În locul unde am trăit existau croați în dreapta, turci în stânga, iar rușii peste drum, dar și greci, libanezi - și ce-or mai fi fost. Reflectez acum la acest fapt și îmi dau seama cât de privilegiat am fost. Apreciez lucrul acesta din ce în ce mai mult pe măsură ce trece timpul.
citat din Marton Csokas
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre viață, citate despre timp, citate despre Turcia, citate despre Rusia, citate despre Liban sau citate despre Grecia
Citate similare
JOACA CU TIMPUL
Mă joc cu timpul!
În fiecare dimineață,
Deschizându-mi pleoapele cu greu,
Îmi trebuie un lung moment
Ca să îmi vin în fire
Și să îmi dau seama
Unde și în ce timp sunt eu.
Mă joc cu el,
Se joacă cu mine,
Ieri a fost mai volubil,
Astăzi, de angoase-i plin,
Dar știu că nimic din ce-a fost
Nu mai pot retrăi,
Așa că încerc să găsesc
Punctul de unde din nou
S-o pornesc.
El, timpul, este frivol,
Cât ai clipi pleacă în zbor
Și mă trezesc gârbovită
Și cu sufletul gol.
Joaca cu timpul,
O iluzie, cu dorințe avide
De nemărginire,
A fost ieri, a fost azi,
Dar, fi-va și mâine?
poezie de Luci Țunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre jocuri
- poezii despre zbor
- poezii despre timp
- poezii despre prezent
- poezii despre viitor
- poezii despre trecut
- poezii despre suflet
- poezii despre dorințe
- poezii despre dimineață
Reset memories
când îmi alergi prin vene
ca un tren de mare viteză rămas fără frână
ceea ce văd nu mai e ceea ce pare a fi,
unitățile de măsură ale tuturor lucrurilor se amestecă între ele
unitatea de măsură a dragostei e dorul,
unitatea de măsură a dorului e așteptarea,
unitatea de măsură a așteptării e tăcerea,
tăcerea ești tu
îmi spuneai să nu contorizez nimic
pentru că doar infinitul ne poate cuprinde
și iată-mă acum neștiind cât la sută din tot ce am trăit
a fost iubire și cât a fost dor
cât la sută a fost teama aia, când înțelegi
că așteptarea nu se mai măsoară
în cât de lung ai părul și cât de alb,
ci în cât de mult poți să taci
și până unde
ce urmează e atât de previzibil
ca atunci când citești prognoza pe weather. com
și-ți iei umbrela pentru că șansele de ploaie sunt de 90%,
deraierile tale anticipate la fel de banale
ca explicațiile stewardesei la decolare,
despre utilizarea echipamentului de salvare,
tu nu m-ai pregătit pentru ceea ce nu se va întâmpla
câtă vreme în războiul rece dintre noi
ceea ce se sfârșește continuă,
ceea ce continuă nu duce nicăieri
acesta e infinitul la care m-ai condamnat,
o buclă temporală în care trăiesc iar și iar
aceeași iubire într-o singură zi,
ce se va sfârși doar atunci când voi reuși
să-mi resetez toate amintirile
despre tine
poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre dor
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre iubire
- poezii despre viteză
- poezii despre trenuri
- poezii despre salvare
- poezii despre război
- poezii despre păr
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
In ziua de azi, ce apreciez cel mai mult la copii e faptul că ei nu sunt nici de stânga, nici de dreapta. Asta arată cât de mult a decăzut societatea noastră.
aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi și aforisme despre prezent
Să vreau...
Să vreau să-ți fiu ce nu ți-am fost
Din prea puținul vieții rost,
Să-ți dau din tot ce nu-i al meu
Aici, acum, oricând, mereu.
Să vreau să-ți fiu un tainic dor
Atât cât sunt și-atât cât mor,
Să vreau să-ți dau crezare iar
Din ce mai sunt și ce nu par.
Să vreau să-ți spun ce nu ți-am spus,
Regrete de-au venit s-au dus,
Să vreau să-ți dau din ce nu am
Măcar puțin din ce puteam.
Să vreau să-ți cer ce n-am iubit
Din ce-am trăit și n-am trăit,
Să vreau să-ți fiu și nu aș vrea
Din tot ce-a fost și ar părea.
poezie de Sibiana Mirela Antoche din Buchetul de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte
Puterea e întotdeauna de dreapta. Stânga rămâne stânga numai atâta timp cât visează sau luptă pentru putere; de îndată ce a cucerit această putere(și în cazul ei nu poate fi vorba decât de putere Totală), încet-încet, prin firea lucrurilor (și a oamenilor), ea trece, lent, dar sigur, spre dreapta (naționalism, șovinism, autohtoism, protocronism, xenofobie). Din acest moment, la stânga nu mai ramân decât văduvele, orfanii, cărturari singuratici, câțiva foști dascăli, majoritatea comuniștilor naivi, prea sentimentali sau prea citiți.
Ion D. Sîrbu în Jurnalul unui jurnalist fără jurnal
Adăugat de sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre văduvie, citate despre visare, citate despre singurătate, citate despre naivitate, citate despre lectură sau citate despre comunism
Nicicând supusă
Și mă privea neliniștit
Într-o culoare despletită,
În locul care mai stingher
El se simțea, iar eu gonită.
Se zice că eu l-am chemat
Să îmi arate a mea cale,
Iar el, destinul răzvrătit
Mi-o-nfățișă în dor și jale.
Uimirea mea, capăt de drum;
Așa cum ar fi fost să fie,
Dar n-am s-ajung și să renunț
Când am încă speranța vie.
Au năpădit fiorii reci
Când pleoape grele acum se lasă,
Dintr-o iubire sorbi tristeți
Cu-aceeași poftă virtuoasă.
Peste coline, peste ani,
Ce-a fost acum n-o să mai fie
Va fi prieten și dușman
Același care o să vie...
Nicicând supusă vreunui dor,
Când s-a unit lacrima rece
Cu agonia dintr-un crez,
În urme care se vor trece...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre prietenie, poezii despre prieteni și dușmani, poezii despre poftă sau poezii despre dușmănie
La pian, mâna stângă are acompaniamenutul, basul, tonul, iar mâna dreaptă are melodia principală, jocul și principiul. Dacă vorbim în termeni de emisfere, viața e ca o melodie la pian: stânga acompaniază, dreapta dă tonul. Dreapta face muzica, strigă, stânga susține, ajută. Stânga dă putere și voluptate, dreapta dă tonus și gingășie. Dreapta se urcă pe pereți, face ravagii, distruge, stânga bate toba și oprește delirul. Dar când dreapta tace, stânga murmură... ispitind-o cu noate joase, să mai cânte ceva.
Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Muzica (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre muzică, citate despre vorbire, citate despre tăcere, citate despre senzualitate, citate despre principii, citate despre pian, citate despre mâini sau citate despre jocuri
În viața de actor, cel mai mult înveți stând în arlechin, dreapta, stânga scenei, locul pe unde se intră în scenă. Acolo vezi și stângăciile, vezi și când actorul are aură. Ce înseamnă aură? Când nu mai știi de tine, nu mai știi cât timp a trecut, nici măcar nu mai știi ce ai făcut exact în tot timpul ăsta.
citat din Marin Moraru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre actorie, citate despre învățătură, citate despre trecut sau citate despre neîndemânare
Tot ce întrece dreapta măsură e vătămător: atât întinderea peste măsură a postului, cât și săturarea; atât privegherea peste măsură, cât și somnul prea mult.
citat din Avva Moise
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre somn
Simetrie
Mergeam așa,
Când deodată în fața mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Și altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am țuguiat buzele,
Am tușit,
Și-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Și după aceea în fața mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptușită cu puf!
Târâș, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Și deodată în fața mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Și-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmășie.
Greșit, foarte greșit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Și la prima răscruce
M-am dăruit cu toata ființa
Celui din dreapta. Tot așa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârșite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârțâie și mârâie împotrivă-mi,
C-am ținut-o tot într-o greșeala...
Și iată în fața mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli, citate de Marin Sorescu despre greșeli, poezii despre vânt, citate de Marin Sorescu despre vânt, poezii despre sfârșit, citate de Marin Sorescu despre sfârșit, poezii despre prăpăstii, citate de Marin Sorescu despre prăpăstii, poezii despre ochi, citate de Marin Sorescu despre ochi, poezii despre muguri sau poezii despre cadouri
Oare am fost viu?
Dacă privesc timpul în urmă
Nu știu din el cât am trăit,
Îmi amintesc doar de-o furtună
În care alb m-am rătăcit.
Acum e iarna peste mine
Cu fulgii ei de pămătuf,
Și-n sobă ard uscate lemne,
Mă încălzesc de frigul brut.
E cald în casă dar mi-e rece,
Am pus pe mine un cojoc
Să nu simt frigul ce mă trece
De la picioare spre mijloc.
Noaptea-i afară și în rime,
Liniștea-i la ea acasă
Și e tristețea lângă mine,
Stă lungită și nu-i pasă.
O îndulcesc c-o poezie,
Să îmi zâmbească când și când,
Curge din ea o melodie
Ce-am auzit-o implorând.
Aud mereu note în valuri
De mă gândesc că sunt nebun
Și-aud și pomii și-a lor ramuri
Și frunzele murind pe drum.
Dacă privesc timpul în urmă,
Revăd roșite flori pe câmp.
Poate-i doar vis c-o vreme bună,
Am fost în viață viu un timp.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre zâmbet, poezii despre visare, poezii despre picioare, poezii despre nebunie sau poezii despre muzică
Lady Robinson: Nu există stânci! V-am mai spus! Hărțile dumneavoastră sunt greșite... Intrați în port... Așa! Acum virați tare la dreapta... Fără emoții. Aveți prioritate... Așa... Dreapta! Dreapta am spus! Accelerați... Perfect! Dreapta... Stânga, Centru, Centru stânga... Centru dreapta... Excelent... Dreapta...
replică din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre viteză, umor despre stânci, umor despre priorități, umor despre perfecțiune, umor despre hărți, umor despre greșeli, umor despre existență sau citate de Valeriu Butulescu despre existență
Plecat din München la 20.35, pe 1 mai, sosit la Viena a doua zi, dis-de-dimineață. Trebuia să ajungem la 6.46, dar trenul a întârziat o oră. Buda-Pesth pare a fi un loc minunat, atâta cât am putut să-mi dau seama din tren și plimbându-mă pe câteva străzi din jurul gării. Mi-a fost teamă să mă îndepărtez prea mult, pentru că urma să ne continuăm călătoria și să recuperăm cât mai mult din întârziere.
începutul de la romanul Dracula de Bram Stoker (1897), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trenuri, citate de Bram Stoker despre timp, citate despre ore, citate despre gări, citate despre frică sau citate despre Viena
Timp îngenuncheat
uneori când mă trezesc din somn
îmi dau seama că îmi ești atât de străin încât
dacă te-aș atinge
brațele mi s-ar împietri
și niciodată
dar niciodată
nu m-aș putea ridica din această nenorocire
uneori când te privesc
îmi dau seama că tu n-ai fost al meu
nici măcar o secundă
te-ai pierdut printre oameni
ca firul de nisip
în adâncul mărilor și oceanelor
uneori când mă trezesc
și te privesc
și încerc
îmi dau seama că și timpul stă în genunchi
rugându-te să te bucuri
măcar o dată
că sunt femeia care te iubește
fără să îți ceară
nimic
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre secunde, poezii despre ocean, poezii despre nisip, poezii despre femei sau poezii despre bucurie
M-am trezit și mi-e groază să-mi aduc aminte de visul meu... Această împăcare violentă cu realitatea mârșavă a Rusiei... unde tot ce e uman, cât de cât inteligent, nobil și talentat, este condamnat la oprimare și suferință, unde cenzura s-a transformat într-un regulament militar pentru recruții dezertori, unde libertatea gândirii a fost asasinată... unde Pușkin a trăit în mizerie și a căzut victima mârșăviei, iar alde Greci și Bulgarin conduc întreaga literatură cu ajutorul denunțurilor și trăiesc în huzur... Nu, să se usuce limba care va mai încerca să justifice toate acestea!
citat clasic din Vissarion Belinski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cenzură, citate despre violență, citate despre talent, citate despre suferință, citate despre realitate, citate despre literatură sau citate despre libertatea gândirii
Nicholas Bindle
Nu v-a fost rușine de voi înșivă, concetățenii mei,
Când mi-a fost evaluată averea și fiecare a aflat
Cât de modestă era?
Voi care m-ați tot vânat cât am trăit,
Să dau, să dau, să dau la biserici, la săraci,
Să dau orașului eu care déjà dădusem prea mult.
