Pescuitorii de perle

D-a lungul umedelor stânci,
Uitate-n mările adânci,
Ca-ntr-un mormânt ce le înghite,
Necunoscute nasc şi mor,
În scoica lor,
Mărgăritare negăsite!

Sunt lacrimi de ondine-amorezate
De vrun triton necredincios?
Şi-acum sclipesc cristalizate
În fundul mărilor sticlos?

Dar îndrăzneţul, beat de vraja
Strălucitorului său vis,
În valul care le ascunde
S-azvârle, fulger în abis!

Înoată, se scufundă, speră,
Şi apa îl cuprinde lin;
Şi-n adâncimea-i îl primeşte
Ca p-un nou monstru submarin.

Adesea un rechin l-atinge
Şi sepii vin, meduze pier...
Un crab pe umăr îi imprimă
O clipă gheara lui de fier.

Precum în vis numai s-arată,
Vezi albe crânguri seculari
Ce-n loc de muşchi bureţi au numai
Şi-n loc de iarbă alge mari!

Pe când în juru-i urcă valuri,
Picioarele-i se-nnămolesc
Într-o pădure de coraluri
Roşite-n sânge omenesc.

Şi mâna-i pipăie cu spaimă
Şi se tot lasă mai afund...
Ce dacă drumu-i plin de chinuri
Când perla albă stă în fund?

O vede, o atinge, iat-o!
Sub năzuinţa care-l mână
Prin valul de-ntuneric suie
Ca şi un zeu c-o stea în mână.

Şi voi, poeţi, artişti sălbatici
Ce răscoliţi orice abis,
Ca şi pescarul ăsta, -n suflet
Vă coborâţi pe scări de vis,

În fundul mării neştiute
A cugetului îndrăzneţ,
Să smulgeţi tainelor ideea,
Mărgăritarul fără preţ...

Multicolora perlă fină,
În zare zace neştiut,
Tot răsăritul aurorii,
În coaja tristului trecut.

Ca să găsesc şi eu comoara
Acestor flori ce nu mai mor,
În marea plină de primejdii
Aş vrea nebun să mă cobor.

Spre largul ocean de vise,
Scafandru nou mă las şi eu,
În fundul căruia e golul
Neantului sau Dumnezeu.

Ce-ngrozitoare e căderea
În al problemelor abis!
La orice pas pricepi durerea
De-a-ţi omorî întâiul vis!

Dar când mereu spre alte doruri
Te poartă sufletul amar,
Pescuitorului de vise
Ce-i pasă? El coboară iar.

Ce dacă inima se zbate
Şi urlă creierul trăsnit,
Dacă din fundul suferinţei
O rază nouă-a răsărit?

Şi glorie de veci acelui
Ce-nsângerat şi-nvingător,
Din noapte scoate, ca pescarul,
Lumină nouă tuturor!

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fereastra despre mare

În fereastra despre mare
Stă copila cea de crai -
Fundul mării, fundul mării
Fură chipul ei bălai.

Iar pescarul trece-n luntre
Şi în ape vecinic cată -
Fundul mării, fundul mării
Ah! demult un chip i-arată.

"Spre castel vrodată ochii
N-am întors şi totuşi plâng -
Fundul mării, fundul mării
Mă atrage în adânc."

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

şi iar veni-se-i în vis
în noaptea spre vineri
de undeva din abis
cu tei veşnic tineri

şi veşnic în mare de flori
şi veşnic în ploaie
şi valuri de lini fiori
pe line şiroaie

rostolind fericit
cercuri adânci de inferin
parcă sorbea-i inedit
seve din teiul etern

se mai făcu precum eu
doină din fluier ziceam
scursă din sufletul meu
când ba tulpină ba ram

doină cu aripi de vânt
doină cu ochi de cleştar
doină ca primul cuvânt
ăla, mereu solitar

doină- figură de stil
doină- figură de fată
doină ca solul fertil
cu seminţie surpată

se mai făcu precum tu
injer cu aripi de dor
parcă şoptea-i-nu te du
spre orizontul sonor

dacă vei trece de el
dacă vei trece de tei
te vei topi în inel
de veşnicie şi zei...

