Dincolo de mine
plouă cu suflete, cerul este plin de fluturi nouri
aripile nu mai zboară, luna câteodată prin umbre zămbește
îndrăgostiții sub parfumul teilor, renasc, sunt atingere
iubirea adună puful alb, zburdând, al plopilor
eu merg singur pe-o alee de parc, cu capul plecat
o bancă, o frunză, un crâmpei de cer, un copilaș
trec umbre prin mine de timp, încă nu am venit
aștept o roată să se desfășoare, fără drum
încălțările am uitat să le pingelesc, casa bunicii
mai are fusul vechi al pânzei în care încă
înfășoar fața trupului meu, nu am uitat
am o uliță în priviri, pe care merg și capătul
poate ești tu, dar mă uit înapoi să văd unde sunt
începutul nu îl pot deșira, pentru că nu vreau să fiu trecut
am gustat pașii înainte de ai fi împlinit, mă doare
drumul are colți de piatră ascuțiți, privirile tale
le pun în sipetul inimii mele, ca primă iubire
te întreb încă odată de ce mai uitat, poate că
sunt trecutul amintirii mele, care astăzi
pe-o alee de plopi singuratici, poate a reînviat
poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre timp
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre început
- poezii despre zbor
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre tei
- poezii despre suflet
- poezii despre singurătate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Buna Vestire
fragment
...)
Poate stelele sunt flori, numai flori,
Pe care nimeni nu le rupe,
Ori poate sunt fructe prea coapte, mustoase, gustoase
Și-așteaptă ceasul mare-al scuturării.
Poate cerul e marele fluviu albastru
Cu izvoarele-n raiul uitat,
Poate stelele-s luntrii de aur,
Poate luna e vechea corabie ce poartă,
Spre un nou Ararat,
Lumea de mâine
Care n-a gustat încă
Din arborul cunoașterii un rod,
Poate Calea Lactee
E drumul alb pe care albe
Se plimbă sufletele morților
În așteptarea noii învieri.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre alb, poezii despre viitor, poezii despre uitare, poezii despre stele, poezii despre religie, poezii despre rai sau poezii despre plimbare
Fără pustiu în suflet
candelabrul lumii în ramuri se desfășoară
soarele pătrat pictat de Picasso acolo stă atârnat
Goya prin culoare pe un braț pune sus colțul lunii
eu am venit pe drumul măslinului să văd cerul
în albastru-negru de noapte o stea îmi șoptește
că durerile lumii mele au încă putere
deșertul prin pustiul nisipului arzător
chiar dacă desenează cercuri albe în soare
nu poate să-mi usuce și să-mi lase ochii goi
pietrele în nisipul deșertului vorbesc încă
că durerea încă nu este o pedeapsă sfâșietoare
chiar dacă pe toți încă ne doare
amintiri separate sunt încă în mine contrare
rana mea nu face cicatrice pe cerul albastru
în zorii dimineților albe pline de alb
când în deșert se vede un nou început...
fără pustiu în suflet
poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre deșert, poezii despre nisip, poezii despre durere, poezii despre Soare sau poezii despre vorbire
Samba
am să mă sparg într-o oglindă
prin tocuri și pe-o podea de viață
să pot să te găsesc pe tine, tu chip
și-n clipe de fericire să spun
că mai există un început, de viață
în care încă simplu să pot sa spun
nu-n gol
că poți să mă iubești!
nu vreau să uit că-n umbre de ploaie
de melodii, poate, încă chipului tău tresare
că ești o zi albă și vei dansa o samba
amândoi în roșu de foc, într-un destin
pe cărări noi de viață și nu uitând
că noi pe podeaua vieții, simplu existăm
da, samba vreau în pantof să-o bat
și zâmbetul tău trist să-l refac
în bucurie
iar pe cer să pun sărut
de gând, de zbatere și te rog
prin acest vers să nu uiți
că-n oglinda vieții este loc
pentru doi, iubind în joc de samba
poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre existență, poezii despre dans, poezii despre zâmbet, poezii despre versuri, poezii despre tristețe sau poezii despre sărut
Am uitat că...
Amintirile din grinda veche
tânguitor gem.
Că-n brațul lumii tale
nopți ard aprinse
că dor gândurile
și simțurile răscolesc
galben de soare.
Că ape albastre sculptate
prin lacrimile irișilor tăi
cu toate culorile strigă
stai.
