Dădeam proporţii nemăsurate dezamăgirilor poate fireşti la vârsta când şi iluziile sunt prea mari, când ţi se pare că fericirea întreagă ţi se cuvine, când n-ai nici îngăduinţă, nici înţelepciune.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăisem cu năzuinţe, cu nelinişti, cu ochii mari deschişi, într-o sforţare asemenea aceleia pe care o face orbul să vadă. Şi nimeni nu mă ajuta să-mi aleg cărarea, să văd adevărul. Adulmecam în acel fiecărui anotimp, al fiecărei clipe rostul vieţii mele, împlinirea mea adevărată, simplă, bună, fără s-o găsesc. Dădeam proporţii nemăsurate dezamăgirilor fireşti la vârsta când şi iluziile sunt prea mari, când ţi se pare că fericirea întreagă ţi se cuvine, când n-ai nici îngăduinţă, nici înţelepciune.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti aici cu mine nu mai mi-e teamă de nimic; nici chiar de moarte. Când nu eşti mi-e frică... mi-e frică că n-ai să vii!

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Andreea ganciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am vrut să fiu!

Te mişti prea încet! Când timpul este prea rapid
Poate este adevărat, dar cred că ţi se pare!
Doar când faci mai multe, simţi că n-ai făcut nimic
Nu este aşa! Doar că n-ai răbdare!

Ajung sa-mi vând şi somnul pentr-o oră, două
Ca să scriu un vers şi apoi, să vi-l dau vouă
Cei pentru mine o noapte, sau două, ca să pierd?
Sau versuri de stele, din cartea-mi să îmi sterg?

Daca-ş sta o viaţă, ca să vă tot scriu!
N-as şti eu niciodată, ce am vrut să fiu!
Să scriu pe veci într-una, să mă opresc nu pot!
Nu mă simt nici om, dar nu sunt nici robot.

V-aş dărui, eu vouă, toată libertatea
Din pământ ar curge, izvor de fericire
Aş pune înţelepciune, în a voastră minte
Dar tote sunt pe foiae!
Cum şi lumea întreagă-i făcută din cuvinte.

poezie de Ilie Dragomir (8 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce ştiu este că sunt obosit, dezamăgit, că nu sunt fericit, că nu pot măcar să sper că voi fi într-o zi. Viaţa se va schimba, cu siguranţă. Dar până atunci? Îmi dau seama că nu am nici stofă de luptător, nici stomac să diger ce nu-mi place. De ce să persist? N-am prea întâlnit oameni fericiţi.

citat clasic din Cella Serghi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cand ai început să trăieşti prin dragostea unui om, atunci când dispare, ţi se pare că a lăsat în jurul tău moartea.

Cella Serghi în Această dulce povară, tinereţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi dădeam seama că e un miracol, o fericire imensă să-ţi poţi întâlni tatăl, din întâmplare, pe stradă...

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Mihai D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât îşi complică oamenii viaţa şi raporturile! Mai ales când tac motivele care-i indispun, când nu le spun imediat.

Cella Serghi în Această dulce povară, tinereţea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă înţeleg pe deplin cu cineva decât atunci când e la pământ şi când n-are nici dorinţa, nici puterea de a reveni la iluziile sale obişnuite.

Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea moare şi ea. Încet, pe nesimţite, perfid. Chiar dacă are clipe când îşi revine, când se agaţă de viaţă.

Cella Serghi în Această dulce povară, tinereţea
Adăugat de Dana Coman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul celui lipsit de orice urmă de talent

Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De ce să scrii mereu, au n-ai nici minte?
De ce să-nşiri pe foi, ecran, cuvinte,
Ca într-un nesfârşit bombardament?

Mai bine să mă doară orice dinte
Decât să dau de tine permanent!
Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De să scrii mereu, au n-ai nici minte?

De ce să nu te duci în Parlament,
Că merg destui acolo, la plăcinte,
Şi nici acolo nu-i vreun competent?

Ţi se deschid maşini, aşezăminte
Şi-ţi iei, lunar, salariul aferent;
Sau, şi mai bine, fă-te preşedinte,

Când vezi că n-ai nici urmă de talent...

(De-acu nişte ani...)

rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie şi blestem

Ce greu mi-a fost când am visat
Dar şi mai greu când am aflat
Cu cât dispreţ m-ai înşelat
Deşi din suflet te-am rugat
Să n-o faci, "blestemato".

În timpul scurt ce-ţi dăruiam
Un sfat, îndemn sau ce “aveam”,
Mi-ai spus minciuni, de le ştiam
Nici bună ziua, nu-ţi dădeam
Mândreţe-ntruchipată.

Dar rana se va vindeca,
Poate curând, când voi uita
Şi când din suflet vei pleca
Cum ai venit în calea mea
Otravă muribundă.

Pământul nu-mi este dator
Şi nici eu lui, chiar dacă mor,
Mai sunt un “om”, nu impostor
Cu două feţe, nici “topor”
De-aceea vei plăti-o.

Viaţa nu-ţi dă şi nici nu-ţi ia,
Işi scrie drumul, cum vrea ea,
Dar şi tu faci parte din ea
Deci, vei plăti durerea mea
De cinci ori îndoită.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (intern) (1994)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poftele sunt fie fireşti şi necesare, ca aceea de a bea şi a mânca, fie fireşti şi nenecesare, ca aceea de a avea legătură cu femeile; fie nici fireşti, nici necesare.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda pe loc

Niciodată nu putem greşi prea mult
din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.
Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi.

