Vis sau aieve

Gândul dus... doar tresar! Ce-i privirea sfioasă,
Silueta, pe aleea în penumbră, spre casă?
Cântec ritmic- de dans de sanda cu toc înalt-
Asortat în delir, la "deux pieces" elegant?

Totul pare aievea, într-o eră a maşinii,
Incapabilă încă, să străfulgere inimi.
Să mă închin, spre suavă, de înger făptură
Ce păşeşte plutind, se cufundă-natură?

Corpul, drept ca fuiorul, impecabil, înalt...
Mijloc strâns în taior, totuşi larg, tolerant...
Pas de undă, în pendul, dinapoi înainte;
În avansul Eteric, ne oprit... Doamne sfinte...

Doar cobor cu privirea... Fusta liră, elixir,
Copiind lungă coapsă, acoladă în potir,
Glezne fine, prelungi, ce se înalţă în gambe-
Ce fragile, ce drepte, ca picturile-n stambe-

Spre genunchi de priere, strâmţi şi lungi, intuiţi,
Amintind de gazele... zbor pe pajişti fierbinţi.
Are părul ca pruna, luciul Lunii... cristalul,
Zâmbet, tic băieţeşte, doar în colţ... imortalul.

Ochii umezi şi calzi, înmuiere de suflet,
Migdalaţi, nepătrunşi- nici nu sper s-o înduplec.
O îmbiere a rutinei, nimănui să n-o dai!...
Cum cafeaua sau drogul- nu te-opreşti să le ai.

Dinţii, perle de Arctic între buze prelungi
Desfătare-s.... De e stea?! Nu răzbaţi s-o ajungi.
Vrei, ca martor făpturii să fi pururi, mereu;
Păzitor şi de corp, şi de lacrimi... de-i e greu.

Te trezeşti însă, iute, nici n-ai timp, nu-ţi permite
Nici un jind, nici un dor, exprimări potrivite...
Îţi răspunde- glas fin la întrebare nepusă-
"Am gravat pe inel... o fidelă sedusă."

Mă întorc din aievea, nod am... lacrimă aştern;
Universul... nu ştie cine îl face... etern?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar către sublim

Pe coapse-n liră gându-mi curge,
Priviri îmi pierd pe sânii-n pârg,
În păru-ţi fin ochiu-mi se scurge...
De mijloc mic curea-mi te strâng.

Cobor ş-alunec printre gambe
Spre glezne lungi, strâmte de ciută,
Pătrund prin rochia-ţi fir de stambe,
M-anin de gura-ţi, roşu fructă.

Tentacule de mâini prelungi
Le văd liane-n juru-mi trunchi,
Sunt mut d-extaz, cuvânt nu-mi smulgi...
Ah, Doamne, pune-ne-n mănunchi!

Te visez goală-n pat d-amurg
Când soarele sfios se uită
Cu poleieli de uncii-n rug...
În aur, corp îţi binecuvântă.

Aş vrea o odă să-ţi închin
Cum un popor încânt-o ţară;
Să-ţi dau, ce nu-ţi va da destin...
Să-ţi fur moartea... la subţioară!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corp de femeie

În primul rând, este simbolul
Eteric, diafanul, e dorinţa,
Apoi e material, adică fiinţa;
Doar Ea le poate combina, îşi joacă rolul.

E-n gesturi, cu mişcări unduitoare...
Cu şarmul de gheişă sau de mim
Crează vrajă, stând într-un sublim;
Visezi în noapte doar atingerea-i de boare.

Este-o privire fatalmente adâncă...
Prin iris poţi intra în făgaş de vis
Doar de-ai noroc, sau dacă îţi este scris;
Poţi colinda prin timp, de ieri sau... încă.

E părul lung, oricum mai lung şi moale,
Ce oferă chip fragil, de bibelou...
Te poţi juca cu el, de îi eşti erou;
Să dormi pe el la infinit, să nu te scoale.

E gura, buze lungi, ca de petale-
Te uiţi înfermecat- le-ai vrea lipite...
Te zbaţi între real şi-între ispite
Să le atingi, să simţi miere de floare.