Am uitat că...
smaraldul arde negru
zdrobindu-mi inima.
Am uitat...
căminul nopților noastre
jăratec în nebunii.
Am uitat...
amintirile mele albastre
tavernă unde lavița iubirii
stă cu licori care desfată.
Am uitat...
unde lumina cărărilor
de trecut m-au înghesuit
la poarta sărutului
de unde m-am ales cu un ciob
de buză răscolită.
Am uitat...
ulița din buzunarului meu
prăfuit și gol
reflectat în asfaltul lucitor
... de acasă.
Am uitat că...
sunt ca o carte deschisă
spre trecut unde am rămas
în memoria bunicii
fără să știu că mai exist
că sunt cărare în prag de casă.
M-am uitat în...
masa de lemn și-n piatra naturală
în râu... apă de izvor... căruță... cal
munte deal și vatră cu jăratec.
poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre lumină
- poezii despre apă
- poezii despre simțuri
- poezii despre sculptură
- poezii despre râuri
- poezii despre negru
- poezii despre nebunie
Motivul meu pentru viață
Dacă cutreier prin adâncul inimii mele
văd multe probleme,
mă întreb cum am rezistat
la atâtea tăieturi
și nu m-am plâns.
Am rezistat și mai lupt încă,
oricum viața mea este
fără sens și fără diversitate
care nu interesează
prea multe persoane.
Eu vreau să visez,
că va fi bine
să-mi ascund gândurile
să-mi ascund lacrimile
și să râd, să mă bucur
de zilele senine și fericite
atât de puține din câte au fost.
În cazul în care soarele meu...
va mai străluci încă
tu vreau să-mi dai căldură,
tu să mă faci să râd,
că tu ești soarele meu...
Cum aud vocea ta
inima mea zboară în rai.
Da, tu ești și
cerul meu plin de stele.
poezie de Eugenia Calancea (9 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre zile, poezii despre voce, poezii despre visare sau poezii despre râs
Acasă
viață trecătoare, nu mă lasă
drumul nu-l opri, trezește-mă
strigătul pământului atârnă, povara-i grea
deschide ferestre, spre casa mea
aș vrea să zbor, chiar printre umbre
nu lăsa să se surpe speranțele mele
colțul ruginit îl simt al apei ce curgea
piatra fântânii când șoptea
nu pleca, cumpăna-i grea
buzunarul sufletului îmi duce o povară grea
plânge vatra, copilul rămas statuie
stâlpul porții, coloană amintire
lacrimile-mi curg pentru durerea din mine
sunt agățat de firele lumii
nordu-i umed, plouă rece, lumea nu-i a mea
căteodată ne regăsim printre cețuri, păsări migratoare
străzile sunt pustii, ne dor pașii, nu suntem noi din ea
vreau întoarcere, vreau drum spre casa mea
să nu mai fiu umbră, nicăieri,
călător în timp uitat
vreau întors să fiu, în țara mea
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre păsările călătoare sau poezii despre păsări
Clovn
mi-am pus o masca mortuară
cinic râd ca-un clovn
cum am uitat sub o piatră
din cavoul sufletului meu
cheia care mă poate descuia
acum stau și mă gândesc
oare unde am pus-o...
înăutrul meu sau în afară
acolo poate unde nu sunt eu?
mă mai pot descuia pentru mâine
sau să rămân fără a mai fi eu?
poezie de Viorel Muha (septembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre măști
Orașul cel alb
Sunt în orașul cel alb.
O ceață deasă îmi
Străpunge speranțele.
Sunt oameni care visează
Lumi inexistente,
Sunt oameni dezorientați,
Care merg pe trotuare.
Lumini se aprind și se sting haotic
În orașul cel alb.
Sunt strigăte care se ascund în noapte
Și în sunteul ploii,
Acea ploaie, care cade continuu
Și monoton.
Sunt victime în orașul cel alb,
Care încă nu ințeleg că sunt victime,
Dar sunt și flori,
Sunt și chioșcuri cu fast food,
Sunt și grădini botanice
Cu arbori exotici
Și mai sunt și cinematografe cu filme horror.
Ca niște umbre se desprind din ceață
Pașii pierduți.
Sunt pași care se caută,
Sunt și pași care se despart definitiv.
Zgomotul ploii
Vibrează în ochiul ferestrelor,
Vibrează în pietrele mortuare,
Vibreaza și în vise,
Acele vise
Pentru o zi mai bună decât ieri.
