Ne jucăm de-a viaţă

Ne jucăm de-a viaţa-ntruna
Si ne făurim doar vise,
Dar cărarea noastră-i una
Restul toate sunt închise.

Doruri dulci cântate-n stanţe,
Vise pline de-nţelesuri,
Ne-amăgesc, ne dau speranţe,
Şi le punem în eresuri.

Ne jucăm de-a viaţa-ntruna,
Şi nu ştim ce e cu noi,
De-a iubirea şi de-a ura,
Înotând prin vânt şi ploi.

Asteptăm timpuri mai bune,
Tot sperând şi tot sperând,
Doar seranţa nu ne moare
Şi murim cu ea în gând.

Una e cărarea vieţii
Şi e scrisă-n cartea sfântă,
Zică ce vor vrea poeţii,
Nu ne luăm cu ea la trântă.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zise fata

Să ne jucăm de-a mama şi de-a tata
E mai frumos decât să fim părinţi,
Şi ce păcat că vine, zise fata,
O noapte-n care nu vom fi cuminţi!

Şi te voi vrea şi mă vei vrea pe mine,
Şi vom începe naşterea de prunci;
Să ne jucăm n-o să ne şadă bine,
Să ne iubim va fi târziu atunci!

Noi suntem azi prea mici şi mâine părăsite,
Iar noaptea face mame din fete-ndrăgostite;
Aşa că mi-aş dori să ne jucăm nespus
De-a mama şi de-a tata, cât încă mamă nu-s!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (11 noiembrie 2001)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a învăţa să ne jucăm de-a viaţa, învăţăm să ne jucăm de-a şcoala.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experiment

Hai să ne jucăm de-a Dumnezeu
şi să facem, azi, de încercare,
dintr-o proteină de la leu,
antidot de frică şi
turbare.
Luăm eşantion, la întâmplare,
lilieci şi două târâtoare,
apoi injectăm, de încercare,
serul obţinut la
lipitoare.
Studiem reacţia-n trinom,
fascinaţi de bune rezultate...
însă, injectându-l şi la om,
observăm, în lanţ,
alteritate.
Oamenii se sfâşie-ntre ei,
zboară spre-nălţimi, dar rătăcesc,
se târăsc ca şerpii, deşi-s zmei,
sechestrând pe cei ce ne
iubesc...
În experiment deosebesc:
multe animale sunt schimbate,
n-au turbat de frică, dar vorbesc
despre Cer, potop şi
libertate.
Omu-a eludat că, pe pământ,
este un biped cu raţiune
şi-a sfidat, uitând ce e mai sfânt:
mântuirea-n post şi
rugăciune.
Hai să ne jucăm de-a fericirea
în aceste vremi, de noi, zdrobite,
ca să ne-amintim ce e iubirea,
abrogând păcate şi
ispite.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi ne jucăm

de-a mersul la înmormântare
stau pe roze şi strănut
regulamentar câteva secunde
aşa a făcut şi defunctul
înainte de plimbarea
cu izoleta
jucăriile cu viaţa s-au uzat
s-au cariat ciupite
de coronavirus
astăzi ne jucăm de-a mersul la funeralii
suntem numai opt persoane
conform ordonanţei ajung
pentru un om mort

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul de cuvinte

Ţi-am spus că doar ne jucăm.
Eu îƫi promit ţie orice,
Apoi ne jucăm...
Tu fiind exagerat de curioasă
Ai spus odată DA, la fel ca mine.
De atunci nu ne mai oprim,
Din jocul de-a cuvintele...

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ţi-am rămas

Suntem închişi aici de vii
Între aceste circumstanţe,
De-a fi târzii, de-a fi pustii,
Ori plini de vise şi speranţe.

Eu una nu cred în hazard
Şi nu cred în predestinare,
Verific doar dacă îmi ard
În suflet lămpile mai tare...

Trimite-mi despre tine veşti
Şi uită-te mai des la ceas,
Să ştiu ce faci, pe unde eşti
Şi spune-mi dacă ţi-am rămas.

Eu zâmbetul ţi-l ştiu supune!
Şi tu o ştii, orice ai spune.