Sprâncene-s arce de subânţeles
Ce-şi schimbă forma, spre mister, uimire,
Iar gene lungi acoperă sclipire;
Sunt ude-n lacrimi, sau se închid cu interes.

Ovalul feţei-i luna în pătrar.
Tenu-i sclipeşte îngrijit de creme fine;
Cu el te încântă, ea amor deţine...
E pururi, nouă zi... a ta de calendar.

Bărbia-i fină şi i-o urmăreşti
Cum mişcă de cuvinte de nectar...
Îţi vine s-o săruţi, de-o ai în dar;
Ai sta în genunchi, mereu ca s-o cerşeşti.

Urechea fină-i, cu podoabă veche
Din mezozoic, când de-abia eram.
Auzu-i prin cercel cu filigram
Şi ocazia îţi dă să-i faci... pereche.

Năsucu-i fin, percepe nevăzutul-
Parfum din aştri şi pământ d'esenţe-
Tot el discerne vrute existenţe;
E şi simţ practic, ştie neştiutul.

Suavul gât prelung, mereu subţire,
E loc de nu-ţi permite s-o răneşti;
De aici îi vin silabe îngereşti,
Şi-i loc să-i laşi amprente de iubire.

Pe umeri mici, tu cap ai vrea să pui,
Dar sunt firavi, înguşti, nu-i loc de vis;
Îi atingi... doar de-i oferi ce i-ai promis,
Îi adori, îi strângi, când vrei să mai rămâi.

De bustu-n "V" de literă te încânţi;
Pare ireal, aproape-n instabilitate
Sfârşind în mijlocul de pietate
Şi-n el simţi suflet... inima ce-o cânţi.

Pe sânii fermecaţi pentru creaţii,
Din sfârc de roze cu pistil, să bei;
Nu vrei să ştii- crescutule din ei-
Că-i locul unde ochii îţi pierzi, în incantaţii.

La pântec ai ajuns, loc de minuni;
E un rond de vis, de adâncuri mişcătoare,
E locul preferat de ascultare
A celui, ce-şi câştigă dreptul printre lumi.

Ce coapse, cu volupt în braţe ai ţine,
Cu ovalele-i de liră fără coardă...
Buze fierbinţi pui pielii, făr' s-o ardă;
Umplând-o de sărut... pierzându-te pe tine.

Cobori spre gambe suple ca de zbor,
Genunchi şi glezne fine, de Afrodită;
Toate-s etern mister, prefigurând ispită...
N-ai fin cuvânt, pentru prozaicul picior.

Contemplul maxim e locul de plăcere...
De te doreşti în trup să-i fi un "plug"
Extazu-i ireal, e vis, deliric drog,
În care-ai vrea să "mori" şi-i loc de înviere.

Ea e himera, cea dorită de milenii...
Esenţa vieţii ea o poartă, o dă, o naşte.
Noi toţi suntem ai ei... Este eternul Paşte!
Renaşte simţ şi fizic, este sursa... de vedenii!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invitaţie

Haide, vino-mi în gând.
Adu-mi timp din trecut.
Redă-mi vis ce-am avut,
Când trăiam zile-n rând.

Haide, vino să stai,
Timp să-ţi iei, vis să fie...
Mâna-mi pernă să-ţi ţie...
Cap să pui, corp să-mi dai.

Haide, lasă-ţi privire
De ochi calzi şi căprui;
Ce-ai promis nimănui...
Mi i-ai lăsat... nemurire.

Haide, buze de sânge,
Zâmbet fin ca de nimfă.
Sunt doar sevă şi limfă;
Căci arcaş mă străpunge.

Haide, acoperă-mi faţă
Cu fuior de-adiere
Din şuviţe de miere;
Părul dă-mi ca dulceaţă.

Haide, puneţi obraz
Roz, de freamătul vrerii...
Catifea dă-i plăcerii;
Fă-mi din simţuri talaz.

Haide mâini de liane,
Ia-mi ce aer respir...
Suflul făţi-l un fir;
De miresmi diafane.

Haide, coapse în potir,
Lasă-mi iris să zboare.
În coloritu-ţi de floare;
Să mă pierd în delir.

