Bărbatul: Caracterul unui om se deduce după felul cum bate la ușă. Auziți! E o sentință codificată. A venit să mă ia înapoi...
Ofițerul: Cine, domnule?
Bărbatul: El! Autorul! Stăpânul meu! De data aceasta nu mai glumește! O să-mi pună iar cătușele...
Ofițerul: Imposibil! Numai eu am asemenea atribuțiuni!
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ofițerul (oficial): Numele dumneavoastră?
Bărbatul: Bărbatul!
Ofițerul: Bărbatul și mai cum?
Bărbatul: Bărbatul! Atât! Vi se pare puțin?
Ofițerul: Fără prenume, orice nume e incomplet.
Bărbatul (solemn): Este generalizarea maximă a celui mai vechi principiu masculin... Eu sunt Bărbatul!
Ofițerul: Atunci, de ce tremurați așa? Fiți bărbat, domnule!
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Bărbatul (cu voce joasă): Domnule ofițer!... Mă simt urmărit în mod permanent...
Ofițerul: Vă urmărește un organ abilitat?
Bărbatul: Mă hăituiește propria mea conștiință.
Ofițerul: E un abuz! Conștiința, indiferent a cui este, nu are asemenea atribuțiuni!
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Ofițerul: Și unde este acum Femeia?
Bărbatul (izbucnește în lacrimi): A rămas la el! Autorul o ține închisă în bibliotecă! Vreau să reclam și acest aspect...
Ofițerul: Și ce face Autorul cu soția dumneavoastră, acolo, în bibliotecă...
Bărbatul: Face absolut tot ce poftește...
Ofițerul: Vă rog să fiți mai clar!
Bărbatul: Domnule! Mi-e frică să vă spun...
Ofițerul: Formidabil! Fac lucruri așa îngrozitoare?
Bărbatul: Soția mea este o femeie serioasă! În schimb, el, Autorul e un tiran sadic.
Ofițerul: Fiți mai clar în exprimare!
Bărbatul: Ea, sărmana, tace și se supune. Nu are voință proprie. E tot un personaj...
Ofițerul (notează): Concret! Ce face autorul cu soția dumneavoastră, acolo în bibliotecă?
Bărbatul (plângând): O violează, domnule ofițer...
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Bărbatul: Nu auziți cum râde un cal, în hohote?
Ofițerul (mirat): Ce cal, domnule?
Bărbatul: Un cal eminamente albastru...
Ofițerul: Faceți o uriașă confuzie. Ministerul nostru s-a restructurat! Nu mai avem cai în organigramă!
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Bărbatul: V-am adus un exemplar. (Îi întinde o carte.)
Ofițerul: Ce este aceasta?
Bărbatul: Viața mea, din carton, aracet și hârtie....
Ofițerul (răsfoind cartea): Cam subțire!
Bărbatul: E varianta epică și lacrimogenă. Volumul întâi...
Ofițerul (cântărind volumul): Și destul de ușoară...
Bărbatul: Autorul nu poate aborda subiecte grele. E un ușuratic, prin definiție...
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Bărbatul (și mai speriat): L-ați auzit?... Dumnezeule!
Ofițerul: De ce invocați numele Domnului, dacă v-ați declarat ateu?
Bărbatul: De frică! În momentele de spaimă, cred în puterea cerească!
Ofițerul (scrie, clătinând din cap): Înseamnă că sunteți creștin! Am completat greșit formularul!
Bărbatul (încordat): Probabil...(Se aude iar nechezatul unui cal.) Ați auzit?...
Ofițerul (răsfoind impasibil dosarul): Ce să aud?
Bărbatul: Râsul acela sarcastic! E el...
Ofițerul (mirat): Care el, domnule?
Bărbatul: Șeful meu! Are un râs inconfundabil...
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Ofițerul: Cum adică, pervers... Vreți să spuneți că...
Bărbatul: Exact...
Ofițerul (curios, ezitant):... adică... în timp ce fac dragoste...