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E nevoie să lupţi pentru iubire câteodată. Ea nu întotdeauna vine de-a gata. Când o iubire vine de-a gata, se duce de-a valma. Nu întotdeauna, dar aşa este. De obicei, ca să dureze, orice lucru are nevoie de o temelie. Iar pentru asta, e nevoie de efort. Conştient şi asumat. Acest efort e ceea ce numim noi "luptă". Nu prin agresivitate. Ci doar persistenţă. Dar una înţeleaptă şi delicată. Determinare şi încredere. Totodată, multă tandreţe, pentru că trebuie să câştigi iubirea cuiva. Nu o bătălie.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Ne năştem, pe-o carte, cu paginile albe,
Crezånd, că e uşor s-atingi piscurile dalbe,
Începem a urca, sperând, în orice clipă,
Chiar, şi, când destinul, ne frânge o aripă.

Plini de speranţă umplem fiecare filă,
Cu vise aprobate de-a cerurilor milă.
Credem, doar, în viaţa ce-i plină de soare,
Nemuritori ne vrem, uităm că se şi moare.

Credem, că-i uşor a urca "urcuşul",
Nu-nţelegem greul când atingi arcuşul,
Simfonia vieţi-i de vânt zbuciumată,
Lacrima din noi, de soartă-i ancorată.

Soarta şi destinul susţin câte-o aripă,
Lumina se prelinge din ceruri peste clipă,
Glasul, gând ne pare strigăt peste culme,
Toţi visam o viaţă, dar, e-n altă lume.

Credem într-o viaţa, dintr-o altă lume!
Dar avem o carte (a vieţii), ce poartă un nume,
Viaţa pământeană-i de vânturi deformată,
Veşnici, nu suntem, tot se moare odată.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ne jucăm de-a iubirea
pe căţărate...
tu pe un înger,
eu pe o moarte...

catren de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa adevărului universal

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Tăcere şi vise, uitare,
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Vedem repetat cum se moare.
Apoi ca o frunză în vânt,
Un clopot de doruri străine,
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Pe drumuri eterne, virgine...

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Hulpav univers ţi rapace,
Le vom avea într-o zi...
Şi lumea din jur iarăşi tace...
Clepsidra sa spart în tăceri,
În taine şi-n cioburi de sticlă,
Din timpul trecutului ieri,
Cenuşă de jar se ridică.

Tăcere şi vise, uitare...
Din tocul în stele-nmuiat,
Curg lacrimi, curg lacrimi amare,
Iar ochiul e-un cer răsturnat.
Mă dor sub a versului pleoapă
Cuvintele, verbul "a fi",
Alunecă-n mine şi sapă,
De dor şi de vis, poezii.

E tot ce rîmâne-ntr-o zi,
E tot ce vom fi într-o clipă
Şi-n jur e mister, sunt copii,
Noi plângem şi-ades ne e frică.
Uităm şi ne naştem tăcut
Din pace, din vis, din uitare.
Bunicul la tâmple cărunt,
Mai trece în vis pe cărare.

Vedem repetat cum se moare,
De teamă vulcani devenim,
Erupem şi coapsa ne doare,
Bătrâni începem să fim.
Troiene de clipe se-nalţă,
Murim şi trăim repetat
Şi trecem haotic prin viaţă,
Copii şi părinţi ne-au uitat.

Apoi ca o frunză în vânt,
Din ramura-trup astăzi frântă,
Focuri de lacrimi erup,
Iar vântul cu plângeri ne cântă.
Se-apropie ani brumării
Şi ramuri dansează în noapte,
O viaţă în ere târzii,
O viaţă de lacrimi şi şoapte.

Un clopot de doruri străine,
Acelaşi ecou repetat,
Tăcerea se-ntoarce la mine
Şi toţi cei din jur m-au uitat.
Nu ştiu nici ce sunt, nici ce este
Durerea din urmă de clipă,
În urmă rămâne-o poveste
Şi munţi de tăceri se ridică.

Ne ducem, ne ducem pe rând,
Morminte şi cruci renegate,
Ne ducem, rămânem cuvânt,
În lume, în viaţă, în moarte.
Acolo-n nimicul etern,
Suntem doar o clipă uitată...
Eroi trecători prin infern,
Petală de rai, niciodată.