Haide, trup de mistere,
Dă-mi atingerea fină
De corp suplu, de albină;
Cu venin de plăcere...

Haide, dă-mi al tău salt,
Pune-mi aripi, picioare...
Dă-mi elan de încercare;
Să învăţ zbor, spre înalt.

Haide, stai, nu pleca,
Fii din nou lângă mine.
Viaţa e goală de tine;
Fă-mi din azi... ce era.

Haide, du-mă de vrei
Pe tărâm ce te ţine...
Fă-mă extaz, din suspine
Şi ofrandă; de ai, zei.

Haide, dă-mi iar fior.
Inima-mi vreau s-o frâng...
Nod în gât, dă-mi să plâng...
Suflet dă-mi, să nu mor.

Oh, destin ce se cerne!?
Nici nu-i vis, e aieve...
Tot sublimul de Eve
Lângă mine... se aşterne!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de fecioară

În ochi se citeşte un licăr cristal
Şi adânc, parcă absoarbe mărita pupilă,
Cum drog de atropină se scurge-n aval
Spre inima-n spasm, când o vezi chip, copilă.

În marmura fină de ochi, de Carrara,
Se aprinde, sub părul de luciu în breton,
Sclipire de iris, de gene-n mascara
Ce lasă prelungi doar culori, toate-n ton.

Se anină dorinţe pe buze rotunde,
Alungite în surâsul pe colţ de ştrengară,
Lăsând dezgolite şiraguri de unde
De perle, ce atolii-ard 'n albul calcit dintr-o vară.

E întreg de-o sculptură, în suavă armonie
Ce n-are nici sunet, nevoie de însuflet...
Doar vântul vibrează, de atinge, o adie...
Grăbit, să-i transporte în lume răsuflet.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti...

Eşti ca un gălbenuş de floare-n tei,
Eşti ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai ştiu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.

Eşti ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Eşti roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai ştiu, somn n-am, îţi dorm în poale
Doar când cosiţe-ţi simt, mă mor de TU, de bine.

Eşti ca un copoţel ce-şi cântă pasul lin,
Eşti o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai ştiu de-s orb, de nu-ţi văd ochii
Doar când te-adulmec şi te-aş bea de amor-venin.

Eşti ca dulceaţa de salcâm cursă din spini,
Eşti ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai ştiu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ţi fac pază, nori de-azur senini.

Eşti ca un înger cu căpşor de bucle,
Eşti ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai ştiu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând şi trup îţi dau... pân' n-or să mai răsufle!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perdant

Nu poate nod să facă din fire deslânate;
N-ajung nici cap la cap. Se rup, reînnodate!
Orice plecat e-ntors din drumul început
Şi nici tot -strâns de mână- n-ajunge la sărut.

Şi banul, strâns cu greu, sfârşeşte prematur;
Se pierde-n dublu, doar la gândul; "Cum să fur?"...
Chiar dacă alţii, zilnic, o fac ca pe-un business,
La tine nu se leagă; noroc nu ţi-e acces!

Nici pe copii nu-i ai, că nu le dai când cer
Şi cer mereu c-aşa-i azi; nu se mai poartă "ofer"!
Nevastă ţi-a plecat cu cel ce-o ia "s-o ţie"
Şi bruma ce-ai avut, s-a pierdut în hoţie.

Şi diplome ţi-au luat; doar le-au pus poză nouă
Şi-afacerea ce-aveai, s-a dus, sunt alte două
În locu-i, c-ai crezut cinstiţi asociaţii...
Dar lumea s-a schimbat! Acum te-mpart, ca fraţii!

Din ultimul avut, ţi-ai cumpărat o casă
De la un turc urât, c-o româncă frumoasă...
Dar ai pierdut-o iute, erau din droguri banii;
"Tu trebuia să ştii!... Complice cu golanii!!!"

Ai vrut să schimbi din rău, ai părăsit şi ţară,
S-o iei de la-nceput pe muncă de ocară
Şi viaţa ţi-a trecut cum apa peste pietre...
Rămâi spălat, curat, uitat pe alte vetre.