Aparent,
Cineva mai strigă în întuneric
Din ceața albă.
Poate că e victima unui viol,
Poate că e victima unui furt,
Poate că e victima unei agresiuni,
Sau poate că e cineva care a pierdut iubirea.
Poate că e doar ecoul ei......
Sunt în orașul cel alb
Și te caut în noapte...
poezie de Marieta Măglaș din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre filme, poezii despre întuneric, poezii despre trecut, poezii despre oraș sau poezii despre ochi
Să nu taci!
nu vreau să taci suflete care bați aripi, sus acolo
lumina ta adună în nimbul ei suspine, în cruci prin cimitire
nu-i loc și bate timpul
trupurile noastre în vid, iubindu-se se zbat
un fir de mare suspină noaptea, în deșertul însetat din noi
chipul tău prividu-mă prin el, tu să nu taci
asasinând ce-a mai rămas din drumuri de răscruce
alungi albul din mine, pe care l-ai uitat
scriu cu fulgi de iarnă-n felinare de anotimpuri, privirea ta
când taci
să nu cazi și pe genuchiul vieții tale, tu nu scrie
piatră nu te lovi în colțul tocit al vieții mele!
cărarea nu se oprește în crucea drumurilor, fântâna setei nu s-a dărâmat
nu te îndoi te rog, scrie prin arderea din tine începuturi pentru toate
să nu taci, renaște cu încă-o primavară
nu așteapta să fiu un singur drum prin pașii care ne despart
nu fi departe
nu pune soarele în răsărit cu apusul să ne despartă
aveam o altă viață
întorsul poate fi în noi, iar, răsucirea vremurilor neterminată
să nu taci, căci avem aceași soartă
poezie de Viorel Muha (iulie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere
Iubire roșie
ochii mei întorc-n priviri, jeanșii tăi de aseară
rochiile sau diluat în roșu
și ard
memorii în mii de bărbați
o gură sărutată adună nopțile
îmbrăcate în nuduri albe
ning copacii, lumini printre ei
rădăcinile lor scriu cu cer, pentru noi
casele oamenilor privesc pitic încăperile noastre
o bicicletă-și plimbă roțile, de copil, prin jăratecul căminului
alergând în flăcări, herghelii
eram, am fost
un câine ne latră la lună, trecutul
nu-i pare rău, n-am fost strigoi
un colț de bloc, o scară, o stradă, din umbră
ne pândește, prima-ncleștare-n sărut
frunzele parcului îndragostit, ne plimbă prin minte
mirosuri de după ploaie
pe-o bancă, o primă strângere de mână
încă ne doare
o carte jerpelită de pe o etajeră se uită ironic la noi
i-am uitat poveștile, astăzi avem tablete
și câteodată căte un fum
acum bem clipe intense, de vin roșu, dintr-un pahar de cristal
hai să nu-l spargem, golește-l
nu am uitat ce mi-ai spus
chiar dacă
am numărat fără cuvinte și tăceri
de ieri
pentru o altă noapte, alte așteptări
să întoarcem într-o singură clipă totul
și îmbrățișați
să ne contopim într-o supremă iubire
inimile să le ardem împreună, în ultima cenușă
în roșu spre cer, pentru încă-un mâine
fără a uita că nu ne-am iubit, de ieri
poezie de Viorel Muha (iunie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre câini sau poezii despre vin
Lutul Sufletului
Am pus un zâmbet pe-o floare
Au trecut mulți ani, el s-a uscat
Astăzi sădesc semințe, nu ale mele
M-am înstrăinat, de mine
O căramidă roșie din trupul meu s-a dărâmat
I s-a furat lutul, înainte de-a arde
astăzi este fărâme
a rămas moartă-n mine
Știu numai de una, căci pe urmă am uitat
Oare câte mi s-au furat?
Așa am rămas fără trupul minții
Eu?
Suntem noi toți!
Mă uit la televizor
iar
copacul îl văd cu rădăcinile întoarse
Aerul este oare pământ?
Putem fi înmormântați direct în cer?
Mi-a fost omorât păcatul
Nu al meu! Ci al celor care nu tresar
nopțile când nu au vise
Da! Nu au vise, căci nu sunt ca mine
Cu cărămizi nearse, pentru că mi s-a furat
Lutul Sufletului
poezie de Viorel Muha (ianuarie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre televiziune sau poezii despre prezent
Fiecare victorie e un drum uitat
Fiecare victorie e un drum uitat
În care singur am rămas însângerat...