Pe drumuri eterne, virgine,
O frunză pe veştedul cer,
Se-ntoarce, se-ntoarce la tine,
Învăluită-n mister.
Se stinge pe dealuri pădurea,
Cărare de jad încolţeşte,
Se-mbracă-n argint astăzi lumea
Şi totul în jur străluceşte.

Pe drumuri eterne, virgine,
Ne ducem, me ducem pe rând,
Un clopot de doruri străine...
Apoi, ca o frunză în vânt,
Vedem repetat cum se moare.
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Tăcere şi vise, uitare,
O lacrimă, dreptul de-a fi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea care nu se-ntâmplă

Nu-l cunoşti, el nu te ştie,
Doi străini, atâta tot,
Aveţi întrebări... o mie,
Oare vrea? Eu oare pot?

Simţi o legătură... poate,
Sufletele îşi vorbesc,
Multe şoapte sunt şi toate
Îţi şoptesc... e ce-mi doresc

Dar nu ştii de ce anume,
Pare doar un alt bărbat,
Însă e ceva ce-ţi spune,
Că e tot ce ai visat

Îţi doreşti să facă pasul,
Te întrebi de vrea, sau nu,
Trece clipa, trece ceasul,
El acolo... aici tu

O poveste adevărată
Care nu a început
Cu acel "a fost odată",
Tu ai vrea, el ar fi vrut?

Veţi rămâne două vise,
Visul lui şi visul tău,
Doar iubiri ce nu-s aprinse,
Un oftat... păreri de rău

Şi aşa dispar speranţe,
Doar din teama de-a nu fi
Victima unei instanţe,
În care nu te-ar iubi...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de-a muri

Doamne, ce timpuri trăim!
Cât de mult ne scufundăm!
Din care lume venim?
Şi spre care ne-ndreptăm?

În loc de lapte şi miere
Revoluţia ne-a dat,
Sărăcie şi durere
Şi spre "apus" ne-a îndreptat.

Ne-aţi inoculat în venă
Venin şi ură, bestial.
Libertatea-i doar o drenă
Ca să murim natural.

Avem în noi atâta ură,
Că oamenii din oameni muşcă.
Acum "plecăm" din natură
Fără boală, fără puşcă.

Prin revuluţie am câştigat
Doar libertatea de-a muri.
În zadar am tot sperat
Că mai bine vom trăi.

poezie de Dumitru Delcă (6 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros de fum

Jucăm un rol, în filmul vieţtii noastre.
Tu joci şi lupţi în tot acest timp.
Lupţi, pentru ce?
Pentru a fi înfrânt?!
Câştigi doar pentru o vreme...
Căci tu ai fost chemat pe acest păamânt,
Ca să faci faţă doar luptând
Cu CEL DE NEÎNVINS.
Dar când iubeşti, îţi pierzi controlul
Şi curajul se transformă-n nebunie,
Alunecând, în "CAPODOPERA" ţinutului numit Viaţă.
Eu te-am iubit de când ai înflorit,
Înainte de a prinde rădăcini în mine...
Şi te ştiam deja din somnul meu, din vise...
Şi cine m-ar lua în seamă acum, dacă nu tu?!
Off, Universul meu,
De când m-am confesat că te iubesc,
Mă simt puternic şi vanjos, ca Omul de zăpadă,
Ce stă în vânt şi ploi la poarta sufletului tău...
Iubindu-te, din depărtatare, cu felul meu de-a fi...
Ştiu că a trebuit să mint...
Să mă inşel chiar şi pe mine...
Să joc un "joc" perfid, meschin
Crezând şi sperând că tu mă vei iubi!
Şi-a mers pentru puţin.
Ne tot minţeam că ne iubim...
Când am fost sincer... tu te-ai speriat şi ai fugit!
Dar nu mai e nevoie să m-auzi acum,
Căci ştiu că orice vorbă sau literă, spusă sau scrisă
E socotită împotriva mea!
Aşa ca eu mă mulţumesc,
Că in tot acest timp am să te păstrez mereu,
Ca pe o icoană în sufletul meu,
Lăsând trecutul...
Îmi este atat de dor de tine!
Şi nici măcar nu ne-am cunoscut...
Doar eu te-am iubit şi te mai iubesc încă,
În viaţa mea secretă!.
Acolo unde am înşelat şi m-am minţit pe mine!
Acum tot ce pot face este să tac...
Acum tu eşti doar un fum în depărtare,
Ce străluceşte doar prin jarul ce-a lăsat...
Au mai rămas secundele singurătăţii
Ce vor preface şi jarul în cenuşă
Aştept doar vântul cu-adierea lui
Să stingă sau să reaprindă focul din noi.
Ori, va rămâne totul
Doar o amintire cu miros de fum...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucătorii de golf

