La astrul... sau... Odă Păunesciană
Auzisem de tânăr- pe alt meleag, nu la noi,
Eu fugit nu de laș, cu curaj de mai bine-
Ce curent-viitură spală o țară cu eroi...
Ode tineri închină, la străbuni... fără mine.
Dar nu ape murdare îs plecate în dezastru.
Arta pură, poemul, le revarsă în tumult,
Peste minți inhibate în minciuni- un măiastru,
Un gigant al culturii- cea uitată de mult.
Oameni, sute de mii se adună în hippies
Pe-un tărâm de Manoli și de Ane zidite;
Dar nu drog să consume, nici să bea cum smintiții îs...
Ci la cântec să asculte- poartă, în inimi rănite.
Să se încânte de-ai lor- semănați pentru artă
De un imens de talent- creatorul de carte.;
Cel din Bălți ce-i născut, Constantin fiindu-i tată...
Cel, ce drag l-aș fi vrut, ca să-l am suflet parte.
Este "Flacăra", încă, cu puteri de căldură,
Aportând mii de ergi în explozii de atom.
Uriaș creator- pluvial de cultură-
Ce nu-i hard disc de laptop; e esența de om.
Dă mesaj de destin, pentru a țării cârmire...
Este primul capabil să adune, să scadă;
Lume în mase să pună. Din plecări, ia venire
Și bătrânii în tineri, el, îi scoate în stradă.
Mii de oameni doresc peste spațiu și timp
Să-și revadă adoratul... pe de rost recitând.
Fiindcă trup sunt și suflet la colos din Olimp;
Temporali ei de leat- purtători de-al său gând.
Și infinitul de-ar ține și de nu s-ar zgârci,
Ar putea să-l rețină, etalon de neant;
Cumpărând ore, zi, an, la rând de la vii,
Pentru a-l face Univers... din Pământ expirant.
Vă dezvălui, eu vouă, ce nu știți nici de Nero,
Nici de țări, de etnii, de pământ, de... Traian;
Cel ce-n timp de răscruce între ere, start zero;
Și-a lăsat descendență e... Păunescu Adrian.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre artă
- poezii despre uitare
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre tinerețe
- poezii despre tată
- poezii despre suflet
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre poezie
Citate similare
La început de lume
Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.
Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălța,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruți și lacrimile
Atunci când eu plâng.
Îmi hrănești cu gura ta
Lungile tăceri
Și-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Ești ca un înger.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
cântec interpretat de Simona Florescu și Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre îngeri
- poezii despre început
- poezii despre zbor
- poezii despre tăcere
- poezii despre sărut
- poezii despre plâns
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
N-am nicidecum intenția de a expune aici doctrina din Tratatul despre revoluțiile (sau mai degrabă "transmigrările") sufletelor, fiindcă, la drept vorbind, nu cred că am priceput-o prea bine nici eu. Cel mult, e vorba, în ultimă instanță, despre copularea Celui Drept, care scoate un suflet din mijlocul "cochiliilor" (sau "cojilor": qelipoth) ca să-l aducă pe lume; la moartea omului, acest suflet e mântuit. Dar va trebui așteptat mult până la sfârșitul lumii, care va avea loc atunci când toate sufletele poporului ales vor fi mântuite, fiindcă, în principiu, numărul total de suflete este cuprins între aceste două cifre fabuloase care sunt șase sute de mii la puterea șase sute treisprezece și șase sute de mii la puterea șase sute de mii.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre suflet, citate despre mântuire, citate despre sfârșitul lumii, citate despre sfârșit, citate despre revoluție, citate despre principii, citate despre numere sau citate despre moarte
Universal... valabil
Negrul, este fundal începutului "ZERO", de-Univers " stem" genezic gigant...
Miliard de înțepări îi apar, mult mai mici de-un foton, se prefigură în spații...
Printre goluri-universe de vremi, mii fotoni titirezi în rotire se-adună, cu efect aspirant...
Intermezzo între neguri, colosale locații își împart întuneric în structuri de creații.
Strălucirea orbește în gămălii de argint în topire, cu diamante-n făclii...
Energia e pură, căci materie nu-i, doar rotații nebune în mișcări centripete...
Trilioane de mii în miliarde de sute... în milioane de sute de mii... mii și mii
"terra electron volții" se-adună în timp de lumină și viteza își iuțesc... în mișcări incomplete.
