Niciodată!

vitrinele se uită urât, spaţiul nu mă umple
frizeria morţii tunde vieţi, fără să taie fire zile
o cămaşă ruptă mă scoate prin pântecul ei
dator cu zile care nu le mai am
vânătorul îşi pune capcana pentru el, în neştire
nu-i nebunie!
am ce mâine a fost şi poate ieri o să vină
mă dau în leagăn, dar nu am spaţiul cu mine
m-am vândut la târgul veţii pe doi bani
toiagul are noduri şi nu pot să-l cântăresc în înălţime
am coborât în groapa vândută drept o treaptă spre rai
blidul nu-i ruginit destul, să-l duc cu ligura la gura nopţii
viaţa, trecută sau începută, stă în gară şi aşteptă
să nu mai vină nimeni, şina vieţii să o schimbe
buruienile şi gunoiul au umplut staţia mea de viaţă
ciocanul cerului aşteptă drept clopot să bată
biserica pământului să nu ardă pe veci, niciodată

poezie de Viorel Muha (iunie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am coborât pe strada din mine

am cules o pană din colbul cerului
căzută pe pământ odată cu ţipătul păsării
văzduhul bate-n inimi, vieţi, dorm vise-nvelite-n scoarţă de toamnă
brazde pe chipul de mâine

aştern doruri pe câmpii pustii, plapuma iernii se apropie
gândurile ei mă acoperă, acum în Septembrie
o ramură rătăceşte copacul pe-o umbră rămasă de ieri
braţul tău spre cer, arată luna
o ulcică duce apa fântânei spre buzele-ţi fierbinţi
o tâmplă-ţi zvâcneşte
un armăsar, negru lucitor, câmpia o împarte-n galben şi negru

o talangă sună coborând sunetul ei, spre valea din mine
cobor muntele meu de mână cu tine
lăsat-în drum o floare ruptă se chinuie să se usuce
roata vieţii a frânt-o şi uitarea se aşterne

o frântură de zâmbet din colţul buzelor, îţi poartă sărutul
ochii-ţi suspină atingerea mâinii
bobul tău de lumină curge-n zile senine în mine, mă-nchin
palmele te cuprind, mijlocu-ţi se frânge
o ramură a mai rămas, şi-acum înfiptă-n inima din mine

de un cârlig am suspedat oraşul, iar luminile lui râd cerului în nopţi
ai grijă, copilă, străzile sunt pustii, în club ochii respiră fum
la etajul zece cineva ţipă, dragostea nu mai geme
tăcerea este un lux pe care trebuie să-l cumpărăm
ziarul de dimineaţă a dispărut, cafeaua se revoltă-n gândire
mergi în viaţă prea repede străine!

un bloc se uită prin ferestre dincolo de câmpie
am coborât strada din mine, spre copilărie, la vie
te văd acolo, încă cu buzele culegând zile şi iubire
seara târziu scara lui vorbeşte cu şoapte
din amintire

o ceaţă se pune, umbrele de atunci se zbat amar în mine
acum încă-n zile fierbinţi de toamnă senine

poezie de Viorel Muha (septembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tramvaiul

nu circulă pe linia asta
de un sfert de secol
îşi aprinde un carpaţi
după ce i-a rupt filtru
el a fumat întotdeauna
carpaţi fără
şi aşteaptă în fiecare seară tramvaiul
ar putea să se urce în altul
pe altă linie
dar poate lipsi de la întâlnire?
şi-i păcat să n-o vadă
măcar câteva minute
după un sfert de secol
lumina îl înconjoară pe banca aia
din staţia dezafectată
se uită la ceasul lui popeda
îngălbenit de trecerea anilor
e ruginit ca şi el
aprinde al doilea carpaţi
cu filtru rupt
o umbră îl întreabă cât e ora
nu vrea să vorbească cu străinii
se aglomerează staţia
toate arătările venite aşteaptă
tramvaiul care nu mai trece pe acolo
două umbre tinere se jură că vor face plângere
pentru întârziere o să ajungă sus
la conducere o să fie sesizarea

umbrele l-au părăsit repede
după ce şi-a terminat pachetul de carpaţi
s-a convins că tramvaiul
nu o să vină nici azi
ridică din umeri de neputinţă
o să-l aştepte şi mâine
şi poimâine şi peste trei zile
poate o să vină într-o zi
el o să fie prezent