Şi-a rămas suferinţa, pe care n-o poţi pierde;
Cum bradul plin de ace e pururi, mereu verde.
Lipseşte doar pădurea, de semeni să te-ascundă...
Un paria-n destin, un om ce-a fost... doar umbră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de o efemeră

Când trec pe strada ce mergeai spre casă
Îmi bate inima în paşii-ţi ca de lied
Şi tâmplele mă dor de liniştea de vid
Şi nici văz nu mai am... Ah cum erai, frumoasă!

Privirea-mi şnurui pe asfalt ce-ai stins
Caldă nălucă-n zâmbetul de zână,
Mă adormind pe zebră, în crez că-i doar o strună...
S-aştept întâmplătorul, îmbătrânind de nins.

Am gât uscat de glas - oricum n-aveam nevoie-
Pluteam s-ascult fluid de note adulate
Ce-ncerc să prind din zbor, din clipe neaflate
Ce-ţi sorbi pe undeva, o luni, o marţi, o joie...

Tot un suspin alerg, pe unde mai treceai,
Crezând c-apari aşa în mintea-mi schizofrenic.
M-ating de vânzătoare ce te serveau cucernic...
Sleit de dor adorm 'n depoul de tramvai.

Tresar buimac când mintea îmi joacă crude farse
Şi-mi pare te zăresc ca oaza în deşert
Şi mâna-ntind cu gândul, aievea mă deştept...
Nici nu mai am respir, îmi simt sufletu-n tarse.

Zâmbesc năuc, pierdut, la toţi ce-aveai prieteni...
Aş da din viaţa-mi parte, doar un alint să am,
Să-mi spună un cuvânt, să-mi dea din tine un dram
De simţ, d-ecou de gând... S-adorm senin pe ceteni.

Sunt singur, cavaler ce plâng în dos de-armură,
Schimonosit de-un zâmbet străin pe faţa hâdă,
Crispată... doar parând prezenţa-n mintea-mi nudă,
Cu lacrimi pe sub pleoape şi inima-n arsură.

Mă rog la tot ce-i sfânt să revii, voiajeră,
Chiar de-i periplul lung, am şi apoi s-aştept
Şi inima de-mi pierd, am sufletul în piept
Şi el mi-e eternelul... În dor de-o efemeră...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curs de frumos

Se scaldă lumea-n frumuseţe
De chipuri, trupuri efilate
De-o rasă-n pic de tinereţe
Sublimă, ca o sanctitate.

E plin văzduhul, fermecat
De mlădieri de coapse lungi,
De-obraji cu buze de-nrămat,
De ochi încoloraţi, prelungi...

Răsfiră adieri de vânt
În degete fine de zâne
Se pogorând cer pe pământ
Printre cosiţe-n lungi cunune.

Se prinde iris cerc de sfoară
Pe mijloc strâmt cu bust de rază
Şi se aşază-n şold-vioară,
Rotund, pe-o liră stând să cază.

E gâtul şip pe-un umerar
Firav cu-amestec de vigoare
Să ţină cupe de nectar,
Să crească din boboc iar floare.

Şi pasu-i gambă cum picur
Între văzduh şi vis de-abis
În mers candid, fugar de licur...
La întâlnirea ce-a promis.

Şi lângă toate-i talismanul;
Un fir de aur fin pe gleznă,
Pe-un toc în punct ţinând pocalul
De sângele-n rubin, miresmă.

Nu ştiu de duh umple cleştar
În fir-şuvoi, suflet la fel,
Nici minte câtă este dar,
Nici cugetul cât e fidel?...

... Doar că pereche i-e străjer
De val în canion de fibră,
De braţ învârcolat de fier,
De minte-vifor, fapte-avidă.

E-un pic de stal, de duritate
Să ţină-mbrăţişat subtilul;
Plăpânda de feminitate...
E vaza florii... Masculinul!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofertă

Sunt copilul de flori de mai
Şi-am iubirea în pumn s-o dai.
Mă găseşti la răscruci de vii
Să-mi culegi vise, mii!...

De ce nu m-ai lăsat, pe veci,
Trup cu gândul să-mi furi, să pleci
Din trăiri ce-ai promis că vrei;
Dor să stingi, să mi-l iei?...

