Iubirea-i moartă

De acum nu le mai este teamă,
Sunt perforaţi numai de linişti.
Ura lor este-atât de calmă,
Plânsul s-a transformat în râsuri.
Iubirea-i moartă, este vidă,
Purtată-n vânt de pescăruşi,
Casa imensă este goală
Şi nu mai are-acum nici uşi.

Dar au uitat poate puţin,
În timp ce traversau Strassbourg-ul,
Când, fericiţi, râdeau-plângând
În mers, balasnându-şi trecutul.
Şi mai uitară amănunte
Prin staţii scurte, pasagere,
În timp ce-şi mai făceau iluzii
Şi se iubeau, tânjind himere.

După amiază urma amurgul
În clinchete de sonerie.
Mereu un braţ cuprindea gândul
De tulburată gelozie.
El amintea de noi metrese,
Ea invoca un nou amant.
Copii lor purtau greşeala
Şi ispăşeala de necaz.

Au uitat timpurile bune,
Când ziua le zâmbea în drum,
El recita-n germană Hamlet,
Ţinând un vierme alb în pumn.
Şi au uitat că au fost pereche
Când viaţa le vibra în vine
Cu toate acele nebunii
De pasiune, de iubire.

Pianul e-amuţit pe veci,
Bucătăria parcă plânge,
Sandwich-uri uitate pe masă...
Ei doi, tăcuţi, între tacâmuri.
Ea a uitat cântecul serii,
El a uitat cântecul ei,
S-au sinucis seară de seară
Şi s-au închis în cărţi apoi.

Şi asta au uitat, desigur,
Când se pierdeau-n-a lor privire,
Când inventau, faţă în faţă,
Alte chipuri din fantezie.
Şi au uitat ce e virtutea,
Bătuţi de-un vânt de nord rebel,
Flâmânzi, cu capul pe valize,
Aşpteptând fiecare-alt tren.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai uitat

Ai uitat să priveşti cerul,
Să vezi dimineaţa-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopţilor cu şezători.

Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineaţă.
Ai uitat să scoţi chipiul,
Cu rouă să-ţi dai pe faţă.

Ai uitat să priveşti soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.

Ai uitat chiar şi apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îţi curg.

Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.

Acum e târziu băiete
De mine să-ţi aminteşti.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai eşti.

Ai uitat că viaţa trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot aşa petrece
Când rămâne fără tine.

Trebuia să ştii că viaţa
E făcută s-o trăieşti,
Ziua, noaptea, dimineaţa,
Cât timp pe pământ mai eşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai uitat...

Am mai uitat din când în când să trec
Prin universul ce te înconjoară,
Am tot uitat şi astăzi iarăşi plec
Şi-i frig şi ninge în a noastră vară.

Am mai uitat să-mi fii în amintire
Şi încercând din când în când să vin
M-atinge clandestin a ta iubire
Şi-n fiecare zi mai mor puţin.

Tot rătăcind prin dorul ce ne leagă
Doar am crezut că am şi bucurii,
Şi-am mai uitat să-ţi spun că îmi eşti dragă
Şi nopţile ţi-au devenit pustii.

Am mai uitat să-ţi dăruiesc o floare
În lacrimi ţi-am lăsat nuanţe gri,
Şi-n inimă rămâne-un dor ce doare
Uitând să uit de tine-n orice zi.

Am mai uitat şi poate-am fost departe
Gândind că în uitare îmi revin,
Cu inima rămasă jumătate
Am şi uitat... să mai trăiesc puţin...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape te-am uitat

Aproape te-am uitat. Nu mă mai bântui,
Doar ziua mai tresar la câte-un gând,
Doar noaptea mă mai tulbură cu cântu-i
O pasăre din ramul tremurând.

Aproape te-am uitat. Doar pe alee
Când trec, îngândurat şi obosit,
Pe lângă lilieci sau azalee,
Încetinesc, o clipă, ameţit.

Aproape te-am uitat. Doar câte-o carte
Când mai citesc, tresar la un cuvânt,
Privesc în gol, apoi o pun deoparte
Şi născocesc un vers pe care-l cânt.

Aproape te-am uitat. Doar totdeauna
Când se arată-n geamul nemişcat,
Cu chipul ei de zână blândă, luna,
Surâd. În rest... aproape te-am uitat...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

nu te-am uitat
m-am jucat exaltat
cu o altă femeie superbă dar nu te-am uitat
ochii ei s-au montat
definitiv în memoria mea (?!) dar nu te-am uitat
buzele ei speriate rosteau
mereu numele tău iar eu nu
te-am uitat –
nu
e cazul să plângi:
nu
te-am uitat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul râului uitat de timp

- Râu de munte, râu uitat
Printre-atâtea alte râuri
Dintr-o viaţă fără frâuri
Când prin lume-am colindat,

Râu cu apă de cristal
Şi cu murmur ce mă-ncântă,
Când te scurgi, nu te frământă
Neştiutul din aval?

Unde mergi, când tu nu ştii
Dacă-n faţă ai şi-s grele
Toate stâncile acele?

- Eu nu ştiu ce voi găsi -
Merg pe drumurile mele
Ca şi timpul celor vii.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vederea animalului

S-au bucurat cu toţii la vederea
animalului
au aprins focuri şi au dănţuit
şi s-au beţivit toată noaptea

şi nimeni nu s-a uitat mai îndeaproape
la uriaşul animal
nimeni nu s-a uitat la ochii săi sticloşi
şi la dinţii săi atât de albi
şi la fruntea sa uşor lovită într-o margine
au răcnit acolo toată noaptea şi s-au
destrăbălat şi nu s-au uitat deloc
la cele două braţe subţiri şi la coatele
însângerate şi la genunchii însângeraţi

ei doar s-au bulucit sub steaua nemuritoare
au adus daruri şi le-au presărat pe stânci
au răvăşi cerul cu privirile lor
şi la cele două aripi imense
nici o dată nu s-au uitat

poezie de Matei Vişniec din Oraşul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ai uitat...

cum ai uitat plopii
visători pe dealuri,
cum ai uitat marea
cu apele-n valuri,
cum ai uitat buza
ce te săruta,
cum ai uitat totul
tu, iubita mea?...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare absurdă

cum ai putut să-mi spui că nu mai sunt acelaşi,
când tu m-ai inventat din propria-mi cenuşă,
cum poţi spune asta când nici chiar tu
nu mai poţi deosebi trupurile noastre
de trilul păsărilor
în atmosferă?

cum poţi spune că m-am schimbat,
când de fapt s-a schimbat
ora exactă,

şi oamenii
şi norii
şi faptele
şi zidurile,

ai uitat când făceam copii din flori,
din priviri,
din flăcări,
pe câmpuri de maci,
pe frunze de nuc,
când beam licori de neant
din pumnii tăi fierbinţi?

ai uitat când îţi făuream
din crengi şi suspine
şi cocori
un copac înalt să mă aştepţi
într-o tăcere absurdă,
într-o absenţă de mine,
cu umerii goi de cuvinte
să mă strigi dintr-o depărtare
de la începutul lumilor?

ai uitat când te reinventai
cu mine
în turnul alb
de fildeş,
din cioburi arse de lut,
din aripi însângerate,
din vânt,
din săruturi?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat să mai culegem flori şi zâmbete

Iubirea are-întotdeauna timp suficient.
Iar pentru oameni, timpul aproape că e absent.
Noi, oamenii, nu mai avem timp pentru iubire,
Tot ce facem este o continuă grăbire.
Pe noi, oamenii, răbdarea ne-a părăsit de mult.
Am ajuns sclavii stresului în al vieţii tumult.
Răpuşi de tristeţe şi de prea multe plânsete,
Toţi am uitat să mai culegem flori şi zâmbete.
În viaţă, de mult prea multe necazuri loviţi,
Am uitat că mai putem trăi şi fericiţi.

poezie de Dumitru Delcă (3 mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