Nici computer cât Soare de azi, n-ar putea calcula cert, valori. Niciun hard nu indică
ce lumină-i în centru; sclipitoare a orbi prin topire de-un instant diamantul!
Științe nu-s cu putere a decide când start cursă-i, nici culoarul de timp să prezică.
Chiar de-adună în avut generații de axoni de la Terra completă, nu e timp să gândească instantul!
"Spinul" este gigant! Ce cu mâna Divinu-a rotit într-o joacă unicat a creării,
sparge-n raze uriașe lumina captivă în rotire - plecată din start... ce deja e ajunsă-
în infinitul de ergi de-energie deplasată în punct "X", se răcind spre neant și-i supusă
agregării!
N-are nume în valoare puterea aprinsă sub forma de bec de acum, dar atunci ne îndeajunsă.
Oare avem diligența menită, să scăpăm prin voit de stupide" tablouri"?
Să visăm diferit alte școli, nu arhaice, unde știința e zilnic tortură?
Să privim cum din "zero absolut" energii s-au născut, în multiple zerouri...
Cum periplul vitezei- mult mai mare în lumina-n debut - își ia timp, se transformă-n natură?
Nu vedeți, nu simțiți, miliarde de-Universuri pereche, dar ce nu toate-s sferă?
N-aveți minte-a afla cum în timp galaxii se unesc - paralele nu sunt- se pătrund?
Nu vreți oare să admiteți că "BIG BANGUL" e o farsă, căci și sensul mișcării diferă?
Chiar nu știți că-Univers ce-i al nostru, cel mic, se dilată în neștire, cu refugiu în străfund?!
Fiecare imens Univers are propriul său "spin", și viteze în lumini sunt diverse...
Propagarea de lucși- ce-o credeam la început "speed" egal- nu-i supremă, e mai mare!?
Fiți utopici, refuzați tot ce legi sunt nedrepte; fizica-i utopie, depășită de axiome neșterse!
De schimbați doar canal pe începutul luminii- nu pe cea de taboo- dați egal; timp sosit= la plecare!
Baza lumii-i rotirea; de-Univers, galaxii, stele mii, Luni cristal, meteori și comete sau sori...
Nu-i nimic rectiliniu, curb e tot, timp și spațiu; tot la fel de curbat e văzutul.
De ești fluture-vierme în cocon, sau ești foetus de om, stai rotund ca polenul din flori.
Și atomu-i rotund! Totu învârte în cercuri și remarcă n- avem; în galaxie, ne e forma... începutul!
Nu-i explozie "BANG"! Ci-au fost mii de rotiri de-un Colos Demiurg, ce în tot dirijează trăirea!
Cel ce-o șansă ne-a dat de răbdare- tradusă de noi în imens, ce la el sunt secunde-
să simțim în pulsații-Universuri ca al nostru; și gândim că-s Pulsari... Dar ei sunt nemurirea
de îmbarcăm pe culoar de fotoni, cei iuțiții de "boost"de început... și Divinul ne ascunde!
Dar de totul uităm- ce-am greșit și luăm nou drept traiect, începutul luminii și-a firii-
trecem test de credință! Devenim călătorii perpetuu în viitor, Univers, tot, creat, OM... menirii!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre știință, poezii despre viteză, poezii despre valoare, poezii despre mișcare, poezii despre energie sau poezii despre Soare
Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"
E-un 5 noiembrie-nspre un sfârșit de an
Ce nu și-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.
E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...
Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot țărmurindu-l și-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.
Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.
Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Și n-am puterea să-l întorc și nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Și-l pierd, într-un week end, pe Adrian.
Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.
Bucată ruptă-i de la țara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... și Prut și Adrian.
Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.
Țineți-vă să nu rămâneți van
Cum sunteți azi doar simpli impostori
De nu veți recunoaște-n timp valori
Continuând să renegați un Adrian.
Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înțelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
Mă simt că nu mai sunt, sau sunt nimic.
Și nu uitați c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte și gând sublim și nu-nțeleg
De nu vă vreți prin el, popor nemuritor...
Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o țară care-și pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...
PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veșnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre înțelepciune, poezii despre visare, poezii despre vioară sau poezii despre versuri
Dorință fără temei
Ai mai fost la mormânt de părinți să-i adori,
Să-ți iei timpul să crești și să împrăștii de flori
Un tărâm cruciat, osuar de pământ?
Să stai curb și să plângi și să nu vrei veșmânt
Să-ți acopere trup, ca al celor din cruci
Că le semeni... și știi că acolo te duci.
