Zeii (Olimpienii)

Zeii din Antichitate
Împărţeau pace, dreptate,
Bunăstare, bogăţie,
Bunătate, omenie.

Frumuseţe şi iubire,
Sănătate, fericire.
Curaj şi inteligenţă,
Isteţime şi prudenţă.

Libertate, prietenie,
Pricepere, veselie,
Cântece şi bucurie,
Cunoaştere, poezie...

Dar şi ură şi războaie,
Nedreptate şi gunoaie.
Răutate şi prostie,
Invidie, duşmănie...

În Olimp sălăşluiau,
Mai marii lumii erau,
Făceau tot ce îşi doreau,
Foarte bine o duceau.

Zeus era încoronat
Peste lume împărat,
Întreg cerul guverna,
Misterele-i cunoştea.

Era zeul cel mai mare,
Rege fără asemănare.
O egidă drept scut avea,
De orice rele-l ferea.

Hera era a sa soţie,
Iubitoare, grijulie,
Dar şi foarte agresivă,
Geloasă şi posesivă.

Poseidon domnea peste mări,
Tridentul ca sceptru-l avea,
Nu avea nici munţi, nici ţări,
Însă Atlantida-i aparţinea.

Hades domnea în subsol,
Al Infernului domnitor,
Era nemilos şi puternic,
Pe Cerber l-avea drept paznic.

În a sa împărăţie
Persefona-i era soţie,
Partenera sa, domniţă,
A Infernului zeiţă.

Tot acolo barcagiu
Era luntraşul Charon,
Un bătrân pustnic geniu,
Ce lua drept plată un obol...

Celor ce îi conducea
În Lumea Umbrelor,
Ducându-i cu barca sa
Pe acest tărâm neprimitor.

Zeul Soarelui – Apollo,
Strălucitor, măreţ, frumos,
Avea şi el un rost acolo,
Să fie lumii de folos.

Artemis, zeiţa Lunii,
Era frumuseţea nopţii,
O prezenţă-ncântătoare,
Pe cer mereu strălucitoare.

Hermes – hoţ şi negustor,
Mândru şi înşelător,
Cu sandale-naripate,
Mesager la divinitate.

Afrodita – frumoasă şi iubitoare,
O zeiţă provocatoare
De multe patimi şi suspine,
Putea "răpune" pe oricine.

Demetra Pământul iubea,
A cărui zeiţă era,
De invadatori îl apăra
Şi pentru oameni îl păstra.

Ares roşu, sângeros,
Un războinic curajos,
Mereu, mereu pus pe harţă,
Viclean şi plin de cutezanţă.

Fiind al războiului zeu,
Era aprig, mânios,
Mai puternic ca un leu
Şi foarte, foarte nemilos.

El ca parteneri avea
Discordia, Teroarea, Spaima,
La fărădelegi l-ajuta,
Răspândind în jur doar Teama.

Atena cea înţeleaptă
Pornea la vânătoare dreaptă,
Capitala Greciei câştigase,
De la Poseidon o luase.

Heracles – erou grec legendar,
Neînfricat semizeu,
Învingea fără habar
Orice monstru paraleu.

Hidre, Giganţi, Hecatonhiri,
Ciclopi, Gorgone cu priviri
Pietrificatoare, reci,
Învinse de erou pe veci...

Hefaistos – meşter mare
Din lumea acestor zei,
Făurea pentru oricare
Arme, scuturi; ce-şi doreau ei...

Andromeda şi Perseu,
Acesta tot un semizeu,
Pe Pegas a-ncălecat,
Capul Medusei l-a tăiat.

Aceasta era o Gorgonă,
Ce de Perseu a fost învinsă,
Fără ca el să fie accidentat,
Fiind de marii zei protejat.

Pentru Adonis s-au certat
Persefona şi Afrodita,
Cu greu ele s-au împăcat,
Căci nu-şi puteau reţine ispita.

Iară Elena i-a-nvrăjbit
Pe greci contra troienilor,
La luptă aceştia au pornit,
Să facă cinste zeilor.

Frumosul Paris luptând contra lui
Agamemnon, conducătorul grecilor,
Ce-l avea pe Ahile-n armata lui,
Şi se credea de la-nceput învingător.

La troieni şi Hector lupta,
Ce frate cu Paris era,
Ambii fii ai lui Priam,
Ultimul rege troian.

Tot în tabăra troienilor
Lupta alt erou – Enea,
Cruţat din mila zeilor,
Pentru că duşman nu le era.

