Strofe pentru foc

Când Prometeu te-a smuls din mâna atotputernicului Zeu, îmbogăţind cu-o jertfă nouă altaru-arhaicelor mituri, el n-a ştiut că - drept răsplată - în urma lui, alt Prometeu îi va reduce sacrificiul la o... cutie de chibrituri...

Deşi-ai rămas acelaşi veşnic, nu eşti acelaşi niciodată şi nici nu porţi acelaşi nume când construieşti sau când distrugi sau când - trăindu-ţi moştenirea fatală şi nenduplecată - presari în urma ta blesteme sau faci să ţi se-nalţe rugi...

Nu eşti acelaşi niciodată...
Nici când despici copacii-n două, nici când pătrunzi din casa-n casă, ameninţându-ne avutul, şi nici când - strânşi în jurul vetrei - ne dai ades prilej şi nouă să stăm de vorbă cu bunicii, cu morţii scumpi şi cu trecutul...

Şi totuşi tu eşti deopotrivă şi cobea noastră, şi norocul. Şi-oricare-ar fi voinţa Celui de Sus, te binecuvântăm, deşi din darurile vechii mitologii tu singur - Focul - nu ne-ai fost dat de bunăvoie şi-a trebuit să te furăm...

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru toată lumea (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi cânt

Doar tu ai mai rămas, bisericuţă,
în crângul plin de apă şi noroi.
Doar umbra ta se profilează, sfântă,
printre tulpinile arborilor goi.

Din când în când un corb mai trece-n zbor
Deasupra lacului tăcut şi înverzit
Şi arborii se plâng căci frunza lor,
Ce o aşteaptă, încă n-a sosit.

Şi nici un om nu întâlnesc în cale
Iar vântul printre crengi pare că-mi spune:
"Ai fost şi vei rămâne veşnic singur!",
Atât de-nstrăinat mă simt pe lume.

O vrabie îşi ciripeşte gândul,
pe care şi-l uneşte cu al meu:
"Hei, vezi că nu eşti singur în tot crângul!",
îmi strigă broaştele din heleşteu.

Atunci, mă-nvăluie-o lumină nouă,
Simt inima cuprinsă de avânt
şi strig: "Veniţi prieteni! Mie, vouă
Ne este dat s-avem acelaşi cânt!"

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin (26 aprilie 1942)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mă voi duce…?

nu sunt alesul şi nici singur
nu mă voi chema

risipa nu-ntr-adins mă ştie, nici harul…
urma mea prelinsă-n vaietul lumii satului românesc
mă va naşte din nou, din acelaşi părinte
din acelaşi sunet

ce mă voi face când
asfaltul va înveli ca o epidermă a diavolului toate satele?
Unde mă voi duce să mor ultima oară?

Nu sunt singur în exilul dezrădăcinării – cum nici răul
nu-i perfect…
Am vietăţi cu mine mai multe chiar decât Noe
unde să le duc, cine-mi arată că susul e sus
şi că noaptea-i aproape…?

Speranţa, hristica respiraţie
abia îmi învaţă numele sau
…mi-l pierde-n dâra nechemării

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti?

Niciodată nu voi mai dansa
aşa cum n-am dansat cu tine
deşi, în joacă, timpul înscris-a
predestinatu-ţi nume pentru mine.

Nu ştiu când ne vom întâlni
sau de ne vom cunoaşte vreodată,
ales eşti tu, din urmă sau dintâi,
niciunul sau acelaşi înc-o dată.

E prea târziu să fim o întâmplare
deşi e chiar devreme să insişti
cu-atâtea mii de vorbe întâmplătoare
ce-ascund pretextul laşităţii că exişti.

poezie de Luminiţa Suse din Sacrificiul mirării (2002)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptare

Nu ştiu ce s-a schimbat în mine,
Dar simt că s-a schimbat ceva-
Ceva la fel ca după-o boală grea,
Când simţi că-ţi este mult mai bine!...

Am fost cândva bolnav cu-adevărat?...
Sau boala mea n-a fost decât
Coşmarul unui vis urât
Din care abia acum m-am deşteptat?...

