Creaţie

Cadenţa odică nu-i pe măsura mea
Nici elegii sublime nu voi scrie.
În vers nimic nu poate fi aşa
Cum trebuie să fie.

De-aţi şti din ce gunoaie poezia
Se naşte fără teamă, sfidătoare
Cum creşte pe sub garduri păpădia,
Cum brusturul răsare.

Mâine, strigăt, miros de pucioasă,
O taină - mucegaiul din fereastră...
Şi poezia gingaş se revarsă -
Spre bucuria mea şi-a voastră.

poezie clasică de Anna Ahmatova, traducere de Valeria Grosu
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simte-mi în privire poezia

Iubind, simţi poezia
Fără vreun cuvânt
Prin sfânt legământ
Răsfirând euforia
Inimii în bătăi
De vers de quasari
Pulsând metaforări
Priviri-n năbădăi
Sublime mirări
Magnific din nimic
Vid lumii săgalnic
Pedepsit de vorbării
Plecate amăgirii
Ce nu poate privii
Seninul iubirii
Poemelor albăstrii
Iubirii-nţelese
Doar dintr-o privire
Cu mai multe alese
Şoapte decât toate
Vorbele rostite
De la-nceputuri
De omenire...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc, în vers, cuvintele nescrise...

Iubesc, în vers, cuvântul de acasă...
Fără miros de aulă şi dex-uri,
Mai simplu şi mai plin de inţelesuri,
Şi românesc... e limba mea frumoasâ.

Iubesc, în vers, cuvântul fără pată,
Mai plin de cuminţenia din gânduri.
Sărac, dar mândru, aşezat în rânduri
Şi demn de-a fi citit... şi de răsplată.

Iubesc, în vers, şi rima şi măsura
Ca singur sens... prin care poezia
Se leagă, precum floarea şi câmpia
Sau opera-n tandem cu uvertura.

Iubesc, în vers, cuvintele nescrise,
Ce rătăcesc adesea printre rânduri.
Iubesc, în vers, tăcerile din gânduri
Şi lumea lor... de patimă şi vise.

În vers, e harul care ne dezbracă
De tot ce gândul nu mai poate ţine,
De tot ce-n suflet, fie rău sau bine,
S-a săturat, de-atâta dor, să tacă.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e, oare, poezia?

Ce e, oare, poezia? Este una dintre arte
Ce se naşte ca o taină făcându-ţi din sine-şi parte.
Câte tâlcuri duce-n cuget, pline de înţelepciune
Nu poţi să le afli singur, nici o-ntreagă naţiune.

În atâta vălmăşeală de idei şi gânduri stranii
Când te urcă şi coboară ca-ntr-un iureş numai banii,
Ca sihaştru-n meditaţii, aciuat pe-o buturugă
Stă poetul prins ca-n vrajă, ticluind vers ca o rugă.

Cât de viu, dar nu trăieşte, doar scriind ce pune-n carte...
De nimic nu se-ndulceşte din ce-ar vrea, până la moarte
Şi de rabdă, mult visează şi în zi, dar şi în noapte
Ţinând soarele şi luna, ceru-ntreg de stele-n spate.

Gârbovit de-atâtea ofuri, zugrăvit a întristare,
Se-ncâlceşte printre doruri prea departe călătoare
Şi gândeşte şi socoate cum se află alinare
Pe pământ, în astă viaţă, pân' la ultima suflare

Şi curg versuri răsucite şi mai iuţi şi mai domoale,
Nici furtuni, nici vreun cutremur nu le pot şedea în cale
Şi când pana-ngălbenită ce să scrie nu mai are
Iar îl macin-o durere ce împunge şi mai tare.

Nu-i răgaz de aşteptare când alt fir cărunt mijeşte
Şi se-nalţă-n contemplare strălucind dumnezeieşte,
Căci iubind atâta viaţa şi-ai ei muguri de iubire
Roagă cerul să-i dezlege versul ce îi e psaltire.

Ce e, oare, poezia, ce-i poetul şi-a lui viaţă?
Un pachet de nostalgie cu visări de minte creaţă...
Să îi daţi, vă rog, iertare, măcar cât un bob de linte
Că-şi dă tot ce-n suflet are în vers de luare-aminte!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (9 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia identitară

fireşte că nu ai scris-o
şi nu o vei scrie,
cea mai frumoasă,
cea mai înţeleaptă,
cea mai poezie,
cea care te cuprinde total
fără să te încapă,
cea care e-n tine şi totuşi nu te găseşte,
te creşte şi te descreşte
precum luna o mare,
precum iarba câmpia;
ea nu-i baston pentru orb,
nici portavoce,
intangibilă, incoloră şi inodoră,
ea vorbeşte doar limba sufletului,
de aceea nimeni, niciodată
nu ţi-o poate simţi,
hârtia o refuză,
până şi muzele i-au uitat graiul;
poezia cea mai a ta,
singura poezie,
va veni cândva la-ntâlnire,
dulce, uşoară şi limpede,
se va umple de tine,
lăsându-te rece.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este ieri mână în mână cu azi. Poezia este azi în zâmbet cu mâine. Poezia este copac şi frunze. Poezia este glas şi cuvânt. Poezia este talpa piciorului călător prin lume. Poezia este glasul lui Dumnezeu în gura unor subiecţi purtători de cuvânt.

