină odată-n căuş
strigătul de sete obosit de atâta urcuş –,
animal ce-şi leapădă la fiecare pas haina
şi la celălalt alta i se aşterne în drum.

Neastâmpăratul licurici mă va pierde
printre veşti de-ntuneric şi de răcoare.
Paznicul luminii se apleacă peste zori,
strigă neodihna neînvinsului somn
care cu zmeul a stat milimetric la trântă...

Un alt stăpân tot caută prin vremi neodihniţi sori
peste care, încă nimeni, nu s-a declarat domn.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aduci aminte plaja?

Îţi aduci aminte plaja
Acoperită cu cioburi amare
Pe care
Nu puteam merge desculţi?
Felul în care
Te uitai la mare
Şi spuneai că m-asculţi?
Îţi aminteşti
Pescăruşii isterici
Rotindu-se-n dangătul
Clopotelor unor nevăzute biserici
Cu hramuri de peşti,
Felul în care
Te îndepărtai alergând
Înspre mare
Şi-mi strigai că ai nevoie
De depărtare
Ca să mă priveşti?
Ninsoarea
Se stingea
Amestecată cu păsări
În apă,
Cu o aproape bucuroasă disperare
Priveam
Urmele tălpilor tale pe mare
Şi marea
Se-nchidea ca o pleoapă
Peste ochiul în care-aşteptam.

poezie de Ana Blandiama
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de rece

E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărţire.
De atunci viaţa îmi pare o lamă de cuţit
Fără tine dulcea şi gingaşa mea iubire.

E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Şi sufletul meu de durere e răvăşit,
Fără tine dragostea mea cea mare.

E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!

E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranţă!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheaţă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

ieri am urcat către nicăieri
căutam treptele cunoaşterii
am cules o floare din grădina cerului
când te dezbrăcai de înţelesuri
marea s-a scurs în mâinile tale
pescăruşi albi pe umeri, a chemare
eram goi de păcate pe ţărmul iubirii
din alge şi scoici
construiam o casă, aici lângă mare
nisipul ardea sub gândurile noastre
îmi era atât de dor, de dorul tău
când te scăldai în apele sufletului
am întins gândurile către tine
te-am strâns apoi într-o privire
în palme purtam trupul
îţi acoperisem sânii cu flori de liliac
pe buze crini, pe trup trandafiri
te purtam peste ape
la al meu meleag
într-o poveste ce curgea spre infinitul iubirii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul din Clepsidră

Mă despart de tine
de fiecare dată
când nisipul din clepsidră
uită să mai curgă...

Întorc mereu clepsidra...
Păcat că timpul nu se întoarce
odată cu ea...

E un alt timp...
... poate fi timpul potrivit,
sau Nu.
Pentru a reînnoi sentimentele...

Care?

Care nu mai pot să se scurgă
prin clepsidra vieţii...

Mă despart de tine de fiecare dată...
Dar te revăd mereu....
şi atunci...
Zâmbesc ochii. Ştiu ei de ce...

Uneori...
îmi amintesc...

Întorc clepsidra,
dar nu îmi ajută...

Când nu mai pot
să mă despart de tine...
Ud nisipul cu lacrimi
şi mă simt....
De mine însumi, despărţită.

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un val străin într-o tăcută mare (răpsuns ascuns Aurei Popa)

Tu eşti femeia amintirii mele...
Eu drumul vieţii azi l-am rătăcit.
Abrupt şi greu e drumul către stele...
Tu nu ai înţeles cât te-am iubit.

Mi-ai şlefuit destinul... Printre îngeri
Sunt umbre, de prisos rostogolite.
În zări de fum, pe buzele de sângeri,
Ne mângâie aducerile-aminte...

Iubirea ta-i un fruct în pârg tomnatic,
Te am în gândul meu un vis absent,
"Fără de vlagă, stins şi acromatic"
Şi... tot aştept "un val mai coerent".

Mă prind de creste înspumate-n taină,
Mă risipesc pe nisiposul drum
În timp ce plaja vieţii mă reneagă.
Şi-n urma ta eu rătăcesc acum...

Un val străin într-o tăcută mare
Atât de dantelată şi de sumbră...
Sunt lotca vie tremurând sub soare,
Cânt scormonind în patimă adâncă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub munţii care nasc multe izvoare

Sub munţii care nasc multe izvoare
Dorul meu aş vrea să îl îngrop,
Sub paşii mărunţi de căprioare,
Sub iarba verde, la umbra unui plop.

Sub razele de soare atât de blânde,
Sub priviri de păsări migratoare,
Dorul meu aş vrea să-l pot ascunde,
Sub cerul nopţii cu stele căzătoare.

Şi dacă dorul meu ar prinde rădăcini
Acolo unde eu l-aş îngropa?!
Poate mai amar şi mai plin de spini
S-ar întoarce şi iubirea mi-ar stopa.