Și că nimeni la rând are timp decât rar
Să mai vină a pururi la... stins felinar,
Și să pună copii să-și ia timp de neant,
Să nu uite vreodat' că prezentul pedant
N-are pic de valoare-n sfârșitul de ieri
La speranța de mâini înspre noi învieri.
Fiindcă a cere întrun', nu-i deajuns fără har
Când nu pui la bătaie o credință măcar.
Că la rândune-n timpuri fi-vom tați și copii
Și că mâine nici stele rămâne-vor vii.
Iar morala speranță "învățăm din trecut...
Fiecare la rând... fi-va suflet de lut".
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre învățătură, poezii despre vinovăție, poezii despre viitor sau poezii despre stele
Mutandus
M-am săturat să schimb pământ
Să-mi răsădesc mereu tulpina;
Nici scoarța-mi nu-mi mai știe gând,
Nici ape nu-mi cresc rădăcina.
M-am săturat să îmi schimb oameni,
Să mă încarc cu crengi de poame
Ce nu am timp să coc; cum sameni
Și n-ajungi să-ți astâmperi foame.
M-am săturat să pierd iubiri,
Să-mi rup din inimă, ce-i una,
Neobosită-n amăgiri;
Că nici ea nu va bate-ntr-una.
M-am săturat să schimb arome
Ce-aveam, credeam, pe veci înscrise
În alveole, în pori, cum dogme
Ce-am inspirat, dar sunt doar vise.
M-am săturat să-mi las prieteni
Ce-i am în filmul pe retină
Transpus cum ace-n drum de ceteni,
Căzute verzi... Păduri ruină.
M-am săturat de mii de acuze
De risipiri trup-suflet, bunuri,
De gândurile-mi mii, confuze
Printre repere... mii de-albumuri.
M-am săturat de-atâta spațiu;
Veșnic necunoscut, cu umbre
De vis, reale... Stors de sațiu
Mă-ntorc în lumea-mi de penumbre!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre schimbare, poezii despre păduri, poezii despre prietenie sau poezii despre inimă
Oh, Doamne, cât te iubesc
Cum și Soarele uriaș zi de zi se topește în înghețul de Lună,
Cum învolburatele fluvii se năpustesc neîncetat în imense oceane,
Așa dragostea mea pentru tine e divină, e pură, e nebună...
Așa mă-nchin Universului spre a-mi fi, pe vecie iubită, în fire de arcane.
Cum comete înghețate își lasă dâră de fum, se distrug în milenii,
Cum vulcani explodează atomic în înaltul suprem, în stratosferă,
Așa dragostea mea ți-o închin nesfârșit, fără timp, pe decenii...
Așa să mă nărui, într-a ta-nmiresmata d-esențe-atmosferă.
Cum ghețari milenari se topesc în uriașe aisberguri de sticlă,
Cum munți, din înalt, se prăvale-n magnitudini Richter, de cutremur,
Așa mă dezintegrez într-ale tale frumuseți de mister, fără frică...
Așa inima-mi zbuciumi, într-un profund, sacadat și continu de tremur.
Cum valuri rostogolesc și distrug mii de-ntinderi uriașe, de țărmuri,
Cum dezlănțuitele vânturi deplasează enormele șiruri de dune,
Așa vreau să mă împrăștii pentru tine, între mii și-ntre mii de tărâmuri...
Așa vreau, s-ai din mine, tot ce-ți vindecă răni, să n-ai veșnic simțiri de la lume.
Cum lumina se prăvale peste marile oceane, peste țări, continente,
Cum Soarele-astru o trimite în fluxuri de heliu-n explozii orbitoare,
Așa să-ți sorbi tu, din infinitul din mine, mii de ergi în miile de zile existente...
Așa să rămân fără vlagă, să aștept să mă alegi ca să-ți fiu doar o floare.
Îți înalț rugăminți să mă-ngădui să-ți fiu o continuă, fină întâmplare,
Să-ți ofer în perpetuu de timp sărbători în zi de zi, neîncetat.
Doamne, oh, cât te iubesc, i-ați din mine fărâme, fi eternă, o nemuritoare...
Să-ți fiu crema de corp, ruj de buze să-ți fiu și cărbune în rimel, infinit, veac de veac...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre infinit, poezii despre cutremure, poezii despre țări, poezii despre înălțime, poezii despre zile sau poezii despre vânt
Melancolie...