Mă iartă, Doamne, Te-am lăsat
Pe crucea destinului uscat, abstract!
Spre Mănăstire merg, merg și cad
Se rostogolesc lacrimile-mi și-ard...
Fiecare victorie e un drum uitat
În care singur am rămas însângerat...
Mă iartă, Doamne, merg spre mine
Și mă simt tot mai vinovat...
Am răni viclene și mi-e bine
Că am răzbit întru stări divine...
O, fiecare victorie e un drum uitat!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre victorie, poezii despre sânge, poezii despre iertare sau poezii despre cruce
Iubire roșie
ochii mei întorc-n priviri, jeanșii tăi de aseară
rochiile s-au diluat în roșu
și ard
memorii în mii de bărbați
o gură sărutată adună nopțile
îmbrăcate în nuduri albe
ning copacii, lumini printre ei
rădăcinile lor scriu cu cer, pentru noi
casele oamenilor privesc pitic încăperile noastre
o bicicletă-și plimbă roțile, de copil, prin jăratecul căminului
alergând în flăcări, herghelii
eram, am fost
un câine ne latră la lună trecutul
nu-i pare rău, n-am fost strigoi
un colț de bloc, o scară, o stradă, din umbră
ne pândește, prima-ncleștare-n sărut
frunzele parcului îndrăgostit ne plimbă prin minte
mirosuri de după ploaie
pe-o bancă, o primă strângere de mână
încă ne doare
o carte jerpelită de pe o etajeră se uită ironic la noi
i-am uitat poveștile, astăzi avem tablete
și câteodată căte un fum
acum bem clipe intense, de vin roșu, dintr-un pahar de cristal
hai să nu-l spargem, golește-l
nu am uitat ce mi-ai spus
chiar dacă
am numărat fără cuvinte și tăceri
de ieri
pentru o altă noapte, alte așteptări
să întoarcem într-o singură clipă totul
și îmbrătișați
să ne contopim într-o supremă iubire
inimile să le ardem împreună, în ultima cenușă
în roșu spre cer, pentru încă-un mâine
fară a uita că nu ne-am iubit, de ieri
poezie de Viorel Muha (iunie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Mi-ai lăsat visul drept iubire
trec prin mari trecători, trist, cu oase albe
de memorie-n pagini de nisip fierbinte, nescrise
și vai, inima pustiului meu cât de tare mă chinuie
căci adânc simt timpul cum trece prin mine
lacrimi picurate-n deșertul visurilor mele sunt urme
de amintiri trecute-n nopți de iubiri secătuite
acum furtuni se ridică ca semn spre cerul fierbinte
căci au trecut și poate, cu tine, niciodată n-or să mai fie
dar prin cețuri de praf și de pulberi și-n soare
văd imagini dublate-n unduiri de pure-albastre ape
și-n alb de zări înveșmântată cu triste-ntise brațe
te văd cum vii, tu, alb-albastră-n veșmânt de iubire
nisipul fierbinte din ochi, încet, începe a mi se prelinge
și lacrimile de nisip fierbinți lasă loc la vis, la fericire
încep să uit durerea pustiului de nisip arzător din mine
căci tu nu mai uitat și-mi lași, cel puțin visul, drept iubire
poezie de Viorel Muha (februarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre imagine
Copilul visurilor mele
Eu sunt copilul visurilor mele,
Sunt visul crud înfășurat în stele,
Sunt stea albastră care sărută cerul,
Un fir de praf ce încovoaie fierul.
Sunt însetat de apa de izvoare
Sorbind mai mult decât înghite-o mare,
Sunt tril febril de pasăre măiastră,
Sunt cel pierdut în draga lume-a noastră.
Sunt cer senin ce ziua-l luminează,
Vântul rebel în arșița de-amiază
Șoimul hoinar ce din înalt veghează
Cu capu-n nori dar conștiința trează.
Sunt cel venit anume ca să treacă
Doar semănând mereu în piatră seacă
Iar la cules adună-nvățăminte
Și dăruind iubire în cuvinte.
Sunt un copil cu barba de mult deasă
Ce a uitat din doruri să mai iasă
Și dintre toți aceia care iartă
A renunțat la dreptul său la soartă.
