Noi şi eu...

Un înger stă şi mă veghează,
Păzindu-mi sufletul de muritor,
Ce sunt eu.... al lumii care mă trădează?
Poate chiar eu-s al lumii trădător...

În spaţiul care se curbează contemplu al nemuririi timp,
Acel veşnic înger care mă veghează...
Stau, privesc în întuneric... cu sufletu-mi îl simt...
Din umbră în lumină alintat, zorii-n mare se revarsă...

Un om atât... şi stelele de m-ar iubi,
N-aş putea să mângâi orizonturi calde,
Eu doar atât, un muritor...
Aştept lumina care vine de departe...

Pe ţărmul unei lumi, într-un univers absurd,
Trăim atât de încărcaţi cu suflete goi...
Destine ferecate cu lanţuri de patos, stinse la amurg,
Precum cei ce mor sub ceru-nsângerat şi se numesc eroi...

Oare ce sunt eu intr-un univers absurd,
Mă simt ca o făclie stinsă la amurg...
Un suflet de bogat sărman...
Aşa sunt eu, un muritor...
... o viaţă între sacru şi profan.

poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

În puterea nopţii, contemplând tăcerea,
Îi caut chipul rătăcind prin labirint,
Doar ea strângând-o-n braţe îmi aduce alinarea,
În Universul debordând, aşa sunt eu... un suflet rătăcit,

O lacrimă, un zâmbet, o nesfârşită aşteptare,
Un vers strigând - iubire vino de mă ia!-,
Aştept surâsul tău să lumineze cerul,
Sunt tot ceea ce simt, vreau doar să fii a mea.

Aşa te simt pe tine suflet cald...
În ecourile vocii tale mă pierd, nu vreau să fiu găsit,
Un înger să fiu, aş vrea să cad...
Să devin muritor şi să te fi iubit.

Întorc o filă a sufletului meu,
Umplu un gol, aşternând emoţii pe-o hârtie,
Nu te-am ţinut în braţe, dar mor de dorul tău...
Făra tine versul n-are niciun rost.

poezie de Alexandru Nicovici (2009)
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile lumii sunt stinse

Luminile lumii se sting,
Mai sclipesc câteva prin cetate,
Armate mondiale înving,
Generaţii sub spectrul lui Marte.

Aş fi vrut să trăim ca-n trecut,
În lumina Cetăţii Eterne,
Conjuraţii conspiră tăcut,
Să ne prindă-n capcane moderne.

Te mai am, te mai vreau, cum să nu?
Dar minunile lumii sunt stinse,
Şi le vezi uneori numai tu,
Prin cetăţi, cu luminile-aprinse.

Suntem totuşi doar doi străini,
Ne striveşte apusul ce vine,
Mai aprind împăraţi bizantini,
Candelabrele gintei latine.

Te mai vreau, te mai pot, te mai simt,
Dar ne sting conspiraţii mortale,
Reaprindem lumini pe Pământ,
Luceferi în cetăţi ancestrale,

Care eu, care tu, care noi,
Mai veghează în noapte ruina?
Au rămas pe Pământ doi strigoi,
Prin cetăţi să aprindă lumina.

Mă mai ierţi, mă înşeli, te mai iert,
Peste lume se trage cortina,
Aşteptăm într-un secol incert,
Un profet să aprindă lumina,

Te iubesc, te iubesc, cum să nu?
Dar luminile lumii sunt stinse,
Şi-am rămas pe Pământ eu şi tu,
Să veghem candelabrele-aprinse.

Pentru noi se trezeşte-un apus,
Pe Pământ un apus mai răsare,
Când cocorii luminii s-au dus,
Semănăm prin amurg felinare.

Iar lumea dacă nu ne mai vrea,
Cu lumini condamnate la moarte,
Te invit să plecăm, draga mea,
Luminând pe planeta lui Marte...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger te veghează

Oriunde mergi un înger te veghează,
Eu l-am ales, unde mergi te urmează,
Dragostea aleg să ne fie văpaie,
Eşti minunea care aerul mi-l taie.

Sunt frate cu vântul şi te mângâi uşor,
Cu a mea adiere îţi iau orice dor,
Sunt frate cu luna, noaptea ne e mamă...
- Mereu a mea inimă, inima ta o cheamă!