Cetatea Troia a căzut
Din cauza unui cal troian,
Ca pradă de război apărut,
De greci trimis în mod viclean.

Ganimede – frumos băiat,
Paharnic tânăr al zeilor,
Servea acestora nectar
Şi ambrozie, ca hrana lor.

Pandora o cutie avea
Plină de foarte multe rele,
Din curiozitate de-o deschidea,
Doar Speranţa rămânea din ele.

Discordia avea de aur un măr
Promis ca dar câştigător,
Dintre cele trei zeiţe uneia:
Hera, Afrodita, Atena.

Nouă Muze inspirau
Toţi poeţii din vechime,
La frumos îi îndemnau
Să viseze, să se-nchine.

Mereu cu zâmbetul pe buze
Şi priviri languroase,
Ele erau nouă Muze,
Ale artelor frumoase.

Cam aceştia erau zeii
Principali, Olimpienii,
În Antichitate, la greci,
Zei nemuritori şi reci...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa îi cizelase totuşi în mod frumos caracterul, deşi era timid şi tăcut, deloc îndrăzneţ, cum ar fi trebuit. Nu-şi cunoştea propria valoare şi nici nu-şi putea da seama de ce putea fi în stare. Îi plăcea când profesorii îl lăudau, îi plăcea când primea numai note mari, premii... Îi plăcea să participe la concursurile şcolare, unde avea, la fel, rezultate foarte bune. Se făcea remarcat. Şi era politicos. Avea multe calităţi, care-l recomandau ele singure drept o persoană deosebită. Dar nu se impunea; stătea cuminte la locul lui, aşteptând parcă pe cineva, care să-l scoată din anonimat. Însă cine să facă toate acestea pentru el, în locul lui?! Evident, nimeni! Era o altă lecţie, una de viaţă, pe care Dan se vedea nevoit s-o înveţe.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian era pe culoar, cu directorul şi încă se întreba de ce acesta se interesa atât de mult de soarta lui. Ce-l interesa pe acest om dacă lui îi era bine sau nu? Directorul... Îl cunoştea încă de când avea 6 ani, de când se înscrisese la şcoală, la Institut; şi atunci tot dânsul era director, în ciuda vârstei fragede; era foarte tânăr pe atunci – avea doar vreo 24 de ani (cam cât Alex) – şi totuşi era directorul Institutului, funcţie pe care o deţinea şi acum, după vreo 15 ani (aproape perioada misiunii lor). Incredibil! Şi acum era tot tânăr, n-avea decât 39 de ani. Lucian îl privi discret şi descoperi un domn distins, frumos; întotdeauna îl admirase! I se părea un om perfect, în tot ceea ce făcea... Merse tăcut alături de dânsul; îşi aminti că-n toţi aceşti ani, 15, îi crease o sumedenie de necazuri, dar dânsul nu se supărase niciodată, ba chiar îl scotea basma curată de fiecare dată. Acum se îndreptase spre biroul dânsului, acelaşi de 15 ani. Uşa se deschise; domnişoarele secretare erau încă în interior. Tresăriră uşor şi se ridicară; nu terminaseră cu documentele şi credeau că vor fi mustruluite serios.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duke: Era o iubire nepotrivită. El era un băiat de la ţară, ea era de la oraş. Avea lumea la picioarele ei, pe când el nu avea un leu.