Stau ore-ntregi și mă gândesc
La tine, la chipul tău fermecător,
De la gânduri mereu mă hrănesc,
Hrana necesară unui visător.
Aș vrea să fiu pictor, compozitor, poet
Să te pot prinde în diverse ipostaze
Într-un stil cât de concret
Aureolată de mii și mii de raze.
Nu găsesc declarații, cuvinte potrivite
Pentru ca tu să fi mai fericită,
Am lăsat în urmă multe flori strivite
Și am venit spre tine cu inima topită.
Nu găsesc în univers, pe pământ,
Cu cine să te-asemăn mai bine,
Nu găsesc cel mai frumos cuvânt
Care să-l rostesc pentru tine.
Caut versul cel mai frumos
Să-l aștern pe acest caiet,
Caut ritmul cel mai melodios
Să ți-l transmit în mod direct.
Nu știu ce aș putea să-ți dăruiesc...
Să simt că tu ești tot ce-i mai înalt,
Că într-adevăr în suflet te iubesc
Da, nu sunt cuvinte spuse în neant.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre superlative, poezii despre ritm sau poezii despre pictură
Conștiință teluriană
Nu știu planeta de e verde, cafeniu-galben, ori albastră,
Cu alb, de unde și-a înmuiat culori și cine a stat șevalet,
Cum de pictează mii și mii și, pentru ce e ca o glastră...
Să încânte ce, pe cine oare, unde a luat lecții de estet?
La ce-i servește policromul și din ce-și face ea culori,
Cum i-a dat gând, ori de la cine, să se încânte intrinsec
Din felurite figurine, să-și toarne veșnicu' în comori,
Ce pare fad, amorf... pământ, când toate mor pe rând, se trec.
Cum, unde, cum se plămădește păienjeniș de atâtea fapte
Și când și de ce oare ele și-au făcut între ele alei
Și, cum de timpul nu contează, de parc-au răsărit din noapte
Toate de-a gata, un perfect, ce îl distrugi... de pui, de ei.
Oare de ce e atât frumos și de ce oare pare unul
În haosul imaculat de atâta calcul, să se ascundă...
Să mor și eu atât de prost, din figurine, om, nebunul
De-atât amar, că tot mă întreb: "E totu' un meci... și-a câta rundă?"
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre planete, poezii despre perfecțiune, poezii despre noapte, poezii despre nebunie, poezii despre moarte sau lecții de engleză
Descendență
Cât încă îți mai iei din timp să privești mersul de furnică,
să te gândești că are gând, c-o vezi cum cercetează glod,
cum din atingeri schimbă mers, nu pare c-ar avea vreo frică
să te atingă, un uriaș, să te parcurgă ca pe-un pod
și să se piardă apoi în iarbă, departe, fără a-și pierde casă...
rămânând răstignit pe sol, pierdut așa, parcă-ntr-o doară,
doar contemplând deasupra cer, prun cu-a păianjenului plasă,
tot ascultând, uitat de sine, triluri mai scumpe de-o vioară...
să știi că n-ai pierdut din tine, din tot ce ți-au transmis strămoși,
cei care n-au avut vreo carte, care-au iubit pământ, furnici,
ce munceau mult, plini de sudoare și se îmbrăcau în alb, frumoși,
pentru la slujbă, sărbătoare... cei ce trăiau de mult pe aici
și ți-au lăsat și ochi și gene și inimă, să fii sensibil
și trup, să te faci scut de țară și minte, din aceea pură,
să știi salut, să dai binețe și la vecin, străini... teribil
de dârz să fii-n iubiri, de tot, de-ai tăi, de patrie, natură...
... poți să te scoli de la pământ, poți vieții să mai dai o tură!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre furnici, poezii despre viață, poezii despre vecini sau poezii despre sărbători
E... "nu-i"!
Cum oare-o fi senzația, o zi, de-a nu mai fi?
Căci și nimicul este... nu s-ar mai denumi!
Doar că nu este "a fi", este "a nu fi", un "nu-i"...
Absent, c-un loc și el; neant, cui te supui!
Că minus, sigur, este, cu certitudine-n balanță,
Altfel s-ar dărâma cumul, tot doar creanță!
N-ar fi lipsa, în minus, așa cum e, o esență
Și șir de număr, cifre... n-ar fi, n-ar fi valență?!
