Această frică de moarte mi-a insuflat dorința de a trăi, de a trăi din toată inima.
citat din Josh Lucas
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Riscul de a trăi
A trăi prudent
copleșit de patimi
a trăi recent
după alte datini
a trăi cu spaima
de a nu muri
a trăi cu faima
de a nu iubi
a trăi în taină
ca într-un pustiu
a trăi în haină
de... cedat de viu
a trăi în pace
pe timp de război
a trăi că-ți place
tot dând înapoi
a trăi cu riscul
unui mal abrupt
a trăi când fiscul
te știe corupt
a trăi - se poate
ca de obicei
a trăi în "rate"
da'... pe banii Ei
a trăi în fine
e uin mizilic
a trăi... e bine
da'... ești un nimic!
poezie de Gheorghe Gurău din Zâmbete rimelate (aprilie 2008)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
A trăi în minte înseamnă a trăi viața unui melc într-o cochile. Mintea e cea mai abilă închisoare, deși nu are gardieni, gratii sau judecători, îi condamnă pe toți aceia care cred în ea la moarte. A trăi ca persoană/ca gând înseamnă a trăi viața unei năluci.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde să mergem...
Unde să mergem?
Pretutindeni există moarte.
Ar trebui să trăim bocindu-ne din această pricină?
Fie ca inima ta să-și afle propria cale:
aici nimeni nu va trăi veșnic.
Chiar și prinții mor,
toți oamenii vor ajunge cenușă.
Fie ca inima ta să-și afle propria cale:
aici nimeni nu va trăi veșnic.
poezie de Netzahualcoyotl, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voi fi însă în dispoziția și starea cea mai fericită în ziua în care voi trăi bucuria nemăsurată de a vă revedea și a vă îmbrățișa din toată inima. Aceasta este tot ce pot dori și râvni deocamdată. Numai în această dorință, în această speranță, găsesc consolare și pace.
Wolfgang Amadeus Mozart în scrisoare adresată Aloysiei Weber (30 iulie 1778)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Life as We Know It
Distribuție: Katherine Heigl, Josh Duhamel, Christina Hendricks, Josh Lucas, Jean Smart
trailer pentru Viața așa cum o știm, regia Greg Berlanti (2010)
Adăugat de Georgiana Mîndru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frica de moarte este de fapt frica de viață. Când nu îți mai este frică de a trăi, nu îți va mai fi frică de a muri.
citat din Daniel Ghigea
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-aș mai trăi o dată
Am făcut de toate-n viață
Nu regret defel
Și de-aș mai trăi o dată
Aș face la fel.
Numai inima mea mare
Știu c-o să te cheme
Ca de undeva din zare
Să vii mai devreme.
Dar dacă-n a lumii goană
Poate vei uita
Chipul tău ca o icoană
Îl voi căuta.
Și chiar de bătrâna soartă
Ne va urgisi
Voi străbate lumea toată
Și te voi găsi.
poezie de Octavian Cocoș (24 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
A năzui la siguranță în raporturile noastre înseamnă, în mod inevitabil, a trăi în suferință și frică. Această căutare a siguranței cheamă nesiguranța.
Krishnamurti în Eliberarea de Cunoscut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorința de a trăi în Paradis este dorința omului de a nu fi om.
citat din Milan Kundera
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu sunt în această lume pentru a trăi după așteptările tale și tu nu ești în această lume pentru a trăi după ale mele.
citat din Bruce Lee
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
- a trăi
- A trăi nu înseamnă a parcurge simplu un traseu, a trăi înseamnă a te învinge, chiar și dureros, pe tine însuți.
definiție de Antonin Artaud
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diferență inumană
Care-i diferența dintre "a fi" și "a trăi ființa"?
Care-i diferența dintre "a iubi" și "a trăi iubirea"?
Care-i diferența dintre "a gândi" și "a trăi gândirea"?
Care-i diferența dintre "a muri" și "a trăi moartea"?
Care-i diferența dintre "a crede" și "a trăi credința"?
Care-i diferența dintre "a judeca" și "a trăi judecata"?
E o diferență inumană dintre mit și realitate.
poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simțurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A crede înseamnă a accepta un lucru ca fiind adevărat, înseamnă a trăi cu senzația că el există. Păstrați mereu această stare în voi înșivă; veți trăi în realitate, după un timp, cu bucuria împlinirii.
Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconștientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marele poet național și universal Mihai Eminescu - Dedicație
Măreț Luceafăr, nu te vom uita,
Opera ta ani și secole o vom păstra.
Ale tale dulci poeme nu vor putrezi,
Tu ai lăsat în ele dorința de-a trăi.
În rime și versuri tocit-ai a ta minte
Și te-ai înălțat ca și un astru
Asupra flamurei fierbinte.
Ai dovedit că omul nu poate trăi
Fără să aibă simț și drag de a iubi.
Cel ce-mi seamănă mie
Scrie versuri, proză și poezie,
Cu dragoste și iubire,
Cu bun simț de actorie.
Eminescu, prieten drag,
Mi-a șoptit de mult în prag:
"Vezi, ia seama, îți las o carte,
Scrisă numai jumătate.