Bărbatul: Da, domnule! O obligă pe biata femeie să strângă în brațe Dicționarul Explicativ! Limba literară îl excită la nebunie! Vă puteți imagina așa ceva?
Ofițerul (notează): Dicționarul explicativ?
Bărbatul: Da!
Ofițerul: Care ediție?
Bărbatul: Ultima! Cea elaborată de Institutul de Lexicologie și Lexicografie...
Ofițerul: Extraordinar...
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Bărbatul (disperat): Ajutați-mă, domnule ofițer! Vă implor! Ajutați-mă!...
Ofițerul (sare de pe scaun, apropiindu-se de Bărbat): Liniștiți-vă, domnule! Ce s-a întâmplat?
Bărbatul: Trei femei aleargă pe urmele mele! Spaima, Groaza și Teroarea!
Ofițerul: Vă rog să vă calmați! Păreți un bărbat echilibrat.
Bărbatul: Nu pot! Frica a devenit pentru mine un mod de viață!
Ofițerul: Tremurați în mod nejustificat, stimate domn!
Bărbatul: Tremur independent de voința mea!
Ofițerul: Nu trebuie să vă temeți! Trăiți într-o republică parlamentară!
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Bărbatul: Vreau să exist în mod oficial! Ajutați-mă să vin pe lume...
Ofițerul: Îmi pare rău! Sunt ofițer, nu moașă comunală...
Bărbatul (disperat): Trebuie să mă ajutați! Intră în obligațiile dumneavoastră de serviciu. Sunteți doctor în existență...
Ofițerul: Greșiți! Specialitatea mea filozofică este epistemologia...
Bărbatul: Ajutați-mă, domnule ofițer!... Pentru problema mea, e bun și un epistemolog! Am venit să-mi găsesc propria identitate...
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Bărbatul: Am fost răpit, pur și simplu! Am fost smuls brutal dintr-o nuvelă clasică, destul de reușită. Mi-a ras mustața, mi-a vopsit părul, m-a întinerit nițel...
Ofițerul: Dumnezeule! Se întâmplă lucruri atât de grave în bibliotecile noastre?
Bărbatul: Se vede că nu aveți de-a face cu lumea literară...
Ofițerul: Și cine v-a răpit?
Bărbatul: El, domnule! Autorul! El mi-a luat identitatea! A făcut din mine un caraghios care tremură întruna. Apoi mi-a dat brânci în romanul lui de dragoste...
Ofițerul: Și critica literară nu a luat atitudine?
Bărbatul: Criticii sunt oameni serioși. Nu citesc romane...
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Bărbatul: Ajutați-mă, domnule ofițer... Am evadat dintr-o închisoare...
Ofițerul: (pune mâna pe telefon): Rezolvăm imediat! Vă ducem înapoi, gratis, cu mașina instituției! De la ce închisoare ați fugit?
Bărbatul: Nu! Nu m-ați înțeles!... Vă rog să mă iertați! Sunt agitat... Mă exprim destul de confuz... (Discret.) Am evadat dintr-un cerc vicios, dintr-un univers morbid...
Ofițerul: Înțeleg! Ați fugit din spital!
Bărbatul: Nu! Vă asigur că nu sunt nebun!
Ofițerul: Atunci nu mai înțeleg nimic!
Bărbatul: Am nevoie de ajutorul dumneavoastră! Traversez o criză de identitate!
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ofițerul (ușor ofensat): Domnule! Dacă nu mă puteți respecta, ca om, respectați, vă rog, această uniformă!
Bărbatul: Îmi cereți să respect o haină? Un produs al industriei ușoare?
Ofițerul: Epoleții îi conferă o mare greutate...
Bărbatul: Bine. Vă asigur de tot respectul meu oficial. Oricum, pentru mine nu sunteți decât o instituție.
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Autorul: Pot să dau un telefon în oraș?
Ofițerul: E un telefon de serviciu!
Autorul: Va fi o convorbire scurtă!
Ofițerul: Cu cine vreți să vorbiți?
Autorul: Cu mine însumi. Vreau să vorbesc cu eul meu, proprietate personală!