replică din filmul artistic Jurnalul
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava, de curând finisată, nu prea avea nevoie de o pregătire pentru plecare, doar totul era foarte bine pus la punct, acesta fiind motivul construcţiei sale, însă, pentru orice eventualitate, cei trei tineri, conştiincioşi, trecură la o nouă verificare amănunţită, aruncând cu atenţie o privire generală asupra întregii nave, chiar dacă ştiau destul de bine că totul era în stare perfectă, din toate punctele de vedere, însă dacă directorul le spusese că trebuie să se ocupe de verificări, exact asta şi făceau, pentru a nu se expune nici unui risc. Desigur, nava albastră era gata încă din momentul în care construcţia ei fusese desăvârşită.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un vrăjitor răutăcios, care a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede şi chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase privelişti în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau în oglindă urâcioşi sau şedeau cu capu-n jos. Feţele lor erau aşa de schimonosite că nu le puteai cunoaşte şi dacă, de pildă, cineva, care avea o alunică pe obraz, se uita în oglindă, alunica creştea şi îi acoperea tot obrazul ca o pată neagră.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un ciob mărunt din oglinda cea fermecată care schimonosea şi urâţea tot ce era frumos şi bun, iar tot ce era rău şi urât se oglindea în ea pe de-a-ntregul, aşa cum era, şi orice cusur ieşea la iveală. Bietului Karl îi intrase în inimă un ciob şi, în curând, inima lui avea să fie ca un bulgăre de gheaţă. Acuma nu-l mai durea, dar ciobul rămăsese în inimă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acceptase fără a protesta şi fără a-şi mai da cu părerea, maşina aleasă de fiul său şi nu regreta deloc. O privi şi îi plăcu; fiul lui era foarte priceput, avea gusturi alese. Cât despre performanţele vehiculului, era foarte mulţumit şi de acestea. Era într-adevăr o maşină nouă, de culoare gri metalizat, modernă, elegentă, performantă, nepoluantă; putea concura cu a directorului, chiar şi în privinţa aspectului exterior; ce să mai, într-un cuvânt, era pe placul blondului. Normal; cum putea oare fiul său să-l dezamăgească? Era un băiat inteligent, se pricepea la asemenea lucruri...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un împărat puternic avea o fată atât de frumoasă, că, de când era copilă, veneau să o vadă oamenii din apropiere şi din depărtări. Şi cine avea vreo durere era uşurat, cine era bolnav se însănătoşea, privind la fata cea frumoasă.

Mihai Eminescu în Fata din grădina de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate jucăriile erau drăgălaşe, dar cea mai drăgălaşă era o fetiţă care stătea în uşa castelului; era făcută şi ea din hârtie, însă avea haine frumoase şi pe umeri o panglică subţire şi albastră, chiar ca o broboadă. Pe broboadă, drept la mijloc, era o stea strălucitoare, cât faţa ei de mare. Fetiţa stătea cu braţele ridicate, fiindcă era dansatoare şi îşi ridicase şi un picior, dar aşa de sus încât departe soldatul de plumb nu vedea unde-i şi credea că fata are ca şi el numai un picior.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistemul solar

Pământul gravitează
Şi Soarele spre vest se duce,
Iar Luna se aşează
Pe-a nopţii undă dulce...

Soarele şi nouă planete,
Mulţi sateliţi şi comete,
Pe orbite se învârt,
Legile astrofizicii respectând.

Iată, cam aşa arată
Al nostru sistem solar
Din galaxia spiralată
"Calea Laptelui"... stelar.

În mijloc Apollo tronează,
Sau mai antic – Helios,
Soarele, ce degajează
Căldură, cu mult folos.
Şi căldură şi lumină,
Cele nouă planete să le "ţină"
În jurul său adunate,
În sistemul solar aranjate.

Prima planetă-i Mercur,
Negustor, hoţ, trubadur,
Hermes la greci se numea,
Fiu al marelui Zeus el era.
Nici un satelit nu are,
Fiind prea aproape de Soare,
E veşnic mult prea încălzit,
Încins de raze, opărit...

A doua planetă Venus
Şi ea fiică a lui Zeus,
Afrodita la greci numită,
A frumuseţii zeiţă renumită,
Primăvară şi iubire,
Luceafăr, strălucire...
Nici ea sateliţi nu are,
E singură pe albastra zare...

Terra-i planeta albastră,
Al treilea astru de la Soare,
E lumea noastră cea măiastră,
Nicăieri seamăn nu are.
Singura de viaţă plină
Şi de mistere, de lumină,
De bucurii şi de tristeţi,
De dulci nopţi şi dimineţi...
Satelitul ei e Luna,
O însoţeşte dintotdeauna;
Diana, Artemis, Astarte,
Următoarea oprire: Marte.

Al războiului zeu sângeros,
Ares cel roşu, nemilos,
Cu doi sateliţi diformi şi reci,
Prăfuiţi, scobiţi şi mici;
Phobos şi Deimos se numesc,
Spaimă şi Teroare în jur răspândesc,
Fiind chiar fiii zeului Marte,
De acesta nu ajung departe...

Calea spre planeta cea mai mare
De un obstacol e barată:
Centura de asteroizi, care
Între Marte şi Jupiter e plasată,
Din fărâme de planete fiind formată.

Iată acum un colos,
Regele planetelor,
Mare, falnic şi frumos,
E şi regele zeilor.
Se numeşte Zeus sau Jupiter,
C-un inel şi "atmosferă",
Cu 16 sateliţi pe al său "cer"
Şi o pată mare cât întreaga "Terră".