Și cât de explicabil este un nu, "nu mai e",
Cel nevăzut, ne "a fi"-ul, de antimaterie,
În neîntâlnirea-i lipsă, programic; ca și astru...
Ce-n negru nu se încrede, de pierit, de dezastru?...
Și neantul dus, plecat, ce-l ținem suflet, noi,
Cel ce-n întâlniri n-apare, ne apără de "apoi"?
Nu e mister nicicum, că nu-i mister nici el...
E-un punct; acul la zero! Neființa... cu eternel!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre numere, poezii despre negru, poezii despre astre sau poezii despre apărare
Dorință eminesciană
Aș vrea să-l văd pe Eminescu-n pantaloni scurți, dezinvolt
Zâmbind la soare fără gânduri, doar desfătându-se pe-un câmp
Mijind de flori printre prieteni veniți de pe la Ieși, din Olt,
Să-și guste un' la altul glume pe-un dialog... de limbă strâmb.
... Să-și uite datul de titan, să-și lase frâu liber de geniu
Eliberat în imoral, să-și pună suflet la bătaie,
Să-și vindece maladul trup, să salte alături-n nou mileniu
Cu plete-n vânt, să soarbă izul de fericire... Un șpriț să-ndoaie...
Să-și lase timpul pentru hrana de zi cu zi, să-i fie dor
De tot ce și-ar fi vrut să aibă; s-asculte muza în cantate
Se depănând în vise limpezi, să-și umple suflet de amor
Fără suspin, fără trădare... Știindu-se o eternitate.
Ce dor îmi este să-l ating, să-i pipăi fizic, gând, speranțe,
Să stau -cum paparazzi, nopți- să-i fiu străjer din altă lume,
Să pot să-i fac din munca mea buchet de sute de vacanțe...
Doar să respir același aer, s-ascult când e chemat pe nume...
Ce mult aș da să-i spun... Mihaie, să suim dealul cu catrinți
Că vine și Ion lu' Creangă, al lu' Coșbuc... și-i plin de fete
Se pogorând dintre Luceferi pe ulițe cu alai de prinți
Ne petrecând cu flori de tei, albastre, brune sau brunete...
Mi-e dor, repet, de-un Eminescu de trup și purtător de suflet,
De simțuri, zâmbet, poate râs... de pielea dogorind dorinți;
L-aș vrea un pieton de rând, să-l văd pășind ca-n vis de umblet...
Oricum ades l-ating pe umeri și-i spun... că-s duhul scos din minți!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre Mihai Eminescu, poezii despre zâmbet, poezii despre vacanță, poezii despre umor sau poezii despre trădare
Supra... viețuirea
Pare-a fi doar un plus superlativ
Paradoxal, un academic acceptat;
Ca și cum ființa-i pleonasm la "existat"
Și dorul de-a trăi etern, un laitmotiv.
Nu știu ce-i să trăiești peste trăit,
Dar am în scoarță, în oase un înscris
Să-mi păstrez eu-l fizic... Interzis
Să-mi rup din lanțul de destin ce mi-e voit.
Am zis destin, necunoscutei "X"
Ce-o dau monedă schimbului "nu știu"
Mereu după se-ntâmplă... un prea târziu;
Doar arogant să demonstrez că "știu, la fix".
Mă-ntorc la termen; "peste viețuire"...
Ca și cum moarte-ar fi peste-a nu fi
Și nu cred iotă că n-am cum a potrivi
Mesaj ce n-am de la străbuni... de retrăire.
Sau poate-i simbolul despre voință
Când singură întrece crud eșec;
Așa cum devii pește după-nec
Sau criminal ce ucide din credință...
Ori o fi gustul puritan de-a nu ceda
Ce-oricum nu ai pentru că "ea" în fond ești "tu"-ul;
Un cărăuș, nu viața... ci doar sufletul
Ce-ar fi real... sau un mister sau altceva...
E sigur la bărbat prin compromisuri,
Neexistând opreliști, nici convenții...
Capabil de-a lupta cu-extrapotenții;
De-aș mânca seamăn ca să-și facă proprii visuri.
Imprevizibil nu-i la fel și la femeie,
Stăpâna regulei că mereu se descurcă...
Și-o face o viață, unde pe-alții-i duce-n cârcă,
Chiar piere-n loc de-a eluda principii-cheie.
E sigur un colos de peste poate,
Când pare că nu poți, că e sfârșit,
Când nu-i nimic, nici timp, ești doar un mit
Ce ții să-l treci de hop, să-l scoți din moarte...