Nu ştiu ce-a fost, şi nici n-aş vrea
Să ştiu mai mult decât mi-e dat să ştiu-
Când, mai curând sau, poate, mai târziu,
Acelaşi "fapt divers" se va-ntâmpla...

N-aştept decât o zi din calendar,
Când Dumnezeu are să-mi facă semn
Că pot intra-n Ierusalim, solemn
Ca şi Christos, călare pe măgar!

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai respiraţie

Nici Creştin şi nici Mozaic, nici Muslim şi nici Hindus,
Budhist, Sufist sau Zen. Nu, oricărei religii
sau sistem cultural. Eu nu sunt din Est
sau din Vest, nici din ocean şi nici din pământ,
nici din eter şi nici dintr-o oarecare formă naturală,
nici nu-s compus din elemente întâmplătoare. Eu nu exist
ca entitate a acestei lumi sau a celei care va urma,
nu descind din Adam şi Eva sau din oricare alt
mit fondator. Locul meu este nelocul, urma
fără urme. Nici trup şi nici suflet.

Aparţin Lui, Celui pe care-L iubesc, am văzut cele două
lumi ca pe una singura, cea pe care o ştiu şi care mă cheamă,
prima, ultima, cea din afara mea şi din mine,
singura care respiră cu respiraţia unei fiinţe omeneşti.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavara inutilă

Sufocată de viaţa cu program
Şi de-acelaşi "va urma" cotidian
Al savanţilor cu barbă, cu şoşoni şi ochelari -
Pedagogi şi profesori octogenari
De algebră, geografie şi pian -
Primăvara
A izbit cu pumnu-n geam
Şi-a fugit din pension
De la "Notre-Dame de Sion".

I-am citit isprava-n calendar
Şi-am pornit îndată după ea
S-o-ntâlnesc în Cişmigiu
Sau la Şosea,
Cum făceam alt'dată-n fiecare an,
Când eram şi eu ca ea - un licean
Cu frecvenţa cursurilor pe… trotuar…

Dar de data asta, nu ştiu cum,
N-am dat nici măcar de urma ei pe drum...
Poate n-am mai cunoscut-o eu…
Poate drumul ei şi drumul meu
S-au schimbat de mult,
Şi-acum
Nu mai fac acelaşi drum…

Sau pe drumul de la Ateneu
Până la Şosea
Şi hipodrom
Primăvara n-a-ntâlnit în capitală nici un om
Să-i ureze ca pe vremuri "bun sosit".

Şi probabil că de ciudă în oglindă s-a privit,
Şi-a dat seama c-a visat,
C-a spart geamul doar în vis
Şi că visul evadării n-a fost vis adevărat!...

Primăvară, primăvară,
Inutila mea fecioară,
Nu cumva te-ai sinucis?...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti...

Unde eşti când aştepţi?
Dacă eşti cu gândul
La cel ce stă să vină,
Nu eşti.
Nu eşti nici dacă
Arzi de nerăbdare să pleci.
Nu eşti nici dacă te agiţi
Şi te întrebi de ce nu vine.
Nici dacă îţi consulţi ceasul
Sau te ascunzi în spatele
Vreo unui joc pe telefon.
Nu eşti nici dacă trimiţi
Mesaj după mesaj
Tot întrebând pe unde e.
Nu eşti nici dacă,
Enervat de aşteptare
Încerci să grăbeşti ritmul
În speranţa de a obţine
Rezultatul mult dorit.
Când eşti, nu aştepţi
Şi toate se petrec
La vremea lor.

poezie de Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul Oltului

Pornind din Lotru spre Cornet,
Şoseaua urcă-ncet... încet...
Ţinându-se parcă de mână
Cu linia ferată,
O vecină,
Ce-i pare totuşi o străină,
Fiindcă nu seamănă cu ea,
O biată bătrână şosea
Banală -
Dar naţională!...

Şoseaua urcă-ncet, ca de-obicei,
Proptindu-se doar în copacii ei...
Urcă tăcută
Şi timidă
Ca o omidă...
În timp ce linia ferată
Urcă ţipând,
Parcă-ar fi beată,
Ca şi locomotiva "Malaxa",
A unui tren de marfă,
Care -
Pornit din Piatra-Olt
Spre Turnu-Roşu -
Când dă cu ochii, pe şosea,
De câte-o ţărăncuţă
Cam prostuţă,
Crezând că-şi poate bate joc de ea
Ţipă sulemenindu-şi coşul
Cu fumul negrilor cărbuni,
Ca o cocoană din elită
Cu ochii plini de dinamită
Scăpată dintr-o casă de nebuni.

Doar Oltul - apă blestemată -
Nu vrea să urce niciodată,
Nici cu şoseaua demodată,
Nici cu moderna linie ferată...
El singur, săltăreţ, coboară
Spre Dunăre -
Dunărea noastră
Cu apă multă
Şi albastră...
Şi coborând -
Iarnă sau vară -
Surâde fredonând la fel
Ca orice egoist rebel,
Acelaşi veşnic menuet
Discret,
Pe care nu-l dansează decât el!...

La fel şi-n viaţă...
Uneori -
Dacă te urci
Sau te cobori -
Cu-aceeaşi ură te privesc ai tăi,
C-aşa suntem cu toţii -
Oameni răi!...
Şi-oricare-ar fi cel care urcă -
Duşmani
Sau prieteni -
Toţi îl spurcă...
Iar când, întâmplător, coboară,
Toţi îl omoară!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce-o să te faci atunci când o să mor
Şi nici în tine n-o să mă găseşti?
Nu vei mai şti nici să-ţi mai fie dor
Şi nici - ca şi acum - să mai trăieşti...

Ce-o să te faci când Eu - în altă lume -
Mă voi renaşte în acelaşi Eu,
Purtând o altă haină şi-un alt nume
Şi-o să mă vezi trecând pe cer mereu?

Ce-o să te faci când va ploua cu mine?
Şi-n ploaia aia cu fioruri reci,
Vei fi nebună, căutând în tine
O poartă către mine... ca să treci...

poezie de Alexandru Mogoşeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea eşti tu! Este zâmbetul tău sincer, este strălucirea ochilor tăi prin care pot vedea frumuseţea sufletului tău pur. Sunt fericită chiar şi atunci când ne aflăm în aceeaşi încăpere sau pe aceeaşi stradă, în acelaşi oraş sau în aceeaşi ţară! Fericirea mea este chiar şi când mă gândesc că trăim sub acelaşi cer! Fericirea mea eşti tu!

Raluca Chirilă în Înainte de a mă judeca
Adăugat de Raluca Chirilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dreptul Tău să taci...

De multe zile taci în dreptul meu
Aştept măcar un semn ca surdo-muţii
Nu eşti tu oare singur Dumnezeu
Cosmopolit şi poliglot;
Aicea eşti sau tot colinzi?
Vorbeşti,
Sau taci?
Sau ai plecat de tot ?
Dar cum să pleci şi unde să te duci...
Pentru că locul nu-i decât în Tine;
Şi nime’n lume n-ar putea vorbi...
Doar Tu eşti prina vorbă – ce-adună’n ea pe toate celelalte
Şi le ţine.
Şi totuşi simt că taci în dreptul meu
De când au orbii treabă cu auzul?
Ori Tu nu spui nimic
Ori eu nu văd nici cum, nici unde
De ce vorbeşti numa’ aşa cum vrei,
De ce mereu doar Tu să ai dreptate?
Când le-ai vorbit pe deal n-am fost şi eu
Şi-acum vorbeşti când mă cufund în Carte.
Când ochii tac, tace şi ea...
Te-ai limitat de bunăvoie?
Doar celui care să asculte vrea te revelezi în scris pe file...?
De ce-ai ales ca să vorbeşti aşa
De ce mereu ca să te caut mă silesc...?
mi-e dor de vorba ta tăcută
alege’odat’ să rupi tăcerea asta grea
cu o tăcere vie şi plăcută.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă pentru noi

Ai apărut în viaţa mea o clipă,
nu ţi-a fost teamă şi nici frică
să mă priveşti aşa, în pripă
şi să doreşti să-ţi fiu iubită.

A fost târziu, a fost devreme,
nici nu ştim n-avem bareme,
nu facem calcule sau teoreme,
noi scriem slove în poeme....

De ne-a fost rău ne-a fost şi bine
mă porţi în gând, în amintire,
e lung drumul către tine,
din când în când mor din iubire,

Mii de flăcări mă încălzesc
de câte ori te întâlnesc
şi dulci fiori mă răscolesc,
de câte ori eu te privesc...

De eşti un Zeu, eu sunt o Zee,
ca Prometeu ai furat focul
şi l-ai ascuns în sufletul de fee,
de l-ar găsi măcar norocul...

Iar dacă pleci rămân cu îndoială,
şi fierbe în mine iar o teamă,
îmi lasă în suflet amăreală
dau lacrimi de toamnă - vamă...

... Că se topeşte în mine versul
prin slove triste se răsfiră,
rămâne gol tot universul,
suntem doar noi, chipuri de ceară...

poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul nu e niciodată pregătit de întâlnirea cu Viaţa, niciodată nu e pregătit să se dizolve în ea. Dar vestea bună este că Tu eşti Viaţa care nu are nevoie nici de pregătirea nici de girul gândului şi nici de aprobarea sau îndrumarea lui. În momentul în care ne desprindem complet de orice gând, când nu ne mai interesează nici girul, nici ca el, mititelul, să fie pregătit - aşa pe la Sfântul Aşteaptă - atunci vedem că Exista în noi o stare fără formă sau identitate, de Prea-fericire şi Libertate pe care nu am recunoscut-o până Acum niciodată şi care fireşte, este natura noastră REALĂ.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama-i una

Cu tine-n gând mă culc, mămică,
Şi te visez adeseori,
Nu ştiu de lipsuri, nici de frică,
Mi-e drumul presărat cu flori.

Nu ştiu când dormi, nici când mănânci,
În păr îţi văd arginţii,
Privesc în ochii tăi adânci
Să-ţi văd sclipirea minţii.

De mult efort pari istovită,
Fiind puţin de spate-adusă,
Eşti agitată, chiar grăbită,
Dar niciodată indispusă.

Eu când adorm, tu mai munceşti,
Dereticând prin casă,
Când mă trezesc, tu trează eşti
Şi mă inviţi la masă.

Acolo sfaturi bune-mi dai,
E sfântă-oricare frază,
Eşti, mamă, partea mea din Rai
Ce calea-mi luminează!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti doar făptură

tu eşti un astru ce visu-mi stăpâneşti
iar eu o amazoană în nopţile pustii
tu eşti acelaşi înger ce-mi spui că mă doreşti
dar nu te-aud, nici nu te văd când vii.

tu eşti misterul din rugăciuni ascunse
ce-am scris pe colţ de lună cu argint
tu-mi eşti sărutul ce-l simt mereu pe buze
şi teama mi-o alungi când rătăcesc în gând.

tu eşti făptura ce-am încropit din nouri
şi chipul unui zeu ai îmbrăcat
îmi laşi mereu veşmântul presărat cu doruri
să-l port când tot înaltul îl străbat.

te-ascunzi în şoapta ce tâmpla îmi sărută
şi-ţi simt zvâcnirea mâinii peste sân
îmi las bătaia inimii în tine ţintuita
şi prizonieră în iubire îţi rămân.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfatul înţeleptului

Când simţi că nu mai poţi
Sau nu mai poţi să simţi
Când îi urăşti pe toţi
Cei ce te scot din minţi
Când eşti puţin mai aspru, mai bizar
Sau nici tu nu mai ştii cum eşti măcar
De te pândeşte moartea sau vreo boală
De ţi s-a încurcat vreo socoteală
Dacă te simţi cum nu te-ai mai simţit
Sau dacă eşti puţin îndrăgostit
Şi nu mai ştii ce-nseamnă da sau nu
Tu ştii ce trebuie sa faci? Eu nu...

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (23 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai mai sta, când eşti de mult plecat

Totuna sunt veninul şi dulceaţa,
Chiar binele şi răul par la fel,
Eşti conformist şi, totuşi, eşti rebel
Plângând, tu râzi; aşa îţi trece viaţa...

Răspunzi cu "Da!", deşi ai spune "Nu!",
Rămâi pe loc, când tu doreşti să fugi,
Şi-oricât de sincer pari, minciuni îndrugi,
Căci, vai!, tu singur nu mai eşti chiar tu.

Tu furi şi-apoi, căit, tu dăruieşti,
Ai vrea să urli, dar îţi place mut,
Ai câştigat şi, totuşi, ai pierdut,
Pretinzi dreptate, deşi drept nu eşti!

Eşti prea bogat, dar fără căpătâi,
Iubeşti săracii; de fapt, îi subjugi,
Ateu fiind, faci la icoane rugi,
Ai vrea să pleci din gaşcă, dar rămâi...

Prea eşti deştept, când proştii te-nconjoară,
Şi familist, când de la dame vii,
Faci fapte bune, doar când faci prostii,
Eşti înăuntru, doar când eşti... afară.

Eşti extremist, când vrei să fii de centru,
Tu, om de dreapta, eşti de stânga - vai!,
E ca şi cum în Iad ai fi în Rai,
Eşti "contra", mai întâi, şi apoi "pentru".

De ce-ai mai sta, când eşti de mult plecat?
Nimeni nu vrea de tine să mai ştie,
Doar Dumnezeu, se pare, te-a iertat
Şi vrea să te redea pe tine ţie!

poezie de Dumitru Sârghie din săptămânalul "Linia întâi" (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi cântec vrea Ninlil, din nou

Acelaşi răsărit ni-l tremură Nibirul,
luceafărul iubirii,
dar tot mereu e altul,
aşa cum peste unduirea eufrată
vedenia şi-o tremur trandafirii,
în verde crud de cântec trist,
pe unde-naltul
se rotunjeşte-a basm cu-a fost odată.
De câte ori îmi ceri
acelaşi cântec să-l repet
că unda-i mereu nouă?
Se joacă ghimpul veşniciei
în bob mărunt de rouă,
învecinând safirul străinit în colier
cu-acelaşi "te iubesc",
cum dintru început de lumi
n-a fost nici zeu,
nici pământean, să te iubească
precum lăuta de ţărână din Sumer.
Văzduhului,
tu ştrengăreşte,
îi torci din scama unui nor
povestea mea cu leul zburător,
ce pajurei aripile luă cu împrumut
din cer să te răpească.
Nici zeu n-a fost, nici pământean,
precum lăuta mea să te iubească,
dintru adâncuri de dumbrăvi
născute strunii.
Sprâncenele
şi le-au zburat lăstunii,
vârful aripei lor scriind
întoarcerea aprilului pe cer,
iar genele,
miresme de santal ce-au înserat uşor
Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer. 69
deasupra mărilor,
două stihiri – fior lângă fior.
Şi iarăşi strunii voi povesti cântând
de Eufrat, de lună plină şi de fragă,
dar cât îmi eşti de dragă,
lumina o s-o las,
văzduhurile tale să culeagă
cu primăvara poienindu-şi lutul.
Şi iar mă-ntreb, ca omul prost, aşa,
când te alinţi cu nu şi nu,
ce-ai face tu,
cu toată veşnicia ta,
dacă-naintea ei nu ar fi fost
sărutul?

poezie de Dumitru Ichim din Aşa-i cânta îndrăgostituldin Sumer
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima oră

La Circ...
Un accident banal –
Un acrobat,
Un salt mortal
Şi...
Acrobatul nu s-a mai sculat...

Alămurile din orchestră au tăcut,
Iar clovnii din arenă au ţipat...
Dar publicul din staluri n-a crezut
Că poate fi şi-un accident adevărat
Şi-a fluierat...
Zadarnic –
Mortul n-a mai înviat...

Păcat de el!...
Era un tânăr acrobat frumos,
Cu corpul tatuat de sus şi până jos,
De care publicul se minuna,
Când îl vedea-ndoit ca un inel,
Sau când pe bara fixă se-nvârtea
Ca o morişcă de cafea
Cu balerina lângă el!...

Dar balerina nu-l iubea!...

Povestea lui?
Hm!...
Povestea mea –
A mea,
A ta
Şi-a altora!...

Acelaşi accident de circ, banal...
O zi relâche,
Şi-apoi, la fel,
Cu-aceeaşi balerină lângă el,
Alt acrobat...
Alt salt mortal!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru toată lumea (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!