Urmează al doilea colos:
Saturn – "Timpul" inelat,
Cronos – şi el tot gazos,
Cu 18 sateliţi la "numărat"!

Uranus vine acum la rând,
Simbolul grec al Cerului,
Albastru, gazos, inelat fiind,
Cu 15 sateliţi în jurul lui.

Neptun – albastru, mare, gazos,
E Poseidon cel faimos,
Puternicul zeu al mărilor,
Incontestabilul domn al apelor.
Cu Tridentul la-ndemână
Şi 6 sateliţi la număr.

Pluto – ultima planetă,
Micuţă şi îngheţată,
Însoţită de Charon,
Al lui Hades slujitor,
Ambii fiind în Infern,
Pe tărâmul cel etern,
Unul domn, celălalt slugă,
Un satelit – să-i ajungă,
Ultimii să fie la hotar,
Încheind sistemul solar.

Iar acum, în încheiere,
Iat-o scurtă recapitulare:

Într-un colţ din Univers
Se-nvârtesc şi se rotesc,
Nouă planete şi nişte comete,
Se-nvârtesc în jurul unui astru mare,
Astru care-i denumit Soare.
Când Soarele-şi aruncă raza,
Atunci pe loc se schimbă faza;
Se schimbă faza de răcire
Într-o fază de-ncălzire
A celor nouă planete,
Înconjurate de comete
Şi ce şi azi se învârtesc
Şi neîncetat se tot rotesc
În jurul unui astru mare,
Incandescentul nostru Soare...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintau, fără a se grăbi, sperând că vor găsi un alt drum, o altă cale spre ieşirea din această peşteră; de abia acum luau seama la aspectul ei interior... Avea galeriile foarte largi şi înalte, deci, nu erau deloc nevoiţi să se aplece în timp ce mergeau, ceea ce era în favoarea lor, altfel înaintarea le-ar fi fost cu mult îngreunată. Ca aspect, semăna mult cu peşterile din munţii de pe Terra; lipseau, evident, orice urmă de vegetaţie, fie ea reprezentată doar de muşchi şi licheni, cât şi animalele sau umezeala specifică peşterilor, altfel era destul de frumos, de plăcut. Însă aspectul peşterii nu era prioritar în acel moment; nici nu-i atrăgea, nici nu-i impresiona, altceva interesându-i pe ei, anume cum să ajungă mai repede afară de acolo. Ce bine că totuşi nu se aflau într-un loc strâmtorat, galeriile fiind înalte şi largi, foarte spaţioase.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cea aflată la extrema opusă în privinţa înălţimii, domnişoara cea blondă, era foarte greu să se despartă, nu doar de părinţi, ci şi de toate acele plante şi animale în mijlocul cărora crescuse. Pentru domnişoara consilier, era dificilă despărţirea de Magda şi Dora, cât şi de motănaşul ei gri, tare răsfăţat; bineînţeles, fără a-i mai pune la socoteală şi pe părinţi. Mezinul echipajului renunţase fără a avea remuşcări la impresionanta sa carieră sportivă; îl aştepta o alta, cel puţin la fel de palpitantă, de astronaut. Doctoriţa nu avea de ce să regrete faptul că nu va avea mulţi pacienţi; oricum, în următorii ani, va fi nu doar unicul medic pentru colegii ei, ci chiar unicul cadru medical, ceea ce era o provocare destul de îndrăzneaţă pentru un medic atât de tânăr ca ea. Decanul de vârstă al echipajului era mulţumit că se înţelesese cu domnişoara body-guard Petra Neţoiu şi că o ajutase să studieze genetica în Institut. Cât despre comandantul misiunii, acesta era mulţumit că din echipaj făcea parte şi domnişoara... Barbie şi că scăpa acum de fetele din jur, de "faima" lui de mare Don Juan; era însă uşor contrariat de atitudinea directorului, iar unica nemulţumire îi era provocată de cuvintele pe care i le adresase mamei sale, pe care el nu le putea uita. Acum, că momentul plecării se apropia, şi le amintea din ce în ce mai des, în mod chinuitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei trei intrară pe rând în cabinetul directorului, unde erau aşteptaţi de instructorul lor şef, domnul profesor Eugen Manea. Acesta avea o figură la fel de impunătoare ca şi a directorului. Profesor de astronomie şi astronautică, instructor de zbor, Eugen Manea era un om cinstit, care întrunea multe calităţi, un om inteligent, capabil, cu spirit inventiv, întreprinzător şi descurcăreţ, dar şi de o politeţe rară, excesivă, aproape bolnăvicioasă, care nu prea era necesară unui om cu talentul, calităţile şi experienţa sa profesională, mai ales în anumite împrejurări. Ca şi directorul, avea o fire destul de voioasă şi era foarte prietenos. El nu era numai un simplu instructor de zbor al unui echipaj pentru o navă spaţială, ci şi un important om de ştiinţă al Institutului Astronomic, o piesă de bază a acestuia, care era de neînlocuit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nichi URSEI, In memoriam