Tu, fecioara din colţ de stradă,
Mă topesc, când te văd, de dragă;
Îţi număr paşii plecării, venirii,
Îţi sunt rezerva iubirii!...

Mă dau suflet, cadou, să mă tai în felii,
Să mă spargi în pietriş pe alei, să revii
Ruj, de ceara-mi din lacrimi, ce-mi curg în şiroaie...
Fă-ţi-l leacul la seceta dragostei... ploaie!

Îmi eşti chipul sublim de-orice fată
Alb cum fulg, în omătul de vată;
De te-ating îmi dai cald, mă topeşti,
Sfânta mea, înger eşti!...

În genunchi -de-aş putea ca să-ţi stau
Tălpi s-alergi în etern ca să-ţi dau-
Mâini pot pune pe veci în priere,
Pentru-o lună de miere!...

Mi-eşti fuiorul de fum de ţigară,
Îţi sunt aburul, stând, într-o gară...
Fi-mi eterul, în nări, pe vecie,
Mă închină-n sclavie!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretică râvnire

Şi soarele, din pielea-i, îşi face mângâieri,
Iar luna-i străluceşte în părul în şuviţe
Şi stele-i licăresc din ochii calzi, de veri
Întinse pe nisip, în val de romaniţe.

Pământu-i tremur fin, la pas abia călcat
Prin iarba de atingerea-i sfioasă, se culcând
Şi rochia-i adierea de izu-i parfumat
Pe-un glas în portativ, ce-i zămisleşte gând.

Fructată de matern, pe pieptu-i în coline
Ce-i cresc dintre liane de-amor în lungi de braţe,
Un univers îi ascultă atent oftat, suspine
Şi minţile se pierd la văz de ea, nesaţe.

Admirator, planeta o soarbe din vedere
Şi timp şi ploaie, vânturi... natura e oprită
La trecerea-i suavă de farmece efemere,
Ce-odată se petrec... îi moştenind ispită.

Zefiru-n veşnicie îi va purta atingeri
Şi mările-i vor duce din picurii de amor,
Cum lacrimile-i râu, alinuri vor fi stingeri
De flame de iubiri, rănite, care dor.

Focul se-aprinde pală de la obraji-scântei,
Din cremenea lor albă, iar scoicile-i dau perle
'n sclipiri de vrute vise; să i le sorbi, de vrei,
Sub buze sângerii... cu spuse-n glas de mierle.

Priveşte spaţiu-n urma-i, cerşind la timp relaş,
Să nu o piardă-n mrejele neantului ce-l are,
Căci tot ce-i existenţă se roagă pătimaş,
Să-i fie partener sublimei călătoare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Apeal...

Nu stau cu gând decât să te-am în braţe
Când îţi văd tot piciorul gol din fustă;
Aş sări iute, cum masculul de lăcustă
În pulpe fine, trupul să-mi înhaţe.

Simt fluturaş în golul din stomac
Şi când vorbeşti n-ascult, doar îţi sorb buze
Şi-s tot întruchipat într-un băţos arac
Ce ţi-aş înfige, să te prinzi... sex să-ţi amuze.

Îmi fuge ochi pe gâtul fin ca de flamingo
Ce ţi l-aş umple de sărut să te-nfioare
Şi buzunarele mi le-aş goli -câştig de bingo-
Şi te-aş iubi... oriunde ai o floare!

Sânii-ţi tresar în freamăt de respir
Şi îmi văd capu-n faldul dintre cupe,
Gustând din sfârcul roşu, elixir...
Ah, Doamne, ca sălbaticul te-aş rupe!

Când te-am atins, cum fulger m-am aprins
Şi-un tunet ritmic inima a început
Şi pielea mi s-a strâns şi s-a destins
Şi vorbele mi s-au uscat; mi s-au oprit pe gât!

Simt ca un tremur de fantasme-ntr-o ardoare
De-nlănţuire de-un carnal topid lichide...
Aş vrea să strigi că mă vrei tot, chiar dacă doare
Plăcut... Să nu m-opresc cât farmec nu se-nchide...