Tu continuă mai departe,
Cât trăiești, până la moarte.
După moarte altul vine
Și te imită pe tine."
Caragiale, indiscret,
Mi-a lăsat doar un caiet,
Scris câtva, de la-nceput,
Să-l continui eu, cel mult.
Mi-a mai lăsat și-un baston,
Să trezesc pe cei ce dorm,
Să lovesc în ei cu ură,
Să schimbe a lor făptură.
Să mâncăm pâinea curată,
Să ne fie pacea dreaptă,
Nu de neghină pătată.
Apoi, fiindu-mi bunic,
Octavian Goga, el m-a înzestrat
Cu talentul și cu vorba.
Toate acestea nu-și au locul,
Că le-a înghițit lupul
Și le-a mâncat apa norocul,
Apoi potopul, cu totul.
poezie de Valeria Calma Pleșu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este nevoie ca realitatea naturală a omului să fie logică și spirituală în această lume în care omul cerșește existența. În schimb el este pregătit să trăiască în durere sau într-o formă de extaz, exprimându-și voința neclintită de a trăi; frica de a trăi dincolo de limite îl separă de extaz. Capacitatea voinței sale își pierde sensul de a trăi în toate direcțiile frumusețea tulburătoare a vieții care nu e altceva decât iubirea.
Camelia Oprița în Cerșetori de existență
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
- a nu trăi în zadar
- A nu trăi în zadar. A nu trăi în zadar înseamnă a ști să dai vieții pământești aspectul unei captivități cerești.
definiție celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apărat de iubire
Cerul era aprins
de splendoarea lunii,
de-atâta frumusețe
am căzut la pământ.
Iubirea ta
mi-a insuflat siguranță.
Sunt gata să abandonez
această viață pământească
și să mă încredințez
Ființei tale magnifice.
poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri abstracte
pe muntele Omu mă surprinde ecoul
este strigătul meu la cerul albastru
bătrânețea e grea și nu sunt eroul
care știe să lupte cu fiece dezastru.
îl strig pe Dumnezeu cu toată puterea
să pătrundă în mine să nu întârzie
vremea mă răscolește, puternică-i durerea
îi cer cu disperare sănătate târzie.
mă gândesc la moarte în ultima vreme
nutresc în taină să fie calmă, blândă
mi-e frică mă-nspăimântă bolile extreme
sunt prea mulți viruși care stau la pândă.
dar știu că după moarte voi trăi prin poeme
lumina fericirii în neamul meu s-aprindă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imn iubirii
Viața, pân' la urmă, e doar scrum,
E, mai mult, cădere și-njosire...
Poți trăi oriunde și oricum
Dar nu poți trăi fără iubire.
Un copil privește-n viitor,
Un bătrân scrutează-n amintire...
Poți trăi plenar sau fără spor
Dar nu poți trăi fără iubire.
Anotimpurile-ți pot fi reci,
Sau scăldate-n caldă strălucire...
Poți trăi plângând, sau să petreci
Dar nu poți trăi fără iubire.
În colibă viața poți să-ți duci,
Ca un câine, poți lătra-n neștire...
Pe cărări greșite poți s-apuci
Dar nu poți trăi fără iubire.
Cine-i, oare, în lume acel om
Să nu cadă, o dată-n rătăcire?!
Poți fi mărăcine, poți fi pom
Dar nu poți trăi fără iubire.
Poți trăi-n picioare sau pe brânci,
Laș sau brav poți fi-n nenorocire...
Poți și din gunoaie să mănânci
Dar nu poți trăi fără iubire.
Poți, cum crește iarba, să asculți,
Sau, nepăsător fiind - din fire,
Poți trăi în văi sau vârf de munți
Dar nu poți trăi fără iubire.
S-ar putea, de nimenea dorit,
Să trăiești în neagră părăsire...
Dar, oricât ai fi de părăsit
Tot nu poți trăi fără iubire.
Fericirea-i, cel mai des, un vis,
Ce sfârșește în dezamăgire...
Poți trăi pe nori sau în abis
Dar nu poți trăi fără iubire.
Hei, prietene, privește-n sus,
Cerul lumii, soarbe-l în privire...
Poți fi răsărit, poți fi apus
Dar nu poți trăi fără iubire.
Poți pleca, în viața de-apoi,
Liniștit gândind la nemurire,
Floare dac-ai fost sau un gunoi
Doar o dată de-ai simțit iubire.
... Viața, pân' la urmă, e doar scrum,
E-un coșmar sau albă nălucire...
Poți păși pe drept sau silnic drum
Dar nu poți trăi fără iubire...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Solilocviu
Iubirea-n cer cu luna se certa
că-n frumusețe nu-i chip s-o întreacă.
Înfiorate cuvinte și-au spus. A pierduților stea
dincolo, dincolo încerca să mă treacă.
Neștiind a trăi, ascultam
cum bate novembre pădurile moarte,
întunecat, neștiind a trăi,
sufletul se-mbătase de moarte.
Iubirea-n cer cu luna se certa...
O, masca ei cumplită, de Gorgonă,
și părul auriu care cădea,
un fum, un foc, dintr-o lunară zonă.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!