Ce să fac cu el, unde să-l trimit?
Să mă lase-n pace dorul greu,
S-o iau de la-nceput, să pot fi fericit,
Să-i pot face pe plac sufletului meu.

Poate am noroc şi nu se mai întoarce,
Şi voi reuşi să scap de el,
Poate-ntr-un final mă va lăsa în pace,
Şi-mi voi trăi iubirea la un alt nivel.

Fără dor pustiu, doar eu şi fericirea
Vom păşi în simpli paşi de vals,
Şi voi încerca să-mi recâstig iubirea,
Şi voi da deoparte tot amorul fals.

poezie de Răzvan Isac (2 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Aş vrea să mor când ziua scade,
cu faţa spre cer, pe mare; mă duce dorul
acolo unde agonia pare-un vis,
iar sufletul – o pasăre care-şi ia zborul.

Neascultând nimic, în ultimele clipe
voi fi singur cu cerul şi cu marea:
mai multe vocile sau suspinele unor rugi
decât valurile muşcând cu dinţii zarea.

Să mor când lumina cu tristeţe-şi trage
mrejele-aurii din nemărginirea verde,
asemeni soarelui care-ncet se stinge:
ceva frumos, strălucitor, care se pierde...

Să mor, dar tânăr: înainte ca timpul
să transforme catifelata floare-n mărăcine;
cât timp viaţa şopteşte încă: sunt a ta,
deşi noi ştim că ea ne minte, ştim prea bine.

poezie de Manuel Gutierrez Najera,1859-1895, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia ta, cale spre desăvârşire spirituală

Te voi cuprinde în mintea mea
În care numai vocea ta şi poezia ta există
Nu pot exista fără această creaţie... poezia
Fără acest dar pe care mi-l oferi în fiecare dimineaţă
La fiecare răsărit de soare, la fiecare apus
Suntem un ulcior de apă pentru însetaţi de dragoste
Suntem nişte frunze peste grădina bunicii
Sau poate nişte imagini de vis, ancorate de pânze dese
Suntem corăbiile mării ce portul îl inundă
Nu aşteptăm salvarea din nemurirea trupului
Dar suntem conştienţi de salvarea sufletului
De iubirea ce ne salvază, ne ridică, ne venerează.
Amintiri suave pentru iubitori, copii ai sufletelor pereche
Ferestre deschise spre suflete
Căi spre călăuzitoare timpuri...
Cunună în cer şi pe pământ.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi splendidă la mare

Zi excelentă, plajă, baie,
Un soare care te înmoaie,
O mare calmă, liniştită,
De parcă pare aţipită,

În spate-i plaja, asfinţitul,
În faţă este infinitul,
O apă limpede, verzuie,
Ce pielea parcă ţi-o mângâie,

Un cer abastru, pescăruşi
Plutind pe valuri, jucăuşi,
Sau maiestos zburând spre cer,
Apoi planând uşor, lejer,

Prieteni dragi, voioşi, glumeţi,
Spirituali şi culţi, isteţi,
Iubita ‒ zână din poveşti,
Ce ai putea să-ţi mai doreşti?

poezie de George Budoi din Poezii (10 iulie 1989)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de albă

Tu-mi înfloriseşi într-un gând,
Eu ţi-ncolţisem în priviri,
Şi ai zâmbit spre soare, când
Mă îndreptam spre noi iubiri.

Erai atât de albă, tu,
Şi la-nceputul vieţii eu,
Încât n-am îndrăznit un "Nu!"
Zărindu-te în drumul meu

În zbor, priveam cum, din pământ,
Se înălţau spre soare mii
De flori, în adieri de vânt
Şi-n cântece de ciocârlii.

Un fulg plutind prin ceruri, eu,
Iar tu... frumoasa dintr-un lan.
De ce m-ai rupt din zborul meu
C-un alb atât de diafan?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Un aer călduţ, parfumat
Sub cerul de-un pal ivoriu,
În vale pârâul umflat
aleargă sălbatic şi viu.

În zori m-a trezit sărutarea
trimisă pe-o rază de soare;
Lumina-neca depărtarea -
tot răul murise-n uitare.

Veni pe aripa de vânt
O veste frumoasă din cer.
Şi-acuma bătrânul pământ
Îşi lasă cojocul de ger.

E vestea ce-o murmură seara
zefirul. Pădurea o ştie;
Soseşte de-acum Primăvara,
să bucure lumea pustie.

Prin dealuri sarace, se-aude
un zvon care creste mereu.
Il spun a pârâului unde
Il cânta tot sufletul meu.

O floare albastra si cruda
se-nalta sfioasa spre soare
si cata la loc să se-ascunda
de firea zapezii ce moare.

Tu soare, trimite lumina
în raze bogate spre noi
si fă să rasara-n gradina
frunzisul, pe arborii goi.

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!