Şi te las să cazi în braţele mele
Să ne contopim sub o perdea de stele,
Să ne fie amorul un univers imens,
În afar' de iubire nimic să n-aibe sens.

poezie de Răzvan Isac (11 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rolul de paiaţă

Atât de mult
am exersat murirea
încât nu am să ştiu
nici eu
când am să mor,
probabil şi atunci,
ca şi acum,
am să tot joc
un rol de muritor...
ştiu că moartea
nu mă ia în seamă,
am liber de la ea,
sunt demodat,
îmi zice,
- mă amice,
în rolul meu
atât de bine ai jucat
că mi-am permis şi eu
concediu adevărat,
eşti primul muritor
ce îl condamn la viaţă,
e rolul tău,
e rolul de paiaţă.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echivoc

În triste nopti
Ca şi acum
Îi plang pe morti
Că toţi sunt scrum.

Prevăd cum vine
Un mare chin
Prevăd suspine
Foc şi venin

Sunt grele nopţi
În care mor
Şi mă trezesc
Un muritor.

Din mii de clipe
Rămâne una
Să se risipe
În zori ca luna

Privesc spre cel
Din întuneric
Voi fi ca el
Demon himeric.

poezie de Alin Ojog (5 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

prelungirea degetelor tale…

Sunt ochii
care veghează infinitul din tine…
Sunt cuvântul nespus
şi gestul abia
îndrăznind să se ridice
spre albastru...

Sunt prelungirea
sângelui tău
care curge
doar
prin
mine...

Sunt pleoapa
care îţi închide
universul...

Sunt mâna cu care
mângâi stelele…

Sunt gândul tău de seară
gemând de patimi
neştiute...

Sunt talpa care
îţi sărută umbra...

Sunt...
atât
de
TU
încât
sufletele noastre
se îneacă
în acelaşi
abis
de lumină...

Sunt cântecul de cocori
rămaşi
în toamna asta
uitată
de lume...

Sunt sâmburele tău
de adevăr
sau...
de otravă...

Sunt gustul
buzelor tale...
dulci-amărui...

Sunt minunea
născută
în palma ta
întinsă
pentru ultima oară
la margine de drum...
vietii,
iubirii,
mie...

poezie de Lelia Mossora (11 noiembrie 2004)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu aşteptam nici un răspuns

stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc şi mor în fiecare noapte

stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile

stelele sunt vestitorii împlinirii dorinţelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii

stelele sunt tovarăşii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopţi de-a rândul în singurătate

încă nu ştiu ce sunt stelele, dar ştiu că toţi oamenii frumoşi
ne privesc din adâncul nopţilor şi ne veghează

poate, cândva, voi fi şi eu o stea...
poate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de frumos

E atât de plăcut să miroşi o floare,
E atât de frumos să scrii un vers
Şi să priveşti la soare,
Soarele care încălzeşte întregul univers.
E atât de gustos fructul
Care să coace încet pe ram,
Şi e atât de misterioasă lumina lunii
Care bate în geam.
E bine să ne bucurăm în lumea în care ne-am Născut şi trăim,
Pentru asta lui Dumnezeu trebue să-i mulţumim,
Căci o viaţă avem şi trebue s-o iubim.

poezie de Vladimir Potlog (23 aprilie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul sonor

Tu eşti cerul în amurg,
Acel amurg în care lumina se absoarbe
Pentru a se descompune în corpusculi
Şi eu sunt acest copac-femeie care te priveşte
Cu ochi puri
Dintr-un trunchi de piatră,
În timp ce frunza lui îşi tremură
Sunetul verde.
În univers o stea moare pentru iubire
Şi eu simt forţa care îi aspiră cuanta de lumină.
Aş vrea să devii nemărginirea mea neagră
Pe acest pământ care işi crapă scoarţa
Din când în când
Şi mai ales acum,
Ca la un sfârşit de timp.
Vântul este îmbrăţişarea ta
Lângă acest câmp de maci care îşi tremură hipnotic
Umbra roşie melodioasă
Şi lângă acest lan de grâu copt,
Care îşi tremură sonor galbenul.
Dansezi în jurul meu
Pe o melodie astrală,
Albastră ca un blues,
Pe care o auzim numai noi
Frunzele mele se prind de pletele tale
Ca un sărut.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU VREAU...