şi m-am trezit dintr-un vis
spus într-o noapte de joi
când pământesc când abis
când fără noi, când cu noi...

poezie de Iurie Osoianu (30 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul din amurg

Te-am aşteptat de-atâtea ori să vii
încât şi timpul mi-e prieten bun,
chiar dacă se opreşte când îi spun
să se grăbească-n clipele pustii.

Priveam, absent, un răsărit timid
ce-mi învelea cu tainicul veşmânt
un gând nepotolit şi prea avid
să-ţi fie-alături, sol trimis de vânt

Sau umbră sau pescarul din amurg
cu plasa care-aşteaptă câte-un vis
din apele pe care-un demiurg
le-aduce din al timpului abis.

Te-am aşteptat la câte-un miez de zi,
tot căutând un adăpost de dor
sub umbre ce păreau mereu a şti
că zâmbetu-mi ascunde un fior.

Şi ai venit, atrasă de-un alai
în care versul meu era un cânt,
iar inimii ai îndrăznit să dai,
spre fericire, ultimul avânt.

Vom încerca-mpreună să călcăm
cărări ce numai visele parcurg
şi-o melodie nouă să cântăm,
doar tu şi eu, pescarul din amurg.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice om

În orice om, un suflet se găseşte,
Dar cel mai des, acesta-i ignorat;
În orice om, o rază străluceşte,
Dar unii văd doar cerul înnorat.

În orice om, o poartă se deschide
Către o lume plină de minuni;
În orice om, un vis se sinucide,
Trăgând un suflet singur spre genuni.

În orice om, iubirea vrea iubire,
Dar, ce primeşte-n schimb, e un calvar;
În orice om, prea multă amăgire
Se strânge din speranţa lui "măcar".

În orice om persistă amintirea
Acelui sentiment nemărginit;
În orice om se face răstignirea
Unui profet, de alţii, nedorit.

În orice om rămâne o durere,
Un dar, un chin sau poate un blestem;
În orice om, un suflet cere, cere
Să renunţăm la verbul "nu putem".

În orice om există frenezia
Unui amor nebun, nestăpânit,
Iar în poeţi rămâne poezia
Când tot amorul lumii a murit.

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (17 iunie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de nuntă

Ea cuprinde a lui mână
Între palmele-i plăpânde,
Şi-alipind-o de obrazu-i,
Plecând fruntea, îşi ascunde

Ochii trişti, cuprinşi de cearcăn
Şi guriţa-i suspinândă,
Pe-al lui piept scăldat de păru-i
Şi de şoapta tremurândă.

Tot mai tare mâna-i strânge,
Tot mai tare îl îmbie.
Disperarea dar o-nfrânge,
Varsă lacrimi de mânie...

A ei inima bogată
Mult rămas-a sărăcită,
Şi de zbucium şi de freamăt
Se învinge, şi-i slăbită.

Cu priviri păienjenite
Vede toate-n tremurare
Şi pe-o clipă, că ar strânge-o
El de mână, ei îi pare.

Şi atunci îmbrăţişează
Mai cu foc pe acel care
Sub privirea-i se întinde
Ca apusul peste mare.

Toată mintea ei şi-aşterne
În visări ce n-au menire,
De-al lui piept când îşi rezeamă
Tâmpla arsă de zvâcnire.

Se încheagă între lacrimi,
Pe sub pleoapele închise,
Un vis dulce şi ferice,
Visul rege peste vise

Ce mai până-o zi în urmă
Îl purtau ei împreună.
Vis de aur cu icoane
Şi cu preot ce-i cunună.

Şi ca-n vis, icoane multe
Îi privesc dinspre altar,
Şi ca-n vis apare preot
Cu cădelniţă cu jar...

Numai visul nu-i acelaşi,
Nu se-nalţă din pustiu,
Ci e stins, de ieri rămas-a
Doar un plânset trist, târziu...

Dar ca-n vis, icoane multe
O privesc cum se cunună
Cu durerea şi amarul
Când îl strânge iar de mână.

Şi pe nume îl şopteşte,
Şi îl cheamă la trezire
Pe-al lui piept când pleacă fruntea
Peste floarea lui de mire.