Ofițerul: Dacă vorbiți singur, de ce nu folosiți firul scurt?
Autorul: Prefer un telefon oficial. Nu se pierde nici o idee. Toate ajung la serviciul secret de informații...
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Bărbatul: (suspinând): Mi-a violat soția!... Sub ochii mei... Ați înțeles?
Ofițerul: Și dumneavoastră, în calitate de soț, ce atitudine ați afișat? E în joc onoarea familiei!
Bărbatul: Nu am putut să fac nimic! În câteva rânduri, am închis ochii! E singura mea formă de apărare...
Ofițerul: Ce comedie!
Bărbatul: Ba e tragedie, în toată regula! Moartea mea este iminentă... Sunt hotărât să mă sinucid!
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ofițerul: Ați fost sau nu botezat?
Bărbatul: Botezul nu înseamnă nimic. E o barbarie să introduci un nou născut, împotriva voinței lui, într-un cazan cu apă rece...
Ofițerul: Depășiți orice limită!
Bărbatul: Toți copiii plâng la botez. Atitudinea lor de protest este clară...
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Autorul (arată spre Bărbat): Imaginați-vă că fosila aceasta candidează la alegerile generale. Câștigă, garantat, în orice circumscripție. La noi, populația manifestă respect pentru vestigii, adoră moaștele, venerează relicvele...
Ofițerul (isteric): Terminați cu aceste comparații stupide!
Autorul (sarcastic): Omul nu este altceva decât un turist prin propria sa viață. Iar turiștii adoră ruinele...
Ofițerul: Nu vă mai suport!
Autorul: Domnule Ofițer! Nu poți face turism dacă nu ai ruine! Iar cine nu are ruine, nu are istorie!
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autorul (către Ofițer): De ce v-ați oprit?
Ofițerul: Orânduirea socialistă s-a terminat!
Autorul: Înainte, tovarăși! Rob cu rob să ne unim!
Ofițerul: Nu putem avansa ideologic, fără fanfară! Toba pune în mișcare inima mulțimii.
Autorul: Poate că ar fi mai decent un marș al tăcerii?
Ofițerul (melancolic): Tăcerea e doar un cântec alungat. Tăcerea este un portativ gol!
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autorul: Luați acești bani! Trebuie să vă cumpărați calciu! Altfel nu vă crește dantura de răpitor! Aveți nevoie de lapte! Reprezentați o democrație tânără. Una, de-a dreptul infantilă...
Ofițerul: Domnule...
Autorul: Luați, domnule ofițer! Nu vă sfiiți! Este obligația mea morală de cetățean. Nu vreau mare lucru în schimb! Puțină hârtie de scris, abonament la o televiziune prin cablu, o bere și doi mititei prăjiți, de Ziua Republicii...
Ofițerul (se ridică): Domnule! Vă rog să vă ridicați! (Îl ajută să se ridice.) Păstrați-vă banii! Statul sprijină dezinteresat cetățeanul! Pentru aceasta a fost creat...
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bărbatul (disperat, aproape plângând): Domnule ofițer! Chiar nu înțelegeți? Eu încă nu m-am născut!
Ofițerul (pierzându-și răbdarea): Atunci, ce cauți dom'le la Evidența Populației? Du-te, dom'le, mai întâi la maternitate!
Bărbatul (plânge): Sunteți cinic!... Urât lucru, din partea unui funcționar public! O să depun o reclamație la autoritatea tutelară...
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ofițerul: Nu poate!... (Târăște trupul Bărbatului spre centrul scenei.) Nu are puls!... (Speriat.) Funcțiunile lui fiziologice au încetat!
Autorul (râde): E doar un funcționar public! Nu are nevoie de puls! Trăiește din salariul minim pe economie! La un asemenea venit, funcțiunile fiziologice devin imperceptibile!
Ofițerul: Cinismul dumneavoastră e fără margini.
Autorul: Dacă vreți ca cineva să se ridice, lăsați-l mai întâi să se prăbușească. E o regulă generală...
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!