Noi jucăm, jucăm atent/ultima repriză
Este clar, avem talent/meciul are miză;

Împreună noi jucăm/din zori până-n seară
Cei mai buni ne declarăm/de la noi din ţară;

Jucăm golf ne desfătăm/pe câmpia-întinsă
Dăm cu crosa, judecăm/lumina e stinsă;

Nea Ion este ursuz/cum să se deştepte?...
Mama lui de cucuruz/poate să aştepte;

Noi jucăm, jucăm cu spor/ultima repriză
Ohohoo... ce de popor/meciul are miză;

La oraş e tot la fel/toată lumea joacă
Veselie la castel/omul... ce să facă?!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata vieţii

De-aş întoarce timpul înşelându-mi soarta
N-ar fi decât tristă amăgire-n van,
Ispitindu-mi gândul ce-ar învârte roata
N-aş găsi cărarea să ies la liman.

Şi de-ar fi destinul lunga rânduială
Tot aş vrea a-ntoarce timpul înapoi,
Să trăiesc vremelnic clipa temporală
Cu speranţa oarbă de-a strivi nevoi.

Hărăzitei urme de-amintiri deşarte
I-aş vâna secretul ce-a topit arzând,
Vinovata clipă ce uşor desparte
Viaţa de-a ei moarte într-un cer flămând.

Nu renunţ la visul de-a opri odată
Timpul în secunda marelui trecut,
Răsucind clepsidra lutului în roată,
Cu prezentul zilei dintr-un început.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce-i

Din fiecare cupă-n floare
Tu-mprăştii lumea de nectar,
Din stele eşti o călătoare
Regină, în stupul planetar.

Din munţii albi de spumă castă
Eşti piscul ce vor toţi s-atingă,
Din închisori eşti o fereastră
De-azur ce dorul vrea să stingă.

Dintre petrecerile lumii
Tu eşti dorita parteneră,
Din nestematele minunii
Tu faci brăţară viageră.

Din tot adâncul de mister
Eşti mina-n pietre preţioase,
Din tot ce-n zbor este pe cer
Eşti flacăra de rugi pioase.

Din fundul de abis marin
Tu eşti lumina călăuză,
Din glas eşti sursa de suspin,
Din scris doar tu te-aşterni, o muză.

Din toate viile-nsorite
Tu eşti esenţa de licoare,
Din tot ce-n lume sunt ispite
Eşti singura ce dă candoare.

Din dor de-a fi, de-a exista,
Doar ochii tăi dau strălucire;
Sunt perle din ocean, din nea,
Ce-mpodobesc o omenire.

Din tot ce-avem divinizat;
Ce-i simţ, auz, vorbit, privit,
Din visul de-o eternitate,
Doar tu s-ai drept de moştenit.

Din toate zilele ce am
Cele mai scumpe sunt cu tine,
Din nopţile ce nu dormeam
M-ai îmbătat de miresmi fine.

Din fiecare clip-a vieţii
Doar tu-mi faci ore de nesaţ,
Din anii dulci ai tinereţii
Doar tu mi-eşti chip de vis la braţ.