... Căci poate nu se ştie, este doar o dată
Şi nimeni n-o să afle scump mister...
Aşa ca-i vrea-o lungă, s-o faci lată?
Căci dragostea înfocată, e... efemer!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o clipă îl privi cu albastrul ochilor ei. Ce avea el de gând oare? Nu-şi dădea seama! Nici psihiatria, nici psihologia n-o ajutau deloc în acele momente; pe el nu-l înţelegea deloc. Nu reuşea să-l înţeleagă. De parcă toate studiile ei nu-i erau de nici un folos în prezenţa lui. Şi de fapt, cum sau cu ce s-ar fi aşteptat ea s-o ajute?! Lucian, la volanul maşinii albastre, străbătu hotărât oraşul, spre centru. În curând, se putu zări o casă frumoasă, nici foarte mare, nici prea mică, înconjurată de un cordon format din poliţişti, jandarmi, gardieni. A cui casă putea fi aceea? Pentru Lia părea clar că doar a unuia dintre membrii echipajului, dar a ei, sigur nu! Atunci a cui? A... lui?! Liei i se făcu inima mică, mică de tot. De ce oare Lucian o aducea aici, foarte probabil, la el acasă?! Ce urmărea de fapt?! Timidă, îl privi o clipă. Înainte de a se apropia de casa respectivă şi de a trece de cordonul format de oamenii legii îi ceruse să oprească, pentru ca ea să coboare. Rostise totul şoptit, cu o urmă de teamă în glas. Teamă?! De ce?! Sau de cine?! De el?! Surprins, îşi întoarse capul spre ea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repaus

Nu-i gravă moartea, e doar ascultare
continuă fără răspuns, odihnă,
răbdare multă, o reflecţie de tihnă
tot aşteptând himerică-nălţare.

Este la fel, frustrant precum exilul
supliciul când ai vrea să spui
şi nu ştii limba; eşti al nimănui,
ca mut, fierbând, un nedorit... Bacilul!

O accept aşa că este, însă-i straniu
că toate, rugi şi plânsete-s zadar;
nici lumânări nu luminează, nici arar
măcar să vadă cale către suflet, craniu.

Mereu senzaţia-i c-aştepţi să-ntoarcă
cel dus; i-auzi până şi glasul,
priveşti în gol mănncându-i parastasul,
dar nu e nimeni dialog să stoarcă...

... Ce-ai vrea ca-n timp să fi spus tot!
Mai rău, nici gust n-aveai de ascultat;
te speli c-o lacrimă pe-obraz. Păcat
că doar acum vrei imposibilul... Netot!

Om o învăţa vreodată ce-i repausul;
să stai s-asculţi, s-ai timpul să priveşti
tot ce-i aproape, trecător, aşa cum eşti,
că şti c-o zi o să petreci la fel, spre haosul...?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a rătăcit şi urma...

Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut paşii în timp,
Mi s-a rătăcit şi urma către casa părintească,
De vreo şapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec şi-au început spini şi bălării să crească

Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger şi-n veri fierbinţi
Prin mireasma de răşină de la crengile de pin
Nu simţeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinţi
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin

Parcă-i văd cum aşteptau cu privirea înduioşată
Şi împovăraţi de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă aţintiţi mereu spre poartă
Doar ca să-şi vadă copiii... altfel viaţa n-avea rost...

Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcaţi cu soarta lor şi credinţa-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...

Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Şi prin casă ard tămâie cu miros ca de răşină
Dar nu pot oricât aş vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare şi plec capul spre ţărână...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăruirea supremă sau... dragoste

Te pierd în dragoste-n faţete,
Nu mai am glas de epitete,
Te redescopăr dor mereu,
Cum nuanţele de-un curcubeu.

Te ştiu din gust, de prima oară
Când am crezut că-i într-o doară...
Mă regăsesc înlănţuit
De-un zâmbet fin, dintr-un clipit.

Mă prăbuşesc în trup de fald
Cu izul răcoros de cald,
Mă-nlănţui printre glezne dulci...
Răstălmăcesc dorinţi, porunci.

Mă caut; nu mă vreau pe mine,
Alerg cu ochi, gând, după tine.
Sunt TU, căci singur nu exist...
Eşti raţiunea-mi de persist.

Dar nu mai am nici raţiune,
Mă las turbat de goliciune,
Îmi muşc din suflet, să-ţi ofer...
Îs lipsit de tot, de caracter.

Sunt haina-ţi, să mă porţi cu tine,
Să-ţi simt odoarea, vânt ce vine.
Sunt şi inel, pe-un fir de deget
Topit, să-ţi dau ce vrei... Nu preget!

Nu ştiu din ce minuni combini
Să fii... de mintea-mi întreţini
Ca pe-un colant, pe paşi de ciută;
Ce-o alerg mereu, o nevăzută.

Eşti umbra-mi, ce şi-a pierdut sursa,
Îmi eşti misterul, nepătrunsa;
Mereu o taină, o surpiză...
Eşti veşnica mea criză.

Privirea de-o arunci fugar
Devine oceanelor un far.
Eşti călăuza mea, o stea...
De nume-mi dai... Îţi sunt dragostea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mi

Lasă-mi doar o fină uvertură,
Loc de-o şoaptă oricât e de mică
Din pastelul ce blând l-ai pe gură...
Să m-aprinzi ca pe-un led în aplică.

Lasă-mi doar din păr o şuviţă
Dintr-un fir, nesfârşitul de tine,
Ca s-o gust cu nesaţ ca p-alviţă
Lipind suflet albit de suspine.

Lasă-mi doar o-adiere d-atingere
Din fiorul din suflu-ţi mireasme
Să-mi iau zilelor fade o stingere
Cu grăbire-n spre nopţi de fantasme.

Lasă-mi puful "duvet" de obraz
În însemnu-ţi ştrengar de gropiţă,
Să-mi sting lacrimi în ea la necaz
Dintre picuri ce-i vărs în suviţă.

Lasă-mi perle pe firul de buze
Înroşite-n nespusă priere,
De la sânge de stoarse meduze...
Cum venin ce-amorţeşte de vrere.

Lasă-mi arcul prelungelor gene
Să-mi agaţe aorta-n delir,
Să mă-nec, un beţiv Diogene,
În cald sângele-ţi vis de-un potir.

Lasă-mi sparte cristale-n oglinzi
În culori cafenii-n calde tonuri
Ce-n arcan îţi dau laţ să mă prinzi
Prin pupila-ţi neant, citind tomuri.

Lasă-mi locu-ţi în finul auz
Rezonând 'n filigram de-un cercel
Să-mi întoarcă nevrutul refuz
De cuvinte ce nu-ţi plac de fel.

Lasă-mi simţul suav de parfumuri
Peste freamăt de fine narine
Ce-am cules dintre miile drumuri
Să-ţi fac dar... să-ţi fiu sursa de bine.

Lasă-mi albul de lebădă, gâtul,
Să inspiri din tot ceea ce simt,
S-am loc unde să muşc cu sărutul...
S-am un semn că-i aivea, nu mint.

Lasă-mi totul ce eşti, oh candoare,
Să pot timpul, nu singur să-ndur,
Să-ţi fiu firul din glastră, o floare,
Să-ţi fiu greier, etern trubadur.

Lasă-mi trupul cu tot sau o umbră,
Să m-ascund de o lume nevrută,
Dar să pot să-mi trec viaţa, o sumbră,
Să ţi-o-nchin... S-o ai în veci renăscută!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţii

Obosită cale
Drumu-i încă lung
Picură petale
Crinii îndelung

Jumătate patru
Timpul trece greu
Body guard mulatru,
Lăzi cu minereu

Mângâieri feline
Linişte-n urechi
Cu ispite fine
Dinspre vinuri vechi

Şi cu astea totuşi
Nu mă simt stingher
Fiecare potu-şi
Pierde-ntr-un mister

Monoton tic-tac-ul
Taie fără zor
Secundelor tracul
Fiecărui zbor

Crapă-se de ziuă
Ochii-mi se adumbră
Pace şi numai o
Languros penumbră,

Intră în odaie
Luminând pereţii
Tot ce poţi să dai, e
Frumuseţe vieţii

Câte duse-n spate
E sau nu e greu -
Lucrurile toate
Altfel sunt mereu

Că nu ştii de unde
Începi să cobori
Nici unde se-ascunde
Sacul cu comori

Oprit la un pas de
Grea melancolie
Nici nu mai fac haz de
Ce lumea nu ştie:

Ce-i mai rău decât
Să ştii că nu ştii
Fie doar atât:
Ce numim a fi?!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când mi se face-n suflet dor
De cum erai şi nu mi-e bine,
Să ştii că-s vânt ce-ţi suflă nor
Să nu te picuri în suspine.