Nici prea mult nu putem să trăim
şi nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoşii.
Altfel am putea să ratăm şansa de a se naşte
cei care nu s-au născut.

Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înşine.
Nu, noi nu ne mulţumim cu puţin,
dar ştim că mai mult nu ni se cuvine.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă gândesc la A..., mi se pare ca mi-am rupt stupid piciorul alunecând pe o coajă de pepene şi în jurul acestei meschine întâmplări mi-am adunat toată energia, toate gândurile, toate emoţiile... Dar iată-mă vindecată. Umblu pe stradă ca un om întreg... Văd acum totul altfel, de la o altă înălţime, cu alţi ochi... Mă întrebam odată cum va fi ziua în care nu mă voi mai simţi agăţată de el ca iederă de zid. Şi iat-o!... E poate prea devreme, dar simt că nimic nu mai poate opri primăvara din drumul pe care a pornit...

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate-i vis, poate nu

Nu se vede nimic în urmă,
poate doar gândul meu
care mai caută şi mai scurmă
în ce nu e, şi eu
veghez fereastra şi lumina
împrăştiată
ce-ncearcă să-mi ascundă suma
de altădată.

Îmi pare că nu s-a petrecut
din ce îmi amintesc
şi-mi pare că nici nu a trecut
şi poate doar citesc,
şi poate totul e-o poveste
ce-a poposit în gând,
când mai visam şi eu vreo,, cheste"
pe rând din când in când.

Poate-s nebun sau poate totul
se-ntâmplă-atunci când dorm...
O să aştept până când Domnul
mă va trezi din om...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţea este vârsta când eşti sănătos tun şi nu ştii de boli, când ai curaj şi n-ai frică de nimeni şi de nimic, şi când Viaţa e la început de cale, fără de griji, şi ţi se pare veşnică şi fericită...

aforism de Mihai Cucereavii (2 mai 2015)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune

Înţelepciune este să respiri
uşor, şi după lacrimi să zâmbeşti,
petalele ce cad din trandafiri
şi nu s-aud când mor, să le iubeşti.

Priveşte pomii drepţi din bătătură -
ei cată totdeauna către cer,
şi-n ruga lor cea verde parcă cer
mai multă ploaie, mai puţină ură.

Nu te gândi la mâine, nici la ieri.
Poate naintea spicelor să cazi,
stăpâni când nu suntem decât pe azi,
nu te gândi la mâine, nici la ieri.

poezie celebră de Magda Isanos (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile sunt doar ca ele

Femeile sunt ca vulcanul,
Care erupe când vrea dânsul;
Când râd prea mult, le-apucă plânsul,
Când plâng prea mult, îşi pierd aleanul;
De-atâta plâns, le umflă râsul,
De-atât alean, golesc oceanul.

Dar ele-s forţa lor lumească
Şi fac ce vor cu ce vor ele,
Nu au nici ţărmuri nici zăbrele,
Nici ceas de-l rău, nici gânduri rele,
Ci doar o poală de surcele
S-aprindă-un foc să se-încălzească.

Un rug cu ochi de semanteme,
Sau doar o singură scânteie,
În vechi palate şi-n bordeie
Ca o mirabilă idee
Din focul sacru de femeie,
Aprins pe-acelaşi vechi dileme.

Şi ard cu jar cum ard tăciunii,
Se coc ca strugurii din vie,
Sunt tot mereu ce vor să fie:
Un râu frumos cu apă vie
În zori, la prânz şi la chindie
În soare sau în umbra lunii.

Dar sunt frumoase, luare-ar luna,
N-ai vrea să vezi pe rug niciuna.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum ne merităm

Acum putem să ne,, iubim", nu ne-a mai rămas nimic de împărţit,
Nici ani, nici clipe, nici ură, nici iubire şi nici... viaţă!
Şi nici nu e târziu, când aveam totul, părea prea devreme,
Acum nu mai avem ce poseda, nu mai poţi să-mi aduci nicio acuză,
Acum nu mă mai poţi acuza de prea multă posesivitate,
Acum a mai rămas prea puţin din... Noi, nici anotimpul nu ne mai vrea,
Acum ne bate toamna-'n tâmple, nu mai avem nevoie de... sărutări în noapte,
Acum ne cântă moartea-'n şoapte, degeaba încercăm să ne auzim,
Acum ne e strigătul prea departe, în curând se face noapte,
Acum iertarea pare venită prea târziu, nu ne mai e folositoare,
Acum... chiar şi speranţa se lasă ucisă printre strofe şi cuvinte,
Acum nici amintirea nu ne mai leagă sufletele şi aşa stinghere,
Acum putem să rătăcim la infinit, nu ne-am iubit când trebuia,
Acum degeaba lăcrimăm, lacrimile sunt prea seci, nu-şi mai au rostul,
Acum se-'ntorc timpurile să ne amintească de viaţa fără Noi,
Acum nici o ploaie nu va curăţa ura ce ne-am împărţit-o-'n suflet,
Acum poate să fie o secetă de nesfârşit, o merităm deplin!

Acum ne merităm...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!