Şi ca-n vis, acelaşi preot
Ţine slujbă-n ceas târziu...
Dar icoane vechi şi multe
Privesc mirele-n sicriu...

poezie de Cristian Cruţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vine o vreme când
Ne oprim pentr-o clipă, în prezent şi-n trecut,
Iar ce ne-a rămas i-o petală albastră
Din macul iubirii, ce-a fost roşu, demult...
Dar care s-a stins în inima noastră!
Oprindu-ne-n timp, privim peste umăr,
Adunăm multe lacrimi din tot ce a fost,
Mângâiem surâzând tristeţi fără număr
Şi-notând prin regrete, ne-ntrebăm,, Cu ce rost?"
Învelim răsăritul, până ieri... nevăzut,
C-un oftat şi c-un zâmbet venit de departe...
Se ascunde-n clepsidra unui timp neştiut,
Ne priveşte o clipă... s-ar opri... dar nu poate!
Îl cheamă apusul – e-o visare şi-un vis –
Şi un cântec de bucium ce dăinuie-n iarbă,
Alunecă-n taină, străbătând un abis
Printre ploi de-ntrebări, dar nimic nu întreabă!
Frântură de timp ni-s toţi anii din noi,
O clepsidră de-argint, într-o taină ni-i poartă
Pe pajişti cu soare şi pe drumuri cu ploi,
Câţi vor fi... până când, nu vom şti niciodată!

poezie de Lili Şipoteanu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam un vis că pot să zbor ...

Aveam un vis că pot să zbor,
Să mă înalţ pe-un colţ de nor
Şi-n palme, strâns, să ţin o stea,
Ca pe un pui de rândunea.
Să stau cu luna la taifas,
Să depănăm tot ce-a rămas
Nespus, până în zori când pier
Toate sclipirile din cer,
Când în străfund de orizont
Doar zori de zi mai sunt în cont.
Aveam un vis că pot să zbor,
Dar astăzi nu e niciun nor
Pe-al cărui colţ să mă ridic,
Aşa că de la vis abdic
Şi cu aripi de vis înfrânt
Ce se vor zbate pe pământ,
Mă voi trezi din dor de zbor
Doar încă-o dată ca să mor...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancora din abis

Corabia viselor mele
Pluteşte pe ape rebele
În marea cu valuri de nor
Şi braţele-ntinse a dor.

Când marea mai cere un vis,
Trimite-n al nopţii abis
O ancoră grea ca un gând
Ce-n ape aşteaptă, oftând.

E gândul din ape rebele,
Corabie-a viselor mele!
E gândul cu braţele-ntinse
În lumea cu mări necuprinse

Şi cere, mai cere un vis
Pe-un lanţ ce coboară-n abis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda

D-asupra patului ce-şi frânge de mult icoana venerată,
În apa ei, oglinda râde din răsărit până-n amurg,
Şi stă pe zid, mai albă vara şi iarna mai întunecată,
Clepsidră-n care nu se vede nisipul clipelor ce curg.

Se schimbă tot ce are o formă, dar ea rămâne neschimbată.
Şi soarbe gesturile noastre în ochiu-i rece şi fatal,
Iar, martoră, nepăsătoare, ea stă în veci ne-nduplecată,
Atât în nopţile de doliu, cât şi-n luminile de bal.

Şi viaţa noastră-ntreagă tace în fundul tainicei oglinde;
Revăd pe mama cum s-apleacă d-asupra leagănului meu,
Văd zâmbetul blajin al tatei şi-nduioşarea mă cuprinde,
Simţind că umbră cum sunt dânşii curând-curând voi fi şi eu.

Şi mâine altul o să vie în apa ei să-şi vadă chipul,
În cadru-i trist punând o formă ce se va şterge cum s-au şters
Atâţia paşi pe malul mării, împrăştiaţi ca şi nisipul
Pe care vântu-l ia şi-l duce, cum poartă faima câte-un vers.