În fapt acum remarc ce e sinucigașul;
Nici vorbă de renunț, nu-i existență,
Că-n fond nu-i aparține ce-i esență...
Un purtător poverii ce și-o curmă, lașul.
PS.
... Să cred că-n fond suntem cu toți poveri
Frugale, purtând suflete-n mesaj;
Țintit traseu pentr-un prestabilit bagaj...
Mediatori?... "Viețuitori" supra-stingheri?!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre simbolistică, poezii despre sfârșit sau poezii despre pești
Moștenire
De ținem la Pământ, de treișcinci de mii de ani, că ne aparține
Și țara, ce-o avem drept gazdă, ne-o credem nouă, a noastră, patrioți,
Cum, cine, poate, cu ce drept să ia pământ străbun... ce haite, hoți,
Pot din ședințe, hotărâri, să ia ce leagăn ai lăsat, din moși... Care jivine?
De unde vine atât nerușinat, ticăloșie, care-i mintea psihopată
Ce se transmite, cum mocirla, în "nespălați" judecători, ziși magistrați, demenți,
Ca să-și dea ifose de drept, fără de lege... narcisici, se umflând din ce fermenți,
Să poată ei rescrie peste timp... și spațiul, cum de pot să-l sfârtece... De când au mintea scăpătată?
Cum de se adună mâzga de la fund, mirositoare hâd, cum de plutește apoi
Și ea acoperă orice luciu, tulbură oglinda liniștei, voite a unui neam,
În cârdășii tâlhare prăduind pe săracii, făcuți săraci, le ștergând drept, ca praful de pe geam,
C-un număr dat, de inventar; că tot e-al lor, nu mai e casă, loc, nici car... Ce boi?!
E brazda răsturnată, lama înfiptă adânc în trup, se pierde pomenire,
În țara papurei, ce nici pe vodă nu-l mai are, nu-l mai recunoaște și minciuna-i cult... Uitată-i moștenire!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre patriotism, poezii despre nerușinare, poezii despre moștenire sau poezii despre legi
Copil iubit
Copil iubit cu ochi senini
Tu vii din nou printre străini
în peșteră pe paie reci
Tu iarăși capul Ți-l apleci.
-Dar astăzi magii nu mai vin
și nici păstori să-Ți cânte lin,
Copil iubit cu ochi senini
Tu vii străin printre străini...
Copil iubit cu chipul blând
Te naști și azi ca oarecând
de mii de ani în chip sărman
Tu vii în lume an de an.
Și știi că cei ce-Ți cântă azi
scuipa-vor mâine-al Tău obraz
și totuși Tu Copil preablând
cobori ca anii rând pe rând.
Demult, cu suflet plin de dor
Te-ai coborât de mila lor-
în ieslea rece-ai fost culcat,
și nimeni nu s-a-nduioșat.
L-ai Tăi Isuse ai venit,
ei, neștiind Te-au răstignit.
Iar Tu cu suflet plin de dor
iertând, cereai iertarea lor.
Copil iubit, ceresc hoinar,
azi bați la uși închise iar.
O, Te-am văzut Copil iubit
din mii de praguri izgonit,
la mii de uși ai așteptat
dar în zadar!-Erai uitat.
Azi tot mai mulți Te-aruncă-afar?
ceresc și sfânt și drag hoinar!
Și totuși, iar, sub chip sărman
cobori la oameni an de an
cu bine răul să-l plătești
să chemi, să ierți și să iubești;
să-mparți avutul Tău divin
acelor ce la Tine vin,
murind pe cruce între hoți
s-arăți cât îi iubești, pe toți!
Copil, ceresc și sfânt copil
ascuns sub chipul cel umil,
Tu bați la toți, dar toți se-nchid
mai reci ca piatra lor din zid...
-O, mâine și ei ușa Ta
pe veci închisă-o vor afla.