Și să nu credeți că nu știu
Că orga pe care am dăruit-o bisericii
A fost folosită de diaconul Rhodes
Cel care m-a doborât și m-a ruinat
Când, după ce a fost achitat, a ținut prima slujbă.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre creștinism, poezii despre biserică, poezii despre vânătoare, poezii despre sărăcie, poezii despre rușine, poezii despre oraș sau poezii despre modestie
A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare și puternic; împărăția lui era atât de mare, încât nici nu se știa unde se începe și unde se sfârșește. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alții spuneau că țin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau și mai mari și mai puternici, iară alții mai mici și mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea și țara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba țara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde și nu le zicea nimic. Așa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu știa nimeni nimic, afară de împăratul.
începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre râs, citate despre ochi, citate de Ioan Slavici despre ochi, citate despre țări, citate de Ioan Slavici despre țări, citate despre vecini, citate despre bătrânețe sau citate de Ioan Slavici despre bătrânețe
În geografie, o localitate de pe Pământ se măsoară cu ajutorul unor cercuri mari cari împart sfera pământească, numite cercuri de longitudine și de latitudine. Pentru longitudini, măsurătoarea se face pe cercul ecuatorial, cari e împărțit în 360 de grade. Un anume, cerc mare, cari trece prin polul nord, întretaie ecuatorul și trece prin polul sud, a fost luat ca punt de origine. Acest cerc e cel cari trece prin locul unde se află observatorul Greenwich. Locul unde acest cerc întretaie ecuatorul a fost însemnat cu 0 grade.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre geografie, citate despre ajutor, citate de Victor Anestin despre ajutor, citate despre Polul Sud, citate despre Polul Nord sau citate de Victor Anestin despre Polul Nord
Domnul Darcy: Vă iubesc. Chiar foarte mult. Vă rog să-mi acordați onoarea de a vă ține de mână.
Elizabeth Bennet: Domnule, apreciez eforturile dumneavoastră și îmi pare nespus de rău dacă v-am făcut să suferiți. Credeți-mă, nu a fost cu intenție.
Domnul Darcy: Acesta este răspunsul dumneavoastră?
Elizabeth Bennet: Da, domnule.
Domnul Darcy: Râdeți de mine?
Elizabeth Bennet: Nu.
Domnul Darcy: Mă refuzați?
Elizabeth Bennet: Sunt sigură că aceleași sentimente care, după cum mi-ați mărturisit, v-au făcut să aveți îndoieli, vă vor fi de ajutor în a trece peste acest refuz.
Domnul Darcy: Îmi este permis să întreb de ce, cu așa o lipsă de curtoazie sunt în acest fel respins?
Elizabeth Bennet: Iar eu aș putea să vă întreb de ce, cu o intenție vădită de a mă jigni, mi-ați spus că mă iubiți, ignorându-vă astfel rațiunea?
replici din filmul artistic Mândrie și prejudecată, scenariu de Deborah Moggach, după Jane Austen
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre onoare sau citate despre depășire
Prostul din oglindă
Pe cât trece timpul, mai mult realizez,
Că nu mai ești nimic din ce odat' erai,
Iar amintirea ta în colț eu o așez,
Acolo nu-i nimic,
Acolo tu îmi stai.
Erai buchet de flori, salbatic, minunat,
Acum o vază goală, în iz de acetonă,
Aveam sau nu dreptate, oricum n-ai ascultat,
Cum să-ți fi fost de-ajuns când judecai la tonă...
Acum eu încă-s singur, nu mă pot conecta,
Iar lumea mea e goală, nu simt că pot deschide,
O ușă pentru alta, și-mi mai propun una,
La rândul ei pe care doresc a o închide.
Uitării condamnată, iar eu singurătății,
Iubirea n-o să ierte c-am procedat așa,
Tu răul l-ai făcut, ești încă judecată,
Dar eu le-am pus pe toate, nedrept, în oala ta.
Conștient că nu e bine, conștient că nu au vină,
Dar eu când pedepsesc o fac până la sânge,
Nu -i dau iubirii șansa să prindă rădăcină,
Pe prostul din oglindă nu vreau să-l văd cum plânge.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre uitare, poezii despre sânge, poezii despre singurătate, poezii despre prostie, poezii despre plâns sau poezii despre iertare