Şi trecător şi el ca mine prin viaţă ca printr-o oglindă,
Văzând-o-n negru-mbrobodită, cum stă pe zid nepăsător,
În sfâşierea dureroasă ce sufletul o să-i cuprindă,
Va înţelege plânsul tainic al lucrurilor ce nu mor.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubesc aşa

ştiu sigur câte zile are
o mângâi şi ea râde
de parcă îi mângâi inima
acolo unde suflă vântul
oasele sunt prea dure tăioase
adoarme cu tâmpla pe un colţ de stâncă
şi-n somn trăieşte un vis
unde casele sunt albe
şi atât de mari
prin valea de la capătul satului
trec munţi întregi de apă
oamenii coboară spre vărsare
pare că în orice clipă
norii se scufundă în şuvoiul de lumini
verdele tot se adună în unul
soarele în razele verzi fierbe câmpia
ea întinde o mână spre inimă
dincolo de vis oceanul...

poezie de Cristina Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar un vis...

Uneori viaţa îţi joacă feste,
Că ai vrea să alergi afară,
Dar în suflet ai numai visări de poveste
Şi timpul e anevoios că încă nu e vară.
În minte îţi vin gânduri când scrii,
Mai mult în tăcerea nopţii,
Dar te visez şi când ai vrea să vii,
Ştii e un vis, totul e la mana sorţii.
Când mă trezesc din vis,
Mai am uneori un gând fugar,
Să las din nou sufletul deschis,
Cu îngerul de noapte hoinar.
Zilele nu seamănă între ele,
Iar eu sunt naivă acum ca o fată,
Şi-mi vine dor de gândurile mele
Că e nepăsare în lumea asta toată.

poezie de Eugenia Calancea (1 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul cu safir

În raze arămii de-apus când am plecat,
Inelul cu safir în deget ţi l-am pus
Şi-am spus: "Să te gândeşti mereu
La cel ce ţi l-a dat".
Şi-n raze arămii de-apus
Încet m-am dus.

Dar când departe,-n luptă,-nflăcărat
Muindu-mi spada-n sânge de păgân,
Mi-am scris temutul nume-n cartea de eroi,
Tu... ai zvârlit inelul cu safir
În fundul lacului din parc.

Dar nimfa lacului l-a prins pe când cădea
Şi ţi l-a pus în sân
Pe când dormeai pe mal.
Apoi, târziu, când eu zăceam străpuns de lănci,
Străpuns de-nveninatele săgeţi,
Tu ai zvârlit inelul cu safir
În fundul râpei negre şi adânci
Din care iese abur otrăvit,
În care şi ecoul a murit.

Dar hidra fioroasă l-a găsit,
Şi-ncet târându-se pe stânci,
Ţi l-a adus, - şi ţi l-a pus în sân
Pe când dormeai într-un hamac de flori.

Dar tu ai azvârlit din nou,
Ai azvârlit inelul cu safir
În fundul unei gropi din cimitir...

Şi-acum, când eu sunt mort şi putrezit,
Şi când tu dormi în caldul tău alcov,
Nu te trezi, căci spectru-mi a venit
Să-ţi pună-n sân inelul cu safir.

poezie clasică de Eugeniu Speranţia din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barca plină cu flori

Sub mâna singurului bărbier din sat
Pescarul schimbă-o-închipuire c-o altă-închipuire,
Iar în unghiul în care casa şi hambarul îşi dau cu marea întâlnire
Şi-a-întocmit port barca lui de pescuit cu fundul lat.

Pe gazonul însorit, ea pluteşte cuminte şi comod
Plină cu brazde mari de flori până sus la copastie –
Incărcată ca pe vremuri când se-întoarcea acasă cu caricul de cod

De la George's Bank unde vânturile biciuiau marea fumurie.

Dar eu, privind elizeenele inflorescenţe sub cerul verii albastru şi senin,
Ştiu că-şi doresc un climat mai rece, departe de garduri şi de casă,
Că barca şi pescarul trebuie să navigheze pe calea croită de destin
În căutarea Insulelor Fericirii pe marea vălurind nervoasă.

poezie clasică de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideal

Luceafărul senin răsare,
Umplînd de vis văzduh şi mare…

Pătruns de focul lui cel blînd,
Un strop s-aprinse, tremurînd;
Şi stropul, lacrimă-nstelată,
Vorbi spre steaua depărtată:

“Aş vrea să mă înalţ la tine,
Dar lumea ta e sus, prea sus,
Şi-n noaptea undelor haine
Rămîn cu dorul meu, nespus.

Şi totuşi, simt cum mă străbate
O rază din puterea-ţi lină -
Greu luptă valurile toate
Să-mi stingă visul de lumină,

Dar cad, se farmă, istovite
De furtunatecul lor joc,
Şi-n fundul mării liniştite
Eu reapar senin în loc.

Eu sunt un vis, dar teamă nu mi-i
De vînt, de unda răzvrătită,
Cît timp te văd deasupra lumii
Lucind eternă, liniştită…

Dar, cum te pierzi întunecată,
Apune-trist a mea scînteie, -
Cu raza ta mă nasc deodată,
Cu dînsa viaţa-mi se încheie”.

…O, steaua mea, alungă norii,
Să-ţi sorb clipirile senine,
Să trec prin furia vîltorii,
Cu ochii ţintă către tine!

poezie clasică de Panait Cerna
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te chem în vis

Adorm iar uşor, cu gândul departe,
Departe pe-un nor, pierdut în noapte,
Respir amănunte, purtat spre lumină,
Amintiri cărunte aştept ca să vină.

Renasc în visare şi somnul mi-e dulce,
Către o clipă gându-mi se duce…
Şi iată că dorm şi totu-i pustiu
Doar lângă tine aş vrea să mai fiu.

Tresar de prin vise, te caut, te chem,
În nopţile-aprinse pe tine te-ndemn,
Să vii, să apari, cu mine să stai
Lumină în noapte mie să-mi dai.

Tu nu mă asculţi, pluteşti anormal,
Spre lună, spre stele, eu par un banal,
Te rog, dar coboară din nou într-un vis
Şi du-mă, condu-mă spre-al tău paradis.

Dar ce simt eu? Ce văd? Ce aud?
Sunt şoapte pierdute în beznă, în vânt?
A tale pierdute suspine în noapte…
Le-ascult venind, răzbind de departe.

Tu nu mă vrei, te chem în zadar,
Şi în orice vis se naşte-un hotar.
Dar ce mai contează? Tu n-ai vrut nicicând
Să vii-n al meu vis, te-am chemat plângând…

Şi-acum în final, când ziua-i aproape,
Te văd, parcă simt cum vii de departe;
În noaptea adâncă ce curge încet
Pe tine fiinţă, a te visa încep…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Eliana Doru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis în vis

Te sărut pe frunte-acum!
În ora-n care-ncepe sau se termină-un drum,
Lasă-mă să-ţi mărturisesc, nicidecum
Tu n-ai greşit atunci când ai zis
Că zilele vieţii mele-au fost un vis;
Iar dacă speranţa a zburat departe
Într-o zi sau într-o noapte,
Într-o nălucire sau în niciuna,
Ea nu-i, oricum, pierdută pentru totdeauna?
Tot ce vedem şi simţim pe-acest pământ,
E numai un vis în vis şi-atât.

Stau în mijlocul urletelor mării
Pe ţărmul tormentat de val, de briciul sării,
Şi strâng în palma mâinii mele
Firele de nisip aurii ca nişte stele –
Cât de puţine! Şi, totuşi, ele-mi scapă
Printre degete în apă,
Iar lacrimile-şi fac culcuş sub pleoapă.
O, Doamne! N-aş putea să le mai ţin,
Dacă strâng pumnul, câtuşi de puţin?
O, Doamne! N-aş putea salva măcar un fir
De valul care vine, neînduplecatul zbir?
Tot ce simţim şi vedem pe-acest pământ,
E numai un vis în vis şi-atât?

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primii ani de şcoală

Să ne-amintim de primii ani de şcoală...
Erau copii, dar anii au trecut,
Să ne-amintim de doamna învăţătoare
Ce ne-a iubit, pe toţi atât de mult

În clasa I priveam cu ochii-n lacrimi
Părrinţii, cum spre casă au plecat
Dar mângâierea doamnei noastre, parcă,
Putere şi curaj ne-a insuflat.

