Sunt un păcătos, Părinte!

La părintele Vintilă
Vine-Arvinte, cam sfios
Şi îi spune: -Fie-ţi milă
De un suflet păcătos

Chiar în Săptămâna Mare
Când tot omul e smerit
Şi posteşte cu ardoare
Uite, am păcătuit!

- Ai furat? întrabă popa
- Nu Prea Sfinte! Fără vrere
M-am dat diavolului, hopa
C-o grădină de muiere!

- Vai de mine, vai de mine...
Greu păcat ai săvârşit...
Însă dacă-mi spui cu cine,
Poate fi-vei mântuit.

- Nu pot! a răspuns Arvinte,
Să-mi fac chinul şi mai greu,
Nu pot să divulg, Părinte,
Că mă bate Dumnezeu!

... Era-naltă şi frumoasă,
Părul blond şi ochii de jar,
Gura dulce, voluptoasă,
Dinţii de mărgăritar...

-Nu cumva ai fost cu Tanţi
Din Smârdan, de peste drum?
-Nu pot s-o divulg, că Domnul
Mă trăzneşte chiar acum!

Şi-avea flori la cingătoare
Trup de crin îmbobocit,
Mijlocul de fată mare,
Numai bună de iubit...

- Poate-ai fost cu Miţa Creaţa,
Cea uşoară ca un fulg
Din Buzeşti? - Cere-mi şi viaţa
Însă nu pot s-o divulg!...

Durdulie, -mbujorată,
Numai cântec, numai joc,
Când te-a strâns în braţe-o dată,
Ai simţit în vine foc!

- Măi Arvinte-ai fost cu Leana
Care şade pe Neptun?
- Sfinte, geaba-mi zgândări rana,
Fiindcă tot nu pot să spun...

O cocoană tăinuită,
Fruct în dragoste scăldat,
Toată plină de ispite,
Toată plină de păcat...

- Bine, du-te, meditează
Şi vii mâine mai dispus,
Domnul să te aibă-n pază!
- Sărut dreapta! Şi s-a dus.

Ajungând în colţ, ca vântul
S-a-ntâlnit cu Calistrat,
Care l-a-ntrebat: -Prea Sfântul
De păcat te-a dezlegat?

- Încă nu! răspunse-Arvinte
Foarte vesel şi vioi,
Dar aflai de la Părinte
Încă trei adrese noi!

poezie satirică de Ion Pribeagu din Impertinenţe (1973)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă Tu, Doamne

Iartă "Tu Doamne" păcătosul din mine,
Păcat că tânăr... nu mai pot să fiu,
Dar să visez, mă lasă "Tu Stăpâne"
Sau poate că şi asta-i prea târziu.

Iartă-mi "Tu Doamne"greşala făcută
Şi dă-mi tinereţea, te rog! înapoi,
Ochii mi-s plânşi şi gura mi-e mută
Doar către "Tine"genunchii-i îndoi

Mă iartă"Prea Sfinte" puterea mi-o lasă,
Să pot a iubi... cât încă sunt viu,
Cât mândrele, iată, mai cad încă-n plasă,
Ajută-mă "Doamne" şi slug-am să-ţi fiu.

Mă iartă"Părinte" eşti bun şi-nţelept,
Nu pot a promite, ispita-i prea mare,
Mă ţine în noapte... flămând şi deştept
Şi-mi place"Părinte"deşi chiar, mă doare.

Mă iartă"Tu Doamne"că nu ştiu ce fac,
Pe apă aruncă păcatul din mine,
Mă iartă"Părinte"că nu vreau să tac
Şi-n lume eu strig... iubirea de"TINE"

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu

Îmi eşti cea mai frumoasă dintre ele,
Tu nu mă crezi, păcat, mă tot frământ
Eşti cea care străluce printre stele
Şi-mi dă puterea de a fi cuvânt

Te pierd, de fapt te pierzi printre emoţii,
Iar eu te mângâi... Doamne! Sper să pot!
Să-ţi pot aduce-n dar ce doar poeţii,
Mai reuşesc să facă, dintr-un tot

Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o-mbrăţişare,
Pe ultima, îţi spun: nu pot s-o uit!
Nu pot să fiu un suflet în uitare,
Când trupul tău în juru-mi încă simt