Sunt un copil care copil rămâne
Și dincolo de veacul cel de mâine
Și care încă pare că mai poate
Să poarte-amaru-acestei lumi în spate.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (16 aprilie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre înălțime sau poezii despre vânt
Eu nu pot să uit și nu pot să iert
Oripilat de tot ce s-a întâmplat,
Scormonesc cu îndârjire
În munții de cenușă
Poate găsi-voi un ochi încă viu,
Un creier încă meditând,
o inimă încă bătând.
Caut cu disperare ultimele silabe rostite de bunicul
înainte ca flăcările să-l fi mistuit
Scormonesc cu degetele sângerânde, căutând
Un semn de viață din multele care au trecut pe aici.
Răscolesc firele de cenușă
În speranța de a găsi o amintire
care să mă relege de cei iubiți
Inutil!
Totul e cenușă, mormane de pulbere
Rău-mirositoare. Moartă
Ca morții arși fără vină.
Renunț să mai caut dovezi
Ele se află în viscerele mele, săpate în inima
Și-n sufletul meu, martore ale celor știute
de atunci, de când eu însumi eram la un pas de moarte.
Mulți au uitat genocidul.
Li se pare o fantasmă, un coșmar infernal
Și nu vor să-l retrăiască iar și iar
Eu încă viețuiesc acolo,
Dumnezeu știe cum
Văd cu ochii minții fața lividă
A fratelui meu inert.
Eu nu pot să uit și nu pot să iert.
poezie de Harry Ross din Auschwitz, țara morții: eu nu pot să uit și nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre nevinovăție sau poezii despre munți
Te simt
în coloane îmbracă lumina trupului meu
m-am uitat într-o duminică, epocă trecută
pune voal viu cu semne de viață pe mine
crește trecutul în mine, pentru un prunc în viitor
în rugină de timp găsesc roșul sângelui
nu vreau zbatere și dorințe, fără cu un tine
în noapte, după care răsar să te văd, mi-e dor
limpezimea apelor sufletului meu așteaptă
corabia vieții tale să viziteze al meu port
ancora nu va mai rugini niciodată
plină de viață mă va duce în inima focului tău
poarta se va deschide și buzele se vor
albă față de masă și cerceaf fără cute aștern
pun stele pe cer și un corn de lună
am așteptat o zi și-o noapte, de viață
albă marmură am îmbrăcat, sunt în dormitor
te simt în gând, în trecut, în prezent și-n viitor
poezie de Viorel Muha (ianuarie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te sărut în oglindă
ți-am spus nu sunt parfumul meu
sunt un fir de mătase neagră
uitat pe o bancă
un pumn de suflete pierdute
puse la păstrat în lada veche
plină de amintiri a bunicii
ah bunica
când îmi spunea
că dragostea
e un vis frumos
o atingere fină
o frunză ce cade o singură dată
dansând pe muzica toamnei
mai vreau să-ți spun o privire
să te sărut în oglindă
apoi să plec cu vântul de 9:00
poezie de Marian Lie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă sau poezii despre muzică
Într-un sens
"Cărăruie, cărăruie",
merg pe tine și zâmbesc,
pe-al tău drum curgând subțire
și-ntr-un capăt mă opresc!
Trec orașe prăfuite
și privesc locurile,
cu balcoane adormite
în care sunt florile!
Drumul duce nu știu unde
și eu merg pe el de zor,
"cărăruie, cărăruie"
unde mergi, unde cobor!?
Spune-mi, dragă "cărăruie",
de ce m-ai purtat pe-aici,
poate știi vreo lungii - tură
sau mai bine cum tu zici!
"Cărăruie... cărăruie",
poate știi că-s obosit,
încă merg pe ce te suie
înspre marele abis!
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre prăpăstii sau poezii despre flori
Albastru negru de viață
picăturile sinucid timpul
din noi
Dorul? Azi este, mâine nu-i!
este-un fulg luat de vânt și dus undeva
în zări, departe! Este ca o lacrimă uscată
Da?
timpul uzează, ne uită prin cei care îi iubim
El, timpul, ne poate fi prieten sau dușman
poate fi aproape sau departe
El este și nu-i
nu purtăm nădejdi, căci amintirile vieții le estompează
nu trebuie să purtăm mănuși, pe chipul feței.
nu trebuie să ne ascundem, în noi, căutând în alții ce nu putem
am luat cuvântul, primul meu semn de existență, câci toți avem un început
din el am făcut primii pași, am gungurit și am privit cerul
și-am zis
toți am privit copacul și ne-am lovit și atunci
am zis
toți am uitat că eram și încă mai suntem dependenți
și plângeam când ne luau alții
astăzi plângem căci ne luăm noi și ne ducem
Oare nu am rămas încă așa?
plângem dorul îmbrățișării!