Eu sunt venit din stelele căzute
Şi mi-am pierdut menirea de-a fi sfânt,
Când am văzut doar suflete pierdute
Cum se-nfrăţesc cu dracii pe pământ;

Eu sunt acum un înger cu o armă
Şi loc nu am de-ntoarcere în Cer;
Răspund prezent când zorii-mi dau alarmă
Şi vieţii demne-i sunt un grănicer!

Urăsc acum, cum nu îmi este datul,
Pe toţi urmaşii Iadului din voi
Şi gata sunt să mor de gât cu statul
În care dracii-au devenit eroi

Acum sunt doar un înger fără minte,
Pe care Cerul însuşi l-a uitat,
Dar voi s-aveţi un adevăr în minte:
Eu vreau să pier poet crucificat!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
atâtea milioane de suflete există
se plimbă prin Univers
braţ la braţ, steaua şi sufletul
cele mai rele suflete
nu stau împreună cu steaua lor
cele mai bune merg în infinit
ţinându-se de mână, suflete şi stele
având destine comune
este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi
este frumos să-l asculţi
când începe simfonia celestă
să răsune-n sufletele alese
cu privirea noaptea, pictez cerul
în culori multicolore
punând pe fiecare stea câte o dorinţă
ziua caut stelele cu privirea
mă îmbrăţişez cu Soarele
şi cu răsăritul divin ce curge-n
cascada timpului o dată cu viaţa,
atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viaţa
prin aer planează viitorul
Planeta mamă există
atâta timp cât stelele nu mor
ele vor străluci pe cer
şi vor ţine în braţe suflete
îşi dau mâna cu apele Terrei
unindu-se într-un glas,
voi, oameni, prea mult aţi profitat de darul divin
şi nu i-aţi ştiut preţul
aşa cum nu vă preţuiţi între voi
uitaţi mereu că în spatele vostru
este cineva care v-a creat viaţa mai uşoară,
uitarea voastră aduce dezastre
când muşcaţi din mâna ce v-a hrănit
muşcând mâna lui Dumnezeu
care v-a dat viaţă şi hrană prin alte destine,
nu uitaţi că aţi venit din pântec de mamă
care a primit un suflet de înger în ea
nu a primit un diavol!
planeta a rămas goală, aşteptând pe îngerul Lumină
să se întoarcă la ea
când îngerul s-a transformat în întuneric
planeta moare o dată cu el...
Nu uitaţi, nu sunteţi singuri cu regulile lumeşti
cele divine sunt mult mai importante
pentru viitorul Universului
atâta timp cât sunt milioane de stele pe cer
va exista Dumnezeu pentru Pământ
altfel îşi va crea alte Universuri!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...din întuneric spre lumină...

Sentiment obscur, o stare latentă...
Privesc oglindirea ei într-o fiinţă inertă...
Nori de furtună se-adună pe cer,
Dincolo de ei lacrimi pălesc,
Cad în ocean, în întuneric,
Vibraţii se simt până-n abis...
Sufletul se pierde, totul e trist...
Speranţa nu moare...
Se-aude din cer bătaie de aripi...
Lumina m-absoarbe din depărtare,
În sufletul meu aproape o simt...
Acum e trăire, nu existenţă...
Acesta-i finalul în Paradis.

poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire

Sfârşitul e cel care ne apără de pieire;
Sfârşitu-i nemurire.

Minte opacă,
Lasă lumina să te pătrundă,
Lasă lumina să-ţi arate
Nemurirea,
Căci eu o văd în fiecare clipă;
O simt şi-o adulmec,
O simt şi-o ating;
Nemurirea sunt eu,
Eu sunt nemurirea.

Nu voi piei,
Ci doar voi învia,
Nu voi pleca,
Ci doar voi aştepta
O clipă-n puls faţă de alţii.