Azi plângi Tu starea-n care zac
dar mâine ei vor plânge-n veac.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre iertare, poezii despre speologie sau poezii despre sfinți
Prea devreme pentru sfârșit, inexistență
... deci se-nmulțește zilnic infinitate,
nu mai e niciun final
când deja sunt două sute de mii, de mii de miliarde de stele adunate,
din o sută de mii, de mii de miliarde de galaxii
-dublul tuturor boabelor de nisip de pe Terra-
și nu mă mai pot strânge cerc! Sunt din nou iar imaterial;
nimic din despre mine nu mai știu, eu cel ce stau pe sfera
de la malul... unei mări. Te-aștept să vii,
întins pe șapte cu douăzecișișapte de zerouri de miliarde de sori
din plaja timpului, cu ochi de marinar de pe galera
tuturor alor mei, foști matrozi silitori,
sfărâmați, dispersați în oceanul oaselor de coral...
fără să-mi amintesc, nici cel puțin frugal
de cineva sau dacă rugi au fost să ies din ou
în lipsa altuia, oricui, să fiu erou
mult, mult mai târziu,
să știu ce-nseamn-a fi când iară o să fiu...
și nu am nici-o stație de praf sau gaz
din toți ce-au fost și nu mai sunt de mult;
mulți otrăviți cu Separanda și Venera...
că uite bate vântul ce-l ascult
și-mi trece printre degete nisip, imensitatea
de prea multe miliarde... și-s un simplu caz
ce nu-mi pot prinde stele, îs prea devreme...
și nici nu am eternitatea
să mă-ntreme,
deci nu voi ști nimic, nu știu...
Normal că nu-i nimic, că este așa de mult
și nu e loc de prea mult spațiu, fiind prea mult... și ocult...
rămân, că voi fi veșnic prea devreme,
că nu-i timp, pe cât de este de târziu!...
Și atunci e-adevărat că fiecare avem,
-fără vreo aură sau chiar de-a fi, precum suntem,
vreo năpastă-
norocul meteoric; căci tot e scurt în infinit, o boabă, un fir,
imens grăunte de nisip în negru... Steaua mea, a voastră!
... Pierdut sunt cu privirea înstelată se crăpând 'n nesomn în miliardele, silicele topit din geamul de pe ochiul din fereastră...
tot pipăind cu mâna o petală, toată pluș, ce cade neputând tot aștepta, de la o roză ruptă se murind în glastră!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre roz, poezii despre plajă sau poezii despre ocean
Prieteni...?
Aveți prieteni cu adevărat?
Ați stat s-analizați prezentul?
Verificați întâi de-ați "up datat"
pe cel ce încă - nu de ieri - este absentul!?
Trăiți convinși că e la fel,
că din copil, copil rămâne,
îl aveți fără temei drept top model...
Nu știți că-ncetul cu încetul perfidia îl răpune.
Nici ce-n liceu erau, nu mai rămân
așa cum îi simțeai atunci, aproape...
S-au dus la alte școli, pe alt tărâm
și-au luat fără să știi, licența în... infidelitate.
Erați ca unu-n facultate,
totu-împărțind chiar și femei,
aveați proiecte de societate...
Însă pe-atunci, erați toți tineri, tineri, tinerei.
Doar că cinci ani nu-s deajuns,
căci scurtul e imprevizibil;
la suflet, nevăzutu-i motivația, un moft ascuns,
schimbarea se produce încet, imperceptibil.
Împrăștiați de hărăzire
nu mai aveți niciun control...
Picați în vraja de iubirea
apare de niciunde, sexul zilnic, monogamul monopol.
Comunicarea e defectă,
eteru-i distorsionat,
amic, devine noțiune absentă...
Mesajul, altădată clar, e-acum scurt-circuitat.
Alegerea e o conjunctură
și-i mai perfidă de-un consens...
E interesul doar, măsură;
sinceritatea-i a intrat definitiv pe contrasens.
Vorbești cu cel ce-l crezi aproape
- nici nu gândește ce îi spui -
începe morții să dezgroape
să vadă bine ce ți-a dat și ce-ai de gând să pui...
Nevoile ți le cunoaște,
dar, nu te știe când îi ceri?!?
Te vede doar din an în Paște...
Te vede mâine, dacă poate, astăzi, pentru ieri.
Așa-s prietenii de-o viață,
să-i cumperi, dacă vrei să-i ai.
Căldură n-o să poți să ai din gheață
și să nu-i ceri, că veșnic n-are... și-i ești ca să-i dai.
Suntem sfârșitul unei ere;
Ce-am învățat de la părinți
S-a dus de mult! La tot se cere!
Prietenii vi-i căutați?... Plângeți-vă la sfinți!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală sau poezii despre vorbire
Mesaj de-o sticlă
Mă derulez citindu-mă eu singur un mesaj
Pus într-o sticlă în val de timp, pelerinaj
Și nici nu-i sticlă ce s-ar sparge din tangaj,
Este mai nou din plastic, ce lasă lung siaj...