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă ca ploaia

agăţ de mine cerul cu-n braţ
pe-un munte bat sunete
cârlige atârnă drept mâini de inima mea
mă strânge-o gheată
strada trece fără mine
caut colţul după care m-am pierdut
cânt sunete mută de pe un portativ
dintr-un ieri de viaţă
am mai rămas doar cu-un strop de suflet

Ascultă! De mă vrei
caută-mă la prima bătaie de inimă
păsările nu mai vor să vină
am rămas fără cer
nu mai sunt decât o fântână secată
căreia îi este sete

iubeşte-mă ca ploaia

poezie de Viorel Muha (aprilie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi mai fie sete mâine

Prin noi trecutul trece gol şi absurd,
am devenit biserici fără sfinţi.
Nu mai avem icoane pe chipuri,
sufletul ne-a denunţat.
Oasele ne străpung pielea gândirii,
arsă,
avortăm ce-am fost şi ne punem drept satane pe cruce.
Am devenit noroi, plini de dorinţe, vrem numai bani,
nu mai suntem capabili să fim, nici măcar un ieri,
să fim un şubred ruginit sau un ceas de remuşcare,
în închisoarea vieţii noastre.
Ne este foame mereu, ne mâncăm propria carne,
fiul nu mai este pentru noi nici măcar durerea neputinţei,
mi-am fracturat un picior al minţii ieri,
mâna o mai am încă-n atele.
Mănânc şchiop şi merg fără mâini,
aşa am ajuns într-un astăzi
să colectez picături de sânge, să nu-mi fie sete mâine.

poezie de Viorel Muha (mai 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum fără de viaţă

Sunt frânt în prăpastia vieţii, drept punte părăsită
Duc poveri de veacuri-n trăiri, acum cu sensuri lipsă
Am asfaltul drept covor de verde-n negru şi piatră dură
Şi cerul nu-mi mai este decât o simplă imagine fără lună

Am trenciul rupt şi zdrenţuit ce-l port mereu într-o mână
Şi-un pantof ce-mi scrie soarta pe-o şosea de viaţă
Iubirea-mi este-n buzunarul inimii, grea povară-n oglindă
Iar timpul se ascunde de mine într-un colţ iubit de nefiinţă

Am o geantă de viaţă în care duc cu mine lovituri cu dobândă
Adunate-n încăperi de clădiri înalte şi-n turnuri fără lumină
Şi-n ochi am boabe otrăvite de lacrimi obosite, drept osândă
Şi ţin într-un pumn, o cruce, care mi-ai lăsat-o neagră şi ruptă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul este cerul!

aripile gândului nu pot fi oprite
să zboare peste groapa morţii
nu săpa în cerul tău
nu încolăci şarpele în jurul mărului

rădăcinile nu le plimba pe pământul nimănui
iubirea nu este tarabă celui care înşală
în iarmaroc de vânzare nu mai sunt potcoave
caii timpului au dispărut de mult

mâna-i cea mai murdară
nu săruta templele ei nici cu vină
pune fără ea pâine curată pe masă
vinul nu-l fă în ziua sângerării

nu usca floarea înainte de-a înflori
moartea nu o îngropa cu ţărână
cenuşa n-o arunca în vânt
ea îţi va orbi privirea viitorului

nu te uita în urmă ci mergi înainte
dar nici nu lăsa urma să te aştepte
pune un ban în mâna sorţii
să nu te joci niciodată cu zarul minţii

nu te plimba pe banii ce nu-i ai
nu te sătura pe trunchiul puterii
cenuşa se întorce în pământ
nimănui nu-i cere iertare

nu întinde mâna dincolo de lungimea ei
nu striga mai tare decât poţi fi auzit
nu privi mai mult decât poate înţelege mintea
nu pune-n cuvinte ce nu poate fi mâine

atinge înălţimi dar măsoară măsurătoarea
nu pune al tău eu de două ori
înşelătoria nu are decât faţa neagră
pământul înghite totul

poezie de Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri, mâine, azi ...