Tu să mă crezi femeie... nu e alta
Şi chiar dacă ar fi, nu va fi tu,
Pe noi ne leagă sufletul şi soarta,
Iar între noi nu poate fi un nu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru iertarea păcatelor

Ştiu că-s vinovat, Părinte...
Ştiu că vina mea e mare -
Vină fără de iertare;
Că-mi bat joc de cele sfinte
Şi nesocotesc Scriptura
Când păcătuiesc de-a rândul
Şi cu fapta,
Şi cu gândul,
Şi cu ochii,
Şi cu gura...

Ştiu că-s vinovat, Părinte...
Dar cu mult mai vinovat
Este-acela care minte!...

Eu nu mint -
Eu sunt ca Tine!...
Nu ştiu dacă-i rău sau bine,
Dar nu cer să fiu iertat,
Fiindcă Tu trăieşti în mine -
Şi cum Tu faci numai bine,
Ce fac eu la fel cu Tine
Nu-i păcat...

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 12 (decembrie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopoţelul, au sosit scrisori... Dintr-o veche obişnuinţă aştept ceva din afară: vine o persoană plăcută, vreo veste bună într-o scrisoare. Aştept şi în acelaşi timp ştiu prea bine că din afară n-are cum să-mi vină nimic bun. Nu pot nici măcar să mă gândesc cine din afară, ce om şi ce veste mi-ar putea aduce o adevărată bucurie. Ce poate să mă bucure? Ce pot să-mi doresc? Numai un singur lucru, pe care pot să mi-l ofer singur: o apropiere tot mai mare de Dumnezeu, contopirea cu El. Nu sunt într-o stare bună de spirit; ce bucurie pot să-mi ofer? Pot să-mi ofer şi acum o bucurie, şi încă mare: să înving această dispoziţie, să mă folosesc de ea pentru a învăţa chiar şi în timpul ei să nu întrerup comunicarea cu Dumnezeu.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă, Doamne, de păcate

Într-un sat (dar nu-i dau nume)...
Nu i-ar fi nume de fală,
Vine să se spovedească
O femeie bătrâioară.

- Am păcătuit, părinte!
- Şi păcatu-i omenesc,
Însă pentru-a fi iertată
Două vorbe-am să citesc.

Apoi după toate astea,
Pentru marele păcat,
Fă mătănii, numai zece
Şi mergi la râu la spălat!

(Iaca, aşa făcu muierea,
Însă gura ei spurcată
Povesti ce-i zise popa
Şi află comuna toată.)
...........................................
E duminică. La slujbă,
Vine popa. Nimeni nu-i!
Cui să ţină dânsul predici?!
- Cântăreţ, auzi ce-ţi spui?!

Mergi şi cată preoteasa
Şi femeile din sat!
- Sunt la râu, Înalt Prea Sfinte,
Se îndeamnă la spălat.

Doamne, bată-le pedeapsa
De muieri! Ce fac la râu?!
- Precum ştii, vârtos se spală
Dezbrăcate pân' la brâu.

- Zici c-ar fi şi preoteasa?!
- Da părinte, da-i decentă!
Nu face decât gargară...
- Doamne, cât e de dementă!

- "Iartă, Doamne, de păcate!"
Zice popa. "Plec la râu!
Merg să fac şi eu o baie,
Sigur, numai pân' la brâu!"

Iar acum vă spun o treabă,
Şi vă rog să m-ascultaţi!
Nu faceţi ce face popa,
Dumneavoastră, dragi bărbaţi!

Haide iute, hopa tropa,
Fă ce face preoteasa,
Să nu faci ce spune popa
Până ţi-ai găsi aleasa!

poezie satirică de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea iertării

Hristos pe umeri a purtat
Pe crucea grea al meu păcat
Dar chiar şi-atuncea – răstignit –
El m-a iubit!

Eu n-am ştiut să-L preţuiesc
Ori dragoste să-I dăruiesc...
El chiar şi moartea-a biruit,
Căci m-a iubit!

Pe crucea ridicată sus
Am fost odată cu Isus,
Dar astăzi ştiu că-s mântuit,
Căci m-a iubit!