... Vreo opt sute de ani, minim tot mai rezist,
Nu mă mai descompun, rămân deșeu, sursist
Chiar fără nuanțele de cioburi de-ametist...
Propriu eroin 'mi asigur, neștiutul artist.
Când sul de os foițe vor derula vreodată
Din mine epopeea eseu, nevinovată,
Necunoscută oricum, deci nicidecum uitată
Din acte pe capitol; când plânsă, când jucată....
... E ca un maraton de împlinit ambiții
Cu bucurii deșarte de-a face noi ediții
Ce știu acum de-s treceri, sfârșit de coaliții
De-abia-ncropite, rupte... Se pierd în dispariții!
Ce mult elan, efort e-n scopul terminării
Pe rând, la alte scale dând important valorii,
Când recitesc și știu că și cântul viorii
Odată scurs tăcere-i; finalu-nfiorării!
Visări finalizate lasă morman de poze
Pe-un șir de-album gălbit și spini rămân din roze
Ce-nțeapă amintiri, distrug apoteoze
Nimic recunoscând din zeci metamorfoze.
Mesajul sul nu este covorul roșu-ntins
Și-aș vrea să-l afle spațiul ce timpul mi-a prelins
În râs; vicisitudini de ideal pretins
Pe-un opt sute de ani cu suflet neatins.
Parcă mă văd plutind cometic mă arzând
C-o dâră albă-n negrul ce strălucesc tăcând
Fără escală, rută precisă ne-o având
Până ce dop deschis mă va lăsa căzând...
Și sticla, o coajă ruptă, va fi din nou Pământ!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urleta, sat
Aveam doar consonanța din copil, de aproape
De loc natal, de câmpinean ce și-a iubit bunică,
Ce mi-a descris un loc, de la Doftana în jos, de ape...
Când era totul mare și nu mă-ncumetam să plec la drum de frică.
Apoi, îmi spusese tata, că trecea 'nspre Mislea ades
Și avea la Schelă oameni pricepuți, din sat,
Buni gospodari, ca parcă din tărâm ales...
Un colț de țarnă, în sus de la șosea, peste pământ arat.
A trecut timpul peste mine, peste loc, 'n hazard,
Mi-a dat la rându-mi noi prieteni, buni din neștiuți,
De-un sat curat ca lacrima, sălaș de bard...
Doar să contempli, să admiri, să îți faci cunoscuți.
Oricum, ei te salută toți, bărbați, copii, femei,
De-un alt bun-simț, de odată, ce s-ar fi dus, pierdut.
E-un loc unde nu ți se cere, dacă n-ai, de vrei
Orice... și e mult zâmbet, parcă o poartă de sărut.
Poate-i și ciot uscat, ca-n orice deasă pădurice
Și face rană de te apleci s-atingi, să curgi din tine,
Așa că timp m-a învățat să iert, să las răzlețe alice...
Să plec, să-mi iau cu mine amintirile... ce mintea mi le ține.
E doar regret, de o idilă c-un pământ, unde se poartă... bine.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șosele sau poezii despre sat
Piersic Florin
Oare știți ce-am avut hărăzit cum destin
Sfânt popor, așezat în frumoasă de țară?
Cel ce face etern anotimp, primăvară!...
Singur el masculinul de floare... Florin!
Este visul ascuns d-orice fată, femeie;
Timpul său se consumă-n frumos și talent!
N-are limite-n ani, veșnic nou, e ardent!...
Îl avem din noroc... De n-ar fi... e-o scânteie!
E bărbatul veciei, Elvis-dac adulat!
E eroul prin sine-al legendei de neam!...
E flăcău Făt-Frumos!... Sângele-i de-ardelean
E cum vinul de soi, roșu fin și perlat!
Pot sta ore întregi să-l ador, să-l ascult
Să-mi recite poeme, de viață să-mi spună!
E frumos și voinic cum e brad din cadână!...
Mă încântă de suflet, de vis, de ocult!
E o parte din noi, minunatul decor;
Amintirea prezentă de-o altfel de țară!
E haiducul semeț dintr-o odinioară...
E-o legendă, un mit... E un om! E-un actor!
Este esticul suflet cu minte de vestic,
Filigramul-tezaur ce conferă valoare!
Ne încântă savoarea-i, glas de dulce licoare...
E sublimul, parfumul din pomul de... Piersic!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre vin sau poezii despre talent