Ne aştepta pe bănci câte-o bomboană
Şi-o jucărie de la cei mai mari
Şi mai erau primele cărţi de şcoală...
Priveam tăcuţi, cu ochii vioi şi mari.

Zile-au trecut, una şi încă una
Precum o mamă ne-a apropiat
În juru-i. Nu ştiam ce e furtuna
Şi să sperăm în viaţă ne-a-nvăţat.

Ne-a arătat întâii paşi în lume
Ce greu era, dar am continuat
Vocea ei blândă ne dădea putere
Totul era atât de minunat!...

Ne-am despărţit cu ochii-n lacrimi
Doamne, de ce cei patru ani s-au scurs uşor,
Acum trecând prin curtea şcolii noastre
Plângem din nou, din lacrimile lor

O văd în vis pe doamna-nvăţătoare
Ce tâmple albe. Viaţa ne-a schimbat
Dar n-am să uit întâii ani de şcoală
Totul a fost atât de minunat!

Parcă ninge... Fulgi pufoşi de mătase
-mi cad în palme
E o plapumă de vată-ntreg pământul
Oare ce-i?
Ninge azi în toată lumea
Şi de alb plin este cerul
Vezi? Albul pur e-n suflet, e dincolo de lume
Aici sortiţi pieirii suntem, precum o zi...
Dar va să vină iarăşi zorii zilei.
Când Domnului, tu înger îi vei fi
Atingerile tale dau lumină
Acelui care vrea să te asculte
Şi liniştea le-acoperă durerea...
Credinţa-n tine veşnic se ascunde...
În stânga e abis, neant în dreapta
Chiar dacă drumuri greu, e numai unul
Şi-aceea treci peste furtuni, de-aceea,
Nimic, aici, nu ţi se pare greu.
În grădina mea, dac-ai să vi,
Strălucind, lungi fire argintii
Ai să vezi pe-alei, pe flori, pe frunze,
Melcii sunt, urmându-şi calea lor,
În apropiatul viitor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul din gând

nu vreau să scriu după tipare,
chiar dacă am îndemânare,
prefer cuvântul inspirat
din gândul pur, nealterat,
când tot ce dăinuie în vers
e provenit din univers.

desigur, nu e prea uşor
să stai la mâna zeilor,
să desluşeşti ce îţi şoptesc,
să nu crâcneşti când poruncesc,
să scrii pe fundul de abis
despre pierdutul paradis...

să fie scrisul tău un dar
când totul pare în zadar
pentru cei care au uitat
cine i-a binecuvântat....
eu pot să scriu oricum, oricând,
dar scriu când zeul meu e-n gând,

un zeu care mereu mi-a fost
la vitregie - adăpost,
iar la durere - vraci ocult,
magie-n versuri şi tumult,
un zeu care mi-a dăruit
poemul fără de sfârşit,

un zeu cu suflet de copil
rugându-mă să fiu umil
atunci când lumea este rea
şi când povara este grea,
un zeu ce este-n fiecare,
în sentiment şi-n cugetare...

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Eforie-n miez de toamnă

Marea e marea minune a vieţii
Şi'n orice anotimp e ca un vis,
Dar toamna, toamna'n timpul dimineţii
E-un vis ce nu mai poate fi descris.

Plaja primeşte-ncet sărutul mării,
Ca un amant pe-amanta lui
Şi în beţia dulce a'ncleştării
Se lasă lin în voia valului.

Străluce soarele ca'n toiul verii
Deşi în miez de toamnă ne aflăm.
Şi valul, dând de gustul mierii,
La plajă vine. Să-l lăsăm.

Plămânul submarin al mării
Respiră lung prin ceaţa ceţii...
Eu simt pe buze gustul sării
Şi'n suflet apriga dorinţă-a vieţii.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi doar un vis...

În lumea viselor trăiesc,
Respir cu aerul de vise,
Pe-un nor de vise-ncet plutesc
Spre visul ce m-ademenise.

Un vraf de vise răsfoiesc
Şi-not în marea cea de vise.
Prin vise-ncerc să te găsesc,
De dor mi-s visele cuprinse.

Dar visele nu-ncetinesc
Din vise să mai nască vise:
Şi doar un vis, un vis ceresc,
E visul vieţii noastre scrise...

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!