COPILĂRIA - acea vreme nu revine

N-am uitat casa în care, mi-am trăit copilăria,
de când am venit pe lume, până mi-am pus pălăria.
N-am putut să uit părinţii, care m-au adus pe lume,
au avut grijă de mine, mi-au dat numai sfaturi bune.
Uliţa copilăriei unde ne jucam copii,
o păstrez şi azi în minte - giuvaier de bucurii.
N-am uitat livada-n care, după fluturi alergam,
cât era ziua de mare, altă treabă nu aveam.
N-am uitat râul din vale, unde vara ne scăldam,
când de soarele puternic, adesea ne răcoream.
N-am uitat nici glasul mamei, când acasă ne chema,
ne-aşeza pe toţi la masă şi cu dreapta ne-închina.
Cu foamea astâmpărată, când soarele apunea,
somnul cobora în gene, bunica poveşti spunea.
Lunca rămânea pustie, dormea satul liniştit,
luna-şi picura argintul, pe-întinsul nemărginit.
Aşa era copilăria, după câte-mi amintesc.
Acea vreme nu revine, nu mai pot ca s-o trăiesc.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat

Am uitat de mine într-un vers
M-am ascuns într-o lacrimă
Şi-n cădere lentă m-am prelins
De sus în jos într-o sferă infimă.

Am uitat să trăiesc şi am adormit
Pe caldarâm, cu faţa în sus şi am visat
Într-un dor mereu nemărginit
Am pierdut, mai apoi şi ce-am sperat.

Am uitat să mai respir în zborul căzut
Şi în propria-mi nimicire am atins
C-un cuvânt, un tărâm nevăzut
Dar oarbă fiind, l-am pierdut şi s-a stins.

Am uitat să dispar dintr-un vis în zori
Şi am văzut o lacrimă ce m-a topit
Transformând clipa mea în vapori
Într-o frunză veştedă m-am risipit.

Am uitat că trebuie să mai şi gândesc
M-am ascuns într-o cochilie de melc
În secret, am abandonat tărâmul lumesc
M-am cuibărit în lună-n patul semicerc.

Am uitat de un vis, dar şi el m-a uitat
Prin firul vieţii ce mereu se-nnoadă
Mai am minutul ultim ce l-am aşteptat
Ce vis ar mai putea să se-ntrevadă?

poezie de Violeta Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că am uitat ceva, dar am uitat ce. Deci n-am uitat nimic.

aforism de Cristinel Mortici (5 ianuarie 2020)
Adăugat de Cristinel Mortici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simbioza

sunt suflet chinuit şi gârbovit
sunt prea bătrân, mult prea bătrân
pentru astă tristă lume
o lume îmbrăcată în ură
o ură murdară şi hâdă
era odată tineri nebuni când cântam
cântam când rătăceam pe alei
cântam când ne iubeam
cântam când munceam
dar totul este din altă poveste
nu mai ţin aminte şi de ţin ia tu aminte
ne-am uitat pe noi, am uitat cerul albastru
trăim în mocirlă bine controlată
am uitat iubirea, visarea
am ucis puritatea unui suflet de copil
v'aţi vândut degeaba
şi totul este normal, nu...
o simbioză perfectă între gunoaie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl s-a uitat la Crăiasă; era foarte frumoasă, o faţă mai cuminte şi mai drăgălaşă nici nu se putea închipui. Acuma nu i se mai părea de zăpadă, ca atunci când o văzuse la fereastră şi ea îi făcuse semn. Nu-i era frică de dânsa. A început să-i spuie că el ştie să facă socoteli în gând, chiar cu fracţii, că ştie ce întindere şi câţi locuitori are ţara şi ea zâmbea şi nu zicea nimic. Şi deodată băiatului i s-a părut că ce ştie el nu-i destul şi s-a uitat în văzduhul larg şi înalt şi atunci ea a zburat cu el sus de tot până în norii cei vineţii, şi vijelia vuia şi şuiera, şi în vuietul ei parcă se auzeau cântece străvechi. Şi au trecut în zbor peste păduri şi peste ape, peste mări şi peste ţări; dedesubtul lor vâjâia crivăţul, urlau lupii, sclipea zăpada; deasupra lor zburau ciori negre care croncăneau prelung şi sus de tot era luna mare şi luminoasă, şi o noapte întreagă Karl s-a uitat la lună şi în zorii zilei a adormit la picioarele Crăiesei Zăpezii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi când râzi

Am uitat de ieri, ce zi este azi?
Dar n-am uitat ce este mâine.
Îmi este tare dor, iubitule, de tine
Simt mâine, plângi, azi când râzi

Nu sunt singură, am uitat de ieri
Astăzi regăsesc, în gând gândesc
Zbor ca fulgul în neantul fericirii
Mâine te aştept cu flori să te-ntâlnesc

Dintotdeauna te-am ştiut marea iubire
Erai acolo sus, doar mâna mi-ai întins
Plutesc pe valuri şi râuri de fericire
Ştiam ca eşti real, tu credeai în vis

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am uitat amintirile

Când am privit în ochii tăi
Ca-ntr-o fereastră după vis
Mi-am uitat amintirile

De-atunci, prima mea amintire
Sunt ochii tăi din clipa-n care
Mi-am uitat amintirile

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-aşa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simţit.

Am greşit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe uşă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Şi-acum când ştiu unde greşesc,
Acum când ştiu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Şi-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am uitat

Din atâtea gânduri moarte,
Ce încerc să le arunc,
Doar un gând nu îmi dă pace,
El mă ţine să te-aduc

Din atâtea versuri scrise,
Necitite de cei mulţi,
Îmi revin doar cele care,
Tu în ele vii şi strigi

Din atâtea nopţi cu stele,
Şi-alte nopţi ce-s fel de fel,
Doar acele îmi sunt grele,
Când apari, când eşti altfel

Din atâtea zile scurse,
Mai cu soare, mai cu ploi,
Unele le ţin aminte,
Flori în jur şi doar noi doi

Din atâtea ore scurse,
Care m-au îmbătrânit,
Le-am uitat pe cele duse,
N-am uitat când ne-am iubit

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada, rămâne în amintire, vis

"Scoală-te, copile
e prima ta zăpadă."
Cu gingăşie m-a cuprins în braţe
m-a sărutat, aşteptându-mă la geam.
Alb, alb, alb...
Din cer cădeau steluţe albe,
pluteau şi parcă se jucau,
cu mâinile întinse
vroiam să le cuprind.
Pe uliţe, cete de copii
se bat cu bulgări de zăpadă.
"Când vei mai creşte
te vei juca şi tu ca ei."

Şi firul visului se rupe
de ritmul sacadat
a unui ceas uitat de timp.
Cu paşi înceţi şi grei
m-apropii de fereastra prăfuită,
un soare blând şi iubitor
pofteşte în odaie.
Cireşii din grădină
s-au îmbrăcat în văluri de mireasă,
logodna lor cu primăvara.

Sfios îmi şterg o lacrimă fierbinte,
se destramă în mine un cântec,
în zăpada copilului uitat,
zăpadă ce rămâne în amintire, vis.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâine şi muzică

Ce ascultam noi doi n-au fost doar simple melodii
Şi pâinea ce-o rupeam a fost mai mult decât o pâine
Însă acum, când nu mai eşti aici, toate-s pustii
Şi tot ce-a fost frumos va trece până mâine.

Palmele tale au atins cândva această masă
Şi am văzut mereu paharul cum îl ridicai
Însă aceste lucruri te-au uitat când ai plecat de-acasă,
Deşi eu n-am uitat nimic din tot ce atingeai.

Şi printre toate tu mergeai atât de graţioasă
Le mângâiai şi le sfinţeai doar cu prezenţa ta
Aşa că toate ştiu cât eşti tu de frumoasă
Şi cât de înţeleaptă ai fost cândva.

poezie de Conrad Aiken, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!