Când voi simţi singurătate,
Aşa cum mi-e de zi cu zi,
Să ştii că-s marea-n val de ape
Să-ţi scalde chip, să ştii, să ştii.

Când nu voi mai avea nici noapte,
Nici somn, că numai tu mi-eşti vis,
Să ştii susur îţi voi fi, şoapte
De-un înger, păzitor trimis.

Când n-or mai vrea să mă cunoască
Nici ultimii amici ce-aveam,
O lume-s eu; floarea din glastră
Din nou, parfum ce te-ndulceam.

Când mi-o fi rece-n plină vară
De atât pustiu, tropic nocturn,
Îţi voi sclipi-n inel, brăţară,
Diamant pur, din taciturn.

Când nu voi mai simţi văpaie,
Că-n minte nu-ţi voi fi făclie,
Să ştii că mă-mpletesc din paie
Să mă porţi bor de pălărie.

Când tot ce am îmi va fi lipsă,
C-oricum doar tu îmi eşti tot ce-aveam,
Voi fi iar soarele-n eclipsă
Ce ascuns te vream, te dogoream.

Când mă voi pierde-nspre azur
Sleit de dragul tău, când nu-i,
Să ştii că-s tot ce-i împrejur
Să poţi să calci, capul să-ţi pui.

Când va pica o stea pe cer,
Uşoară, doar cât să te-atingă,
Să ştii că-s eu, doar mesager
Ce-ar vrea... iubirea să nu-ţi stingă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dor

O curgere a vieţii e un suspin de dor
Iubire şi cântec, un suflet în zbor
Privire duioasă şi adiere divină
O taină mirare din sfânta grădină.

Ce mare mister se ascunde în tine,
De te întrebi întruna, creştine,
Dacă totul e abur, o undă, un vis,
Dacă există aievea acel paradis?

De ce te prosteşti în banale himere
În lucruri vulgare şi efemere?
De ce crezi că totul e pură avere
Pe care nimeni în veci n-o va cere?

De ce crezi mereu că aici e esenţa
Şi nu vrei deloc să observi diferenţa
Când, de fapt, tocmai Sus e secretul
Şi tu ştii foarte clar că acolo-i concretul?

Rătăcit-ai prin nopţile reci tot mai des
Dificil şi stingher ţi-e drumul ales,
Întoarce-ţi privirea spre tine mereu
Şi nu uita: acolo-i chiar Dumnezeu.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea

Uitarea din mine
Dă târcoale suferinţei,
Poate doar însă să o aline,
Dar mă îndoiesc de puterea ei.

Privirea întunecată
Din umbra ochilor mei
Se destramă deodată
Rămâmând cenuşă în urma ei...

Ce vagă-i amintirea
Ce pâlpâie uşor,
Şi cântecul e jalea,
Aprinsă, tremurândă îl fredonez cu dor.

De unde răsare o stea bălaie
Şi cade spre pamant agale?
Se topeşte arzând în văpaie
Stinsă, goală şi moale...

Cer nemilos astrele-şi alungă
Din pânza-i neagră şi eternă
Doar soarele-i pătrunde în inimă
Şi-i luminează faţa superbă.

Privind cu ochii goi în infinit
Ce singur e, ce pustiit,
O lacrimă pe obrazu-mi apare
Uscată de-ale soarelui raze ocrotitoare.

Dacă stelele au suflet nemuritor,
Închin un imn celei care a pierit
Păstrând taina zilelor
În care ea pe ceru-i tată a dăinuit.

Si aievea să exişti
Tu, suflet rătăcitor,
De mult ai murit, dar încă trăieşti
În amintirea noastră, a tuturor.

poezie de Ioana Balea
Adăugat de Ana Muresan
Comentează! | Votează! | Copiază!