Din tot ce nu-i şi din tot ce-i
Să plămădeşti ce nu există;
Dintre fărâme să mă iei...
Să-ţi fiu ingredient pe listă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă-n doi

Hai să ne jucăm de-a iarna
să ne îmbrăcăm în fulgi
Dumnezeu Însuşi cu goarna
semn să-ţi dea unde să fugi

Hai să ne-mbrăcăm în fulgi
tu femeie de zăpadă
să-ţi sparg sânii ca pe nuci
îngerii din cer să cadă

Vai femeie de zăpadă
Dumnezeu iarăşi cu goarna
viscoleşte o baladă
hai să ne jucăm de-a iarna

Să ne dezbrăcăm de fulgi
din carne ninsori să-mi smulgi

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 ianuarie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Dorul de-a dori dorinţa
Este de-a doini doinirea
Unde Domnul ne croieşte
Prin iubire omenirea.

Dorul de-a mări mărirea
Şi iubirea întru toate
Este mireasma plăcerii
De la naştere la moarte.

Adu-ne, Doamne, credinţa,
Adu-ne, Doamne, speranţă
Să dorim dorul dorinţei
De-a doini întreaga viaţă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual de toamnă

hai să ne luăm de mână şi să fugim prin toamnă
cu amintirile strânse buchet,
ne scânteiază ochii de fericire,
tu o icoană, eu un profet.
hai să ne recitim poemele vieţii
şi să ne amintim cum a fost,
să n-ascultăm ce ne spun poeţii,
noi am trăit un vis la restant-post.
tu veneai de departe, din visele mele,
erai iluzia ce mi-o doream,
eu veneam de neunde, din gânduri rebele,
din lumea de vise ce mi-o cream.
deschide întâiul poem al dragostei noastre
acum când toamna hoinăreşte prin noi,
şi udă cu lacrimi o floare din glastre,
nostalgice gânduri prin vânturi si ploi...
saturn îmi trecuse prin zodie viaţa
şi cripta din mine privea către cer,
natura, săraca, schimbase iar faţa
şi eu, făt-frumosul, veneam să te cer.
deşi era toamnă, o toamna de vise,
stele si lună si cerul rebel
dansau printre noi ca dulci paradise
când ţi-am pus pe deget primul inel.
am uzurpat totul în toamna aceea
şi m-am ascuns în inima ta,
atunci am văzut ce-nseamnă femeia,
ce patimi şi vise ascunde în ea.

sună timpul a iarbă de toamnă,
trupurile noastre pierdute-n candori,
s-au ridicat a nu ştiu câta oară,
prin universul plin de stele si sori.

hai să ne luăm de mână, iubita mea doamnă,
aşa ca nebunii pe scări de mătase,
să facem din vise poeme de toamnă
să urcăm către ceruri prin ploi si vântoase...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (11 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşteri

De câte ori ani voi renaşte,
Voi trece totul în replay;
Ca timp, ce vrea uitat să caşte,
Să nu-mi ia nici uşori, nici grei...

Să-mi refac pline amintiri;
Să le-am bagaj de zile negre,
Când vor diminua priviri...
Şi gândurile or fi tenebre.

De câte ori mă voi renaşte,
Voi preţui umanitate;
Cu ştiinţa, misticism de moaşte,
Mă voi ruga în pietate...

... Să mi se lase încă loc,
Un timp, pe crusta înflorită;
S-o simt sub talpă, să mă joc
De-a viaţa, încă neoprită!

De câte ori mă voi renaşte,
O să plâng tot ce-a dispărut;
Că nici Crăciun, An Nou, nici Paşte,
Nu mai m-au... Toate s-au trecut!

Să-mi fac, oricum ar fi, senin
Din zile, nopţi să am cu vise!
Plecat, să fiu un pelerin,
Să mă reîntorc prin uşi închise.

De câte ori mă voi renaşte
Voi sta cu mine, tot mai mult,
Atât de drag, de-a mă cunoaşte;
Doar eu cu gândul, ce-mi ascult...

Să-mi pun din inimă pe jar,
Să-i gust vechile sentimente
Şi din pupile să fac far;
Sa-mi dea lumini... incandescente.

... De atâtea ori, mă voi renaşte
Ca să văd suflete întâlnite;
Ce-n minte, ascunse, mă vor paşte
Pe veci... Şi-n oasele împietrite...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!