Nu meritam să fiu salvat
Din lumea plină de păcat,
Dar Însuşi Domnul S-a jertfit,
Deci m-a iubit!

Şi dacă El, pe crucea grea,
S-a răstignit cu firea mea
Nu-nseamnă, oare, înmiit
Că m-a iubit?

Pot, oare, să Te părăsesc?
O, Doamne, nu, căci Te iubesc!
Ştiu că un loc mi-ai pregătit,
Isus iubit.

poezie de Dorel Puchea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

Bineplăcut să-ţi fiu, Sfinte Părinte,
M-am tot luptat,
Căci mă muncea cu silă şi fierbinte
Vechiul păcat.

An după an, trăindu-mi suferinţa,
Nu m-am oprit
Şi grea de lacrimi mi-a fost biruinţa
Necontenit.

Să mă clintesc acuma din lucrare
E-aşa uşor.
Dacă nu-l am pe El şi nu mă are,-
N-am cer şi mor.

De-aceea strig: "Fără de tine, Tată,
În van mai cânt!
N-am fost, nu sunt şi n-oi fi niciodată
Decât pământ!

Numai avându-te ca pe o rană
În orice zi,
Cu heruvimii cântători în strană
Pot veşnici!"

poezie de Traian Vasilcău (2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dată tu, o dată eu

Te-ai supărat odată, tu
-nu ştiu ce îţi făcusem eu-
dar, reguli care sunt tabu,
să le mai ocoleşti, e greu.

M-am supărat odată eu,
-azi, nu mai ştiu ce mi-ai făcut-
căci, să mă ierte Dumnezeu,
ţi-am zis ceva ce te-a durut.

Au fost şi de-astea, au mai fost,
o dată tu, o dată eu,
dar pot, îţi jur, să recunosc:
noi doi... ne vom iubi mereu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dată tu, o dată eu

Te-ai supărat odată, tu
-nu ştiu ce îţi făcusem eu-
dar, reguli care sunt tabu,
să le mai ocoleşti, e greu.

M-am supărat odată eu,
-azi, nu mai ştiu ce mi-ai făcut-
căci, să mă ierte Dumnezeu,
ţi-am zis ceva ce te-a durut.

Au fost şi de-astea, au mai fost,
o dată tu, o dată eu,
dar pot, îţi jur, să recunosc:
noi doi ne vom iubi mereu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Tată, o, Tatăl meu din Ceruri,
Îmi plec azi inima în Faţa Ta
Şi sufletu-mi smerit Te roagă
Ai milă de fiinţa mea!

Isuse, Tu, Cel ce
Pentru mine Te-ai jertfit
Ai milă de-ale mele lacrimi
Şi de-al meu suflet greu lovit!

Dă-mi, Domane, azi răbdarea
Ce Tu-ai avut odat
Când ai murit pe cruce
Şi ai tăcut, deşi nevinovat!

Dă-mi, Doamne, azi credinţa
Prin care Te-ai jertfit
Şi-ntreaga omenire
Prin ea ai mântuit!

Dă-mi, Doamne, azi iertarea
Ce spală orice păcat
Şi nu privi, Isuse,
La al meu cuget necurat!

Dar mai presus de toate,
Dă-mi, Doamne, azi iubirea
Să pot iubi ca Tine
Pe toţi din jurul meu!

Să pot să rabd ca Tine,
Când drumul e prea greu!
Să pot să iert ca Tine
Pe cel ce-mi face rău!

Să am credinţă vie
În Tine, Domnul meu!

poezie de Daniela Loga
Adăugat de Daniela Loga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub patrafir

Părinte, eu mă-nec din piept
Şi n-am puteri de vorbă multă ;
Cât voi putea vorbi m-ascultă
Să-ţi spun în grabă tot şi drept.
Aş vrea să-ncep cu fapte bune,
Dar n-am făcut, ori le-am uitat
Şi raiu-n cap puţin mi-a stat.
Şi-am fost şi prost la numărat —

Şi n-am ce spune.

N-aveam nici vreme. Tata-i mort
Şi mama-i cu copii, sarmana.
Ei de la mine-aşteaptă hrană,
Şi grija numai eu le-o port
De-acum ei singuri să şi-o poarte!
Mi-e milä de durerea lor,
De ei mi-e jale, nu că mor.
Dar cum e scris Că sunt dator

Şi eu c-o moarte.

Eu mă cunosc; sunt păcătos,
Că prea am dus-o-n râs şi-n glume...
Prea drag mi-a fost să fiu în lume,
Şi-am prea iubit ce-a fost frumos!
Pe lângă vin, voinicii roată,
Şi chiote pe deal în zori,
Şi ziua luncile cu flori,
Şi hora noaptea-n şezători,

Şi viaţa toată!

Şi mi-a plăcut în jurul meu
Să văd flăcăi pe bătătură
Şi cobza cu isonu-n gură
Să-mi zornăie zorind mereu.
Să văd cum se cotesc şirete
Pe-ascuns nevestele, şi-aprins
Se simt de peste brâu cuprins
Trupşorul cel subţire-ncins

Al unei fete.

Păgân sunt parcă, nu creştin!
Bisericos n-am fost, părinte,
Dar rar, când mi-am adus aminte,
M-am dus şi eu ca să mă-nchin.
Eu am pe Dumnezeu în mine:
Mereu îl simt, şi-l văd mereu —
Gândesc aşa! Mai ştiu şi eu!
Dar, taică, las' că Dumnezeu

Va şti mai bine.

N-am dat în viaţă nimănui
Prilej să-mi poarte duşmănie,
Eu n-am putut să ţin mänie
Că n-am avut, părinte, cui,
Măcar mi-au tot făcut-o unii!
Şi n-am fost slab şi nici fricos:
Pe opt ţi-i dau grămadă jos —
Dar m-am ferit să-mi fac ponos

Cu toţi nebunii.

O dată numai... P-un flăcău
L-am dat de ziduri, pentr-o fată
A doua zi a prins deodatä
La plug în deal să-mi pară rău,
Şi nici la boi n-am dat mâncare
Şi-n brazdă plugul l-am lăsat
Şi ca nebun am alergat
Pe dealuri, pe flăcău să-l cat

Să-i cer iertare.

Şi nu mai ştiu... atâta-i tot,
Ba, taică, stai! E cu vecinul.
Pe palme m-alinta creştinul
Şi drag m-avea ca pe-un nepot...
Şi eu i-am sărutat nevasta!
EI moş, ea o copilă-abia.
Mi-a fost şi milä, cum plângea,
Şi, Doamne, ochi frumoşi ce-avea —

Păcat e asta?

Dac-am uitat ceva să spui,
Mi-e martur Dumnezeu, părinte,
C-am spus ce mi-a venit în minte
Şi-oi spune tot, în faţa Lui!
Şi-acum canon... îl ştiu anume!
A fost aşa, şi n-aş cârti:
Canon e că nu pot trăi!
Şi-ntr-altă lume n-o mai fi

Ca pe-astă lume.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito (glossă m.)

Te uită pe geam şi vezi dacă ninge,
Deschide fereastra şi adu-mi un fulg
La noapte când lampa s-o stinge,
Tot ce se-ntâmplă n-o să divulg.

Aşează suflarea caldă sub tâmplă
Până risipit mirosul m-atinge,
Nerăbdător o s-aflu ce se întâmplă,
Te uită pe geam şi vezi dacă ninge.

Sunt zile de iarnă, de ger şi de vânt,
Mantaua zăpezii nu pot s-o smulg,
Rămâi lângă mine să-mbrac în cuvânt,
Deschide fereastra şi adu-mi un fulg.

Bate la geam un ram tânăr de măr,
Lipită de mine când pielea se-ncinge
Îmi pui şoapte cu gura pe umăr,
La noapte când lampa s-o stinge.

Din tot ce absorbi naşti nesfârşitul
Plăcerea luminii când raze o mulg,
În tine-i lumea, în tine-i iubitul,
Tot ce se-ntâmplă n-o să divulg.

Tot ce se-ntâmplă n-o să divulg,
La noapte când lampa s-o stinge
Deschide fereastra şi adu-mi un fulg,
Te uită pe geam şi vezi dacă ninge.

Iubito (glossă m.)

N-am să te iubesc când plâng arinii
În serile cu macii somnoroşi,
Prin zile când lacrimi varsă crinii
Şi ochii înoată-n verde, frumoşi.

Am să te iubesc mai pe-ndelete
Când noaptea e-n patima ruginii,
Şi stele-ţi coboară lin în plete,
N-am să te iubesc când plâng arinii

Mereu o să îţi spun ce n-am mai spus,
Poeme dulci cu soare-n chiparoşi
Într-un crepuscul roşu la apus
În serile cu macii somnoroşi.

În grădinile cu mere în pârg,
Fără să înfrunţi rana ruşinii
În braţe o să te cuprind cu sârg,
Prin zile când lacrimi varsă crinii.

Tu nu ştii, ai buzele cărnoase
Iar nurii copţi atât de drăgăstoşi
De-a pururi vara-mi pătrunde-n oase,
Şi ochii înoată-n verde, frumoşi.
Şi ochii înoată-n verde frumoşi
Prin zile când lacrimi varsă crinii
În serile cu macii somnoroşi,
N-am să te iubesc când plâng arinii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. George O'Malley: Pot să-i văd faţa?
Callie: Sunt în plină operaţie.
Dr. George O'Malley: Ştiu. Băiatul ăsta e pacientul tău? Ştiu că fotografia e pe jumătate pătată şi e greu să îţi dai seama dar - te rog să-mi spui că e el. Spune-mi că a fost chiar aici, sub nasul meu, deschis toată ziua pe masa ta şi că nu a plutit pe fundul oceanului. Te rog să-mi spui lucrul ăsta.
Callie: Ţine fotografia la lumină ca să văd mai bine. Da, da, ăsta e puştiul meu. Pot să recunosc ochii ăia fraieri oriunde.
Dr. George O'Malley: Chiar aşa?
Callie: Da.
Dr. George O'Malley: Callie O'Malley. Nu pot să te sărut chiar acum pentru că eşti în operaţie dar diseară, când vei ajunge acasă, o să...
Callie: Bine, bine, oameni buni haideţi să ne concentrăm. George, eu lucrez aici. Lucrez, deci... da.... pa.

replici din filmul serial Anatomia lui Grey
Adăugat de Madalina Gorneanu (Voicu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am dorit în lumea mea ciudată

Nu te-am dorit în lumea mea ciudată,
Deşi, ca mine, nimeni nu te-adoră,
Nici n-am gândit c-o să te am vreodată
Mai mult decât în inimă, ca soră.

Iar de cobor în lumea ta măruntă,
În cafenea, pe lângă mateloţi,
Nu pot, în tinereţea mea căruntă,
Să înţeleg de ce te dai la toţi.

Când numai eu pot să îţi dau putere
Să redevii ce-ai fost, cândva, regină,
Să-ndupleci ani şi chiar să naşti noi ere
În care doar iubirea să ne ţină.

Dar cu-un sărut tu intri-n mine toată
Şi lumea mea devine trup de fată.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vreme-n care...

A fost o vreme-n care, prea aprig, te-am iubit!
Urau în minte, vara, pe rând colindători.
Aveam când tensiune, când nu, aveam fiori.
Era un talmeş-balmeş, ei bine, s-a sfârşit!
Azi, cântă lăutarii, pe umeri îmi cresc ciori.
Mă joc cu focul iarăşi, aprind câte-un chibrit.
Mai răsfoiesc sertare, mai prind un asfinţit
Şi nu-ţi mai spun "iubire" si nu-ţi mai dau ninsori.
De ce să-mi plâng de milă, când viaţa mi-a dat tot?
Şi-atât cât pot eu duce, nu poate orişicine.
Stau drept între dezastre până ramân un ciot,
Mă-ntrec în nebunie, doar eu, mă-ntrec pe mine.
Pe frunte-mi scrie mare, cu fonturi... idiot!
Şi tu pupându-mi mâna, îmi spui că-mi şade bine.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de dragoste

Fată frumoasă, în iarna grea,
Hai, încălzeşte-mi tu inima
Colind la geamul tău luminos –
Mi-e frig, dar să intru – mă simt sfios.

Sfiala-mi vine dintr-un trecut
Care mă doare – sau m-a durut...
Copilăria-mi, ca şi un fulg,
Topitu-s-a, parcă, pe brazdă de plug.

Fată frumoasă, în casa ta,
Nu e tristeţe – ca-n inima mea
Ci-i veselie şi-un brad frumos –
Colindu-mi devine prea dureros.

Dar îl tot cânt, cu lacrimi în glas -
Colindul meu, parcă-i, de bun rămas
Căci nu mai pot – sau n-am fost copil
Ci doar un bătrân urât şi umil.

Acum în casă de m-ai chema
Fată frumoasă, eu n-aş intra
Chiar de-mi eşti dragă şi te iubesc –
Gheaţa din suflet nu pot s-o topesc.

Fată frumoasă, acum voi pleca
Unde mă duce tristeţea mea
Te las cu căldura-ţi şi bradul frumos –
Mă cheamă lutul cel friguros...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc, Părinte

Auzi Părinte, am venit la tine, să-ţi spun ceva
Din oful meu, c-aşa mă doare.
Şi poate mă ajuţi c-o rugaciune dumneata,
Acum în prag de Sărbătoare.

Iubesc Părinte, un barbat. Pe-al meu?
Nu. E al nu ştiu cui.
Dar vede bunul Dumnezeu,
Că nu e vina nimănui.

Eu lupt cu mine şi aş vrea
Să nu-mi mai zboare gândul fără rost,
Dar poate faci Părinte dumneata,
Să fie totul cum a fost.

Nu pot eu face, draga mea.
Ce Dumnezeu a rânduit,
Rămâne scris in cartea sa.
Ce-i de iubit, e de iubit.

Aşa că du-te sănătoasă
Si-aruncă-ţi rufele în râu,
Te scaldă, ca să fii frumoasă
Şi nu-ţi mai ţine doru-n frâu.

Dă-i drumul, să se ducă-n zbor,
Iubeşte pân la ultima suflare.
Şi nu te plânge că ţi-e dor,
Curând, vei fi o... lumânare.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu timpul

m-am intâlnit cu timpu-n drum
am vrut ca să-l opresc o clipă...
să-i spun ca-s fericită acum
să-i mulţumesc că sunt iubită!

dar timpu-n drum nu s-a oprit
mergea grăbit pe o cărare...
-nu pot sa stau cu tine acum
m-asteaptă unul in salvare!

un altul stă inchis demult
intr-o celulă oarecare
ii pare că eu merg incet
si-i este greu in inchisoare

nu pot să stau cu tine azi...
o mamă mâna imi intinde
zicând.... mai stai nu mă lăsa
am cinci copii si un părinte

mă cheamă toti indragostiţii
sa fiu eterna lor poveste
mă roagă-n versuri toti poeţii
să ii pastrez in lăzi de zestre!

si uite asa... cu mâna-ntinsă
să prind a timpului sclipire
il urmăresc in dimineaţă
când s-o opri.... să-mi dea de ştire!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Re-naştere

Mai naşte-mă odată şi-nc-o dată!
Nu pot trăi în ură şi-n păcat!
Căci de păcat mi-e inima-ntinată
Şi sufletul îmi e întunecat.

Şi de voi fi un fulger în furtună,
Ori avalanşă, vaiet ori vulcan,
Să simt eliberarea, vreau, în urmă,
Căci de iubirea vieţii simt alean.

Poate că n-am ştiut să strâng lumină
În pumnul fraged, de păcat umbrit.
Poate furtuni m-au smuls din rădăcină
Şi renăscând, abia m-am mântuit.

Dar eu îţi cer: mai naşte-mă odată!
Un zâmbet vreau să fiu acum... atât!
Poate că de tăceri sunt vinovată,
Dar vreau să pot s-o iau de la-nceput.

Cerşesc, străin, la porţi, o alinare,
Devin de-acum copacul fără umbră
Şi nimeni nu-mi mai calcă la piciare
Şi lumi de pace-n mine se surupă.

O vrajă în neant se risipeşte,
O lume nouă-n mine-a evadat,
Mai naşte-mă odată! Şi păzeşte,
Să nu mă pot simţi... ne-vinovat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!