Nu vezi?
Sunt om, sunt muritor,
Sunt o străină;
Căci nici eu nu mă cunosc.
Sunt lipsă, sunt absenţă,
Sunt soarele fără lumină…
Şi vreau s-o caut, să o găsesc
Mi-e dor să strălucesc!

Miros de cetină arzând,
Sunt vânt.
Miros de fân uscat,
Sunt rădăcina sub copac.
Miros de ramură de tei,
Sunt pleata salciei.
Miros de acasă,
Sunt bunica ţesând la fereastră.
Miros de viorea târzie,
Sunt poezie.
Miros de copilărie,
Sunt eu, sunt veşnicie...

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape şi departe

suntem împreună pe aceeaşi margine
a clipei,
împărţim aceleaşi nopţi sub
acoperişul lumii,

aş putea să-ţi ating visele,
aş putea fremăta în epoca ta,
aş putea să te port ca pe-o amforă
dar totuşi eşti atât de departe.

privirea ta e absentă,
soclul tău prea înalt,
nu eşti altceva decât o statuie frumoasă
şi rece
într-un templu
ce nu-mi aparţine.

eşti atât de străină
şi eu atât de trecător,
eşti atât de departe
şi eu atât de aproape.

eşti atât de tristă
în trupul tău de marmură,

eu sunt atât de singur
pe stânca mea de granit.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la două lumi

Privesc în ceaţă
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur şi văd balanţa
Dintre tristeţe şi fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Şi văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deşi, poate, destinul şi-a dorit...
În jurul meu negura se înteţeşte,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Şi ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiţi în ceaţă?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit şi în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde să stau? Unde mă duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aş duce – e prea mult!
O privire să doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură şi răcoare
E prezent şi e trecut
E un univers comun.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emily Thorne: Aşa cum sunt câte două părţi ale fiecărei poveşti, aşa sunt şi două feţe pentru fiecare persoană. Una pe care ne-o arătăm lumii, iar cealaltă o ţinem ascunsă în noi. O dualitate guvernată de către balanţa dintre lumina şi întuneric. În fiecare dintre noi sălăşluieşte atât binele, cât şi răul. Doar cei care sunt capabili să ţină estompată linia de demarcaţie morală, deţin adevărata putere.

replică din filmul serial Revenge
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet

alergând printre ani
mă loveam de spaţiul îngust, uzat,
al luminii
fereastra vieţii capta umbre
în neliniştea timpului
pocneau alte gânduri
aiurea, la întâmplare
zăvoarele lumii au închis inimi
în noapte desenasem cearcăne
sub ochii obosiţi ai sufletului
în amurg, pe ţărmul vieţii
un biet suflet
înfăşurat în ceaţă
veghează

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg cu Dumnezeu

Stau la pervaz, privesc în zare,
Miracol cum Tu Te numeşti...
O adiere îmi apare,
Primită-n vântul care eşti.

Un cer senin şi fără jale
Găsesc uitându-mă de-aici...
Cristal curat cu pietre rare
Se oglindeşte-n ochii mici.

De la fereastra mea îţi cânt
Vorbe ce vin în a mea minte,
Atât tânjesc ca să Te simt
Şi pentru asta nu-s cuvinte!...

Noaptea se lasă-ncet de sus
Şi se coboară peste lume,
De am vedea mult mai presus
De un amurg în al său nume.

Vântul mă mângâie uşor
Să simt că eşti şi mă asculţi...
De dragoste mă înfior,
Căci Te iubesc atât de mult!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă sex, trăieşte relaţii minunate de cuplu, fă-ţi o familie, fă copii. Dar nu uita că nu acesta este scopul tău. Acesta este TESTUL TĂU! Testul care te pune la încercare şi te provoacă să te ridici deasupra condiţiei tale inferioare, de om muritor. Puţini sunt cei care trec testul, însă ei sunt cele mai mari personalităţi ale lumii. Oameni ce s-au ridicat deasupra condiţiei de muritor şi au CREAT. Iubirea transformată în muncă, adică vocaţia ta, te face să devii zeu printre muritori, zeu căruia generaţiile de oameni ce vin îi plătesc tribut respectul şi admiraţia, pentru că prin iubirea lor transformată în muncă, întreaga specie umană a ieşit din peşteri pentru a cuceri stelele.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!