Ieri, mâine, azi, sunt paşii tăi şi urme
Lăsate pentru alţii mărturie,
În care pot urmaşii tăi să scurme,
Din care pot trecutu-ţi să-l învie.
Uită de ieri, nu mai râvni la mâine!
Gândeşte-te că azi îţi bate-n poartă.
Croieşte-i drum iubirii tale, soartă,
Stâmpără-ţi foamea hulpavă, de câine!
Un ieri ce a fost dat pradă uitării,
Încremenit în a uimirii spaimă,
Din care ţi-ai clădit, cu grijă, faimă,
Pe stei de munţi, pe-altarul aşteptării.
Un azi ce va fi ieri până la ziuă,
În care ai bătut doar apa-n piuă
Ce a trecut, în zbor, ca o părere
Purtat de timp, pe clipele aptere.
Un mâine ce la orizont se zbate,
Din drumul tău fiind a mia parte.
Ori, cine poate şti, doar o clipită,
Din viaţa ce ţi-a fost demult ursită?!
Trăieşte-o pân' la ultima suflare!
Arză ca flacăra de lumânare!
Căci roata timpului, urât, ca hidra,
Întoarce pentru veci, perfid, clepsidra.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau alte dimineţi!

privesc prin geam fără mine
colbul cerului-n roşu
ridică
durerea orizontului cel rece
întoarcerea ce mă aşteptă
suspinul răsăritului de mâine

geometric drumul ne-ndoaie
destinul ne-a devenit un prea mic cerc
linia dreaptă nu ne mai ştie
am uitat să încercăm a mai fi drepţi

beau negrul cafelei din noapte
frânturi de gânduri în săgeţi
mă-ntorc
noroiul pentru unii străluceşte-n cărbune
şi arde-ntrun roşu de sânge în gropi

degetele–mi sunt oase uscate
nu-mi mai refuză nici amâgirea
ochiuri de lacrimi au strâns în ele tristeţi
adun zile senine pentr-un mâine
să nu moară-n alte dimineţi

poezie de Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa fără mine!

am lăsat un ceas să bată, secunda se scurge
ea urcă în sus, spre ne-viaţă
picături pe limbile pământului
de la răsărit spre apus, se revoltă
bat pământul cu pumnul-n cer şi strig!

nicicând nu pleacă zburând în şir, cerul
plin de ne-albastru iar eu să mă număr în cuvine nespuse
nu strigaţi la mine, nu eşti tu, norul din tine-ţi-nghite
alei pline cu zile
aruncă-mi eul, te vreau nu mă plânge

arătă-mi colţul lumii, îmi strigă peniţa
pentru ca să am un sărut din viaţă de suflet
nu ninge cu mine-n suspine
atinge-mă cu iarba vieţii
şi nu uita!
nu mă săruta fără ca să exist pentru tine!

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

timpul nu doarme niciodată,
se apleacă doar în uitare.
el te dojeneşte, te necăjeşte
cu clipe, secunde, ore sau zile,
punând pe tine haine grele.
pe unii îi dojeneşte mai repede
le ia din ore şi zile, chiar ani.
sau chiar sunt luaţi mai devreme.
pe alţii îi scoate din mersul său,
în greşeli de clipe, de ore şi zile
sau unii pot sa fie uitaţi.
cu multe clipe ore şi zile
dacă dovedesc neprinhănire
până dovedesc şi devin,
veşnici şi nemurire.

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnirea cu iubirea

M-am întâlnit c-un înger care se rătăcise prin ceaţă,
Şi-am vrut să-l iau de mână şi să-l conduc în viaţă.
Mi-a spus că este îngerul păzitor
Al unui bărbat care moare de dor,
Pe care îl duce-n ispită
Femeia iubită.
M-a întrebat dacă există aşa ceva în realitate
Şi dacă să-l găsească vreodată se mai poate.
Acea fiinţă, i-am răspuns, există şi are
Două picioare,
Care,
Dacă ar fi libere, cum se cuvine,
Acum ar alerga spre mine.
Este stăpâna ochilor cărora, după cum îi este firea,
Le impune ca la doi robi să-mi ocolească privirea.
Mai este sluga libertăţii sale,
Pe care, de fapt, nu o are.
Mai ales, e o mamă frumoasă,
Ai cărei paşi ţin drumul drept spre casă;
Visând la ea, m-am rătăcit. nu ştiu de unde vin, unde mă duc...
Am destul timp la ea să te conduc!
În drum spre ea, ceaţa s-a risipit,
Îngerul însoţit s-a oprit,
M-a privit,
Mi-a şoptit:
Te-am găsit!
Nu l-am recunoscut
Şi-a dispărut...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (20 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haine de lumină

În lumina Ta Divină
vrem Isus să ne scăldăm
să trăim fără de vină
pe veci Domn să te avem

vrem lumina mântuirii
Tu Isuse să ne-o dai
izvorul neprihănirii
să fim cu Tine în Rai

în lumina Ta curată
toţi azi ca să ne zidim
o viaţă fără pată
pe pământ ca să trăim

vrem să fim cu toţi lumină
raze vii de pe pământ
pentru patria Divină
şi al vieţii viu Cuvânt

toţi dar să ne îmbrăcăm
chiar în haine de lumină
pe Hristos să-l onorăm
până când El o să vină

curgă dar de azi lumina
din noi toţi pe acest pământ
să-l cinstim întodeauna
pe al nostru Mire Sfânt

El ne este sărbătoare
şi lumnină şi menire
Isus ne este un soare
ce ne-mbracă în iubire

haideţi dar acum cu toţii
să-i dăm fiinţa şi iubirea
Isus chiar şi-n clipa morţii
să ne fie mântuirea

ale Lui cuvinte sfinte
să străluce azi în noi
pe a vieţii aşezăminte
toţi să fim de fire goi

din lumină spre lumină
tot mai mult noi să privim
să-i dăm viaţa-n veci deplină
Mirelui ce îl iubim

curgă dar lumina sfântă
fiinţele să ne inunde
ca noi toţi să fim la nuntă
unde lumea nu pătrunde

fie-i glorie -- onoare
Celui Sfânt ce ne-a creat
să-i cinstim Numele-i mare
fie-n veci gflorificat

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii desculţi

Murmură in jur pădurea
Este plină de viaţă
Spre a cerului lumină
Pinii falnici se inalţă

Azi din turnul meu de fildeş
Mă cobor in vis la tine
Vom culege albăstrele
Vom fugi inspre câmpie

In meandrele vieţii
Un destin va găsi cale
Să-mpletim in doi iubirea
Unei zile trecătoare

Si-alte zile cer să vină
Luminând cărări in doi
Eu tinându-te de mână
Tu făcându-mi dar din flori

Si-n fâşiile de soare
Vor sclipi ca doi bănuţi
Ochii mei fără de lacrimi
Paşii timpului desculţi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa poeziei

Am călătorit în abisul timpului!
Am urcat şi am coborât munţi.
Şi-am parcurs troieni de timp
Cu lacrimi şi surâsuri ale singurătăţii!
Am strigat plângând
Doar în crăpătura seacă a pământului,
Să fiu sigur ca nu mă aude nimeni...
Doar seceta sufletului meu.
Disperarea şi plictiseala ce au venit şi au trecut,
Călătorind prin anii mei,
Au înţeles cum stau de fapt lucrurile...
Am depăşit zile egale ale singurătăţii în doi,
Prizonieri în pacea de acasă,
Zile egale, fără gust, insipide, fără culoare, ascunse
Între suferinţa şi bucuria cea dorită!
Zile întunecoase şi nopţi albe,
Furtuni în zile însorite dar şi clipe dezolante,
Pline de aglomeraţie, înr-un vid al zilelor, goale...
Acum că tu ai apărut în viaţa mea,
Vroiam să nu te las să pleci,
Să nu te pierd, dupa atâtea căutări.
Dar tu nu vrei să mai rămâi, te-ai speriat de vorbe
Ce nici măcar în gânduri nu erau!
Privirile mele dureau...
Şi cine ştie când te voi mai auzi!
Este inutil să-ţi repet ca pentru mine eşti o stea,
Atâta timp cât tu vei crede ca eăti o rocă
Stăpână, stinsă, echivocă,
O rocă ce provine dintr-un munte.
De vrei un altfel de iubire,
Eu nu pot să mai port încă o mască şi pentru tine!
Voi fi mereu sânge şi tu vena cavă
Iubita mea ce vei trăi prin mine clipe eterne!
Până mai ieri, eu mă hrăneam şi te sorbeam pe tine.
Dar mi-ai lăsat un gust amar în suflet
Şi deci prefer dulceaţa vieţii zilelor ce curg...
Aşa că voi continua să beau din cupa cu otravă,
Vinul fericirii, dătător de moarte ce dă viaţă
Şi puteri de Prometeu,
Gândului meu, poeziei.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitor

am intrat pe-o stradă cu secunde
şi m-am numărat pe mine printre ele
un spectator
o maşină trece fără claxon, dar scoate sunete
dintr-un nor rătăcitor
un bolovan crapă, dar nu este ger
căldura vrea să iasă din el, fără apă, şi strigă îngrozitor
anul acesta streşina casei mele nu a plâns
iar teperatura inimii mele a crescut încetişor
soarele nu mai apune niciodată, ci numai răsare
şi apusul, prin răsărit, a devenit obositor
vitrina nu mai este oglinda mea, de mult
mi-a cioplit chipul, cu timp, îngrozitor
făraşul cu care mă culeg a devenit neîncăpător
uşa scârţie şi nu se deschide spre viitor
zgârâi cu unghia neputinţei geamul vederii
şi încerc să privesc primăvara prin toamnă, amăgitor
săptămâna trecută eram pe stradă şi jucam şotron
ieri duceam un coş cu fructe, necoapte, fără ajutor
astăzi mă uit la gardul vopsit îngrozitor
iar pisica nu mai trece pe lângă mine şi simt un dor
am devenit ţărână aruncată-n vânt rătăcitor
o melodie un... doi, un... doi, gimnastica şi dansul
dimineaţa vă înviorează, hai cu spor
uff... trebuie să mă scol, tu... te-ai trezit?
te iubesc, hai să ne jucăm, mai avem timp
întoarce-te şi pune aici, pe umăr, un picior

poezie de Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cumpăraţi

s-a stricat ceasul unor vremuri
cesornicarul a fost închis, de mulţi ani
ia ieşit barba prin ziduri
un geam tremură şi se sparge
şoseaua s-a prăbuşit dincolo de cer, totul este haos
o mânuţă de copil se zbate-n zidul zile de ieri

am cumpărat fiecare dintre noi cu monezi din viitor
speranţa deaja îngropată de ieri
într-o staţie de viaţă, o femeie strigă către oraşul fără ziduri
nu cumpăraţi de vreţi a mai fi, zile pentru ei

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răni pentru templul meu

Totuşi nu mă sinucid
prea-i de tot urât în lume
îmi voi pune rana-n zid
templul meu să o consume

N-o mai fi urât în lume
moartea îşi cam bate joc
viaţa se ţine de glume
nenorocul de noroc

Moartea să nu-şi bată joc
îmi pun viaţa iată-n zid
la cuvinte le dau foc
poate astea mă ucid

Şi cum e urât în lume
îi dau morţii un alt nume

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (30 noiembrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul la Luci-Ica

Pe străzile Craiovei, pustii
Te aştept, Luci-Ica, să vii,
Fantomele dansează în delir
Tangoul "Avant de mourir".
Mă'nconjoară cu umbrele lor
Umplându-mă de jale şi dor
Mă-nconjoară şi parcă mă cheamă.
Fugiţi!? Eu nu le iau în seamă
Şi pleacă de-odată fără veste...
Şi iubirea ta nu mai este...
Am rămas să te plâng cu lacrimi de sânge
Când la piept te mai pot strânge?
Te-a luat Dumnezeu la el
Fără nici un drept de apel.
De ce te-ai grăbit, Luci-Ica să pleci
Şi inima-mi-n lacrimi să-mi îneci?
Cine-ţi mai mângâie sânii frumoşi
Pe cel mic îl chema mititelu' şi celălalt cocoloş
Mititelu' lângă inima ta stătea
Care până atunci numai pentru mine bătea;
Cocoloş mai serios şi mai mare
Aştepta să-l sărut cu ardoare.
Aştept noaptea să vină să ne-ntâlnim,
Te rog, nu mai rămâne-n ţintirim!
Vino cu veselia pe care o aveai,
Frumoasa mea, ruptă din rai.
Luci-Ica, pentru mine veşnic rămâi
Cu dragostea noastră dintâi,
Cu viaţa sclipind în privire
Aşa te voi ţine-n amintire.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toţi au murit cândva,
Eu sunt de-o viaţă în neant şi nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-aşez la geam în trenul meu şi simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... niciodată să nu-ţi pară rău de ce a fost
sau n-a fost şi nici nu se mai poate-ntâmpla
e al naibii de greu un trecut fără rost
vagabonzi alde mine să-l mai poată uita
niciodată să nu-ţi pară rău c-ai iubit
şi că nu mai iubeşti şi nici n-ai remuşcări
ori cu clipele tale de om fericit
veşnicia-şi croieşte prin mine cărări
niciodată să nu-ţi pară rău c-ai plecat
când întreaga fiinţă-ţi striga să mai stai
important e că tu te prefaci c-ai uitat
important e că eu sunt în iadul din rai...
niciodată să nu-ţi pară rău de ce a fost
sau n-a fost dar oricum se mai poate-ntâmpla
e al naibii de greu un trecut fără rost
la prezentul din mine să-l pot ajusta...

poezie de Iurie Osoianu (5 iulie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!