și uităm să mai iubim, nu mai vrem să avem brațe
Mi-e dor
așa este, totul se împarte, nu poate fi numai dintr-o singură parte
împărțim sărutul
și ne certăm să fim în el
iubita mea, ești departe
undeva pe-o stea
pustie
fără nisip
fără uscăciune
fără raze de soare care să ardă
fără de fără
de tot și nimic
decât un cer
fără albastru
fără nori, fără vânt, fără copaci
un cer care este neviu
un cer fără el
și o gaură imensă
în noi
adâncă
și fără de margini
care să ne cuprindă
ca brațele mamei sau ale iubitei
Da?
sunt un pustnic cățărat în muntele din el
așa sunt eu, câteodată, nu vrea singurătatea din mine să iasă
adâncimea fiecăruia este imensă, dar diferită
încerc să mă repictez prin interior, cu imagini de clovn
pentru ca să râdă de mine
să-mi privesc pereții pustietății cu imagini hilare care să râdă sarcastic
așa-ți trebuie și să scoată limba la mine
ha... ha... ha...
și niște pitici să se ia de mână și cu vocile lor pițigăiate să strige
nu mai ești, nu mai ești
și dintr-o turlă îngustă-n dungă
un pitic gras
să zbiere pe strada principală
nu ești decât un prost
și lumea toată sa râdă
și lumea toată să râdă
ha... ha... ha...
viața-i ca o brățară pe care o putem pierde ușor
Dumnezeu ne-a dat-o si tot el ne-o ia
și o dă alcuiva, țărâna vom mușca
vaporul
sună a depărtare
când de la țărm el pleacă
ca-n eseul meu
din lumea poveștilor și a iubirii
sfârșit
ascultătorul a adormit
vânt... hoinar, hoinar
un suflet fără de viață
dați-mi pe el un ban
și mă faceți fericit pe viață
Ce? Cer mult?
mă cheamă timpul
mă cheamă oful
mă cheamă cea ce m-a uitat
mă cheamă praful și vântul
Nu mai fi trist...
cu si bemol
și anulat de un becar
într-o cheie de portativ care nu a inventat-o niciun muzician
nici măcar femeia
poate tu știi calea
să fiu eu
căci m-am pierdut
să sap acolo în rămășițele timpului, în cimitirul său atemporal
și să mă scot dându-mi tu o mână
adun cuvintele într-un pom cu toată lumea pământului
Ești confuz...
nu
deloc
extrem de clar
pun lume
pun o ea și un el
și o iubire
din care se naște viitorul
ideală, poate
prea ideală
pentru carnea care moare
Să desenez pe obrajii tăi?
Da!
lacrimile care să se întorcă înapoi
în lăcașul izvorului lor
cu tine
a adormit și timpul
a amorțit
a căzut în necunoaștere
și tu
care separi depărtările
da
roata se învârte
corăbiile timpului
sunt duse și trase spre maluri fără ape
sapă fundul sufletelor scufundate
și râd de urmele aripilor de pe cer
ca un vultur care moare înainte de a se naște
Ești trist...
zi-mi mie ce te doare...
desaga-i goală, sunt ca un Moș Crăciun fără cadouri, care vine sa-i facă fericiți pe copii
cu ce să-i fac eu fericiți?
oamenii lumii, mari și mici
ca-s mic și eu
dar tu uiți să-mi dai și mie un dar
ca să nu mai fiu trist
latră luna
stelele mă împung
au coarne
și cerul a-ș vrea să fie
Ști ce?
tu să fii dincolo de nori
iar picioarele tale stâlpii lumii
să mă cațăr pe ei ca pe munții vremurilor
să ajung acolo
Vrei în vârf?
da
sunt nebun
da
acolo
unde sunt cuvintele mele
care există între lumea reală și adâncurile lui Dumnezeu, din materie
omul are nevoie de trecut
trecutul l-a ridicat... fără el nu există
Dumnezeu este iubit de fiecare precum vede el fața lui
Dumnezeu deschide ferestre pentru fiecare
Tu mă iubești?
nu
ok
bine că încă nu mă urăști!
Convorbiri cu Camelia
poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci