Setea trupurilor noastre a fost greu de stins atunci. Parcă nu mai era îmbrăţişare contopirea aceea din urmă, când cu adevărat se topeau contururile, dispărea carnea, ne uitam respiraţia, mistuiţi amândoi de o singură - însângerată şi nesăţioasă - gură. De mai multe ori am nădăjduit că la capătul răpirii aceleia vom întâlni, împreună, moartea. N-am ştiut că poate fi atât de ispititoare moartea, atât de caldă - voluptate fără spasm, beatitudine fără strigare.

Mircea Eliade în Nuntă în cer
Adăugat de Mademoiselle Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o asemenea vârstă, unui suflet încă plin de iluzii poetice îi place să savureze moartea, atunci când moartea i se pare binefăcătoare. Moartea are însă cochetării faţă de cei tineri: pentru ei, moartea când înaintează, când se retrage, când se arată, când se ascunde; încetineala aceasta îi scârbeşte de ea, iar incertitudinea ce le-o pricinuieşte viitorul îi readuce până la urmă între oameni, unde vor găsi iarăşi durerea care, mai nemiloasă decât moartea, îi va lovi fără a se lăsa aşteptată.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Pământ omul e dator să trăiască numai viaţa. Moartea lui adevărată o va trăi în Cer. Dacă încearcă să trăiască moartea pe pământ, păcătuieşte şi se mistuieşte în deznădejde. Şi atunci, nici nu trăieşte cu adevărat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi.

Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene
Adăugat de Roxana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că mă visează cineva

Poate că mă visează cineva -
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc...
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi moartea e o poartă închisă

nu se mai moare ca-n alte dăţi când
pleoapa însângerată până la lacrimi
acoperea ultima tăcere şi
tristeţile fără capăt
vibrau lăuntric
iar lumea
desena cu ceară un Dumnezeu

nu, nu se mai moare ca-n alte dăţi
şi nici durerea nu se mai plimbă
din om în om
căutând o nişă
criza ne-a afectat şi sentimentul
azi moartea e o poartă închisă
coridorul acela alb e-n renovare şi
nimeni nu ne mai promite când şi cum...

de aceea daţi-mi voie să mă mut
în fiecare din voi
să mă rog să înjur şi
din când în când să iubesc

uite, cât de greu e să mori!

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost un om moral, de aici mi se trag toate tragediile. Am iubit întotdeauna pe mai multe planuri, n-am ştiut să sacrific totul pentru un singur sâmbure de adevăr sau de viaţă, de aceea m-am lovit de toate pragurile şi m-au dus valurile cum au vrut.

Mircea Eliade în Maitreyi
Adăugat de Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum moartea

mi-aş dori ca îmbrăţişarea ta să fie definitivă
ba chiar mai mult decât atât
o îmbrăţişare de dincolo de orice criteriu
precum un extemporal la infinit
dat din postura unei clipe

ştiu că nu crede nimeni
dar prin îmbrăţişări succesive
se leagă şi universul
altfel cum naiba ar sta stelele pe cer ziua
fără să cadă printre nori

iar eu nu îţi cer decât să accepţi
că orice extemporal la îmbrăţişare
nu se poate fără probă practică
oricât de dureroasă ar fi trecerea
în afara timpului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul ei

Tu, dragul meu, mi-ai scris şi ai riscat,
iar eu, citind, îmi dau, acum doar, seama
că amândoi, din timpul de-altădat',
simţim la fel, dar vezi şi tu că teama

a fost aceea care, între noi,
nu a lăsat iubirea să se-arate.
Ţi-am scris şi eu, dorind ca amândoi
să-i facem adevărului dreptate,

să nu mai ocolim un lucru clar:
noi suntem, împreună, bucurie,
şi ne simţim atât de bine chiar
atunci când, plini de noi şi cu trufie,

ne lăudăm cu alte cuceriri,
prin viaţa agitată ce-am trăit-o.
Am suferit şi eu, să nu te miri,
dar tot ce-am scris, am rupt şi n-am grăit-o.

De-acum, săruturi lungi vor pedepsi
şi trupurile noastre însetate,
şi buzele ce n-au putut vorbi,
căci nu-i târziu şi... asta-i! Vezi, se poate!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a stins…

Şi cum s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

Şi cum mereu în cale lungă
Trec norii peste mări şi ţări,
Astfel simţirile s-alungă
Şi moare dragostea de ieri.

Şi vecinic altă e simţirea
În sân de oameni muritori,
Schimbată e întreagă firea
Din ceas în ceas până ce mori.

Iată de ce gândind la tine
Nu plâng c-amorul tău s-a stins,
Căci astăzi, ştiu atât de bine
Că dorul care te-a cuprins,

Se va sfârşi, fără de urmă,
S-a stinge ca şi cel dintâi,
Iar moartea patimile curmă
Şi-o biată pulbere rămâi.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu cât a durat privirea aceea, dar ea nu se asemăna cu nici o privire întâlnită până atunci, şi după ce a încetat examenul şi Maitreyi a fugit iar lângă fereastră, ne-am sfiit amândoi să ne mai privim, într-atât fusese de clandestină şi de caldă comuniunea noastră.

Mircea Eliade în Maitreyi
Adăugat de Dia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât viaţa e mai respingătoare, cu atât moartea e mai ispititoare.

aforism de Aculin Levitzki din Flori de spirit (2015)
Adăugat de Aculin Levitzki
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii se hrănesc numai din neajunsurile altora, cu cât au alţii mai multe probleme, cu atât ceilalţi se simt mai bine. Astfel, o categorie ar dispărea fără urmă.

citat din Ana Vivdici (5 august 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am creat diferenţa ca oamenii să cultive înţelegerea: o lume omogenă ar fi fost atât de tristă! Să mori, nu alta! Şi, pe urmă, pentru cel sau cea ce a ştiut să iubească şi să fie iubit(ă), moartea nu e decât un moment din viaţă.

Marc Levy în Şapte zile pentru o eternitate
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi pleca...

Voi pleca de cu zi când va ninge cumplit
însă tu nu vei şti nu vei şti c-am murit
voi pleca fără drum voi pleca fără rost
şi va fi ca şi cum şi va fi că n-am fost
că îmi eşti că îţi sunt nu mai e de ajuns
bate vânt după vânt să mă-ngroape în plâns
voi pleca doar îţi zic voi pleca doar un dor
nu înseamnă nimic ies un veac din decor
moartea mea şi atât se transformă-n culori
am iubit am urât nu ai cum să măsori
...
Nu ai cum să măsori am iubit am urât
se transformă-n culori moartea mea şi atât
ies un veac din decor nu înseamnă nimic
voi pleca doar un dor voi pleca doar îţi zic
să mă-ngroape în plâns bate vânt după vânt
nu mai e de ajuns că îmi eşti că îţi sunt
şi va fi că n-am fost şi va fi ca şi cum
voi pleca fără rost voi pleca fără drum
nu vei şti c-am murit însă tu nu vei şti
când va ninge cumplit voi pleca de cu zi

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invenţie

să citim, să scriem cuvinte lungi şi neînţelese
să lungim timpul cât de tare,
să ne prefacem că existăm acum,
să ne prefacem o gârlă de fericire fără fund

urcându-mă în cer precum urc
în podul casei să scot cenuşa veche din horn
am rămas dezamăgit văzând că-n rai
ploua cu cianură
şi Dumnezeu a murit
când asambla bucăţile de înger
la fabrică

am inventat monede
şi am făcut atâţia zei
până n-am ştiut cui să ne închinăm
după aceea am inventat şi moartea
să nu ne plictisim atât de tare
pe pământ şi-n vis

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea spune multe

Uneori tăcerea spune multe,
Când nici în şoaptă n-am cum să-ţi vorbesc
Ochii tăi îmi cântă-n slove de cuvinte
Şi timpul stă pe loc atunci când te privesc,

Uneori tăcerea spune multe,
În odaia mea când singură eu stau
Iar visele-mi vorbesc atât de multe
Şi n-am la nimeni să le dau,

Uneori tăcerea spune multe,
Când cerul înstelat eu îl zăresc
Şi stele-mi vorbesc doar în cuvinte
Ce nu ştiu eu să le rostesc,

Uneori tăcerea spune multe,
Când eu la tine mă gândesc
Cum aş putea să-ţi spun fără cuvinte
Că doar pe tine te iubesc.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă mai ieri

Steaua aceea a decis să se sinucidă
prin stingere. Urla un nor
cu un vânt în braţe
şi se luptau cu ultima îmbrăţişare.
Cerul pleca din gara albastră
Cerul pleca iar eu te uitam
te uitam
pe steaua aceea sinucigaşă
murită demult
sub lumina ta
şi doar a ta!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultura rămâne atât timp cât există atmosfera spirituală, dogmele din care a izvorât. Îmbătrâneşte, apoi se usucă şi moare. De aceea există o singură civilizaţie greacă, risipită o mie de ani pe atâtea tărâmuri, şi există mai multe culturi, care nu sunt decât poziţiile spirituale ale poporului elen.

Mircea Eliade în Itinerariu spiritual
Adăugat de Andreea Banciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar e atât de dureros şi greu să nu crezi în fericire. Pentru cei mulţi, fericirea ajunge chiar un sens dat existenţei. Cu atât mai rău pentru ei. Fericirea nu poate fi cunoscută, valorificată şi stăpânită decât după ce te-ai îndoit de ea.

Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop
Adăugat de Ciobanu Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliade, Mircea

Mircea Eliade este un fost credincios, un spirit religios fără religie.

definiţie celebră de Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie (1993)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai muzica

Numai muzica e perfectă, îmi spunea
un prieten, şi moartea aş adăuga eu,
numai muzica şi moartea sunt perfecte.
sunt două femei fără cusururi
au părul buclat şi talia fină, au
gleznele subţiri şi mâinile mici, ştiu
să facă conversaţie şi să cânte la
clavecin, avere n-au, asta e adevărat.

Numai muzica e perfectă, îmi dpunea
un prieten, eu am adăugat şi moartea
în această paradigmă, uitaţi-vă la ea,
seara în special, când tocurile înalte
i se aud bătând în adâncul sufletului,
acest gang fărp sfârşit, fără lumină,
fără răspunsuri, fără iertare...

Numai muzica şi moartea.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!