Claudiu Ovidiu Tofeni în Paşi pe nisip (20 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia:eternitatea poeţilor

Fără
să
anunţe
guvernul

Poezia
Emilyei Dickinson
s-a
înfrăţit

Cu
poezia
din
satul
meu
natal

Eu
trezesc
mugurii copilăriei
c-un
distih

Iar
Ea
îmi
şopteşte
nişte raze

Şi?

şi
soarele
răsare

În pagina mea

Hai
să-ncercăm

Tăcerea
ar
putea fi
singura
limbă
universală

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (13 mai 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incompatibilitate mondială

Satul meu natal e poezia
ea mă naşte zău din mers
sufleca-ţi-aş moarte iia
să te-mpiedic hai c-un vers

Mă vei naşte iar din mers
Dumnezeu este Cuvântul
cu care moartea mi-am şters
ai grijă că-ţi vine rândul

Dumnezeu este Cuvântul
sufleca-ţi-aş moarte iia
să-ţi zăresc un pic mormântul
din satul meu poezia

O tăcerea-i doar un vers
unde Dumnezeu n-a mers

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (15 martie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia din noi

Poezia
e vulpea mea şireată
ce-mi fură simţiri şi gânduri
când nici nu mă aştept,
e alizeul
ce mă răsfoieşte pe dinăuntru,
ca pe-o carte nesfârşită
cu toate paginile scrise,

e pravila pe care-o deschid,
după rugăciune,
şi mă citesc mirată,
uneori,
poezia e strugurele hulit
de cei ce nu-i simt gustul...

A răsărit şi astăzi soarele
în ritmul poeziei
chiar în poezia din noi.

poezie de Riana Irimie
Adăugat de Alin Liviu Mihai Gradinaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia nu

sigur poezia nu înseamnă nimic
în comparaţie cu adevărul ma
tematic (?!) - ce
mai e poezia ce mai
este viaţa în martie?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia nu face diferenţe. Poezia nu dezbină. Nu trebuie să dezbine: în "cunoscători" şi "profani". Poezia uneşte.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia. O taină de la primul la ultimul vers.

aforism de David Boia (20 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, poet divin

Eminescu, poet divin.
Eu azi în faţa lui mă închin,
Căci versul lui sublim
Mi-a schimbat al meu destin.

Scriu acum acest vers frumos
Şi sper ca lumii să-i fie de folos.
Cum a sperat şi el o dată,
Ca poezia lui să nu fie uitată!

Eminescu, poet cu suflet mare.
A scris poezia ca pe o rugăciune
Şi ne-a lăsat-o ca testament la fiecare,
Ca să-o răspândim în lume.

Şi când vedem că luceafărul răsare
În noaptea întunecoasă să nu uităm,
Că Eminescu avut o soartă de zei aleasă,
Ca să scrie o poezie atât de divină şi frumoasă!

poezie de Vladimir Potlog (10 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moment euforic

găsesc bucuria în colţul de pâine
în roşia coaptă în para gustoasă
sunt fericită că păşesc spre mâine
cu poezia mea cea radioasă.

adâncă şi nesfârşită îmi e recunoştinţa
elanurile mele ating cerul senin
îngeri îmi dau sfaturi îmi alintă fiinţa
simt momentul euforic fără pic de venin.

avântul profetic fiebinte ca focul
mă scoate din umbră din amărăciune
într-o mare contemplare întrevăd norocul
de-a cuceri universul cu o rugăciune.

dezrobesc lumini cu povaţa stelară
nădejdile sublime în suflet să răsară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia Nichita

In memoriam Nichita Stănescu

Scrijelind pe creierul meu pulsul aripii,
altoind sufletului muguri din lumina rodnică,
POEZIA NICHITA îmi umple setea de cuvânt
cu şoapte fierbinţi, spre a-mi ţipa zborul.
Ducându-mi umerii viselor spre împlinire,
sprijinind scara mântuirii prin Cuvânt,
clopote de VERS NICHITA bat în tâmplă
cu insomnia îngerilor, a trezire perpetuă.
POEZIA NICHITA este icoana ochilor mei,
ce uită irisurile încremenite, a nu strivi uimirea,

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau a nu fi poezie

poezia este sculptura. zace într-un munte de cuvinte.
poezia este pictura. o lacrimă într-o mare de culori.
poezia este muzica. o notă pe registrul inimii.
poezia este lutul în mâinile olarului.
poezia este dragostea. odată ce iubeşti,
vei iubi pentru totdeauna.
poezia este strigătul unui bolnav
pe patul de moarte.
poezia este trista despărţire
sau întâiul sărut.
poezia vine, pleacă şi-n rest amintiri.
poezia este tot ce ne-nconjoară,
tot ce este în noi
şi tot ce rămâne.
poezia este mântuire, dumnezeire,
posedare şi exorcizare.
poezia este blestem şi surghiun.
poezia este crucea poetului
şi drumul Golgotei.
poezia este ţigara ce-ţi arde plămânii
sau paharul de vin pe care-l bei
de unul singur.
poezia, să crezi şi să nu te prefaci că scrii poezie.
să renunţi la viaţă şi să fii veşnic
un cuvânt pe buzele celorlalţi.

poezie de Ionuţ Caragea din volumul Absenţa a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unora le place poezia

Unora –
asta înseamnă că nu tuturor.
Nici măcar celor mai mulţi, doar câtorva.
Nu punem la socoteală şcolile, unde-i impusă,
nu-i socotim nici pe poeţi,
ne dă cam două fiinţe dintr-o mie.

Le place –
dar le place şi supa cu găluşte,
şi complimentele, chiar şi culoarea albastră,
haina cu care s-au obişnuit,
nu mai vorbesc de propria lor părere
sau mângâiatul unui câine.

Poezia –
dar ce e poezia?
S-au dat atâtea răspunsuri evazive
la această întrebare.
Nici eu nu ştiu ce-i poezia,
şi mă agăţ de-acest nu ştiu ca de-un colac de salvare.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Doru Cosmin Radu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tine

Poezia mea despre tine
Este o creaţie fără sfârşit.
Primul ei vers e dorinţa
Care aleargă spre infinit.

Prima strofă-i iubirea,
O formă vie cu rimă şi ritm,
Creşte frenetic ca un omagiu,
Un cântec de harpă neobosit.

Inima mea îmi dictează
Şi cuvânt şi vers şi poem,
Iar martor mi-e timpul care veghează
Şi mi te transformă într-un totem.

Litere blânde, tremurânde,
În versuri şerpuiesc lasciv,
În faţa ochilor mei ispitiţi
De cât de frumoasă e inima ta!

Mi-e greu să descriu rapsodia,
Să pot cuprinde sub litere reci
Culoarea sunetelor şi măreţia
Ce se revarsă pe unde treci.

Surâsul tău mă poartă-n uitare,
În zboruri rotunde şi line...
Aşa cum şoimul pluteşte în zare,
Plutesc şi viscerele-n mine.

Privirea ta mă zboară în munţi,
Pe aripi de păsari colorate şi iuţi;
Ochii tăi negri, izvoare de cerneală vie,
Îmi picură prin inimă, în pix, poezie.

De-ar fi să te compar,
Te-aş compara cu luna în noapte,
Însă pe tine nimic nu te poate eclipsa.
Lună eşti tu în noaptea vieţii mele!

Când luna uşor se cufundă în mare,
Cu o teamă latentă, raza de soare
Se pierde-n adâncul lăsat de lipsa ei.
Aşa m-aş pierde eu în lipsa ta.

Din marea de strofe ce va să vie,
De-ar fi să scriu ceva fără noimă:
Cuvinte greşite sau versuri grăbite,
Cu pixul meu magic promit să le şterg!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă poezia

Dacă poezia este taina florii
înseamnă că prin ea trec albine;
fagurii sunt aproape.

Dacă poezia este sunet, secretă atingere,
înseamnă că prin ea trec veşniciile,
sub care nimeni nu este singur.

Dacă poezia este uimirea astrelor,
înseamnă că prin ea sună cornul
de aer înrourat al dimineţilor.

Dacă poezia e rânduiala lumii
înseamnă că şi de la naşterea ei
se numără vârstele,
cu fiecare vers un alt an UNU
se-nscăunează
în lume...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viaţa-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!

Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poţi zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viaţa ta-i hai-hui!

Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ţi tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!

Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis şi forţă, viaţa-ţi joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreţie, nu e nici penibil!

Fără infinit, n-ai parte de finit,
Fără start, nu-i, Doamne, nici sfârşit,
Fără Diavol, nu-i nici Dumnezeu,
Fără Tine, Mamă, nu-s nici eu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şi poezia (paradox)

Trudeşte să scrie bine,
Din suflet ce e bun să dea,
Dar tot el, fără ruşine,
Bagă... "picioarele" în ea.

epigramă de Paul Constantin (6 septembrie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!