Cu har scria, iar vorba-i înţeleaptă
Părea să scapere scântei;
Un om blajin, cu judecata dreaptă,
Aşa era Nichi Ursei.

Umorul său, ce şfichiuia metehne,
Te captiva fără să vrei;
Prin sita lui, orice păcat se cerne,
Neîntrecut era Ursei.

Rapid, din ochi, îţi cântărea valoarea,
Tot ce spunea avea temei;
Nu suporta minciuna şi eroarea,
A fost unic, Nichi Ursei!

Şi ar mai fi avut multe de spus,
Dar astăzi a urcat la zei;
La propriu, ne priveşte-acum de sus,
Un corifeu era Ursei!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mult timp în urmă, trăia un rege vestit pentru înţelepciunea sa pe cuprinsul întregului pământ. Nimic nu îi era ascuns şi chiar şi cele mai mari secrete ale lumii ajungeau la urechile sale, ca şi cum i-ar fi fost şoptite de vânt. Avea însă un obicei ciudat. În fiecare zi, la sfârşitul prânzului, după ce masa era strânsă şi nu mai era nimeni în preajma lui, un servitor de încredere îi aducea încă o farfurie. Aceasta era acoperită cu un capac, aşa că nici servitorul său şi nimeni altcineva nu ştia ce era în ea, pentru că regele nu o descoperea decât în momentul când rămânea singur cuc.

începutul de la Şarpele alb de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerea cea mai mare a băieţelului era să-l prefacă pe Dingo într-un "cal" tare focos. Iar Jack avea toate motivele să fie încântat de "calul" său, care era, bineînţeles, mai bun decât un patruped de carton, fie el chiar cu rotiţe la picioare. Jack îl galopa pe deşelate pe Dingo, iar acesta era bucuros să se lase călărit; la drept vorbind, Jack nu era mai greu pentru câine decât a fi fost o jumătate de jocheu pentru un cal de curse. Dar şi provizia de zahăr din cămară scădea pe fiecare zi!

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examinarea sa a scos la iveală că el nu avea nici un fel de febra, nici o durere vreo undeva, şi că singurul lui simţământ real era o dorinţa arzătoare de a muri. Tot ce era nevoie era o chestionare perspicace... pentru a concluziona iarăşi că simptomele dragostei erau aceleaşi ca şi ale holerei.

citat celebru din romanul Dragostea în vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anti-DADA

Un cal s-a mutat într-o casă frumoasă,
Avea o culoare deschisă, dar ştearsă ( calul),
Soarele nostru privea numai calul,
Precum un şoarece – caşacavalul.
N-o să mă credeţi, greabănul, crupa
Păreau din vremea lui Chandragupta,
Fapt e că tot acest trup prea solid
Nu avea ce să caute. Spun sheet.
În timpul acesta noi ne iubeam
În fânul uitat de celebrul cal.

Căpitanul Kieckeritz
Avea scris frumos, din pix,
El citea cu interes
Din Le Monde şi din Express.
Capul său era înfipt
Într-un vârf de eucalipt.
Ce citea era secret,
Avea grade, fiind deştept,
Iar alături se-nvârtea
Personal iubita sa.
Kieckeritz, ah, Kieckeritz,
Nu bea votcă după şpriţ,
Că alcoolul nu e bun
Fără versuri şi tutun.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

A rostit cuvintele

cu voce tare în grădina lui
plină cu legume ciudate
pentru că avea un obicei
să se adreseze ţapului bătrân
fie că era lângă el sau nu
şi-a amintit de unchiul simion
care se adresa gâştelor
lumea şi-a dat seama că e dus
să te adresezi găinilor sau
unicornului cel argintiu
mai treacă - meargă şi el
făcea şi poezii pentru ele
ţapul îl urmărea cu atenţie
scutura din cap când nu avea
dreptate în probleme legislative
de multe ori îi citea din codul
de legi şi ţapul era fermecat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!